Decizia civilă nr. 1619/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1619/R/2011
Ședința publică din data de 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I.A T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. A. S. împotriva sentinței civile nr. 507 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat C. I., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recurenta nu a răspuns solicitărilor instanței conform cărora trebuia să precizeze stadiul de soluționare al plângerii penale invocate în recurs și să depună fișa postului pentru intimat.
Reclamantul arată că nu există nici un fel de plângere penală societatea dorind doar să tergiverseze soluționarea cauzei în speranța că reclamantul renunță la drepturile sale.
Curtea, după deliberare, având în vedere că societatea nu a dat curs solicitărilor instanței, cu toate că avea obligația de a atașa recursului dovezi în sprijinul celor afirmate, sarcina probei revenindu-i conform prev. art. 287 din Codul Muncii, Curtea apreciază că nu se mai impune a se reveni cu adresă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reclamantul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de tribunal.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de (...), sub nr.243/100, reclamantul C. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC A. S. T. ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pâ- râtei la plata salariului cuvenit pentru perioada 01.03-(...), în care a avut calitatea de salariat al pârâtei.
În motivarea acțiunii, reclamantul susține că pentru 11 luni din anul
2009 pârâta nu i-a achitat salariul cuvenit, cuantumul total al acestor drepturi fiind de 21565 lei.
Ulterior, reclamantul și-a precizat cuantumul drepturilor salariale la nivelul sumei de 19801 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 156,163,166,281-285 Codul muncii.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, deși prin înscrisul înregistrat la data de (...), depus la fila 9 din dosarul de fond a solicitat acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării, nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță.
Prin sentința civilă nr. 507/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâta SC A. S. și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 19801 lei reprezentând drepturi salariale datorate pentru perioada ianuarie - august și octombrie - decembrie 2009.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamant, în calitate de angajat și pârâtă, în calitate de angajator, s-a încheiat un raport de muncă, materializat prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat la I. M. sub nr. 262128/(...).
Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, reclamantul fiind încadrat în funcția de director economic. Salariul inițial negociat a fost de
500 lei, fiind modificat conform mențiunilor înscrise în contractul individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 163 Codul muncii, dovada plății salariului se face cu state de plată semnate sau orice alte înscrisuri doveditoare a efectuării plății salariului către cel îndreptățit să-l primească.
Pârâta, căreia potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii îi revine sar- cina probațiunii, nu a făcut dovada achitării către reclamant a drepturilor salariale pentru perioada ianuarie - august și octombrie - decembrie 2009, statele de plată depuse la dosar nefiind semnate de reclamant.
Cuantumul total al drepturilor salariale neachitate reclamantului sunt astfel cum acesta le-a precizat pe baza statelor de plată, de 19801 lei.
Față de considerentele reținute, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin.1 și 157 Codul muncii, instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta S. A. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantului, deși acesta și-a modificat cuantumul salariului fără consimțământul reprezentantului societății, motiv pentru care a fost depusă plângere penală pentru fals și uz de fals.
Recurenta mai arată că nu are restanțe la plata salariului față de intimat, care, anterior pronunțării hotărârii, a recunoscut că societatea nu are datorii față de acesta.
Se mai solicită casarea hotărârii pronunțate de către prima instanță, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize contabile, prin care să se stabilească întinderea drepturilor reclamantului.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de pârâta S. A. S., în temeiul disp.art.3041
Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat pârâta SC A. S. să plătească reclamantului suma de 19801 lei reprezentând drepturi salariale datorate pentru perioada ianuarie - august și octombrie - decembrie 2009.
Astfel, drepturile salariale cuvenite reclamantului începând cu data de (...), în sumă de 2560 lei lunar și, începând cu data de (...), de 1200 lei lunar, sunt înscrise în anexa la contractul individual de muncă privind modificările acestuia, aflată la fila nr.18 dosar de fond.
De asemenea, statele de plată depuse la filele nr.19-30 dosar de fond, înregistrate la I. sub nr.897/(...), nr.1307/(...), nr.1846/(...),nr.2758/(...),nr.2758/(...),nr.3210/(...), nr.5007/(...), nr.5007/(...) și nr.141/(...), dovedesc cuantumul salariilor cuvenite reclamantului.
Pentru acest motiv se reține că nu se impune și nici nu ar fi admisibilă efectuarea în cauză a unei expertize contabile prin care să se stabilească salariile cuvenite intimatului în perioada precizată prin acțiune, pentru a se proba contra unor înscrisuri.
Se mai reține că, deși angajatorul a invocat prin cererea de recurs faptul că a formulat plângere penală împotriva reclamantului pentru fals și uz de fals și cu toate că a fost acordat și un termen de judecată pentru a se facă dovada acestor susțineri, recurenta nici nu și-a trimis reprezentant în instanță, nici nu a depus la dosar asemenea probe.
În cauză nu există nicio probă privind recunoașterea intimatului în sensul că societatea nu ar avea datorii față de acesta.
Curtea mai constată că statele de plată depuse la dosar nu sunt semnate de către reclamant, iar recurenta nu a probat, conform disp.art.163
Codul muncii, în niciun mod, plata salariului către acesta.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondat recursul formulat de pârâta S. A. S. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. A. S. împotriva sentinței civile nr. 507 din 25 martie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 10 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I.A T. D. C. G.
G.
N. N.
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex./(...);
Jud.fond: -Tribunalul Maramureș: B.G./V.C..
.
← Decizia civilă nr. 3510/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4686/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|