Decizia civilă nr. 1320/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1320/R/2011
Ședința din 11 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE
C. "C. C." SA și R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 3595 din 27 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. T. D. D. C. C.-N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat S. T. din D. C. C.-N., avocat B. G., lipsă fiind reprezentanți pârâtelor recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 04 aprilie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantului intimat întâmpinări la recursurile formulate de către pârâtele recurente.
La întrebarea instanței, dacă în anul 2007 s-a plătit prima de ziua feroviarului în cuantum de 100 lei/brut/salariat, reprezentantul reclamantului intimat arată că nu s-a plătit această primă.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și copia chitanței care atestă achitarea onorariului avocațial și arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor ca nefondate, iar pe cale de consecință menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinările depuse la dosar. S. obligarea pârâtelor recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3595 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. I. I., A. N. N. L., B. S. Ș., B. A. G., B. M. M.-N., B. B., B. A. V., B. L. L.-I., B. G. M., B. M. A. C., B. G. D., B. P. F., B. S. F., B. I. I., B. GH. S. M.,
C. I. L., C. I.-D., C. I. A., C. M. N., C. T. T.-A., C. I. I., C. ST. O. O., C. I. I., D. A. A., D. S. S., D. I. G., H. I. T., H. M. M. B., K. A. M. C., L. I. M., L. C. C., L. I. V., M. A. A., M. V. E. V., M. I. T., M. I. R., M. N. C. E., M. I. A. T., M. S. V. D., M. V. V., M. V. C. R., N. I. A., O. V. V., P. I. A., P. I. T., P. A. F. A., P. G. I., P. N. N. O., P. I. I., P. I. R., P. N. M. N., P. V. G., P. I. G. C., P. RAD E. M. L., P. T. T., P. A. A., P. N., P. GH. C. G., S. I. I. M., S. C. L., U. A. S., U. I. I., V. S. C. S., C. L., G. A., G. I., M. B., K. T., T. V., J. C., C. F., M. M., C. G., A. M. H. V., B. I. I., B. I. I. O., B. V. A. O., B. T. A., C. N. N., C. V. V. G., , C. A. T., C. I. D. I., , C. I. D. I., D. T. T., D. G. G., F. V. G., F. I. F. D., H. A. V., I. M. R. G., K. I. A., L. M. M., L. G. G., M. N. N., M. E. I., M. L. G., M. S. G., M. G. M. M., M. I. A., M. M. C. F., P. V. I., P. T. T. M., P. A. I., P. V. V. I, P. V. V. II, S. A. A., S. D. D., V. I. I., V. I. I., V. GH. I. G., Z. I. D., Z. V. A., Z. P. D., S. L., C. I. și S. S. S. C. prin S. T. D. D. C. C.-N. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. și R. DE T. F. C. C..
Au fost obligate pârâtele să plătească în solidar următoarele:
- premiul pentru „. feroviarului"; aferent anului 2007, la nivelul clasei 1 de salarizare, în favoarea reclamanților care aveau calitatea de angajați ai S. C. C. S. la data de (...), potrivit tabelelor anexate cererii;
- premiul pentru „. feroviarului"; aferent anului 2008, la nivelul clasei 1 de salarizare, în favoarea reclamanților care aveau calitatea de angajați ai S. C. C. S. la data de (...), potrivit tabelelor anexate cererii;
- salariul suplimentar pentru anul 2006, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, în favoarea membrilor de sindicat care nu au fost sancționați disciplinar în anul menționat, potrivit tabelelor atașate de pârâte;
- salariul suplimentar pentru anul 2007, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, în favoarea membrilor de sindicat care nu au fost sancționați disciplinar în anul menționat;
- salariul suplimentar pentru anul 2008, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, în favoarea membrilor de sindicat care nu au fost sancționați disciplinar în anul menționat.
Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere de acordare în favoarea membrilor de sindicat a premiului pentru „. feroviarului"; aferent anului 2009 și a ajutorului material de P. pentru anul 2009.
Au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamanților suma de
3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit susținerilor necontestate ale reclamanților (cei care își au domiciliul pe raza teritorială a T.ui C., cu cererea cărora a rămas instanța învestită), aceștia au calitatea de angajați ai pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S.
Potrivit art. 69 alin 1 lit. a și b din C. C. de M. la N. U. încheiat în cadrul Societății Naționale de T. F. de C. „. C. S. pentru anii 2006-2008, cu ocazia sărbătorilor de P. și cu ocazia „Zilei ceferiștilor"; se acordă salariaților un ajutor material, respectiv un premiu al cărui cuantum este de cel puțin un salariu la nivelul clasei unu de salarizare.
Apoi, conform art. 32 alin. 1 din același contract, „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";, iar art. 33 raportat la anexa nr.
6 stabilește criteriile care condiționează acordarea acestui salariu suplimentar.
În cauză, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la achitarea sumelor reprezentând ajutorul material pentru „. ceferiștilor"; aferent anilor 2007, 2008 și
2009, ajutorul material de P. pentru anul 2009 și respectiv salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009.
