Vechime în magistratură. Activitatea de secretar de primărie.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 40 din data de 19.01.2015

Vechime în magistratură. Activitatea de secretar de primărie.

Legea nr. 303/2004: art.82 alin.2.

Prin acest text de lege, legiuitor a instituit ca și excepție, dreptul magistratului de a beneficia de pensie de serviciu chiar înaintea împlinirii vârstei legale cu singura condiție-vechimea de 25 de ani în funcțiile enumerate-și ca orice excepție este de strictă interpretare și aplicare potrivit principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationes.

Acest text de lege nu permite, asimilarea sau completarea cu alte funcții prev. de art. 86, nu vorbește de vechimea în magistratură în sensul art. 86, ci dimpotrivă, așa cum s-a reținut mai sus, se prevede într-o enumerare expresă și limitativă funcții care se iau în calculul celor 25 de ani; aceasta semnificând că noi nu putem adăuga sau exclude cazuri care n-au fost adăugate sau excluse de legiuitorul.

Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.40/19 ianuarie 2015.

Prin contestația înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr.2112/85/2014 contestatoarea G.N. a chemat în judecată intimata C.J.P. B., solicitând: anularea Deciziei de pensie nr.R27602/23.12.2013 emisă de intimată; obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească contestatoarei pensia de serviciu în conformitate cu prevederile art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004.

În susținerea contestației sale contestatoarea arată că prin decizia atacată i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensia de serviciu cu motivarea că nu a făcut dovada realizării unei vechimi de cel puțin 25 de ani în funcțiile limitativ prevăzute de art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004.

Susține că în perioada 01.10.1988-12.02.2009 a îndeplinit funcția de secretar primărie, funcție de specialitate juridică și de conducere în cadrul administrației publice și că intimata în mod eronat și nelegal, cu ignorarea disp.art.104 din Legea nr.303/2004 nu a recunoscut această perioadă ca și vechime în magistratură.

În acest sens invocă Decizia nr.334/2007 a CSM prin care s-a dat o interpretare de principiu în sensul că "judecătorii și procurorii care erau în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr.303/2004 și exercitaseră anterior intrării în magistratură funcția de secretar de primărie, perioada în care au ocupat această funcție constituie vechime în magistratură";. Contestatoarea susține că au fost date mai multe decizii de Plenul CSM prin care persoane aflate în situații similare cu a sa, au beneficiat de recunoașterea vechimii în magistratură, iar tratamentul diferențiat la care a supus-o intimata, în raport de situația similară în care se află persoanele vizate prin deciziile de plen menționate (dec.51/2009, 65/2008, 110/2008, 1295/2008. 68/2008) conduce la crearea unei grave discriminări între persoane aflate în situații identice, cu consecințe extrem de negative.

O a doua critică adusă deciziei contestate vizează modul în care s-a apreciat de casa de pensii că vechimea totală pe care o are în funcțiile prev. de art.82, alin.2 din Legea nr.303/2004 este de 22 de ani. Contestatoarea consideră că perioada cuprinsă între 19.02.1990-12.11.2013 când a desfășurat activitate de jurisconsult reprezintă o vechime de 23 ani, 8 luni și 21 de zile.

Un al treilea aspect învederat de contestatoare se referă la îndeplinirea procedurii stabilită de art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010 respectiv a depus contestație la Comisia Centrală de contestații la data de 19.02.2014 însă nici până în prezent nu a primit o soluție în acest sens, apreciază că lipsa unui răspuns nu o împiedică să procedeze la sesizarea directă a instanței de judecată, fiindu-i aplicabile dispozițiile deciziei Curții Constituționale 956/13.11.2012.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, motivând că din actele existente la dosarul de pensie reiese că, contestatoarea a realizat o vechime în funcțiile prevăzute de art.82, alin.2 din Legea nr.303/2004 de 23 de ani respectiv activitatea desfășurată de contestatoare ca jurisconsult și judecător. Intimata arată că perioada în care contestatoarea a deținut funcția de secretar primărie nu a fost luată în considerare la calcul pensiei de serviciu deoarece această funcție nu este prevăzută de dispozițiile art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 care prevede limitativ funcțiile ce se încadrează pentru înscrierea la pensia de serviciu. În ceea ce privește cea de-a doua critică, intimata arată că s-a remediat calculul vechimii în sensul că vechimea contestatoarei potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 este de 23 ani, 8 luni și 23 de zile și s-a emis în acest sens o nouă decizie.

