Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază.
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 180 din data de 28.03.2018
Rezumat:
Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, pentru perioada supusă controlului judecătoresc, este cel reglementat de Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și de Ordinul nr. 42/77/2011, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, tarif care a fost preluat practic de legile ulterioare de salarizare, care au reglementat asupra evoluției tuturor elementelor de salarizare care compun salariul brut al reclamanților.
Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază constituie practic un drept salarial, este o componentă a salariului brut de care beneficiază această categorie de personal plătit din fonduri publice.
Acest tarif orar pentru activitatea prevăzută în linia de gardă este un element al sistemului de salarizare, care face parte din salariul brut al părții reclamante, acest drept salarial neputând fi privit izolat, rupt de ceea ce reprezintă practic noțiunea de salarizare, anume totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, deci inclusiv drepturile bănești reprezentând tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază.
(Decizia nr. 180 din 28 martie 2018, dosar nr. 525/40/2016 )
Hotărârea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția I Civilă la data de 03.03.2016 sub nr. 525/40/2015 reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să fie obligat pârâtul la plata diferențelor salariate rezultate dintre contravaloarea gărzilor încasate (calculate prin raportare la salariul de încadrare 2009) și contravaloarea gărzilor legal calculate prin raportare la salariul de bază individual, rezultat din C.I.M. și actele adiționale, din martie 2013 și până la pronunțarea prezentei hotărâri;
- să fie obligat pârâtul la plata diferențelor salariale rezultate dintre contravaloarea sporului pentru condiții deosebite de 15 % încasat (calculat prin raportare la salariul de încadrare 2009) și contravaloarea acestui spor calculat legal prin raportare la salariul de bază individual, rezultat din C.I.M. și actele adiționale, din martie 2013 și până la pronunțarea prezentei hotărâri;
- să fie obligat pârâtul la plata tuturor acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație si plata dobânzii legale aferente acestor sume la data plății efective;
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, în fapt, este salariată a Spitalului Județean de Urgență B., Secția Pediatrie, conform contractului individual de muncă, având funcția de medic primar, specialitate radiologie.
Medicii, atât primari cât și specialiști, efectuează gărzi atât în timpul săptămânii în afara orelor de program, precum și în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează.
1. Organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar este reglementată de Ordinul Min. Sănătății nr. 870/1.07.2004 completat prin Ordinul 1067/2012, Ordinul 748/2007, Ordinul 1768/2011.
Astfel, conform art. 22 din Ordinul 870/2004 continuitatea asistenței medicale se asigură prin serviciul de gardă. Numărul liniilor de gardă prin care se asigură continuitatea asistenței medicale se determină pe tipuri de unități sanitare, iar repartiția pe specialități clinice se face de conducerea fiecărei unități publice cu personalitate juridică.
Art. 42 din același ordin prevede că orele de gardă nu sunt considerate ore suplimentare și nici cumul de funcții, nu constituie vechime în muncă și în specialitate însă orele de gardă efectuate în afara programului normal de muncă si conform prezentului regulament se includ în veniturile salariale brute lunare în funcție de care se determină numărul de puncte realizat în fiecare lună, pe baza cărora se determină cuantumul pensiei.
Programul gărzilor la nivelul fiecărei unități sanitare se întocmește lunar de conducerea secțiilor și se aprobă de conducerea unității sanitare (art. 44 din Ordinul 870/2004).
Plata orelor de gardă se face în funcție de tariful orar determinat în baza salariului de bază individual corespunzător gradului profesional în care personalul este confirmat prin ordin al min. sănătății. Pentru medicii care beneficiază de salarii de merit tariful orar se va determina luându-se în calcul și salariul de merit, întrucât face parte din salariul de bază. - art. 47 din Ordinul 870/2004.
Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 561/2000, gărzile efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit di pozițiilor legale, nu se lucrează se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al funcției de bază. Procentul concret al sporului se aprobă de conducătorul unității - art. 47 din Ordinul 870/2004.
Toate aceste prevederi ce reglementează organizarea, efectuarea și plata gărzilor se coroborează și cu prevederile Legii 284/2010, capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistentă medico-socială si din unitățile de asistentă socială/servicii sociale:
- art. 3 Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază;
Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75 % din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 25 %;
Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 50%.
Așa cum rezultă din toate aceste prevederi legale apreciază că în mod corect și legal gărzile ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul de bază însă ele s-au calculat prin raportare la salariul de încadrare din 2009. A menționat că acest mod de calcul se aplică la nivelul Spitalului Județean B., pentru toți medicii, indiferent de specialitate, funcție, gradație vechime etc. Astfel, modul de calcul aplicat este următorul: - calcul gărzi medic primar - pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. le calculează la salariul de încadrare de 2199 lei deși în Actele adiționale la C.I.M. acesta are salariul de bază individual diferit astfel cum a evoluat din martie 2013 și până în prezent.
A precizat că la nivelul unității angajatoare gărzile efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de 75 %, iar gărzile efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează se salarizează cu un spor de 100 %. Ambele sporuri ar fi trebuit să se aplice la salariul de bază individual, dar în realitate s-a aplicat la salariul de încadrare.
2. Cu privire la calculul sporului de 15 % ar fi trebuit să fie calculat prin raportare la salariul de bază însă el s-au calculat prin raportare la salariul de încadrare din 2009.
De remarcat că există o diferență substanțială între salariul de încadrare și salariul de bază, iar în acest sens prevederile art. 13 din Legea 284/2010 care definește elementele sistemului de salarizare, sunt relevante și imperative:
- alin. 1 - Salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se diferențiază pe funcții în raport cu criteriile prevăzute la art. 5 lit. c).
- alin. 2 - în cadrul fiecărei funcții, salariile de bază se diferențiază pe grade în cazul studiilor superioare și studiilor superioare de scurtă durată și pe trepte profesionale în cazul studiilor medii, respectiv pe grade profesionale în cazul funcționarilor publici, astfel încât să se asigure posibilitatea diferențierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane și cu experiența acesteia în muncă.
Această diferențiere rezultă în mod clar din Actele adiționale la CIM pe perioada invocată, pentru că aici s-au detaliat toate drepturile noastre salariale, înscrisuri pe care pârâtul va trebui să le depună la dosar pentru că ele sunt înscrisuri doveditoare din care rezultă toate componentele salariale. Astfel, în concret elementele constitutive ale salariului de bază sunt salariul vechi de încadrare, sporul vechime. spor prevenție, salariu de merit, prima de stabilitate și separat sporurile de condiții deosebite de muncă. Deci, acest salariu de bază cu componentele sale este cel la care trebuie raportat calculul gărzilor, pentru că acesta este ceea ce formează salariul de bază individual.
În concluzie calcularea gărzilor si a sporului pentru condiții deosebite de muncă în mod greșit, a condus la apariția de diferențe de drepturi salariale restante astfel cum le-a solicitat prin prezenta acțiune.
Conform art. 38 Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. La aceasta se adaugă și prev. art. 170 Codul muncii care reiterează aceiași inadmisibilitate a renunțării la drepturile salariale.
3. Cu privire la plata acestor drepturi salariale în cuantum actualizat cu indicele de inflație si plata dobânzii legale aferente acestor sume prin întârzierea nejustificată la plata acestor diferențe de salariu, a fost prejudiciată, pe de o parte, prin devalorizarea cu rata inflației a sumei cuvenite, iar pe de altă parte, prin lipsa de folosință a banilor în scopul producerii de fructe civile, respectiv dobânzi.
Acordarea dobânzii legale penalizatoare până la data plății integrale alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia în concordanță cu disp. art. 1531 din Codul civil.
În sensul celor de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată în dosarul nr. 21/ 2013 admițând recursul in interesul legii declarat de Procurorul general.
Având în vedere și acest aspect apreciază că are o speranță legitimă de a obține drepturile bănești solicitate, neexistând vreo justificare obiectivă și rezonabilă pentru o diferență de tratament în ceea ce o privește în raport de alte persoane aflate în situații similare, pentru că altfel s-ar crea o situație discriminatorie din perspectiva prev. art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceiași convenție (cauza Bejan împotriva României).
În temeiul art. 139 NCPC, a solicitat conexarea prezentului dosar la dosarul nr. 483/40/2016 al Tribunalului Botoșani, în care ceilalți colegi săi de pe secția pediatrie a aceluiași spital, au solicitat aceleași drepturi salariale ca și ea, în contradictoriu tot cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență B.
În dovedire a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 38, art. 170, art. 159 al. 1, 2, art. 160, art. 166 al. 2, art. 166 al. 4, art. 268 lit. C, art. 269 Codul muncii, pe prevederile Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 283/2011, OMS 870/2004, Ordinului M.S. nr. 1067/2012, OMS 1768/2011, OMS 547/2010, CCM la nivel de unitate 2013-2015.
La data de 15 aprilie 2016 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând și obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre contravaloarea sporurilor de condiții deosebite conform OMS 547/2010 încasate, și contravaloarea sporurilor de 15 % (prevăzut de OMS 547/2010 Anexa 3 lit. B pct. 7- pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează cel puțin 75% din timp pe calculator) și 20% (Anexa 6, litera A, pct. "c,, - pentru personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generator de radiații diferențiat pe categorii de risc radiologie) la salariul de bază, care ar fi trebuit în mod legal să i se acorde și pentru perioada martie 2013 - iulie 2014.
A mai arătat că și în perioada martie 2013 - iulie 2014 ar fi trebuit să beneficieze de aceste sporuri pentru că a lucrat în aceleași condiții ca și acum: fiind medic radiolog, a desfășurat activități cu surse de radiații și și-a desfășurat activitatea cel puțin 75% din timp pe calculator.
Pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin încheierea de ședință din 05.12.2016 a fost disjunsă judecarea capetelor de cerere din acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. privind plata diferențelor salariale rezultate din c/v sporurilor pentru condiții deosebite încasate (calculat prin raportare la salariul de încadrare 2009/salariul de bază OG 17/2008) și c/v acestui spor calculat legal prin raportare la salariul de bază individual, rezultat din contractul individual de muncă și actele adiționale începând cu luna martie 2013, și actualizarea și plata dobânzii legale a acestor diferențe salariale la data plății efective, cât și cheltuieli de judecată, și s-a dispus înființarea unui nou dosar.
Prin sentința civilă nr. 1177 din 16 decembrie 2016, Tribunalul Botoșani a respins excepția tardivității formulării contestației, excepție invocată de pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență B.
A obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență B. să plătească reclamantei diferențele salariale rezultând din contravaloarea sumelor ce trebuiau plătite pentru orele de gardă efectuate în afara programului normal de muncă prin raportare la salariul de bază primit pentru fiecare lună din intervalul 03.03.2013-31.07.2016 și sumele plătite cu acest titlu de către pârât în acest interval. A obligat pârâtul să plătească reclamantei și actualizarea acestor sume de la data scadenței la data plății efective. A obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală pentru aceste sume de la data introducerii acțiunii 03.03.2016 până la data plății efective. A obligat pârâtul să plătească reclamantei 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta din prezenta cauză nu a contestat vreun act administrativ de reîncadrare salarială cu privire la cuantumul drepturilor cuvenite pentru gărzile efectuate. Doar în situația în care aceasta ar fi indicat că înțelege să conteste un asemenea act ar fi fost aplicabile prevederile indicate de pârât privind necesitatea formulării contestației într-un anumit termen. În plus a observat Tribunalul că Spitalul a menționat că în luna iulie a anului 2014 a fost emis un act adițional cu privire la drepturile salariale ale reclamantei. Înscrisul se află la fila 30 dosar și din acesta rezultă că nu există nicio mențiune cu privire la drepturile salariale aferente orelor de gardă ce ar trebui efectuate. În aceste condiții în baza art. 248 din codul de procedură civilă instanța a respins excepția tardivității invocată de pârât.
