Decizia civilă nr. 2384/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2384/R/2011
Ședința publică din data de 28 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent S. S.
„S."; Z. în numele și pentru salariatul K. A. ATTILA împotriva sentinței civile nr.
358 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. M. S., având ca obiect litigiu de muncă acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului - avocat I. D. din cadrul Baroului S. și reprezentanta intimatei - avocat M. V. din cadrul Baroului B..
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantele părților depune la dosarul cauzei note de ședință și declară că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței întrucât în mod nelegal a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii. S. recursul astfel cum a fost formulat în scris.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală, susținând oral în fața instanței de recurs apărările formulate în scris. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată în recurs pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 13 octombrie
2010 sub nr. (...), reclamantul S. S. S. Z., în numele membrului de sindicat K.
A. - A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S. M. R. S., să constate că acesta, începând cu data de (...), a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții speciale; să oblige pârâta la recunoașterea perioadei de (...) și până la încetarea raporturilor contractuale ca fiind perioada lucrată la locul de muncă în condiții speciale, în sensul să elibereze o adeverință care să ateste dreptul și perioada de activitate desfășurată în condiții speciale și săefectueze viramentele necesare către bugetul asigurărilor sociale, în cazul în care se impune, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că reclamantul este angajat al S. M. R. S. - P. de lucru A. Z., în baza unui contract individual de muncă, având meseria de muncitor lacătuș mecanic din (...) și până la (...), iar începând cu aceasta data și până în prezent având meseria de electromecanic. Din analiza cărții de munca a reclamantului rezultă că acesta a desfășurat activitate în loc de muncă recunoscut ca încadrându-se în grupa I de munca, conform HGR
559/1990 anexa 1. Totodată, activitatea prestată în respectivul loc de muncă este prevăzută în ORD. 50/1990 (varianta actualizata 1994) la poziția 92. La data de (...), prin L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și asigurări sociale, a fost abrogat Ordinul 50/1990, iar la data de (...), în baza art. 22 din Hot. 2. a fost abrogat HGR 559/1990. Conform art. 20 alin 3 din L. nr. 1., acest act normativ a fost completat în anul 2003 cu prevederile H. nr. 1. privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale. Conform art. 20 alin. 3 din L. 1. cu completările aduse prin art. 3 alin. 1 lit. a din H. 1. privind metodologia de încadrare a locurilor de muncă în „. speciale";, angajatorul avea obligația de a întocmi lista privind nominalizarea locurilor de muncă care se puteau încadra în condiții speciale, de a efectua expertiza tehnică a locurilor de muncă conform art. 3 alin. 1 din H. 1. și expertiza medicala asupra capacității de muncă și stării de sănătate a angajaților, efectuata conform art. 3 alin. 1 lit. e din același act normativ. Pârâta, ignorând prevederile legale aplicabile, nu a respectat metodologia instituita de H. 1., încălcând dreptul angajaților săi de a beneficia de încadrarea locurilor lor de munca în condiții speciale și implicit de celelalte avantaje legislative ce decurg din aceasta nominalizare, în ceea ce privește condițiile de pensionare. H. nr. 1. prevede și lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale. Activitatea desfășurată de reclamant poate fi încadrată la punctul 34 al acestui ordin și punctul 49, anume activitate desfășurata de personalul care lucrează la fabricarea și ambalarea negrului de fum și activitate de dozare manuala a antioxidanților, acceleratorilor și a agenților de vulcanizare.
În drept a invocat H. nr. 559/1990, Ord. 50/1990, L. nr. 1., H. nr. 1. L. nr. 2..
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii sub aspect procedural, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În susținerea excepției inadmisibilității cererii formulate la petitul 1, pârâta a arătat în esență că pe calea acțiunii în constatare de tip declaratoriu se poate solicita constatarea existenței sau neexistanței unui drept și nu constatarea unei situații de fapt. S. că teza finală a textului art. 111 C.Proc.Civ. consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare, iar reclamantul avea posibilitatea realizării dreptului de a fi încadrat în condiții deosebite de muncă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 283 alin. 2 din Codul M. coroborat cu dispozițiile Decretului nr.
167/1958. S-a susținut că orice drept material la acțiune, pornind de la prevederile H. nr. 1., astfel cum au fost modificate, se naște cel mai târziu la data de 30 iunie 2005.
Excepția prematurității conține argumentație pentru cererea privind încadrarea locului de muncă la condiții speciale, până la încetarea raporturilorde muncă.
Reclamatul a solicitat respingerea excepțiilor invocând următoarele susțineri:
Primul petit din cererea introductivă se referă la constatarea existenței unui drept, finalitatea fiind practic realizarea dreptului prin mijloace specifice precizate în cadrul petitului nr. 2 al cererii; H. nr. 2. nu prevede un termen special de prescripție, iar dispozițiile generale cuprinse în Decretul nr.
167/1958 nu pot fi aplicate prin asimilare.
În baza art. 137 alin. 1 C.Proc.Civ., instanța a trecut la soluționarea cu prioritate a excepțiilor peremtorii și absolute a inadmisibilității acțiunii sub aspect procedural și a prescripției dreptului la acțiune respingându-le cu următoarea motivare: cauza acțiunii( causa petendi), este reprezentată în speță de stabilirea grupei de muncă și a condițiilor de muncă de care va depinde existența și întinderea drepturilor reclamantului pe care le va putea eventual solicita printr-o acțiune în realizare ulterioară, iar prevederile legale referitoare la termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în realizarea dreptului nu sunt incidente în speță.
Raportat la solicitarea de respingere a acțiunii pe fond, ca inadmisibilă, instanța a pus în vedere pârâtei să precizeze dacă lipsa procedurii speciale prevăzută de legislația în vigoare pentru încadrarea locurilor de muncă la condiții speciale reprezintă o apărare de fond sau o excepție de fond care se impune a fi soluționată distinct de fondul cauzei și care are prioritate la soluționare față de excepția prematurității nesoluționată până la acest termen de judecată.
