Decizia civilă nr. 1474/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 1474/R/2011
Ședința publică din data de 29 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâta recurentă C. N. DE C. F. C. SA împotriva sentinței civile nr. 5529 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat F. A. A., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierile
ședințelor publice din data de 19, 21, 26 și 28 aprilie 2011, când a fost amânată pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5529 din 08 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea precizată formulată de reclamantul F. A. A., în contradictoriu cu C. N. DE C. F. C. S., B., și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului sporul de 25% pentru complexitatea muncii, aplicat la salariul de baza brut lunar, prevăzut de art. 8 alin. 3 din L. nr. 672/2002, începând cu data de (...) si pana la data de (...); să plătească reclamantului ajutorul material aferent Zilei F. cuvenit pentru anii 2006, 2007 și 2008; să plătească reclamantului salariul suplimentar cuvenit pentru anii 2006, 2007 și 2008, actualizate conform O.G. nr. 9/2000 de la data de (...) și până la data plății efective, precum și suma de
1.021 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Primul petit al acțiunii cuprinde cererea reclamantului la obligarea pârâtei la plata unui spor de 25% pentru complexitatea muncii, începând cu data de 2 decembrie 2006.
Prin decizia nr. 2019/2004 emisă de D. G. al C. N. de C. F. C.-SA, reclamantul F. A. A. a fost încadrat pe perioada nedeterminata, la C. N. de C. F. C.-SA, în funcția de economist I, la S. A. P. I. din D. A. P. I. si Control din cadrul C.";C.";-SA.(f.5)
In data de 14 februarie 2006, reclamantul a fost numit pentru a desfășura activitatea de audit intern în sectorul proiectelor finanțate prin fondurile nerambursabile acordate de U. E.-I., P.
Articolul 18 alin 3 din L. nr. 672/2002 prevede ca auditorii interni care sunt funcționari publici beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de
25%, aplicat la salariul de baza brut lunar, iar aliniatul 4 al aceluiași articol prevede ca pentru auditorii interni care nu sunt funcționari publici selectarea, stabilirea drepturilor și obligațiilor se fac în concordanta cu regulamentele proprii de funcționare a entității publice, precum și cu prevederile prezentei legi.
Reclamantul a fost salariatul C. C. SA, în funcția de auditor I, având contract individual de munca.
La nivelul C. N. de C. F. ".-SA s-a încheiat, ca urmare a negocierilor purtate cu organizațiile sindicale reprezentative, Contractul Colectiv de M. pentru anii (...)-(...) , contracte care nu cuprind mențiuni privitoare la acordarea sporului pentru complexitatea muncii de 25% pentru auditorii interni.
Instanța a apreciat însă că sporul de complexitate de 25% face parte integranta din contractul de munca încheiat, constituind partea legala a acestuia.
Teza ultima cuprinsa în aliniatul 4 al articolului 18 din legea nr.
672/2002 care se refera la stabilire drepturilor și obligațiilor în concordanta și cu prevederile prezentei legi trebuie interpretata in sensul ca acest spor reprezintă un minim de garanție pentru aceasta categorie de personal, părțile putând stabili prin regulamente proprii de funcționare condiții mai favorabile decât cele înscrise în lege.
Întrucât contractele colective de munca încheiate succesiv nu au prevăzut un astfel de spor, instanța a apreciat ca auditorilor interni , angajați ai reclamantei, li se aplica aceasta reglementare minimala referitoare la un spor de 25 %, reglementare care poate subzista chiar și fără prevederea ei în mod expres în contract, întrucât deriva din lege.
O interpretare diferita ar echivala cu aplicarea unui tratament discriminatoriu contrar articolului 16 din Constituție, complexitatea muncii unui auditor intern funcționar public fiind remunerata cu spor corespunzător, în timp ce aceleiași munci de audit intern prestata de un auditor care nu e funcționar public să nu i se recunoască complexitatea și sa nu fie remunerata în consecința.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata ajutorului material aferent Zilei F. pe anii (...) instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din L. nr. 130/1996, contractul colectiv de munca este convenția încheiata între patron, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege , de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.
Forța obligatorie a contractului colectiv de munca față de părțile contractante este prevăzuta și de art. 241 alin.1 și art 244 din Codul M. .
Art. 65 alin.1 din Contractul colectiv de munca încheiat pentru anii (...) prevede ca in afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. se de Z. F. de un ajutor material al cărui cuantum va de cel puțin un salariu de baza la nivelul unu de salarizare.
Derapajele în politica salariala înregistrate la regiile autonome și la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care au atras monitorizarea Fondului Monetar de I. și emiterea unor acte normative pentru determinarea unor plafoane trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal nu reprezintă o ingerința legală în sensul paragrafului 2 al articolului 1 prin care sa se fi menținut un just echilibru intre necesitățile interesului general al comunității și cerințele cu privire la protecția drepturilor fundamentale ale individului (cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, cauza Buzescu contra României).
Nici teoria impreviziunii reglementata în dreptul intern de art. 1156 C,C. nu este un argument pertinent pentru exonerarea paratei de la executarea obligației contractuale a acestor sume în condițiile în care dacă obligația se executa la termen, circumstanțele financiare la care pârâta face referire nu ar fi fost afectate de criza economica existenta la nivel mondial.
Instanța a constatat ca pârâta a formulat apărări pentru ajutorul material pentru anul 2009. Cu toate acestea, instanța a constatat ca reclamanta, prin ultima precizare la acțiune nu a mai formulat o astfel de cerere pentru anul 2009.
Aceleași argumente referitoare la obligativitatea clauzelor contractuale și la respectarea ". " dobândit de reclamanta sunt reținute de instanța și pentru cel de-al treilea petit referitor la plata salariului suplimentar pentru anii 2006,
2007, si 2008.
Acest drept la salariu suplimentar este prevăzut de articolul 32 alin. 1 din contractul colectiv de munca, iar constituirea fondului necesar pentru acordarea acestuia nu reprezintă o condiție suspensiva pentru executarea obligației ci modul prin care creditorul obligației a înțeles să-și organizeze modul de executare a obligației.
Pentru toate aceste considerente de drept si de fapt, instanța a admis cererea precizata formulata de reclamantul F. A. A.
Împotriva acestei sentințe as declarat recurs pârâta C. N. de C. F. "C."-S.
B. solicitând admiterea acestuia și în temeiul art. 312 (3) C. Pr.civ., modificarea în tot a sentinței menționată, în sensul respingerii contestați ei așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului invocă excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea drepturilor salariale solicitate, respectiv sporul de 25% pentru complexitatea muncii, ajutorul material aferent zilei feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2006.
Arată că instanța de fond, în mod greșit reține faptul că " sporul de complexitate de 25% face parte integranta din contractul colectiv de munca încheiat".
Învederează că sporurile de care beneficiază salariații C. C. SA sunt cuprinse în Anexa nr. 5 la CCM C. C. SA, anexa în care nu se regăsește sporul de 25 % acordat pentru complexitatea muncii auditorilor.
Mai mult, în mod greșit instanța de fond nu a reținut ca d-ul F. A. A. a fost salariatul C. C. SA, în funcția de A. 1, având contract individual de muncă.
In conformitate cu prevederile HG nr. 581/1998, C. C. SA este o societate comerciala cu capital majoritar de stat, care stabilește drepturile de salarizare si celelalte drepturi de personal prin contract colectiv de munca, urmare negocierilor cu reprezentanții salariaților și care este înregistrat la M. M., F. și P. S., D. de M. și P. S. a M. B.
La nivelul C. N. de C. F. "C."-SA a fost Încheiat, ca urmare a negocierilor purtate cu organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative, Contract
Colectiv de M. pentru anii (...)-(...), contracte colective prin care au fost fundamentate drepturile și obligațiile celor două părți în procesul muncii, însă nu s-a prevăzut acordarea sporului pentru complexitatea muncii de 25% pentru auditorii interni.