În drept, se invocă: art.205-206 Cod procedură civilă, Legea nr.263/2010, Legea nr.303/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea formulează o nouă contestație la cea de-a doua decizie de pensie pentru a evita un refuz din partea intimatei, în eventualitatea executării unei hotărâri judecătorești favorabile, prin opunerea celei de a doua decizii emisă la data de 04.06.2014, dacă aceasta nu ar fi contestată. Motivarea celei de-a doua contestații este aceeași cu cea din contestația inițială.

TRIBUNALUL SIBIU, prin sentința civilă nr. 944/25.09. 2014 pronunțată în cauză a respins contestația formulată și precizată ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reținut, în esență, cu referire la probele și actele dosarului și dispozițiile legale incidente că decizia atacată este legală și temeinică, deoarece funcția de secretar de primărie nu este exercitată în cadrul aparatului uneia dintre autoritățile prev. de art.82 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind o funcție specifică administrației publice locale, exercitată în cadrul primăriei. Ca atare, în mod justificat intimata a reținut că această funcție nu se încadrează în funcțiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor pentru a fi considerată vechime în magistratură.

Nici referirea la Hotărârile C.S.M nu are relevanță juridică în cauza, deoarece se poate observa că acest organism și-a schimbat propria practică considerând că nu este competent să se pronunțe asupra acestui aspect, pe o parte, iar pe de altă parte, aspectul legat de o posibilă discriminare rezultată din modul în care se aplică Hotărârile C.S.M. nu poate face obiectul unei analize în cadrul acestei contestații.

Referitor la decizia emisă de intimată la data de 04.06.2014 instanța constată, pe de o parte, că este prematură contestarea acesteia deoarece contestatoarea nu a parcurs procedura prevăzută de art.149, alin.1 din Legea nr.263/2010 iar pe de altă parte, având în vedere motivarea, contestația formulată împotriva acestei decizii este lipsită de interes de vreme ce intimata a calculat corect vechimea în magistratură în funcțiile stabilite de art.82, alin.2 din Legea nr.303/2004 și nu se atacă vechimea realizată de contestatoare în calitate de jurisconsult și judecător.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta G.N., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și în rejudecare admiterea contestației așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanta reclamantă susține că problema care trebuia analizată de instanța de fond este aceea a recunoașterii ca vechime în magistratură a perioadei de 1 an și 5 luni, pe care a desfășurat-o în baza repartiției guvernamentale, în calitate de secretar de primărie, în intervalul 01.10.1988-19.02.1990 și a valorificării acestei vechimi la stabilirea drepturilor de pensie în baza dispozițiilor art.82 alin.2 din Legea nr. 303/2004.

Susține apelanta că argumentul instanței de fond în sensul că art.104 alin.1 din Legea nr.303/2004 au fost abrogate prin dispoz.art.108 titlu XVII din Legea nr. 247/2005 este eronat și contravine flagrant principiilor "drepturilor câștigate"; și al neretroactivității legii civile consacrat constituțional la art.15 alin.2 pentru următoarele considerente:

Vechimea în magistratură este o variantă a vechimii în specialitate și a vechimii în muncă.

La momentul în care era în vigoare art.44 alin.2 din Legea nr.92/1992, așa cum a fost modificat în urma republicării din 01.06.2000, îndeplinea cele două condiții prevăzute de lege respectiv cea de licențiat în drept și de exercitare a unei funcții de conducere în cadrul organelor administrației publice. Acea perioadă a fost considerată de legiuitor ca fiind vechime în magistratură la momentul 01.06.2000. Art.104 alin.1 din Legea nr.303/2004 a venit să întărească și să consolideze acest drept, menționând că, judecătorii și procurorii care erau în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr.303/2004 și exercitaseră anterior intrării în magistratură funcție de secretar al primăriei își păstrează vechimea dobândită potrivit reglementărilor anterioare. Prin urmare ne aflăm în prezența unui "drept câștigat";.

Prin abrogarea acestui din urmă text de lege, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 instanța de fond a apreciat că drepturile dobândite anterior acestui act de abrogare sunt anulate, nemaifiind recunoscute de legiuitor și în consecință nemaiputând fi valorificate. Or, acest raționament este eronat. Abrogarea unui text de lege înseamnă că norma respectivă nu mai poate fi aplicată în viitor, adică persoanelor care au dobândit calitatea de magistrat după data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 și care urmează să se pensioneze când îndeplinesc condițiile de pensionare și nu retroactiv persoanelor care se aflau pe funcție la data editării lui. Potrivit raționamentului instanței de fond, abrogarea textului susmenționat înseamnă de fapt pierderea "drepturilor câștigate"; născute sub imperiul legii abrogate, ceea ce echivalează în realitate cu retroactivitatea acesteia.

