Decizia civilă nr. 278/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 278/R/2011
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC O. P. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1013 din 15 martie 2010 pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată S. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. P. A.-E., în substituirea av. Gidro Stanca, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate prin care solicită admiterea recursului și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea depusă reprezentantei pârâtei recurente.
De asemenea, se constată că la data de 24 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea reprezentantei pârâtei recurente, av. Gidro Stanca, împuternicire avocațială și dovada cheltuielilor de judecată în recurs.
La termenul de astăzi, av. P. A. E. depune la dosar delegație de substituire, copia certificatului de înregistrare al pârâtei recurente privind schimbarea denumirii și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, în principal admiterea excepției prematurității acțiunii iar pe fond, respingerea în întregime a acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar diminuarea valorii cuantumului sumelor la plata cărora a fost obligată pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs. S. obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1013 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), au fost respinse ca nefondate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepții invocate de pârâta SC O. P. SA.
A fost admisă cererea formulată de reclamanta Ș. M. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.072 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anul 2006, 2007 sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că următoarele:
Excepția nulității cererii de chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată.
Acțiunea de chemare în judecată este mijlocul legal prin care o persoană solicită instanței judecătorești, realizarea sau recunoașterea unui drept.
Unul din elementele acțiunii este obiectul acțiunii care constă în pretenția reclamantei, valoarea lui atunci când prețuirea este posibilă, potrivit disp.art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În speță, obiectul cererii este concretizat în sensul că se precizează cota de 10% din profitul net anual realizat de pârâtă, egală cu suma de 12.072 lei pe anii 2006, 2007.
Apoi, chiar dacă s-ar indica numai procentul, obiectul cererii, prin prisma disp. art.112 Cod procedură civilă, este determinat, iar echivalentul în lei este determinabil conform art.372/1 Cod procedură civilă.
Excepția prematurității acțiunii a fost de asemenea respinsă.
Este adevărat că nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat pentru stabilirea modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, dar această situație nu înlătură natura dreptului solicitat ca fiind derivat din raportul juridic de muncă.
În cadrul raportului juridic, raportat la relațiile cu sindicatul, pârâta, în calitate de patron-angajator se păstrează pe o poziție privilegiată, dacă nu chiar dominantă, având în vedere posibilitățile materiale și decizionale de care dispune.
Ținând cont de această situație, pârâta era obligată să inițieze negocierile pentru executarea propriei obligații de plată a cotei părți din profit asumată prin CCM la nivel de unitate, nu să amâne negocierile pentru ca apoi să invoce încetarea efectelor juridice prin ajungerea la termen a C.
În legătură cu excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a reținut cele ce urmează:
Potrivit disp. art.1 alin.2 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Instanța judecătorească este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune a fost prescris.
Regula este că prescripția extinctivă începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Atât în acțiunea introductivă cât și ulterior în ședința publică de azi, reclamanta a precizat că dreptul la acțiune se naște la data de 31 decembrie pentru anul respectiv.
În cauză dreptul la acțiune a început să curgă la 31 decembrie 2005, astfel că față de data înregistrării cauzei, acțiunea pentru dreptul la participare la profitul net aferent anului 2005 a fost prescris și a fost respins ca atare.
Dreptul de participare a salariaților în cotă parte la profitul net este indiscutabil legat de raportul juridic de muncă, astfel că este asimilat drepturilor salariale, de unde se constată că sunt aplicabile disp. art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune și nu disp. art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Raportul de muncă ia naștere, ca regulă, prin încheiere unui contract individual de muncă și cuprinde obligațiile părților, angajat și angajator, prestarea unei activități de către angajat în folosul angajatorului și cotraprestația acestuia constând în plata drepturilor salariale indiferent de forma lor, contravine prin contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
Executarea de către o parte a prestației stabilite constituie cauza juridică pentru a solicita celeilalte părți executarea contraprestației.
În adevăr contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art.42 alin. lit.a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art.139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.
Așa cum s-a arătat mai sus cu ocazia motivării excepției prematurității, societatea pârâtă nu se poate preleva de propria culpă pentru neînceperea negocierilor în vederea determinării modalității concrete de acordare a cotei- părți din profit.
Clauzele contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante, așa cum s-a stabilit prin L. nr.130/1966 privind contractul colectiv de muncă.
T. disp. art.243 din Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC O. P. S. solicitândadmiterea acestuia pentru motivele prevăzute de art. 3041 raportat la art.304pct. 9 C.pr.civ., cu consecința modificării a sentinței civile recurate ]n sensul de a se admite în principal excepția prematurității acțiunii iar pe fondul cauzei respingerea acesteia ca nefondată.
Se arată că hotărârea atacată este nelegală prin prisma respingerii exceptiei prematuritătii acțiunii, raportat la prevederile art. 41 alin. 2 lit. a) și art. 41 alin 3 din CCM unic la nivel national pe anii 2005-2006 și art. 139 din CCM la nivel de unitate pe anul 2006
Un prim aspect de nelegalitate vizează faptul că instanța de fond, deși a arătat în considerentele hotărârii atacate motivele de fapt pentru care urmează să respingă excepția prematurității acțiunii, nu a indicat care sunt temeiurile de drept care ar sta la baza unei asemenea decizii. În plus, în dispozitivul S entinței civile nr. 1013/(...) instanța de fond nu s-a pronuntat în ceea ce privește această excepție invocată de pârâtă.
Al doilea aspect de nelegalitate, invocat din prisma excepției prematurității acțiunii, vizează motivarea din considerentele hotărârii prin care instanța de fond a înțeles "să indice" respingerea excepției invocate. Astfel, cu toate că instanta de fond recunoaște inexistenta negocierilor dintre sindicat și patronat privind stabilirea concretă a acordării cotei-parte din profitul societății, aceasta consideră că lipsa negocierilor este imputabilă exclusiv acesteia din urmă.
Această motivare este una pur subiectivă, nefiind întemeiată pe nici o prevedere legală expresă. Prin urmare, consideră că instanța de fond a aplicat greșit atât prevederile invocate anterior, cât și dispozițiile art. 3 alin. 6 din L. nr. 130/1996.
Art. 139 din CCM la nivel de unitate pe anul 2006 conține o condiție suspensivă, dreptul pretins de reclamant fiind condiționat de îndeplinirea a 4 condiții suspensive și subsecvente: a) existenta negocierilor între F. și pârâtă pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare - condiție prevăzută de CCM la nivel național și reluată în CCM la nivel de unitate; b) existența unui acord între F. și pârâtă încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul (a) care să concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum și condițiile de acordare; c) aprobarea Adunării Generale a Actionarilor pârâtei, acest organ fiind singurul organ abilitat de lege să decidă asupra distribuirii profitului sau repartizării acestuia, în urma propunerii făcute de directorat și consiliul de supraveghere, așa cum rezultă din art. 1535 din L. nr. 31/1990 coroborat cu art. 111 din L. nr. 31/1990; d) existența profitului distribuibiVrepartizabil, după deducerea din profitul brut al Subscrisei a tuturor cheltuielile utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
Pe fondul cauzei, cu luarea în considerare și a prev. art. 3041 C.pr.civ., consideră că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele motive:
Având în vedere caracteristicile specifice acestui drept se impune ca acțiunea reclamantei să fie respinsă întrucât nu s-au îndeplinit trei dintre condițiile suspensive care afectează nașterea pretinsului drept al reclamantei, și anume: existența negocierilor, existența unui acord și aprobarea AGA; aceste condiții nu se mai pot îndeplini expirând termenele în care acestea pot fi îndeplinite; pretinsul drept al reclamantei nu există;
În plus subliniază că legiuitorul prin însăși reglementarea inițială a acestui drept (L. nr. 31/1990, ulterior modificată prin L. nr. 1.) a dorit să prevadă o opțiune a angajatorului (exprimată prin voința acționarilor în Actul Constitutiv/AGA) de a recompensa salariații prin distribuirea unei cote de profit către aceștia (evident în condițiile existenței profitului într-un anumit an) și, în nici un moment, nu a dorit să instituie o obligație în acest sens.
