Decizia civilă nr. 1648/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1648/R/2011
Ședința publică din data de 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 159 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat T. I. Ș., precum și pe pârâtul S. „. M. SA - S. B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat M. D. - din cadrul Baroului Mehedinți, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 aprilie
2011 S. L. și I. al M. de L. din D. T. M. a înregistrat la dosar întâmpinare însoțită de extras din C. C. de M. și practică judiciară.
Reprezentantul reclamantului declară că nu are cereri de formulat în probațiune și nici de invocat excepții, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului cu mențiunea că unul din membrii completului de judecată dorește să fie pus în discuție aspectul privind modificarea acțiunii cauzei în recurs, urmând ca în apărare să facă referiri și la aspectul învederat.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată deprima instanță ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexate întâmpinării. Arată în esență că drepturile salariale solicitate în temeiul C.ui C. de M. pe anul 2009-2010 încheiat la data de 4 iunie 2009 nu poate produce efecte retroactive.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 159 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul T. I. Ș. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA și S. R. DE T. F. DE M. „. M. SA B.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată să plătească reclamantului prima cu ocazia sărbătorilor de P., 19 aprilie, pentru anul 2009, actualizată în raport cu rata inflației.
S-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta de rândul 2, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit susținerilor reclamantului recunoscută de către pârâtă, acesta a fost salariatul pârâtei în perioada de referință, acesta fiind membru de sindicat.
Sumele pe care le solicită reclamantul reprezentate de ajutorul material de P. au caracterul de drepturi salariale, astfel cum sunt acestea definite in art. 155 din Codul Muncii potrivit căruia salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Prin sintagma „alte adaosuri"; legiuitorul a dorit ca printr-o desemnare generică să permită includerea in categoria salariului a oricăror alte sume de bani sau prestații exprimabile în bani, plătite de către angajator salariatului ca o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind aplicabilă definiția salariului din art. 154 alin.1 Codul Muncii, aceste drepturi având un regim juridic unitar.
Prin urmare, salariul suplimentar, ajutorul material, premiul, bonurile de masă au ca izvor munca prestată de către reclamant în beneficiul pârâtului, trăsătura esențială a dreptului salarial definit de art. 154 si art. 155 din Codul Muncii.
In consecință, dreptul de a solicita plata acestor sume de bani este supus prescripției extinctive de 3 ani.
Potrivit art. 64 al. 1 din contractul colectiv de muncă al pârâtei, pentru anii 2007-2009, salariații pârâtei beneficiază de P. și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, cu condiția să nu fi avut absențe nemotivate, să nu fi fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau care se aflau la data acordării primelor în concediu fără plată cu o durată de un an.
S-a constatat că dreptul reclamantului prevăzut de art. 64 al. 1 din contractul colectiv de muncă este un drept pur si simplu, iar nu un drept afectat de modalități, respectiv de vreo condiție suspensivă sau extinctivă. A., se stabilește imperativ prin aceste dispoziții că ajutorul de P. și C. se stabilește cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, însă este de remarcat că acordarea acestui ajutor material este obligatorie, nefiind condiționată de vreo altă împrejurare cu excepția lipsei absentelor nemotivate, lipsei unei sancțiuni pentru consumul de băuturi alcoolice și a existenței unui contract de muncă aflat în executare. Prin urmare, dacă din culpa sa pârâta, prin organele sale (Consiliu de administrație) nu a stabilit o sumă superioară salariului de la nivelul clasei I de salarizare (neprocedând, desigur, nici la vreo consultare a delegaților sindicatelor) se datorează de către pârâtă suma minimă indicată în art. 64 din contractul colectiv de muncă.
In ceea ce îl privește pe reclamant, s-a constatat că pârâta conform art. 287 din Codul Muncii nu a dovedit că acesta a absentat nemotivat sau că la data la care s-a plătit ajutorul material de P. pârâtul se afla în concediu fără plată pe durată de l an ori că a fost sancționat disciplinar, prin urmare, acesta este îndreptățit la plata ajutorului material de P. pentru anul 2009.