În ceea ce privește premiul pentru „. ceferiștilor"; pentru anii 2007 și 2008 și salariul suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, pârâtele nu contestă existența dreptului reclamanților, apărarea principală a acestora fiind aceea că neachitarea drepturilor este justificată de situația financiară dificilă a companiei.
Or, revenea angajatorului sarcina de a proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii drepturilor salariale menționate. Simpla afirmație conform careia aceste drepturi nu au fost acordate pentru lipsa de fonduri nu este de natură a justifica neîndeplinirea de catre pârâte a obligațiilor asumate prin C. colectiv de muncă.
De asemenea, conform prevederilor art. 3 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr.79/2001, ";Indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau, după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității";. D. înscrisurile depuse în probațiune de pârâta de rând 2 nu rezultă, însă, diferența dintre indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau valorice, în condiții comparabile și indicele câștigului salarial mediu, astfel că această apărare nu va fi primită, ținând seama ca, în conformitate cu prevederile art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revenea pârâtei.
Apoi, necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării G.ului României a fondului necesar acordării ajutoarelor materiale s-a făcut din culpa pârâtei de rând 2, iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M., aceasta cu atât mai mult cu cât - după cum recunoaște chiar pârâta - bugetele de venituri și cheltuieli al C. C. au fost aprobate ulterior semnării Contractelor C. de M. la N. de G. de U. din transportul feroviar, prin care pârâta își asumase - implicit - și obligația de includere în buget a sumelor necesare îndeplinirii obligației contractuale.
Ținând cont de aceste considerente, precum și de dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, conform cărora angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil, care produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă (art.
11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996), tribunalul a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 de angajare a răspunderii contractuale a angajatorului care nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile.
Astfel, pârâtele au obligația de a achita reclamanților premiul datorat pentru „. feroviarului"; pentru anii 2007 și 2008; întrucât această sărbătoare a fost instituită în ziua de 23 aprilie a fiecărui an (art. a din H.G. nr. 300/1999) și nu toți reclamanții aveau calitatea de angajați ai S. C. C. S. la data de (...), respectiv de (...) (conform tabelelor atașate la filele 7-25), se vor acorda premiile aferente, la nivelul clasei 1 de salarizare, doar în favoarea membrilor de sindicat care erau salariații pârâtei la datele menționate. În temeiul art. 161 alin. 4 teza finală din Codul muncii, sumele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
De asemenea, reclamanții au dreptul la salariile suplimentare pentru anii
2007, 2008 și 2009, echivalente cu salariile de bază de încadrare din luna decembrie, care se vor acorda membrilor de sindicat care nu au fost sancționați disciplinar în anii menționați cu vreuna dintre sancțiunile indicate expres prin anexa nr. 6 a CCM, potrivit tabelelor atașate de pârâte.
În ceea ce privește salariații care nu au lucrat întregul an calendaristic
2007, 2008 sau respectiv 2009, în lipsa unei excluderi exprese, tribunalul apreciază că aceștia au dreptul la acordarea salariului suplimentar, calculatproporțional cu perioada muncită, o interpretare contrară fiind de natură a da naștere la abuzuri din partea angajatorului (de exemplu, prin realizarea de angajări în data de 5 ianuarie, tocmai pentru ca noii salariați să nu beneficieze de acest drept salarial). Pe de altă parte, intenția exprimată pentru acordarea salariului suplimentar, aceea de recompensare a muncii ireproșabile din cursul unui an, poate fi atinsă doar prin modalitatea expusă.
În ceea ce privește ajutorul material pentru sărbătorile de P. și premiul pentru „. feroviarului"; aferente anului 2009, prin C. C. de M. încheiat la nivelul pârâtei pentru anii 2009-2010 părțile contractante au convenit ca prevederile referitoare la sumele menționate să se aplice doar începând cu data de 1 ianuarie
2010, iar prin procesul verbal încheiat în data de (...) părțile contractante au decis suspendarea acordării pe anul 2009 atât a ajutoarelor materiale cu ocazia
P.lui, cât și a primei de Z. feroviarului .
Cum S. T. din D. C. C.-N. este afiliat la F. T. F. din România, semnatară a contractului colectiv menționat și a procesului verbal, în mod evident aceste înscrisuri sunt opozabile și reclamanților. În caz contrar, membrii de sindicat care au promovat prezenta cerere nu s-ar fi putut prevala pentru recunoașterea drepturilor salariale nici de contractele colective valabile pentru anii anteriori, atâta vreme cât sindicatul care îi reprezintă nu este semnatar al acestora.
În temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 274, art. 276 și art. 277 din Codul de procedură civilă, pârâtele au fost obligate în solidar la plata în favoarea reclamanților a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând într-o parte din onorariul avocațial atestat cu chitanța seria CBG nr.
90/(...).
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs ambele părți.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA B. - R. S. DE T. F. DE C. C. C. C. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea recursului s-a arătat că Directorul general al Societății Naționale de T. F. de C. - C. C. a delegat Directorul Regionalei de T. F. de C. C. competența de a încheia contracte de muncă cu personalul care ocupă funcții de execuție în cadrul unității și a subunităților din structura acesteia, în temeiul art.19 alin.2 di statutul Societății Naționale de T. F. de C. - C. C. S.A iar în temeiul art.40 alin.2 lit. c Codul muncii îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg în contractul colectiv de muncă aplicabil(contract colectiv de muncă semnat de către reprezentanții S.).
