Decizia civilă nr. 1231/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1231/R/2011
Ședința publică din 04 aprilie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. A. împotriva sentinței civile nr. 1267 din 24 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată A. J. P. O. F. DE M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent F. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate A. J. pentru O. F. de M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 martie
2011 Curtea de A. B. a comunicat instanței copia sentinței civile nr. 4274, pronunțată în dosarul nr. (...), sentință ce a fost solicitată de către instanță la termenul anterior de judecată.
De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat instanței copia deciziei civile pronunțate în dosarul nr. (...).
Curtea, în urma deliberării, apreciază că nu se mai impune a se reveni cu adresă către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului în sensul de a se dispune obligarea pârâtei intimate la plata salariilor compensatorii ce i se cuvin. Referitor la cuantumul acestor sume, solicită să fie reactualizate și indexate cu rata inflației până la zi. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...) reclamantul F. A. a chemat-o în judecată pe pârâta A. J. pentru O. F. de M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta din urmă să-i plătească drepturile bănești cuvenite prevăzute de art.2 din OUG nr.8. aprobată prin L. nr.5. modificată și completată prin OUG nr.69/2005.
Cererea a fost soluționată la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta A. J. pentru O. F. de M. C., respectiv în sensul respingerii acțiunii.
S-a reținut că pârâta nu poate dispune plata sau refuzul la plată a plăților compensatorii, putând doar să verifice dacă sunt întrunite condițiile legale de acordare a respectivelor drepturi. Aceasta se putea face doar dacă societatea unde a lucrat reclamantul întocmea un program de restructurare și de reorganizare a societății, program ce trebuia aprobat de instituția publică implicată în privatizare.
Împotriva hotărârii primei instanțe, reclamantul a declarat recurs ce a fost înregistrat pe rolul C. de A. C. la data de (...), sub nr. dosar (...).
Prin Decizia civilă nr. 616/R/(...) s-a admis recursul declarat de către reclamant, s-a casat în întregime hotărârea primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare.
P. a dispune astfel, instanța de control a reținut că pârâta A. C. - subunitate teritorială a A., are calitatea de debitor a obligației de plată a venitului de compensare cuvenit persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul T. C. la data de 4 aprilie 2007 sub nr. de dosar (...).
În urma rejudecării, T. a pronunțat sentința civilă nr. 1267/(...), prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta A. P. O. F. de M. C., respectiv a respins acțiunea reclamantului F. A. La baza acestei soluții au stat următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 221/(...) emisă de către S. S. S. G., reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă începând cu data de (...), în temeiul art.65 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării societății (f.3 dosar nr. (...)).
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.8., salariații disponibilizați prin concedieri colective din cadrul societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute în acest act normativ.
Conform dispozițiilor art.6 din acest act normativ, așa cum a fost modificat prin L. nr. 5., lista societăților care pot efectua concedierile colective, potrivit art.1, se stabilește prin hotărâre a G., iar numărul de persoane care pot beneficia de prevederile acestei ordonanțe de urgență este cel prevăzut în programele de restructurare sau reorganizare aprobate de instituția publică implicată, în cazul de față Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Programele de restructurare sau reorganizare ca urmare a concedierilor colective se întocmesc de către angajatori și ele trebuie aprobate de către instituția publică implicată.
Întrucât reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte că fosta unitate unde a lucrat a întocmit un plan de restructurare sau reorganizare, instanța a efectuat o adresă către A. pentru a-i comunica dacă, după anul 2003 s-a mai aprobat un plan de restructurare sau reorganizare în privința salariaților de la S. S. S. G.
Din răspunsul primit a rezultat că singurul plan de restructurare în privința salariaților acestei societăți a fost cel stabilit prin H. nr.11/(...) când s-a aprobat disponibilizarea a 300 salariați în două etape respectiv 199 salariați și
101 salariați (f.46 dosar nr. (...)).
Așa fiind, instanța a constatat că în privința reclamantului, căruia i s-a desfăcut contractul de muncă la data de (...), fostul angajator nu a întocmit un plan de restructurare sau reorganizare și în consecință nu poate beneficia deplățile compensatorii prevăzute de art.2 din OUG nr.8., aceste sume nefiind aprobate de către A.
