Decizia civilă nr. 227/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 227/R/2011
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâta recurentă C. N. DE CĂI F. C. SA și S. CN C. SA I. C. N. împotriva sentinței civile nr. 1425 din (...) a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. M. DE L. D. D. C. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 18 ianuarie 2011, respectiv în încheierea ședinței din data de 20 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie
C U R T E A :
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 260/117/(...), reclamantul S. M. DE
L. D. D. C. C.-N., în numele membrilor săi de sindicat, a chemat în judecatăpe pârâtele C. N. DE CĂI F. B. și C. N. DE CĂI F. S.- S. I. C.-N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să oblige pârâtele la plata către fiecare membru de sindicat a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie pentru anii 2006, 2007 și 2008, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat sunt îndreptățiți la plata sumelor solicitate în temeiul art. 32 din Contractul
Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2005 - 2006, înregistrat la D. B. sub nr. 6113/(...), prevedere reiterată și în CCM pe anii
2007 - 2008.
Pârâta C. N. DE CĂI F. B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că drepturile solicitate sunt condiționate de constituirea fondului necesar pentru plata acestora, în cuantum de 10% din venituri. Se arată că pârâta a înregistrat pierderi în anii 2006, 2007 și 2008 și plăți restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, fondul de salarii fiind limitat.
Pârâta C. N. DE CĂI F. S.- S. R. CF C., prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a sucursalei arătând că aceasta are statut de sucursală fără personalitate juridică a C. N. DE CĂI F. B.
S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătându-se că sindicatul nu este semnatarul contractelorcolective pe care le invocă, ca și excepția inadmisibilității cererii, arătându-se că în cauză nu s-a uzat de procedura prealabilă stabilită în contractul colectiv de muncă, respectiv de sesizare a comisiei mixte patronat - sindicate.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că regionalele de cale ferată nu pot acorda ajutoare materiale din proprie inițiativă, sursele financiare fiind stabilite de G. S-a mai arătat că, datorită fondului limitat de salarii, în anii 2006, 2007 și 2008 s-au acordat ajutoare materiale, în luna decembrie, în cuantum de 1713 lei, 450 lei, respectiv de 540 lei.
Pârâta a invocat teoria impreviziunii în executarea contractului colectiv de muncă, având în vedere că angajatorul este în imposibilitate de executare a obligațiilor ce derivă din acesta. Cum fondul de salarii a fost și este limitat, pârâta a arătat că a fost în imposibilitate de acorda aceste ajutoare.
Prin sentința civilă nr. 1425 din (...), Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. N. DE CĂI F.-S. R. CF C., a admis acțiunea formulată de reclamantul S. M. DE L. D. D. C. C. în contradictoriu cu pârâtele:. N. DE CĂI F. B. și C. N. DE CĂI F.-S. R. CF C. și în consecință, a obligat pârâtele să plătească reclamantului sumele aferente membrilor de sindicat, reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv pe anii 2006,
2007 și 2008, sume reactualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele: Reclamantul reprezintă interesele membrilor de sindicat din cadrul
D.ui C., tabelul cu numele și acordul acestora fiind depus la fila 4. Cum reclamanții sunt angajații pârâtei și li se aplică prevederile art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2005
- 2006, înregistrat la D. B. sub nr. 6113/(...), având în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003, prima instanță a reținut ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta
S. R. CF C..
Totodată instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. R. CF C., având în vedere că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt angajații acesteia, raportul de muncă fiind încheiat între reclamanți și sucursală.
În conformitate cu prevederile art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2005 - 2006, înregistrat la D.
B. sub nr. 6113/(...) și a CCM 2007-2008, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Deși la dosar nu s-a depus respectivul contract colectiv, pârâta a reprodus în întâmpinare formularea art. 32 invocată de reclamant.
Potrivit prevederilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective încheiate cu respectarea condițiilor legale constituie legea părților.
În al doilea rând, existența dreptului la salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, este garantată și de art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportat la art. 41 alin. 5 din Constituție.
Art. 32 din Contractele colective de muncă pe anii 2. și 2007-2008 instituie o obligație imperativă de detaliere a modalității de acordare arespectivului drept salarial. Ori, neîndeplinirea acestei obligații imperative expres asumate, atrage răspunderea juridică (inclusiv patrimonială) a societății pârâte, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportate la cele ale art. 41 alin. 5 din Constituție.
S-a mai reținut că art. 32 din aceste Contractele colective de muncă recunosc un drept de natură salarială și impun o obligație accesorie acestui drept (de detaliere a modalității de plată). Deci, în niciun caz, o obligație contractuală nu poate fi confundată cu o condiție, fiind evident că articolul mai sus menționat nu prevede acordarea dreptului „dacă"; părțile vor stabili acest lucru. Dimpotrivă, se instituie o obligație expresă și imperativă, consecutivă recunoașterii dreptului, obligație de detaliere doar a aspectului punctual al modalității de plată. Ca atare, obligația contractuală și condiția sunt două noțiuni juridice net distincte și inconfundabile, astfel încât în speță nu poate fi reținută existența vreunei condiții a actului juridic, cu atât mai puțin a unei condiții suspensive.
În al treilea rând, s-a mai reținut că art. 32 nu poate fi interpretat greșit (prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic), considerându-se că dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea debitorului (societatea angajatoare pârâtă). O asemenea condiție este prohibită de art. 295 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 1010 din Codul civil, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților, fiind nesocotite prevederile art. 7 alin. 2, art. 8 alin. 1 și 4, art. 2 alin. 1 din Legea nr.
130/1996. Deci, nu poate fi vorba de un drept „eventual"; sau o simplă vocație, iar acesta nu poate fi acordat diminuat. În plus, având în vedere caracterul sinalagmatic, oneros și comutativ al contractului colectiv de muncă, și dispozițiile exprese ale legii (art. 1, art. 2 alin. 1, art. 8 alin. 1 și 4 din Legea nr. 130/1996) potrivit cărora acest contract reglementează
„drepturi"; și obligații, rezultă faptul că prevederile art. 32 din contractele colective de muncă amintite stabilesc un drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu.
Cu privire la teoria impreviziunii în executarea contractului colectiv de muncă invocată de pârâta S. R. CF C., care are în vedere faptul că angajatorul este în imposibilitate de executare a obligațiilor ce derivă din acesta, fondul de salarii fiind limitat, instanța va respinge această susținere deoarece, legea nu interzice ca la data apariției condițiilor restrictive, angajatorul să efectueze demersurile pentru renegocierea unor clauze ale contractului colectiv de muncă și prin încheierea unui act adițional la acesta să diminueze sau chiar să suprime aceste drepturi. Cum pârâtele nu a făcut aceste demersuri, clauzele contractului colectiv încheiat cu respectarea condițiilor legale constituie legea părților.
Față de cele ce preced, prima instanță a reținut ca fiind fondate pretențiile privind dreptul salarial solicitat, făcând aplicarea prevederilor art.11 alin. 1 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 41 alin. 5 din Constituție, prevederi pe care instanța este chemată să le aplice conform art. 1 alin. 5 și art. 124 alin.1 din Legea fundamentală, prevederi ce nu pot fi eludate, neputându-se da girul aplicării „contra legem"; a unor interpretări nelegale a clauzelor contractului colectiv de muncă în sensul vidării de conținut a drepturilor subiective salariale sau în sensul stingerii drepturilor prevăzute în contractul la nivel superior.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs C. N. DE CĂI F. C. S. B.
și C. N. DE CĂI F. S. B.- S. R. CF C.-N., considerând-o ca fiind nelegală șinetemeinică pentru următoarele motive:
În primul rând, se arată că S. R. CF C.-N. nu are calitate procesuala pasiva in cauză, deoarece politica managerială privind acordarea de drepturi salariale nu intră în competența conducerii acesteia.
Se mai arată că această sucursală nu are buget propriu de venituri și cheltuieli, deci nu are posibilitatea asigurării resurselor financiare necesare punerii în executare a unei astfel de obligații.
Pe fondul cauzei, C. N. DE CĂI F. C. S. B., în nume propriu și pentru
S. R. CF C.-N. arată următoarele:
Potrivit prevederilor art.22 alin.1 din H. nr.581/1998, C. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către guvern, la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M.
Finanțelor, excepție fiind anii 2006 și 2007, când, în conformitate cu art.1și
2 din O.G. nr.1/2007, bugetul de venituri și cheltuieli al companiei este cuprins în bugetul general consolidat al M. T. și se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor care este ordonatorul principal de credite , al ministerului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.
Conform art.29 alin.3 și 4 și art.47alin.3, 48 alin.2 din Legea nr.500/2002, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată. Fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexa la bugetul fiecărui ordonator principal de credite, iar alocațiile pentru cheltuielile de personal nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte capitole de cheltuieli.
