Decizia civilă nr. 2182/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2182/R/2011
Ședința a 16 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. "C." împotriva sentinței civile nr. 526 din (...), pronunțată de T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. A. PRIN P. și P. C. A., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 iunie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de 09 iunie 2011, apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
S-a reținut că prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantul S. L. al S. din A. P. L. „C.";, în numele membrilor de sindicat din cadrul P. comunei A., așa cum aceștia sunt enumerați în tabelul depus la dosarul cauzei, filele 17-18, a chemat în judecată pe pârâții C. A., prin P. și P. comunei A., solicitând anularea Dispozițiilor P.ui nr. 45, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, toate emise la data de (...), pentru modificarea Dispozițiilor emise în data de (...), privind reîncadrarea, stabilirea salariului de bază, a sporurilor și a altor drepturi începând cu data de (...), obligarea pârâților să revină la actele administrative de reîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal emise anterior. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților la calcularea și la plata drepturilor bănești, reprezentând diferența dintre sporurile salariale corect stabilite inițial de care ar fi trebuit să beneficieze și cele acordate conform dispoziției contestate și suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe calea ordonanței președințiale.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de către reclamant.
Hotărârea instanței de fond se întemeiază, în esență, pe următoareleconsiderente:
Membrii de sindicat reprezentați de către reclamant au calitatea de salariați ai pârâtului de rândul 1.
În baza art. 16 lit. d și e din Contractul C. de M., înregistrat la D. sub nr. 2. la data de (...), s-a statuat că salariații vor beneficia de o serie de sporuri, printre care și sporul de fidelitate (stabilitate) în diferite procente, respectiv de sporul de dispozitiv în cuantum de 25%.
Așadar, la finele lunii decembrie 2009, salariul celor reprezentați de reclamant era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă.
La data de (...), au fost emise dispoziții de reîncadrare în temeiul L. 3., astfel că salariul, stabilit în acord cu principiul statuat de art. 3 lit. c din L. nr. 3., privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (dispoziții legale potrivit cărora salarizarea în baza acestei legi de întemeiază pe principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, adaosurilor, etc…recunoscute sau stabilite prin acte de negociere colectivă) precum și în acord cu art. 16 lit. d și e din Contractul colectiv de muncă menționat, includea pe lângă salariul de bază, sporul de pericol, sporul de dispozitiv, sporul de stabilitate și sporul de vechime în muncă.
Ulterior, la data de (...), au fost emise dispoziții de modificare a dispozițiilor de reîncadrare din (...), fiind înlăturat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate(fidelitate).
T. consideră că în mod corect aceste sporuri au fost înlăturate, în contextul în care acordarea acestora prin CCM-ul din (...) s-a făcut ulterior momentului publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3., excedând, astfel, prevederilor acestei legi cadru. Mai mult, aceste sporuri contravin dispozițiilor art. 12 al. 2 din L. nr.
130/1996.
De altfel, în anexa I/3 din legea nr. 3., cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana de bază.
Prima instanță a făcut, de asemenea, trimiteri și la D. nr. 1011/(...), nr.1250/(...), nr.1280/(...), nr. 1414/(...) ale C. C. prin care au fost soluționate în sensul respingerii excepțiile de neconstituționalitate privitoare la L. nr. 3..
Analizarea cauzei a fost făcută și din perspectiva CEDO, T. concluzionând că deși dreptul la un salariu se circumscrie noțiunii de „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., dreptul ocrotit de norma menționată nu este unul absolut, ci acesta poate să sufere limitări justificate, fără a se aduce însă atingere însăși substanței dreptului.
Prin Hotărârile în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din (...), Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat, pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, s-a apreciat că recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.
Reținând că în cauză ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale celor reprezentați de reclamant-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite acestora, tribunalul a respins acțiunea. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul S. L. al S. din A. P. L. „C.";, prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării dispozițiilor contestate, ca nelegale și netemeinice.
Recurentul precizează că hotărârea pronunțată de către prima instanță este nelegală din perspectiva faptului că aceasta se întemeiază pe un act de negociere colectivă care a fost încheiat la nivelul la nivelul P. M. C.-N. "după publicarea L. nr. 3.", fapt ce nu interesează în prezenta cauză, întrucât salariații sunt membri ai S.ui "C.", dar încadrați în cadrul primăriei comunei A., cu care S. "C." are încheiat un al act de negociere colectivă și anume C. C. de muncă nr.
1568/(...) înregistrat la D. sub nr. 15/(...)).
Este real faptul ca L. nr. 3. a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009, dar contractul colectiv de muncă de la nivelul P. C. A. a fost înregistrat în data de (...), pe o perioadă de 2 ani, cu prelungire de încă un an, astfel încât era în vigoare la data de 31 decembrie 2009, precum și la data de 01 ianuarie 2010, când s-au făcut reîncadrările.
Oricum, și dacă ar fi fost încheiat după publicarea legii, instanța de fond nu putea reține acest aspect, cel puțin nu fără a vedea ce anume a fost preluat sau nu din contractele colective de muncă anterioare. Mai mult, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. si dispozițiilor art. 12 din L. nr. 24/2000.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din L. nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG nr. 1/2010, și mai ales confirmate de D. C. C. a R. nr. 1..
De asemenea, nu au fost respectate nici prevederile Hotărârii Consiliului
Local A. nr. 23/(...) privind aprobarea sporului de dispozitiv, HCL nr. 34/(...) privind aprobarea si însușirea C./Acordului C. de munca, HCL nr. 4/(...), HCL nr.
