Decizia civilă nr. 2510/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2510/R/2011
Ședința publică din data de 5 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de pârâta S. S. E. SRL împotriva sentinței civile nr.
27 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta intimată D. D. R., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că judecata în prezenta cauză a fost suspendată la data de 8 iunie 2010 față de lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și întrucât nici una din acestea nu a solicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că de la data când s-a dispus suspendarea în temeiul art. 242 alin.2 C., dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, Curtea apreciază ca fiind întrunite prevederile art. 248 până la 254 C. și reține cauza în pronunțare asupra perimării.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr.27 din 11 ianuarie 2010 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de reclamanta D. D. R. în contradictoriu cu pârâta S. S. E. SRL Z. și în consecință pârâta a fost obligată să încheie contract individual de muncă cu reclamanta pentru perioada 22 mai
2009 - 26 iunie 2009.
S-a constatat că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât au încetat la data de (...) în baza art.79 din C.muncii. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 700 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada lucrată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta S. S.
E. S.
În ședința publică din 8 iunie 2010 instanța a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art.242 alin.2 C. având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art.248 alin.(1) C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum de la data suspendării judecății recursului a trecut mai mult de un an, urmează a se constata din oficiu, conform art. 252 alin.(1) C., perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Constată perimat recursul declarat de pârâta S. S. E. SRL împotriva sentinței civile nr. 27 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. S. D.
N. N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/2ex. (...)
← Decizia civilă nr. 1041/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Sentința civilă nr. 3/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|