Decizia civilă nr. 2156/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2156/R/2011
Ședința publică din data de 15 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. „. F. SA împotriva sentinței civile nr. 22 din 19 ianuarie 2011, pronunțată de T. B.- N., în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. F., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal și asistat de av. C. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică arătând că instanța de fond în mod corect a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere, motivat pe faptul că nu au fost respectate prevederile art. 268 alin. 2 C. muncii, iar aspectul că ar fi în imposibilitate de a pune în executare hotărârea instanței de fond nu este dovedit. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul (...) pe rolul T. B. N., precizată ulterior (f.21), reclamantul B. F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S. N. „. F. SA - S. S. C., anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 1. din data de (...), emisă de directorul S. N. „. F. SA - S. B., ca nelegală și netemeinică, reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei atacate, plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea pe postul ocupat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației a invocat nulitatea absolută a deciziei, întrucât această decizie nu este motivată, raportat la dispozițiile art.268 C. muncii.
Un alt motiv de nulitate a deciziei invocat este lipsa unei cercetări disciplinare prealabile, procedură obligatorie, impusă de dispozițiile art.267
C. muncii, și pe care angajatorul a înțeles să o efectueze într-un mod
„original";, în sensul că i-a comunicat reclamantului o foaie pe care se aflau câteva întrebări și la care i s-a cerut să răspundă într-un anume interval de timp, iar aceste întrebări nu vizau decât unul dintre motivele care i se imputa.
În ce privesc motivele sau cauzele care ar fi dus la emiterea acestei dispoziții, se arată că acestea nu au fundament faptic, fiind doar motivații formale care să ducă la sancționarea și la înlăturarea sa din locul de muncă pe care îl ocupa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 268 alin.5 din C. muncii. Pârâta S. N. „. F. SA - S. S. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că, inițial, contestatorul a refuzat să răspundă solicitării de a da explicații pentru faptele comise, după care a fost de acord să răspundă la câteva întrebări, răspunsurile fiind edificatoare în privința atitudinii adoptate de reclamant, astfel că nu se poate reține că cercetarea disciplinară nu a fost efectuată.
Pârâta a arătat că faptele săvârșite de reclamant sunt de natură penală ceea ce justifică pe deplin decizia conducătorului sucursalei de desfacere a contractului de muncă.
Prin scriptul depus la f.60, pârâta a solicitat suspendarea soluționării contestației, întrucât au fost sesizate organele de cercetare penală în vederea stabilirii și sancționării faptelor săvârșite de reclamant, anexând în copie, scrisoarea înaintată Poliției Judiciare a municipiului B.
S-a precizat totodată că din eroare de dactilografiere a fost consemnat în decizie art.264 alin.1 lit.";f"; ca fiind din Contractul colectiv de muncă, în loc de C. muncii.
Prin sentința civilă nr. 22/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița N ăsăud în dosar nr. (...), s-a admis contestația precizată, formulată de reclamantul B. F., împotriva deciziei nr. 1./(...), în contradictoriu cu pârâta S. N. „. F. SA - S. S.-C., ca fiind întemeiată și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1./(...); s- a dispus repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii actului de concediere; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii (...) și până la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul B. F. a fost angajatul S. N. „. F. SA - S. B. până la data de (...),dată la care, prin decizia nr.1., aceasta i-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă conform art. 264 alin.1 lit.";f"; din C. muncii, așa cum s- a precizat ulterior.
La baza emiterii deciziei a stat referatul nr. 119/(...), întocmit de directorul sucursalei B. - ing. R. Septimiu, din care rezultă că reclamantul a săvârșit mai multe abateri disciplinare. Astfel, s-a reținut în decizie că acesta și-a întocmit în fals adrese cum că ar fi beneficiat de sporuri pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, precum și de sporuri de vechime mai mari decât cele reale, adrese prezentate spre semnare în scopul de a fi utilizate la stabilirea punctajului pensiei; nerespectarea dispozițiilor conducerii sucursalei, fapt ce a determinat obligarea sucursalei la platadrepturilor bănești;conduita necorespunzătoare față de colectivul în care și-a desfășurat activitatea, precum și abateri disciplinare pentru consum de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, pentru care a fost sancționat anterior.
Potrivit art. 63 alin. 1 din C. muncii, concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute.
Nu s-a putut reține că în cauză nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.
Din actele depuse la dosar, T. a reținut că, potrivit art. 267 alin. 2 C. muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, reclamantului i-au fost solicitate explicații pentru faptele comise, ocazie cu care acesta a răspuns la câteva întrebări care aveau menirea de a-i permite să se apere de învinuirile ce i se aduc.
S-a constatat că această cercetare disciplinară a fost finalizată cu un raport întocmit de directorul sucursalei în care se motivează într-un fel desfacerea disciplinară a contractului de muncă încheiat cu reclamantul, dar care nu cuprinde motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate.
A mai reținut instanța că, pentru a fi legală, este necesar ca decizia să cuprindă toate elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 din C. muncii, iar lipsa uneia dintre ele acestea atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse.
Examinând cuprinsul deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, s-a constatat că în cuprinsul său se menționează faptele reținute în sarcina reclamantului, fără a se face vreo mențiune cu privire la data comiterii faptelor descrise, mai ales că nu există nicio dovadă că acest referat a fost adus la cunoștința reclamantului. C. dacă se menționează cauzele care au determinat directorul sucursalei să procedeze la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, nu sunt expuse motivarea sau detalierea împrejurărilor concrete ce i se impută. Se vorbește despre „. reclamantului privind nerespectarea anumitor dispoziții, fără să se menționeze în ce anume constă atitudinea și care dispoziții au fost încălcate. Se vorbește apoi despre conduita sa fără să fie menționate aspectele imputate sau despre neîndeplinirea unor atribuții de serviciu, fără a se face referire la ceva anume.
Cu toate că faptele descrise sunt reținute în sarcina reclamantului, angajatorul nu menționează în cuprinsul deciziei de concediere faptul că sancțiunea se aplică în urma încălcării anumitor prevederi legale, adică precizarea articolului, aliniatului, literei dispozițiilor legale nesocotite de acesta. P. prevederilor legale încălcate are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă într-adevăr faptele acestuia constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile impuse acestuia. Neindicarea unui temei legal aplicabil situației de fapt avute în vedere echivalează cu lipsa temeiului legal al măsurii dispuse.
Potrivit art. 76 C. muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea dispozițiilor art. 63, art. 76, art. 268 alin. 2 C. muncii, T. a admis contestația formulată și, în consecință, a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1./(...) emisă de S. N. „. F. SA - S. B.
În temeiul art. 78 C. muncii, constatându-se nulitatea concedierii, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii,fiind obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data concedierii (...) și până la reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior.
Existența unor motive de nulitate absolută a concedierii împiedică analiza pe fond a temeiniciei sancțiunii aplicate.
În baza art. 274 C.proc.civ., intimata a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. Î. F. S. - S. „.- C., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate cu consecința respingerii ca neîntemeiate a contestației formulate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că după concedierea reclamantului, S. B. unde acesta lucra, s-a desființat si, odată cu ea si toate posturile din fosta sucursala. Inexistența postului ocupat anterior de reclamant creează aceasta situație de imposibilitate de realizare a dispoziției instanței de judecata.
Consideră recurenta că în mod greșit a reținut instanța de fond nulitatea deciziei pentru neefectuarea cercetării prealabile, recurenta precizând că motivul principal pentru care a procedat la desfacerea contractului de munca a contestatorului a fost emiterea in fals a acelor documente adresate C. J. de P. in vederea obținerii unei situații avantajoase pentru sine in cazul pensionarii. Celelalte motive sunt complementare si care nu ar fi determinat luarea unei asemenea masuri.
Precizează recurenta că pentru falsificarea acelor adeverințe, cuprinzând sporuri neacordate, a încercat inițial de a obține explicații de la reclamant, iar după refuzul acestuia, a fost nevoită a-i formula câteva întrebări. Răspunsul la acele întrebări este de natura sa edifice instanța cu privire la atitudinea reclamantului.
Mai arată recurenta ca reclamantul si-a falsificat si contractul individual de munca, înscriindu-si in fals funcția de "sef de birou", contract cu care s-a prezentat la Tribunalul Bistrița Năsăud, solicitând plata diferenței de salar, cerere respinsa de instanța.
Prin hotărârea atacată instanța ocolește acest aspect, relevând ca importante celelalte fapte - aspecte a căror detaliere nu s-a făcut tocmai pe considerentul ca săvârșirea unei singure fapte deosebit de grave si cercetarea acesteia justifica pe deplin măsura dispusa.
Mai arată recurenta că a sesizat organele de cercetare penala cu privire la faptele ce i se imputa contestatorului, solicitând instanței suspendarea soluționării contestației. Instanța in baza rolului sau activ, trebuia sa cerceteze si acest aspect, dar s-a mulțumit sa constate ca nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale a reclamantului.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 4 și 5 cod proc. civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleaplicabile Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Prin decizia nr.1. din (...) pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de (...), conform art. 264 alin. 1 lit. f din C. Muncii. S-a consemnat în conținutul deciziei de concediere că potrivit referatului nr. 119/(...), întocmit de directorul sucursalei B. - ing. R. Septimiu, rezultă că reclamantul a săvârșitmai multe abateri disciplinare. Astfel, s-a reținut în decizie că acesta și-a întocmit în fals adrese cum că ar fi beneficiat de sporuri pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, precum și de sporuri de vechime mai mari decât cele reale, adrese prezentate spre semnare, în scopul de a fi utilizate la stabilirea punctajului pensiei; nerespectarea dispozițiilor conducerii sucursalei, fapt ce a determinat obligarea sucursalei la plata drepturilor bănești ale persoanei pensionate în cauză; conduita necorespunzătoare față de colectivul în care și-a desfășurat activitatea, precum și abateri disciplinare pentru consum de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, pentru care a fost sancționat anterior.
Prevederile art. 263 alin. 2 din C.Muncii definesc abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Alineatul 1 al aceluiași articol prevede că angajatorul își poate exercita dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi doar în situația în care constată săvârșirea unei abateri disciplinare în sensul arătat mai sus, fiind obligat de prevederile imperative ale art. 268 alin. 2 din C.Muncii, să precizeze expres, chiar în cuprinsul deciziei de sancționare, care sunt abaterile disciplinare reținute în sarcina salariatului, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară si instanța competentă.
Legiuitorul a stabilit prin această reglementare o măsură de protecție a angajatului împotriva eventualelor abuzuri ale societății, față de care se află în raporturi de subordonare.
Prevederea concretă în decizia de concediere a tuturor elementelor conținute de textul legal permite instanței judecătorești investită cu cenzurarea legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate, verificarea măsurii în care faptele, astfel precizate și descrise, constituie abateri disciplinare în sensul codului, precum și îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii disciplinare.
Potrivit art. 268 alin. 2 din C. muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să cuprindă în primul rând descrierea faptei.
Aceste element, deosebit de important, reprezintă o cerință de sine stătătoare, necesară pentru a se asigura premisa unei apărări reale a salariatului.
Legiuitorul folosește termenul de „., ceea ce presupune prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare a obligațiilor ce îi reveneau în temeiul raporturilor de muncă, de o gravitatea suficient de mare pentru a constitui o abatere disciplinară.
Ca atare, o simplă enunțare nu este suficientă pentru acoperirea intenției legiuitorului, ci din modul de descriere a faptei trebuie să rezulte în mod concret acțiunea săvârșită de salariat, circumstanțele producerii sale și toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient de detaliata afaptei, pentru ca atât salariatul, cât și instanța de judecată să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.
De asemenea, descrierea faptei nu este suficientă dacă nu este indicată și data comiterii ei, pentru că numai astfel se poate cunoaște dacă au fost respectate termenele legale de aplicare a sancțiunii.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, descrierea din decizia contestată a faptelor reținute în sarcina reclamantului intimat nu răspunde exigențelor legale menționate mai sus, cu atât mai mult cu cât referatul întocmit de directorul sucursalei în urma cercetării disciplinare, nu a fost adus la cunoștința salariatului.
Curtea apreciază ca fiind lipsită de relevanță sub acest aspect susținerea recurentei potrivit căreia motivul principal pentru care s-a procedat la desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului îl constituie emiterea în fals a acelor documente adresate C. J. de P., în vederea obținerii unei situații avantajoase pentru sine în cazul pensionării și că săvârșirea acestei fapte justifică pe deplin măsura dispusă.
Aceasta întrucât, din moment ce în decizia de sancționare disciplinară sunt reținute mai multe fapte în sarcina salariatului, instanța are obligația de a verifica legalitatea întocmirii deciziei prin raportare la toate faptele descrise în decizia respectivă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în referatul întocmit de directorul S.
S. SA B. se menționează că un aspect determinant în luarea deciziei îl constituie nerespectarea de către reclamant a dispozițiilor conducerii sucursalei, așadar s-a apreciat că toate faptele reținute în sarcina salariatului au fost considerate abateri în raport de care s-a apreciat necesară aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă.
Din această perspectivă Curtea mai constată că, chiar dacă prima instanță a reținut îndeplinirea procedurii cercetării prealabile în cauză, din adresa nr. 72/(...) (fila 39 dosar fond) rezultă că salariatului reclamant i-au fost adresate întrebări doar cu privire modul de întocmire a adeverințelor nr.