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul a constatat că reclamanta are calitatea de medic primar în cadrul Spitalului Județean de Urgență B. și și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției Pediatrie. Activitatea acesteia a fost guvernată în intervalul menționat în acțiune de prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar
Conform art. 2 și 4 din Ordinul nr. 870/2004 în forma în vigoare începând cu 01.03.2013 , dată indicată de reclamantă în acțiune, medicii încadrați în unități publice din sectorul sanitar au program de 7 ore în medie pe zi. În unitățile sanitare publice cu paturi medicii care lucrează în secțiile sau compartimentele cu paturi asigură activitatea în cadrul timpului de muncă de 7 ore în medie pe zi, în program continuu sau divizat astfel:
a) pentru spitale clinice, universitare, institute și centre medicale clinice, spitale de urgență, spitale județene, spitale de monospecialitate, spitale municipale, spitale orășenești, centre medicale:
- activitate curentă de 6 ore în cursul dimineții în zilele lucrătoare;
- 20 de ore de gardă lunar;
b) pentru spitale de boli cronice, spitale comunale și sanatorii:
- activitatea curentă de minimum 5 ore în cursul dimineții în zilele lucrătoare;
- 40 de ore de gardă lunar.
(2) Pentru spitalele nominalizate la alin. (1) lit. a), consiliul de administrație poate aproba organizarea contravizitei prin diminuarea corespunzătoare a activității curente de 6 ore în cursul dimineții, fără ca activitatea curentă în cursul dimineții în zilele lucrătoare să fie mai mică de 5 ore zilnic.
(3) Contravizita se poate organiza la nivelul tuturor secțiilor și compartimentelor cu paturi sau numai la unele secții ori compartimente cu paturi, în funcție de profilul medical al acestora.
(4) Contravizita se organizează după-amiaza în zilele lucrătoare și dimineața în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează.
Potrivit art. 42 din Ordinul 870/2004
(1) Orele de gardă nu sunt considerate ore suplimentare și nici cumul de funcții.
(2) Orele de gardă nu constituie vechime în muncă și în specialitate.
(3) Orele de gardă efectuate în afara programului normal de lucru și salarizate conform prevederilor prezentului regulament se includ în veniturile salariale brute lunare în funcție de care se determină numărul de puncte realizat în fiecare lună, pe baza cărora se determină cuantumul pensiei.
Din interpretarea acestor texte rezultă că reclamanta A. în calitate de medic al Spitalului Județean de Urgență B., unitate publică, avea obligația de a-și desfășura activitatea după un program continuu sau divizat, respectiv activitate curentă de 6 ore în cursul dimineții în zilele lucrătoare și respectiv 20 de ore de gardă pe lună. Această activitate intră în conceptul stabilit de Ordin ca fiind programul normal de muncă al reclamantei. Rezultă că pentru această activitate drepturile salariale sunt cele datorate pentru programul normal de activitate chiar dacă reclamanta a efectuat câte 20 ore de gardă lunar. Cât timp aceste 20 ore de gardă sunt efectuate în cadrul programului normal de muncă, salarizarea reclamantei pentru aceste ore nu presupune acordarea unor drepturi suplimentare față de salariile de bază și sporurile ce i se cuveneau pentru realizarea programului complet de activitate. Deci pentru aceste 20 ore de gardă lunar susținerile pârâtului cum că drepturile salariale ce i se cuveneau salariatei trebuiau raportate la legile anuale de salarizare care stabileau preluarea cuantumului din anul anterior, majorat sau nu după caz, este corectă. Cele 20 ore de gardă făceau parte din programul normal de activitate și nu presupuneau acordarea unor drepturi suplimentare care să fie calculate altfel decât prin luarea în considerare a legilor anuale de salarizare astfel că pretențiile reclamantei privind salarizarea orelor de gardă din cadrul programului normal de activitate nu sunt întemeiate.
Însă, așa cum este înscris în art. 42 alin. 3 din Ordinul 870/2004, reclamanta putea efectua ore de gardă în afara programului normal de activitate. Aceasta putea efectua ore de gardă în afara programului normal de muncă și nu era obligatorie efectuarea unor asemenea gărzi întrucât angajatorul putea organiza linii de gardă și în temeiul art. 33 din Ordinul 870/2004 prin includerea unor medici din afara unității. Astfel conform textului menționat în echipa de gardă a unei unități sanitare cu paturi, în liniile de gardă organizate pe specialități, în afară de medicii încadrați în unitatea respectivă, pot fi incluși și medici din afara unității care sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății în specialitatea stabilită pentru linia de gardă și care își desfășoară activitatea în unități sanitare în care nu sunt organizate linii de gardă în acea specialitate.
(2) Includerea acestor medici în echipa de gardă a unității se face cu avizul șefului de secție și cu aprobarea conducătorului unității sanitare în care este organizată garda și cu acordul unității sanitare unde are norma de bază.
(3) Pot fi incluși în linia de gardă și medici care nu desfășoară activitate în baza unui contract de muncă, dar care sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății în specialitatea în care este organizată linia de gardă, cu avizul șefului de secție și cu aprobarea conducătorului unității sanitare.
Din statele individuale de plată atașate la filele 57-61 dosar rezultă că reclamanta a efectuat ore de gardă în afara programului normal de activitate iar pârâtul a precizat că salarizarea acordată pentru aceste ore a avut în vedere salariul tarifar de încadrare din decembrie 2009 de 2199 lei. Angajatorul a făcut trimitere la prevederile Legii 285/2010 și la legile ulterioare de salarizare anuală începând cu 2013 ca fiind temei de calculare a drepturilor prin raportare la valoarea de 2199 dar în niciunul din actele menționate nu se vorbește despre modalitatea de stabilire a drepturilor pentru orele de gardă din afara programului normal de activitate.
În Ordinul 42/77/2011 indicat de pârât există o mențiune cu privire la stabilirea drepturilor pentru orele de gardă din afara programului normal de muncă. Astfel la punctul 4 din acest act normativ s-a consemnat cu titlu de exemplu că pentru Medicul primar care efectuează gărzi în afara programului de la norma de bază acesta este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010.