Pârâta a precizat la ultimul termen de judecată că înțelege să valorifice aceste susțineri în cadrul unei excepții motivată astfel: încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face numai în cadrul unei metodologii speciale prevăzute de lege. A. normativ care reglementează criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite este H. nr. 2. privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, abrogată prin H. nr. 2. privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Conform actului normativ menționat, această procedura presupunea parcurgerea mai multor etape într- un termen limitat și trebuia efectuată, în conformitate cu art. 3 din H. nr. 2., de către angajator împreună cu sindicatele sau, după caz, reprezentanții salariaților din unitate. În cauză, aceste proceduri nu au fost finalizate, partenerii sociali constatând că la nivelul unității, în anul 2001 când au început demersurile impuse de procedura legală, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite. Față de această situație, în mod normal autoritatea competentă nu a eliberat nici un fel de aviz care sa constate existenta condițiilor speciale de munca in unitate. Legiuitorul a prevăzut obligativitatea implicării sindicatelor reprezentative în acest proces (încă de la etapa inițiativei), iar lipsa de diligentă a sindicatului care a rămas în pasivitate până în 2010, nu poate fi imputată angajatorului.
Raportat la excepția inadmisibilității, sub aspect substanțial, a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii speciale, reclamantul a arătat în concluziile scrise depuse la dosar că întrucât pârâta a susținut că însuși obiectul cererii de chemare în judecată este inadmisibil, nu poate fi vorba de soluționarea de către instanță a vreunei excepții. A susținut că instanța de judecată nu poate, în mod legal și judicios, să rămână în pronunțare asupra fondului cauzei, fără existența vreunei excepții de fond ridicate de părți. E., în cazul în care instanța a apreciat problema „inadmisibilității"; acțiunii ca fiind o excepție de fond, ar fi trebuit să unească această excepție cu fondul și, după administrarea întregului probator relevant și pertinent soluționării juste a cauzei, inclusiv a uneiexpertize în protecția muncii, să se pronunțe și asupra excepției, odată cu fondul.
Prin urmare, instanța poate respinge acțiunea ca inadmisibilă pe fond, numai ca urmare a admiteri unei excepții de fond, care însă nu a fost ridicată în prezenta cauză.
Reclamantul arată în același timp că, raportat la dispozițiile art. 3 C., orice cerere de chemare în judecată nu poate fi inadmisibilă pe fond, ci eventual neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 358 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii speciale, următoarele:
Înainte de a declanșa un proces civil, o persoană trebuie să stabilească dacă este titularul unui drept subiectiv încălcat ori urmărește ocrotirea unui interes legal, are interes să acționeze în justiție, are calitate procesuală și are capacitatea de a sta în judecată. A.ea reprezintă condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, iar lipsa lor constituie temei pentru invocarea unei excepții de fond.
În situațiile în care legea prevede expres îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței, reclamantul are obligația îndeplinirii acesteia, obligație care se constituie într-o veritabilă condiție specială, suplimentară de exercițiu a acțiunii. Lipsa dovezii îndeplinirii acesteia se poate invoca, ca și în cazul condițiilor generale de exercițiu, pe cale de excepției, iar soluția care se impune este aceea a inadmisibilității acțiunii. Sub aspectul efectului pe care îl produce, această excepție este peremtorie și dirimantă și se poate uni cu fondul doar în condițiile prevăzute de art. 137 alin. 2 C.Proc.Civ., care sunt de strictă interpretare și aplicare, respectiv atunci când pentru soluționarea ei se impune administrarea unor probe comune cu fondul.
În speță, instanța a apreciat că excepția inadmisibilității pentru lipsa proceduri speciale are prioritate față de fondul cauzei, conform art. 137 alin.1
C.Proc Civ. și că aceasta se poate soluționa fără a fi necesară administrarea unor probe comune cu fondul, în concret, expertiza tehnică în protecția muncii.
Soluția propusă de reclamant de respingere a acțiunii ca inadmisibilă pefond nu poate fi primită, date fiind diferențierile care există între noțiuniprecum excepția de fond și apărarea de fond.
Apărarea pe fond exprimă mijloacele prin care pârâtul pune în discuție fondul cererii de chemare în judecată, urmărind respingerea acesteia ca nefondată sau ca neîntemeiată, după examinarea fondului pretenției, iar excepția procesuală de fond a inadmisibilității pentru neîndeplinirea unei proceduri, chiar dacă are natura juridică a unui mijloc de apărare, se referă la condiții de exercițiu a acțiunii.
Nici chiar o unire cu fondul a excepției nu ar fi justificat o astfel de soluție, în condițiile în care, după administrarea probelor comune se revine la regula soluționării cu prioritate a excepțiilor, instanța pronunțându-se mai întâi asupra excepției și numai dacă excepția este respinsă, se trece la cercetarea fondului.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, instanța reține următoarele:
În baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr.
68/1990pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. M. și Ocrotirilor S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M. au emis O rdinul nr. 50/1990, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, în grupa I de munca se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar în grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 1 din H. nr. 559/1990, personalul care este în activitate de la locurile de munca cu condiții deosebite din unitățile M. Industriei Chimice și
Petrochimice, conform listei-anexe la prezenta hotărâre, beneficiază de încadrare în grupa I de munca în vederea pensionării, pe întreaga perioada lucrată, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990.
A.e reglementări legale și-au găsit aplicabilitate practică în cazul reclamantului, prin inserarea la punctul 62 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioada (...) - (...), prin inserarea la punctul 70 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioada (...) - (...) a lucrat 100% în grupa a I de muncă și prin inserarea la punctul 82 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioada (...) - (...) a lucrat 100% în grupa a I de muncă.
Articolul nr. 198 din L. nr. 19/(...) prevede că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă Ordinul nr. 50/1990, iar art. 196 că prezenta lege intra în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 3, 140, 141, 143,
168, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, ale art. 180 alin. (2)-(4), ale art. 182 și
186, care intra în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al
Român.
A. ultim act normativ suprimă clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Conform art. 20, „în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de munca în luna respectiva; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2";.
La data de 22 februarie 2001 a fost adoptată Hotărârea de G. nr.
261/(...) privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care, conform art. 20, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie
2001.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cuprinde o serie de etape, a cărei succesiune a fost recomandată de legiuitor. P. operațiune vizează nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca, acolo unde acesta este înființat.
După nominalizarea efectuată de această comisie paritară, se recomandă expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii, iar apoi efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1).