Pe fondul cauzei, consideră ca cererea reclamantului este neîntemeiata din următoarele motive:
În conformitate cu art. 65 din CCM 2005-2006 si CCM 2007-2008 "În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. F. se va acordasalariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare(…)."
Învederează că nivelul salarizării la calea ferată, valorile claselor de salarizare, precum și modalități le concrete de stimulare a salariaților se stabilesc de comun acord cu sindicatele reprezentative, ținând seama de faptul că nivelul salariilor se raportează la posibilitățile financiare ale C. și la prevederile legale.
C. N. de C. F. "C."-SA a fost agent economic monitorizat în sensul prevederilor din OUG nr. 7., în vigoare și în perioada anilor 2006-2008, fiind companie națională la care statul este acționar majoritar.
Prin H. nr. 142/2005 și H. nr. 5. s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală.
Mai arată că obligația contractuală asumata de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente în cauza și dispozițiile art. 1/56 alin. ultim cod civil care statuează ca "obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului se face imposibila îndeplinirea acestei obligații ".
Pe aceste aspecte invoca teoria impreviziunii, apreciind ca aceasta este incidenta în prezenta cauza, având în vedere împrejurarea ca obligația contractuală asumata de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Fondul de salarii al companiei a fost și este limitat și din aceasta cauza este în imposibilitatea de a acorda pentru anii 2007-2008 alte ajutoare decât cele acordate anterior, ajutoare care au fost efectiv plătite salariaților.
Principiul forței obligatorii a contractului statuat prin dispozițiile art. 969
Cod civil se circumscrie legii, neputându-se deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publica și bunele moravuri (art.
5 Cod civil).
C. "C." - SA nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2008, astfel ca neavând fondul salariilor de baza aprobat compania a fost în imposibilitate obiectiva de plata a altor ajutoare decât cele efectiv acordate, fondul de salarii fiind limitat.
Învederează ca C. "C." - SA este societate comerciala pe acțiuni cu capital social integral vărsat de S. Român în calitate de acționar unic care își exercita drepturile și obligațiile prin M. T.
Potrivit prevederilor arte 22 alin.(I) din HG nr. 581/1998 privind înființarea C. N. de C. F. "C." - S. prin reorganizarea S. N. a C. F. C. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. M. și P. S. și al M. Finanțelor, excepție fiind anii
2006 si 2007 când, în conformitate cu arte 1 alin.(I) - (2) si arte 2 din OG nr.
1/2007 bugetul de venituri și cheltuieli al C. "C." - SA, care este cuprins în bugetul general consolidat al M. T. se aproba prin ordin comun al ministrului transporturilor care este ordonatorul principal de credite, al ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și se publica în Monitorul Oficial, Partea 1.
Art. 32 din C. Colective de M. precizează că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar.
Or, in contextul in care C. "C." - SA nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 și 2009, precum și plăți restante fața de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideră ca nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.
Face precizarea ca veniturile companiei nu au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare, acordarea acestora putând majora deficitul bugetar al acesteia.
Conform art. 32 alin. 3 din CCM, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10% din fondul de salarii realizat lunar, din veniturile realizate.
Din interpretarea art. 32 alin. 3 se subînțelege că, constituirea fondului necesar plații salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curteadeliberând, reține următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii, Curtea reține că dreptul la plata ajutorului de Z. F. se naște în ziua calendaristică respectivă a fiecărui an, fiind vorba de o primă cu destinație specială, legată de o zi aniversară. Potrivit HG nr. 300/1999, Z. feroviarului s-a stabilit în data de 23 aprilie a fiecărui an. În consecință, Curtea reține această dată ca fiind data de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani. Cum cererea de chemare în judecată a fostînregistrată la data de (...), instanța va admite parțial excepția prescrierii și va reține ca fiind prescris dreptul la acțiune, cererea privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material aferent Zilei F. pentru anul 2006.
Cu privire la fondul pretențiilor, Curtea constată ca nefondate criticile recurentei.
Referitor la sporul de 25%, în mod greșit recurenta face apărări ce vizează necuprinderea acestui spor în contractul colectiv de muncă. Acestaspect a fost reținut de instanța de fond, care însă a constata dreptul reclamantului la plata acestui drept ca izvorând direct din lege, prin aplicarea principiului nediscriminării.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că atât funcționarii publici, ce beneficiază de acest spor în temeiul articolul 18 alin 3 din L. nr.
672/2002, cât și reclamantul desfășoară același tip de muncă, de audit public, cu același grad de complexitate și responsabilitate. In conformitate cu prevederile HG nr. 581/1998, C. C. SA este o societate comerciala cu capital majoritar de stat, având însă bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. M. și P. S. și al M.
Finanțelor, ca atare, și sub aspectul izvorului plății salariului, situația reclamantului este similară cu cea a unui funcționar public.
Pornind de la aceste considerente, instanța de fond a făcut o analiză corectă sub aspectul situației discriminatorii dintre cele două categorii profesionale, sub aspectul salarizării din punctul de vedere al acordării acestui spor.
În privința fondului, Curtea reține că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția
României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (caregarantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din L. nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de A. apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării sporului de 23% auditorilor interni prin art. 18 alin. 3 din L. 672/2002 a fost complexitatea muncii acestuia, în mod evident reclamantul este discriminat față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care munca desfășurată de ambele categorii de salariați bugetari este aceiași.
Curtea reamintește că la data de 14 februarie 2006, reclamantul a fost numit pentru a desfășura activitatea de audit intern în sectorul proiectelor finanțate prin fondurile nerambursabile acordate de U. E. -I., P., fiind salariat al C. C. SA, în funcția de auditor I, cu contract individual de munca.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, iar acordarea sporului solicitat reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
În ceea ce privește plata salariului suplimentar, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că disp.art.22 alin.1 din H. nr.581/1998 și cele ale art.29 alin.3 și 4 și art.47alin.3, 48 alin.2 din L. nr.500/2002 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Nici aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale întrucât acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Dispozițiile art.1 din O. nr.81/1997, invocate de către recurentă în sprijinul susținerilor sale nu sunt aplicabile în cauză.
În ceea ce privește H. nr. 142/2005, Curtea reține că acestea reglementează doar măsuri salariale ce urmau să fie respectate în anul 2005 de către operatorii economici monitorizați, ori în cauză nu s-au solicitat drepturi salariale pentru anul 2005.
De asemenea, H. nr.5., deși cuprinde măsuri ce se impun a fi luate cu privire la drepturile salariale cuvenite salariaților în anul 2006, nu este aplicabilă în cauză întrucât salariile suplimentare aferente anului 2006 se plătesc salariaților în anul următor, conform art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE C. F. B. pe anii 2., înregistrat la D. B. sub nr.
6113/(...), ce prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În ceea ce privește O. nr.7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Referitor la ajutorul material aferent Zilei F., Curtea reține că, în urma negocierii Contractului colectiv la nivel de unitate pe anii 2005 - 2006, părțile au prevăzut la art. 64 că salariaților li se va acorda cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. F. un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
Dispoziții cu conținut identic au fost prevăzute și la art. 65 din Contractului colectiv la nivel de unitate încheiat pe anii 2007 - 2008, și prin urmare, în mod just, instanța de fond a reținut că membrii de sindicat reprezentați în litigiul pendinte, sunt îndreptățită la plata ajutorului prevăzut de C. colective de muncă C. C. SA, fiind angajați ai acestei unități.
Susținerile recurentei cu privire la monitorizarea agentului economic, ritmul scăzut al creșterii productivității muncii, fondul de salarii limitat și dificultățile financiare întâmpinate pentru acordarea acestui ajutor nu este imputabilă beneficiarilor lui și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 64 (65) din Contractul colectiv de muncă invocat, dat fiind caracterul de izvor de drept al contractului colectiv de muncă, precum și obligativitatea clauzelor sale pentru angajatorii la care se referă.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 1156 alin. ultim din codul civil, privitor la stingerea obligațiilor, Curtea constată căaceste dispoziții nu își găsesc aplicabilitatea în cauză și nu sunt de natură să conducă la exonerarea debitoarelor de răspunderea contractuală.
Astfel, din cuprinsul art. 1156 C.civil, reiese că imposibilitatea de executare poate privi doar obligațiile de a da un bun individual determinat, de a face și de a nu face și se datorează cazului fortuit sau forței majore.
În cauza de față nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate opera stingerea obligației recurentelor, întrucât aceasta are ca obiect bunuri de gen, iar neexecutarea se datorează culpei pârâtelor și nu unor împrejurări independente de vina lor.
Critica recurentei potrivit căreia obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în
Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentei în acest sens fiind de asemenea neîntemeiate.
Având în vederea natura obligației recurentelor, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajaților, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
Având în vedere considerentele ce preced și constatând că hotărârea recurată este nelegală doar sub aspectul soluționării excepției prescripției, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de P. C., , raportat la prevederile art. 304 pct.9
C.pr.civilă, cu majoritate de voturi, Curtea va admite recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. SA împotriva sentinței civile nr. 5529 din 8 noiembrie
2010 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. SA împotriva sentinței civile nr. 5529 din 8 noiembrie 2010 a T.ui S. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o modifică în parte în sensul că :
Respinge, ca fiind prescris dreptul la acțiune, cererea privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material aferent Zilei F. pentru anul 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă recurenta C. N. DE C. F. „. SA să plătească intimatului F. A. A. suma de 900 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 29 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
Cu opinie separată în sensul respingerii petitelor din precizarea de acțiune N . N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/3ex.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez oportună soluția admiterii recursului și sub aspectul soluției privitoare la petitele din precizarea de acțiune față de care nu operează excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând nefondate aceste pretenții. Pentru rest, îmi însușesc soluția și considerentele opiniei majoritare.
În esență, considerentele ce stau la baza opiniei mele sunt legate de obligativitatea ca un contract colectiv de muncă să respecte imperativele legii, pentru a putea deveni la rândul său legea părților, conform art. 969 Cod civil și art. 30 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
În acest sens, constat că în cazul special al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, atât resursele financiare obținute prin derularea activității comerciale cât și cele necesare acoperirii costurilor, deci implicit cele necesare plății drepturilor salariale constituie fonduri publice, așa cum de altfel se arată în recurs.
În acest sens, rețin intervenția legiuitorului, care prin O. nr. 7. privind
întărirea disci plinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiara luat măsuri în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie, statuând la art. 3 alin. 1 că indicele câștigului salarial mediu nu
poate fi mai mare decât indicele productivității muncii . Dispozițiile suntaplicabile regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, conform art. 1, cum este și cazul recurentei.
Pe de altă parte, prin H. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se statuează, la art. 1 alin.1 coroborat cu alin. 2 că fondul de salarii și numărul mediu de personal prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli pentru operatorii economici monitorizați aprobate pentru anul 2006 potrivit legii (...) reprezintă limita
maximă în anul 2006 și constituie baza de calcul a drepturilor salariale ceurmează a fi negociate prin contractele colective de muncă, cu sublinierea, la art.2, că plafoanele trimestriale cuprinse în anexa nr. 1, referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal, reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal, prevăzute în anexa nr. 2, reprezintă limite minime.
La art.3 se face referire expresă la situația primei acordate cu ocazia zilei festive a unității, în sensul că aceasta nu va putea, alături de alte premii, să depășească fondul de salarii aprobat: „drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale demuncă, încheiate la nivelul operatorilor economici prevăzuți la art. 1, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P.,
prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură,denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte, pe prime le 3 trimestre ale an ului 2006, cel mult 65% și, respectiv,
cel mult 35% în trimestrul I V, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat";.
