Decizia civilă nr. 181/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 181/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: G. L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. M. împotriva sentinței civile nr. 985 din 4 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. A. și P. C. A., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea P.ui C. A., prin care arată că nu se opune obținerii drepturilor solicitate de către cadrele didactice.
De asemenea, se constată că la data de 12 ianuarie 2011, tot prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 985/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. Ș. al J. M., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a S.ui L. din Î. M. invocată de către I. Ș. al J. M. prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. Î. M., împotriva pârâților I. Ș. M. și Ș. cu clasele I-V. A. și în consecință:
Au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească următoarelor cadre didactice: Bancoș V., Covojdean I., Băbuț G., P. M., Zah M., M. M., Cotoțiu C., Bolchiș S., S. O., Resmeriță C., Szaniszlo E., Bancoș I., Zah Răzvan, C. L., Mateșan M.ela, drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L egii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate
și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.
2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calități procesuale active a reclamantului S. L. din Î. M. a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât în baza art. 28 din L. sindicatelor nr. 5. (1), „organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor public, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiuni prevăzute de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.";.
La acțiune s-a anexat tabelul cu semnăturile membrilor de sindicat la fila 5 din dosar, care împuternicesc sindicatul de a-i reprezenta în proces. Tabelul este contrasemnat de liderul de sindicat, ceea ce atestă faptul că persoanele din tabel au calitate de membri ai sindicatului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de I. Ș. al județului M., tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată, fiind respinsă pentru următoarele considerente:
I. Ș. al județului M. este semnatar al C. Colectiv de M. U. la N. I. Ș. al județului M. 2008-2009.
Potrivit art. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al J. M. termenul de „. și, respectiv, „. desemnează I. Ș. al J. M., reprezentat prin inspectorul școlar general, unitățile de învățământ preuniversitar, reprezentate prin directori, alte instituții subordonate I. Ș. al J. M., reprezentate prin directori.
Angajatorul are toate drepturile și obligațiile care decurg din legislația în vigoare și din contractul colectiv de muncă încheiat.
Conform art. 142 din L. nr. 84/1995, printre atribuțiile inspectoratului școlar se regăsește și aceea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personalul didactic necesar, în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic. Art. 109 din L. nr. 128/1997 prevede că directorul își desfășoară activitate sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar.
Prin urmare, în baza concursurilor organizate de inspectoratul școlar, acesta emite deciziile de numire pe post pentru cadrele didactice și doar în baza acestor decizii, directorii unităților de învățământ încheie contractele individuale de muncă, ca o simplă formalitate.
Finanțarea unităților de învățământ se asigură de către primar, în calitate de ordonator principal de credite și de consiliul local în calitate de finanțator al unităților de învățământ, conform art. 167 din L. nr. 84/1995. Dar, conform art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002 „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetarenecesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin.(1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale";.
Prin urmare, nu era necesară chemarea în judecată a consiliului local
și a primarului întrucât aceste instituții sunt obligate de lege să elibereze fondurile necesare în vederea executării titlurilor executorii.
Potrivit art.9 alin. (2) din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi, posturile didactice se ocupă prin concurs, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol, organizarea și desfășurarea concursurilor este asigurată de inspectoratul școlar și directorii instituțiilor de învățământ preuniversitar.
În conformitate cu art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, ";în învățământul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general";.
Se observă astfel că angajarea personalului didactic este condiționată de existența unei decizii emise de inspectoratul școlar pe baza căruia unitățile de învățământ încheie efectiv contractele individuale de muncă, decizia și contractul individual de muncă fiind indisolubil legate.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că pârâtul I. Ș. al J. M. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că prin dispozițiile OG nr.
1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare
1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu
16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O.- partea I, nr. 759/(...), prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în
M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
S-a mai reținut că prin decizia nr. 9. iunie 2009 Curtea
Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 151/2008 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
S-a remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții
Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 C. muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valoripatrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva Franței (MC, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamanții, fiind beneficiarii dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamanților cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C. A., potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza
Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică s-a considerat că se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul I. Ș.
AL J. M. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepțieilipsei calității procesuale pasive invocate și respingerea acțiunii civile formulate de reclamant împotriva I. Ș. al J. M., ca fiind lipsită de temei legal.
În motivarea recursului pârâtul-recurent a arătat că nu are calitate procesuală pasivă pentru a putea fi obligat la plata despăgubirilor acordate de instanța de fond, deoarece nu are nici calitatea de angajator al persoanelor reprezentate și nici calitatea de ordonator de credite.
