Decizia civilă nr. 1053/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1053/R/2011
Ședința publică din data de 22 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. O. împotriva sentinței civile nr. 3152 din 1 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. H. SA F. P. R. și S. H. C. SA, având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică prezintă reprezentanta reclamantei recurente - avocat Ana L. din cadrul Baroului C. și reprezentantul intimatei - avocat B. O. C. A. din cadrul Baroului București.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul intimatei depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior de judecată, înscrisuri care i-au fost comunicate reprezentantei reclamantei și pentru studiul cărora aceasta nu solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar un număr de 3 cereri adresate de reclamantă conducerii societății, două dintre acestea fiind aprobate de dl Mic A., actualmente directorul tehnic al pârâtei, care a susținut că nu avea competența să semneze cererea reclamantei.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului declarat astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii contestației formulate. A. că decizia de sancționare este tardivă aceasta fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 268 alin.1 din C. Muncii. Cercetarea disciplinară a avut un caracter formal
și subiectiv fiindu-i adusă la cunoștință în aceeași zi cu data desfășurării cercetării, încălcându-i-se dreptul la apărare, iar cercetarea disciplinară a avut loc cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. S. de asemenea obligarea societății la a-i restitui suma reținută cu titlu de sancțiune și cheltuieli de judecată la fond și în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei. Excepția tardivității deciziei invocată de reclamantă a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că aceasta nu ar fi una dintre cele prevăzute de art. 132 Cod procedură civilă, iar pe fond acțiunea reclamantei a fost respinsă, în opinia instanței de fond apreciindu-se că pe perioada incapacității de muncă sunt suspendate toate drepturile angajatului. Aserțiunile și motivările primei instanțe suntnetemeinice. Tardivitatea, ca și nulitatea, într-adevăr, nu sunt din cele prevăzute de C. de procedură civilă, ele fiind specifice în speță dreptului muncii. Art. 40 lit. e din C. Muncii stabilește că angajatorul are dreptul de a constatata săvârșirea abaterilor disciplinare și de a aplica sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă ori contractului individual de muncă. Data la care angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii a fost 14 octombrie 2009, la data de 19 octombrie
2009 a fost numită comisia de cercetare, dar reclamanta a fost convocată la cercetare abia l data de 4 ianuarie 2010, angajatorul motivând că cercetarea nu a putut avea loc datorită intrării reclamantei în incapacitate temporară de muncă. Suspendarea termenului curge împotriva angajatorului, incapacitatea de muncă nefiind o cauză de forță majoră care să îl împiedice pe acesta să procedeze conform obligațiilor legale pe care le are, ci îl împiedică pe angajat să presteze munca. Incapacitatea temporară de muncă nu este un motiv care să împiedice cercetarea decât în situația invocării unui motiv obiectiv, respectiv angajatul putea să invoce că nu se poate prezenta la cercetare, prezența acestuia la cercetare fiind la latitudinea angajatului. R. nu a fost convocată la cercetare. P. art. 267 din C. Muncii coroborat cu prevederile contractului colectiv de muncă - comisia de cercetare prin președintele ei avea obligația de a convoca reclamanta la cercetare cu cel puțin 5 zile înainte de cercetare. Ori această convocare a avut loc la data de 4 ianuarie 2011, în aceeași zi cu cea a cercetării. În lipsa unui motiv obiectiv care să fie adus la cunoștința comisiei de salariată, cercetarea este lovită de nulitate iar decizia de sancționare emisă este tardivă.
Reprezentanta reclamantei mai învederează că directorul tehnic a semnat dispoziția de plată a contravalorii cursului de instruire dar nu a semnat cererea reclamantei de participare la acest curs pe motiv că nu ar avea această competență. În calitatea sa de director economic, reclamanta a constatat cu ocazia controlului actelor contabile, că acest act nu a fost semnat și, apreciind că atâta vreme cât a fost aprobată dispoziția de plată, directorul tehnic a omis să semneze și cererea, a semnat-o însăși. În mod implicit, prin semnarea dispoziției de plată directorul tehnic și-a dat acordul și pentru participarea reclamantei la cursul de instruire, în lipsa directorului general, competențele fiind exercitate de directorul tehnic. După descoperirea pe cerere a semnăturii reclamantei, directorul general emite o decizie prin care în mod unilateral schimbă funcția reclamantei, măsură care este nelegală.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat. A. că în perioada 20.09. - (...) contractul individual de muncă al reclamantei a fost suspendat de drept. A. împrejurare s-a produs independent de voința părților și pentru a produce efecte nu era necesară decât informarea societății cu privire la incapacitatea temporară de muncă a reclamantei. R. a fost internată în spital. Unde putea fi făcută convocarea acesteia la cercetare ?! În spital sau la locul de domiciliu al acesteia?! R. a anunțat că se află în incapacitate temporară de muncă, prin urmare suspendarea contractului individual de muncă a intervenit de drept. C. a fost emisă în 24 decembrie 2009 dar nu a fost primită de reclamantă decât la data de 4 ianuarie 2010, dată la care de altfel aceasta nu a invocat vătămarea vreunui drept. R. a recunoscut că a semnat cererea adresată conducerii în locul directorului general cu toate că acesta se afla în societate, decizia de sancționare fiind emisă reclamantei pentru această abatere. Prin urmare decizia de sancționare este legală iar soluția instanței de fondconfirmă probele dosarului și este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale, impunându-se respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1180/117/(...), ulterior completată, reclamanta C. O., a chemat în judecată pe pârâta S. S. SC F. P. R. SI S. H. C. SA, solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre, prin care să se dispună anularea deciziei de sancționare nr.22/(...), ca netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la restituirea sumelor reținute cu titlu de sancțiune și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Prin decizia de sancționare nr.22/(...), parata a aplicat reclamantei sancțiunea reducerii salariului de baza si a indemnizației de conducere pe o perioada de 1 luna cu 10% in conf. cu si 264 lit. c) din C. muncii.
