Venituri încasate în acord direct, valorificare la stabilirea cuantumului pensiei de asigurări sociale, incidenţa deciziei nr.19/2012 înaltei curţi de casaţie şi justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Sentinţă civilă nr. 4236 din data de 04.10.2017
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4236
Data - 04.10.2017
Autor: Pavel-Anton Alina
Domeniu asociat: pensii
Titlu: venituri încasate în acord direct, valorificare la stabilirea cuantumului pensiei de asigurări sociale, incidența Deciziei nr.19/2012 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.---, la data de 28.06.2017, contestatorul XXXa chemat în judecată intimatele Casa Județeană de Pensii Prahova și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Comisia Centrală de Contestații, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Prahova să recalculeze pensia valorificând veniturile, așa cum rezultă din adeverința depusă, începând cu luna următoare depunerii cererii la C.J.P. Prahova; anularea deciziei emise de Casa Județeană de Pensii Prahova și a hotărârii emise de Casa Națională de Pensii, astfel: contestația nr. ---, decizia nr. ---, emisă de CJP Prahova, adeverința nr. --- eliberată de --- SA Ploiești.
În fapt, contestatorul a arătat că solicită obligarea intimatei Casa Județeană Prahova să recalculeze pensia, valorificând veniturile, așa cum rezultă din adeverința depusă, începând cu luna următoare depunerii cererii la C.J.P. Prahova, anularea deciziei emise de Casa Județeană de Pensii Prahova și a hotărârii emise de Casa Națională de Pensii.
În susținerea cererii, contestatorul a înțeles să facă trimitere la dispozițiile legale ce sunt aplicabile în speța dedusă judecății, un istoric legislativ fiind reprezentat de: Legea nr. 57/1974 privind Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii și cea care stabilește ca forma de retribuire obținută în acord global să fie luată în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, sumă ce a fost inclusă în salariul brut și pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii; coroborările impuse de aplicarea OUG nr. 4/2005 și a Deciziei nr. 19 din 17.10.2011 și 2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu jurisprudența, ce au stabilit că reprezintă venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare (avută în vedere inițial la stabilirea drepturilor la pensie) venituri suplimentare care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și au avut caracter permanent.
Așa cum reiese din anexa la OUG nr.4/2005 (pct.VI), adeverințele prin care se dovedesc acordul global și sporurile trebuie să cuprindă denumirea unității, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și încetare a raporturilor de muncă, denumirea dreptului, procentul sau suma acordată și perioada în care s-a primit dreptul.
Contestatorul a învederat că veniturile neluate în considerare la stabilirea dreptului la pensie au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la bugetul asigurărilor sociale, așa cum rezultă din mențiunea cuprinsă în adeverințe, respectiv: « Pentru perioadele menționate societatea a reținut și virat CAS-ul conform legii».
Veniturile de asigurat au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la acest buget. S-au reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentară, prin raportare la întregul venit brut realizat lunar, care include și salariul cu sporul de acord global.
Conform dispozițiilor art.7 alin. 3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată, la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la calculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform legii, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la 01.04.2001.
Totodată, contestatorul a înțeles să invoce și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilesc norme obligatorii pentru instanță, în sensul că aceste venituri vor fi avute în vedere la stabilirea și la recalcularea pensiilor.
Contestatorul a solicitat obligarea intimatei să procedeze la recalcularea pensiei, începând cu luna următoare înregistrării cererii la CJP Prahova.
Intimatele Casa Județeană de Pensii Prahova și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Comisia Centrală de Contestații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatele au învederat că, prin cererea nr. --- , înregistrată la Casa Județeană de Pensii Prahova, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, anexând în acest sens adeverința nr. --- , eliberată de SC --- SA Ploiești.
Prin Decizia nr. --- a fost respinsă solicitarea de valorificare a sumelor reprezentând acord direct, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei 15 la normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Intimatele au susținut că adeverința a cărei valorificare se solicită nu este întocmită cu respectarea prevederilor art. 127 alin. (2) lit. f) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, în sensul că nu este precizat temeiul legat în baza căruia s-a acordat sporul privind acordul global.
Potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2011 privind stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global "Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Intimatele au solicitat să se constate că adeverința a cărei recalculare se solicită nu întrunește condițiile dispuse de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2011, cu trimitere la mențiunile înscrise de angajator la finalul adeverinței nr. --- , respectiv: nu sunt venituri realizate în acord global în acceptul precizărilor art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 57/1974; veniturile realizate în acord direct nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și nu au fost înregistrate în carnetele de muncă; pentru aceste venituri realizate în acord direct salariatului nu i s-a reținut contribuția pentru pensia suplimentară; salariatului nu i s-a reținut contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Prin urmare, intimatele consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Decizia nr. 19/2011, motiv pentru care au solicitat respingerea acțiunii.
În situația în care instanța va trece peste susținerile anterioare, intimatele au solicitat a se avea în vedere următoarele:
Având în vedere data depunerii cererii formulate de contestator, intimatele au arătat că aceasta se află sub incidența Legii nr. 263/2010.
Or, intimatele au arătat că, potrivit H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Anexa nr. 15: "Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; indemnizațiile de muncă nenormată; compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent (....)".
Așadar, intimatele au susținut că aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile suplimentare obținute în forma de retribuire a acordului global nu lăsa loc de interpretare fiind excluse din calculul pensiei.
În ceea ce privește Deciziile Înaltei Curți de Casație si Justiție, intimatele au susținut că acestea au avut în vedere spete aflate, de asemenea, sub incidența Legii nr. 19/2000, act normativ abrogat la 01.01.2011. Or, în cauza de față, atât cererea de recalculare, cât și decizia de respingere a acestei cererii se află sub incidența Legii nr.263/2010.
În acest sens, intimatele au arătat că, Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție condiționează valorificarea veniturilor obținute în acord cu includerea acestor venituri în baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, precum și de plata contribuțiilor de asigurări sociale atât de către angajator cât și de angajat.
Intimatele au subliniat că, acest ultim aspect reiese nu numai din dispozitiv cât și din considerentele Deciziei nr.19/2012, conform cărora: ,, (...) contribuția pentru pensia suplimentară, această formă de asigurare socială a reprezentat expresia unei forme, chiar primare, a principiului contributivității"; (...) atât angajatorul, cât și salariatul contribuiau la sistemul de asigurări sociale de stat, sistem contributiv, dualist, care se regăsește și în reglementarea actuală".
Or, anterior datei de 01.04.2001, contribuția la asigurările sociale de stat ce se reținea din drepturile angajatului era contribuția la pensia suplimentară (contribuție care astăzi se numește contribuție individuală).
În acest sens, intimatele au solicitat să se observe că, din adeverința depusa de contestator, în dovedirea cererii de recalculare, rezultă fără echivoc că, pentru sumele obținute în acord global nu s-a reținut și achitat contribuția la pensia suplimentară, din drepturile angajatului.
Din analiza sumelor înscrise, dar și din mențiunile adeverinței sus-menționate, s-a constatat că angajatorul nu a reținut contribuția la pensia suplimentară asupra sumelor obținute în acord global și prime, cota de 2%, respectiv 3%, fiind reținute la salariul tarifar înscris în adeverință și la sporul de vechime în muncă.
În opinia intimatelor, este lesne de observat, la o primă lecturare a actelor normative care reglementau obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de stat (Decret nr. 389/1972, Legea nr. 49/1992) că plata contribuției de asigurări sociale de stat era obligația angajatorului și nu a angajatului, angajatul având obligația contribuției la pensia suplimentară (astăzi contribuția individuală).
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 389/11.10.1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat "unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat ... ".
Așa după cum rezultă din dispozițiile legale menționate anterior, precum și din Legea nr. 49/1992, obligația plății contribuției la asigurările sociale de stat îi revenea angajatorului, care calcula această contribuție la fondul total de salarii și o vira la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Intimatele au precizat că plata contribuției de asigurări sociale de stat, de către angajator, nu însemna diminuarea drepturilor salariale ale angajaților, așa cum erau acestea înscrise în contractele individuale de muncă.
De asemenea, s-a arătat că prin Precizările nr. 181679/10.07.1992 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 49/1992, la punctul 2 se menționează, fără echivoc că sumele ce se utilizează la stabilirea pensiei, sunt sumele la care s-a reținut contribuția la pensia suplimentară, suma reținuta din drepturile salariale ale angajatului.
Astfel, în opinia intimatelor, se poate observa corelația între baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, la care face trimitere atât Legea nr. 19/2000 cât și Legea nr. 263/2010, compusă din salariu tarifar și sporurile expres și limitativ prevăzute de lege, contribuția la pensia suplimentară, suma care se reținea din drepturile salariale ale angajatului și sumele ce se utilizează la stabilirea punctajului mediu anual.
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale și nu în ultimul rând adeverința prezentată de contestator, intimatele au învederat că sumele obținute în acord nu reprezintă sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare și nu au fost avute în vedere la calcularea și reținerea contribuției la pensia suplimentară.
Intimatele au solicitat să se rețină faptul că legislația în vigoare la acea dată nu permitea reținerea contribuției la pensia suplimentară pentru sumele obținute în acord.
În concluzie, intimatele au învederat ca niciodată sumele obținute în acord nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, nici potrivit legislației anterioare și nici potrivit Legii nr.263/2010, mai ales că niciun act normativ nu a reglementat stabilirea pensiei in funcție de veniturile realizate, ci în funcție de salariile tarifare de încadrare și sporurile cu caracter permanent.
Față de toate motivele menționate mai-sus, intimatele au solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile legale indicate în întâmpinare.
În dovedirea întâmpinării, intimatele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În raport de motivele invocate prin întâmpinare, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă apărările formulate și argumentele invocate prin întâmpinare și să admită cererea, așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
Potrivit deciziei nr. ---, motivarea intimatei de a nu-i valorifica munca în acord este următoarea: "Se respinge cererea de recalculare a drepturilor de pensie, prin valorificarea veniturilor realizate în acord, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei nr. 15 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011";.
În decizia indicată, intimata nu a invocat nicio altă motivare, cu atât mai puțin cele precizate prin întâmpinare, apreciind că motivarea intimatei de a nu-i valorifica munca în acord nu poate fi complinită prin alte apărări realizate în fața instanței de judecată.
Referitor la susținerea din decizia nr. ---, că veniturile privind munca în acord nu au fost valorificate la calculul pensiei, întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei nr. 15 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, contestatorul a făcut următoarele mențiuni:
Deși sporul de acord nu a fost menționat ca spor ce se ia în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu a constituit un spor cu caracter permanent, conform anexei 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2010, prin decizia nr. 19 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17.10.2011, s-a stabilit că interpretarea disp. art. 2 lit. e, art. 78 și art. 164 din Legea nr. 19/2000 și ale OUG nr. 4/2005, formele de retribuire în acord global prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după calitatea și cantitatea muncii vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
Astfel, această decizie, deși a avut în vedere la data pronunțării dispozițiile legale înscrise în Legea nr. 19/2000, este pe deplin aplicabilă și în contextul Legii nr.263/2010, act normativ ce a reluat sub acest aspect dispozițiile Legii nr. 19/2000.
În concluzie, decizia menționată are deplină aplicabilitate și sub imperiul Legii nr.263/2010, astfel încât adeverințele menționate și eliberate de angajator fac proba completă a faptului că au fost achitate bugetului de stat la data respectivă contribuțiile de asigurări sociale de către angajator.
Față de apărările formulate prin întâmpinare, apărări ce nu se regăsesc în motivarea deciziei nr. ---, prin care veniturile în acord nu i-au fost valorificate, contestatorul a făcut următoarele mențiuni:
Intimata susține că, în adeverință, nu este precizat temeiul legal în baza căruia s-a acordat sporul privind acordul global.
Din conținutul adeverinței se constată că a beneficiat de sume primite în acord și care, împreună cu salariul de bază, constituie salariul brut, sume asupra cărora au fost reținute impozitul și contribuții la asigurări sociale, temeiul acestor rețineri fiind art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția privind asigurările sociale de stat, act normativ care dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat.
Atât Legea nr. 19/2000, cât și Legea nr.263/2010 a pensiilor au statuat ca principiu de bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de pensie cuvenindu-se în raport de contribuțiile plătite. Contestatorul consideră că este îndreptățit să beneficieze de recalcularea pensiei în raport de sumele încasate în acord global în temeiul principiului contributivității, menționat de art. 2 din Legea nr. 263/2010.
Potrivit prevederilor art. 107 alin.3 și 5 din Legea nr.263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate urmând a se acorda începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Intimata susține că din adeverință ar rezulta că nu s-a reținut contribuția pentru pensia suplimentară și omite faptul că acea contribuție plătită de angajați, ce s-a numit contribuție pentru pensie suplimentară, nu condiționa și nu condiționează includerea în baza de calcul pentru pensia de asigurări sociale a veniturilor obținute din munca de salariat care, prin plata respectivei contribuții (la pensia suplimentară) primea, separat o majorare a punctajelor anuale.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) și d) din Legea nr.263/2010, sistemul public de pensii se organizează și funcționează pe baza principiului contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale, cuvenindu-se pe temenii contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
De asemenea, conform prevederilor art. 107 alin.3 și 5 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Principiul contributivității consacrat de prevederile art. 2 din Legea nr.263/2010 trebuie să primeze față de argumentele intimatei, întrucât soluția contrară ar însemna încălcarea acestui principiu de bază al sistemului de asigurări sociale, cu consecința generării unei grave dezavantajări a persoanelor care au rost retribuite în acord și care au realizat venituri mai mari decât cele prevăzute în carnetul de muncă.
Având în vedere aspectele menționate, contestatorul a solicitat instanței să respingă apărările formulate prin întâmpinare și să admită cererea.
În cauză, s-a procedat la administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu existent la dosar, tribunalul retine următoarea situație de fapt:
Prin cererea nr. --- , înregistrată la Casa Județeană de Pensii Prahova, contestatorul XXX a solicitat recalcularea drepturilor de pensie ce i-au fost stabilite anterior, prin valorificarea veniturilor atestate prin adeverința nr. --- , eliberată de SC --- SA Ploiești, pe care le-a încasat în perioada 15.05.1971-01.04.2001, cu titlul de sume acordate pentru ore după normă.
Potrivit adeverinței indicate (filele 12-16 dosar), veniturile înscrise nu sunt venituri în acord global, ci în acord direct, care erau condiționate de tarife pe unitatea de produs în care măsurarea muncii s-a făcut pe bază de norme, angajatorul plătind contribuțiile de asigurări sociale datorate, anterior aplicării legii nr.19/2000.
Prin Decizia nr. --- (fila 11) a fost respinsă solicitarea de valorificare a sumelor reprezentând acord direct, cu motivarea că acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform anexei 15 la normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Intimata Casa Județeană de Pensii Prahova a susținut că adeverința a cărei valorificare se solicită nu este întocmită cu respectarea prevederilor art. 127 alin. (2) lit. f) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011, în sensul că nu este precizat temeiul legat în baza căruia s-a acordat sporul privind acordul global.
Împotriva acestei decizii, XXX a formulat contestație, înregistrată la intimată sub nr. ---, fără a se fi emis hotărâre de către Comisia Centrală de Contestații de soluționare a acestei contestații nici până la momentul pronunțării prezentei sentințe.
Tribunalul subliniază împrejurarea că demersul procesual ce este dedus spre soluționare are atât natura juridică a unei contestații împotriva deciziei de respingere a cererii de recalculare a drepturilor de pensie, cât și natura unei acțiuni/contestații îndreptată refuzului nejustificat al intimatei Comisia Centrală de Contestații de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, susceptibilă a fi adresată direct instanței de judecată, potrivit art.153 lit. f din actul normativ indicat.
Pornind de la Decizia nr.956/13.11.2012 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, nu împiedică accesul la justiție, tribunalul consideră că rațiunile ce au determinat adoptarea respectivei decizii trebuie avute în vedere și în prezentul proces, astfel că acțiunea contestatorului poate și trebuie să fie considerat admisibilă.
Revenind la fondul cauzei, tribunalul observă că intimata Casa Județeană de Pensii Prahova consideră că valorificarea veniturilor privind munca în acord direct prin recalcularea drepturilor de pensie nu este posibilă întrucât acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr.15 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010.
Conform art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege. Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.
Pornind de la interpretarea literală și sistematică a normei legale enunțate în precedent, tribunalul observă că vizează contribuția angajatorului, iar nu contribuția individuală a salariatului. Drept urmare, este nefondată susținerea intimatelor din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, potrivit căreia contribuția angajatorului nu ar impieta asupra modului de calcul al pensiei stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și, pe cale de consecință, susținerea că principiul contributivității nu s-ar aplica decât odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, iar nu și pensiilor stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 și recalculate după principiile noii legi.
În realitate, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, salariații nu au plătit contribuție de asigurări sociale, o atare sarcină revenind numai angajatorilor pentru întregul fond de salarii.
Este adevărat că, potrivit art. 70 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1967, s-a instituit pentru angajați obligația plății unei contribuții în cuantum de 2% din salariul tarifar lunar de încadrare, pentru pensia suplimentară, care, conform normei în cauză, se baza pe "principiul mutualității între angajați".