Tariful orar aferent salariului de bază în luna iunie 2010 a fost stabilit potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010. Ca urmare, în anul 2011 tariful orar se va stabili după cum urmează:
Tarif orar iunie 2010 = 14,8 lei (2.199 : 21,25 : 7)
Tarif orar iulie - decembrie 2010 = 14,8 * (1 - 25%) = 11,1 lei
Tarif orar ianuarie 2011 = 11,1 * (1 + 15%) = 12,8 lei.
Această sumă de 2199 lei a fost utilizată de pârât și în continuare și după data de 31.12.2011.
OUG 1 /2010 în art. 5 conținea dispoziții cu privire la drepturile salariale ce ar trebui acordate după data de 01.01.2010. În aliniatul 7 al art. 5 , la care a făcut trimitere Ordinul 42/77/2011, era consemnat că "Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se determină într-un cuantum care să nu depășească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009.";
Cât timp această Ordonanță de Urgență a fost în vigoare au fost aplicabile prevederile privind calcularea tarifului orar prin raportare la salariul determinat pentru luna decembrie 2009, adică suma de 2199 lei arătată de Spital.
Însă Ordonanță de Urgență nr. 1 din 2010 a fost respinsă de Parlament prin Legea 30 din 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 180 din 20 Martie 2012.
Conform art. 115 din Constituție Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
(7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
Conform aliniatului 8 din acest articol, OUG 1/2010 și-a produs efectele doar pe perioada de până la intrarea în vigoare a Legii de respingere a ei de către Parlament adică până la data de 22.03.2012. Începând cu data de 23.03.2012 au încetat efectele ei și ale actului subsecvent adică punctul 4 din Ordinul 44/77/2011. Rezultă că tariful orar nu mai trebuia calculat prin raportare la suma de 2199 lei. Astfel voința legiuitorului privind încetarea efectelor prevederilor inclusiv privind tariful orar pentru orele de gardă din afara normei legale a fost în mod explicit exprimată prin Legea 30/2012 întrucât dacă s-ar fi dorit continuarea acordării unui asemenea tarif prin raportare la drepturile aferente lunii decembrie 2009 ar fi fost aprobată fie chiar și numai prevederea art. 5 alin. 7 din OUG 1/2010.
În aceste condiții în luna decembrie 2012 nu mai exista norma legală de stabilire a tarifului orar prin raportare la salariul de încadrare din decembrie 2009 de 2199 lei. Totuși Ordinul 840/2007 a rămas în vigoare astfel că pentru orele de gardă din afara programului normal de activitate ar fi trebuit stabilit un tarif orar.
Conform art. 1 din OUG 84/2012 în anul 2013 trebuiau menținute în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012. Nici în OUG 84/2012 și nici în OUG 19/2012 legiuitorul delegat nu a reglementat chestiunea tarifului orar aplicabil orelor de gardă efectuate în afara normei de bază. În OUG 103/2013 aplicabilă pentru drepturile aferente anului 2014 , OUG 83/2014 și OUG 57/2015 aplicabile drepturilor aferente perioadei 01.01.2015-31.07.2016 nu există mențiuni cu privire la tariful orar aplicabil gărzilor efectuate în afara normei de bază. Abia începând cu data de 01.08.2016 modalitate de efectuare a acestor gărzi și de acordare a drepturilor salariale cuvenite a fost reglementată în actul de salarizare anuală stabilindu-se că este necesară încheierea unui nou contract de muncă. Astfel conform art. 3 ind. 2 alin. 6 din OUG 20/2016 gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară, în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, se desfășoară în baza unui contract de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și personalul va beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă. Cum Tribunalul nu a fost învestit cu cercetarea condițiilor încheierii acestor noi contracte rezultă că analiza din prezenta cauză privește doar intervalul începând cu data arătată în acțiune și până la data de 31.07.2016.
Precum s-a arătat mai sus după respingerea OUG 1/2010 nu a mai existat vreo prevedere legală în actele de stabilire a drepturilor salariale anuale care să reglementeze modalitatea de stabilire a tarifului orar. Totuși voința legiuitorului delegat privind modificarea modului de calcul al drepturilor cuvenite pentru gărzile efectuate în afara normei de bază rezultă din alt act care nu reprezintă lege anuală de salarizare. Astfel prin OUG 91/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 27 decembrie 2012, care modifică Legea 95/2006 , punctul 23 s-a stabilit că "Activitatea desfășurată de asistentul medical, de operatorul registrator de urgență și dispecerul/radiotelefonistul, precum și de șoferul autosanitarei/ ambulanțierul din cadrul serviciilor de ambulanță, pentru asigurarea continuității în acordarea asistenței medicale de urgență, în afara programului de la norma de bază, se asimilează cu activitatea personalului sanitar care efectuează gărzi și beneficiază de drepturile prevăzute la cap. II art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în condițiile în care nu beneficiază de timp liber corespunzător pentru activitatea desfășurată peste durata normală a timpului de lucru."
Practic prin acest act normativ s-a stabilit că personalul sanitar care efectuează gărzi în afara programului de la norma de bază beneficiază de drepturile prevăzute la cap. II art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 întrucât activitatea ambulanțierului, asistentului medical a fost asimilată activității personalului sanitar care efectuează gărzi în afara programului normal de activitate și modului de salarizare a acestuia prin raportare la Legea 284/2010 și nu la alt act normativ de stabilire a drepturilor salariale. În consecință prevederile cap. II art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 erau în vigoare la 31.12.2012 și acestea reglementau modalitatea de stabilire a drepturilor personalului sanitar care efectua gărzi în afara programului de la norma de bază .
Conform cap. II art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 (1) Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază.
(2) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 25%.
(3) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară, pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 50%.
(4) Procentul concret al sporului prevăzut la alin. (2) și (3) se aprobă trimestrial de comitetul director.
(5) Medicii care nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară care organizează serviciul de gardă și care la nivelul acestei unități desfășoară activitate numai în linia de gardă vor încheia cu această unitate sanitară publică un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și vor beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă, stabilite conform prevederilor acestui articol. Salariul de bază se stabilește pentru funcția și gradul profesional în care aceștia sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, corespunzător vechimii în muncă și se utilizează pentru stabilirea tarifului orar.
(6) Medicii care sunt nominalizați să asigure asistența medicală de urgență, prin chemări de la domiciliu, vor fi salarizați pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu un venit determinat în funcție de 40% din tariful orar aferent salariului de bază și numărul de ore cât asigură garda la domiciliu.
Prevederile acestui articol sunt aplicabile și dintr-un alt motiv. Astfel precum s-a arătat mai sus în Ordinul 840/2007 s-a stabilit că gărzile pot fi efectuate și de alți medici care nu au încheiate contracte de muncă cu unitatea spitalicească respectivă la care efectuează garda sau cu oricare altă unitate spitalicească. Pentru cei angajați după data respingerii Ordonanței 1/2010 nu exista vreo reglementare care să stabilească modalitatea concretă de stabilire a drepturilor și care să facă trimitere la salarizarea de dinainte de 01.01.2010. Pentru aceștia modalitatea de încadrare este cea stabilită de alin. 5 din art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. Or atâta timp cât este aplicabil alin. 5 rezultă că articolul în cauză este în întregime aplicabil întrucât nu ar putea exista două tarife orare diferite pentru aceiași activitate, unul pentru medici angajați ai spitalului și unul pentru cei ce lucrează doar în liniile de gardă cu contract de muncă cu timp parțial.
De altfel chiar Ministerul Sănătății a stabilit că tariful orar trebuie raportat la salariul de bază. Astfel conform art. 14 alin. 2 din Ordinul 422/2013 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2013 și 2014 s-a stabilit că "Personalul care desfășoară activități medicale în cadrul programelor naționale de sănătate publică poate fi remunerat în funcție de tariful orar care corespunde salariului de bază aprobat pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și numărul de ore lucrate efectiv pe perioada unei luni calendaristice.";
În plus chiar legiuitorul a reiterat că tariful orar trebuie raportat la salariul de bază întrucât prin Legea 347/2015 s-a stabilit că "Prin excepție de la prevederile alin. (1), se aprobă plata orelor suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru categoriilor de personal care au fost implicate în acordarea asistenței medicale și de urgență pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost grav afectată în urma evenimentului produs în Clubul Colectiv din municipiul București, în data de 30 octombrie 2015.
(7) Beneficiază de prevederile alin. (6) următoarele categorii de personal:
a) personalul care a acordat îngrijire, asistență medicală, consiliere și transport sanitar în cadrul unităților sanitare implicate;
b) personalul care a însoțit pacienții transferați pentru acordarea îngrijirilor medicale la clinici din afara granițelor țării.
(8) Munca suplimentară efectuată potrivit alin. (1), începând cu data de 30 octombrie 2015, se salarizează în funcție de tariful orar aferent salariului de bază avut, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de bază.»". Deci legiuitorul a avut în vedere tariful orar prin raportare la salariul de bază și nu tariful orar prin raportare la salariul de încadrare din decembrie 2009 iar la nivelul sistemului sanitar tariful orar este unic reglementat.
În raport cu cele consemnate Tribunalul a stabilit că gărzile efectuate de reclamantă în afara programului normal de muncă trebuiau salarizate prin raportare la cap. II art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 respectiv cu luarea în considerare a salariului de bază avut la momentul efectuării acestor gărzi și nu prin raportare la suma fixă de 2199 lei avută în vedere de Spital în baza unui act normativ respins de Parlament.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Spitalul Județean de Urgență B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de următoarele:
OUG 1/2010 a fost abrogată expres la data de 01.01.2011 prin art. 39 din Legea 284/2010 având aplicabilitate numai pentru anul 2010, reținerea instanței de fond că OUG 1/2010 a produs efecte până la data de 22.03.2012 fiind nelegală.
De asemenea, Ordinul 44/77/2011 nu a fost emis în baza OUG 1/2010 și implicit acest Ordin nu era act subsecvent la OUG 1/2010.
Rezultă că Ordinul 44/77/2011 emis în baza art. 17 al Legii 285/2010 nu a fost abrogat, iar raționamentul instanței de fond "....ca tariful orar nu mai trebuia calculat prin raportare la suma de 2199 lei" este eronat interpretat.
De altfel, Legea 285/2010 nu a fost abrogată nici până în prezent și nici Ordinul 44/77/2011.
O altă interpretare greșită este faptul că instanța de fond a reținut că "Nici în OUG 84/2012 și nici în OUG 19/2012 legiuitorul delegat nu a reglementat chestiunea tarifului orar aplicabil orelor de gardă efectuate în afara normei de baza .
După cum în mod clar se poate observa, OUG 19/2012 prevede la art. 1 alin 2 că "Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
OUG 84/2012 precizează faptul că "În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art 1 și art 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012".
Având în vedere că OUG 19/2012 face referire la elementele de salarizare care fac parte din salariul brut (din salariul brut pentru anul 2012 făcând parte și cuantumul tarifului orar), pentru anul 2013, OUG 84/2012 precizează expres că se mențin în plată drepturile salariale acordate pentru luna decembrie 2012. Rezultă clar că pentru anul 2013 tariful orar aplicabil orelor de gardă era cel din anul 2012.
În realitate, legile anuale de salarizare nu s-au dovedit altceva decât norme de amânare a aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-au menținut drepturile salariale stabilite prin Legea-cadru nr. 330/2009.
In acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr.966/02.11.2016 în Dosarul nr. 483/40/2016
Asimilarea operatorului registrator de urgență, a dispecerului / radiotelefonistului, și a șoferului autosanitarei / ambulanțierul din cadrul serviciilor de ambulanță de către instanța de fond cu activitatea personalului medical este un sofism impus de instanța de fond din următoarele aspecte:
În primul rând, așa cum menționează OUG 91/2012, personalul de la ambulanță se asimilează cu personalul sanitar și nu invers.
