Decizia civilă nr. 159/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 159/R/2011
Ședința publică din data de 18 ianuarie2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. G. A. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din 25 iunie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar (...) privind și pe reclamantul intimat A. A. V., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie
2011.
Curtea, văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. A. V. împotriva pârâtei S. G. A. S. B., și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1/(...) emisă de pârâtă; s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere; pârâta S. G. A. S. B. a fost obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data concedierii, 28 ianuarie
2010 și până la data efectivă a plății;
Pârâta S. G. A. S. B. a fost obligată la plata contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru angajat și pentru angajator, începând cu data concedierii, 28 ianuarie 2010, pe toată perioada în care reclamantului i se achită salariu și între părți există raporturi de muncă;
Pârâta S. G. A. S. B. a fost obligată la plata sumei de 172 euro, cu titlu de diferență drepturi bănești aferente lunii noiembrie 2009.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei S. G. A. S. B. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru angajat și pentru angajator pe perioada (...) - (...) inclusiv, respectiv cererea de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 50.000 lei.
Pârâta S. G. A. S. B. a fost obligată să plătească reclamantului suma de
2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că între părți s- au stabilit raporturi de muncă, concretizate prin încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă la data de 1 aprilie 2009.
Potrivit clauzelor contractuale, activitatea reclamantului a început la data de 1 aprilie 2009, pe durată nedeterminată, în program normal de lucru de 8 ore/zi.
La data de 28 ianuarie 2010 angajatorul a emis decizia nr. 1/2010 de concediere a reclamantului în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, adică pentru comiterea de abateri disciplinare.
Potrivit art. 267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, sancțiunea concedierii disciplinare nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data și ora și locul întrevederii.
Adresa nr. 68/(...) prin care se solicită reclamantului prezentarea la sediul societății în termen de 5 zile de la primirea adresei în scopul clarificării situației sale, în privința căreia se menționează faptul că a fost comunicată reclamantului prin serviciul de curierat conform AWB/SDT nr. 10129999 din data de (...) nu poate fi considerată ca având valoarea unei convocări la cercetarea disciplinară prealabilă.
Aceasta întrucât potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, convocarea trebuie obligatoriu să cuprinsă obiectul întrevederii, data, ora, locul întrevederii.
Or, din cuprinsul adresei nr. 68/2009 lipsește obiectul și ora întrevederii.
Pe de altă parte, din cuprinsul deciziei de concediere lipsesc elementele prevăzute de art. 268 din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, decizia de concediere nr. 1/(...) nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, indicarea prevederilor din regulamentul intern sau contractul de muncă încălcate de salariat, motivele neefectuării cercetării disciplinare prealabile, elemente obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a, b, c din Codul muncii.
Având în vedere lipsa cercetării disciplinare prealabile, precum și lipsa elementelor esențiale pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere, în baza art. 267, 268 alin. 2 lit. a, b, c din Codul muncii tribunalul va constata nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Fiind vorba de o concediere nelegală, urmare a constatării nulității deciziei de concediere, tribunalul în baza art. 78 alin. 1 și 2 din Codul muncii va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere și va obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data concedierii, 28 ianuarie
2010 și până la data efectivă a plății.
Drepturile bănești nu pot fi acordate de la data solicitată de reclamant,
(...), ci doar din momentul concedierii, întrucât în luna decembrie 2009 și ulterior până la concediere, când contractul său de muncă era în ființă, reclamantul nu a prestat activitate în favoarea pârâtei, împrejurare atestată chiar de reclamant în cuprinsul acțiunii sale, unde se arată că în cursul lunii noiembrie a solicitat să fie înlocuit și să se reîntoarcă la domiciliu.
Nu s-a dovedit de către reclamant faptul că părțile au stabilit alte clauze contractuale decât cele înserate în contractul individual de muncă încheiat în formă scrisă.
Faptul că reclamantul a ajuns să aibă raporturi de muncă cu pârâta în urma unei aplicații pe site-ul e.Jobs nu duce la concluzia că părțile au stabilit de comun acord clauzele contractuale ofertate pe acel site, în condițiile în care ofertele depuse privesc alte perioade decât cea în care reclamantul a contractat, diferă de la o perioadă la alta (astfel, în oferta ce a expirat la (...) - f.
