Decizia civilă nr. 3110/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3110/R/2011
Ședința publică din data de 20 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 28 martie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați I. Ș. AL J. C., P. C. A., C. LOCAL A. și Ș. A., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul I. Ș. J. C. a formulat întâmpinare însoțită de practică judiciară, înregistrată la dosar la data de 15 septembrie 2011.
Având în vedere că atât recurentul, prin memoriul de recurs, cât și intimatul prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1581 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar mr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul I. Ș. J. C..
S-a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. S. D. Î. T., în numele și pentru membrii de sindicat G. F. ȘI V. A., în contradictoriu cu pârâții Ș. A., C. LOCAL A. și P. C. A.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat G. F. și V. A., așa cum rezultă din tabelul depus la dosarul cauzei.
D. Adeverințele nr. 201/(...) și 290/(...), rezultă faptul membrii de sindicat s-au aflat în concediu de odihnă în perioada (...) - (...) și au beneficiat de o indemnizație de concediu redusă cu 25%.
Începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile O.. nr. 41/2009, aprobate prin L. nr. 3., s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților și valorilor stabilite în aceste acte normative, recalculare care nu a fost contestată de către cei reprezentați de către reclamant.
Conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile și alte drepturi salariale, stabilite conform L. nr. 330/2009 și ale O.. nr. 1/2010";.
P. din sectorul bugetar a beneficiat, până la intrarea în vigoare a acestor prevederi legale, de o indemnizație de concediu de odihnă stabilită în baza prev. art. 7 din H.G. nr. 250/1992 și ale art. 23 din O.G. nr. 10/2008 calculată în raport de numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază si sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Conform prev. art. 21, art. 22 si art. 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, date în aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, abrogată de art. 361 din L. nr. 1/2011 și a HG nr. 250/1992, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte și acesta se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Prevederile C.ui muncii arată că indemnizația concediului de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pe perioada respectivă, prevăzute în Contractul individual de muncă.
Prin L. nr. 1. s-a stabilit, așa cum am arătat mai sus, reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială în care intră și indemnizații de concediu de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Așadar, această reducere operează și asupra indemnizației de concediu de odihnă ce se cuvine pentru lunile de concediu, respectiv iulie și august 2010.
Apoi, trebuie arătat că potrivit prev. art. 103 din L. nr. 128/1997 și ale
Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare dintre vacanțele școlare iar nu numai în vacanța de vară.
Potrivit art. 157 alin.2 din C. muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr. 872/(...) nr. 1655/(...)
și nr. 1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, L. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice șiasupra dispozițiilor L. bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr.1., excepții care au fost respinse .
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R., fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
În jurisprudența Curții Europene a D. O.(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs. Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
În acest context reducerea temporară a indemnizației de concediu cuvenită celei reprezentată de reclamant cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din L. nr.1., nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. S. D. Î. T. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond cauza, obligarea pârâtelor la calculul și plata drepturilor neacordate, reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății.
În motivarea recursului apreciază că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță, art. 145 din L. nr. 5. - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
,,(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază. indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (nu poate fi mai mică, dar poate fi mai mare - n.a.)
(2) I. de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu."
D. dispozițiile art. 145 alin. (2) din C. muncii rezultă fără putință de tăgadă faptul că indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. În consecință, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna IULIE, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile IUNIE, MAI și APRI. 2010. În egală măsură, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna AUGUST, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile IULIE, IUNIE și MAI 2010.
Pârâții au ignorat însă dispozițiile exprese ale C.ui muncii și au procedat la diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă pentru toți membrii noștri de sindicat (semnatari ai tabelului anexat prezentei cereri) aflați în concediu de odihnă în lunile iulie și august 2010. În motivarea acestei diminuări, au invocat, în principal, dispozițiile L. nr. 1. privind unele măsuri necesare În vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Învederează instanței faptul că art. 1 alin. (1) face referire la salarii, solde și indemnizații lunare de încadrare, iar nu la indemnizația de concediu. E. adevărat că textul se referă și la "alte drepturi în lei", însă acestea trebuie să îndeplinească o condiție - de a fi "stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 ( ... ) și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. ... ". Ori, niciunul dintre cele două acte normative nu reglementează modalitatea de calcul a indemnizației de concediu.
E. deci evident că diminuarea de 25% nu afectează indemnizația de concediu.
La art. 4 din lege se dispune: "Prevederile art. 1 - 3 se aplică Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi."