Următoarele operațiuni, menționate la literele d, e, f și i se referă la solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății
și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de muncă; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca în conformitate cu prevederile art. 4 și stabilirea locurilor de munca în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 15 care prevede că locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor L. nr. 1., sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată nu suprimă metodologia de încadrare prevăzută prin norme legale imperative, ci reprezintă reperul de nominalizare a locurilor de muncă în vederea încadrării la condiții deosebite, respectiv condiții speciale.
Conform art.16, angajatorii care au locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia. A. termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2001, prin H. nr. 676/(...), apoi până la 30 iunie 2002, prin H. nr.
1. și ulterior, până la data de 31 decembrie 2002, prin H. nr. 613/(...).
În speță, S. S. S. a cărei succesor în drepturi și obligații este pârâta, a nominalizat locurile de muncă în vederea determinări de noxe și obținerii avizului obligatoriu al I.T.M. , necesar încadrării acestora la condiții deosebite.(f. 74 - 76 din dosar (...), acvirat pe cale scurtă).
Apoi printr-o adresă înregistrată la ITM în data de 27 iunie 2001(f. 77 din dosar (...), acvirat pe cale scurtă)a solicitat efectuarea de verificări în vederea încadrării acestor locuri de muncă în condiții deosebite.
Expertizarea s-a făcut în data de 28 iunie 2001 în prezența inspectorului de muncă C. M. și a numiților S. I., șef birou, Coste Aurel, lider de sindicat și
Z. Dan, membru CSSM.(f. 78 din dosar (...), acvirat pe cale scurtă)
Cu această ocazie, ITM S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001 în care se arată că, s-au efectuat verificări pentru acordarea, conform art. 4 alin.(1) și alin.(2) din H. nr. 2., a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite pentru locurile de muncă prevăzute în anexă.
În urma efectuării acestor determinări, s-a concluzionat că „determinările de noxe s-au desfășurat în condiții normale de muncă, mai puțin la recuperare folie polietilenă unde nu există sistem de ventilație.";
Concluzia, defectuos formulată,este interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite. Această interpretare se întemeiază pe neemiterea de către ITM a avizului prevăzut de art. 4 din H. nr. 2., care se constituie într-o condiție sine-qua-non în cadrul metodologiei de încadrare.
Față de aceste concluzii, sindicatul a avut o atitudine pasivă, de acceptare, până la data de 12 februarie 2002 când a formulat o adresă către P.
J. S., cu mențiunea „spre știință: conducerea S. S. S., M. Românie, I. de M. M. S., I. T. de M. S., F. și C. M..
Adresa a fost înregistrată în aceeași zi la P. J. S., la ITM și la S. J. Z.
Prin aceasta, S. S. și-a exprimat nemulțumirea față de nedepunerea dosarului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la ITM, solicitând monitorizarea modului în care se aplică prevederile L. nr. 1. și a HG
2..
Cu toate însă că nu i s-a furnizat nici un răspuns, sindicatul, în reprezentarea membrilor săi și inclusiv a reclamantului, nu a atacat în instanță refuzul nejustificat de a răspunde cererii sale, în termen legal.
De asemenea, față de atitudinea pretins pasivă a pârâtei, nu a înțeles să uzeze de prevederile L. nr. 1. și să declanșeze un conflict de interese.
Procedura prevede ca în prealabil sindicatul sau reprezentanții aleși ai salariaților să sesizeze în scris revendicările salariaților motivate și propunerile de soluționare.
În cazul neformulării unui răspuns de către angajator sau a unui răspuns nesatisfăcător, conflictul de interese se putea declanșa. Caracterul obligatoriu al concilierii nu exclude dreptul părților de a se adresa instanței în caz de insucces a concilierii, iar prin mediere care este o etapă facultativă, nu se urmărește evitarea introducerii acțiunii în instanță, ci evitarea escaladării conflictului și declanșării formei lui extreme: greva.
Etapa succesivă, facultativă la rândul său, este arbitrajul, hotărârea arbitrară fiind atacabilă la instanța de judecată, în condițiile art. 364-366
C.Proc.Civ..
A.e pârghii au fost la dispoziția reclamantului, reprezentat în condițiile L. nr. 54/2003, de S. S. S. Z.
Prin urmare, argumentul invocat cu privire la necunoașterea concretă a demersurilor efectuate de pârâtă în vederea încadrării locurilor de muncă nu poate subzista..
În data de 28 august 2003 a fost adoptată H. nr. 1025 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Articolul 2 al acestui act normative prevede: „(1) criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale sunt următoarele: a) încadrarea locurilor de munca în grupa I de munca, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectiva numai în locurile de munca definite la art. 1 lit. a); c) existenta la locurile de munca în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în munca, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacității de munca și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
(2) Încadrarea persoanelor în locuri de munca în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1)";.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale presupune îndeplinirea următoarelor operațiuni a căror ordine cronologică a fost stabilită de legiuitor la art. 3: a) nominalizarea locurilor de muncă care se solicita a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii; b) solicitarea de verificare a activităților cuprinse în lista locurilor de munca în condiții speciale, inițiata de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se afla locul de muncă respectiv sau C. N. pentru Controlul Activităților Nucleare. Lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1; c) verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau C. N. pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de muncă nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologica, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2; d) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați, conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c), precum și a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. d); e) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării și interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii și al comisiilor de expertizare a capacității de munca, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. (1) lit. e).
(2) Etapele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) sunt condiționate de rezultatul verificării menționate la alin. (1) lit. c)";.
Procedura presupune, prin urmare, o acțiune comună inițiată de angajat împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii.
Conform art. 3 alin. (3), pasivitatea angajatorului, îndreptățește sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii să sesizeze inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de munca conform alin. (1) lit. c).
Pe baza dosarului care cuprinde documentele prevăzute de art. 5 alin.3 ,
C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale formată din reprezentanți ai M. M., S. S. și F. și ai M. S., acordă avizul sau respinge motivate solicitarea de emitere a acestuia.
Potrivit art. 13, angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de munca în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la M. M., S. S. și F. care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitiva.
Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competenta, potrivit legii.
Angajatorii împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii au putut solicita în baza acestui act normativ, reevaluarea locurilor de muncă până la data de 31 decembrie 2004.
Pârâta nu a efectuat nici un demers cu privire la încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, considerând că dacă în urma verificărilor efectuate de ITM nu s-au constatat condițiilor de muncă care să atragă încadrarea la condiții deosebite, cu atât mai puțin s-ar fi identificat condiții care să atragă necesitatea încadrării la condiții speciale.
