Decizia civilă nr. 1185/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1185/R/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din: Președinte: S.-C. B.
Judecători: I.-R. M.
G.-L. T.
G.: S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 1301 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanții G. D. M., M. M. și A. E., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, avocat C. R. cu împuternicire avocațială, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate cu consecința respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1301 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția de necompetență teritorială, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prescripției dreptului materialla acțiune și excepția prematurității acțiunii, invocate de pârâta SC OMV P. SA.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. D. M., M. M. și A. E. în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA care a fost obligată la plata către fiecare reclamant a sumei de 3.252 lei, reprezentând 10% din profitul net pe anul
2005, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale.
Pârâta a fost obligată la plata către fiecare reclamant a sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că între părți a existat un raport juridic individual de muncă în perioada în litigiu, iar conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 (reluate de cele ale art. 42 alin. 2 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010), în categoria drepturilor de natură salarială cuvenite salariaților se include și cota - parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 (respectiv art. 42 alin. 3 din cel pe anii 2007-
2010), părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuare sau chiar de amânare a participării la fondul de stimulare din profit.
Însă, prin prevederile art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 (articole care fac parte din capitolul privind sa- larizarea), părțile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit
(deși erau liberi să o facă), astfel încât, „per a contrario";, acest drept de natură salarială a fost recunoscut salariaților. Din cele trei variante prevăzute de C. colectiv la nivel național (diferențierea cotei, diminuarea cotei sau anularea participării la profit), părțile s-au oprit în mod limitativ numai la cea a diferențierii precizând că doar această chestiune punctuală, împreună cu modalitatea de acordare concretă, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act adițional.
Existența dreptului la cota de participare la profit este indiscutabilă, în primul rând, datorită faptului că nu s-a stabilit anularea participării la profit, respectiv nu s-a prevăzut că această cotă de participare la profit ar fi facultativă (în sensul că societatea „poate"; acorda cota), rezultând, fără putință de tăgadă, că suntem în prezența unui drept de natură salarială a angajaților la cota-parte de participare la profit.
Numai modalitatea de acordare (iar nu dreptul însuși), adică termenele și tranșele de plată, eventual diferențiate, urmau să fie lămurite distinct.
În al doilea rând, existența dreptului la cota - parte din profit este garantată și de art. 30 din Legea nr. 130/1996, raportat la art. 41 alin. 5 din Constituție. Art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 instituie o obligație imperativă (exprimată prin sintagma „. fi stabilite";) de detaliere a modalității de acordare a participării la profit, prin act adițional. Or, neîndeplinirea acestei obligații imperative expres asumate, atrage răspunderea juridică (inclusiv patrimonială) a societății pârâte, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996, raportate la cele ale art. 41 alin. 5 din Constituție.
Pârâta nu poate invoca propria turpitudine pentru a eluda obligația de plată a cotei de participare la profit.
Încălcarea unei obligații nu poate fi niciodată considerată ca o cauză de impunitate (de nerăspundere) sau ca un mod de eliberare de executare a unei obligații, deoarece principiul „pacta sunt servanda"; este aplicabil în această materie, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, art. 295 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 961 alin. 1 din Codul civil.
Într-adevăr, art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007, recunosc un drept de natură salarială (participarea la profit) și impun o obligație accesorie acestui drept (de detaliere a modalității de plată). Deci, în niciun caz, o obligație contractuală nu poate fi confundată cu o condiție, fiind evident că articolul sus menționat nu prevede acordarea participării la profit
„. părțile vor stabili acest lucru. Dimpotrivă, se instituie o obligație expresă și imperativă, consecutivă recunoașterii dreptului, obligație de detaliere doar a aspectului punctual al modalității de plată. Ca atare, obligația contractuală și condiția sunt două noțiuni juridice net distincte și inconfundabile, astfel încât în speță nu poate fi reținută existența vreunei condiții a actului juridice, cu atât mai puțin a unei condiții suspensive.