Plata sumelor prevăzute în art. 64 din contractul colectiv de muncă nu este condiționată de realizarea de către pârâtă a unui profit într-un anumitcuantum, prin urmare, sunt irelevante datele economice invocate în apărare de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. N. DE T. F. DE MARFGĂ „.
M. SA solicitând admiterea recursului cu respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată temeiul juridic al capătului de cerere privind anul 2009 era C. C. de M. pe anul 2. Î. la nivelul CFR M..
Salariații angajați ai S. CFR M. SA au fost reprezentați de: Federația N. F.ă Mișcare Comercial -FNFMC, Federația M. de L. din România FMLR și
Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane. Procesul Verbal încheiat la data de
(...) a condus la încheierea unui nou Contract C. de M. al S. CFR M. SA pentru anul 2., înregistrat la D. de M. și P. S. a M. B. sub nr. 2584 în data de (...).
Instanța de fond, a respins excepția fără a pune în discuție lipsa temeiului cererii, în speță lipsa unui contract colectiv de muncă valabil la nivel de unitate în perioada (...) - (...). Cu toate acestea, nu se pronunță cu privire la acest aspect, neluând în considerare motivul de netemeinicie al cererii pus în discuție de CFR M. SA, afectând astfel drepturile procesuale ale societății și dreptul la apărare.
Instanța era obligată să analizeze și să stăruie asupra tuturor cererilor și apărărilor părților, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 977 Cod Civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
În acest context, menționează că înțelegerea părților la data semnării CCM 2., a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale și stabilirii cuantumului acestora la nivelul clasei 1 de salarizare cu mențiunea expresă că această clauză va fi valabilă doar în anul 2010.
Față de data înregistrării acestei acțiuni, respectiv (...), solicită să se constate că pentru anul 2009 reprezentanții salariaților au fost de acord și au semnat documentul prin care nu se acordă ajutoare materiale salariaților cu ocazia Paștelui motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Mai arată că în mod greșit instanța de fond respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune. C. că instanța de fond trebuia să analizeze, în principal, izvorul drepturilor solicitate, pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune.
Din economia textelor de lege raportat la obiectul cererii este indubitabil că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art.283( 1) lit. e Codul Muncii "cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncel ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune". Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții. Acordarea acestor ajutoare materiale nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea lor ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă, ele putând fi acordate numai în anumite condiții negociate de părți.
D. aceste sume se asimilează veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. I din Codul muncii, ele trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, or, acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
Mai mult, este necesar să se facă distincția între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora. C.colectiv de muncă este un contact cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. care în cazul particular tratat este de un an. A., orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 (1) lit. e are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil, îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție.
Rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, prin cererea formulată se solicită, ca pârâta CFR M. SA, să fie obligată la executarea clauzelor contractuale derivând din CCM valabil în anul 2009, sens în care apreciază că dreptul la acțiune al reclamantei este stins prin prescripție în privința stabilirii ajutorului material cu ocazia sărbătoriri Paștelui 2009, raportându-se la teza finală a prevederilor art.283 alin.1 lit. « e » Codul Muncii.
În fapt, cererea reclamantului, așa cum este ea motivată , este o cerere întemeiată pe neexecutarea unor clauze din CCM, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Mai arată că prin întâmpinarea depusă la termenul din data de (...) a invocat și excepțiile privind lipsa calității de reprezentant a organizației sindicale, inadmisibilitatea pentru lipsa procedurii prealabile și inadmisibilitatea acțiunii pentru anul 2009 .
S. a formulat prezenta cerere fără a avea un mandat - document - din care să rezulte actul de voință al reclamanților (salariați) de a declanșa un asemenea demers judiciar și de a fi reprezentat de sindicat.
Potrivit art. 222 din Legea 53/2003 cu modificările și completările ulterioare: la cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi.
Nu încape îndoială că, sindicatele care formulează cereri în justiție trebuie să facă dovada printr-un mandat expres a voinței membrilor lor în numele cărora acționează.
