Decizia civilă nr. 4945/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4945/R/2011
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțate de T. B.- N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. I. SA B. și pe chematul în garanție S. I. B., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 15 noiembrie 2011 respectiv 22 noiembrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A A supra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7384/112/(...), reclamanta I. V. a chemat în judecată pe pârâta S. „. S. B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea concedierii colective efectuată de pârâtă, a programului de concediere colectivă nr.638/(...), a deciziei nr.61/(...) și a tuturor actelor care au stat la baza acestei concedieri colective; obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut următoarele:
Concedierea colectivă dispusă de pârâtă este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută conform art.76 din C. Muncii, nefiind respectate prevederile din secțiunea V-a, secțiunea VI-a și secțiunea VII-a din C. Muncii și O.nr.98/1999.
Reclamanta a susținut că în cauză nu s-au respectat etapele obligatorii pentru concedierea colectivă, nu s-a făcut nicio informare a angajaților și nici nu a avut loc consultarea dintre angajator și sindicat în condițiile art.69 codul muncii. De asemenea, nu s-a notificat intenția de concediere colectivă nici la I. B.-N. și nici la A. B.-N.
S-a mai arătat că din programul de concediere colectivă nr.638/(...) rezultă că motivele care au determinat această măsură sunt cele economice, astfel că trebuiau îndeplinite întrutotul și prevederile art.86 alin.2 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură care impun comunicarea în scris către O. Sindicală I., A. T. de M. și A. T. de O. a F. de M., numărul posturilor ce arurma să fie reduse, natura acestora, precum și cauzele concrete care au dus la necesitatea acestor măsuri, cu 90 de zile înainte de data aplicării programului.
Reclamanta a susținut că în speță nu s-a făcut comunicarea cu A. T. de M. B.-N., iar comunicările existente cu celelalte instituții menționate, le contestă, ele neputând fi efectuate în ziua întocmirii proiectului.
În opinia reclamantei, pârâta a încălcat și prevederile art.69 alin.2 din C. Muncii, art.79 din C. Colectiv de M. la nivel N. și art.83 alin.2 lit.";a"; și „b"; din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece nu s-au furnizat sindicatului măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor. De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta nu i-a comunicat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă, ori o va cuprinde într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, încălcând astfel prevederile art.80 alin.1 din C. Colectiv de M. la nivel N.
Reclamanta a mai susținut că decizia de concediere individuală nr.65 din (...) a semnat-o în (...), însă i-a fost comunicată la data de (...), după desfacerea contractului individual de muncă, astfel că i s-a luat dreptul de a mai putea face contestația prev.de art.283 alin.1 lit.";a"; din C. Muncii.
De asemenea, s-a arătat că, deși la punctul 4 din decizie s-a precizat că societatea nu deține locuri de muncă vacante pentru a fi oferite salariatului, din programul de concediere colectivă nr.638/2009 și nr.1571/2009 rezultă cert că astfel de locuri de muncă existau, deoarece după disponibilizarea făcută în luna martie s-au angajat două persoane din afara societății și s-au trecut treisprezece persoane de la personal indirect productivi la personal T.
Reclamanta a precizat că motivele de nulitate ale programului de concediere colectivă nr.638/2009 constau și în nerespectarea condițiilor prevăzute de art.25 din L. nr.130/1996, respectiv contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu este semnat pe fiecare pagină a contractului; nu este semnat de directorul comercial; ștampila este de la D., însă această instituție în 2008 se numea A.
De asemenea, s-a arătat că, C. colectiv de muncă 6. conține clauze cu nerespectarea disp.art.8 din L.130/1996.
Reclamanta a contestat concedierea colectivă și pe motiv de netemeinicie, susținând că din analiza bilanțului la (...) și la (...) se poate constata că rezervele și profitul realizat de pârâtă există și că aceasta nu a înregistrat nici o pierdere, astfel că motivele constând în „criza economică actuală"; nu subzistă în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând în principal următoarele excepții:
Excepția tardivității introducerii contestației împotriva concedierii colective raportat la motivele, constând în nerespectarea art.83 alin.2 din C. la nivel de ramură, art.8 din L.130/1996 cu incidența asupra C.ui Colectiv de M. nr.605/(...) și raportat la cererea de anulare a deciziei nr.65/(...), care a fost comunicată reclamantei la data de (...), sub semnătură de primire.