Art. 139 din Contractele colective de muncă din anii 2005-2007 nu poate fi interpretat greșit (prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic), considerându-se că dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea debitorului (societatea angajatoare pârâtă), în sensul că aceasta va face plata participării la profit, dacă va voi ulterior aceasta. O asemenea condiție este prohibită de art. 295 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 1010 din Codulcivil, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților, fiind nesocotite prevederile art. 7 alin. 2, art. 8 alin. 1 și 4, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 130/1996. Prin urmare, nu poate fi vorba de un drept „eventual"; sau o simplă vocație. În plus, având în vedere caracterul sinalagmatic, oneros și comutativ al contractului colectiv de muncă și dispozițiile exprese ale legii (art. 1, art. 2 alin.1, art. 8 alin. 1 și 4 din Legea nr. 130/1996), potrivit cărora acest contract reglementează drepturi și obligații, rezultă faptul că prevederile art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005-2007 stabilesc un drept determinat, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu (cum ar fi turpitudinea sau voința debitorului).
Chiar prevederile Contractului colectiv la nivel de unitate (art. 9 și art. 145) interzic orice limitări ale drepturilor salariale și obligă la interpretarea clauzelor contractuale în favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 din Codul muncii. De aceea, dreptul la participarea la profit, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, acesta nu poate fi supus încălcării, abuzului sau arbitrariului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC OMV P. SA solicitândmodificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii.
În motivare, pârâta consideră că pretinsul drept al reclamanților la o parte din profitul pârâtei este un drept condiționat de îndeplinirea a 4 condiții suspensive: a) existența negocierilor între F. și pârâtă pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare - condiție prevăzuta de CCM la nivel național și reluată în CCM la nivel de unitate; b) existența unui acord între F. și pârâtă încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul (a) care să concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum și condițiile de acordare. c) aprobarea Adunării Generale a Acționarilor pârâtei, acest organ fiind singurul organ abilitat de lege să decidă asupra distribuirii profitului sau repartizării acestuia, în urma propunerii făcute de directorat și consiliul de supraveghere, așa cum rezultă din art. 1535 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 111 din Legea nr. 31/1990. d) existența profitului distribuibil/repartizabil, după deducerea din profitul brut al pârâtei a tuturor cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
Acest drept nu este obligatoriu a se acorda, având în vedere că însăși la nivel național se prevede posibilitatea anularii lui prin CCM la nivel de unitate, și, în consecință, în legătură cu acest drept nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin.
4 din Legea nr. 130/1996.
Potrivit prevederilor CCM la nivel național începând cu anul 2001, acest drept nu mai are natura unui drept salarial, dobândind natura juridică a unui
„alt venit"; ce nu are legătură cu salariul.
Întrucât părțile nu au purtat negocieri pentru acordarea acestui drept, potrivit prevederilor Legii nr.168/1999, dreptul pretins de reclamant se poate valorifica cel mult pe calea unui conflict de interese și nu a unui conflict de drepturi.
În prezent, pretinsul drept al reclamanților nu s-a născut, întrucât 3 din condițiile suspensive care îl afectează nu s-au îndeplinit și anume: nu au existat negocieri în F. și pârâtă în scopul încheierii unui acord care să concretizeze acest drept; CCM la nivel de unitate nu cuprinde nicio clauză/mențiune care să concretizeze exact cuantumul exact al acestui drept, condițiile de diferențiere sau diminuare și nu s-a semnat un act adițional la CCM la nivel de unitate care să concretizeze acest drept. Prin art. 139 din CCM la nivel de unitate, părțile îșirezervă dreptul de a negocia ulterior acest drept; AGA pârâtei nu a aprobat acordarea lui. Mai mult decât atât AGA întrunita pentru aprobarea situațiilor financiare aferente anului 2008 a respins acordarea acestui drept.
Consideră că cererea reclamanților este neîntemeiată întrucât nu s-au îndeplinit trei dintre condițiile suspensive care afectează nașterea pretinsului drept al reclamantului, și anume: existența negocierilor, existența unui acord și aprobarea AGA; iar aceste condiții nu se mai pot îndeplini expirând termenele în care acestea pot fi îndeplinite; pretinsul drept al reclamantului nu există și în consecință, se impune respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiuldispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va admite ca atare, pentruconsiderentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiași articol, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art. 38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimtă să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art. 183 alin. 4 și 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățilecomerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamanților și exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, fiind menținute celelalte dispoziții cu privire la soluționarea excepțiilor procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 1301 din 14 septembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantele G. D. M., M. M., A. E. în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G. L. T.
Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond : C. M; H. DM.
G. S.-D. G.
| ← Decizia civilă nr. 4250/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4946/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