Arată recurentul că prin dispozițiile art. 142 din L. nr. 84/1995 sunt prevăzute atribuțiile inspectoratelor școlare, una dintre aceste atribuții fiind cea referitoare la coordonarea încadrării unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator însensul prevederilor art. 10 și 14 C. muncii, rezultând de aici faptul că între cadrele didactice și inspectoratul școlar nu se nasc raporturi de muncă.
Aceste raporturi există în schimb între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit de art. 11 alin 5 din L. nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general.
Totodată, conform art. 20 din Ordinul Ministrului Educației și
Cercetării nr. 4925/2005 directorul școlii, în calitate de angajator, încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.
Rolul inspectoratului școlar este doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ în urma participării cadrului didactic la concursul organizat de inspectoratul școlar împreună cu directorul unității de învățământ.
Pe de altă parte, inspectoratele școlare nu au calitatea de finanțatori ai unităților de învățământ și nici măcar calitate de ordonatori de credite ai acestor unități.
Arată recurentul că potrivit art. 167 alin (1) din L. nr. 84/1995, republicată și art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, așa cum rezultă din prevederile art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, situație în care inspectoratul școlar nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Mai arată recurentul că, chiar dacă I. Ș. al J. M. este semnatar al C. colectiv de muncă unic la nivelul inspectoratului școlar 2008-2009, nu înseamnă că s-a dorit încălcarea prevederilor legale amintite și, mai mult, nu înseamnă că și-a atribuit calitatea de angajator al cadrelor didactice.
Acest contract a fost întocmit în baza prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr. 130/1996, de unde rezultă că aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare.
La art. 2 alin. 1 din C. colectiv de muncă unic la nivelul inspectoratului școlar al județului M. 2008-2009 sunt enumerați angajatorii, însă la alin.3 al aceluiași articol este definit și termenul de salariat, respectiv persoana fizică care se obligă să presteze munca pentru unul dintre angajatorii desemnați la alin. 1 și sub autoritatea acestora, în schimbul unei remunerații denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă.
Atâta vreme cât contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității școlare în calitate de angajator și personalul didactic în calitate de angajat, iar plata drepturilor salariale se face tot de către unitățile de învățământ, inspectoratul școlar nu poate avea și el tot calitatea de angajator.
Atribuțiile stabilite de art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare care fac referire la asigurarea aplicării legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ sau cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, nu sunt suficiente pentru a putea justifica în speță calitatea procesuală pasivă, deoarece nu există vreo formă de implicare efectivă a inspectoratelor școlare în încheierea contractului individual de muncă între cadrele didactice și unitățile școlare, iar repartizareapersonalului didactic la diversele unități de învățământ nu reprezintă decât o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neacordării unor drepturi salariale.
Având în vedere faptul că I. Ș. al J. M. nu are nici calitate de angajator
și nici calitate de ordonator de credite, recurentul solicită să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință să se dispună modificarea sentinței recurate în acest sens.
Referitor la fondul cauzei recurentul a arătat că, datorită faptului că legislația cu privire la salarizarea personalului didactic a fost într-o continuă modificare, prevederile OG nr. 1., aprobată prin L. nr. 2., fiind modificate printr-o serie de ordonanțe, care au fost în vigoare și au produs efecte până la data pronunțării deciziilor de neconstituționalitate, unitățile de învățământ și ordonatorii de credite au avut obligația de respecta prevederile legale în vigoare la acea dată, motiv pentru care nu au aplicat acele majorări salariale prevăzute de L. nr. 2..
Consideră recurentul că în mod greșit a fost obligat la acordarea, începând cu data de 1 octombrie 2008, a salariilor majorate, atât timp cât calculul salariilor și a celorlalte drepturi bănești ale personalului didactic se face de către comisia de salarizare din cadrul fiecărei unități școlare, coordonată de către directorii unităților școlare respective.
Intimatul S. L. din Î. M., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului formulat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, intimatul solicită respingerea acesteia având în vedere faptul că I. Ș. al J. M. este semnatarul C. colectiv de muncă unic la nivelul I. M.
2008-2009, iar potrivit prevederilor art.2 alin. 1 din acest contract, termenul de angajator desemnează: „a) I. Ș. al J. M., reprezentat prin inspectorul
școlar general; b) unitățile de învățământ preuniversitar, reprezentate prin directori; c) alte instituții subordonate I. Ș. al J. M., reprezentate prin directori";.
A mai arătat că , potrivit 142 din L. nr. 84/1995, printre atribuțiile inspectoratului școlar se regăsește și aceea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic. Art. 109 din L. nr.128/1997 prevede că directorul își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar. Prin urmare, în baza concursurilor organizate de inspectoratul școlar, acesta emite decizii de numire pe post pentru cadrele didactice și doar în baza acestor decizii, directorii unităților de învățământ încheie contractele individuale de muncă, ca o simplă formalitate.
Intimatul a mai invocat prevederile art. 32 alin. 3 și 4 din Contractul
Colectiv de M. la N. IȘJ M. 2008-2009 potrivit cărora:
„IȘJ M. se obligă să întreprindă demersurile necesare pentru plata la timp a salariilor întregului personal din toate unitățile și instituțiile de învățământ aflate în subordinea sa, indiferent de sursa de finanțare a acestora, conform legii;
IȘJ M. va verifica, în perioada de fundamentare de către unitățile de învățământ a propriului proiect de buget, modul în care fiecare unitate/instituție de învățământ a fundamentat cheltuielile de personal. În cazul în care constată erori în modul de fundamentare a acestor cheltuieli, se vor lua măsuri de sancționare a persoanelor vinovate, conform legii";.
Precizează intimatul că aceleași dispoziții se regăsesc și la art. 32 alin.
6 și 7 din Contractul Colectiv de M. la N. de ramură Î. încheiat pe județul M.
2003-2004 (prelungit până la data de (...)), iar în raport de acestea consideră că inspectoratul școlar are un rol foarte important în salarizarea personalului din învățământ, cu atât mai mult cu cât are în organigrama sa departamentul de audit, care face verificări la unitățile de învățământ din județ.
Pe fondul cauzei susține că motivele de recurs sunt nefondate, intimatul înțelegând să se prevaleze de prevederile C. colectiv de muncă unic la nivelul I. M. 2008-2009.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea introductivă reclamanții, prin reprezentant, au solicitat obligarea pârâților la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2..
Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Instanța are obligația de a analiza calitatea procesuală a fiecărei părți, în privința pârâtului trebuind să constate că este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Conform dispozițiilor art. 11 al. 5 din L. nr. 128/1997, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 8 și 9 din L. nr. 84/1995 și art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, calitatea de angajator al personalului didactic și, prin urmare, de obligat la plata drepturilor salariale o are doar unitatea de învățământ cu personalitate juridică pârâtă în cauză.
Inspectoratele școlare județene sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate M.ui Educației, Cercetării și Tineretului, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care aceea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar.
Printre atribuțiile stabilite de art. 142 din L. învățământului nr.
84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Doar atribuțiile enumerate la lit. b) (asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ) și g) (coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic) se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrelor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului I. Ș. J.
Faptul că angajarea pe post a cadrelor didactice se face în urma concursurilor organizate de inspectoratul școlar (art. 11 alin. 3 și 5 din L. nr.
128/1996) și pe baza deciziilor de numire emise de inspector nu este de natură a conferi inspectoratului școlar calitatea de angajator, în sensul art. 10 și 14 din codul muncii.
Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate se asigură din surse bugetare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, potrivit cărora: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că: „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară";. Cheltuielile cu personalul sunt incluse în finanțarea de bază, așa cum prevede alin (5), iar potrivit alin (3) „finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale";.
Or, inspectoratul școlar județean nu are stabilit prin lege un rol principal în lanțul administrativ ce asigură această finanțare, sumele fiind virate direct din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale unităților de învățământ, fără a trece prin bugetul inspectoratului școlar. Altfel spus, inspectoratul școlar nu are atribuții specifice legate de calculul și plata salariilor cadrelor didactice din unitățile de învățământ arondate.
Raportat la obligațiile pe care acest pârât și le-a asumat în cuprinsul contractului colectiv de muncă unic la nivelul I.Ș.J. M., Curtea consideră că atât timp cât I. Ș. nu are atribuții legale vizând calculul sau achitarea efectivă a salariilor, acesta nu-și putea asuma astfel de obligații prin contractul colectiv de muncă. Dat fiind caracterul imperativ al normelor legale prin care sunt stabilite competențele unei instituții de stat, o asemenea instituție nu-și poate asuma obligații cu depășirea competențelor prevăzute de lege.
De asemenea, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, împrejurarea că în cadrul inspectoratului funcționează departamentul de audit, nu poate justifica în cauză calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, situație în care se impune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., admiterea recursului cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, Curtea apreciind ca nefiind necesară analizarea celorlalte motive de recurs, dată fiind soluția în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul I. Ș. AL J. M. împotriva sentinței civile nr. 985 din 4 iunie 2010 pronunțată de T. M. în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. AL J. M. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI G . L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.C./D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 2129/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5390/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