S-a invocat de către pârâtă și excepția puterii lucrului judecat privitor la anularea deciziei de concediere nr.65/(...) ce a format obiectul dosarului nr.(...), soluționat prin sentința nr.5..
Pe fondul cererii, pârâta a susținut că motivele de nulitate invocate de reclamantă sunt neîntemeiate, toate etapele procedurii fiind respectate.
În acest context s-a arătat și faptul că reclamanta nu are calitate procesuală activă, nefiind parte în procedura concedierii colective, astfel că nu are posibilitatea de a contesta această concediere în integralitatea sa.
Reclamanta a formulat în cauză și o cerere de chemare în garanție împotriva S.ui I. B., cerere precizată ulterior), solicitând în principal instanței să anuleze toate actele și adresele emise și semnate de chematul în garanție privind concedierea colectivă dispusă în baza deciziei nr.61/(...) și în subsidiar, pentru ipoteza în care nu se anulează concedierea colectivă, a solicitat obligarea chematului în garanție la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea măsurilor pentru atenuarea consecințelor concedierii prevăzute la punctele 7 lit.";a"; și „b"; din programul de concediere colectivă nr.638/(...) și la punctul 6 din programul de concediere colectivă nr.357/(...), respectiv plățile compensatorii prevăzute de O. republicată și indemnizațiile, constând din 5 salarii tarifare; contravaloarea primei prevăzute de contractul colectiv de muncă pe ramură la art.22 alin.2, constând în două salarii de bază; obligarea pârâtei la plata unor daune morale a căror cuantum nu a fost precizat.
În motivarea cererii de chemare în garanție, reclamanta a susținut că, în calitate de reprezentant al reclamantei la negocierile cu angajatorul, sindicatul a acționat în defavoarea sa, nu i-a apărat interesele și a semnat pentru aceasta acte prin care i se aduc acuze, se fac discriminări și sunt defavorabile.
Chematul în garanție S. I. B., legal citat, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sindicatului în cauză cu motivarea că ea nu se încadrează în prev.art.60 din C. de procedură civilă.
Cu privire la solicitările subsidiare din cererea de chemare în garanție, chematul în garanție a arătat că prevederile O.nr.98/1999 nu au fost aplicabile în speță așa cum s-a reținut și prin sentința civilă nr. 5., întrucât salariații aveau dreptul la plățile compensatorii așa cum părțile au înțeles să le negocieze în contractul colectiv de muncă pe anul 2009. Solicitarea de plata unei indemnizații, constând în 5 salarii tarifare excede celor negociate de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă de la nivelul unității I., aplicabil în acest caz.
În opinia chematului în garanție, neîntemeiată este și solicitarea de plată a unei prime constând în 2 salarii de bază, deoarece drepturile încasate de reclamantă la momentul concedierii sunt suplimentare celor minimale prevăzute de C. colectiv de muncă la nivel de ramură.
S-a mai precizat că relația juridică dintre un sindicat și membrii săi este reglementată de L. nr.54/2003 și de propriul statut și în niciuna dintre aceste reglementări nu se regăsește obligația sindicatului de a plăti în locul angajatorului drepturi salariale pentru angajații membrii de sindicat. O. sindicală este titulara unei obligații de mijloace, în activitatea legală de apărare a drepturilor specifice ale membrilor săi, iar modul în care sindicatul și conducerea acestuia și-a îndeplinit această obligație este analizat și sancționat de membrii săi prin organele colective de conducere, conform statutului.
Prin înscrisul depus la fila 319 din dosar de fond, reclamanta a invocat nulitatea absolută a concedierii colective raportat la prev.art.78 alin.1 și 2 din C. Muncii, iar prin scriptul depus la fila nr.322 dosar de fond, și-a întregit acțiunea, solicitând instanței constatarea nulității absolute a deciziei de concediere individuală nr.65/(...).
În motivarea întregirii de acțiune, reclamanta a susținut că simpla mențiune a restructurării și reorganizării nu este suficientă pentru a îndeplini cerința impusă de art.74 alin.1 lit.";a"; din C. Muncii, iar decizia de concediere individuală, contestată conține mai multe temeiuri de dreptprintre care și cel referitor la necorespunderea profesională a salariatului, situație în care se impunea evaluarea prealabilă a acestuia.