Potrivit art. 71 alin. (1) din același act normativ, fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare urmau să se formeze din contribuția tuturor angajaților.
Obligația de plată a contribuției pentru pensia suplimentară s-a menținut în sarcina angajaților până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
La momentul edictării normei, legiuitorul a înțeles să întemeieze pensia suplimentară și contribuția corelativă pe "principiul mutualității între angajați", date fiind condițiile politice, sociale și economice de la acea vreme.
Esențial este, însă, faptul că acea contribuție plătită de angajați ce s-a numit "contribuție pentru pensie suplimentara"; nu condiționa și nu condiționează includerea în baza de calcul pentru pensia de asigurări sociale a veniturilor obținute din muncă de salariat care, prin plata respectivei contribuții (la pensia suplimentară) primea, separat, o majorare a punctajelor anuale.
Respectiva contribuție a salariatului reprezenta o formă suplimentară de pensie față de pensia de asigurări sociale de stat, având menirea să sprijine statul să asigure angajaților venituri constante după încetarea raporturilor de muncă prin pensionare.
Sistemul public modern de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a fost instituit prin Legea nr.19/2000, având la bază principiile unicității, egalității, solidarității sociale, obligativității, contributivității, repartiției și autonomiei, conform art. 2 din lege, cu precizarea că aceste principii pot fi identificate într-o formă sau alta și în legislația aplicabilă anterior intrării în vigoare a acestei reglementări.
În privința sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, art. 10 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, în forma sa inițială, prevedea că baza de calcul al pensiei o constituie retribuția tarifară, iar prin Legea nr. 49/1992 acest text de lege a fost modificat în sensul că la stabilirea drepturilor de pensie erau avute în vedere salariul de bază și o serie de sporuri cu caracter permanent, care nu intraseră anterior în această bază.
Ulterior, prin art. 164 din Legea nr. 19/2000, s-a prevăzut că la determinarea punctajelor anuale pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în procedura de stabilire și recalculare a drepturilor de pensie, se iau în calcul salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă, sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și sunt înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prin pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost enumerate sporurile cu caracter permanent, cu mențiunea că aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, iar în pct. VI al acestui act normativ sunt menționate expres sporurile, diurnele și alte drepturi care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Cu referire la interpretarea acestui articol, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că dispozițiile pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 pot fi înlăturate, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din același act normativ, cât și cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivității anterior datei de 1 aprilie 2001.
Ulterior, prin Decizia nr.19/10.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație tot în recurs în interesul legii, s-a statuat, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
Din considerentele acestei decizii rezultă că includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul și încasarea sau neîncasarea contribuției de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.
Principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
În mod indubitabil, tribunalul nu poate lua în considerare susținerea intimatei potrivit căreia nu ar trebui să se dea eficiență în prezenta cauză deciziilor pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât s-ar nesocoti prevederile imperative ale art.3307 alin.4 Cod procedură civilă vechi, reluate prin dispozițiile art.521 alin.3 din Noul Cod de Procedură Civilă, atât timp cât dezlegarea dată chestiunilor de drept cu prilejul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru toate instanțele de judecată.
Astfel, chiar dacă respectivele hotărâri au fost pronunțate în interpretarea prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000, rațiunile avute în vedere de instanța supremă se aplică mutatis mutandis și cu privire la dispozițiile art.165 din Legea nr.263/2010 care nu reprezintă altceva decât o reluare a textului similar din actul normativ anterior (fără vreo modificare semnificativă).
În altă ordine de idei, este lesne de observat că Decizia nr.19/10.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație nu vizează numai veniturile încasate în acord global, ci sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
Referitor la natura veniturilor în acord direct, tribunalul reține că, potrivit art.12 din legea nr.57/1974, una dintre formele de retribuire era în acord sau cu bucata, atunci când retribuția
cuvenita rezulta din înmulțirea tarifului pe unitatea de produs sau pe lucrare cu numărul produselor sau al lucrărilor realizate.