Bugetul de venituri și cheltuieli al CNCF";. S. aprobat conform prevederilor menționate mai sus, pentru anul 2007, nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea acestor salarii suplimentare.
Mai mult, recurenta nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anii 2008 și 2009, astfel că, neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de bază aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
Se mai arată că, potrivit alin 3 din art 32 : „D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului pentru salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar";.
Or, în contextul în care recurenta nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând chiar pierderi, precum și plăți restante, aceasta consideră că nu există obligația plății salariilor suplimentare.
Se mai arată că, potrivit art.22 alin.2-4 din H. nr.581/1998, veniturile
C. se realizează din sursele enunțate în aceste prevederi, ori, adunarea generală a acționarilor poate decide, în funcție de prioritățile C. și alte alocări ale veniturilor.
Recurenta mai arată că are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare.
Se mai susține că, tot pe fondul unei crize economice, Guvernul a emis
O. nr.81/1997 pentru reglementarea plății primelor anuale, a celui de-al 13- lea salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, prin care se prevede că societățile cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi și plăți restante față de bugetul de stat, nu au dreptul de a plăti, la finele anului asemenea premii.
Se mai arată că art. 32 alin 2 din CCM prevede că fondul necesar plății drepturilor bănești solicitate se constituie din veniturile realizate, aceasta fiind o condiție pentru plata salariilor suplimentare.
Recurenta mai invocă și dispozițiile HG 142/2005 și HG 5., prin care s-au prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, defalcate pe trimestre, nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală. În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă se vor plăti astfel încât cumulat de la începutul fiecărui an( (...)) să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv 35% în trimestrul următor din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
De asemenea, se mai arată că, prin O. nr.7. s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul de personal.
Analizând recursurile formulate de C. N. DE CĂI F. C. S. B., în nume propriu și pentru S. R. CF C.-N., se reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente C. N. DE
CĂI F. ";. S. B.- S. R. CF C.-N. este nefondată întrucât natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă, așadar un element al salariului, ce face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
Având în vedere că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, este evident că raportul juridic dedus judecății este legat între acest pârât, ca angajator și reclamanți, ca angajați. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. D. modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat. Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că disp.art.22 alin.1 din H. nr.581/1998 și cele ale art.29 alin.3 și 4 și art.47alin.3, 48 alin.2 din Legea nr.500/2002 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Având în vedere disp.art.1 din O. nr.81/1997, se reține că prevederile acesteia nu sunt aplicabile în cauză.
În ceea ce privește H. nr. 142/2005, se reține că dispozițiile acesteia nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează doar măsuri salariale ce urmau să fie respectate în anul 2005 de către operatorii economici monitorizați, ori în cauză nu s-au solicitat drepturi salariale pentru anul
2005.
De asemenea, H. nr.5., deși cuprinde măsuri ce se impun a fi luate cu privire la drepturile salariale cuvenite salariaților în anul 2006, nu este aplicabilă în cauză întrucât salariile suplimentare aferente anului 2006 se plătesc salariaților în anul următor, conform art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2., înregistrat la D. B. sub nr. 6113/(...), ce prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În ceea ce privește O. nr.7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata salariului suplimentar cuvenit pe anii
2006, 2007 și 2008, potrivit clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile, în temeiul disp.art.312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de C. N. DE CĂI F. C. S. B., în nume propriu și pentru S. R. CF C.-N. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. N. DE CĂI F. C. S. B. - S. R. CF C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1425 din 26 aprilie 2010 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 24 ianuarie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.cu opinie separatăîn sensul admiterii recursului G REFIER, N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Cluj:- M. F. B.;
- E. P..
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez oportună soluția admiterii recursului.
În esență, considerentele ce stau la baza opiniei mele sunt legate de obligativitatea ca un contract colectiv de muncă să respecte imperativele legii, pentru a putea deveni la rândul său legea părților, conform art. 969
Cod civil și art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
În acest sens, constat că în cazul special al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, atât resursele financiare obținute prin derularea activității comerciale cât și cele necesare acoperirii costurilor, deci implicit cele necesare plății drepturilor salariale constituie fonduri publice, așa cum de altfel se arată în recursurile declarate atât de companie cât și de sucursala de la C.
