Raporturi de muncă. Jurisprudență Raporturi de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 750 din data de 10.11.2017
Acordare grupa I-a de muncă în procent de 100%, în condițiile în care angajatorul a încadrat activitatea desfășurată de reclamant, conform actului administrativ de încadrare, în grupa a II a de muncă. Respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, Ordinul 50/1990 prevede că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale, cuprinse în anexa nr. 1, în grupa II de muncă fiind încadrate locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
De asemenea, este expres stipulat că încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
De asemenea, Ordinul 125/1990 stabilește locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după martie 1990, în grupa I de muncă fiind încadrate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale din grupa a II a de muncă fiind enumerate în anexa 2.
Potrivit art. 4 din Ordinul 125/1990 metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990.
Din interpretarea acestor acte normative rezultă că nu este suficient ca salariatul să îndeplinească activitățile respective și să lucreze la locurile de muncă expres prevăzute de Ordin, ci în urma verificărilor efectuate să se constate că activitatea a fost desfășurată în condiții concrete de noxe care depășeau nivelul maxim admis prevăzut de norme, în condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc, procentul de minim 50% din programul normal de lucru efectuat în aceste condiții.
Tribunalul Mehedinți-sentința din 10.11.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2017, sub nr. 3331/101/2017 reclamantul E. I. I. a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA-Sucursala H. P. de F., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună acordarea grupei I de muncă în procent de 100%, pentru activitatea desfășurată în cadrul pârâtei în perioada 01.10.1983-10.09.1986 și 25.01.1988-10.09.1986, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte mențiunile privind grupa I de muncă în procent de 100%.
În fapt, reclamantul a arătat că în perioada sus menționată a lucrat în cadrul pârâtei ca montator și reparator echipamente electrice la atelierul de reparații electrice, așa cum reiese din adeverința nr. 106241/30.09.2016.
A mai arătat că, angajatorul nu a respectat disp. art. 15 din Ordinul nr. 50/1990 prin neînregistrarea în carnetul de muncă a grupei de muncă în care se încadrează activitatea desfășurată pe perioada 01.10.1983-10.09.1986 și 25.01.1988-10.09.1986 , iar adeverința nr. 106241/30.09.2016 eliberată de pârâtă atestă faptul că în perioada 01.03.1990-18.06.1990 a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 125/1990.
De asemenea, reclamantul consideră că această încadrare este eronată, întrucât adeverința trebuia eliberată ținând cont de condițiile grele și vătămătoare de muncă în care și-a desfășurat activitatea, în speță complexitatea sarcinilor de muncă, responsabilitatea ce decurge din acestea, stresul acumulat și solicitările psihofuncționale generat de lucru în ture prelungite, expunerea la riscul toxicologic de zgomot care depășea cu mult limita admisă, efectele expunerii la câmpul electromagnetic generat de turbine, etc.
A susținut că din buletinele de determinări toxicologice de zgomot, reiese că la locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea în cadrul pârâtei, această noxă depășește limita maximă admisă, fiind determinate toxicologic și alte noxe chimice, fizice(vibrații) și chiar biologice.
De asemenea, a arătat că din documentele existente la cabinetul medical de întreprindere, privind evaluarea stării de sănătate, reiese că principala noxă este reprezentată de zgomot, care depășește limita maximă admisă la majoritatea locurilor de muncă.
A mai precizat că alți colegi de muncă din acea perioadă au dobândit grupa I de muncă în procent de 100% prin hotărâri judecătorești, el neștiind de acest fapt întrucât din anul 1990 nu mai lucrează în cadrul pârâtei.
A invocat decizia nr. 258/2004 prin care ÎCCJ a statuat că dispozițiile Ordinului 50/1990 nu se pot limita doar la activitățile și funcțiile prevăzute în forma sa inițială, întrucât ar fi vorba de un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții.
În drept, își întemeiază acțiunea pe disp. ordinului 50/1990 și Legea 19/2000.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie: adeverința nr. 106241/30.09.2016, nr. 106236/30.09.2016, nr. 120959/17.11.2016 emise de pârâtă, sentința nr. 7688/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2616/90/2011, sentința nr. 2341/2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 10110/101/2012, sentința 2339/2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 10108/101/2012 și carnet de muncă.
Pârâta H. SA prin Sucursala H. P. de F. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
A menționat că, potrivit Ordinului 50/1990, pentru acordarea grupelor de muncă era necesară nominalizarea persoanelor care se încadrau în acestea, având în vedere specificul activităților din anexele la acest ordin, de către conducerea unităților împreuna cu, sindicatele din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășurau activitatea persoanele respective, (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă și noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări care trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal, precum și ca salariatul să lucreze în aceste condiții cel puțin 50% pentru grupa I, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru, ori societatea nu a emis nici un document intern ori vreo decizie de aplicare a Ordinului 50/1990 cu privire la încadrarea în concret a locurilor de muncă în grupa I de muncă
Pe de alta parte, prin Ordinul nr. 125/1990 au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, iar la pct. 4 din acest ordin s-a prevăzut că, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele de muncă, este cea prevăzută de Ordinul nr. 50/1990, cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 și care se aplică în continuare.
Ca urmare, pârâta a emis adeverința nr. 106241/30.09.2016, recunoscându-i-se reclamantului grupa a II-a de muncă pentru perioada cuprinsă între 01.03.1990-18.06.1990, în conformitate cu Decizia nr. 43/04.04.1994.
A mai arătat că, la unitatea la care a desfășurat activitate reclamantul, nu s-a făcut o nominalizare a persoanelor pentru încadrarea în grupele de muncă, nici în carnetul de muncă nu a fost făcută vreo mențiune cu privire la grupa I de muncă.
A concluzionat că până la data de 01.04.2001 încadrarea activităților în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, modificat și completat.
Potrivit art. l din Ordinul nr. 50/2001, în grupa I de muncă se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa 1, iar dispozițiile art. 5,6 și 7 din acest ordin prevăd că încadrarea în grupa I de muncă .se face după parcurgerea unei proceduri, care debutează cu nominalizarea de către angajator si sindicate a persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, ori, angajatorul H. SA a stabilit locurile de munca ce se încadrează în grupele I și II de muncă, iar activitatea prestată de reclamant a fost încadrată în grupa a II-a de muncă.
A menționat că personalul din H. SA a fost încadrat în grupa a II-a de muncă potrivit Ordinului 50/1990, poziția 111 și Ordinului 125/1990, pozițiile 111 și 112, în grupa I de muncă fiind încadrați doar scafandrii, iar simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu constituie motive suficiente pentru acordarea grupei I de muncă.
S-a arătat că, potrivit considerentelor deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curii de Casație și Justiție, nu se poate vorbi despre un drept recunoscut de lege unui salariat la acordarea beneficiului grupei superioare de muncă, doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfășurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaștere directă .a beneficiului lucrului în grupa superioara de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuții specifice de către partenerii sociali (angajatori și sindicate) și verificări concrete cu sprijinul unor instituții ale statului (medicale, de protecție a muncii).
În ceea ce privește raportarea la alte categorii de salariați în vederea aplicării prin similitudine a aceluiași tratament, ori starea de discriminare invocată, pârâta a arătat că este nejustificată.
Pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească ca persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă ( art. 1, alin. (3) din OG nr. 137/2000).
Cu privire la riscurile desfășurării activităților în unitate a menționat că, expunerea lucrătorilor este de scurtă durată, ocazionată de efectuarea controlului în instalație, aceasta nefiind caracteristica locurilor de muncă permanente.
Consideră nejustificată solicitarea reclamantului de acordare a grupei I de muncă, din moment ce legiuitorul a prevăzut acordarea grupei II de muncă salariaților conform Ordinului nr. 125/1990, poziția 111 (activitatea de exploatare, întreținere și reparații la centralele subterane, baraje, tunele, galerii, castele de echilibru), poziția 112 (activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național).
Prin acordarea grupei I de muncă acestor categorii de salariați, s-ar nesocoti și încălca voința legiuitorului care a statuat expres că pentru activitățile de la poziția 111, 112 din cele doua ordine se impune acordarea grupei a II-a de muncă.
Mai mult decât atât, a arătat că documentul care a clarificat aspectele legate de condițiile de muncă ale salariaților, este Decizia nr. 43/04.04.1994 care, în baza Ordinelor nr. 50/1990 si 125/1990, a stabilit care sunt grupele de muncă aferente fiecărui loc de muncă. Astfel, singurii care au primit grupa I de muncă au fost scafandrii, restul personalului fiind încadrat în grupele II și III de muncă, iar în Anexa I la Decizia 43/04.04.1994, se observă că tot personalul care a lucrat în Atelierele de reparații (electrice, hidromecanice, reparații și construcții UCCH), ca și reclamantul, au primit grupa II de muncă.
În dovedirea susținerilor a depus în copie: decizia nr. 43/04.04.1994, anexa nr. 1 la decizie, tabel cu personalul încadrat în grupele I și II de muncă la data de 31.03.2001.
La termenul din data de 20.10.2017 apărătorul reclamantului a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică în specialitatea protecția muncii, iar prin încheierea din aceiași dată instanța a încuviințează proba cu înscrisuri și a proroga discutarea probei cu martori și probei cu expertiza tehnică în specialitatea protecția muncii după depunerea la dosar a răspunsului la relațiile solicitate pârâtei.
În baza rolului activ instanța a solicitat relații de la pârâtă, respectiv: să depună la dosar copia lizibilă a Deciziei nr. 43/04.04.1994; să indice în concret, dacă anterior emiterii Deciziei nr. 43//04.04.1994 au mai fost efectuate verificări ale condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea angajatul pârâtei și nominalizarea de persoane care se încadrează în grupele I și II de muncă de către conducerea angajatorului împreună cu sindicatele, în caz afirmativ să depună la dosar înscrisuri și documente ce atestă încadrarea în grupe de muncă, relații care au fost comunicate cu adresa nr. 107/527/27.10.2017, la care s-a anexat Decizia nr. 43/04.04.1994, anexa nr. 1 și împuternicire.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul E. I. a fost angajat al societății pârâte, având funcția de montator și reparator echipamente electrice în cadrul Atelierului de reparații electrice, conform adeverinței nr. 106241/30.09.2016 și a carnetului său de muncă și solicită acordarea grupei I de muncă în procent de 100% pentru activitatea desfășurată în perioada 01.10.1983-10.09.1986 și respectiv, 25.01.1988-18.06.1990.
Susținerile reclamantului potrivit cărora se impune acordarea acestei grupe pentru perioada mai sus menționată întrucât și-a desfășurat activitatea în condiții de zgomot ce depășeau limita maximă admisă, conform buletinelor de determinări de zgomot, dar și de noxe chimice și biologice, nu pot fi reținute.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că fostul angajator a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, potrivit Ordinului 50/1990, Anexa 1 și 2 și Ordinului nr. 125/1990, Anexa 2, fiind emisă decizia nr. 43/04.04.1994.
Potrivit acestei decizii, beneficiază de încadrare în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990 Anexa 1 poziția 58 doar scafandrii încadrați în cadrul unității, iar personalul de exploatare, întreținere și reparații beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.03.1990, conform Ordinului 125/1990, Anexa 2, poziția 111 și 112.
Cum reclamantul și-a desfășurat activitatea în Atelierul Reparații Electrice, acesta a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.03.1990 (data aplicării Ordinului 125/1990) și până la data de 18.06.1990 (data încetării contractului individual de muncă cu pârâta).
Conform susținerilor pârâtei, necombătute de reclamant, anterior Deciziei nr. 43/04.04.1994, nu au mai fost efectuate verificări ale condițiilor de muncă în cadrul angajatorului.
Astfel, Ordinul 50/1990 prevede că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale, cuprinse în anexa nr. 1, în grupa II de muncă fiind încadrate locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
In continuare, Ordinul precizează că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
De asemenea, este expres stipulat că încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii. Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
De asemenea, Ordinul 125/1990 stabilește locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după martie 1990, în grupa I de muncă fiind încadrate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale din grupa a II a de muncă fiind enumerate în anexa 2.
Potrivit art. 4 din Ordinul 125/1990 metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990.
Din interpretarea acestor acte normative rezultă că nu este suficient ca salariatul să îndeplinească activitățile respective și să lucreze la locurile de muncă expres prevăzute de Ordin, ci în urma verificărilor efectuate să se constate că activitatea a fost desfășurată în condiții concrete de noxe care depășeau nivelul maxim admis prevăzut de norme, în condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc, procentul de minim 50% din programul normal de lucru efectuat în aceste condiții.
Ori, așa cum s-a reținut mai sus, angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă încadrate în grupe superioare, locul de muncă al reclamantului, conform actului administrativ de încadrare, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.03.1990.
Prin urmare, se reține că fostul angajator a respectat legea atunci când a nominalizat persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă în funcție de condițiile concrete de la locul de muncă ale acestora și atâta vreme cât locul de muncă este prevăzut în anexa II din Ordinul 50/1990, voința legiuitorului a fost ca acestea să beneficieze de grupa a II-a de muncă și nu de grupa I de muncă.
Este irelevant faptul că reclamantul a lucrat în condiții la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc de accidente ca și cele prevăzute în grupa I de muncă atâta timp cât s-a prevăzut prin lege încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Mai mult, a recunoaște tuturor angajaților din cadrul unității încadrarea în grupa I de muncă, indiferent de locul unde și-a desfășurat activitatea însemnă implicit a-i discrimina pe acei salariați care au lucrat efectiv în locurile încadrate în grupa I de muncă, prevăzute de actele normative arătate mai sus, în care condițiile de muncă și factorii de risc au fost mult mai grele comparativ cu ceilalți salariați din unitate pentru care legea a prevăzut încadrarea în grupa a II-a de muncă.
De asemenea, susținerea că și alți colegi încadrați la același loc de muncă au beneficiat de încadrare în grupa I de muncă prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, nu operează întrucât, chiar dacă obiectul hotărârilor invocate de reclamant a fost de acordare a grupelor de muncă și a condițiilor deosebite de muncă, situațiile părților din acele cauze nu au fost similare cu cea a reclamantului, în sensul că nu a fost analizată aceeași funcție - meserie și același loc de muncă, aceleași perioade, iar probatoriul administrat a fost diferit.
În consecință, găsind neîntemeiat primul petit al acțiunii, instanța nu va mai supune analizei sale celălalt petit accesoriu primului, respectiv obligarea pârâtei să elibereze o adeverință din care să rezulte mențiunile privind grupa I de muncă în procent de 100%.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului reclamantului, conform deciziei civile nr.538/20.02.2018 a Curții de Apel Craiova.
| ← Pensii. Jurisprudență Pensii | Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu... → |
|---|