Abaterea reținuta in sarcina reclamantei o reprezintă „fapta de utilizare a autorității administrative in scopuri personale";, respectiv că, „în data de 14.X.2009, văzând ca cererea înregistrată sub nr.9958/9.X.2009 privind aprobarea decontării sumei de 476 lei, reprezentând valoarea cursului anual de instruire organizat de C. A. din România nu a fost aprobata, a semnat spre aprobare, încuviințându-si acordarea/decontarea sumei respective. Se motivează ca aceasta fapta a fost săvârșita cu intenție substituindu-se fără drept in atribuțiile Directorului general, pentru a-si crea un avantaj propriu, creând un prejudiciu unității.";
R. a invocat tardivitatea deciziei de sancționare, apreciind că aceasta a fost emisă peste termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.1 din C. muncii.
S-a mai arătat că în cauză lipsește sesizarea privind constatarea săvârșirii unei fapte ce constituie abatere disciplinară, astfel încât nu se poate stabili de la care dată curge termenul de prescripție de 30 de zile.
A fost invocată și excepția nulității deciziei pe motivul neefectuării cercetării prealabile cu respectarea art.75 alin 3 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, ce prevede că salariatul va fi convocat cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilita pentru cercetare, tocmai in scopul respectării garanțiilor legale, a garantării dreptului la apărare si pentru efectuarea unei cercetări corecte.
În speța, convocarea la cercetare i-a fost comunicată reclamantei la data de 4 ian.2010, in aceeași zi in care avea loc cercetarea.
R. mai susține că s-a prezentat in fata comisiei și a solicitat amânarea cercetării, tocmai pentru a-și pregăti apărarea, însa aceasta cerere i-a fost refuzata, motiv pentru care, la rândul său, a refuzat sa dea o nota explicativa, in condițiile in care nu i s-a acordat dreptului la apărare.
Raportat la abaterea reținuta in sarcina sa, reclamanta a arătat următoarele :
La data de (...), a înaintat conducerii societății o cerere înregistrata sub nr.9958, prin care solicita sa i se aprobe decontarea sumei de 476 lei, pentru a putea achita valoarea cursului anual de instruire organizat de C. A. din România in intervalul 9 -11.X.2009.
D. la acel moment Directorul General nu era prezent in unitate si având in vedere ca in lipsa acestuia competenta de aprobare si semnare eradelegată directorul adjunct tehnic Mic A., reclamanta a susținut că a luat legătura telefonic cu acesta, l-a informat despre ce este vorba, acesta asigurând-o ca va semna, sens in care a întocmit cererea de mai sus, cât si dispoziția de plata cu nr.2475/9.X.2009 pe care este menționat la scopul plații „avans referat 9958/9.X.2009";.
R. nr.9958/9.X.2009 si dispoziția de plata nr.2475/9.X.2009 au fost înaintate d-lui director adjunct tehnic, care a semnat dispoziția de plata, aceasta fiindu-i returnată reclamantei cu semnătura de aprobare a acesteia, fapt ce duce la concluzia ca, semnând aceasta dispoziție in care era menționat si numărul referatului, a fost de acord si cu referatul anexat la dispoziția de plata. R. nu i-a fost returnat ci a fost depus de către directorul tehnic la BRU, reclamanta neavând cunoștința de faptul că acesta nu a fost semnat.
La data de (...), când a primit factura, a constatat ca referatul nu a fost semnat, astfel încât l-a semnat reclamanta, nevăzând nici un impediment din moment ce domnul Mic a semnat dispoziția de plata la data de (...), care a fost atașata la referat.
Se mai susține că, prin nota explicativa pârâta menționează că delegarea competentei de aprobare in lipsa directorului general îi este acordata numai directorului adjunct tehnic.
R. arată că, în situația în care directorul tehnic, căruia ii erau delegate competențele directorului general, cât timp acesta lipsește din unitate, ar fi fost de bună-credință la momentul la care a luat legătura telefonic cu dânsul, trebuia sa o informeze ca nu poate da curs solicitării sale, situație in care evident nu ar fi transmis aceste documente spre semnare.
Se mai susține că, dacă acesta a constatat că, față de solicitarea din referat nu are o atare competență de aprobare a acestuia, atunci nu avea competența nici sa semneze dispoziția de plata care a fost întocmită și justificată in baza acestui referat, situație in care trebuia să îi restituie aceste documente cu rezoluția de rigoare, respectiv ca nu are competența de semnare/aprobare a acestora.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamantă pentru următoarele considerente:
La data de (...), C. O., salariată a unității având funcția de director economic, a înregistrat la registratura societății sub nr. 9958/(...) o cerere prin care solicita „aprobarea decontării sumei de 476 lei (avans) pt. a putea achita c/v cursului anual de instruire organizat de C. A. din România in perioada (...) - (...)."; După înregistrarea cererii, a completat dispoziția de plata nr.2475/(...) prin care a încasat suma de 476 lei. Dispoziția de plata a fost semnata de către responsabilul compartimentului financiar contabil, de doamna director economic C. O. pentru viza de control preventiv si domnul A. Mic - directorul adjunct tehnic. Cererea privind aprobarea decontării contravalorii cursului a fost înaintata de directorul tehnic A. Mic spre B. R. U., pentru a fi verificată dacă se încadrează in programul anual de pregătire profesionala a salariaților și pentru a fi aprobata (eventual) de directorul general al societății. La data de (...), reclamanta C. O., văzând ca cererea cu nr.9958/(...) nu a fost aprobata, a luat cererea de la B. R. U. a societății si a semnat-o de aprobare, substituindu-se fără drept in atribuțiile directorului general. In perioada (...)-(...), reclamanta C. O. s-a aflat in concediul medical. La data de (...), aceasta a fost sancționată disciplinar pentru folosirea autorității administrative in scopuri personale cu sancțiunea „reducerea salariului de baza si a indemnizației de conducere pe o perioada de o luna cu
10%";.