S-a mai arătat că decizia de concediere individuală, fiind emisă în cadrul concedierii colective, era obligatoriu să fie îndeplinite prevederile secțiunii a V-a din C. Muncii, ceea ce nu s-a întâmplat, pârâta necomunicând nici locurile de muncă disponibile în unitate.
S-a mai susținut că în mod nelegal pârâta a acordat un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, deși contractul colectiv de muncă pe ramură prevede dreptul la 30 de zile calendaristice.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de T. B.-N., s-a respins excepția tardivității contestării concedierii colective, invocată de pârâta S. „. S., s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I. V., în ceea ce privește capătul de cerere de constatare a nulității absolute și a anulării concedierii colective, a programului de concediere colectivă nr.
638/(...), a deciziei nr.61/(...) și a tuturor actelor care au stat la baza acestei concedieri, care, în consecință, au fost respinse și s-a admis excepția autorității de lucru judecat în cererea de constatare a nulității absolute a deciziei de concediere individuală nr. 65/2009. S-au respins celelalte excepții invocate de pârâtă, ca neîntemeiate. S-a respins celelalte petite formulate în cauză. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chematul în garanție S. I. B., s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta I. V. împotriva chematului în garanție S. I.
B..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția tardivității contestării concedierii colective s-a reținut ca fiind neîntemeiată, întrucât nicio prevedere legală nu condiționează contestarea concedierii colective de un alt termen decât cel general de prescripție, astfel încât acțiunea promovată de către reclamantă așa cum ea a fost precizată nu poate fi apreciată ca fiind tardivă.
În schimb, s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este întemeiată, fiind admisă, în considerarea următoarelor argumente:
Procedura concedierii colective este reglementată de secțiunea a V-a din C. Muncii și ea se desfășoară cu implicarea angajatorului, pe de o parte și a sindicatului sau după caz, a reprezentanților salariaților, de cealaltă parte.
Așa fiind, prima instanță a reținut că participanții direcți la procedura prealabilă concedierii colective sunt cei care ar avea calitatea de a contesta actele întocmite, fiind titularii drepturilor și obligațiilor instituite de prevederile art.69 și următoarele din C. Muncii.
S-a reținut astfel că reclamanta, având calitatea de simplu salariat, împrejurare necontestată în cauză, nu este îndrituită să solicite anularea întregii proceduri de concediere colective și cu atât mai puțin, repunerea în situația anterioară în privința întregului personal concediat în baza deciziei nr.61 din C. muncii, respectiv a celor 102 persoane cărora le-au încetat raporturile de muncă cu pârâta în acest temei.
De altfel, s-a constatat de către instanță că legiuitorul nu a prevăzut o procedură și un termen de contestare a concedierii colective de către cei concediați în această modalitate, și, implicit, un termen în acest sens, întrucât calitatea procesuală activă a angajaților concediați și implicit, interesul acestora de a acționa în instanță se rezumă la decizia prin careindividual au fost concediați și la repunerea lor în situația anterioară concedierii.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta nu are legitimare procesuală activă de a solicita desființarea deciziei de aprobare a programului de concediere colectivă, a programului de concediere colectivă în sine și a tuturor actelor care au stat la baza concedierii colective și nici de a solicita repunerea în situația anterioară.
S-a mai reținut ca fiind fondată și excepția autorității de lucru judecat în petitul de constatare a nulității absolute a deciziei de concediere individuale nr.65/2009.
Astfel, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr.(...) a T. B.-N., soluționată prin hotărârea arătată, reclamanta a contestat decizia de concediere individuală nr.65/(...), cererea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr.5., rămasă irevocabilă prin decizia nr.1079/(...) a C. de A. C.
S-a mai reținut că, întrucât contestația îndreptată împotriva deciziei de concediere individuală a fost soluționată irevocabil indiferent de motivele de respingere a acesteia, o reluare a discuției într-un alt cadru procesual este împiedicată de principiul autorității de lucru judecat, prevăzută de art.1201 C. și art.166 C. Fiind vorba de o procedură specială de contestare a unei decizii de concediere, s-a apreciat că nu are relevanță modalitatea în care instanța inițial investită cu soluționarea ei a soluționat cauza, apărările reclamantei fiind apreciate ca neîntemeiate.