S. salariaților însă, nu a înțeles să acționeze în temeiul art. 3 alin. 3 din
H. nr. 1., mai sus citat, respectiv să solicite inspectoratului teritorial de muncă verificarea locurilor de muncă pentru întocmirea procesului verbal care se constituie într-un document obligatoriu la dosarul care se înaintează C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale.
Această pasivitate a creat imposibilitatea de a solicita instanței verificarea activității acestei comisii, în cazul emiterii unui refuz motivat.
C. paritară constituită din 5 membrii de sindicat și 5 membrii din partea patronatului, au negociat și semnat anual contractul colectiv de muncă care cuprinde și reglementări referitoare la condițiile de muncă.
Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.
Accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 6 din
Concepția europeană a Drepturilor O. nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța nu refuză soluționarea prezentei cauze pentru motivele prevăzute de art. 3 C., așa cum susține reclamantul, ci reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe altă căi, ignorate de reclamant.
Pentru toate aceste argumente de fapt și de drept, văzând neîndeplinită procedura specială prevăzută de lege, instanța a admis excepția inadmisibilității invocata de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. S. S. Z. în numele membrului de sindicat, solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a textelor de lege, atât în ceea ce privește aspectele procedurale, cât și în ceea ce privește normele de dreptul muncii incidente în speță. Cu toate că prima instanței a reținut excepția inadmisibilității acțiunii, totuși face aprecieri trunchiate asupra înscrisurilor, analizând implicit fondul cauzei fără a preciza clar procedura prealabilă obligatorie.
Cu privire la calificarea și caracterul „inadmisibilității acțiunii"; arată că deși pârâta a intitulat susținerile ca fiind o „. de fond";, instanța a denaturat înțelesul vădit dat de parte și a soluționat „excepția inadmisibilității";.
S. că este eronată reținerea excepției inadmisibilității, deoarece, în realitate, pârâta nu a înțeles să invoce o astfel de excepție prin întâmpinarea formulată și nici la ultimul termen de judecată și nici prin notele de ședință depuse pentru pronunțare.
Apărarea constantă a pârâtei intimate, este că la nivelul anului 2001, lalocul de muncă al reclamantului nu erau condiții speciale de muncă, nefiindastfel întrunite condițiile pentru emiterea avizului.
Problema inadmisibilității, ridicată de pârâtă este în mod cert o apărare de fond și era firesc și judicios corect ca instanța să intre în cercetarea fondului cauzei, să administreze probele pertinente și utile și să pronunțe o soluție asupra fondului. Instanța avea obligația legală de a verifica, prin probele ce se impun, afirmația pârâtei privind inexistența sau existența condițiilor speciale la locul de muncă al reclamantului pe perioada solicitată.
Instanța a calificat în mod eronat procedura prevăzuta de H. nr. 1. ca fiind o „. prealabilă";, fără parcurgerea căreia reclamantul nu se poate adresa instanței. Nu există nicio prevedere expresă privind îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței ca o veritabilă condiție specială, a cărei neîndeplinire să poată să producă efectul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Apreciază că singura interpretare corecta a problemei îndeplinirii pașilor
„recomandați"; de H. nr. 2. si H. nr. 1. ridicata de pârâta prin întâmpinare și prin notele de ședința este ca aceasta reprezintă o apărare de fond.
Atâta timp cât pârâta analizează și evocă fondul dedus judecății prin toate actele depuse, nu se poate admite că aceasta a dorit valorificarea în acest cadru procesual a unei excepții peremtorii și dirimante cum instanța a susținut.
De altfel, în măsura în care instanța a apreciat totuși că se impune o analiză a fondului cauzei, ar fi trebuit să o facă în mod complet, prin unirea excepției cu fondul și administrarea întregului probatoriu pertinent și util soluționării cauzei.
S-a invocat eronata apreciere a instanței cu privire la „. limitelor puterii judecătorești și încălcarea principiului separării puterilor în stat";, din moment ce consideră I. T. de M. o „. de stat"; față de care instanța de judecată ar depăși limitele puterii judecătorești dacă ar analiza fondul în prezenta cauză.
Întrucât I. T. de M. nu face parte din nici una dintre puterile de stat, în mod evident instanța de judecată se poate pronunța asupră oricărei probleme asupra căreia ar avea atribuții și această instituție, fără încălcarea principiului și fără depășirea limitelor puterii judecătorești.
Din moment ce instanța de judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, are posibilitatea de a se pronunța asupra unor probleme stabilite inițial în sarcina altor entități, în mod evident că pentru identitate de rațiune, instanța de judecată are posibilitatea, în baza aceluiași principiu, să se pronunțe și asupra existenței sau întinderii unor drepturi subiective recunoscute de lege și afirmate în prezentul cadru procesual.
Cu atât mai mult într-un litigiu de dreptul muncii, apreciază că instanța de judecată nu numai că se poate pronunța, ci este obligată să se pronunțe asupra fondului drepturilor reglementate legal care fac obiectul prezentei cauze, respectiv asupra încadrării condițiilor în care reclamantul își desfășoară activitatea într-o anumită clasificare legală.
Prin refuzul instanței de a analiza fondul cauzei, sub pretextul că drepturile reclamanților „se putea realiza pe alte căi, ignorate de reclamant"; și sub pretextul „depășirii limitelor puterii judecătorești"; apreciază că instanța de fond a încălcat flagrant dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 al. 1 din CEDO, astfel cum sunt ele conturate de practica C. E. a D. O. și a refuzat sărecunoască reclamantului dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată care să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi recunoscute prin lege.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale arată că din motivarea făcută de instanță nu reiese care sunt pașii din cadrul așa-zisei „proceduri prealabile"; pe care reclamantul nu i-a respectat. De asemenea, instanța face referire la „. căi"; ignorate de reclamant, fără însă a preciza care sunt acelea.
Arată că instanța a reținut eronat incidența procedurii prealabile obligatorii din H. nr. 1., deoarece nu există nicio prevedere care să susțină decăderea reclamantului din dreptul de a sesiza instanța de judecată pentru a verifica îndeplinirea condițiilor reglementate de actul dedus judecății.
S-a mai invocat greșita reținere a instanței privind justificarea lipsei de acțiune a pârâtei în privința procedurii reglementate de HG nr. 1..