Simpla afirmație că, cei care au fost disponibilizați în baza HG nr.1529/(...) au primit plăți compensatorii nu este suficientă cât timp, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a întocmit un program în acest sens, program ce trebuia aprobat de către instituția publică abilitată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei instanța a respins-o, întrucât a considerat că aceasta poate fi chemată, în această calitate, în judecată.
Astfel, așa cum rezultă din prevederile art.2 din OUG nr.8., așa cum a fost modificat prin OUG nr.69/(...), pârâta - care l-a luat în evidența sa pe reclamant, plătindu-i indemnizația de șomaj - este aceea care, în cazul în care ar fi fost aprobat programul de restructurare, era obligată să-i plătească venitul lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, stabilit în baza elementelor din contractul individual de muncă.
Apoi, sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de art.2 alin.1 și 4 din OUG nr.8. sunt suportate potrivit art.3 din același act normativ, așa cum a fost modificat prin L. nr.5. din Bugetul asigurărilor de șomaj de la articolul „. de șomaj";.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art.31 din OUG nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, neaplicabile în speță dar reglementând aceeași problematică „angajatorii au obligația ca în termen de 3 zile de la data desfacerii contractelor individuale de muncă, să transmită A. listele cu salariații disponibilizați…";.
Conform art.37 din același act normativ, sumele de bani aferente plăților compensatorii se transferă lunar de către A. în conturi curente personale, purtătoare de dobândă, deschise pe numele beneficiarilor la C. cu care A. va încheia convenție în acest scop. Mai mult, potrivit art.55 alin.2, din OUG nr.98/1999 resursele financiare pentru finanțarea plăților compensatorii și a serviciilor de preconcediere colectivă se prevăd, se aprobă, se evidențiază și se urmăresc distinct în cadrul capitolului venituri al bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 283 și urm. C. muncii coroborat cu prevederile art.2 așa cum a fost completat și modificat prin OUG nr.69/2005, art.3, art.4 și art. 6 din OUG nr.8., instanța a respins excepția invocată de către pârâtă privitoare la lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta, acțiune ce a avut ca obiect acordarea de plăți compensatorii în urma disponibilizării.
Fără cheltuieli de judecată.
S-a formulat și o opinie separată de către unul dintre asistenții judiciari din cauză, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției
Județene P. O. F. De M. C. și a respingerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, la data de (...), reclamantul F.
A., solicitând admiterea acestuia cu consecința casării sentinței recurate.
Reclamantul se prevalează de principiul nediscriminării între salariați, stabilit prin dispozițiile art. 6 din Codul Muncii, cu privire la care subliniază că este un principiu fundamental al dreptului muncii si securității sociale.
Consideră că acordarea masurilor de protecție sociala prevăzute de O. nr.
8. intr-un mod limitativ, selectiv, doar unora dintre salariații aceleiași unități, deși toți au fost disponibilizați pe același temei juridic al concedierilor colective, echivalează tocmai cu încălcarea acestui principiu fundamental.
Neaplicarea corecta a legilor conduce la situații total inechitabile si inegale pentru foștii salariați, în condițiile în care salariații cu o vechime mai mare ( de
25-30 de ani) sunt lipsiți de aceste drepturi bănești speciale de protecție sociala, in timp ce alții cu o vechime mult mai mica, dar care au fost disponibilizați înainte, in anul 2004, au beneficiat de sumele respective.
De asemenea, reclamantul învederează că în conformitate cu H.G. nr.
1629/(...), societatea a fost trecuta pe lista societăților care acorda salarii compensatorii salariaților disponibilizați, prin actul normativ menționat nefiind stabilit însă un număr determinat de salariați ce urmează să beneficieze de aceste plăți compensatorii.
Consideră că este eronată interpretarea dată de către instanța de fond privitor la numărul limită de salariați - 300, cărora li se pot acorda plăți compensatorii de către societatea pârâtă.