Situația este menținută și în anul 2007, în care se adoptă H. nr.
1/2007, articolul său unic statuând că „anexa nr. 1 la G. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 23 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre";, fiind deci evident că se mențin dispozițiile imperative valabile pentru anul 2006, raportat la sumele indicate în noua anexă.
Prin O. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, la art. 7 alin. 1, se statuează că „fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";. Dispozițiile sunt aplicabile regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, conform art. 1, cum este și cazul recurentei.
Potrivit art. 22 din H. nr. 581/1998, C. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către G., la propunerea M. T., cu avizul
M. M. și P. S. și al M. Finanțelor.
În speță, s-a arătat, fără a se contesta de către oponent, faptul că bugetele de venituri și cheltuieli aprobate nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare și ajutor pentru Z. F., mai mult, pentru anii 2008 și 2009
C. „C."; SA neavând aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, pentru a se putea stabili cuantumul veniturilor și fondul de salarii de bază pentru constituirea subsecventă a fondului pentru plata salariului suplimentar.
Față de aceste dispoziții cu caracter imperativ, consider că nu se poate opune angajatorului obligativitatea contractului colectiv de muncă, în măsura în care acesta încalcă dispoziții imperative ale legii.
Dacă pentru angajatorii care nu au o componentă publică, nu se pune problema cenzurării resurselor pe care, prin contracte colective de muncă, aceștia promit a le pune la dispoziția angajaților sub forma diferitelor premii, existând libertatea de decizie asupra propriilor resurse financiare, în cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, intervine o componentă de interes național în gestionarea resurselor financiare, drept dovadă faptul că aprobarea bugetelor acestor entități revine executivului: art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale statuează că „bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților care primesc sume de la bugetul de stat și cele ale unităților monitorizate în baza prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgenta a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracterfinanciar, aprobată cu modificări prin nr. 5., cu completările ulterioare, se
aprobă prin ordin comun al ministru lui de resort, mini strului finanțelor p ublice și al ministrului munci i, solidarității sociale și familiei , cu respectareaprevederilor legale în vigoare";.
Drept urmare, limitările impuse prin hotărâri de guvern, în sensul celor arătate mai sus, prin condiționarea de a se încadra în suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat, apar ca imperative, deci opozabile nu doar angajatorului, ci și angajaților, cu putere de lege.
Nu se poate vorbi deci despre o obligativitate a contractului colectiv de muncă care să depășească puterea obligatorie a legii, fiind de la sine înțeles, în cazul acestor angajatori și deci a angajaților lor, o condiționare a îndeplinirii obligațiilor contractuale de încadrarea în veniturile aprobate prin buget. T. pentru că statul este, în cazul acestui angajator, acționar majoritar, fiind implicate deci în derularea raporturilor de drept dintre angajator și angajat, finanțele publice, este implicită obligativitatea respectării normelor financiare și mai ales, a principiului proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii, statuat de altfel explicit în dispozițiile legale mai sus enunțate.
În acest sens, mă raportez la dispozițiile art. 981 Cod civil, conform cărora clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul.
De altfel, acest principiu, al proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii dintre este strâns legat, în aprecierea mea, de principiul bunei credințe în derularea raporturilor de muncă, fiind greu de acceptat admisibilitatea cererii de acordare a unor sume care nu au corespondent în rezultatele muncii, sens în care sunt dispozițiile art. 10 și 154 Codul muncii, unde se arată: „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu";. „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.
În mod evident, în cazul unui angajator care să nu implice, ca acționar majoritar, statul, această proporționalitate se poate asigura în mod mult mai simplu, prin măsuri mai operative și mai puțin restricționate decât în cazul unui angajator de anvergura celui în litigiu, care este ținut să își limiteze eventualele măsuri de reducere a cheltuielilor salariale din considerente ce țin totodată de politica statului în materie de protecție socială.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciez întemeiat recursul formulat, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii petitelor din precizarea de acțiune, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9
Cod proc.civ.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 2124/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3827/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