În al doilea rând OUG 91/2012 nu prevede nici un tarif orar pentru calculul orelor de gardă, dimpotrivă îl asimilează la personalul sanitar.
În al treilea rând alin. 5 din art. 3 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 nu prevede un salariu de bază la care să se calculeze tariful orar.
Inclusiv în Ordinul 42/77/2011 la lit. G alin. 4 se precizează clar că "Pentru activitatea prevăzută în linia de gardă medicul este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din cap II al anexei nr. III la Legea-cadru 284/2010.
De asemenea, nu se poate calcula un salariu al unui medic care efectuează gărzi prin contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la un medic care se încadrează în unitate cu contract cu timp parțial. Din contră, așa cum prevăd legile subsecvente ale salarizării, pentru persoanele angajate într-o unitate bugetară salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat (art. 2 din Legea 283/2011 si următoarele legi).
În al patrulea rând OUG 91/2012, Legea 347/2015, Ordinul 422/2013 nu au fost invocate ca temei de drept de nici una dintre părți dar nici de către instanță din oficiu, nu au fost dezbătute în cercetarea fondului și nu au fost puse în discuția părților.
De altfel, Legea 347/2015 a fost emisă special pentru evenimentul de la Clubul Colectiv, iar în această lege se acordă ore suplimentare numai personalului medical care au acordat îngrijire persoanelor implicare în eveniment. Spitalul Județean B. nu a acordat îngrijire persoanelor implicate în evenimentul de la Clubul Colectiv.
Nici Ordinul 422/2013 nu este aplicabil în acest dosar, acesta referindu-se la personalul care desfășoară activitate medicală în cadrul programelor naționale de sănătate și nu medicilor care efectuează gărzi.
Pe perioada efectuării gărzilor, medicii acordă îngrijiri medicale persoanelor internate pe secțiile pentru care efectuează garda și nu desfășoară activitate în cadrul programelor naționale de sănătate publică.
Stabilirea de către instanța de fond "...că gărzile efectuate de reclamanți în afara programului normal de muncă trebuiau salarizate prin raportare la cap. II art. 3 din anexa III la Legea-cadru nr. 284/2010 respectiv cu luarea în considerare a salariului de bază avut la momentul efectuării acestor gărzi și nu prin raportare la suma fixă de 2199 lei avută în vedere de Spital în baza unui act normativ respins de Parlament", este o interpretare eronată, pentru aspectele arătate mai sus dar și pentru următoarele motive:
Ordinul 42/77/2011 nu a fost abrogat așa cum a reținut instanța de fond; în Ordinul 42/77/2011 la lit. G alin. 4 se precizează clar că "Pentru activitatea prevăzută în linia de gardă medicul este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din cap II al anexei nr. III la Legea-cadru 284/2010 (ordin care instanța de fond a apreciat că a fost aplicat corect prin calculul tarifului de gardă la salariul de bază din decembrie 2009); Nu este admisibil ca instanța să aprecieze ca pentru perioada 01.01.2010 - decembrie 2012 Spitalul a aplicat corect legislația în vigoare, inclusiv prevederile art. 3 din cap II al anexei nr. III la Legea-cadru 284/2010, iar după decembrie 2012 tariful orar pentru orele de gardă să fie calculat la alt salariu de bază în condițiile în care actele normative emise în baza art. 7 din Legea 284/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii 284/2010 (Decizia 32/2015 ÎCCJ) și nici nu a fost stabilit printr-un act normativ aplicarea tarifului orar pentru orele de gardă la un alt salariu de bază; Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 32/2015 precizează clar că se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare și plata efectivă a drepturilor salariale.
Prin modul de calcul al tarifului orar la gărzi pentru anul 2011 prin raportare la salariul de bază din decembrie 2009 stabilit prin Ordinul nr. 42/44/2011, legiuitorul și-a exprimat expres voința pentru continuarea acordării acestui tarif și după anul 2011, prin prevederile exprese din legile anuale de salarizare referitoare la acordarea drepturilor salariale la nivelul lunii decembrie din anul anterior (Legea nr. 283/2011, OUG nr. 19/2012, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr. 83/2014, OUG nr. 57/2015).
Aceste acte normative emise anual pentru a reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice au impus modalitatea de calcul a sporurilor și nivelul de referință al cuantumului salariului la care se raportează, respectiv decembrie 2009.
Acest aspect este clar recunoscut de legiuitor în preambulul OUG nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative "ținând cont de succesivele amânări ale aplicării în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010, cauzate de constrângeri financiare, ceea ce face ca în prezent salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice să se facă potrivit cadrului normativ în vigoare la nivelul anului 2009".
Având în vedere faptul că pretențiile reclamantei din cererea de chemare în judecată au fost solicitate "până la pronunțare", consideră că mențiunile OUG nr. 20/2016 ar trebui reținute de instanța de judecată în soluționarea cauzei.
În drept au fost invocate prevederile art. 466 - 482 din Codul de procedură civilă.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:
Pretenția concretă dedusă judecății este plata diferențelor salariale rezultate din calculul orelor de gardă efectuate de reclamantă, nu prin raportare la salariul de încadrare din 2009, ci la salariul de bază individual rezultat din contractul individual de muncă și din actele adiționale pe care le-a încheiat.
Dispozițiile din Codul muncii și din actele normative care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice reglementează cadrul legal în ceea ce privește salarizarea acestei categorii de personal.
Potrivit prevederilor art. 162 alin. 3 din Codul muncii, sistemul de salarizare se stabilește prin lege, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat.
Stabilirea salariilor prin acte normative pentru o categorie importantă de personal constituie o excepție de la principiul negocierii, dar care, la rândul său, se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare. Aceasta se justifică, în cazul acestui personal, deoarece, în principiu, salariile se suportă din alocațiile bugetare.