Ca o consecință a admiterii celor două excepții arătate, prima instanță a respins excepțiile invocate de către pârâtă punctual cu privire la motivele de nulitate a concedierii colective, acestea rămânând fără obiect.
S-a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către chemata în garanție S. I. B. este neîntemeiată, fiind respinsă, având în vedere faptul că reclamanta a avut calitatea de membru de sindicat, astfel că poate formula pretenții proprii față de acesta, în ipoteza în care acțiunea sa s-ar respinge.
Contrar susținerilor chematului în garanție, cererea prevăzută de art. 60 C. este și la îndemâna reclamantului, nu numai a pârâtului, căderea în pretenții putând rezulta din respingerea acțiunii introductive, de vreme ce legea nu face nici o distincție în acest sens.
S-a mai reținut că, dată fiind soluția adoptată în privința petitelor principale ale acțiunii introductive întregite, se impune respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
T. a mai reținut că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În principal, reclamanta a solicitat anularea actelor pe care sindicatul le-a întocmit, respectiv semnat în cadrul procedurii concedierii colective, însă nicio dovadă existentă la dosarul cauzei nu confirmă susținerea potrivit căreia conduita conducerii sindicatului ar fi fost de natură a prejudicia pe reclamantă, nesubzistând vreun motiv de nulitate a acestora.
În ceea ce privește subsidiarul cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut că prejudiciul pretins suferit de către reclamantă ca urmare a neglijării intereselor sale de membru de sindicat de către chemata în garanție nu a fost dovedit în cauză.
Așa cum s-a reținut în cuprinsul sentinței civile nr. 5., reclamanta nu era îndreptățită să beneficieze de măsurile prevăzute de protecție socială prevăzute de O. nr.98/1999, iar acestea oricum se plătesc de către agenția județeană de ocupare a forței de muncă, și nicidecum de fostul angajator sau de către sindicat. Cum personalul concediat în baza deciziei deconcediere colectivă nr. 61/(...), nu putea beneficia de prevederile O. nr.98/1999, nu se poate susține cu temei că sindicatul nu și-ar fi îndeplinit obligația de diligență de a negocia și acordarea unor astfel de drepturi. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de A. C. prin decizia nr. 1079/(...).
În privința solicitării de obligare a chematei în garanție la plata indemnizației constând în 5 salarii tarifare, și nu a 5 salarii medii nete pe unitate, tribunalul a reținut că prin decizia C. de A. C., arătată mai sus, s-a modificat în parte sentința nr. 5022/2011 a T. B.-N., iar pârâta, în calitate de angajator, a fost obligată să plătească reclamantei diferența dintre plățile compensatorii cuvenite prin raportare la salariul tarifar, și suma acordată acesteia cu titlu de plăți compensatorii.
În consecință, s-a reținut că reclamanta a beneficiat de aceste sume în baza titlului executoriu arătat, astfel că admiterea unei astfel de solicitări ar conduce la o dublă reparație, ceea ce este inadmisibil. În plus, din moment de instanța de judecată a reținut că aceste sume i se cuvin reclamantei în virtutea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, negociat de către chemata în garanție, nu se poate reține că cea din urmă ar fi negociat contractul în defavoarea salariaților.
Cea din urmă solicitare de despăgubire a vizat aplicarea prevederilor art. 22 alin.2 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare. Pretenția a fost formulată și față de angajator, instanțele reținând în hotărârile citate faptul că acest premiu reprezintă în fapt compensația în caz de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și că el a fost acordat de către angajator, în baza programului de concediere colectivă, într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut în C. colectiv de muncă la nivel de ramură, cele două prevederi neputând fi cumulate. În consecință, tribunalul a constatat că reclamanta nu justifică niciun prejudiciu care să fi fost cauzat de neîndeplinirea de către sindicat a obligației de apărare a drepturilor membrilor săi.
