Decizia civilă nr. 1976/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1976/R/2011

Ședința publică din data de 1 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 1548 din 7 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată G. F., având ca obiect contestație la executare - contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin S. civilă nr. 1548 din 7 martie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr.

(...), a fost respinsă ca nefondată cererea precizată a petentei C. J. de P. S. privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu a Sentinței civile nr.14/(...) a T. S.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin S. civilă nr.14/(...) a T. S. s-a admis acțiunea reclamantei G. F. și pârâta C. J. de P. S. a fost obligată să preia arhiva SC A. SA, care se găsește la SC S. SA J. și să emită o adeverință tip care să cuprindă sporurile de noapte, de conducere, de toxicitate, de zgomot, de vechime și orele suplimentare lucrate sâmbăta și duminica la SC A. SA.

S-a respins ca nefondată acțiunea față de A. N. - D. J. S.

Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului (decizia civilă nr.1137/R/(...) a Curții de A. C.).

Conform art. 2. alin.1 Cod procedură civilă în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Ca atare, conform acestui text de lege, ori de câte ori dispozitivul unei hotărâri este neclar sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării sale, ori cuprinde dispoziții potrivnice, partea interesată poate sesiza instanța care a pronunțat hotărârea cu o cerere de lămurire a acesteia sau de înlăturare a dispozițiilor potrivnice.

Petenta a invocat această ultimă teză, că ar subzista în cauză, respectiv că între dispozitivul sentinței de preluare de către C. J. de P. S. și a arhivei și OUG nr.3. care dispune degrevarea de această sarcină există contradicție.

Condiția nu subzistă în cauză, întrucât pe calea procedurii prevăzută de art. 2. C. nu se poate urmări schimbarea soluției pronunțate de instanța de judecată, ci doar a se clarifica înțelesul, întinderea ori aplicarea dispozitivului pentru a se putea asigura punerea în executare a acestuia, ori să se înlăture dispoziții potrivnice, tot în spiritul asigurării executării hotărârii pronunțate.

Ori ceea ce urmărește petenta este de fapt schimbarea soluției, în sensul de a nu fi obligată să preia arhiva întrucât nu există o procedură de predare - primire a arhivei, nu au spațiu corespunzător, personal specializat și cadru legal de emitere a adeverințelor, aspecte care țin de fondul cauzei și nicidecum de aspecte prevăzute de art. 2. C., motiv pentru care cererea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. S. solicitând admiterea recursului, potrivit dispozițiilor art. 304 pct.9 și art.3041 C., casarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației privind înlăturarea dispozițiilor potrivnice legii în conformitate cu dispozițiile art. 281 indice 1 C. din S. civilă nr.

1. din dosarul nr. (...).

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că prin sentința civilă nr.

14/(...) a T. S. s-a admis acțiunea reclamantei G. F. și pârâta C. J. de P. S. a fost obligată să preia arhiva SC A. SA, care se găsește la SC S. SA J. și să emită o adeverință tip care să cuprindă sporurile de noapte, de conducere, de toxicitate, de zgomot, de vechime și orele suplimentare lucrate sâmbăta și duminica la SC A. SA.

Precizează că la data respectivă (în anul 2003, data închiderii procedurii de lichidare a S. potrivit Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare, republicată, în vigoare la acel moment), nu s-a înregistrat la

C. J. de P. S. nici o cerere prin care să i se solicite preluarea arhivei de către reprezentantul societății pe bază de inventar și proces - verbal așa cum prevedea Hotărâre a nr. 51 din (...) privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținătorilor de documente, persoane juridice, care s-au desființat (act normativ, care la data introducerii acțiunii respectiv anul 2009, era abrogat prin O. nr. 3.).

În același timp, în preambulul Ordonanței de U. nr. 3. pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor N. nr. 16/1996, se prevede că, preluarea activității de arhivare de către casele teritoriale de pensii a condus la crearea unei incompatibilități între activitatea de baza, specifică, casele teritoriale de pensii confruntându-se deja cu probleme grave cauzate de lipsa spațiului de depozitare, a dotărilor corespunzătoare și a personalului specializat necesar acestei activități, înregistrându-se chiar litigii, litigii care s-au soldat cu obligarea caselor de pensii la plata unor daune, luând în considerare faptul că preluarea acestei activități poate conduce și la grevarea fondurilor bugetului asigurărilor sociale de stat alocate activității de bază, de către o activitate nespecifică, prin utilizarea resurselor materiale și umane finanțate din aceste fonduri pentru o activitate căreia nu i s-au alocat fonduri speciale de la buget pentru spații de depozitare dotate corespunzător și cu personal specializat.

Totodată, prin OUG nr.3. C. J. de P. S. a fost degrevată de sarcina preluării arhivei de la persoanele juridice care ș-au încetat activitatea, potrivit dispozițiilor art.18 al. 1 din Legea nr.16/1996 modificat prin actul normativ mai sus menționat, care prevede:

În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, cât și cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotiza re la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de A. N. sau de direcțiile județene ale Arhivelor N..

Cu atât mai mult, la al. 3 al aceluiași articol, se prevede:

„Documentele cu valoare practica, în baza cărora se eliberează copii, certificate si extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, pe baza de inventar si proces-verbal de predare-preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3";.

Întrucât între dispozitivul sentinței rămasă definitivă și irevocabilă și între prevederile OUG nr. 3. (act normativ în vigoare) există o contradicție, dispozitivul prevăzând preluarea de către CJP S. a arhivei, iar OUG nr. 3. dispunând degrevarea de această sarcină, solicită înlăturarea dispozițiilor potrivnice legii.