Raportat la aceste considerente instanța urmează a analiza prevederile legale care au reglementat asupra modului de calcul al orelor de gardă.
Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice - art. 1 alin. 2:
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ordinul nr. 42/77/2011, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice - Anexa nr. 1, punctul G - stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale "sănătate":
Medicul primar de la pct. 3 efectuează gărzi în afara programului de la norma de bază.
Pentru activitatea prevăzută în linia de gardă medicul este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010.
Tariful orar aferent salariului de bază în luna iunie 2010 a fost stabilit potrivit prevederilor art. 5 alin. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010. Ca urmare, în anul 2011 tariful orar se va stabili după cum urmează:
Tarif orar iunie 2010 = 14,8 lei (2.199 : 21,25 : 7)
Tarif orar iulie - decembrie 2010 = 14,8 * (1 - 25%) = 11,1 lei
Tarif orar ianuarie 2011 = 11,1 * (1 + 15%) = 12,8 lei
OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr. 283/2011 - art. 1 alin. 2:
În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
OUG nr. 84/2012, privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare - art. 1:
În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 - art. 1 alin. 1 și 2:
Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. 1, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
OUG nr. 103/2013, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - art. 1 alin. 2:
În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
OUG nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - art. 1 alin. 2:
În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
OUG nr. 57/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare - art. 1 alin. 2:
În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - art. 30 alin. 5 lit. a:
În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege.
Nota la anexa II/2 la Legea nr. 330/2009, anexă care se referă la unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială, prevede că în coeficientul prevăzut în coloana "bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea.
OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar - art. 5 alin. 7:
Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se determină într-un cuantum care să nu depășească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Legea-cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - art. 7 alin. 1 și 2; art. 8 din anexa nr. III:
Aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sistemul sanitar se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea organizațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Ordinul nr. 870/2004, pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar - art. 42 alin. 3:
Orele de gardă efectuate în afara programului normal de lucru și salarizate conform prevederilor prezentului regulament se includ în veniturile salariale brute lunare în funcție de care se determină numărul de puncte realizat în fiecare lună, pe baza cărora se determină cuantumul pensiei.
Apreciază instanța de apel că tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, pentru perioada supusă controlului judecătoresc, este cel reglementat de Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și de Ordinul nr. 42/77/2011, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, tarif care a fost preluat practic de legile ulterioare de salarizare, care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin dispoziții pe care mai sus le-am enunțat și care au reglementat asupra evoluției tuturor elementelor de salarizare care compun salariul brut al reclamanților.
Această concluzie se desprinde, fără putință de tăgadă, din succesiunea de acte normative care, în timp, începând cu data de 1.01.2010, au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice și care, fără excepție, au dispus asupra tuturor elementelor de salarizare care fac parte din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare.
Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază constituie practic un drept salarial, este o componentă a salariului brut de care beneficiază această categorie de personal plătit din fonduri publice.
Acest tariful orar pentru activitatea prevăzută în linia de gardă este un element al sistemului de salarizare, care face parte din salariul brut al părții reclamante, acest drept salarial neputând fi privit izolat, rupt de ceea ce reprezintă practic noțiunea de salarizare, anume totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, deci inclusiv drepturile bănești reprezentând tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază.
Chiar Ordinul nr. 870/2004 dispune la art. 42 alin. 3 în sensul că orele de gardă efectuate în afara programului normal de lucru și salarizate conform prevederilor prezentului regulament se includ în veniturile salariale brute lunare.
Prin OUG nr. 1/2010 acest element al sistemului de salarizare a primit o reglementare specială, distinctă, art. 5 alin. 7 dispunând în mod expres că tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se determină într-un cuantum care să nu depășească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Prin urmare această dispoziție nu prevede că s-ar calcula tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar prin raportare la salariul de bază prevăzut de art. 30 alin. 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, ci acesta se determină într-un cuantum care să nu depășească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009.
Deci, noul salariu de bază stabilit prin Legea nr. 330/2009 nu constituie baza de calcul pentru alte drepturi care se acordă în raport de salariul de bază, respectiv gărzi, deoarece legiuitorul conform prevederii mai sus enunțate stabilește că acest drept salarial se acordă în același cuantum de la 31 decembrie 2009, de unde rezultă clar că salariul de bază de la 31 decembrie 2009 constituie baza de calcul pentru dreptul salarial menționat și nu salariul de bază în compunerea reglementată de Legea nr. 330/2009.
Chiar dacă prin Legea nr. 284/2010, potrivit art. 39 lit.x, a fost abrogată OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, aceasta nu înseamnă că ulterior intrării în vigoarea a acestui act normativ, modul de calcul al tarifului orar pentru activitatea prevăzută în linia de gardă ar fi altul, în condițiile în care, așa cum mai jos vom exemplifica, acest drept salarial, așa cum a fost el calculat pentru anul 2010 în baza OUG nr. 1/2010, a fost preluat de legile anuale ulterioare de salarizare, legi care au reglementat asupra cuantumului salariului brut al reclamantei, cuantum din care face parte și acest tarif orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază.
Însuși actul normativ care a reglementat asupra salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 284/2010, dispune la art. 7 alin. 1 și 2 în sensul că aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Legea nr. 285/2010 a reglementat asupra salarizării în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice iar în aplicarea acestui act normativ a fost emis Ordinul nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Legea nr. 285/2010, prin prevederile sale, pe care mai sus le-am enunțat, dispune asupra cuantumului tuturor elementelor sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut de care trebuie să beneficieze personalul plătit din fonduri publice în anul 2011, dispunând fără putință de tăgadă asupra ";celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare";, cuantumul acestor drepturi salariale astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, fiind majorat cu 15%.
Ordinul nr. 42/77/2011, în Anexa nr. 1, punctul G - stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale "sănătate", prevede și exemplifică în mod clar și neechivoc modul de calcul al dreptului salarial solicitat de părțile reclamante, stabilind că pentru activitatea prevăzută în linia de gardă medicul beneficiază de tariful orar aferent salariului de bază stabilit potrivit prevederilor art. 5 alin. 7 din OUG nr. 1/2010, în cuantumul de la nivelul lunii octombrie 2010, majorat cu 15%, în acord tocmai cu actul normativ cu putere superioară, respectiv cu Legea nr. 285/2010, în executarea căruia a fost emis și cu respectarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cu care, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor.
Chiar dacă Ordinului nr. 42/77/2011 a fost dat în aplicare Legii nr. 285/2010, lege care a reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice, la nivelul anului 2011, aceste drepturi salariale au fost preluate de legile anuale ulterioare de salarizare.
Astfel, pentru anul 2012 - OUG nr. 80/2010; pentru anul 2013 - OUG nr. 84/2012 raportat la art. 1 din OUG nr. 19/2012; pentru anul 2014 - OUG nr. 103/2013; pentru anul 2015 - OUG nr. 83/2014; pentru anul 2016 - OUG nr. 57/2015 au dispus în mod expres, prin art. 1 alin.2, asupra evoluției cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor dar și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare.
Or, un asemenea element al salariului brut este, așa cum mai sus am arătat, tocmai tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază.
Aceste acte normative, ale căror dispoziții mai sus le-am enunțat, practic au preluat tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilit potrivit Legii nr. 285/2010 și Ordinului nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice - prin raportare la tariful calculat în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 7 din OUG nr. 1/2010, reglementând asupra lui ca și element, ca și componentă a salariului brut al personalului plătit din fonduri publice.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța nu poate considera că, începând cu data de 1.01.2011, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se determină în baza dispozițiilor art. 46 alin. 1 din Ordinul nr. 870/2004, prin raportare la prevederile art. 30 alin. 5 lit. a și Anexa II/2 din Legea nr. 330/2009 și la dispozițiile art. 3 alin. 1 din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În primul rând Ordinul nr. 870/2004 nu a fost dat în interpretarea și aplicarea Legii nr. 330/2009 și nu avea cum să dispună asupra calculului tarifului orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, prin raportare la un salariu de bază reglementat de un act normativ cu putere superioară emis mulți ani mai târziu.
Actul normativ care reglementa asupra salarizării reclamanților la data emiterii Ordinului nr. 870/2004, nu dispunea asupra salariului de bază al părților reclamante în compunerea care a fost stabilită abia începând cu data de 1.01.2010, data intrării în vigoare a legii nr. 330/2009, astfel încât acest Ordin nu putea să prevadă mai multe drepturi decât legea de salarizare de la data emiterii lui.
În al doilea rând, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Aceste prevederi au fost preluate și pentru anii ulteriori, respectiv:
- în anul 2012 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, potrivit art. 4 alin. 2 din OUG nr. 80/2010;
- pentru anul 2013 în baza OUG nr. 84/2012;
- pentru anul 2014 în baza OUG nr. 103/2013;
- pentru anul 2015 în baza OUG nr. 83/2014;
- pentru anul 2016 în baza OUG nr. 57/2015.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reținut în considerentele deciziei nr. 10/2017 că: ";Toate actele normative anuale de salarizare, fără excepție din 2010 și până în prezent, nu au făcut decât să reia dispozițiile referitoare la valoarea de referință și la coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele Legii-cadru nr. 284/2010, prevederi care nu au fost niciodată aplicate.
Practic, niciun angajat bugetar nu a primit plăți salariale potrivit acestei legi, pentru că, prin acte normative anuale de salarizare, s-a derogat permanent, perpetuându-se starea de tranziție. Așadar, s-a procedat doar la o "reîncadrare scriptică" a personalului potrivit noilor grile, dar plata salariilor s-a "realizat faptic" la nivelul salariilor în plată din decembrie 2009.
Așadar, este de reținut faptul că, deși personalul bugetar a fost reîncadrat în conformitate cu dispozițiile legilor-cadru, el nu a fost salarizat în baza acestora, întrucât, la stabilirea salariului, nu au fost aplicate valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, care, trimițând la cadrul normativ în vigoare la nivelul anului 2009, mențineau în plată cuantumul salarial din anii anteriori.";
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și prin decizia nr. 32/2015.
De asemenea, art. 8 din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că regulamentul privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sistemul sanitar se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea organizațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, un asemenea regulament nefiind elaborat.
În al treilea rând, așa cum pe larg am expus în cuprinsul acestor considerente, acte normative cu putere superioară Ordinului nr. 870/2004 au reglementat, începând cu data de 1.01.2010, asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice, dispunând inclusiv asupra tarifului orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, ca și element al salariului brut, astfel încât nu putem considera că acest drept salarial nu și-ar fi găsit reglementare în cuprinsul acestor acte normative.
Vorbim practic de acte normative care au impus cu forța legii modalitatea de calcul a dreptului salarial solicitat de reclamanți și nivelul de referință la care se raportează cuantumul acestuia, anume nivelul lunii decembrie 2009.
Astfel, evoluția tarifului orar a fost reglementată practic prin legile anuale de salarizare, ca și element al sistemului de salarizare care face parte, potrivit legii, din salariul brut, începând cu ianuarie 2012 fiind menținut nivelul acestuia prin legile anuale de salarizare, în raport cu tariful orar stabilit prin art. 5 alin. 7 din OUG nr. 1/2010, astfel cum acest tarif a fost majorat prin Legea nr. 285/2010 și prin Ordinul nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011.
OUG nr. 91/2012 și Legea nr. 347/2015 nu au nicio relevanță în speța de față, în condițiile în care aceste acte normative se aplică categoriilor de personal la care se referă în mod expres.
Față de cele reținute, întrucât prima instanță a interpretat greșit actele normative incidente în cauză, în temeiul art. 480 alin. 1, 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată, apreciind că tariful orar pentru orele de gardă a fost corect calculat de pârâtul apelant.
← Raporturi de muncă. Jurisprudență Raporturi de muncă | Indemnizație de neconcurentă. neincluderea acesteia în baza... → |
---|