Față de cele reținute mai sus referitor la executarea de către sindicat a obligațiilor ce-i reveneau în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a reținut că se impune și respingerea solicitării de obligare a acestuia la plata daunelor morale, pretinse de către aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. V.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În motivarea admiterii acestei excepții, instanța de fond, în mod eronat a apreciat că directorul general, în calitate de reprezentant al angajatorului
și sindicatul, reprezentantul salariaților, cei care erau obligați să participă la procedura prealabilă concedierii colective, procedură impusă de art. 69 și următoarele din C. Muncii, sunt cei care ar avea calitatea de titulari, ai unei contestații îndreptate împotriva actelor ce stau la baza concedierii colective.
S-a arătat în acest sens că instanța de fond a omis a preciza că la dosarul cauzei nu s-au depus acte din care să reiasă că a existat negociere între S. I. B. și angajator, prin reprezentant, privind concedierea colectivă, conform art. 69 alin.l, lit.a și b, din C. muncii.
Recurenta arată că prejudiciul pe care l-a suferit, datorită încetării contractului individual de muncă, care s-a produs după emiterea și comunicarea deciziei individuale de concediere nr. 65/(...), decizie dată în urma concedierii colective, este încetarea dreptului de a mai munci pentru angajatorul SC I. SA B. și pierderea dreptului de a mai fi remunerată de angajator.
S-a arătat în acest sens că salariatul, fiind cel care suferă prejudiciul, are dreptul de a contesta și de a solicita constatarea nulității absolute atuturor actele care stau la baza concedierii colective, drept conferit din coroborarea art.65, 66, 76 din C. Muncii și de art. 75 din L. 168/1999.
În decizia de concediere individuală nr. 65/(...), este clar precizat că la baza concedierii reclamantei, stă programul de concediere colectivă nr.
638/(...), aprobat prin decizia nr. 61/(...), care aprobă restructurarea și reorganizarea societății.
Se invocă faptul că această precizare a indus în eroare reclamanta, lăsând să se înțeleagă că în procedura concedierii colective a fost respectată O. nr. 98/1999, republicată.
Astfel, s-a arătat că, întrucât actele care au stat la baza concedierii colective sunt acte care nu respectă legislația muncii și sunt acte care au stat la baza concedierii reclamantei, ea este titulara dreptului de a solicita nulitatea absolută a concedierii colective. În caz contrar, ar însemna că reclamanta a fost concediată individual, pentru motive ce nu țin de persoana ei, și atunci trebuia să se îndeplinească dispozițiile art. 63, alin.2 din C. muncii, adică să se facă evaluarea prealabilă, evaluare prevăzută de art. 77 din C. colectiv de muncă unic la nivel național, 2007-2010, aplicabil la data concedierii.
În baza acestor motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, privind constatarea nulității absolute a concedierii colective, respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, constatarea nulității absolute a actelor ce au stat la baza concedierii colective și obligarea pârâtei la îndeplinirea întocmai a dispozițiilor art. 78 din C. muncii.
S-a mai arătat că în mod greșit prima instanț a admis excepția autorității e lucru judecat, reținând că, prin sentința civilă nr. 5. pronunțată în dosarul (...) s-a soluționat acțiunea reclamantei privind constatarea nulității absolute a deciziei de concediere individuală.
Recurenta precizează că în dosarul de fond (...) nu s-a solicitat de către reclamantă constatarea nulității absolute a deciziei de concediere individuală nr. 65/(...), nulitatea absolută fiind cerută doar în dosarul de recurs de la Curtea de A. C., la termenul de (...).
S-a mai invocat faptul că în Decizia nr. 1079/R/2011, prin considerente, instanța de recurs a reținut faptul că nu s-a respectat procedura concedierii colective și conform art. 76 din C. muncii, concedierea colectivă este lovită de nulitatea absolută, dar nu s-a pronunțat în acest sens prin dispozitiv.
Recurenta a mai arătat că sentința civilă nr. 5. a fost pronunțată prin admiterea unei excepții, neavând putere de lucru judecat în ce privește fondul problemei.
De asemenea, s-a arătat că nulitatea absolută, fiind imprescriptibilă conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nu se putea admite excepția tardivității.
S-a mai precizat că, în momentul când s-a judecat acțiunea dosarului
(...), pe rol la Curtea de A. C. era recursul de la dosarul (...), cu termen (...), iar în momentul când a fost primul termen de judecată, dosarul (...) era la T.