288/(...) și nr. 288/(...), adeverințe cuprinzând sporuri pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru și alte sporuri, fără a se face referire și la celelalte fapte reținute prin decizia contestată.
Pe de altă parte, întrucât abaterea disciplinară este unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare, pentru a se putea stabili dacă o faptă poate fi astfel calificată, instanța trebuie să aibă posibilitatea de a analiza elementele constitutive ale acesteia.
Din acest motiv, nu întâmplător și fără a da dovadă de un formalism excesiv și nejustificat, legiuitorul a prevăzut ca decizia de sancționare disciplinară să cuprindă în mod obligatoriu prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât în caz contrar instanța este pusă în imposibilitatea de a analiza elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
Latura obiectivă este esențială în acest sens, neputându-se lăsa în sarcina instanței stabilirea faptelor ilicite pe care angajatorul le-a avut în vedere atunci când a dispus aplicarea sancțiunii, respectiv de a căuta în ansamblul atribuțiilor ce revin salariaților prin lege, regulamentul intern, contracte colective și individuale de muncă, fișa postului, îndatoririle concrete care au fost încălcate sau nerespectate de către salariat, cu atât mai mult cu cât cel ce se bucură de prerogativă disciplinară trebuia să dețină probe, la momentul luării măsurii, cu privire la acțiunile sau inacțiunile ilicite concrete ale angajatului.
Cum în decizia contestată nu sunt indicate nici prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este incident și motivul de nulitate a deciziei rezultând din nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. b din C. muncii.
De asemenea, se constată că prin răspunsurile formulate la întrebările ce i-au fost adresate (filele 40 - 41 dosar fond) reclamantul a formulat mai multe apărări, susținând printre altele faptul că ciornele sale au avut la bază datele din statele de plată din anii respectivi și că acele ciorne au fost predate secretarei în vederea redactării adeverinței, însă nu i-au mai fost restituite nici ciornele, nici adeverințele redactate, pentru a putea verifica dacă s-au strecurat greșeli.
Simpla mențiune indicată în decizie în sensul că apărările formulate de salariat sunt neconcludente nu este de natură să răspundă cerințelor legale, din moment ce salariatul invocase aspecte ce puteau fi verificate concret și pe baza verificărilor respective puteau fi eventual înlăturate.
Astfel, față de cele de mai sus, se constată corecta aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 63 alin. 1 C. muncii ce stipulează:
„Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod";, iar art. 76 C. muncii stabilește dincolo de orice dubiu că acea concediere „dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută";, fiind evident că sancțiunea lovește concedierea dispusă cu încălcarea oricăreia din etapele procedurii stabilite de lege, nediferențiat, tocmai datorită caracterului grav al măsurii, care este imperios necesar să urmeze pașii prescriși de legiuitor pentru a nu lăsa loc de arbitrar și abuz.
În ce privesc susținerile recurentei referitoare la sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la comiterea de către reclamant a unor fapte penale, Curtea constată că nici în primă instanță și nici în recurs recurenta nu a făcut nici o dovadă în sensul că împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală, situație în care în mod legal instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, nefiind întrunite cerințele art. 244 alin. 1 pct. 2 cod proc. civ.
Faptul că ulterior emiterii deciziei contestate S. B. a S. N. de Î. F. SA a fost desființată, recurenta susținând că astfel au fost desființate toate posturile din fosta sucursală, inclusiv postul deținut de către contestator, nu este de natură a conduce la nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Aceasta întrucât dispozițiile art. 78 din codul muncii nu fac nici o distincție după cum postul în care trebuie dispusă reintegrarea mai este sau nu în ființă. Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că a avut loc o reorganizare a societății pârâte prin reducerea numărului de sucursale, cu redistribuirea personalului din sucursalele desființate în cadrul noilor sucursale.
Cum în cauza de față instanța a fost învestită cu verificarea legalități și temeiniciei deciziei privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, în acest cadru procesual instanța nu poate analiza aspectele invocate de pârâtă privind desființarea ulterioară a postului deținut de reclamant.
Pentru aceste considerente, Curtea reține că în mod legal și temeinic prima instanță a constatat nulitatea deciziei de concediere, cu consecințeleprevăzute de art. 78 din C. Muncii, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul formulat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. „. F. S. - S. „.- C. împotriva sentinței civile nr. 22 din 19 ianuarie 2011 a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 3594/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 369/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
