Decizia civilă nr. 2286/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
D. CIVILĂ NR. 2286/R/2011
Ședința 23 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. S. împotriva sentinței civile nr. 344 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. N. AL C. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă avocat P. C. în reprezentarea intereselor pârâtei recurente SC E. S. și consilier juridic C. P. M. în reprezentarea intereselor reclamantului intimat S. N. al C. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 iunie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosar note de ședință.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar delegația de reprezentare a părții in instanță și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului și asupra cererii de suspendare a efectelor sentinței atacate.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că renunță la cererea de suspendare a efectelor sentinței atacate.
Pe fond solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, urmând a se dispune respingerea acțiunii introductive a reclamantului, susținând pe larg motivele invocate prin motivele de recurs și notele de ședință depuse la dosar. S. obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Arată că, în conformitate cu prevederile art. 80 din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură T., salariații au primit echivalentul a cinci salarii brute negociate la nivel de ramură, iar prevederile art. 123 al 2 din Contractul Colectiv de M. la nivel deramură T. nu nominalizează expres că se referă și la societatea pârâtă, iar acest contract se aplică tuturor angajaților din acea ramură.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.344 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL C. A. pentru salariatul P. S. R. în contradictoriu cu pârâta S. E. R. S. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul a 5 salarii de bază brute, avut la data concedierii, în temeiul art.80 alin 1 din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură T. pe anii 2008-2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. 11 emisă de pârâta S. E. R. S. la data de (...) s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului P. S. R. în temeiul art. 65 din C. muncii, începând cu data de (...) (fila 7).
După cum recunoaște însuși reclamantul, acesta a beneficiat de acordarea unui salariu compensatoriu, iar prin prezenta cerere, astfel cum a fost precizată, solicită obligarea pârâtei la plata diferenței de plăți compensatorii constând în 5 salarii de bază brute negociate.
Potrivit art. 67 din C. muncii, salariații concediați pentru motive care nu
țin de persoana lor „pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";, iar conform art. 80 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii
2008-2010 și înregistrat la M. M., F. și E. de Ș. sub nr. 722/2008, „Părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, această dispoziție fiind incidentă (și) atunci când unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Potrivit art. 25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, modificată și completată și art. 4 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, acesta a fost aplicabil de la data de (...) și până la data de (...), cu posibilitatea de prelungire.
În speță, după cum s-a reținut deja, reclamantul a fost concediat ca urmare a desființării postului ocupat; pârâta susține, însă, că prevederile mai sus citate ale CCMRT nu îi sunt opozabile, întrucât societatea nu face parte din Confederația N.ă a Patronatului Român, nu a participat la negocieri și nici nu este indicată expres în Anexa nr. 5, unde sunt enumerate unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă.
Potrivit art. 239, art. 241 alin. 1 lit. c din C. muncii și art. 9, art. 11 alin.
1 lit. c din L. nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat respectul contract colectiv de muncă, și aceasta indiferent de data angajării salariatului sau de afilierea lui la o organizație sindicală din unitate.
Această mențiune este, de altfel, inserată și în cuprinsul Contractului
Colectiv de M. încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010,art. 3 stabilind că prevederile acestuia „produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitatului acestora";. De asemenea, art. 123 prevede în mod neechivoc, în aplicarea art. 13 alin. 2 din L. nr. 130/1996, faptul că acest contract colectiv de muncă produce efecte în toate unitățile nominalizate în Anexa nr. 5, precum și în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe.
Or, atâta vreme cât societatea pârâtă are ca obiect principal activitatea de transporturi - aspect necontestat în cursul procesului - rezultă că îi sunt aplicabile clauzele CCMRT. În acest sens, aplicabilitatea contractelor colective la nivel de ramură nu este condiționată de existența obligației de încheiere a unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate (raportat la numărul de angajați), ci, dimpotrivă, art. 247 din C. muncii stabilește că dacă nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau de grup de angajatori, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Astfel, este adevărat că prevederea din C. muncii statuează dreptul salariaților disponibilizați la obținerea unei compensații doar în măsura în care aceasta este concretizată prin altă dispoziție aplicabilă, însă contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, aplicabil în speță, prevede atât dreptul la compensație cât și nivelul la care aceasta se acordă.
Cu privire la sintagma de „. de bază brut negociat"; utilizată de părțile contractante, tribunalul a reținut că, atâta vreme cât nu s-a menționat în mod expres că s-ar fi avut în vedere salariul de bază brut negociat la nivel de ramură, nu există niciun motiv pentru interpretarea clauzei în acest sens. Că nu este vorba despre o simplă omisiune reiese din faptul că atunci când s-a vizat salariul negociat la nivelul ramurii transporturi, s-a menționat explicit acest lucru în cuprinsul contractului colectiv de muncă - a se vedea art. 41 alin. 3. Apoi, varianta speculată de societatea pârâtă nu ar fi singura posibilă, putându-se de asemenea avansa ipoteza de salariul de bază brut negociat la nivel național, la nivel de unitate sau de grup de unități, însă probabil că este cea mai avantajoasă pentru angajator.
Lipsa oricărei specificări conform celor expuse atrage, deci, în mod logic concluzia că s-a vizat acordarea de plăți compensatorii prin raportare la salariul de bază brut negociat de salariat cu angajatorul.