B.-N., instanța de fond, având posibilitatea de a-l studia. Art. 163
Cod.proc.civilă impune că atunci când există două dosare având aceeași cauză, obiect și care se poartă între aceleași părți, dar aflate la instanțe de grad diferit, dosarul se trimite la instanța cu gradul mai înalt, ceea ce nu s-a realizat în prezentul dosar.
În baza acestor motive, s-a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei de concediere individuală, constatarea nulității absolute a decizieinr. 61/(...), care a aprobat concedierea colectivă și obligarea intimatei la îndeplinirea întocmai a art. 78 din C. muncii.
S-a mai invocat faptul că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a S.ui I. B..
Astfel, s-a arătat că, din actele depuse la dosar de către chematul în garanție, se poate constata că nu a existat nicio consultare între sindicat și angajator, consultare impusă de art. 69 alin. 1, lit. a și b, C. muncii, nu a fost niciodată informat salariatul că s-a decis o concediere colectivă, nici de către angajator și nici de către sindicat.
S. I. B., prin atitudinea sa, a încălcat art. 217 din C. muncii și art. 38 din C. muncii, întrucât informarea, consultarea salariaților privind procedura concedierii colective este un drept stabilit prin C. muncii.
S-a mai susținut că, în momentul concedierii colective din martie
2009, era datoria reprezentantului de sindicat să recunoască că nu au existat consultări cu privire la concedierea colectivă. S. I. B., era dator să informeze salariații concediați că desființarea fabricilor nu este aprobată de
A. G. O. a A., că totul se face din voința directorului general. Era dator să comunice chiar instituțiilor statului, AJOFM și ITM ilegalitatea concedierii colective.
S-a mai arătat că excepția lipsei calității pasive, invocată de sindicat prin întâmpinare, vină să confirme că dreptul de a solicita nulitatea absolută a concedierii colective îi revine în totalitate reclamantei.
Analizând recursul declarat de reclamanta I. V., prin prisma motivelorde recurs invocate și a dispozițiilor legale și convenționale invocate în cauză,se reține că acesta este nefondat, soluția primei instanțe fiind corectă, împunându-se doar unele nuanțări privind motivarea acesteia, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.(...) pe rolul T. B.-N., reclamanta I. V. a solicitat, pe lângă obligarea angajatorului la plata unor diferențe de plăți compensatorii și a drepturilor bănești aferente anului 2008, reprezentând participarea salariaților la profit, și anularea deciziei de concediere individuală nr. 65/(...), cu repunerea sa în situația anterioară concedierii.
Prin sentința civilă nr.5022/F/(...), T. B.-N. a respins cererea reclamantei de anulare a deciziei de concediere individuale nr. 65/(...), emisă în baza programului de concediere colectivă nr.638/(...), ca fiind prescris dreptul la acțiune al acesteia, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.a) din C. muncii, reținându-se că aceasta a fost comunicată salariatei, la data de (...), reclamanta recunoscând că a semnat personal de primire, însă, chiar dacă s-ar lua ca moment de început al curgerii acestui termen data când i-a fost înmânat acesteia carnetul de muncă, respectiv data de (...), acțiunea formulată de către aceasta abia la data de (...), apare ca fiind tardiv formulată.
Dispozițiile acestei sentințe civile privind cererea reclamantei de anulare a deciziei de concediere individuale nr. 65/(...) au fost menținute de către Curtea de A. C., prin decizia nr.1079/R/(...).
Curtea reține în cauză că, indiferent de natura motivelor de nelegalitate și netemeinicie a deciziei de concediere, a actului unilateral al angajatorului referitor la încetarea contractului individual de muncă, recurenta-reclamanta era ținută să le invoce, indiferent dacă acestea sunt motive de nulitate relativă sau absolută, înlăuntrul aceluiași termen de 30 de zile calendaristice de la comunicarea acestei decizii, pe care legiuitorul l- a prevăzut în art.283 alin.1 lit.a) din C. muncii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, interesul reclamantei, motivul de pentru care s-a adresat justiției pentru proteguirea drepturilor sale, chiar și atunci când invocă nelegalitatea procedurii de concediere colectivă, nu este un interes colectiv, interesul celorlalți salariați concediați, ci tocmai acela de a fi constatată de fapt nulitatea actului unilateral al angajatorului care a decis încetarea contractului său individual de muncă.
