Decizia civilă nr. 1724/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1724/R/2011

Ședința publică din data de 17 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. SA împotriva sentinței civile nr. 3495 din 21 octombrie 2010 a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. R. DE L. ȘI U. D. D. DE T. D., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - consilier juridic A. V. și reprezentantul reclamantului intimat - avocat M. D. din cadrul Baroului Mehedinți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 mai

2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare însoțită de practică judiciară, comunicându-i-se un exemplar reprezentantei recurentului.

Reprezentanții ambelor părți declară că nu au cereri în probațiune de formulat și nici de invocat excepții.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii, arătând că pârâtei nu îi este opozabil C. C. de M., acesta fiind încheiat la nivel de grup de unități feroviare iar pârâta nu este membră a Asociației Patronale. Pe de altă parte motivarea dată hotărârii de prima instanță este superficială întrucât nu s-a referit la toate probele administrate în cauză, pe unele interpretându-le greșit și nici nu a analizat toate apărările formulate de pârâtă.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar, reprezentând onorariu avocațial. A. că susținerea pârâtei că nu ar fi membru la nivel de G. de U. din Transportul Feroviar este total nefondată, conform poziției 13 din anexa nr. 4 la C. C. de M. aceasta figurând ca membru iar motivarea instanței de fond și interpretarea probelor administrate sunt corecte. Dealtfel prima de Z. F. a fost acordată parțial, diferența neacordată fiind solicitată în litigiul de față.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. 1106/117/(...), reclamantul S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T. a chemat în judecată pe pârâții: S. Î. ȘI R. L. ȘI U. „. I."; S., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata, către fiecare membru de sindicat indicat în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, a premiului pentru Z. C. pe anii 2007, 2008 și 2009, actualizat cu rata inflației la data plății efective, a ajutorului material de P. pentru anul

2009, la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că premiul solicitat nu a fost plătit în anii (...), deși această obligație a fost prevăzută în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de unitate, iar executarea acestor contracte este obligatorie pentru părți, conform prevederilor legale.

S-a mai arătat că nu a fost plătit nici ajutorului material de P. pentru anul 2009, prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, modificat prin actul adițional din (...).

Pârâta a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului, întrucât ajutoarele solicitate prin acțiune nu reprezintă drepturi salariale și pot fi acordate de către consiliul de administrație numai după consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, ori o asemenea consultare nu a avut loc.

De asemenea, se mai arată că cererea se întemeiază pe clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anul 2007-2008, care a produs efecte numai până la data de (...).

Prin sentința civilă nr.3495 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamantul S. R. de L. și U. din D. D. T., pârâta S. Î. ȘI R. L. ȘI U. „. I."; S.A fiind obligată să plătească fiecărui membru de sindicat indicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, căruia nu i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară în anii 2007-2009, proporțional cu perioada lucrată în cadrul societății pârâte, retroactiv, pentru anii 2007,

2008 și 2009, a primei pentru Z. F. și ajutorului material de P. pentru anul

2009, la nivelul valorii clasei I de salarizare, actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform prevederilor art. 62 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2. și art.71 pct.1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2., prelungit și pentru anul 2009, salariații trebuiau să beneficieze în fiecare an, cu ocazia Zilei F., de un premiu de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare .

S-a reținut astfel ca fiind fondate cererile reclamanților de acordare a premiului pentru Z. C. pentru anii 2., conform prevederilor art. 62 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2. și pentru anul 2009, în temeiul disp.art. 71 pct.1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2., prelungit și pentru anul 2009.

De asemenea, s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți și la plata ajutorului material de P. pentru anul 2009, potrivit art.71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii

2006-2008, astfel cum valabilitatea acestuia a fost prelungită prin acte adiționale.

Instanța de fond a reținut în acest sens prevederile art. 40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă și ale art. 243 din Codul muncii, ce prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta putând atrage răspunderea părților care se fac vinovate de neexecutare.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs S. Î. ȘI R. L. ȘI U. „. I."; S.A, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamanților, deși cuantumul ajutorului trebuia stabilit de către consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor.

De altfel, pentru anul 2007 ajutorul de Z. F. a fost acordat în cuantumul stabilit prin actul emis de organul administrativ.

Se mai invocă faptul că în mod greșit hotărârea primei instanțe s-a întemeiat pe clauze ale C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

În drept, se invocă disp.art.3041 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de reclamantul S. Î. ȘI R. L. ȘI U. „. I."; S.A,în numele membrilor săi de sindicat, prin prisma motivelor de recurs invocate

și a prevederilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține căacesta este în parte fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat plata adaosurilor la salariu acordate cu ocazia sărbătorilor de P. și de Z. C. prin contractul colectiv de muncă.

Articolul 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Conform dispozițiilor art. 62 din C. C. de M. la nivel de U. pe anii

2007-2008 și art.71 din C. C. de M. la nivel de G. de U. din Transportul

Feroviar pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin actul adițional nr.370/2008, salariații trebuiau să beneficieze în fiecare an, cu ocazia Zilei F., de un premiu de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare și de un ajutor cu ocazia Sărbătorilor de P.

Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „ contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.

În ceea ce privește cuantumul primei de Z. F., se reține că art. 62 din

C. C. de M. la nivel de U. pe anii 2007-2008 prevede într-adevăr că acesta va fi stabilit de către consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, însă în cauză, pe de o parte, angajatorul, contrar prevederilor artr.287 Codul muncii, nu a dovedit existența unor asemenea hotărâri ale consiliului de administrație pentru fiecare an în care aceste drepturi băneștiau fost solicitate în cauză, iar pe de altă parte, asemenea decizii trebuiau să respecte și în această privință prevederile minimale ale convenției colective.

Se reține că angajatorul a probat în cauză doar plata parțială a primei de Z. F. pentru anul 2007, în cuantum de 100 lei.

Curtea mai reține că, astfel cum rezultă din anexa nr.4 la actul adițional înregistrat sub nr.370/2008 la M., C. I. B. figurează înscrisă printre unitățile cărora li se aplică C. C. de M. la nivel de G. de U. din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, a căruia valabilitate a fost prelungită.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, se va admite recursul formulat de S. Î. ȘI R. L. ȘI U. „. I."; S.A și se va modifica în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul obligării pârâtei ca, pentru anul 2007, să achite membrilor de sindicat reprezentați în cauză, diferența dintre suma cuvenită cu titlu de primă de Z. feroviarului și cea plătită.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T. și cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de S. Î. ȘI R. L. ȘI U. „. I."; S.A împotriva sentinței civile nr. 3495 din 21 octombrie 2010 a T. C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta ca pentru anul

2007 să achite membrilor de sindicat reprezentați diferența dintre suma cuvenită cu titlu de primă de Z. feroviarului și cea plătită.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Obligă recurenta să plătească intimatului S. R. DE L. ȘI U. D. D. D. T. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 17 mai 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.

GREFIER N . N.

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex.- (...);

Jud.fond:-Tribunalul Cluj:-

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1724/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă