Decizia civilă nr. 2559/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2559/R/2011
Ședința publică din data de 6 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. I. S. împotriva sentinței civile 1525 din 24 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat H. H., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 mai
2011, prin serviciul de registratură al instanței pârâta recurentă a depus la dosar o completare a cererii de recurs prin care, față de cele menționate în cererea de recurs inițială, se solicită diminuarea cuantumului sumelor reprezentând drepturi salariale cu perioada în care reclamantul intimat H. H. a fost angajat la alt angajator decât SC O. SA. De asemenea se solicită încuviințarea probei cu interogatoriul și, în măsura în care va reieși necesitatea din dezbateri, proba cu înscrisuri.
Cu privire la motivele invocate în completarea cererii de recurs formulată de către pârâta recurentă SC O. SA, Curtea constată tardivitatea depunerii acestora la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1525 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul H. H. în contradictoriu cu pârâta S. O. I. S. C.-N. și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 4999/(...) și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
S-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor bănești aferente concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.4999/(...) pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de (...), conform art. 61 lit. a din Codul Muncii (f.7-8).
Decizia de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului este lovită de nulitate absolută întrucât încalcă prevederile art. 268 alin.2 din
Codul Muncii.
Astfel, conform art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, în decizia de sancționare trebuie cuprinse, sub sancțiunea nulității, în mod obligatoriu, fiecare din următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară si instanța competentă.
Decizia nr. 4999/(...) nu cuprinde prevederile încălcate de reclamant, fiind astfel lovită de nulitate absolută în baza art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului sau pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară fiind astfel lovită de nulitate absolută în baza art. 268 alin. 2 lit. c din Codul Muncii.
Pârâta a încălcat si dispozițiile art. 268 alin.3 din Codul Muncii întrucât nu a comunicat reclamantului decizia de sancționare în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii.
Pârâta a încălcat dispozițiile art. 75 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 potrivit cărora salariatul trebuie convocat la cercetarea disciplinară cu cel puțin 5 zile înainte de desfășurarea acesteia, prevedere care are rolul de a asigura exercitarea de către salariat a dreptului la apărare și furnizarea motivelor privind faptele imputate, asigurând astfel legalitatea mențiunilor din decizia emisă si proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gravitatea faptei eventual comise de către salariat.
În speță, reclamantul nu a fost convocat cu respectarea termenului mai sus indicat, la cercetare disciplinară, convocarea fiind emisă la data de (...), pe aceasta fiind inserată mențiunea primirii unui exemplar de către reclamant urmată de o semnătură atribuită acestuia, fără a se putea ști la ce dată a luat la cunoștință reclamantul de convocarea la cercetarea disciplinară. Chiar dacă s-ar presupune că a luat la cunoștință de această convocare la data emiterii ei, respectiv (...), având în vedere că cercetarea disciplinară s-a efectuat în data de (...), conform procesului-verbal de la filele 15-16, rezultă că pârâta si-a încălcat si obligația de a-l convoca pe reclamant cu 5 zile înainte de cercetarea disciplinară pentru a îi permite acestuia si își formuleze toate apărările necesare.
Decizia de desfacere a contractului individual de muncă fiind lovită de nulitate absolută, în temeiul principiului reparării integrale a pagubei produse prin actul lovit de nulitate absolută și conform art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, pârâtei îi revine obligația de a îl reintegra în muncă pe reclamant și de a îi plăti toate salariile indexate, majorate si reactualizate de la data concedierii si până la reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior.
În aceste condiții, în această sumă de bani se include și pretenția formulată în prima parte a celui de-al treilea capăt de cerere al acțiunii, privind plata drepturilor salariale aferente luni septembrie 2010.
Conform art. 287 din Codul Muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Potrivit art. 141 din Codul Muncii, pârâta avea obligația de a asigura reclamantului efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2010 sau de a îi plăti o compensație în cazul neefectuării acestuia. Pârâta nu a făcut dovada că a asigurat reclamantului efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2010 ori că a plătit acestuia compensarea prev. de art. 141 din Codul Muncii, prin urmare, va fi obligată la plata compensației în bani aferentă concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2010.
Pârâta nu a făcut nici dovada plătii către reclamant a salariului cuvenit pentru luna septembrie 2010 întrucât dovada plătii salariilor se face de către angajator cu state de plată semnate de către angajat sau cu alte înscrisuri care atestă neîndoielnic virarea salariului în contul salariatului, astfel cum prevede art. 163 alin. l din Codul Muncii. Or, centralizatorul depus de către pârâtă la dosar (f.17-18) nu este semnat de către reclamant, așadar nu face dovada, conform art. 163 alin. l din Codul Muncii, plății salariilor de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. O. I. S. solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului H. H.
Pârâta mai solicită suspendarea efectelor sentinței civile nr.1525/2011 - în ce privește reangajarea reclamantului - până la judecarea prezentului recurs, având în vedere gravitatea în fapt a acțiunilor reclamantului și problematica deosebită a reintegrării pe post a reclamantului contrar voinței colectivului din care acesta a făcut parte.
În motivarea recursului pârâta a arătat că în mod eronat, instanța de fond a reținut că decizia de sancționare nu ar fi fost comunicată în termen de 5 zile. În fapt, nu s-a putut stabili dacă acea comunicare a avut loc sau nu în termenul de 5 zile prevăzut de lege, iar lipsa semnăturii reclamantului înseamnă doar refuzul acestuia de a semna, ceea ce nu se poate imputa pârâtei.
În ceea ce privește convocarea cu 5 zile înainte, reclamantul și-a manifestat disponibilitatea de a veni mai repede la cercetare disciplinară, ceea ce a dus la acordarea unui termen mai redus pentru efectuarea cercetării disciplinare. Reclamantul nu a negat niciodată că semnătura de pe convocare îi aparține, prin urmare nu a avut nici o obiecție referitoare la data la care s-a stabilit convocarea disciplinară, și cunoștea verbal atât ora cât și locul acesteia. Mai mult, ora de pe convocare nu lipsea, nu fiindcă nu ar fi fost prevăzut o oră, ci fiindcă reclamantului i s-a pus în vedere doar să se prezinte la data respectivă în tot cursul programului de lucru - program pe care, desigur, acesta îl cunoștea.
Referitor la lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului, este evident că aceste apărări nu au fost înlăturate deoarece acestea nu au existat, reclamantul neprezentându-se la cercetarea disciplinară.
De asemenea, tot din cauza absenței reclamantului de la cercetarea disciplinară nu au fost trecute în decizie prevederile încălcate de acesta. În lipsa reclamantului de la cercetarea disciplinară era imposibil de trecut în mod obiectiv una sau mai multe din prevederile încălcate de acesta, și prin urmare s-au trecut faptele certe, lipsa nemotivată de la serviciu, prejudiciul de aproape 13.000 lei și nepredarea actelor societății pe care acesta le deținea.
Având în vedere gravitatea faptelor intimatului reclamant, pârâta solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar până atunci, solicită suspendarea efectelor respectivei sentințe în ce privește obligarea societății la reintegrarea pe post a reclamantului.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, Curtea s-a pronunțat prin Î. f.n. din data de (...) în sesnul respingerii cererii, având în vedere considerentele expuse în încheierea de la acea dată.
La data de 17 mai 2011, pârâta S. O. S. a înregistrat o completare la cererea de recurs prin care solicită diminuarea cuantumului sumelor reprezentând drepturile salariale cu perioada în care reclamantul a fost angajat la alt angajator decât S. O. S.. Nu se poate pretinde pârâtei să achite drepturile salariale fictive - în fapt o sinecură nedatorată - fostului angajat H. H. din momentul în care acesta a fost angajatul altei societăți.
Cu privire la motivele invocate prin cererea completatoare, Curtea a constatat tardivitatea acestora raportat la prevederile art. 303 alin. 1 C.pr.civ. potrivit cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul de declarare a recursului fiind 10 zile de la comunicarea hotărârii potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr.
168/1999.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia nr.4999/(...) pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de (...), conform art. 61 lit. a din Codul Muncii, reținându-s în conținutul deciziei de concediere mai multe fapte: nu și-a predat toate actele și contractele partenerilor; la data de (...) a lipsit nemotivat de la serviciu; a adus societății un prejudiciu care se ridică la suma de 12.916,2 lei.
Se mai menționează în conținutul aceleiași decizii faptul că reclamantul a fost invitat de nenumărate ori la sediul societății pentru clarificarea problemelor, s-a prezentat o singură dată, fără însă a le rezolva.
Analizând conținutul deciziei de concediere, se poate constata faptul că aceasta nu cuprinde prevederile încălcate de reclamant, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului sau pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.
De asemenea se constată că pârâta nu a comunicat reclamantului decizia de sancționare în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, cerință impusă de prevederile art. 268 alin. 3 C.Muncii.
Prevederile art. 263 alin. 2 din C.Muncii definesc abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
A.eatul 1 al aceluiași articol prevede că angajatorul își poate exercita dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi doar în situația în care constată săvârșirea unei abateri disciplinare în sensul arătat mai sus, fiind obligat de prevederile imperative ale art. 268 alin. 2 din C.Muncii, să precizeze expres, chiar în cuprinsul deciziei de sancționare, care sunt abaterile disciplinare reținute în sarcina salariatului, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, motivul pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară si instanța competentă.
Legiuitorul a stabilit prin această reglementare o măsură de protecție a angajatului împotriva eventualelor abuzuri ale societății, față de care se află în raporturi de subordonare.
Prevederea concretă în decizia de concediere a tuturor elementelor conținute de textul legal permite instanței judecătorești investită cu cenzurarea legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate, verificarea măsurii în care faptele, astfel precizate și descrise, constituie abateri disciplinare în sensul codului, precum și îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii disciplinare.
Astfel, întrucât abaterea disciplinară este condiția necesară și suficientă, unicul temei pentru declanșarea răspunderii disciplinare, pentru a se putea stabili dacă o faptă poate fi astfel calificată, instanța trebuie să aibă posibilitatea de a analiza elementele constitutive ale acesteia.
Din acest motiv, nu întâmplător și fără a da dovadă de un formalism excesiv și nejustificat, legiuitorul a prevăzut ca decizia de sancționare disciplinară să cuprindă în mod obligatoriu prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât în caz contrar instanța este pusă în imposibilitatea de a analiza elementele constitutive ale abaterii disciplinare.
Latura obiectivă este esențială în acest sens, neputându-se lăsa în sarcina instanței stabilirea faptelor ilicite pe care angajatorul le-a avut în vedere atunci când a dispus aplicarea sancțiunii, respectiv de a căuta în ansamblul atribuțiilor ce revin salariaților prin lege, regulamentul intern, contracte colective și individuale de muncă, fișa postului, îndatoririle concrete care au fost încălcate sau nerespectate de către salariat, cu atât mai mult cu cât, cel ce se bucură de prerogativă disciplinară trebuia să dețină probe, la momentul luării măsurii, cu privire la acțiunile sau inacțiunile ilicite concrete ale angajatului.
De altfel, noul Cod al muncii prevede expres, în art.77, că, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Precizarea doar a faptelor pretins săvârșite de salariat, și acestea în mod sumar, elemente a căror obligativitate a fost prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, distinct de precizarea dispozițiilor încălcate de acesta, nu pot acoperi însă lipsa celorlalte elemente.
Curtea apreciază că nu se poate reține apărarea recurentei potrivit căreia nu a indicat în conținutul deciziei de sancționare prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat, întrucât acesta nu s-a prezentat la data fixată pentru cercetarea disciplinară și din acest motiv nu au fost indicate și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului, în condițiile în care convocarea în vederea cercetării disciplinare nu respectă dispozițiile legale procedurale.
Mai mult decât atât, independent de prezența salariatului la data la care a fost convocat în vederea cercetării disciplinare, angajatorul poate și trebuie să știe ce abateri disciplinare îi impută acestuia și care este corespondentul lor în prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
Cercetarea disciplinară prealabilă a salariatului sancționat este obligatorie în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 1 C.muncii, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în vederea desfășurării acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetare, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, fiind necesar ca aceastăconvocare să se realizez potrivit art. 75 din CCM la N. N. 2007-2010 cu cel puțin 5 zile înainte.
Instituirea acestei proceduri, obligatorie pentru angajator, are rolul de a-i da posibilitatea salariatului să-și pregătească apărările în raport de faptele ce i se impută, dată fiind prerogativa disciplinară de care se bucură angajatorul, recunoscută prin dispozițiile art. 263 C.Muncii.
Prin urmare, Curtea reține că soluția primei instanțe, de admitere a contestației formulate de către reclamantă și de anulare a deciziei de concediere, cu repunerea părților în situația anterioară, conform prevederilor art. 78 alin. 1 din C.Muncii, este una legală, impunându-se a fi menținută.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O. I. S. împotriva Sentinței civile numărul 1525 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER A . B.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. P.
| ← Decizia civilă nr. 4418/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3033/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