Apreciază, că nerespectarea legii de către o instanță de judecată într-un stat de drept este mult mai grav decât strecurarea unor contradicții în dispozitivul sentinței.

Ba mai mult, Tribunalul Sălaj cu toate aspectele invocate de aceasta în contestația introductivă, prin care a solicitat lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice, refuză în mod nejustificat îndreptarea propriei culpe și decide „Respinge ca nefondată cererea precizată a petentei C. J. de P. S. privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu a sentinței civile nr.14/(...) a T. S."; .

De asemenea, la soluționarea speței de față solicită să se aibă în vedere și următoarele aspecte:

Așa cum s-a menționat și în cuprinsul sentinței, SC Samtex SA J. nu are nici o atribuție referitoare la arhiva SC A. SA, această arhivă fiind doar depozitată într-un spațiu ce se află în proprietatea sa, motiv pentru care solicită să se precizeze care este procedura de predare-primire și cui să se adreseze în vederea încheierii procesului-verbal de predare primire a arhivei? Motivează această solicitare întrucât la momentul prezent, nu avea o procedură, stabilită printr-un cadrul legal, de preluare a arhivei, în condițiile în care actul normativ în care era reglementată această procedură și anume HG nr. 5., este abrogată din 2006, de OUG nr.3..

Totodată, comisia împuternicită să preia arhiva, trebuie să fie constituită prin decizie emisă de către directorul executiv al CJP S., însă această decizie trebuie să aibă la baza emiterii ei un cadru legal, ori la această dată acest cadru legal nu există, întrucât HG nr.5. și Legea nr.358/2002 sunt abrogate, ba mai mult, în lipsa unei proceduri nu se cunoaște nici structura unei astfel de comisii și nici condițiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii unei astfel de comisii care, conform Legii nr.16/1996 a Arhivelor N., ar trebui să cuprindă persoane specializate în domeniu arhivistic.

Nu are spațiu corespunzător, dotat, pentru depozitarea și păstrarea arhivei, nici personal specializat necesar acestei activități și nici resurse financiare.

Nu are cadru legal pentru emiterea adeverințelor și în plus emiterea unor astfel de adeverințe este incompatibilă cu activitatea de bază a caselor de pensii, care au ca atribuții valorificarea documentelor cuprinzând stagii de vechime,această incompatibilitate cu activitatea de bază a caselor de pensii fiind menționată și în preambulul O.. 3..

Nu poate emite o adeverință tip, așa cum se stipulează în dispozitivul sentinței, deoarece în dispozitiv nu este indicat acel tip de adeverință, iar legislația în vigoare reglementează mai multe tipuri de adeverințe, precum și procedurile privind întocmirea și eliberarea acestora (ex: Ordinul 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atesta activitatea desfășurată în locuri de munca încadrate în grupele I și/sau a II-a de munca, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul 687/2006 pentru aprobarea Procedurii privind modul de eliberare a actelor doveditoare ale sporului pentru munca prestata în timpul nopții și de valorificare a acestuia in procesul de stabilire și/sau de recalculare a drepturilor de pensie, etc.), însă în varianta preluării arhivei fără procedură indicată în dispozitivul sentinței, fără tipul de adeverință indicat în dispozitivul sentinței, fără ca în dispozitivul sentinței să fie menționată obligativitatea valorificării de către instituția noastră a acelor adeverințe, nu are cadrul legal pentru eliberării altor tipuri de adeverințe prevăzute de acte normative în vigoare în conformitate cu procedurile indicate de către acestea.

Din aceste considerente, pârâta solicită admiterea recursului și înlăturarea dispozițiilor potrivnice legii din sentință.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin S. civilă nr. 14/(...) a T. S., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin D. civilă nr. 1137/R/(...) a Curții de A. C., s-a admis acțiunea reclamantei G. F. fiind obligată pârâta C. J. de P. S. să preia arhiva SC A. SA, care se găsește la SC S. SA J. și să emită o adeverință tip care să cuprindă sporurile de noapte, de conducere, de toxicitate, de zgomot, de vechime și orele suplimentare lucrate sâmbăta și duminica la SC A. SA.

Prin prezenta cerere dedusă judecății în fața primei instanțe, petenta pârâtă a solicitat lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de S. civilă nr. 1. a T. S.

Curtea constată că se poate uza de o astfel de procedură ori de câte ori dispozitivul unei hotărâri judecătorești este neclar sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării sale, ori cuprinde dispoziții potrivnice, care nu ar putea fi puse în aplicare, și nicidecum nu se poate invoca o pretinsă neconcordanță între dispozitivul hotărârii și prevederi legale incidente, în speță OUG nr. 3., greșita aplicare a prevederilor legale putând fi invocată de partea interesată doar prin intermediul căilor de atac reglementate prin dispozițiile procedurale.

Prima instanță în mod corect a concluzionat, raportat la motivele invocate de petenta recurentă, referitoare la inexistența unei proceduri de predare- preluare a arhivei, faptul că prin cererea formulată, se urmărește de fapt schimbarea soluției pe fond, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce nu este posibil în procedura lămuririi înțelesului, întinderii ori aplicării titlului executoriu.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva Sentinței civile nr. 1548 din 7 martie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

GREFIER G . C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: M. K.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1976/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă