Decizia civilă nr. 246/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/R/2011
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 3259 din 1 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată H. D. I., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat P. I. A., în substituire avocat G. S. din cadrul
Baroului C., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 8 decembrie 2010 pârâta recurentă a depus la dosar două exemplare ale raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză iar la data de 24 ianuarie
2011 aceeași parte a înregistrat la dosar o adresă însoțită de împuternicirea avocațială a avocatului G. S. și dovada cheltuielilor de judecată pe care le solicită.
La data de 25 ianuarie 2011 reclamanta intimată a transmis prin fax la dosarul cauzei întâmpinare
Reprezentanta pârâtei recurente declară că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, casarea hotărârii pronunțate de
Tribunalul Sălaj și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la aceeași instanță, la un complet specializat în jurisdicție fiscală avându-se în vedere obiectul dedus judecății constând în restituirea contribuțiilor sociale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3259 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă cererea formulată de reclamanta H. D. I., în contradictoriu cu pârâta SC O. P. B. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.501 lei, reprezentând contribuții sociale calculate șireținute în mod nelegal din indemnizația de concediere, sumă asupra căreia se va aplica dobânda legală de la data introducerii cererii și până la data plății efective. A fost respinsă ca nedovedită cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta H. D.-I. a fost angajată la SC"P. O. G., în prezent SC O. P. SA, iar prin decizie i s-a încetat contractul individual de muncă, drept urmare a reorganizării și restructurării companiei.
Ca urmare a impactului social asupra angajaților părțile au încheiat un Plan social care se referă la modalitatea de restructurare a companiei, de disponibilizare a angajaților și compensare a salariaților concediați stabilind pachetele financiare prin art.4.
Părțile au adus un amendament la planul social la data de (...) prin care s-au adus modificări art.4 stabilindu-se drepturi financiare pentru concedieri mai mari și suplimentare statuându-se expres: toate contribuțiile datorate de angajat ori angajator pentru indemnizația de concediere acordată în baza prezentului, vor fi suportate de companie.
Pârâta nu a respectat obligația asumată, dimpotrivă, în mod abuziv au calculat ți reținut aceste contribuții sociale în sumă totală de 6991 lei, astfel cum rezultă din fluturașul de salariu.
Clauzele contractuale sunt obligatorii conform prevederilor Legii nr.130/
1996 privind contractele colective de muncă.
Reclamanta nu a făcut dovada suportării vreunei cheltuieli de judecată și în consecință instanța a respins cererea acesteia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. O. P. S. solicitând înprincipal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare T.ui S., la un complet specializat în jurisdicție fiscală; iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea în întregime a acțiunii reclamantei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct.3 C., arătând că s-a solicitat obligarea la plata sumei de 6.991 lei, reprezentând contribuții sociale, anume contribuția la asigurările sociale și contribuția la asigurările de sănătate, calculate și reținute de pârâtă din indemnizația de concediere a reclamantei, considerate nelegale de aceasta.
În ceea ce privește contribuția la asigurările sociale face trimitere la art. 22 alin. 1 și art. 28. alin 1, 2 și 7 din Legea nr. 19/2000.
În ceea ce privește contribuția la asigurările de sănătate, face trimitere la art.215 alin.1, art.209 alin.2, art.257 alin.1 și art. 216 din Legea nr.95/2006.
În ceea ce privește atribuțiile ANAF, acestea sunt cuprinse în H.G. nr.109/2009, din care sunt citate prevederile art.4 alin.3 pct.1 lit.a și h.
Se conchide că natura juridică a contribuției la fondul pentru asigurările sociale și a contribuției pentru asigurările de sănătate este cea a unei creanțe bugetare. Aceasta deoarece, art.22 C.pr.fisc. arată că, prin obligațiile fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege, printre alte obligații enumerate, și obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Este rațional a considera că prevederile C. de procedură fiscală vor fi aplicabile și cererilor de restituire a contribuțiilor solicitate de reclamantă, chiar dacă ele nu se includ în sfera contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale, menționate de art. 1 alin. 3 lit. c Cod procedură fiscală, pentru că există aceeași rațiune a legii.
În plus, Titlul VIII al C. de procedură fiscală reglementează colectarea creanțelor fiscale, definită de dispozițiile art. 110 alin. 1 ca exercitare a acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.
Dispozițiile art. 110 alin. 2 fac distincție între două moduri de colectare a creanțelor fiscale: în baza unui titlu de creanță și are loc atunci când stingerea creanței se face fie de bună voie prin plată, fie prin compensare, fie prin restituirea de sume, ori în baza unui titlu executoriu și are loc atunci când stingerea creanței se face prin executare silită. Momentul la care titlul de creanță devine executoriu și constituie temei al începerii executării silite, conform dispozițiilor art. 141 alin. 1 C.pr.fisc., este cel stabilit de dispozițiile art. 141 alin. 2.
Așa cum rezultă din cererea introductivă de instanță. sumele a căror restituire se solicită reprezintă sume plătite de pârâtă cu titlu de contribuții la asigurările sociale de sănătate și la asigurările sociale de stat aferente indemnizației de concediere. În speță, raportul juridic este un raport juridic fiscal, deoarece sumele au fost virate potrivit dispozițiilor C. fiscal, veniturile din salarii fiind supuse impozitării, conform dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal. Sumele pretinse au constituit, la momentul virării lor, la bugetul de stat, obligații fiscale, în sensul codului de procedură fiscală.
Solicită instanței să se constate nelegalitarea constituirii completului de judecată care a soluționat cererea în fond care a fost alcătuit din doi judecători
și doi asistenți administrativi, competența în soluționare în fond revenind unui complet specializat în jurisdicție fiscală alcătuit dintr-un singur judecător, potrivit art. 54 din Legea 304/2004.
II. Pe fondul cauzei, consideră că sentința este nelegală fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. , arătându-se în concluzie că O. P. nu datorează suma pretinsă întrucât contribuțiile sociale aferente indemnizație de concediere nu i-au fost reținute reclamantei (cum eronat pretinde aceasta) ci au fost suportate de pârâtă, cu respectarea Planului Social și a deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
În drept: pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 3 și 9 C., art. 3041 C. pr. civ., Legea nr. 19/2000, Legea nr. 95/2006, Codul de procedură fiscală, art. 4 din Planul social.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 ianuarie 2011 reclamanta H.
D.-I. a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărâriiinstanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivare, reclamanta a arătat că analizând sumele cuprinse în fluturașul de salarii se poate observa că sumele aferente asigurărilor sociale și asigurărilor de sănătate au fost reținute din indemnizația de concediere, încălcându-se prevederile planului social anterior menționat.
Raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune chiar recurenta a menționat că sumele acordate sunt drepturi salariale sau asimilate acestora; de altfel indemnizația a fost cuantificată în salarii conform vechimii în unitate astfel că incidente în cauză sunt prevederile art.283 alin.1 lit.c.
În drept, a invocat prevederile art.115 raportat la art.312 C., art.243
Codul muncii, art.30 din Legea nr.130/1996, art.4 din Planul social modificat prin amendamentul din (...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unei sume cu titlu de contribuții sociale, anume, asigurări sociale și asigurări de sănătate reținute în mod nelegal.
Curtea va analiza cu prioritate motivul de recurs privitor la legala constituire a completului de judecată, în raport de natura juridică a petitelor.
Astfel, Curtea constată că petitele menționate au o natură contencios fiscală, astfel că soluționarea acestora, potrivit art. 54 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, trebuia să se facă în complet alcătuit de un singur judecător, cu respectarea principiului specializării, iar nu de către un complet alcătuit din doi judecători și doi asistenți judiciari, specific conflictelor de muncă, potrivit art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004.
Se reține că sfera de aplicare a C. de procedură fiscală, așa cum aceasta este stabilită de către legiuitor prin dispozițiile art. 1 ale O.G. nr. 92/2003, cuprinde și administrarea creanțelor provenind din contribuții.
Apoi, sumele solicitate de către reclamantă, reprezentând contribuții individuale de asigurări sociale și contribuții de asigurări de sănătate, afirmate a fi fost reținute fără titlu, reprezintă o creanță fiscală reglementată de art. 21 al.4 din O.G. nr. 92/2003, care definește creanțele fiscale inclusiv sub forma dreptului la restituirea sumei plătite fără temei legal, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat.
Potrivit prevederilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar art. 218 indică instanța competentă în soluționarea contestației, statuând că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Art. 41 din O.G. nr. 92/2003 definește noțiunea de act administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Chiar dacă în speță nu s-a atacat explicit un atare act, în mod evident, astfel de acte administrative fiscale au fost întocmite în demersul de stabilire a contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate datorate de reclamantă, iar pe de altă parte, față de evidenta apartenență a raporturilor juridice deduse judecății ramurii dreptului public, în speță contenciosului administrativ, instanța specializată în soluționarea acestor diferende rămâne cea de contencios administrativ și fiscal.
Pornind de la dispozițiile art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că sumele pretinse se situează sub suma de 5 miliarde lei, competența în soluționare, în fond, revine tribunalului administrativ fiscal.
Mai trebuie observat, în subsidiar, că se prefigurează și o chestiune de necompetență a instanței în prima fază procesuală, anume, prin încălcarea principiului specializării instanței, instituit de art. 35, 36 și 39 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, se observă că este o problemă de competență respectarea principiului specializării instanței și a judecătorilor, în condițiile în care, cum s-a arătat, specializarea a fost ridicată la nivel de principiu, iar înțelesul noțiunii de competență, astfel cum este indicat de D. explicativ al limbii române (http://dexonline.ro/definitie
/competenta), este acela de „. a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții";. Apare deci cu evidență că în explicarea noțiunii de competență trebuie înglobată și noțiunea de specializare, doar aceasta asigurând o cunoaștere adâncită, aprofundată a domeniului în care se fac dezlegările în drept și asigurând o reală competență de soluționare a litigiului.
În conformitate cu art. 312 al. 1, 5 coroborat cu art. 304 pct. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va casa în tot sentința atacată și va trimite cauza spre soluționare la Tribunalul Sălaj, în jurisdicție de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. O. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3259 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare către Tribunalul Sălaj, în jurisdicție de contencios administrativ și fiscal.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.R.M.P. și M.K.
| ← Decizia civilă nr. 683/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4774/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