Instanța de judecată trebuia să-și formeze convingerea că salariații cunosc demersul judiciar ce se promovează în numele lor și nu se opun acesteia, iar dovada certă constă într-un document care să consfințească voința și consimțământul liber exprimat, concretizat în consemnarea identității și a semnăturii fiecărui membru de sindicat.
Referitor la lipsa procedurii prealabile învederează, că la nivelul S. CFR M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile CCM 2006-2008 cap. X, «Comisiile mixte patronat-sindicate », comisii compuse din reprezentanți pentru fiecare parte. Comisiile astfel constituite au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de munca și a contractelor individuale de muncă.
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat - sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
A vând în vedere cele precizate, arată că reclamantul prin SLIML D. M. nu a uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM, nu a sesizat comisia patronat-sindicate în nici unul din anii 2006-2009, pentru care reclamăneîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, respectiv, acordarea ajutorului de
P. pentru perioada 2009.
Mai mult, acesta nu a respectat nici dispozițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă ivite între salariații membri de sindicat și patronat.
Fiind o procedură specială si expres prevăzută de C. C. de M., trebuie respectata și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servada în temeiul ari. 969 Cod civil, având avantajul soluționării pe cale amiabila și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010, care prevede că "în situațiile în care apar divergențe în legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergență, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat- sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată și nefondată având în vedere următoarele:
Conform Contractelor C.e de muncă încheiate, vorbim de un ajutor social (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților. Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții (absențe nemotivate în cursul anului, consum de băuturi alcoolice sau concediu fără plată cu o durată de un an), stabilite de consiliul de administrație al societății prin negociere cu organizațiile sindicale.
Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. El poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Prevederile art. 64 alin 2 din CCM trebuie interpretate în sensul că ajutorul material pentru sărbătorirea Paștelui se acordă în baza unei hotărâri a
Consiliului de A. ...
Instanța nu poate interveni în voința părților dând o interpretare unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, instituind astfel un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
O eventuală interpretare a modalităților de aplicare a clauzelor contractului colectiv de muncă nu poate fi în nici un caz de natură să contravină tocmai scopului în care acestea au fost edictate.
În acest sens, consideră că un contract colectiv de muncă are rolul de a proteja atât angajatorul cât și salariații.
Dreptul solicitat nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de muncă pe care societatea nu l-a acordat reclamanților ci, reprezintă un ajutor social, de care salariatul poate beneficia din partea societății, cu condiția ca societatea să poată, din punct de vedere financiar, să-l suporte.
D. aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. 1 din Codul muncii, ele trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat peprincipiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, or, acesta nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
Statutul acestei sume nu poate fi altul decât acela de ajutor financiar, fiind o libertate a S. CFR M. SA, în raport cu angajații săi, având caracter de plată aleatorie în condițiile financiar-economice ale societății.
În lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală.
Veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anul 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor.
În perioada 2008 - 2009, datorita situației financiare dificile pe care a traversat-o CFR M. SA, înregistrând o scădere masivă și progresiva a prestațiilor de transport, pentru echilibrarea situației economice a societății si a încadrării în limitele stabilite de bugetul de venituri si cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern, subscrisa nu a hotărât acordarea ajutoarelor materiale în Consiliul de A., fiind interesata în susținerea salariilor angajaților săi și evitarea concedierilor colective adoptând măsura șomajului tehnic evidențiat în Dispozițiile Directorului General al CFR M. SA nr. 19 si 31 din 2009, de asemenea luată în acord cu conducerile sindicatelor. De asemenea este de notorietate că în perioada februarie - martie 2010 CFR M. SA a urmat un program de disponibilizări.
S. L. ȘI I. AL M. DE L. DIN D. T. M. prin întâmpinare (f.14-17) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate i a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține că acesta este nefondat, urmând a firespins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Referitor la prescripția dreptului la acțiune privind acordarea premierii anuale de „. C. și a ajutorului de P., Curtea constată că dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevăd că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat distinct termene speciale de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar aveaaplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Legat de calificarea juridică a cererii, astfel cum s-a arătat mai sus,
Curtea reține ca nefondate și susținerile recurentei vis a vis de neîndeplinirea procedurii prealabile, cauza având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială, acțiune pentru exercițiul căreia nefiind necesară parcurgerea unei etape prealabile obligatorii.
În ceea ce privește calitatea de mandatar a sindicatului, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art.28 alin 2 din Legea nr. 54/2003, respectiv faptul că subzistă mandatul legal al reclamantului, nefiind necesară o împuternicire în baza unei procuri speciale, aceasta derivând direct din lege.
Referitor la fondul cauzei, Curtea notează că aspectele invocate de către recurent prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutareaobligațiilor contractuale, în contextul în care acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin memoriul de recurs.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
A., cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Criticile referitoare la lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale pretinse (adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii), precum și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 12 din
Legea nr.130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorii de P. și de un premiu, pentru Ziua F.ului.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anul 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă din contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă de la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-
2010, încheiat la (...), deoarece evenimentele care ocazionează acordarea drepturilor au avut loc înaintea înregistrării contractului colectiv.
A., conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 „contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile. Cum ambele evenimente au avut loc anterior datei de (...), respectiv P. la (...), iar Ziua F.ului, la data de (...), acordul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate aduce atingere dreptului salariaților de a beneficia de ajutorul material și de premii, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164
Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute.
În același sens, sunt ineficiente juridic procesul verbal din (...), invocat de pârâtă ca temei al neacordării drepturilor pretinse, atât datorită neînregistrării lui, conform art.25 din Legea nr.130/1996, cât și pentru încălcarea principiului neretroactivității, drepturile la care se renunță fiind exigibile la momentul încheierii procesului verbal.
Este irelevant că procesul verbal a fost semnat de sindicatele la care este afiliat reclamantul, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
Ținând seama de considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, ca părți căzute în pretenții, recurentele vor fi obligate să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA împotriva sentinței civile nr. 159 din (...) a T.ui C. pronunțată în dos. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului S. L. ȘI I. AL M. DE
L. DIN D. T. M. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.cu opinie separatăîn sensul admiterii recursului N . N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/2ex.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez oportună soluția admiterii recursurilor, în sensul modificării sentinței și al respingerii acțiunii.
În esență, considerentele ce stau la baza opiniei mele sunt legate de obligativitatea ca un contract colectiv de muncă să respecte imperativele legii, pentru a putea deveni la rândul său legea părților, conform art. 969 cod civil și art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
În acest sens, constat că în cazul special al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, atât resursele financiare obținute prin derularea activității comerciale cât și cele necesare acoperirii costurilor, deci implicit cele necesare plății drepturilor salariale constituie fonduri publice, așa cum de altfel se arată în recursurile declarate atât de companie cât și de sucursala de la C.
În acest sens, rețin intervenția legiuitorului, care prin O. nr. 7. privind
întărirea disciplinei economico -financiare și alte dispoziții cu caracter financiar a luat măsuri în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplineieconomico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie, statuând la art. 3 alin. 1 că indicele câștigului salarial mediu nu
poate fi mai mare decât indicele productivității muncii .
Pe de altă parte, prin H. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit
Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se statuează, la art. 1 alin.1 coroborat cu alin. 2 că fondul de salarii și numărul mediu de personal prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli pentru operatorii economici monitorizați aprobate pentru anul 2006 potrivit legii (...) reprezintă limita
maximă în anul 2006 și constituie baza de calcul a drepturilor salariale ce urmează a fi negociate prin contractele colective de muncă, cu sublinierea, la art.2, că plafoanele trimestriale cuprinse în anexa nr. 1, referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal, reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal, prevăzute în anexa nr. 2, reprezintă limite minime.
La art.3 se face referire la situația primei acordate cu ocazia zilei festive a unității, în sensul că aceasta nu va putea, alături de alte premii, să depășească fondul de salarii aprobat: „drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale demuncă, încheiate la nivelul operatorilor economici prevăzuți la art. 1, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte, pe prime le 3 trimestre ale an ului 2006, cel mult 65% și, respectiv,
cel mult 35% în trimestrul I V, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat";.
Situația este menținută și în anul 2007, în care se adoptă H. nr.
1/2007, articolul său unic statuând că „anexa nr. 1 la G. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 23 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre";, fiind deci evident că se mențin dispozițiile imperative valabile pentru anul 2006, raportat la sumele indicate în noua anexă.
Prin O. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, la art. 7 alin. 1, se statuează că „fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";. Dispozițiile sunt aplicabile regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, conform art. 1, cum este și cazul recurentei.
Potrivit art. 22 din H. nr. 581/1998, C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și P.i Sociale și al M. Finanțelor.
În speță, s-a arătat, fără a se contesta de către oponent, faptul că bugetele de venituri și cheltuieli aprobate nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare și ajutor pentru Ziua F.ului, mai mult, pentru anii 2008 și
2009 CNCF „."; SA neavând aprobat bugetul de venituri și cheltuieli.
Față de aceste dispoziții cu caracter imperativ, consider că nu se poate opune angajatorului obligativitatea contractului colectiv de muncă, în măsura în care acesta încalcă dispoziții imperative ale legii.
D. pentru angajatorii care nu au o componentă publică, nu se pune problema cenzurării resurselor pe care, prin contracte colective de muncă, aceștia promit a le pune la dispoziția angajaților sub forma diferitelor premii, existând libertatea de decizie asupra propriilor resurse financiare, în cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, intervine o componentă de interes național în gestionarea resurselor financiare, drept dovadă faptul că aprobarea bugetelor acestor entități revine executivului: art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale statuează că „ bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților care primesc sume de la bugetul de stat și cele ale unităților monitorizate în baza prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgenta a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin nr. 5., cu completările ulterioare, se
aproba prin ordin comun al ministru lui de resort, mini strului finanțelor p ublice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei , cu respectarea prevederilor legale în vigoare";.
Drept urmare, limitările impuse prin hotărâri de guvern, în sensul celor arătate mai sus, prin condiționarea de a se încadra în suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat, apar ca imperative, deci opozabile nu doar angajatorului, ci și angajaților, cu putere de lege.
Nu se poate vorbi deci despre o obligativitate a contractului colectiv de muncă care să depășească puterea obligatorie a legii, fiind de la sine înțeles, în cazul acestor angajatori și deci a angajaților lor, o condiționare a îndeplinirii obligațiilor contractuale de încadrarea în veniturile aprobate prin buget. T. pentru că statul este, în cazul acestui angajator, acționar majoritar, fiind implicate deci în derularea raporturilor de drept dintre angajator și angajat, finanțele publice, este implicită obligativitatea respectării normelor financiare și mai ales, a principiului proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii, statuat de altfel explicit în dispozițiile legale mai susenunțate.
În acest sens, mă raportez la dispozițiile art. 981 Cod civil, conform cărora clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul.
De altfel, acest principiu, al proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii dintre este strâns legat, în aprecierea mea, de principiul bunei credințe în derularea raporturilor de muncă, fiind greu de acceptat admisibilitatea cererii de acordare a unor sume care nu au corespondent în rezultatele muncii, sens în care sunt dispozițiile art. 10 și 154 Codul muncii, unde se arată: „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu";. „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.
În mod evident, în cazul unui angajator care să nu implice, ca acționar majoritar, statul, această proporționalitate se poate asigura în mod mult mai simplu, prin măsuri mai operative și mai puțin restricționate decât în cazul unui angajator de anvergura celui în litigiu, care este ținut să își limiteze eventualele măsuri de reducere a cheltuielilor salariale din considerente ce țin totodată de politica statului în materie de protecție socială.
În speță, s-a probat, prin depunerea bilanțurilor și conturilor de profit și pierdere aferente celor 3 ani, faptul că bugetele de venituri și cheltuieli aprobate nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciez întemeiat recursul formulat, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 4216/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 710/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