În cauza, s-ar fi impus declanșarea procedurii de încadrare a locului de muncă al reclamantului în condiții speciale, prin prisma prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a) și a art. 3 lit. b raportat la anexa 1, pct. 49 anume „. manuala a antioxidanților, acceleratorilor și a agenților de vulcanizare";.
Din textele art. 1 și art. 3, rezulta în mod clar că angajatorul ar fi trebuit să realizeze expertize tehnice ale locurilor de muncă pentru identificarea factorilor de risc și expertiza medicală care să evalueze efectele factorilor de risc asupra capacitații de muncă și stării de sănătate a angajaților, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale.
Instanța motivează încălcarea de către pârâta intimată a prevederilor H. nr. 1., prin invocarea unui al text de lege, anume H. nr. 2..
În ceea ce privește actele întocmite de pârâtă în temeiul HG nr. 2., s-a arătat că I. T. de M. S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001, iar concluzia acestuia interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite, este vădit greșită și subiectivă.
"Expertizarea"; la care face referire instanța nu a fost depusa de pârâta la dosarul cauzei. Aceasta "expertizare";, mai exact determinare de noxe profesionale, nu se realizează de către I. T. de M., ci de către instituții abilitate care au în structura lor laboratoare abilitate pentru efectuarea acestor determinări.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei șase buletine de determinare a nivelului de noxe întocmite la data de 26 iunie 2001 și 7 iulie 2001 din care rezultă tocmai depășirea nivelului de noxe profesionale admis la locurile de muncă expertizate, care însă nu au intrat în raza de analiză a instanței.
Este falsă susținerea conform căreia procesul verbal întocmit de I. T. de
M. reprezintă un buletin de determinare a noxelor profesionale de la locul de muncă al reclamantului. A. proces verbal nu face decât să constate că determinările de noxe, care sunt efectuate de laboratoare abilitate, s-au desfășurat în condiții normale de muncă, anume că procesele tehnologice specifice locului de muncă erau în desfășurare normala.
Procesul verbal întocmit de I. T. de M. nu are nicio relevanta în ceea ce privește verificarea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, vizând doar constatarea corectitudinii și regularității măsurilor. A. proces verbal nu poate produce, prin înscrierile făcute în conținutul său, efectul neemiterii de către a avizului de încadrare. R. în mod clar, din prevederile art. 4 din H. nr. 2. care sunt documentele în baza cărora se acorda avizul de încadrare.
Față de aceasta îndeplinire defectuoasă și de rea credință a procedurii de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, sindicatul a formulat ladata de (...) o sesizare/adresa către P. J. S. (nr. 118/2002), conducerea unității
S., LT.M. S. (nr. 357/(...)), I. de M. M. S., S. J. S. (1549/(...)) și C. Meridian.
În această sesizare, sindicatul menționează că "patronatul a acționat cu intenția vădită de a ocoli prevederile legale, care ar duce la îndeplinirea condițiilor necesare încadrării în condiții deosebite de muncă"; încălcându-se prevederile art. 3 și art. 16 din H. nr. 2.. Se menționează totodată că "neefectuarea la S. S. S. de ani de zile a controlului medical periodic face ca astăzi să nu se dispună de datele privind starea reala de sănătate a salariaților";.
Totuși nici aceasta sesizare nu a fost interpretata de instanța de judecata în sensul dovedirii culpei angajatorului în încălcarea dreptului reclamantului de încadrare corecta a locului de muncă în condiții deosebite și mai ales în dovedirea exercițiului de poziție dominanta a angajatorului față de angajații săi.
Instanța a reținut însă că, față de lipsa de reacție a tuturor instituțiilor sesizate, sindicatul ar fi trebuit să facă plângere și că ar fi avut obligația de a declanșa față de angajator procedura conflictului de interese în baza L. nr. 1., însă acest conflict se declanșează doar cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, or încadrarea locului de muncă în condiții deosebite se face prin contractele colective de muncă, ci prin prevederile H. nr. 2..
S-a arătat că este un drept al sindicatului și nu o obligație de a declanșa greva, medierea, arbitrajul, iar instanța nu putea să constate decăderea reclamantului din dreptul de a sesiza instanța, motivat de faptul că sindicatul nu a declanșat greva, medierea arbitrajul.
Consideră că întreaga procedură inițiată de angajator în baza prevederilor H. nr. 2. a fost incompletă, rezultatul fiind încălcarea dreptului angajatului de a i se recunoaște condițiile deosebite de muncă în care își desfășoară activitatea.
Intimata pârâtă SC M. R. SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerearecursului, arătând, în esență, că la fondul cauzei a pus în discuție problema inadmisibilității, atâta timp cât lipsește avizul comisiei specializate, iar încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nu se poate face pe cale judecătorească.
S-a învederat că nu a fost îngrădit dreptul reclamantei de a se adresa unei instanțe, întrucât recurenta, prin sindicat a avut la dispoziție suficiente pârghii legale pentru a acționa.
Consideră că nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că pentru a fi în prezența unei proceduri obligatorii prealabile sesizării instanței, textul de lege trebuie să indice acest fapt în mod expres.
Prin notele scrise formulate, pârâta S. M. R. S. B. a solicitat respingerearecursului și menținerea sentinței recurate.
În motivare pârâta arată că la punctul II din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, a pus în discuția instanței de fond problema inadmisibilității acțiunii, înțelegând că cererea este susținută sub forma unei excepții.
De altfel, însăși instanța de fond a pus în discuția părților dacă înțeleg să susțină sub forma unei excepții faptul că în speță reclamantul nu avea exercițiul unei astfel de acțiuni la termenul la care s-a soluționat cauza, cu acest prilej menționând că înțeleg să susțină o astfel de excepție.
Consideră că acțiunea introdusă de reclamant este inadmisibilă, atâta vreme cât lipsește avizul comisiei specializate pentru încadrarea în condiții speciale, Comisie constituită în cadrul M. muncii. În plus, acțiunea introdusă de reclamant este inadmisibilă, atâta vreme cât nici intimata și nici activitatea prestată de reclamant nu se regăsește enunțate în anexele la L. nr.2..
Conform art.6 din H. nr.1. C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale acordă sau respinge motivat solicitarea de emitere a avizului în urma analizării dosarului depus în vederea încadrării. Un astfel de aviz nu a fost solicitat de către intimată având în vedere următoarele.
- art.2 alin.(1) din H. nr.1. stabilește criteriile ce trebuie îndeplinite pentru încadrarea persoanelor în locuri de muncă cu condiții speciale. Art. 2 alin.(2) impune îndeplinirea cumulativă a acestor criterii. În situația de speță, aceste criterii nu erau îndeplinite.
- conform art.3 alin.(1) lit.b) teza finală din H. nr.1., „lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în Anexa nr.1";.
Reclamantul recurent face referire în acțiunea introductivă la faptul că i se cuvin condiții speciale deoarece activitatea prestată se regăsește la pct.34 și
49 din Anexa 1. Face mențiunea că reclamantul recurent conform actelor depuse la dosarul fondului nu prestează nici una dintre activitățile menționate în Anexa nr.1 la H. nr.1..
- Conform L. nr.2., se consideră a fi locuri de muncă cu condiții speciale, locurile de muncă ce presupun activități dintre cele prevăzute în Anexa nr.1 la lege (aceleași activități precizate și în Anexa la H. nr.1. și care nu se regăsesc în cazul reclamantului din prezenta cauză), și care se regăsesc în unitățile prevăzute în Anexa nr.2 la lege. Or, nici S. M. R. și nici S. S. S. (preluată în
2008 în S. M. R. SA) nu au figurat în Anexa nr. 2 la L. nr. 2..
Nu în ultimul rând, solicitarea avizului nu s-ar fi justificat ținând cont și de faptul că în decembrie 2001, Comitetul de securitate și sănătate în muncă de la nivelul intimatei a constatat că nu sunt întrunite criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. De principiu, s-a constatat că atâta vreme cât la nivelul unității nu s-au înregistrat boli profesionale, ultima boală profesională intervenind în 1983 și că nici nu se pune problema impactului noxelor față de organism de natură a încadra locurile de muncă în condiții deosebite, cu atât mai puțin s-ar putea admite în 2003 încadrarea acelor locuri de muncă în condiții speciale.
Conform dispozițiilor art. 109 alin.2 C.pr.civ., în situația în care legea prevede expres îndeplinirea unei proceduri prealabile (concretizată fie și prin emiterea unui aviz de către un organism executiv specializat), sesizarea instanței nu poate fi făcută în lipsa avizării aceasta fiind o condiție suplimentară de exercițiu al acțiunii.
În mod corect instanța de fond a făcut referire la principiul separării puterilor în stat; instanța de fond nu a făcut denegare de dreptate, ci a considerat că acțiunea introdusă de reclamant este inadmisibilă pe fondul cererii, o instanță judecătorească nefiind în măsură să constate o situație de fapt ce ar fi trebuit constatată până la 31 decembrie 2002 de către o autoritate executivă de specialitate (ITM-ul).
Trebuie avut în vedere faptul că instanța nu a îngrădit dreptul reclamantului de a se adresa unei instanțe de judecată, care să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi recunoscute de lege. R., în calitate de salariat al pârâtei, prin sindicatul reprezentativ a avut la dispoziție suficiente pârghii legale, pentru a acționa față de atitudinea pretins pasivă.
Raportat la susținerile recurentului-reclamant conform cărora pentru a fi în prezența unei proceduri obligatorii prealabile sesizării instanței, textul de lege aplicabil în speță trebuie să indice acest fapt, în mod expres, arată că este evident că singura modalitate legală de realizare a încadrării locurilor de muncă în condiții speciale este reprezentată de enunțarea expresă a activității și locului de muncă în cuprinsul legii în baza avizului emis de comisia specială din cadrul M. M..
Dreptul prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului nu este un drept absolut, fiind compatibil inclusiv cu limitări implicite. În speța de față este evident că legea instituie o astfel de limitare implicită, nefiind admisibilă o acțiune în recunoașterea existenței condițiilor speciale la locul de muncă atâta vreme cât nu s-au realizat demersurile anterioare impuse de lege.
Această limitare este perfect rezonabilă în raport cu scopul legitim urmărit, între mijloacele folosite de statul român și scopul urmărit existând perfectă proporționalitate. De astfel, limitele aplicate prin intermediul dispozițiilor speciale cuprinse în reglementările referitoare la determinarea locurilor de muncă cu condiții deosebite sau, după caz, speciale nu aduc atingere dreptului recunoscut în substanța lui. A. drept ar fi putut fi exercitat fără nici un fel de limitare dacă reclamantul ar fi uzat de dispozițiile art.3 alin.3 din H. nr.1..
Reclamantul și-ar fi putut realiza dreptul dacă ar fi sesizat inspecția muncii.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:.
Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat să seconstate că începând cu data de (...), a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții speciale, iar pârâta, în calitate de angajator, să fie obligată să o recunoască ca atare și să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții speciale.
Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, la pct. II, societatea pârâtă a invocat în mod explicit inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamant, motivat de faptul că lipsește avizul I.ui T. de M., care să certifice încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege.
Măsura dispusă de prima instanță, la ultimul termen de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 129 alin. 4 C.proc.civ., de a pune în discuția părților inadmisibilitatea demersului juridic inițiat de către reclamant sub forma unei excepții, nu este de natură să denatureze înțelesul apărării pârâtei.
Astfel, excepția este mijlocul procedural prin care puteau fi invocate și analizate aspectele invocate în apărare de către pârâtă cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor formulate de către reclamant, astfel încât sunt nefondate criticile ce susțin că pârâta nu a formulat o asemenea excepție.
Trebuie remarcat că potrivit doctrinei judiciare, excepțiile procesuale (care se definesc ca fiind mijlocul procesual prin care se invocă, fără a pune în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privind compunerea, constituirea instanței, competența acesteia, procedura de judecată ori lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune sau la aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmărind, după caz, declinarea competenței, amânareajudecății, refacerea unor acte, anularea , respingerea ori perimarea cererii) suntîmpărțite în două categorii, anume, excepții de procedură și de fond.
A.ea din urmă, potrivit doctrinei, privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, cum sunt interesului, a capacității procesuale sau a calității procesuale, excepția prescripției dreptului la acțiune, a puterii de lucrujudecat, a prematurității cererii.
Se remarcă, sub acest aspect, faptul că, așa cum a subliniat constantdoctrina, există o puternică asemănare între excepțiile de fond și apărările defond, pe planul efectelor produse, anume, respingerea sau anularea cererii,fără posibilitatea, de regulă, de a reitera cererea.
Se arată de către recurent că problema inadmisibilității, invocată de pârâtă este o apărare de fond și că de aceea era firesc ca instanța să intre în cercetarea fondului cauzei, să administreze probele pertinente și utile și să pronunțe o soluție asupra fondului.
Prezentarea de către prima instanță a împrejurărilor de fapt și de drept care țin de fondul raporturilor juridice deduse judecății nu califică apărarea formulată de către pârâta ca fiind o apărare de fond și nu o excepție. De asemenea, o analiză judicioasă a acțiunii deduse judecății nu putea fi realizată fără examinarea aspectelor de fapt și de drept invocate de pârâta sub forma excepției, care sunt indisolubil legate de fondul cauzei și asupra cărora ambele părți și-au expus concluziile, beneficiind de aplicarea principiului contradictorialității, ceea ce înlătura soluția propusă de casare a hotărârii.
Curtea observă că, pentru o bună administrare a justiției, este firesc ca instanțele, în virtutea prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., să soluționeze cu prioritate acele excepții pentru a căror soluționare nu este necesară administrarea altor probe, regula principală constituind-o soluționarea separată a excepțiilor, întrucât dispozițiile art. 137 alin. 2 C.pr.civ., instituie o derogare, care este de strictă interpretare și aplicare.
Se constată că prevederea legală care conferă posibilitatea soluționării cauzei în temeiul unei excepții, întrucât nu este necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, dă expresie tocmai exigențelor constituționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și oferă premisa soluționării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată și nejustificată a duratei procesului - prin obligația instanței de a uni excepția cu fondul, așa cum s-a susținut prin recurs - ar conduce tocmai la încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor O., așa încât, nici critica formulată sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin urmare, prima instanță constatând că probele administrate până la un moment dat au fost suficiente pentru a lămuri aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă din cadrul societății pârâte în condiții de muncă speciale, în mod corect nu a mai continuat în administrarea altor probe privind fondul cauzei.
A fost soluționată cauza în baza excepției inadmisibilității acțiunii, ca excepție procesuală de fond, în fapt fiind reținută neurmarea procedurii prealabile de constatare a condițiilor de muncă invocate, echivalent cu prematuritatea cererii (în cazul unui drept supus unei condiții, cum este și în speță, cea de a se fi urmat în prealabil procedura prescrisă de lege pentru constatarea acestor condiții de muncă), reținută expres de doctrină ca o excepție procesuală de fond.
Prin sentința pronunțată s-a discutat asupra unei lipse esențiale pentruexercițiul fructuos al dreptului la acțiune, anume, tocmai procedura menționată, astfel încât soluționarea cauzei prin pronunțare asupra acestei excepții apare ca deplin legală și temeinică și în conformitate cu stipulațiile unanime ale doctrinei, conformitate de care Curtea europeană a drepturiloromului leagă noțiunea de proces echitabil.
Prin „inadmisibilitatea"; acțiunii nu s-a afirmat lipsa dreptului de acces lainstanță, ci ineficiența acesteia raportat la lipsa procedurii administrativeprealabile, ca o condiție de admisibilitate, sens în care trebuie subliniat căpărțile au fost avizate asupra acestui sens al excepției și au pus concluzii din care rezultă înțelegerea exactă a acestui sens al excepției.
Nici faptul că nu a fost unită cu fondul această excepție de fond nu poatefi reținut ca o inexactitate a primei instanțe în aplicarea dreptului pertinent,întrucât art. 137 alin. 2 Cod proc.civ. statuează cu claritate că unirea cu fondul se va dispune doar atunci când pentru judecarea lor (a excepțiilor) este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Or, în mod evident, nu era necesar a se completa probațiunea cu proba expertizei, în condițiile în care excepția invocată nu necesita administrarea acestei probe, așa cum reiese cu evidență din motivarea primei instanțe. În plus, nu se aduc argumente prin cererea de recurs că pentru soluționarea excepției ar fi fost necesară administrarea probei cu expertiza, ci doar se afirmă, la modul teoretic, că fiind o excepție de fond, pentru soluționarea ei era necesară șiimperioasă unirea cu fondul, apelându-se astfel de către recurent la o creație necunoscută jurisprudenței și dispozițiilor legale.
Deși în cuprinsul HG nr. 2. și HG nr. 1. nu există nicio prevedere expresă care să stabilească ca fiind inadmisibile acțiunile promovate de către angajați fără îndeplinirea procedurii reglementate de aceste acte normative, Curtea apreciază că o astfel de prevedere nici nu era necesară, deoarece admisibilitatea unei cereri în justiție se apreciază în fiecare cauză în parte în funcție de întrunirea condițiilor referitoare la exercitarea acțiunii.
Instanța de fond a arătat că, în speță, o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești și ar conduce la încălcarea separației puterilor în stat. Curtea constată, referitor la acest aspect că, potrivit art. 6 alin. 1 din HG nr. 1., avizul de încadrare în condiții speciale se acordă - în urma analizării dosarului, doar de către M. M., S. S. și F. prin comisia constituită în cadrul acestuia, iar potrivit art. 13 din același act normativ, este instituită o procedură de contestare în cazul refuzului de acordare a avizului.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții speciale, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 6 din H. nr. 125/2003.
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 al. 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile O., deoarece contrar instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege reclamantului, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură ce intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
P. instanță a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 1., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 1., adoptată în temeiul art. 20 din L. nr. 1., legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condițiispeciale.
Chiar dacă, în cazul reclamantului, potrivit susținerilor acestuia, au fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de cătreinspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul M. M., S. S. și F., care acorda avizul final.
Chiar dacă solicitarea încadrării în condiții speciale putea fi făcută și de către cei mai sus indicați, nu numai de angajator, Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate ca fiind în condiții speciale prin parcurgerea tuturor acestor etape.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții speciale, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții speciale potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este inadmisibilă, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
Interpretând dispozițiile art. 3 alin. 3 din HG nr. 1., recurentul susține că legiuitorul a folosit exprimarea „pot sesiza";, prevăzând astfel doar posibilitatea nu și obligația sindicatului de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, ceea ce este real, însă Curtea reține că această posibilitate conferită sindicatelor nu determină un caracter facultativ procedurii de încadrare în condiții de muncă speciale.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, în condiții deosebite și apoi condiții speciale, context în care a redat și dispozițiile HG nr. 2., privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, însă nu se poate susține așa cum argumentează recurentul, că instanța a motivat încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor din HG nr. 1. prin invocarea unui alt act normativ, și anume, HG nr. 2..