Prin urmare, s-ar putea reține că reclamanta doar în acest cadru este lipsită de calitate procesuală activă în cauză, chiar de interes, acționând în judecată pe fostul angajator, pentru a invoca noi motive de nelegalitate, ce țin de procedura concedierii colective ce a stat la baza emiterii deciziei de încetare a contractului său individual de muncă, la data de (...), deși acest act unilateral i-a fost comunicat cu mult timp în urmă, la data de (...), și, mai ales, după ce decizia de concediere nr. 65/(...) a fost menținută, prin sentința civilă nr.5022/F/(...), T. B.-N., rămasă irevocabilă, prin decizia nr.1079/R/(...) a C. de A. C.
Se are în vedere în acest sens faptul că, și în ipoteza în care s-ar admite o asemenea acțiune în constatarea nulității absolute a procedurii de concediere colectivă, a programului de concediere colectivă și a actelor ce au stat la baza acestuia, reclamanta nu ar mai putea obține ceea ce de fapt în cauză constituie chiar scopul pentru care a acționat în judecată angajatorul în prezenta cauză, respectiv anularea deciziei prin care aceasta a fost concediată, care a fost deja menținută de către instanțele de judecată, chiar dacă numai pe o excepție, nu pe fond, respectiv pe excepția prescripției dreptului la acțiune, care împiedică însă oricum soluționarea fondului unei asemenea contestații, privind motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului de concediere.
Astfel cum am precizat anterior, în cadrul termenului de prescripție a dreptului la acțiune privind contestarea deciziei de încetare a contractului său de muncă, reclamanta are calitate procesuală activă de a invoca orice neregularități privind procedura concedierii colective.
Acestea au fost de fapt și considerentele avute în vedere de către prima instanță atunci când a pronunțat decizia de respingere a acțiunii formulate în cauză, chiar dacă în ceea ce privește strict modalitatea în care aceasta a soluționat excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și autorității de lucru judecat, se impun a fi reținute sublinierile formulate anterior.
În acest sens sunt și disp.art.76 din C. muncii, conform cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, iar în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic și nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga la repunerea părților în situația anterioară în condițiile legii, conform art.78 din C. muncii, prevederi din care rezultă clar că orice neregularități ale concedierii, inclusiv ale concedierii colective, care pot duce la nulitatea absolută a acesteia, trebuie invocate în cadrul contestației formulate împotriva deciziei de concediere individuale, urmând a fi analizate de către instanță în acest cadru.
Este cert, analizând aceste dispoziții, că legiuitorul a urmărit în chip logic ca respectarea procedurii de concediere să fie analizată tocmai în cadrul conflictului de muncă declanșat prin contestarea în termen legal a deciziei unilaterale privind încetarea contractului individual de muncă al salariatului, sau oricum, înlăuntrul aceluiași termen de prescripție și nu după trecerea a unui an și jumătate de la comunicarea deciziei de concediere și, mai mult, după ce deja decizia de concediere individuală a fost deja menținută de către instanțele de jurisdicție a muncii.
Pentru aceste motive, având în vedere că motivele de nulitate a concedierii invocate la data de (...) nu mai pot repune în discuție decizia de concediere individuală a recurentei, se rețin ca fiind nefonadate și cererile acesteia privind obligarea intimatei la repunerea sa în situația anterioară concedierii și la obligarea de daune morale.
Se reține astfel că în mod corect a fost respinsă și cererea de chemare în garanție a reclamantei formulată împotriva S.ui I. B., în temeiul disp.art.60 din C. de procedură civilă, având în vedere faptul că, pentru motivele expuse anterior, instanțele de judecată s-au aflat în imposibilitate de a analiza motivele de nelegalitate și netemeinicie a deciziei de concediere, ce includeau și respectarea procedurii de concediere, tocmai din culpa procesuală a recurentei, care nu s-a adresat înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de lege în acest sens organelor de jurisdicție a muncii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. V. și se va menține sentința primei instanțe.
În temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei S. I. S. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 1. din 1 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...) pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. I. S. suma de
700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER
N. N.
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: I.S..
| ← Decizia civilă nr. 4495/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 575/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
