Decizia civilă nr. 3636/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3636/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr.
1008 din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. O., C. LOCAL O. și P. C. O., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. 3348/100/(...) la Tribunalul Maramureș, reclamantul S. L. din Î. M. a chemat în judecată pârâții Ș. cu clasele I-V. O., C. Local O., P. comunei O., Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
În drept, s-au invocat prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, ale art. 67 din L. nr. 168/1999, ale art. 28 din L. nr. 54/2003, ale art. unic din L. nr. 2., ale OG nr. 1., Deciziile Curții Constituționale nr.
122/(...), nr. 1108/(...), 842/(...) și 898/(...).
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat laîmprejurarea că nu are raporturi juridice cu reclamanții, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1008/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasiveinvocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. I. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu cls. I-V. O., C. Local O., P. comunei O., Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții să acorde următoarelor cadre didactice: B. V., M. I., Godja A. V., Birlea C., Mutaffof Melania, Chindris Mircea Florin, Godja V.a, Manaila Irina, B. M., Richard M. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr.
1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., instanța a reținut că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare
1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu
16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O.- partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în
M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
S-a mai reținut că prin decizia nr. 9. iunie 2009, Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG
151/2008 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din
OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr.
41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr. 1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din
Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de
„., în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva
Franței (MC, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale. De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților.
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza
Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică instanța a considerat că se impune ca reclamantului să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice, prin D. G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensulrespingerii obligării M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Recurentul a învederat faptul că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L.nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din
L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Recurentul a făcut referire la prevederile art.1 din L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și la D. nr. 872/(...) a Curții Constituționale, susținând în acest context că drepturile salariale au fost corect stabilite.
In drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct. 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...) reclamantul-intimat S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanțeide fond, arătând că față de atribuțiile M. F. P. reglementate de art. 19 din L. nr. 500/2002, consideră că instanța de fond a procedat corect în sensul obligării acestui pârât la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor salariale solicitate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale incidente, Curte reține că recursul este fondat, având învedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță, prin demersul lor juridic reclamanții membri de sindicat au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, alături de ceilalți pârâți, la plata sumelor reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Instanța are obligația de a analiza calitatea procesuală a fiecărei părți, în privința pârâtului trebuind să constate că este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Conform dispozițiilor art. 11 al. 5 din L. nr. 128/1997, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 8 și 9 din L. nr. 84/1995 (dispoziții legale în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale în cauză) calitatea de angajator al personalului didactic și, prin urmare, de obligat la plata drepturilor salariale o are doar unitatea de învățământ cu personalitate juridică pârâtă în cauză. În același sens sunt și dispozițiile art. 93 din L. educației naționale nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de (...).
Cum recurentul nu are calitatea de angajator al reclamanților, acestuia nu îi revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din Codul Munciiprivitoare la plata directă către aceștia a drepturilor salariale la care sunt îndreptățiți.
Astfel cum în mod legal a reținut și prima instanță, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr.
500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat, revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar potrivit legii.
Însă toate aceste aspecte ar fi fost eventual de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta ar fi fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), prin formularea unei cereri de obligare a sa la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Cum prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul recurent pentru ca acesta să fie obligat la plata drepturilor salariale solicitate, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât trebuie stabilită prin raportare la obiectul acțiunii, astfel că nu poate fi reținută argumentarea primei instanțe privind justificarea calității procesuale a pârâtului recurent în cauză prin prisma atribuțiilor acestuia prevăzute de art. 19 din L. nr.
500/2002.
În același sens, nu poate fi reținută nici susținerea intimatului reclamant din întâmpinarea depusă în recurs, potrivit căreia calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma obligației acestuia de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate, întrucât în cauză nu a fost formulat un asemenea capăt de cerere.
Curtea reține astfel că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în mod greșit instanța de fond a considerat că pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, cu consecința respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cuacesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, Curtea apreciind ca nefiind necesară analizarea celorlalte motive de recurs, dată fiind soluția în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1008 din 20 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.
| ← Decizia civilă nr. 4057/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4116/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