Limitarea respectiva se face in baza unui act normativ inferior - hotărâre de G., ordonanței de G., care fiind aprobata prin lege are forța juridica superioara. De altfel, legiuitorul a efectuat modificări ulterioare ale ordonanței, extinzând perioada de disponibilizare vizata tocmai in scopul de a diminua impactul social al concedierilor colective prin acordarea in mod similar a masurilor de protecție sociala persoanelor concediate in anul 2003, apoi in 2004 până în decembrie 2006.
Masurile de protecție prelungite a fi acordare similar constituie elemente ce vizează interesul public si constituie situații de urgență si extraordinare in temeiul art. 156 din Constituție.
Subliniază că și în anul 2006 s-au făcut demersuri la A. în vederea acordării salariilor compensatorii personalului ce urma a fi disponibilizat conform OUG nr.8., în acest sens fiind formulată adresa nr. 1071/(...), la care s- a anexat sub nr. 17249/(...) un program de restructurare.Faptul ca A. nu cunoștea situația din societate si nu s-a implicat este o realitate, ce se cere analizata.
Prin întâmpinarea formulată pârâta A. J. pentru O. F. de M. C. a solicitatrespingerea recursului ca nelegal si nefondat si menținerea în totalitate a sentinței recurate, cu sublinierea că, în lipsa aprobării unui nou program de restructurare și includerea societății pârâte pe lista societăților care pot efectua concedieri colective, acțiunea reclamantului nu se justifică a fi admisă. De asemenea, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
În ceea ce privește durata rezonabilă de soluționare a cauzei în sensuldispozițiilor art. 6 al. 1 din CEDO, Curtea notează că prin încheierea civilă din (...),
Curtea de A. C. a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul prevederilor art.
244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului (...) al
C. de A. B.
După parcurgerea unui prin ciclu procesual, dosarul nr. (...) a fost trimis spre rejudecare, astfel că acesta a fost înregistrat sub un număr diferit - (...).
Prin sentința civilă nr. 4274/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta A. privitoare la anularea H. nr. 129/(...) a Consiliului național pentru Combaterea Discriminării.
Sentința menționată a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului A. prin decizia nr. 5735/(...).
La data de (...), reclamantul recurent F. A. a solicitat repunerea cauzei pe rol, ca urmare a soluționării irevocabile a dosarului (...), devenit în rejudecare
(...).
Cauza a fost repusă pe rol, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de (...).
Trecând la soluționarea recursului prin prisma dispozițiilor legale în materie și a documentației de la dosar, Curtea găsește acest recurs nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul recurent își fundamentează cererea dedusă judecății pe principiul nediscriminării, așa cum acesta a fost statuat, atât prin dispozițiile art. 6 din Codul Muncii, cât și prin art. 14 din CEDO, făcând trimitere la hotărârea nr. 129 din (...) a Consiliului Național P. Combaterea Discriminării
Prin hotărârea nr. 129 din (...) a Consiliului Național P. Combaterea
Discriminării (f. 9 recurs) s-a stabilit că aspectele pe care le-a sesizat reclamantul constituie faptă de discriminare conform art. 2 al. 1 și 3 al OG nr.
137/2000, privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare. Prin aceeași hotărâre CNDC a recomandat A. B., instituția publică implicată în privatizarea SC S. SA G. să dispună măsurile necesare eliminării efectelor măsurii de neacordare a salariilor compensatorii salariaților SC S. SA G., disponibilizați în iunie 2006.
Această hotărâre are la bază sesizarea formulată de către recurentul reclamant cu privire la măsurile dispuse de către conducerea SC S. SA G. față de persoanele concediate în luna iunie 2006, salariați cărora nu li s-au acordat plăți compensatorii, deși se aflau într-o situație similară cu salariații concediați în anul 2004 și care au beneficiat de aceste plăți.
H. CNDC a fost contestată în instanță de către A., cererea acesteia fiind respinsă irevocabil prin decizia nr. 5735/(...) pronunțată în dosarul nr. (...)
(dosar inițial (...)) al Înaltei Curți de C. și J.
Potrivit art. 20 al. 1 din OUG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Conform al. 3 al aceluiași articol, legiuitorul a statuat că prin cererea introdusă potrivit alin. 1, persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.