Într-adevăr, sub aspectul obligației plății drepturilor salariale este indirect și în subsidiar și obligația Regionalei de T. F. de C. C., dar potrivit doctrinei în materia contractuală, calitate procesuală activă/pasivă poate avea doar părțile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare chiar și dacă aceasta are posibilitatea juridică proprie, personalitate în virtutea căreia poate încheia acte juridice.
În măsura în care R. de T. F. de C. C. prin reprezentant legal ar fi fost semnatar al C.ui C. de M. cu reprezentații salariaților, calitatea procesuală pasivă a acesteia ar fi fost indubitabilă.
Recursul este nefondat Î n conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. c Codul muncii, „clauzelor contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este R. S. de T. F. de C. C. C. dacă recurentul nu este semnatar al contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B..
Delegarea de competență dată directorului Regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților Regionalei decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul acestei pârâte.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. SA s-a solicitatmodificarea hotărârii primei instanțe și respingerea în întregime a acțiunii.
S-a arătat că prima instanță a respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Naționale de T. F. de C. „. C. SA, excepție întemeiată pe faptul că nu are calitate de angajator a membrilor de sindicat reprezentați de reclamant.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar și a premierii de Z. C. pentru anii 2007 și 2008, drept căruia în opinia recurentei îi este aplicabil termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, dispoziție legală pe care instanța de fond a aplicat-o greșit (art. 304 pct.9 Cod procedură civilă).
Referitor la fondul cauzei s-a invocat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât drepturile solicitate s-au prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor
2007-2008, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut, care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
S-a afirmat plata parțială a sumei de 100 de lei pentru premierea de Z. C. în anul 2007, iar pentru anul 2009 s-a susținut că recurenta s-a aflat în imposibilitate financiară de a constitui fondul de salarii.
S-a arătat că drepturile solicitate și prevăzute în acordul colectiv nu pot fi acordate în raport de interdicția enunțată de art. 12 din Legea nr. 130/1996, aplicabilă în opinia recurentei și în situația salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar.
S-a invocat că la acordarea salariului suplimentar instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art. 33 coroborate cu cele ale Anexei nr.6 din CCM, în sensul că de salariul suplimentar beneficiază doar salariații care au prestat activitate ireproșabilă în cadrul unui întreg an calendaristic.
În fine, s-a contestat cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată recurenta în raport de art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat și s-a apreciat că reclamantul în calitate de organizație sindicală nu aveaposibilitatea de a-și angaja apărător, ci trebuia să dețină personal de specialitate juridică în vederea îndeplinirii scopului pentru a fost înființată.
Recursul este nefondat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. SA, Curtea reține că deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, are calitate de ordonator de credite, față de prevederile art. 22 alin 1 din HG nr. 581/1998 potrivit cărora :"; C. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M. Finanțelor.";
De asemenea, recurenta a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. S. de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin.(3) din HG 584/1998 are statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art.43 din Legea 31/1990.
În plus, conform art.6 pct.10 din același act normativ S. N. de T. F. de C.
„. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plații salariului suplimentar este necesar ca acesta sa fie prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli, a cărui elaborare intra în sarcina paratei amintite, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar și a premierii anuale de „. C. Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. D. modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din C. colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire,de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate, după cum, contrar art. 287 Codul muncii, nu s-a dovedit cu documente justificative în sensul art. 163 Codul muncii, plata parțială a sumei e 100 de lei pentru premierea de Z. C. din 2007.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
De asemenea, din textul art. 32 alin. (1) din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 nu rezultă că salariul suplimentar se acordă pentru activitatea desfășurată în cursul întregului ani calendaristic, după cum susține recurenta.
În acest sens, în categoria criteriilor care determină retragerea salariului suplimentar (anexa VI pct. 2 din CCM 2007-2008) nu este enunțata situația prestării activității mai puțin de un an.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în raport de criteriile stabilite de art. 274 alin. 2 C.pr.civ., respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, cuantumul onorariului de avocat nu se impune a fi redus, având în vedere numărul mare de membri de sindicat reprezentați de reclamant, cu consecințe asupra valorii totale a pretențiilor și asupra volumului de muncă al avocatului.
În fine, nu poate fi acceptată susținerea recurentei privind imposibilitatea legală a sindicatului de a angaja serviciile unui avocat, deoarece reprezintă o incapacitate de exercițiu, neprevăzută de lege, incompatibilă cu scopul constituirii unei organizații sindicale, respectiv apărarea drepturilor membrilor săi prin toate mijloacele recunoscute de lege, așadar inclusiv prin reprezentarea de către avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE
C. "C. C." SA și R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile numărul 3595 din
(...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă recurentele să plătească intimatului S. T. D. D. C. C.-N. suma de
1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
L. D. S. D. D. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.
2 ex./(...)
Jud. fond. A. G.C./M. F.B.
| ← Decizia civilă nr. 3806/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3841/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