Această intenție a legiuitorului transpare și din prevederile Contractul colectiv de muncă unic la nivel național care prevede opțiunile angajatorului: de a acorda salariaților o cotă de până la 10% din profit, de a diminua procentul menționat mai sus și chiar, de a anula acest drept:
O concluzie contrară ar determina o încălcarea dreptului de proprietate privată, profitul net fiind cuvenit exclusiv actionarilor, iar asupra destinatiei acestuia neputându-se dispune decât prin hotărâre AGA dată în conditiile respectării legislației privind dreptul actionarilor. L. nr. 31/1990, republicată cu modificările ulterioare, cere ca adunarea generală a acționarilor să hotărască asupra modului de repartizare a profitului net (art. 194 alin. 1 lit. a).
Atributul exclusiv al AGA de a decide asupra oportunității acordării acestui drept salariaților derivă inclusiv din caracterul preponderent comercial al acestuia; acest drept este specific economiei de piață având ca scop final creșterea profitului. Prin motivarea salariaților a căror activitate are un efect direct asupra producerii de profit (însăși Contractul colectiv de muncă la nivel național permite stabilirea "unor condiții de diferențiere") se obține cointeresarea acestora la obținerea de profit și în final creșterea acestuia
(creștere care profită de fapt acționarilor). În mod eronat instanța percepe acest drept ca un ajutor social ori drept pur salarial.
Neexistând o obligație legală a angajatorului de a acorda acest drept, ci numai o opțiune, nu se poate reține nici culpa acestuia în neinițierea negocierilor.
În plus, în lipsa unei obligații legale și a culpei, instanța nu-și poate aroga dreptul de a stabili cuantumul acestei cote și de a se substitui voinței
AGA de a decide asupra oportunității de a acorda sau nu acest drept.
În subsidiar, în cazul nu vor fi reținute apărările de mai sus, solicită modificarea în parte sentința recurate, în sensul diminuării sumelor la plata cărora a fost obligată recurenta și să se rețină caracterul brut al acestora.
Intimata S. M., prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că este deacord cu admiterea recursului pârâtei solicitând să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește criticile aduse hotărârii atacate referitoare la soluționarea excepției prematurității, Curtea constată că deși soluția dată asupra acesteia nu a fost menționată în dispozitivul hotărârii atacate, totuși instanța de fond a procedat la analizarea acesteia concluzionând în sensul că se impune respingerea excepției.
Recurenta a înțeles să invoce prematuritatea acțiunii prin prisma faptului că nu au existat negocieri între sindicat și patronat privind stabilirea concretă a acordării cotei-părți din profitul societății, ori Curtea apreciază că aceste argumente constituie în realitate apărări pe fondul cauzei, urmând a fi analizate ca atare.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art. 42 alin. 2 lit. a din Contractul
Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „alte venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depindeînsăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur
și simplu, neafectat de modalități.
Inexistența negocierilor este imputabilă ambelor părți, în condițiile în care prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestora, acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
Pe de altă parte, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul dat de prevederile art. 3 alin. 6 din L. nr.
130/1996, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală a angajaților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. A. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de ei, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanta prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., recursul urmează a fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. T. va fi înlăturată obligația pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată Î n temeiul dispozițiilor art. 274 c.pr.civ. intimata Ș. M. va fi obligată să plătească recurenței suma de 714 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Față de poziția intimatei exprimată prin întâmpinare, Curtea apreciază ca nefiind aplicabile prevederile art. 275 c.pr.civ. în această etapă procesuală, culpa intimatei fiind evidentă în condițiile în care demersul său judiciar urmat de obținerea unei soluții favorabile la fondul cauzei a determinat partea adversă să promoveze recurs și să angajeze cheltuieli în vederea susținerii acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC O. P. SA împotriva Sentinței civile nr. 1013 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Ș. M. împotriva pârâtului SC O. P. SA.
Înlătură obligația pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe intimata Ș. M. să plătească recurenței suma de 714 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: A.Balasz și M.K.
| ← Decizia civilă nr. 3235/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 425/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