În ceea ce privește excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare disciplinară, s-a arătat că reclamanta a săvârșit fapta care constituie abatere disciplinara la data de (...) și începând cu de (...), aceasta a intrat in concediu pentru incapacitate temporara de muncă, până la data de (...). Având in vedere data de (...) la care a fost săvârșita fapta - data de (...) la care a fost emisa decizia contestata si scăzând perioada in care contestatoarea s-a aflat in perioada de incapacitate temporara de munca rezulta ca decizia a fost emisa in cea de-a 27-a zi.
În speță pârâta consideră că, având in vedere că perioada in care contractul individual de munca a contestatoarei a fost suspendat de drept nu poate fi luata in calculul termenului de aplicare a sancțiunii, aceasta a fost aplicată în termenul legal.
În ceea ce privește excepția nulității deciziei de sancționare pentru neîndeplinirea procedurilor de efectuare a cercetării disciplinare, pârâta a arătat că reclamanta C. O. a fost convocata prin adresa nr. 12603/(...) pentru data de (...) la ora 13.30. Nefiind prevăzută in normele juridice incidente sancțiunea nulității absolute in cazul in care nu este respectat termenul de 5 zile lucrătoare de la convocare la data efectuării cercetării disciplinare, pârâta a considerat decizia nu poate fi lovită de nulitate.
Prin prezenta salariatei in fata Comisiei de cercetare disciplinara a fost acoperit viciul de procedura. O încălcare a dreptului la apărare a contestatoarei va trebui sa fie dovedit de aceasta pentru a putea fi invocat. Cu ocazia efectuării cercetării disciplinare a contestatoarei aceasta a susținut ca nu are alte apărări de formulat întrucât și-a spus punctul de vedere prin notele explicative înregistrate la unitate sub nr. 10115/(...).
S-a mai arătat că reclamanta nu a formulat sau înregistrat nicio cerere de amânare a cercetării disciplinare pentru a fi asistata de un membru al sindicatului din care face parte.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că reclamanta a înregistrat la unitate, sub nr.9958/(...), o „cerere de decontare"; a sumei de 467 lei. Conform definiției din DEX, decontarea este operația contabila prin care se justifica întrebuințarea sumei primite și nu solicitarea încuviințării cheltuirii unei sume de bani. C. C. O. a dorit sa participe la un curs de instruire
(pregătire profesionala) dar nu a formulat niciodată o cerere in acest sens. A înregistrat o cerere de „. a cursului de pregătire profesionala in data de (...) in condițiile in care cursul începea la aceeași dată. A întocmit si avizat, în calitatea sa de responsabilă cu controlul financiar preventiv dispoziția de plata nr.2475/(...), în temeiul căreia a încasat din casieria unității suma de
476 lei. Conform atribuțiilor de serviciu ale contestatoarei C. O. privind
„controlul financiar preventiv"; înaintea acordării vizei „CFP";, aceasta avea obligația sa verifice documentele justificative semnate si aprobate in prealabil de directorul unității. În cazul de față, când nu exista o cerere prin care se solicita participarea la cursul organizat de C. A. din România, aprobată in prealabil de directorul general, conform procedurilor contabile existente in unitate, acest fapt ar fi atras automat refuzul avizării „CFP"; a documentului. Semnătura directorului adjunct tehnic A. Mic pe dispoziția de plata nr.2475/(...) nu poate constitui just temei pentru efectuarea unei cheltuieli neprobate in prealabil de directorul general. Așa cum reiese din declarația dată de directorul adjunct tehnic A. Mic, cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, acesta a semnat dispoziția de plata după ce aceasta a fost avizata de controlul financiar preventiv. Acesta a mai declarat ca a considerat ca nu poate sa se pronunțe asupra „cererii de participare la cursul de instruire"; motiv pentru care a înaintat cererea B. R. U. spreavizare si înaintare directorului general, singura persoana competenta sa încuviințeze participarea la cursuri de instruire a personalului cu funcții de conducere din subordinea sa directa.
S-a mai arătat că, în ceea ce privește participarea la cursuri de pregătire profesionala reclamanta nu a respectat procedurile legale, care prevăd că modalitățile concrete de formare profesionala, drepturile si obligațiile pârtilor, durata formarii profesionale precum si aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care suporta cheltuielile de formare profesionala se stabilesc prin acordul pârtilor si fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de munca. N. privind drepturile si obligațiile salariatului respectiv angajatorului are loc înaintea participării la cursul de instruire. În speță nu a existat însă o cerere de participare la instruire din partea salariatei si nici vreo solicitare scrisa din partea angajatorului.
S-a mai arătat că salariata C. O. are o participare la cursuri de pregătire profesionala peste media salariaților din unitate.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și cea testimonială.
Prin sentința civilă nr. 3152/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanta C. O. în contradictoriu cu pârâta S. „. S.A, F. P. R. SI S. H. C. S.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.22/(...) a pârâtei, reclamanta a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere, pe o perioadă de o lună, cu 10%, în temeiul art. 263, 264 lit. e din C. muncii, art. 7.2 lit. m din Regulamentul intern al pârâtei.
Decizia este emisă în termen, astfel că tardivitatea deciziei este neîntemeiată, întrucât reclamanta a săvârșit fapta imputată în data de (...), iar începând cu data de (...) s-a aflat concediu pentru incapacitate temporara de muncă, până la data de (...). Având în vedere data la care a fost emisa decizia contestata, (...) și având în vedere perioada in care reclamanta s-a aflat in perioada de incapacitate temporara de muncă, prima instanță a reținut că decizia a fost emisa cu respectarea art. 268 al. 1 C. muncii.
Pe perioada în care reclamanta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, raportul de muncă al acesteia era suspendat de drept, conform art. 50 lit. b) și art. 49 C. muncii, fiind suspendate toate drepturile și obligațiile din conținutul raportului de muncă pe care legiuitorul nu le-a exceptat expres, inclusiv obligația de a răspunde disciplinar, inclusiv dreptul și obligația pârâtei (parte în raportul de muncă cu reclamanta, suspendat) de a realiza cercetarea disciplinară. Pe perioada incapacității temporare de muncă a reclamantei se suspendă și posibilitatea angajatorului ca în eventuala lipsă de la cercetarea disciplinară, să aplice sancțiunea fără a mai administra probe. Prin urmare, în această perioadă au fost suspendate atât drepturile și obligațiile angajatorului cât și cele ale reclamantei, izvorând din raportul de muncă analizat și privind procedura disciplinară deoarece legiuitorul nu a prevăzut expres (astfel cum reclamă art. 49 al. 3 C. muncii) că drepturile și obligațiile părților raportului de muncă, aferente procedurii disciplinare, nu se suspendă.
Cu privire la lipsa unei sesizări înregistrate la registratura unității cu privire la faptă (intitulată excepție și care constituie o apărare de fond), instanța de fond a constatat că aceasta poate atrage nulitatea relativă adeciziei în cazul în care se produce o vătămare care nu poate fi altfel înlăturată decât prin desființarea deciziei, ceea ce nu este cazul în speță deoarece chiar în lipsa unei astfel de sesizări scrise, s-a respectat termenul de prescripție a răspunderii disciplinare prevăzut de art. 268 al. 1 C. muncii. S-a mai reținut că descrierea faptelor s-a realizat clar și cuprinzător în referatele nr. 9958/(...) și 10115/(...).
P. dispozițiilor art. 268 alin. 2 din C. muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare sunt cuprinse în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, instanța competentă și termenul în care decizia poate fi contestată.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că reclamanta, angajată a pârâtei în funcția de director economic, în data de (...) și-a aprobat propria cerere înregistrata la registratura societății sub nr. 9958/(...) prin care solicita
„aprobarea decontării sumei de 476 lei (avans) pt. a putea achita c/v cursului anual de instruire organizat de C. A. din România în perioada (...) -
(...)";, a completat dispoziția de plata nr. 2475/(...) și a încasat suma de 476 lei, fără a exista aprobarea directorului general.
Pârâta a recunoscut că cererea privind aprobarea decontării contravalorii cursului a fost înaintată de directorul adjunct tehnic A. Mic spre B. R. U. pentru a fi verificata daca se încadrează in programul anual de pregătire profesionala a salariaților și pentru a fi aprobata (eventual) de directorul general al societății, însă a arătat că această aprobare a directorului adjunct nu viza eliberarea sumei, fiind o viză prealabilă aprobării directorului general. Astfel cum reiese și din declarația martorului Mic A., „. spre decontare"; nu are nicio legătură cu „decontarea avansului";, semnătura acestuia fiind, în fapt, necesară și prealabilă aprobării directorului general, care urma să decidă dacă îi decontează sau nu banii reclamantei.
S-a mai reținut în decizie că aspectele declarate de către reclamantă în nota explicativă nu corespund realității, fiind infirmate de către salariații cu care aceasta cooperează în activitatea curentă, realizată conform fișei postului.
Prin urmare, prima instanță a reținut că decizia este emisă cu respectarea prevederilor art. 268 alin. 2 din C. muncii, decizia fiind motivată, faptele fiind clar descrise, din decizie rezultând că stabilirea faptelor s-a întemeiat pe probe, fiind audiate persoane care lucrează cu reclamanta.
R. nu a fost convocată la cercetarea disciplinară cu respectarea termenului de 5 zile, prima instanță reținând însă că această neregularitate poate atrage nulitatea relativă a deciziei de sancționare dacă vătămarea produsă nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea deciziei. S-a constatat că reclamanta a semnat convocarea în data de (...), însă, așa cum reiese din raportul privind desfășurarea cercetării disciplinare, reclamanta și-a formulat apărări în mod efectiv, astfel că nu s-a produs nicio vătămare a drepturilor acesteia. În cuprinsul deciziei s-a procedat la înlăturarea motivată a apărărilor reclamantei, cercetarea disciplinară efectuată având un caracter efectiv, iar nu formal.
În ceea ce privește temeinicia măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantei, instanța de fond aconstatat că există probe temeinice care justifică măsura încetării raportului de muncă, vinovăția reclamantei fiind dovedită.
R., în calitate de director economic, s-a folosit în mod abuziv de funcția sa, încălcând prevederile art. 7.2 lit. e din Regulamentul intern, neavând atribuția de a aproba participarea la cursuri de pregătire profesională, cunoscând că această atribuție nu aparține nici directorului adjunct, însă, în pofida lipsei aprobării directorului general, a ridicat suma de 476 lei aferentă participării la un curs de pregătire profesională.
S-a mai reținut că faptele au fost comise de către reclamantă cu vinovăție, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. O.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Soluția primei instanțe asupra excepției tardivității aplicării sancțiunii este superficială, cu multe confuzii legate de cronologia desfășurării evenimentelor finalizate cu sancționarea reclamantei.
De asemenea, se arată că prima instanță interpretează abuziv disp.art.49 din C. muncii, nesocotind disp.art.268 alin.1, art.60 alin.1 lit.a)
și art.13 și următoarele din Decretul-Lege nr.168/1958.
Prin urmare, recurenta consideră că sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod. proc. civilă.
Se susține în acest sens că pe durata efectuării concediului medical se suspendă doar prestarea muncii de către salariat și plata salariului de către angajator, astfel încât interpretarea instanței că s-ar suspenda toate drepturile și obligațiile din conținutul raportului de muncă este una abuzivă, ilogică, prin care se adaugă la lege.
Se mai arată că, tot prin adăugare la lege, prima instanță ajunge la concluzia că, pe durata incapacității temporare de muncă este suspendat și dreptul și obligația angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară.
P. disp.art.268 alin.1 din C. muncii, angajatorul va emite decizia de sancționare in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
A. înseamnă ca angajatorul in termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei trebuie sa ia la cunoștință despre aceasta iar de la data la care ia la cunoștința - are un termen de 30 de zile pentru emiterea deciziei.
În cadrul acestui termen de 30 de zile de la data când angajatorul a luat la cunoștința de faptele săvârșite de salariat, respectiv (...), trebuie dispusa cercetarea prin numirea comisiei de cercetare iar mai apoi aceasta va efectua cercetarea disciplinara, referatul întocmit de comisia de cercetare împreuna cu întreg dosarul de cercetare fiind înaintat directorului general pentru emiterea deciziei de sancționare.
Or, in cazul in speța, recurenta arată că decizia de sancționare a fost emisa cu mult peste termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.1 din C. muncii.
Se arată că, începând cu data de (...), recurenta a intrat în concediu medical, dar această situație nu poate fi asimilată unui caz de forță majoră potrivit disp.art.13 din Decretul-Lege nr.168/1958.
Recurenta mai susține că suspendarea cercetării disciplinare este atributul comisiei de cercetare, care trebuia să dispună în acest sens printr- un proces-verbal.
Se mai invocă faptul că, în mod greșit s-a respins de către prima instanță nulitatea deciziei pe motivul neefectuării cercetării prealabile cu respectarea art.267 din codul muncii și a art.75 alin 3 din Contractul C olectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, care au stabilit reguli procedurale precise pentru efectuarea cercetării disciplinare, tocmai în vederea garantării dreptului la apărare al salariatului.
Primul pas in cercetarea disciplinara și totodată primul act de procedura pe care trebuie sa îl îndeplinească comisia este convocarea. Deși art. 267 din C. muncii prevede ca salariatul va fi convocat la cercetare, fără sa instituie un termen in acest sens, art.75 alin 3 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 prevede că salariatul va fi convocat cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilita pentru cercetare tocmai in scopul respectării garanțiilor legale, a garantării dreptului la apărare si pentru efectuarea unei cercetări corecte.
În cazul in speța, s-a arătat că recurenta a fost convocată la cercetare la data de 4 ianuarie 2010, in aceeași zi in care avea loc cercetarea, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Se mai arată că, la această dată, angajatorul nu mai putea face cercetarea, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 din C. muncii.
Fata de cele de mai sus recurenta apreciază că angajatorul a încălcat dispozițiile legale referitoare la condițiile de realizare a cercetării disciplinare cat si cele referitoare la garantarea dreptului la apărare, motiv pentru care cercetarea este lovita de nulitate absoluta, iar aceasta are drept consecința nulitatea absoluta a deciziei de sancționare.
În ceea ce privește netemeinicia sentinței, s-au arătat următoarele:
La data de 9.X.2009, recurenta a înaintat conducerii societății o cerere, înregistrata sub nr.9958, prin care solicita să i se aprobe decontarea sumei de 472 lei, pentru a putea achita valoarea cursului anual de instruire organizat de C. A. din România in intervalul 09 -(...).
D. la acel moment directorul general nu era prezent in unitate și având în vedere că, în lipsa acestuia, competenta de aprobare si semnare era delegată directorului adjunct tehnic, Mic A., a luat legătura telefonic cu acesta, după care a transmis acestuia cererea de mai sus, cât și dispoziția de plată, pe care era menționat scopul plații.
Se mai arată că, în fața instanței, directorul tehnic a arătat că el avea doar competența de a semna dispoziția de plată, nu și cererea, deoarece numai directorul general aproba participarea la cursuri.
Recurenta arată că această susținere nu este reală, întrucât, astfel cum rezultă din adresa nr.10113/(...), depusă la dosarul de fond, în lipsa directorului general, competența de aprobare îi este acordată numai directorului adjunct.
Se mai susține că nu corespunde realității declarația dată de directorul tehnic, în calitate de martor, în sensul că i-ar fi adus la cunoștință faptul că nu a semnat cererea.
R. mai invocă faptul că nu a solicitat să i se aprobe participarea la vreun curs de formare profesională, cerere ce ar fi trebuit analizată conform prevederilor art.5.17 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, de către reprezentantul angajatorului, împreună cu reprezentanții salariaților, ci a arătat doar că, fiind și auditor financiar, a participat anual la acest curs, deoarece se aduc la cunoștință probleme legate de legislația în vigoare, acesta fiindu-i de un real ajutor și în activitatea pe care o desfășoară ca director economic.
Prin întâmpinarea formulată, S. „. S.A, F. P. R. ȘI S. H. C. S. a solicitat respingerea recursului, invocând aceleași motive pe care le-a susținut în apărare și la judecarea fondului cauzei.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de reclamanta C. O., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acestaeste nefondat pentru următoarele considerente:
Soluția primei instanțe privind excepția prescripției răspunderii disciplinare este corectă și a fost motivată corespunzător, astfel încât în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod. proc.civilă.
De asemenea, instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile legale în domeniu, neputându-se reține în cauză nici art.304 pct.9 Cod. proc.civilă.
Astfel, Curtea reține că sancțiunea disciplinară a fost aplicată în cauză cu respectarea dispozițiilor art.268 al.1 din C. muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
După cum s-a precizat în doctrina de specialitate și în practica judiciară, ambele termene prevăzute de aceste dispoziții legale sunt deprescripție a răspunderii disciplinare, susceptibile deci de suspendare șiîntrerupere.
În cauză s-a invocat nerespectarea primului termen, de 30 de zile calendaristice de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiunea a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii, care a început să curgă la data de (...), data înregistrării adresei nr.10113/2009, depusă la fila nr.10 dosar de fond.
Se mai reține că această adresă, înregistrată la societate, prin care directorul general al societății, luând cunoștință despre săvârșirea faptei ce a fost reținută prin decizia contestată ca fiind abatere disciplinară, a solicitat recurentei prezentarea unei note explicative, are și rolul de „. a societății, legiuitorul neconsiderând necesar să prevadă o anumită formă pe care trebuie să o îmbrace actul ce stă la baza demarării procedurii disciplinare, cu atât mai mult cu cât, având în vedere specificul faptei, aceasta a fost constatată chiar de către persoana ce dispune de prerogativa disciplinară.
Prin decizia nr.71/1999, Curtea Constituțională a reținut că termenele de prescripție a răspunderii disciplinare sunt garanții indispensabile derulării contractului de muncă, pentru ca drepturile salariatului să nu fie afectate de incertitudine. S-a mai reținut că, în condițiile în care cel în drept să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna, cu rea-credință, la nesfârșit, împiedicându-l pe salariat să obțină în justiție clarificarea situației sale, chiar accesul liber la justiție ar putea fi pus sub semnul îndoielii.
În speță, nu se poate însă reține că aplicarea măsurii disciplinare ar fi fost amânată de către angajator, cu rea-credință, situația de incertitudine în care s-au aflat drepturile contestatoarei fiind doar urmarea suspendării de drept a contractului său de muncă, în temeiul disp.art.50 alin.1 lit.b) din C. muncii, în perioada 20.10-(...), conform certificatelor de concediu medical depuse la filele nr.44-47 dosar de fond, ce a avut drept consecință firească și suspendarea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare.
În mod corect prima instanță a reținut, în sensul celor statuate de doctrina de specialitate și practica judiciară în domeniu, că în perioada în care recurenta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, a fost suspendată șiprocedura cercetării disciplinare.
În consecință, se reține că sancțiunea disciplinară a fost aplicată recurentei, la data de (...), cu respectarea termenelor de prescripție prevăzute de disp.art.268 alin.1 C. muncii.
În ceea ce privește motivele de recurs privind nulitatea deciziei de sancționare disciplinară, invocate în temeiul disp. art.75 alin 3 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, potrivit cărora comisia îl va convoca pe salariat cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data stabilita pentru cercetare, Curtea, cu majoritate de voturi, reține că în materia răspunderii disciplinare nulitățile absolute sunt doar cele expres prevăzute de legislația în vigoare.
În acest context, singurele prevederi aplicabile în faza cercetării disciplinare prealabile a salariaților, în privința cărora legiuitorul a prezumat vătămarea acestora în cazul nerespectării lor, sunt cele prevăzute de disp.art.267 din C. muncii.
Conform acestui articol:"; (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură…nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea desfășurării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. (4) In cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa susțină toate apărările in favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivațiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";
Acest articol legal nu prevede în mod expres termenul pe care trebuie să îl lase angajatorul la dispoziția salariatului între data convocării și dataefectuării cercetării disciplinare. În situația în care legiuitorul ar fi considerat necesară această reglementare în cadrul procedurii cercetării prealabile, considerând că se impune stabilirea expresă a unui asemenea termen, prezumând vătămarea drepturilor salariatului cercetat în cazul nerespectării acestuia, l-ar fi inclus în redactarea textului art.267 C. muncii, ce prevede limitativ situațiile în care operează nulitatea absolută a măsurii disciplinare, astfel cum a prevăzut în mod detaliat mențiunile obligatorii ale convocării.
Coroborând dispozițiile imperative ale alin.2, privind stabilirea de către angajator a datei cercetării în cuprinsul actului de convocare, cu cele ale alin.4 din acest articol, privind dreptul salariatului de a-și formula toate apărările, susținerile și a oferi toate probele pe care le consideră necesare în legătură obiectul cercetării, legiuitorul a avut în vedere că termenul pe care angajatorul îl va stabili între data convocării și cel al cercetării trebuie să fie unul rezonabil în raport cu complexitatea elementele faptelor reținute ca fiind abateri disciplinare, permițând pregătirea efectivă a apărării.