Intervenția legiuitorului prin abrogarea acestui text de lege nu poate fi interpretată în sensul că ar produce consecințe asupra situațiilor născute anterior și poate șterge efectele juridice create sub imperiul legii civile anterioare cât timp aceasta a activat, pentru că s-ar aduce un grav dezechilibru în stabilirea raporturilor juridice și sociale. Se ajunge astfel la situația absurdă în care Statul, prin poziția privilegiată pe care o are, să acorde drepturi și recunoașteri ce conferă angajaților "legitime speranțe"; într-un anumit moment, pentru ca ulterior, în mod brutal și intempestiv să revină asupra acestora, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă încălcând astfel principiul egalității de tratament și al nediscriminării.

Dând o asemenea interpretare textelor de lege instanța de fond a omis a avea în vedere că legiuitorul a creat un regim discriminatoriu între magistrații pensionați înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.274/2005 față de cei pensionați după intrarea în vigoare a acestei legi și nu a observat că s-a creat un climat de insecuritate și instabilitate socială. Aceasta contravine dispozițiilor din "Carta Socială Europeană"; partea a II-a art.12, revizuită și ratificată din România prin Legea nr.74/1999, practicii constante a CEDO și a Curții Constituționale care în deciziile 155/2001, 23/2003 a statuat că pensia de serviciu a magistraților se înscrie în măsurile de consolidare a independenței justiției. Acordarea pensiei de serviciu presupune printre altele și respectarea tuturor drepturilor câștigate pe întreaga perioadă în care magistratul și-a desfășurat activitatea.

Solicită anularea sentinței întrucât prin precizarea la contestație a pretins să fie avută în vedere și cea de-a doua decizie emisă de intimată pe parcursul soluționării procesului. Instanța de fond a considerat că este prematur a fi formulată o astfel de solicitare întrucât nu a contestat-o la Comisia Centrală de Contestații. Apreciază că această contestație nu trebuia să mai fie exercitată atâta timp cât instanța de fond a fost sesizată să dezlege aceiași problemă de drept și anume aceea a valorificării ca vechime în magistratură a perioadei desfășurată ca secretar de primărie, ce constituie obiectul prezentei contestații, iar C.C.C. nu i-a răspuns nici până acum la prima contestație. Ori, a relua aceiași procedură pentru același lucru sau a suspenda prezenta cauză pentru parcurgerea acelei proceduri ar fi condus la o dilatare excesivă a termenului de soluționare a cauzei încălcându-se astfel chiar și ideea de "termen rezonabil";.

În drept invocă art.466 și urm. CPC.

Intimata C.J.P. a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, reluând susținerile din fața primei instanței în sensul că activitatea de secretar de primărie nu se încadrează în condițiile prev. de art.82 alin.2 din Legea nr. 303/2004.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situație de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, a reținut următoarele:

Apelul este nefondat.

Prin decizia de pensionare nr.(…)/23.12.2013 emisă de intimata C.J.P. Brașov s-a respins cererea reclamantei înregistrată sub nr.(…) din 12.11.2013 privind acordarea pensiei de serviciu în baza art.82 alin.(2) din Legea nr.303/2004, cu motivarea că nu s-a făcut dovada vechimii de cel puțin 25 de ani în funcțiile prevăzute de lege.

Se reține că perioada 01.10.1988-12.02.1990 când reclamanta a îndeplinit funcția de secretar de primărie nu poate fi luată în calcul deoarece această funcție nu este prevăzută la art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004.

Analiza îndeplinirii condițiilor legale privind acordarea pensiei se face prin prisma legii în vigoare la data formulării cereri potrivit principiului de drept tempus regit actum.

Potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004-în forma vigoare la data cererii (12.11-2013)- Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Prin acest alineat, legiuitor a instituit ca și excepție, dreptul magistratului de a beneficia de pensie de serviciu chiar înaintea împlinirii vârstei legale cu singura condiție-vechimea de 25 de ani în funcțiile enumerate-și ca orice excepție este de strictă interpretare și aplicare potrivit principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationes.