Prin decizia C. Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial nr. 774 din 18 noiembrie 2008 s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. 3 din Ordonanța G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așadar, Curtea de A. nu poate da eficiență hotărârii nr. 129 din (...) a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, de care se prevalează reclamantul recurent, în contextul în care prin această hotărâre Consiliul, în cadrul activității lui jurisdicționale, a refuzat să aibă în vedere dispozițiile OUG nr. 8., aprobată prin lege, prin care s-a stabilit o procedură clară și neechivocă în vederea acordării plăților compensatorii.
Înlăturând hotărârea menționată și procedând la analizarea cererii din perspectiva dispozițiilor OUG nr. 8., Curtea constată că aceasta este nefondată în lipsa unui plan de restructurare, cu indicarea în concret a criteriilor de acordare a plăților compensatorii.
Este adevărat că s-au făcut demersuri în vederea întocmirii unui plan de restructurare pentru concedierile colective din 2006, însă acest aspect nu este de natură să confere reclamantului recurent justificarea legală de a beneficia de salarii compensatorii, în condițiile în care acest plan de restructurare nu a fostaprobat de instituția publica implicata in privatizare, în speță A., așa cum s-a statuat prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 8..
Nu se poate reține nici incidența discriminării în raport de art. 14 din
CEDO.
Astfel, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi.
Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale
Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv.
Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne, conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt
și de drept ale cauzei, așa cum a statuat constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei din 17 decembrie 1966 și R. contra României din 29 martie 2000).
Potrivit jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului o distincție este discriminatorie în sensul art. 14, dacă presupune aplicarea de reguli diferite unor situații analoge sau similare, sau aplicarea de reguli identice unor situații diferite(cauza Larkos împotriva Ciprului nr. 29515/95, cauza Buchen împotriva Republicii Cehe nr. 36541/97).
Recurentul reclamant apreciază că se află într-o situație similară cu cea a salariaților concediați în anul 2004 și care au beneficiat de plăți compensatorii, aserțiune care însă nu poate fi primită.
Curtea notează că situația reclamantului recurent este diferită de cea a salariaților concediați în anul 2004, astfel că este exclusă aplicarea de reguli identice sau similare. Diferența rezidă din faptul că în anul 2004 concedierile colective au avut la baza un program de restructurare aprobat în conformitate cu normele legale, program prin care au fost reglementate și criteriile de acordare a plăților compensatorii. Așa cum s-a menționat mai sus, pentru anul 2006 un astfel de plan nu a fost aprobat.
În măsura în care s-ar accepta ca fiind temeinică susținerea reclamantului recurent, s-ar ajunge la situația în care ori de câte ori, în cadrul unei societăți s- ar lua măsura unor concedieri colective, eventuale concedieri colective ulterioare nu s-ar mai putea dispune decât în aceleași condiții ca și prima, deși situația societății ar fi diferită, în caz contrar persoanele disponibilizate ulterior ar considera că sunt discriminate în raport de primele persoane disponibilizate.
Or, o astfel de finalitate nu poate fi acceptată, întrucât intenția legiuitorul prin instituirea posibilității acordării de plăți compensatorii la concediere, ca măsuri de protecție socială, a fost aceea de a proteja interesele salariaților însă cu luarea în considerare a situației efective a societăților angajatoare.
O situație de discriminare ar fi intrat în discuție în eventualitatea în care, în cadrul concedierilor colective fundamentate pe același program, unii salariați ce urmau să fie concediați ar fi beneficiat de salarii compensatorii, iar alții nu, ceea ce însă nu este cazul în speță.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către pârâta A., Curtea notează că aceasta nu mai poate fi supusă analizei, întrucât acest aspect a fost dezlegat în mod irevocabil prin decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual, prilej cu care s-a stabilit că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză.
P. considerentele expuse și având în vedere că T. a pronunțat o soluție legală și temeinică, în baza art. 312 al. 1 din codul de procedură civilă Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. A. împotriva sentinței civile numărul 1267 din (...) a T. C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER D . G. L. D.
S. C. B.
C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...)
Jud.fond: P.U./E.B.
| ← Decizia civilă nr. 4281/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5231/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