11, se prevede lucrul timp de 2 luni, urmat de 1 lună de pauză, salariul și o diurnă de 13 euro la 100 km; oferta expirată la (...) cere în plus cunoașterea unei limbi străine, prevede lucrul la diagramă, schimbul semiremorcilor la fiecare cursă, plata salariului în luna de pauză; oferta expirată la (...) prevede lucrul timp de 2-3 luni), iar contractul individual de muncă încheiat ulterior aplicării reclamantului pe site, după ce reclamantul a acceptat angajarea în cadrul societății pârâte, privește alte clauze decât cele indicate în ofertă.
Împrejurarea că ofertele postate pe site-ul e.Jobs sunt diferite de la o perioadă la alta, atât în ceea ce privește cerințele pentru candidatul ideal, cât și beneficiile coroborată cu conținutul contractului individual de muncă încheiat între părți, nu poate duce la concluzia că între părți s-au stabilit alte clauze decât cele rezultate din contractul încheiat, ce se prezumă că exprimă voința părților.
Ca atare, atâta timp cât în contractul ce exprimă voința părților nu s-a stipulat plata salariului și pentru lunile în care reclamantul nu prestează activitate, cât conform art. 154 din Codul muncii salariul este contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pretențiile reclamantului pe perioada 1 decembrie 2009 - 27 ianuarie 2010 nu sunt întemeiate.
Pentru ca reclamantul să-și reia calitatea de asigurat este necesară plata integrală a contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului atât de angajat, cât și de angajator, neplata acestora având drept consecință diminuarea drepturilor de asigurat (este vorba de diminuarea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, de diminuarea pachetului de servicii de bază în sistemul de asigurare a sănătății - art. 33 din L. nr. 19/2000, art. 37 din L. nr. 76/2002, art. 257, 258 alin. 3 din L. nr. 95/2006).
În aceste condiții, se impune obligarea angajatorului la plata contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru angajat și pentru angajator, începând cu data concedierii, 28 ianuarie 2010, pe toată perioada în care reclamantului i se achită salariu și între părți există raporturi de muncă.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului aferente lunii noiembrie
2009, în care acesta a prestat activitate, s-a reținut că potrivit decontului de cheltuieli nr. 2. 2009, pentru cursa efectuată de reclamant în perioada (...) -
(...), acestuia i se cuvenea suma de 1372 euro cu titlu de diurnă.
Din această sumă reclamantul a primit un avans de 408 euro, a efectuat cheltuieli de 308 euro și a mai primit la data de (...) o diferență de 1.100 euro, reprezentând cazare și diurnă pe luna noiembrie 2009 - rest de plată, conform dispoziției de plată depusă la dosar.
Suma datorată reclamantului cu titlu de cazare și diurnă pe luna noiembrie 2009 a fost recunoscută de pârâtă, prin plata sumei de 1.100 lei la care se adaugă suma de 100 euro rămasă din avans după achitarea cheltuielilor (408 euro avans - 308 euro cheltuieli acceptate de pârâtă).
În lipsa vreunei alte probe, ce revenea reclamantului, din care să rezulte că suma datorată pentru luna noiembrie 2009 este mai mare de 1372 euro șiavând în vedere recunoașterea și achitarea sumei de 1.200 euro, tribunalul a constatat că în discuție este suma de 172 euro, reprezentând diferența dintre suma înscrisă în decontul de cheltuieli și suma achitată de pârâtă.
În privința acestei sume de 172 euro pârâta a arătat că aceasta a fost reținută cu titlu de imputație în baza deciziei de imputare nr. 1/(...), pe considerentul că reclamantul a realizat un consum mai mare de motorină decât cel stabilit.
Conform art. 270 din Codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Prin urmare, s-a constatat că legiuitorul a înlăturat posibilitatea stabilirii răspunderii patrimoniale pe calea emiterii unei decizii de imputare.
În aceste condiții, răspunderea se stabilește fie prin înțelegerea părților, fie în caz de divergență de instanța de judecată.
În situația în care decizia de imputare a fost înlăturată ca act ce stă la baza antrenării răspunderii patrimoniale a angajatului, decizia nr. 1/(...) (în privința căreia s-a încercat a se acredita ideea că s-a comunicat la data de (...) prin serviciul de curierat, adăugându-se pe AWB-ul depus la dosar mențiunea imputație, care însă nu apare pe copia aflată pe site-ul serviciului de curierat, depusă la dosar la termenul de judecată din 23 iunie 2010, pentru ca ulterior să se depună copia unei confirmări de primire din (...) pe care apare mențiunea comunicării deciziei de imputare) nu are nicio valoare și nu poate fi luată în considerare de instanță ca stând la baza răspunderii patrimoniale a reclamantului față de pârâtă.