Acest text de lege nu permite, asimilarea sau completarea cu alte funcții prev. de art.86, nu vorbește de vechimea în magistratură în sensul art.86, ci dimpotrivă, așa cum s-a reținut mai sus, se prevede într-o enumerare expresă și limitativă funcții care se iau în calculul celor 25 de ani; aceasta semnificând că noi nu putem adăuga sau exclude cazuri care n-au fost adăugate sau excluse de legiuitorul.

În speță, prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta, raportat la alin. (2) al textului de lege susenunțat nu îndeplinea condiția unei vechimi de 25 de ani numai în funcțiile prevăzute de legiuitor, printre care, într-adevăr nu se regăsește și funcția invocată de apelantă acea de secretar de primărie.

Faptul că printr-o reglementare anterioară vechimea în magistratură includea și alte funcții de specialitate juridică (art.44 alin.2 Legea nr.92/1992, art.104 din Legea nr.303/2004 republicată - forma în vigoare la 01.06.2000) nu înseamnă că reclamanta avea la data de 12.11.2013 un "drept câștigat"; sau o "speranță legitimă"; de acordare a unui drept.

Nu putem vorbi de un "drept câștigat"; atâta vreme cât la data depunerii cererii de acordare a pensiei de serviciu reclamanta nu a îndeplinit condițiile legale. Nefiind un drept născut, conform legislației interne nu se poate prevala de ocrotirea și garanția prev. de art.26 din Codul Civil.

În același sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a statut constant, în hotărârile date că, art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede. În acest sens, Curtea a statuat că"; acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile";actuale"; ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui ( cauza Lupuleț vs.România)";.

De asemenea, nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime";, astfel cum această noțiune a fost dezvoltată în jurisprudența C.E.D.O. în care s-a decis că, atunci când interesul patrimonial în discuție aparține categoriei juridice de "creanță"; el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială"; și implicit ca "speranță legitimă"; decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale [CEDO (Marea Cameră) Kopecky c/a Slovacia, hotărârea din 28 septembrie 2004, par.35 și 48-52, Maurice c/a Franța, Hotărârea din 6 octombrie 2005, par.63-70]. Or, dreptul în discuție nu are o suficientă bază în dreptul intern, așa cum s-a arătat mai sus.

Cât privește egalitatea în drepturi, așa cum Curtea Constituțională a statuat în mod constant, în jurisprudența sa "principiul egalității în fața legii presupune un tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite." Egalitatea în drepturi se raportează la identitatea situațiilor juridice în care se află subiectele de drept, situația obiectiv diferită, însă, în care se află anumite categorii de persoane justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferențiat, fără ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări.(dec.1/8.02.1994, 958/2007).

Astfel, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situații deosebite, tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data nașterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări. Solicitarea apelantei, în sensul de a se institui un tratament egal pentru toți pensionarii, indiferent de legislația în baza căreia li s-au stabilit drepturile de pensie, ar contraveni principiului neretroactivității legii.

Potrivit prev. art.47 alin.(2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie și a celorlalte drepturi de asigurări sociale, precum și a altor forme de asistență socială sunt stabilite de lege. Aceste dispoziții legale au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale în sensul că acordă legiuitorului competența exclusivă "să stabilească și să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent și dreptul la protecție socială, dar și posibilitățile economico-financiare existente în diferite intervale de timp". În acest sens este Decizia nr.223 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007.

În considerarea situației specifice deosebite a unor categorii socio-profesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferențiate prin condiții și criterii de acordare derogatorii, precum și printr-un mod de calcul și cuantum diferite ale pensiilor. Legislația ce reglementează sistemul public de pensii fiind diferită în funcție de momentul aplicării, este evident ca și persoanele care se înscriu la pensie să se afle în situații diferite, deoarece le sunt aplicabile reglementările legale în vigoare la data pensionării lor. (dec.nr.328/26.11.2002 a Curții Constituționale). Stabilirea acestor criterii de acordare a pensiei de serviciu constituie prerogativa exclusivă a legiuitorului.

Această jurisprudență a Curții Constituționale cu privire la aplicarea principiului egalității este în deplină concordanță cu aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament juridic săvârșită în situații similare, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, prin hotărârea pronunțată în cazul "Marckx contra Belgiei", 1979). De asemenea, Anexa la Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevede în Partea a V-a, articolul E că "o diferență de tratament întemeiată pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Or, momentul diferit al nașterii dreptului la pensie, plasează pensionarii în situații diferite guvernate de normele legale în vigoare la acea dată.

Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Vechime în magistratură. Activitatea de secretar de primărie.