Decizia civilă nr. 2093/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2093/R/2011
Ședința publică din data de 7 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. G.: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. M. împotriva sentinței civile nr. 285 din 8 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâtul intimat L. DE A. B. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 30 mai
2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. sub nr.7873/100/(...), reclamantul S. L. din Î. M., în numele membrilor săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâților: L. de A. B. M., C. local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, cuvenite pentru perioada (...)-(...) și în continuare, până la data efectivă a plății, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că , potrivit art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, salariații din învățământ-personal didactic-trebuiau să beneficieze de tranșele suplimentare de vechime ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru fiecare dintre aceste tranșe erau îndreptățiți la o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Reclamantul mai arată că, deși art.5 alin.2 din O.G. nr.15/2008 prevede că aceste drepturi suplimentare se includ în coeficienții de multiplicare din anexa 2, salariile cadrelor didactice ce îndeplineau condițiile de vechime prevăzute la art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 nu au fost stabilite prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare majorați prin includerea acestor tranșe de vechime.
Se mai susține că, începând cu data de (...), conform prevederilor art.10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
Mai mult, Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin adresa nr.757/BO/(...) a comunicat că, în baza prevederilor din Legea nr.330/2009, tranșele de vechime recunoscute în învățământ se acordă în anul 2010 în conformitate cu prevederile L. nr.128/1997.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinările formulate, pârâții: C. local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr.285 din (...) a T. M., s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de C. local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., pârâții: L. de A. B. M., C. local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice fiind obligați să acorde reclamanților drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare și să plătească membrilor de sindicat reprezentați de sindicat drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de (...)-(...) și în continuare, de la data de (...), până la data de (...), actualizată cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. local B. M. și
P. orașului B. M. este nefondată, având în vedere disp.art.167 alin.3 din
Legea nr.84/1995 și art.36 alin.4 din Legea nr.215/2001.
În temeiul disp.art.19 din Legea nr.500/2002, s-a reținut ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de M. F. P.
Prin art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, legiuitorul a reglementat două categorii distincte de tranșe de vechime acordate personalului didactic din învățământul preuniversitar, respectiv „. de vechime la salarizare stabilite de lege"; și „. tranșe suplimentare";, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Chiar denumirea acestora, de tranșe „., sugerează o adăugare, o suprapunere a acestora peste tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Începând cu data de (...), conform prevederilor art.10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
Prima instanță a reținut astfel că, din adeverința eliberată de către unitatea de învățământ pârâtă și carnetele de muncă ale reclamanților, depuse la dosar, rezultă că aceștia îndeplinesc condițiile legale de vechime, fiind îndreptățiți la plata tranșelor suplimentare de vechime, însă, începândcu data de (...), această tranșă nu le-a fost acordată, fapt probat cu înscrierile din cărțile de muncă, ce dovedesc că salariile lor nu au fost majorate.
S-a mai reținut că, potrivit disp.art.287 Codul muncii, sarcina probei acordării acestor drepturi suplimentare revenea angajatorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții: C. local B. M., P.orașului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, considerând-o ca fiindnelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, pârâții arată că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, raportat la prevederile legale în vigoare, recurenții consideră că nu au legitimare procesuală pasivă în cauză.
În conformitate cu dispozițiile L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.167 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Ministerul Finanțelor Publice a arătat că, deși reclamanții nu au raporturi de muncă cu acesta și cu toate că dispozițiile H.G. nr.2192/2004 prevăd că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în mod eronat prima instanță a obligat acest minister la plata drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se mai arată că, astfel cum rezultă din disp.art.16 alin.1 lit.a), 21, 28,
29 alin.4 din legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii begetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principlali de credite, asfel cum acestea sunt prevăzute prin buget.
Analizând recursurile formulate de către pârâții: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. M., C. LOCAL B. M. și P. O. B. M. se reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică suficient de clar art. 167 alin (1) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conformdisp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, Curtea reține că recurenților-pârâți: C. local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul
Finanțelor Publice le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ potrivit dispozițiilor L. nr.128/1997, începând cu data de (...).
Luând în considerare și faptul că acești pârâți nu au fost obligați de către prima instanță la plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților, ci la acordarea acestora, ce implică și asigurarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale acordate prin hotărâre, se reține că în mod corect s-a constatat că aceștia au calitate procesuală în cadrul acțiunii formulate de către reclamanți.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se vor respinge recursurile declarate de: C. LOCAL B. M., P. O. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. M. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de pârâții: C. LOCAL B. M., P. O. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.285 din 8 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
G.
N. N.
Red./Tehnored.: C.M.;
2 ex.- (...);
Jud.fond.:- Tribunalul Maramureș:-C. M..
← Decizia civilă nr. 4119/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2745/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|