Prin urmare, chiar dacă acest act nu a fost atacat de reclamant, întrucât el nu există ca formă a răspunderii patrimoniale, nu poate produce efecte juridice, astfel că în lipsa acordului reclamantului pentru plata acestei sume sau a unei hotărâri judecătorești de obligare a reclamantului la plată, tribunalul nu poate reține suma ca reprezentând echivalentul unei pagube produse de reclamant, urmând în consecință a constata că din întreaga sumă datorată de 1372 euro a rămas neachitată o diferență de 172 euro la plata căreia urmează a fi obligată pârâta, cu titlu de diferență drepturi bănești aferente lunii noiembrie 2009.
T. nu poate însă obliga pârâta la plata de daune morale în favoarea reclamantului, deoarece lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul reclamat.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive, plata de daune morale s-a solicitat pentru faptul că reclamantul a fost nevoit să lucreze în condiții grele timp de peste 90 de zile, a adus venituri firmei prin devotamentul său și prin faptul că a efectuat la timp și fără pagube cursele, pe parcursul cursei își avea locuința în cabina auto, care nu dispunea de condiții de spălat, de servit masa, timp de 2-3 luni familia reclamantului (soția și copilul) era lipsită de avantajele prezenței acestuia la domiciliu.
Însă, prejudiciul moral reclamat, care contrar aserțiunilor pârâtei conform cărora nu există cadrul legislativ care să permită solicitarea unor asemenea daune, poate fi reparat în baza art. 269 alin. 1 din Codul muncii, în forma modificată prin L. nr. 2., trebuie să fie consecința directă a concedierii disciplinare nelegale.
Or, aspectele invocate de reclamant în susținerea pretențiilor bănești ca echivalent al prejudiciului moral nu sunt urmarea concedierii reclamantului, ci urmarea raporturilor de muncă stabilite de părți, acceptate de reclamant prin încheierea contractului individual de muncă.
Simpla invocare a comportamentului abuziv al administratorului societății pârâte, fără indicarea și dovedirea modului în care acesta a afectat reclamantul ca urmare a concedierii dispuse nu poate duce la antrenarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciul moral invocat.
Nu s-a dovedit în cauză care este prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a emiterii unei decizii de concediere care nu respectă cerințele de formă prevăzute de lege, astfel că cererea de obligare a angajatorului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale este neîntemeiată.
În baza tuturor considerentelor exprimate și a textelor legale invocate, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC G. A. S. com. B. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivarea recursului a arătat că reclamantului i s-a cerut să se prezinte la societate pentru clarificarea situației sale legată de refuzul de a se mai prezenta la muncă, însă acesta a comunicat la data de 15 noiembrie 2009 că nu mai poate lucra și dorește să fie înlocuit, din cauza unor probleme de sănătate (nedovedite) și tot el l-a mai contactat telefonic pe administratorul societății, pe 10 ianuarie 2010, ocazie cu care i s-a spus că nu mai este dorit la societate, astfel că ne aflăm în fața lipsei nejustificate de la locul de muncă pentru o perioadă însemnata de timp, astfel că atât convocarea, cât și decizia au fost întocmite legal.
Consideră că sentința este neîntemeiată și cu privire la obligarea societății la plata unor drepturi bănești, ca urmare a dispunerii reintegrării în muncă, pe perioada 28 ianuarie 2010 și până la plata efectivă.
Instanța nu s-a preocupat și nu i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosar documente din care să rezulte că nu a mai lucrat în această perioadă. Acesta avea posibilitatea să se înscrie la șomaj și să primească indemnizația prevăzută de lege, ori poate chiar s-a angajat în altă parte.
Apreciază că nici în ceea ce privește obligarea societății la plata sumei de
172 euro, soluția instanței este nelegală.
Chiar dacă ea a fost reținută din drepturile salariale cuvenite reclamantului, în baza unei decizii care nu putea fi emisă, răspunderea pentru prejudiciile aduse societății de angajat este prevăzută de art. 270 C. R. recunoaște că i s-au oprit acești bani pentru că nu a justificat combustibilul, deci nu contestă realitatea prejudiciului. Apreciază că nu era nevoie de materializarea în scris a înțelegerii, fiind suficientă recunoașterea datoriei și necontestarea ei.
Consideră sentința ca nelegală și sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece s-ar fi impus compensarea sumei stabilită de instanță cu cheltuielile de judecată de 1000 lei făcute de societate, în apărare.
R. A. A. V. prin întâmpinare (f.10-11) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, Curtea, deliberând reține următoarele:
1.Nulitatea deciziei de concediere
Potrivit art. 267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, sancțiunea concedierii disciplinare nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data și ora și locul întrevederii.
Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, înscrisul trimis reclamantului intimat nu poate fi considerat drept convocare, lipsind elemente esențiale , în special obiectul întrevederii.
Curtea nu poate achiesa susținerilor recurentului, potrivit cărora aceste prevederi ar avea un caracter strict formal. A accepta această susținere ar însemna să acceptăm un caracter pur formal al dreptului la apărare, acesta fiind de altfel sensul reglementării cercetării prealabile.
În condițiile existenței unor raporturi de subordonare specifice dreptului muncii, legiuitorul a apreciat, pe drept cuvânt, că se impune protecția sporită a salariatului în cazul cercetării sale disciplinare, prin reglementarea strictă a acestei proceduri si oferirea unei posibilități efective a salariatului de a se apăra de acuzațiile ce i se aduc. În acest mod salariatul este protejat de eventualele abuzuri ale angajatorilor și are posibilitatea de a-și formula și proba apărările, excluzându-se arbitrariul.
Pe de altă parte, tot sub sancțiunea nulității, art. 268 lit. a, b, c prevede necesitatea cuprinderii în conținutul deciziei de sancționare a descrierii faptei ce constituie abatere disciplinară, indicarea prevederilor din regulamentul intern sau contractul de muncă încălcate de salariat precum și motivele neefectuării cercetării disciplinare prealabile, nici unul din aceste elemente neregăsindu-se în cuprinsul deciziei atacate.
După cum a arătat și Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr.
654/2007, mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancționat să își poată pregăti, organiza și exercita apărarea, dar și instanței de judecată, chemată să hotărască în privința legalității și temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nici o dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenție și responsabilitate.
Ca atare, Curtea nu poate reține susținerile recurentei privind interpretarea restrictivă dată de instanța de fond actelor de la dosar, după cum nu poate reține nici concluzia acesteia privind încheierea în mod legal a acestora, chiar dacă, așa cum se exprimă chiar recurenta, acestea „păcătuiesc"; sub aspectul formei. Acest caracter formal trebuie să fie și a fost interpretat în mod corect de instanța de fond, în modul strict impus de imperativele normelor din codul muncii.
În consecință, față de încălcarea prevederilor art. 267 și 268 Codul muncii, Curtea va reține că în mod corect tribunalul a dispus anularea deciziei de concediere contestată.
2. În ceea ce privește cea de a doua critică formulată prin recurs, Curtea reține că potrivit art. 78 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Conform acestor dispoziții legale, consecința imediată, firească și imperativă a anulării deciziei de concediere este obligarea angajatorului la repararea prejudiciului cauzat salariatului prin fapta sa nelegală - concedierea nelegală - atât existența prejudiciului, cât și cuantumul său fiind prezumate absolut de legiuitor.
Dreptul salariatul de a primi această despăgubire este unul legal și se naște direct din faptul anulării deciziei de concediere nelegale sau netemeinice, salariatul nefiind ținut a face nici un fel de altă probă. Ca atare, criticile recurentului legate de neadministrarea unor probe din care să rezulte că intimatul reclamant nu a lucrat în această perioadă sunt și ele nefondate.
3. Obligarea pârâtei la plata sumei de 172 euro.
Susținerile recurentei legate de faptul că reclamantul intimat recunoaște crearea unui prejudiciu în acest cuantum și că a fost de acord cu plata acestuia sunt nesusținute de probele administrate în cauză.
Pe de altă parte, nici o reținere din salariu nu poate fi efectuată decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate de angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este certă, lichidă și exigibilă. Ca atare, în cazul în care nu există o înțelegere a părților, recurentul trebuia să se adreseze instanței de judecată pentru repararea prejudiciului pretins în temeiul art. 270 codul muncii.
Având în vedere aceste considerente, și acest motiv de recurs apare ca neîntemeiat.
4. În ceea ce privește obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că pretențiile reclamantului au fost admise în parte, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 427
C.pr.civilă, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată după compensare.
În consecință, față de ansamblu considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 304 și art. 312 C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. A. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din 25 iunie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. A. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din 25 iunie 2010 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 18 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/2ex. (...) Jud.fond:F. GC; B. R.
| ← Decizia civilă nr. 4368/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1165/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