L. în cauză a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea sa în M. O. al R., respectiv la data de 3 iulie 2010 (fiind publicată în M. O. al R., Partea 1, nr.
441/(...)).
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din C. civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabilite conform L. nr. 330/2009 și O.. nr. 1/2010 aferente lunilor iulie, august, septembrie etc. 2010, iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Un argument suplimentar îl reprezintă și momentul plății indemnizației de concediu de odihnă.
Astfel, art. 145 alin. (3) din C. muncii prevede: indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." în plus, Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. (înregistrat la M. cu nr. 596/15/(...)) prevede, la art. 29 alin. (4), că: I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă."
E. evident deci că, pentru personalul care a intrat în concediu în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată și plătită încă din luna iunie
2010 (dată la care L. nr. 1. nu era în vigoare), dreptul lor fiind garantat de contractul colectiv de muncă aplicabil și de C. R.
Instanța de fond, în motivarea sentinței, s-a raportat numai la dispozițiile art. 157 alin. 2 din C. muncii, care sunt însă irelevante pentru speța dedusă judecății.
Or, așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță, plata corespunzătoare concediului de odihnă din vara anului 2010 aferentă perioadei de activitate școlare 2009-2010, care a început în septembrie 2009.
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din C. Civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabilite conform L. nr. 330/2009 și O.. nr. 1/2010 aferente lunilor iulie, august, septembrie 2010 etc., iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Mai mult decât atât, adeverințele emise de unitatea de învățământ nu au fost contestate de I. Ș., ceea ce înseamnă că modalitatea de calcul, respectiv cea prevăzută în C. muncii, a fost recunoscută de pârâtă, chiar dacă prin întâmpinare invocă o altă formulă de calcul, respectiv cea prevăzută de O. nr.
3..
Consideră că, nu pot fi invocate în justificarea diminuării indemnizației de concediu de odihnă nici dispozițiile O.ui nr. 3. sau ale H.G. nr. 250/1992, întrucât aceste acte normative sunt anterioare intrării în vigoare a C.ui muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt acte cu caracter normativ inferior C.ui muncii aprobat prin L. nr. 5., pentru a putea considera că au caracter derogator de la dispozițiile respectivei legi.
În plus, precizează că modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă este prevăzută și în Contractul Colectiv de M. la N. I. Ș. al J. C. pentru anul școlar 2009-2010.
Face precizarea că, chiar în situația în care aceste indemnizații de concediu de odihnă au fost plătite în luna iulie sau august 2010, instituția de învățământ trebuia să calculeze aceste drepturi în conformitate cu legislația în vigoare la data nașterii drepturilor de concediu de odihnă și nu la data plății efective întrucât legea română nu retroactivează.
Pârâtul I. Ș. J. C. prin întâmpinare solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, reține că în cauză sunt incidente disp.art.304 pct.9 Cod.proc.civilă, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele considerente:
În primul rând, în mod greșit prima instanță a stabilit modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar 2009-2010.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ este stabilit pe ani școlari, prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
Curtea reține că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită reclamantei trebuia stabilită potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind calculul acesteia, care prevăd că aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânareaconcediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptată H.G. nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Curtea reține însă că, potrivit art.298 alin.2 din actualul Cod al muncii,
L. nr.6/1992 a fost abrogată, fiind abrogate și alte dispoziții contrare codului, astfel încât și H.G. nr.250/1992, adoptată în baza și în executarea unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie
1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative), nu mai poate fi considerată ca fiind în prezent aplicabilă.
Acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat probleme deosebite până în anul
2005 întrucât, până la data intrării în vigoare a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice cu cele prevăzute în H.G. nr.250/1992, deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul 2003, trebuia să fie L. nr.5. și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
Ar fi de altfel cu totul anormal și desigur, contrar intenției legiuitorului, ce a considerat în anul 2005 ca fiind necesară modificarea C.ui muncii și în privința modului de stabilire a indemnizației de concediu de odihnă, motivat de ". îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 "Ocupare și politici sociale", de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar";, ca o ". cuprinsă în Programul legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea E.";, ca în raporturile de muncă ale personalului din sectorul public să se aplice o hotărâre de guvern din anul 1992, emisă în temeiul unei legi abrogate încă din anul 2003 de către C. muncii, care a prevăzut prin dispozițiile sale modul de calcul al acestei indemnizații.
Prin urmare, se reține că în prezent, pentru toți salariații din sectorul public sau privat se aplică, în ceea ce privește stabilirea indemnizației de concediu de odihnă, prevederile C.ui muncii, astfel cum acestea au fost modificate în anul 2005, cu excepția acelor raporturi juridice de muncă în care au fost adoptate reglementări speciale după această dată.
De altfel, potrivit art.13 din L. nr.24/2000, o reglementare specială, derogatorie, în aceeași materie, ar trebui prevăzută printru-un act normativ de același nivel cu reglementarea generală în materie.
Pentru aceleași motive, cu atât mai mult, prevederile art.21 din O. nr.3251 din 12 februarie 1998 al M.ui E. N.e pentru aprobarea concediului de odihnă al personalului didactic, emis, conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 și a art.17 din H.G. nr.250/1992, reglementări ce privesc stabilirea indemnizației de concediu de odihnă, nu pot "supraviețui"; actelor normative în temeiul cărora au fostadoptate, respectiv L. nr.6/1992 și, implicit, a H.G. nr.250/1992, abrogate prin noul Cod al muncii.
Mai mult decât atât, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P. didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă.";
În concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale privind drepturile salariaților au caracter minimal, Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semnatară, din partea instituțiilor bugetare și pe M. E. și C., a modificat ,corespunzător dispozițiilor mai sus menționate ale noului Cod al muncii, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național anterior.
Astfel, art.59 alin.1 din Contractul Colectiv de M. U. La N. N. pe anii
2007-2010 prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu.
Având în vedere faptul că, de la data înregistrării acestuia la M. M., S. S.
și F., respectiv de la data de (...), acest contract colectiv de muncă și-a produs efectele și că acesta a fost semnat și de către M. E. și C., în situația în care mai exista vreun dubiu, neîntemeiat desigur după modificarea legislativă din anul
2005, cu privire la modul de stabilire a indemnizației de concediu de odihnă a personalului didactic, acesta a fost înlăturat prin prevederile contractuale convenite de către partenerii sociali.
De asemenea, Contractul Colectiv de M. la N. de R. de Î. nu cuprinde în mod expres modul de calcul al indemnizației de concediu, dar la art.6 alin.1, stabilește că drepturile salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel național, iar clauzele acestuia trebuie oricum să respecte prevederile art.238 alin.1 din C. muncii.
Mai mult, conform art.28 alin. 3,4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. M. pe anii 2008-2009, pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă.
Curtea mai reține că, astfel cum s-a probat în cauză, cu adeverința depusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățită reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate începând cu data de 1 iulie 2010, respectiv în lunile iulie și august, iar indemnizația de concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar, trebuia plătită anterior acestei date, potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul Colectiv de M. la N. de R. de Î. prevede că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Conform 28 alin. 5 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de I. M. pe anii
2008-2009, indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
În consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data de
(...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul școlar
2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de concediu de odihnă la care era îndreptățită această categorie de angajați pentru acest an școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și plătit anticipat plecării în concediu.
D. moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu putere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a salariatului, chiar și în ipoteza în care indemnizația de concediu s-ar fi plătit salariaților în fapt, la o dată ulterioară, culpa angajatorului în acest sens, pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai mult situația creată acestuia, contribuind la diminuarea indemnizației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi bănești erau datorate/scadente.
Incidența în cauză a acestor reglementări naționale, a căror aplicare atrage nelegalitatea diminuării indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul 2009/2010, drepturi bănești ce au fost plătite cu acest titlu în lunile iulie și august 2010, face de prisos analizarea respectării în cauză a drepturilor garantate prin C. E. a D. O. și a jurisprudenței Curții Europene a D. O..
Prin urmare, Curtea reține că acțiunea reclamantei privind obligarea unității școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație de concediu de odihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat de către reclamantă privind obligarea C. Local I. M. și P. comunei I. M. la asigurarea finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație.
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că:
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre
și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din C. muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, Curtea reține că intimaților-pârâți: C. Local I. M. și P. comunei I. M. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ potrivit dispozițiilor art.103 alin.1 din L. nr.128/1997, art.145 din
C. muncii și contractelor colective de muncă aplicabile.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 1581 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul că va admite acțiunea formulată și în consecință va obliga pârâții conform competențelor legale la calculul și plata drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă, nediminuată prin aplicarea dispozițiilor L. nr.1. și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.
PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E:
Admite recursul declarat de S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr.
1581 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că admite acțiunea formulată și în consecință obligă pârâții conform competențelor legale la calculul și plata drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă, nediminuată prin aplicarea dispozițiilor L. nr.1. și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 20 septembrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER R ed.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 3905/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4025/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