De asemenea, au fost redate în cuprinsul hotărârii demersurile - efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, mai întâi în condiții deosebite, iar apoi în condiții speciale, începând cu nominalizarea locurilor de muncă de către antecesoarea pârâtei, continuând cu efectuarea expertizării și întocmirea procesului-verbal de către I. T. de M. și finalizând cu sesizarea adresată de către sindicat către autorităților locale, procedură care însă nu a avut ca și consecință încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Or, această analiză efectuată pe larg de către instanță nu este de natură să evidențieze culpa vreuneia dintre entitățile implicate în această procedură, ci de a sublinia faptul că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate în condiții speciale de muncă, ca urmare nefinalizării etapelor din cadrul metodologiei stabilite de HG nr. 1..
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr.
1. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condițiispeciale, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal este inadmisibil.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul recurent S. S. „S."; Z. în numele și pentru salariatul K. A. ATTILA împotriva sentinței civile nr. 358 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.A. R. P.
cu opinie separată,
GREFIER,
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de reclamant, reprezentat prin S. S. S. Z., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul, reprezentat de către sindicat, a solicitat instanței să constatare că, începând cu data de (...), a lucrat în condiții speciale/deosebite de muncă în cadrul unității pârâte și să recunoască stagiului de cotizare realizat în aceste condiții.
Consider că, la data de (...), Tribunalul Sălaj, a dat cuvântul părților doar asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa proceduriiprealabile/speciale, considerând că aceasta are prioritate față de o altă excepție, cea a prematurității acțiunii, neintrând, în speță, în cercetarea fondului cauzei.
Analizând excepțiile ce au fost invocate în cauză, rezultă că, prin
în tâmp in are a f or mul ată, p âr âta a invoc at : inadmisibilitatea acț iun ii în cee a c e
pr iveș te pe titul 1 d in cerere a de che mare î n judec ată, în te me iu l dis p. ar t.1 11 Cod
civil,având în vedere faptul că reclamantul avea deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului și că acesta solicită constatarea unei situații de fapt,
prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune și prematuritatea în capătului 2 de cerere.
Pr in înche iere a d in d ata de (...), pr ima ins tanț ă a resp ins excepț iil e
in ad mis ib il ităț ii ș i pr escr ipț ie i drep tulu i l a acț iune invoc ate de c ătre p âr âtă.
L a ter menul de judec ată d in (...), ins tanț a de f ond invoc ă d in of ic iu excepț i a
in ad mis ib il ităț ii acț iu n ii pen tru l ips a proce dur ii spec iale/ pre al ab ile.
Potrivit disp.art.109 alin.3 Cod. proc.civil ă, as tf el cu m a f ost mo d if ic at pr in
L. nr.202/2010, neî ndepl in ire a pro cedur ii pre al ab ile nu po ate f i invoc ată dec ât
de c ătre p âr ât pr in în tâmp in are, sub s ancț iune a dec ăder ii.
As tf el,consider c ă, î n pr imul r ând, po tr iv it aces tor d ispoz iț ii leg ale, pr ima
ins tanț ă nu mai p u te a, l a d ata de (...), s ă invoce d in of ic iu excepț ia
in ad mis ib il ităț ii acț iun ii pen tru l ips a pr ocedur ii pre al ab ile, as tf el încât în mod
greș it pr ima ins tanț ă s -a pronunț at asu pr a aces te i excepț ii ne invoc ate în c auz ă
de c ătre p âr âtă.
În al do ile a r ând, aprec iez c ă în mod g reș it pr ima ins tanț ă a reț inu t c ă
acț iune a f or mul ată e s te in ad mis ib il ă, av ând în vedere f ap tul c ă prezen ta acț iune
a f ost c al if ic ată ș i ju dec ată c a f iind un c onf lic t de drep tur i, u n l itig iu în leg ătur ă
cu exercitarea dreptur ilor izvor âte d in c on tr ac tul ind iv idu al de mu nc ă înche iat
în tre p ărț i, în cursu l execu tăr ii aces tu ia, conf lic t supus jur isd icț ie i munc ii ș i
pen tru c are recl ama n tul s al ar iat are des ch is ă c ale a de a se adres a ins tanțe i de
judec ată, în te me iul d isp. ar t.281, 248, 1 71 ș i ur măto arele d in Codul munc ii, ș i
nu c a f iind o acț iune în con tenc ios ad min is tr ativ.
În al tre ile a r ând, me todolog iile de înc ad r are în cond iț ii spec iale/deoseb ite
de munc ă nu se adrese az ă ang ajaț il or, c i p ar tener ilor soc ial i, respec tiv
angajator ilor ș i s in d ic atelor, as tf el încât nu se po ate vor b i în c auz ă de o
procedur ă pre al ab il ă ins titu ită de leg isl aț ia munc ii c a o con d iț ie ex tr insec ă de
exerc iț iu a drep tulu i l a acț iune a s al ar iatulu i în pro tegu ire a drep tur ilor s ale
pre tins a f i înc ălc ate.
Având în vedere faptul că excepția in ad mis ib il ităț ii acț iun ii es te o excepție
de f ond, o excepț ie p rocesu al ă, ce nu treb u ie conf undată cu o ap ăr are de f ond și
c are nu pune în d is cuț ie f ondul pre tenț ie i f or mul ate, n ic i atunc i c ând tinde l a
resp ingere a acț iu nii, aceasta putând avea, în cazul admiterii, doar efectul
î mp ied ic ăr ii judec ăț ii f ondului ș i nu re sp ingere a acț iun ii c a f iind nef ondată,
precu m ș i f ap tul c ă pr ima ins tanț ă a r ămas în pronunț are d o ar asupr a aces te i
excepț ii, aprec iind c h iar c ă are pr ior ita te f aț ă de ce a a pre matu r ităț ii acț iun ii ,
consider c ă se imp u ne a ad mitere a rec ur sulu i ș i c as are a sen tințe i cu tr imite re a
acț iun ii spre re judec are acele iaș i ins tanț e, pen tru cerce tare a f ondulu i c auze i.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Decizia civilă nr. 4568/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2808/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