În funcție de condițiile concrete de organizare a muncii si de interesul stimulării mai puternice a unor laturi cantitative sau calitative ale activității, se pot aplica următoarele variante ale acordului:
- acord direct, când retribuția realizata de muncitori, stabilita pe baza de tarife pe unitatea de produs sau pe lucrare, este direct proporționala cu cantitatea de produse, lucrări sau alte unități fizice executate; aceasta forma de retribuire se aplica in industrie in raport cu numărul de bucăți, metri, tone executate; in construcții in raport cu numărul de mp zidărie, mp dulgherie, tencuieli; in agricultura in raport cu numărul de hectare lucrate sau animale îngrijite; in transporturi in raport cu tonele-marfa transportate, precum si in alte ramuri si activități unde măsurarea muncii se poate face individual pe baza de norme;
- acord global, când o formație de lucru, lot, șantier, ferma își asuma pe baza unui contract încheiat cu unitatea din care face parte obligația executării intr-un anumit termen a unui produs complet, a unui obiect fizic sau a unei producții stabilite in unități fizice, pentru care primește o suma globala determinata in raport cu manopera necesara pentru executarea sarcinilor prevăzute in contract. Acordul global se aplica acolo unde caracteristicile procesului tehnologic impun participarea colectiva pe echipe a oamenilor muncii la realizarea sarcinilor de producție si unde prin masuri tehnico-organizatorice specifice acestei forme de retribuire se asigura o productivitate a muncii mai mare. In industrie se aplica pentru realizarea unui produs complet sau lucrare, la care participa una sau mai multe echipe, sau pentru obținerea unei anumite producții fizice; in construcții se aplica pentru realizarea unui bloc de locuințe, hala industriala, pod, linie electrica sau alte obiecte complete; în agricultura pentru realizarea unei anumite producții de cereale, carne, lapte, legume sau altele.
Este lesne de observat că atât acordul direct, cât și acordul global reprezintă tipuri ale aceleiași forme de retribuire în acord sau cu bucata.
Chiar dacă în anexa nr.15 la HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, se statuează că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, dând eficiență Deciziei nr.19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul este dator să verifice dacă, pentru sumele primite de contestator cu titlul de remunerație în acord direct, au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale aferente.
Potrivit adeverinței nr. --- , emisă de SC --- SA, în perioada în perioada 15.05.1971-01.04.2001, contestatorul a fost retribuit în acord direct, conform Legii nr. 57/1974, iar pentru sumele primite ca remunerație în acord direct unitatea a plătit contribuții la sistemul public de pensii, fără ca salariatului să i se fi reținut contribuția individuală pentru pensia suplimentară. Trebuie subliniat că aspectele atestate prin adeverința analizată nu au fost contestate, sub nicio formă, de către intimate.
Tribunalul apreciază că interpretarea dată de intimată Deciziei nr.19/2012 în sensul că trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care atât angajatorul, cât și angajatul au plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, nu poate fi primită întrucât, dacă aceasta ar fi fost intenția completului abilitat să se pronunța în recurs în interesul legii, ar fi utilizat, cu siguranță, o formă a verbului "a plăti"; specifică unui subiect multiplu, iar nu "angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat";, modalitate de formulare care, evident, sugerează o alternativă.
Așa cum s-a arătat mai sus, plata contribuției la pensia suplimentară nu condiționa și nu condiționează includerea în baza de calcul pentru pensia de asigurări sociale a veniturilor obținute din muncă de salariat care, prin plata contribuției la pensia suplimentară, primea, separat, o majorare a punctajelor anuale. În plus, potrivit susținerilor intimatei, legislația în vigoare nu permitea reținerea unei asemenea contribuții pentru sumele obținute în acord, aspect care nu ar putea conduce la "penalizarea"; salariatului prin neincluderea în baza de calcul a pensiei de asigurări sociale a veniturilor obținute cu acest titlu, atât timp cât angajatorul său a plătit contribuția de asigurări sociale pe care o datora.
Față de toate considerentele expuse, dând eficiență principiului contributivității, în baza art. 106,107,116 și 153 lit. f din Legea nr.263/2010 actualizată, tribunalul va admite contestația dedusă spre soluționare, va anula decizia nr. 327232/2.03.2017 și va obliga intimata Casa Județeană de Pensii Prahova să emită o nouă decizie de stabilire a drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, cu luarea în considerare a veniturilor obținute de acesta în acord direct, menționate în adeverința nr.--- , emisă de SC --- SA, începând cu luna ulterioară celei în care a formulat cererea de recalculare.
În baza art.453 Cod procedură civilă, cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act nu se solicită asemenea cheltuieli.
| ← Vechime în muncă. Perioada uceniciei. Jurisprudență Vechime... | Dreptul muncii încetare raporturi de muncă urmare a pierderii... → |
|---|