În acest sens, rețin intervenția legiuitorului, care prin H. nr. 7. privind
întărirea disciplinei economico -financiare și alte dispoziții cu caracterfinanciar a luat măsuri în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie, statuând la art. 3 alin. 1 că indicele
câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Pe de altă parte, prin H. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit O rdonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se statuează, la art. 1 alin.1 coroborat cu alin. 2 că fondul de salarii și numărul mediu de personal prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli pentru operatorii economici monitorizați aprobate pentru anul 2006 potrivit legii (...) reprezintă limita
maximă în anul 2006 și constituie baza de calcul a drepturilor salariale ce urmează a fi negociate prin contractele colective de muncă, cu sublinierea, laart.2, că plafoanele trimestriale cuprinse în anexa nr. 1, referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal, reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal, prevăzute în anexa nr.
2, reprezintă limite minime.
La art.3 se face referire expresă la situația primei acordate cu ocazia zilei festive a unității, în sensul că aceasta nu va putea, alături de alte premii, să depășească fondul de salarii aprobat: „drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul operatorilor economici prevăzuți la art. 1, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte, pe primele 3 trimestre ale anului 2006, cel
mult 65% și, respe ctiv, cel mult 35% în trimestrul I V, din suma anuală c orespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat ";.
Situația este menținută și în anul 2007, în care se adoptă H. nr.
1/2007, articolul său unic statuând că „anexa nr. 1 la G. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 23 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre";, fiind deci evident că se mențin dispozițiile imperative valabile pentru anul 2006, raportat la sumele indicate în noua anexă.
Față de aceste dispoziții cu caracter imperativ, consider că nu se poate opune angajatorului obligativitatea contractului colectiv de muncă, în măsura în care acesta încalcă dispoziții imperative ale legii.
Dacă pentru angajatorii care nu au o componentă publică, nu se pune problema cenzurării resurselor pe care, prin contracte colective de muncă, aceștia promit a le pune la dispoziția angajaților sub forma diferitelor premii, existând libertatea de decizie asupra propriilor resurse financiare, în cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, intervine o componentă de interes național în gestionarea resurselor financiare, drept dovadă faptul că aprobarea bugetelor acestor entități revine executivului: art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale statuează că „bugetele de
venituri și cheltuieli ale unităților care primesc sume de la bugetul de stat și cele ale unităților m onitorizate în baza p revederilor art. 11 di n Ordonanța de urgenta a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin nr. 5., cu completările ulterioare, se aproba prin ordin comun al ministrului de resort,
ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare";.
Drept urmare, limitările impuse prin hotărâri de guvern, în sensul celor arătate mai sus, prin condiționarea de a se încadra în suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat, apar ca imperative, deci opozabile nu doar angajatorului, ci și angajaților, cu putere de lege.
Nu se poate vorbi deci despre o obligativitate a contractului colectiv de muncă care să depășească puterea obligatorie a legii, fiind de la sine înțeles, în cazul acestor angajatori și deci a angajaților lor, o condiționare a îndeplinirii obligațiilor contractuale de încadrarea în veniturile aprobate prin buget. T. pentru că statul este, în cazul acestui angajator, acționar majoritar, fiind implicate deci în derularea raporturilor de drept dintre angajator și angajat, finanțele publice, este implicită obligativitatea respectării normelor financiare și mai ales, a principiului proporționalității
dintre câștigul salar ial și productivitatea muncii , statuat de altfel explicit îndispozițiile legale mai sus enunțate.
În acest sens, mă raportez la dispozițiile art. 981 Cod civil, conform cărora clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul.
De altfel, acest principiu, al proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii dintre este strâns legat, în aprecierea mea, de principiul bunei credințe în derularea raporturilor de muncă, fiind greu de acceptat admisibilitatea cererii de acordare a unor sume care nu au corespondent în rezultatele muncii, sens în care sunt dispozițiile art. 10 și
154 Codul muncii, unde se arată: „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu";. „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.
În mod evident, în cazul unui angajator care să nu implice, ca acționar majoritar, statul, această proporționalitate se poate asigura în mod mult mai simplu, prin măsuri mai operative și mai puțin restricționate decât în cazul unui angajator de anvergura celui în litigiu, care este ținut să își limiteze eventualele măsuri de reducere a cheltuielilor salariale din considerente ce țin totodată de politica statului în materie de protecție socială.
În speță, s-a probat, prin depunerea bilanțurilor și conturilor de profit
și pierdere aferente celor 3 ani, faptul că bugetele de venituri și cheltuieli aprobate nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare, mai mult, pentru anul 2008 CNCF „C."; SA neavând aprobat bugetul de venituri și cheltuieli.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciez întemeiate recursurile formulate, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9
Cod proc.civ.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T.
(...)
| ← Decizia civilă nr. 2661/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3594/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