11/(...) HCL nr. 3/(...) privind aprobarea bugetului local.
D. interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din L. nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din L. nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din L. nr. 53/2003, precum și din D. C. C. nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T.ui C. încă din
2003 - sentința civilă nr. 1..
Referitor la deciziile contestate, recurentul subliniază că acestea sunt nelegale și netemeinice.
În acest sens, arată că premisa emiterii acestora a constat într-un control efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale.
De altfel Ordinul nr. 32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării
prevederilor L.-cadru nr. 3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrațieilocale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A., a fost anulat de către
Curtea de A. C.
Recurenta apreciază că dispozițiile de reîncadrare contestate încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3..
Astfel, învederează că în urma emiterii deciziilor de reîncadrare salariul brut al salariaților reprezentați în cauză s-a diminuat semnificativ, ceea ce contravine însă dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 3..
Un alt principiu încălcat este cel prevăzut de art. 3 lit. c din L. nr. 3..
În acest sens, menționează că sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost prevăzute prin contractul colectiv de muncă, legal încheiat, înregistrat și necontestat. Mai mult, acesta era în vigoare și, deci, aplicabil la data de (...).
După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare ale celor două sporuri, respectiv de includere a acestora în salariul de bază, recurenta concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie 2009, și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010 coroborat cu art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) din L. nr. 3. și art. 10 din OUG nr. 1/2010 și cu reținerile C. C., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate urmau să fie introduse în salariul de bază al personalului care a beneficiat de aceste sporuri și le-au avut efectiv în plată - la (...).
Intimatul nu și-a exprimat poziția procesuală în recurs. În probațiune s-a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Argumentele esențiale prin prisma cărora recurentul justifică temeinicia prezentului demers se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr.3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurentul apreciază că membrii de sindicat pe care îi reprezintă erau îndreptățiți să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul acordat acestora în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate sub nr.
1568/(...), înregistrat la D. C. sub nr. 15/(...), prelungit pe o perioadă de 2 ani. D. această perspectivă, dispozițiile de reîncadrare contestate sunt considerate de către reclamantul recurent nelegale.
Curtea consideră că interpretarea reclamantului recurent este una eronată, întrucât acesta se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială, implicită, de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în legea nr. 3. își găsesc eficiența numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.
Este adevărat că legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această mențiune, însă Curtea apreciază că această condiție este unaimplicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi care stabilesc că „contractele colective de muncă , încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010 prin care se dispune în mod expres că
„în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului - contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate sub nr. 1568/(...),înregistrat la D. C. sub nr. 15/(...), prelungit pe o perioadă de 2 ani, nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din codul Muncii.
Astfel, potrivit art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 legiuitorul stabilește că
„contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie interdicția referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, negocieri materializate sub forma contractelor colective de muncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Cu alte cuvinte, sunt excluse, respectiv nu se bucură de prezumția de legalitate, negocierile și rezultatul acestora care privesc drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit interpretării reclamantului, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, în condițiile în care prin acesta au fost negociate, pe lângă alte drepturi și sporul de dispozitiv și cel de stabilitate(fidelitate), drepturi ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu poate primi aceste susțineri, în contextul în care dispozițiile art. 12 al.1 din legea nr. 130/1996 se coroborează cu dispozițiile art. 157 al. 2 din Codul Muncii, normă legală ulterioară care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
In baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili si diferenția indemnizațiile si salariile de baza pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar. In acest sens, legiuitorul este in drept sa instituie modalități de salarizare in funcție de categoriile de personal si de importanta sociala a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Mai mult, prin art. 8 al. 2 din L. nr. 130/1996 se statuează ";că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând cădispozițiile art. 12 al.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu cele ale art. 157 al.
2 din Codul Muncii și ale art. 8 al.2 din Codul muncii, Curtea consideră că drepturile salariale, deci implicit și sporul de dispozitiv și cel de stabilitate(fidelitate) ale membrului/ei de sindicat reprezentat/ă de reclamant, nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.
Reclamantul invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispozițiilor de reîncadrare contestate, omițând însă să aibă în vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea celor două sporuri în salariu contravenea normelor legale.
Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.
Curtea constată că, într-adevăr, în considerentele sentinței recurate, primainstanță a făcut trimiteri la un alt contract colectiv de muncă decât cel indicat decătre reclamant, însă acest aspect este apreciat ca o eroare materială care nu este de natură să atragă schimbarea soluției în cauză, întrucât problema de drept rămâne aceeași.
Reținerile C. de A. concordă cu D. nr. 380/2004 a C. C. care prevede că„ dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.
D. nr. 46/2008 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nu este incidentă în cauză ca urmare a faptului că aceasta vizează acordareasporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, categorii socio-profesionale din care însă nu face parte membrul/a de sindicat reprezentat/ă de reclamant.
Concluzionând că sporul de stabilitate(fidelitate) și de dispozitiv intrau în mod nelegal în compunerea salariului din luna decembrie 2009, acestea nu se justifică a fi incluse în salariul stabilit potrivit dispozițiilor și principiilor L. nr. 3..
Or, în acest context, dispozițiile de reîncadrare contestate prin care au fost excluse din salariu cele două sporuri apar ca fiind legal și temeinic emise, astfel că, în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. „. împotriva sentinței civile numărul 526 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. A. B.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 4201/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1066/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