Curtea, cu majoritate de voturi, consideră astfel că, prin disp.art.75 alin.3 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, nu se poate adăuga la reglementările de ordine publică prevăzute în mod legal în materia răspunderii disciplinare.
Prin urmare, se reține că, pentru nerespectarea acestei prevedericonvenționale, angajatorul va răspunde pentru vătămarea produsăsalariatului prin convocarea acestuia fără respectarea termenului prevăzut în Contractul Colectiv de M. U. la N. N., de cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data stabilita pentru cercetare, doar în situația în care angajatul va dovedi că drepturile sale au fost vătămate prin această măsură, vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
În sprijinul acestor considerente vin și dispozițiile art.76 din C. muncii, aplicabil în general în cazul concedierilor, deci și în cazul concedierii disciplinare, cea mai gravă sancțiune disciplinară ce poate fi aplicată de către angajator, potrivit cărora doar concedierea dispusă cu nerespectareaprocedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Astfel, în primul rând, ceea ce trebuie să verifice instanța este dacă, potrivit disp.alin.2 și 4 ale art.267 C. muncii, în raport cu obiectul convocării comunicat salariatului, salariatul a avut în mod efectiv posibilitatea să formuleze, să susțină toate apărările in favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivațiile pe care le considera necesare.
În speță, se reține că recurenta a fost convocată în vederea efectuării cercetării disciplinare prin adresa nr.12603/(...), comunicată la data de (...), însă aceasta a dat, la data de (...), la solicitarea directorului general alsocietății, o notă explicativă privind semnarea aprobării cererii de decontare asumei de 476 lei, formulată la data de (...), pentru achitarea contravalorii cursului anual organizat de C. A. din România în perioada 09-(...), notă care cuprinde susținerile privind apărările sale.
Mai mult, prezentându-se la data de (...), în vederea efectuării cercetării prealabile, recurenta C. O., în calitate de director economic al societății, nu aprecizat că nu a dispus de timpul necesar unei apărări fundamentate, nu a solicitat amânarea cererii, ci, în chestionarul privind cercetarea disciplinară prealabilă, a precizat următoarele:
„Este vorba doar de ref 9959/(...). Am informat comisia de disciplină despre faptele petrecute, am pus la dispoziția comisiei nota explicativă
10115/(...), disp. plată de avans semnată de d-l Mic A- dir adj th și referatul
12293/15.12.09.
Mai mult nu am ce să vă răspund.
Nu o consider o abatere disciplinară.";
Prin urmare, analizând chiar această declarație dată de către recurentăîn cursul cercetării sale disciplinare, se reține că aceasta nu s-a considerat vătămată în drepturile sale prin timpul insuficient acordat în vederea pregătirii apărării, ci a precizat chiar că nu are nimic de adăugat la declarațiile formulate prin nota explicativă 10115/(...), depunând la comisie toate probele pe care le-a considerat necesare.
Prin urmare, Curtea, cu majoritate de voturi, a constatat că în cauză au fost respectate de către angajator toate prevederile legale în vigoare în materia cercetării disciplinare prealabile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, iar recurenta, prin probele administrate în cauză, nu a dovedit că prin nerespectarea termenului prevăzut de disp.art.75 alin.3 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 ar fi suferit o vătămare ce să nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, astfel încât în mod corect prima instanță a respins excepția nulității deciziei de sancționare.
În speță, astfel cum a menționat chiar personal în declarația din data de (...), recurenta, în raport cu obiectul cercetării, a avut posibilitatea să formuleze toate susținerile în apărare pe care le-a considerat necesare și să depună toate probele în acest sens.
În ceea ce privește săvârșirea de către recurentă a faptei reținute cafiind abatere disciplinară și individualizarea sancțiunii, se rețin următoarele:
În cuprinsul deciziei angajatorul a reținut „ca abatere disciplinară fapta de utilizare a autorității administrative în scopuri personale a salariatei
C. O. care, având funcția de director economic, în data de (...), văzând că cererea înregistrată sub nr. 9958/(...) privind aprobarea decontării sumei de
476 lei reprezentând contravaloarea cursului anual de instruire organizat de C. A. din România în perioada 09.10.09-11.10.09, nu a fost aprobată de conducerea unității, a semnat spre aprobare, încuviințându-și astfel decontarea respectivei sume. Fapta constituie abatere disciplinară deoarece salariata cu intenție și-a depășit atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului, substituindu-se, fără drept, în atribuțiile directorului general pentru a-și crea un avantaj propriu, creând un prejudiciu unității. De asemenea, prin fapta reținută ca abatere disciplinară, salariata a încercat să acopere neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în fișa postului și în cap.V din Procedura internă operațională PO-HSVC-033, privind acordare de avansuri în numerar și decontarea lor, care prevede că acordarea a vizei de control financiar preventiv, pe documentele de plată, încasare, și justificare a cheltuielilor, se pune doar dacă există documente justificative semnate și aprobate în prealabil de către directorul societății.";
Astfel cum rezultă din cererea înregistrată sub nr. 9958/(...) privind aprobarea decontării sumei de 476 lei reprezentând contravaloarea cursului anual de instruire organizat de C. A. din România în perioada 09.10-(...), depusă la filele nr.15,16 dosar de fond, se reține că aceasta a fost semnată spre aprobare de către recurentă, ce avea calitatea de director economic al societății, astfel cum aceasta a și recunoscut prin nota explicativă dată la (...), pe care și-a menținut-o prin precizările formulate în chestionarul de cercetare disciplinară din (...), fără a avea, potrivit fișei postului, atribuții în acest sens.
Conform procedurii operaționale PO-HSVC-033 a S. H. C. S., privind acordare de avansuri în numerar și decontarea lor, la pct.5.1.1 se prevede că directorul general al societății aprobă documentele întocmite cu ocazia acordării și justificării avansului în numerar.
Mai mult, potrivit disp.art.5.2.1 și 5.4.1, Serviciul financiar- contabilitate, condus de către recurentă, în calitate de director economic, are îndatorirea de a verifica dacă există documente justificative pentru acordarea avansului și de a acorda viza de control financiar preventiv pe documentele de plată doar pe baza acestora.
Se reține că și ordinul de deplasare pentru data de (...), depus în recurs, nu poartă semnătura conducătorului unității pentru aprobarea deplasării în vederea participării la cursul anual de instruire organizat de C. A. din România în perioada 09.10-(...).
Din declarația martorului Mic A., director tehnic al societății, se reține că la data de (...) acesta a avut o discuție cu reclamanta, care i-a trimis referatul și, ulterior, dispoziția de plată, însă în momentul în care a analizat referatul, i-a spus acesteia prin telefon că nu are dreptul să aprobe cererea privind plata taxei de participare.
De altfel, se reține că recurenta nici nu a formulat în prealabil o cerere de aprobare a participării la un curs de pregătire profesională organizat de C. A. din România în anul 2009, deși alte cereri depuse la angajator în anii anteriori au avut în vedere tocmai obținerea unei asemenea încuviințări, ci a solicitat doar aprobarea decontării sumei de 476 lei - avans-pentru a putea achita contravaloarea unui curs anual de instruire, fără a avea în prealabil permisiunea reprezentantului societății pentru această deplasare.
Curtea reține astfel că angajatorul a dovedit săvârșirea de către recurentă a faptei ce constituie abatere disciplinară, în temeiul disp.art.287 din C. muncii, aceasta încuviințându-și avansarea sumelor de care a beneficiat personal, fără a avea în prealabil documentele de aprobare a acordării acestora semnate de către reprezentantul societății.
Recurenta nu a reușit cu probele administrate în cauză să dovedească că nu se face vinovată de încălcarea atribuțiilor prevăzute prin fișa postului și procedura operațională PO-HSVC-033 a S. H. C. S..
Se mai reține că în mod corect și cu respectarea disp.art.266 din C. muncii, angajatorul a individualizat și sancțiunea disciplinară aplicabilă recurentei, cea a reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de o lună cu 10%, proporțional cu gravitatea faptei săvârșite și urmărind atingerea rolului educativ al acesteia, de a preveni pe viitor asemenea încălcări ale atribuțiilor tocmai de către persoana care deține o funcție de răspundere privind respectarea disciplinei economico- financiare în societate.
P. toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a menținut ca fiind legală și temeinică decizia de sancționare disciplinară emisă de către S. „. S.A, F. P. R. ȘI S. H. C. S., urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. O. și să se mențină sentința primei instanțe.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. O. împotriva sentinței civile nr. 3152 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 22 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. L. D. D. C. G. cu opinie separată
GREFIER N. N.
Red./tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond: -Tribunalul Cluj: E.B.;
I.P..
Motivarea opiniei separate a jud. L. D.
Motivarea opiniei separate în sensul admiterii recursului, modificării Sentinței civile nr.3152/(...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) în sensul admiterii acțiunii reclamantei C. O., constatării nulității Deciziei de sancționare nr. 22/(...) emisă de pârâta SC H. SA - SC F. P. R. ȘI S. H. C. SA și obligării pârâtei la plata sumelor reținute cu titlu de sancțiune disciplinară.
Contrar celor reținute în opinia majoritară apreciez că în cauză se impunea constarea nulității decizie de sancționare întrucât convocarea la cercetarea disciplinară s-a realizat în aceeași zi în care s-a desfășurat cercetarea, respectiv în (...) (filele 41 dosar fond).
Conform art. 75 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 „. îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. C. va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii";.
Având în vedere modul cum este reglementat acest termen, împrejurarea că dispozițiile din contractul colectiv de muncă trebuie coroborate cu cele ale art. 267 din C. muncii (care prevăd expres sancțiunea nulității absolute pentru nerespectarea condițiilor pentru efectuarea cercetării prealabile), precum și faptul că respectarea acestui termen reprezintă o garanție că dreptul la apărare al salariatului se poate efectiv exercita, apreciez că nerespectarea termenului de 5 zile menționat anterior atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare și, implicit, a deciziei de sancționare a reclamantei.
Chiar dacă s-ar aprecia că termenul de 5 zile prevăzut de art. 75 alin.
(3) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 este de recomandare, apreciez că, întrucât convocarea la cercetarea disciplinară s-a realizat în aceeași zi în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară, convocarea a avut un caracter pur formal, recurenta neavând posibilitatea să-și exercite în mod efectiv dreptul la apărare. D. în mod obiectiv nu s-a putut realiza scopul convocării, respectiv pregătirea apărării, consider că și din această perspectivă cercetarea disciplinară este nulă, ceea ce atrage și nulitatea deciziei de sancționare.
P. aceste considerente, în temeiul art. 304 pct.9 și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă apreciez că în cauză trebuia admis recursul, modificată sentința și constatată nulitatea Deciziei de sancționare nr. 22/(...) emisă de pârâta, cu consecința obligării pârâtei la plata sumelor reținute cu titlu de sancțiune disciplinară.
JUDECĂTOR
L. D.
Red DL/DL
2 ex (...)
| ← Decizia civilă nr. 4592/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4194/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