Pentru toate acestea și ținând cont de faptul că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părții aflate în culpă (art. 243 din C. muncii și art. 30 din L. nr.130/1996, modificată și completată), tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului P. S. R. sunt întemeiate și a dispus obligarea pârâtei S. E. R. S. la plata în favoarea sa a diferenței de plăți compensatorii cuvenite.
Conform art. 161 alin. 4 raportat la art. 78 alin. 1 din C. muncii, sumele datorate vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri pârâta S. E. R. S. a declarat recurs prin care asolicitat suspendarea efectelor sentinței atacate, precum și casarea sentinței și,în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a invocat că pârâta nu face parte din unitățile la nivelul cărora se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de ramură T. de care se prevalează reclamantul, fiind incidente prevederile art.13 din L. nr.130/1996.
Se critică reținerea ca bază de calcul a despăgubirilor acordate reclamantului a salariului brut al acestuia deoarece art.80 alin.1 din CCM la nivel de ramură stabilește că elementul de referință este salariul brut negociat la nivel de ramură.
Se critică reținerea caracterului obligatoriu al compensației acordate cu ocazia concedierii, susținându-se că este facultativă.
Se critică existența discriminării invocate de reclamant arătându-se că nici un angajat al societății nu a primit plății compensatorii.
În fine, se invocă că în notificarea trimisă de reclamant s-a greșit numele recurentei, ceea ce atrage prin analogie cu art. 88 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., nulitatea actului.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. vaadmite recursul pentru următoarele considerente:
În prealabil, cererea de suspendare a efectelor hotărârii va fi respinsă ca rămasă fără obiect, în raport de examinarea sa concomitent cu soluționarea recursului, neputând avea efecte ulterior acestui moment, conform prevederilor art. 300 alin. 3 C.pr.civ.
În privința fondului, Curtea constată că deși art.241 alin.1 lit. c C. muncii și art.11 alin.1 lit. c din L. nr.130/1996 în forma de la momentul concedierii reclamantului prevăd că „ clauzele contractelor colective de muncă produc efecte…. pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel";, aceste dispoziții legale se completează cu cele edictate de art.13 din L. nr.130/1996.
Conform normei legale menționate:
„Părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel……de ramură de activitate, unitățile în cadr ul cărora se aplică clauzele negociate";.
În cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile competente ale ace stora se stabilesc ș i se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, or respectarea prevederilor potrivit legii";.
Prin urmare rezultă că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură se aplică în cadrul unităților precizate în cuprinsul acestui contract.
Este real că o atare dispoziție nu este reglementată și de C. muncii însă acest act normativ, prin art.237 (cuprins în Titlul VIII Contractele colective de muncă) recunoaște reglementarea prin lege specială a procedurii de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, astfel încât prioritate are norma specială edictată de L. nr.130/1996.
În acest sens, Curtea observă că pârâta nu este cuprinsă în anexa nr.5 din CCM la nivel de ramură transporturi cuprinzând unitățile la care se aplică acest contract colectiv, ceea ce de altfel nu se contestă de către părți.
Deși art.123 din CCM, reglementând întinderea efectelor acordului prevede aplicabilitatea sa:
";1. În toate unitățile nominalizate în anexa 5;
2. În toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe, conform art.11 alin.1 lit. c din L. nr.130/1996";,
Curtea constată că prin punctul 2 citat anterior, partenerii de dialog sociale au extins în mod nelegal efectele contractului colectiv de muncă practic la nivelul tuturor unităților din ramura transporturi.
Astfel, art.13 din L. nr.130/1996 limita aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi la unitățile precizate nominal. ceea ce s-a realizat prin art.123 pct.1.
Prin urmare, adăugarea unei alte categorii de unități determinate în mod generic, așadar neprecizate normal, contravine dispozițiilor art.13 din L. nr.130/1996 și lipsește contractul colectiv de muncă de efectul obligatoriu pe care art.236 alin.4 C. muncii și art.7 alin.2 din L. nr.130/1996 îl recunosc contractelor colective încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.
De altfel, Curtea remarcă inutilitatea stabilirii nominale a unităților în care se aplică acest contract conform art.123 pct.1 și anexei nr.5, în raport de conținutul pct.2 al aceleiași norme care reglementează incidența globală a contractului asupra tuturor unităților din ramura transporturi și activități conexe.
În acest sens, în condițiile în care precizarea nominală a unităților este dublată de reglementarea aplicării generale a contractului, care se abate de la caracterul restrictiv al efectelor acordului colectiv la nivel de ramură (art.13 din L. nr.130/1996), Curtea reține că dispoziția edictată de art.123 pct.2 este ineficientă din punct de vedere legal, neputând produce consecințele juridice urmărite.
În atare situație, temeiul cererii reclamantului de acordare a salariilor compensatorii nu poate fi asigurat de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece pârâta nu face parte din unitățile precizate în cadrul cărora se aplică.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. fără a mai examina celelalte motive de recurs privind întinderea dreptului sau existența unei discriminări, va admite recursul, va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii .
În temeiul art. 274 C.pr.civ., intimata va fi obligată să plătească recurentei suma de 3715 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată la fond (onorariu de avocat, conform facturii și extrasului de cont de la filele 32-33).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței.
Admite recursul declarat de pârâta S. E. S. împotriva sentinței civile numărul 344 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. N. AL C. A.
Obligă pe intimatul S. N. AL C. A. să plătească recurentei suma de 3715 lei, cheltuieli de judecată la fond.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. D. D. G.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
| ← Decizia civilă nr. 1697/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4930/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
