Decizia civilă nr. 425/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 425/R/2011
Ședința publică din data de 3 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: L.-G. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 1529 din 3 mai 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții intimați B. C., B. I., B. A., C. L., D. R., G. G., G. D., G. M., I. A., J. E., L. E., L. A. D., M. I., R. M., S. S., S. S., S. G., S. S., T. DAN și T. M., pe intervenienții intimați B. L., B. C., B. A., B. D., C. A., C. B., C. D., C. ANI L., C. M., C. C., C. E., D. C., D. M. C., D. M., D. L., F. O., G. D., Ș. A., T. M., T. O., T. C., T. M., T. C., T. M., Ț. G., U. I., URS P., V. ANA M. și Z. M., precum și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale ale personalului din justiție - stimulente 2006-2008..
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 1 februarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A C. DE A.,
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul T. C. sub nr.(...) reclamanții: B. C., B. I., B. A., C. L., D. R., G. G., G. D., G. M., I. A., J. E., L. E., L. A. D., M. I., R. M., S. S., S. S., S. G., S. S., T. DAN și T. M., au chemat în judecată pe pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, M. E. ȘI F. solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 5 februarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform O.G. 9.;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform O.G. 9.;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform O.G. 3.;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform O.G. 3.;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform O.G. 1.;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform O.G. 1., în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință.
Reclamanții au mai solicitat ca, la sumele astfel cuvenite, să se acorde și dobânda legală aferentă, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnete lor de muncă.
S-a solicitat și obligarea M. E. ȘI F. la alocarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat în principal dispozițiile art.1, 2 și 9 din L. 50/1996.
Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG
134/1999 cât și cele ale art. 11 din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin.1 din OUG nr. 177 /2002 au stabilit în mod expres că „indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă";.
În schimb, prin OUG nr. 2., intrată în vigoare la 1 aprilie 2006, s-a prevăzut stabilirea indemnizației „pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă …";, iar anexa 1 a stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Procedându-se astfel, reclamanții susțin că au fost încălcate principiile C.i României, ale Legii nr. 303/2004, ale C.ui muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3., valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
Drept urmare, prin OUG nr. 2. a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din C. și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
În mod similar OUG nr. 2., se procedează și prin OG nr. 8., întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 1..
Reclamanții au arătat că prevederile OUG nr. 2. și ale OG nr. 8. sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din L. nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora: „ drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege";.
S-a mai arătat că drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de C. muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, s-a susținut că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OGnr. 1., respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 1.,OG nr.
9., OG nr. 3. și OG nr. 1..
În cauză au formulat cerere de intervenție intervenienții: B. L., B. C.,
B. A., B. D., C. A., C. B., C. D., C. ANI L., C. M., C. C., C. E., D. C., D. M. C., D. M., D. L., F. O., G. D., Ș. A., T. M., T. O., T. C., T. M., T. C., T. M., Ț. G., U. I., URS P., V. ANA M. și Z. M., solicitând obligarea pârâților la plata acelorași diferențe de drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, pin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În principal, pârâtul a arătat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pârâtul a mai arătat că, prin art.2 din OUG nr. 1., indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Începând cu intrarea în vigoare a Legii
347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.1. nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 1., OG nr.23/2005 și OUG nr. 2.. De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din L. 154/1998 fiind abrogat de art.15 din OUG nr. 24/2000.
S-a mai arătat că dispozițiile OUG nr.1. și OUG nr.2. nu contravin
C.i, Legii nr.303/2004 sau C.ui muncii. Că prin OUG nr. 2., aprobată prin L. nr.45/2007, drepturile salariale ale magistraților nu au fost diminuate, ci dimpotrivă, au fost majorate în raport cu cuantumul prevăzut în legislația anterioară. Și prin OG nr.8. s-au acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale.
Pârâtul a mai susținut că principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de C. nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, neexistând temei constituțional pentru aplicarea aceleași valori de referință sectorială.
Pârâtul M. E. și F. a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( H.G. nr. 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept materialdedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să-i confere calitatea procesuală pasivă în cauză.
La termenul de judecată din data de (...), reclamanții și intervenienții au depus o precizare la acțiune, solicitând obligarea pârâților de rândul 1-6 la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri reprezentând echivalentul mediei anuale a stimulentelor acordate prin ordinele emise în perioada
2006-2008 de către Ministerul Justiției în favoarea consilierilor juridici asimilați magistraților, din cadrul M.ui J., sumă actualizată la data plății.
În susținerea precizării la acțiune s-a arătat că necesitatea formulării acesteia rezultă din contextul cauzei, în condițiile în care, în lipsa indicării unui criteriu privind cuantificarea despăgubirilor s-ar ajunge la imposibilitatea punerii în executare a hotărârii.
Prin sentința civilă nr.1529/(...), Tribunalul Cluj a respins excepția necompetenței materiale și lipsei calității procesuale pasive invocate de către
M. E. și F. și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și cererile de intervenție formulate de către intervenienți, pârâții: Ministerul Justiției, C. de A. C. și Tribunalul Cluj, T. M. fiind obligați să plătească fiecărui reclamant și intrevenient o despăgubire constând în media anuală a stimulentelor acordate prin ordinele emise în perioada 2006-2008 de către Ministerul Justiției în favoarea consilierilor juridici asimilați magistraților, din cadrul M.ui J., sumă actualizată la data plății.
S-a respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale.
Pentru a se pronunța astfel , prima instanță a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale a M. E. și F., este nefondată, avându-se în vedere dispozițiile art.49 din L. nr.500/2002.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanții și intervenienții au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâții să fie obligați la plata unei despăgubiri în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul M.ui J., sume ce să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit disp.art.5 din C. muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit P.ui nr.12 la C. europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și O .G.1., art.16 din Constituția României, P. 1 și 12 la C. E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O., art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a D. O.:
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: în discuție este categoria profesională a judecătorilor și a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul M. J.. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor O.G.2. (art.3
și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art.25 al.2 din L. 146/2997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
- existența unui tratament diferențiat: Art.14 din C. E. a D. O., în forma modificată prin P. 12 garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 al.2 lit.i din OUG 1..
Dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege.
Potrivit art.25 al (2) și (3) din L. 146/1997 "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției"; iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției";. Prin O. ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Prima instanță a reținut că prin acțiune se invocă atitudinea discreționară a ordontorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul
Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din L. nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. A. spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
Reclamanții și intervenienții au invocat prin acțiune o serie de ordine emise de ministrul justiției, care atestă că în intervalul 2006 - 2008 personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente, în timp ce aceștia susțin că au primit sume mult mai mici.
Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul E. C., în care C. E. de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal. Că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
- tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelulexercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
- tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
S-a mai reținut că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv de Ministerul Justiției și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare .
Explicația dată prin întâmpinare, cum că la baza repartizării acestora stă natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii, nu poate fi primită. Aceasta deoarece aceste criterii pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
Prima instanță a constat că deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/(...) nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normative sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatore a aceluiași text de lege, art.25 al.2 din L. 146/2997, unor persoane aflate în situții comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art.25 al.2 din L. 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum argumentează CCJE în cauza J.Jekins c.
Kingate L.t.t C.96/80.
În plus,tot în jurisprudența CCJE ,cauza Von Colson et Kamann c.
Land Nord Reihein - Westfalm 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, prima instanță a constat, în temeiul dispozițiilor art.2 din O.G.1., art.16 din Constituția României, P. 1 și 12 la C.
E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O., art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a D. O. și art.5 din C. muncii, că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe și în temeiul disp. art.269 din C. muncii, a obligat pârâții să repare prejudiciul produs reclamanților și intervenienților, prin plata unei despăgubiri constând în media anuală a stimulentelor acordate prin ordinele emise în perioada 2006-2008 de către Ministerul Justiției în favoarea consilierilor juridici asimilați magistraților.
Prima instanță a constatat ca fiind întemeiată cererea privind actualizarea prejudiciului suferit de către reclamanți, însă a respins cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale, în speță nefiind incidente dispozițiile OG 9/2000, care prevăd că aceasta este datorată doar în cazul în care "potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii";.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției și C.de A. C. prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea primei instanțe s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.9 din C. de procedură civilă.
Astfel, recurenții susțin că acordarea stimulentelor conform O.ui M. J. nu poate fi reținută ca o încălcare a dispozițiilor O.G. 1. și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui „drept de a fi premiat"; ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. L.
146/1997 prevede la art.25 al.2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmează a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Mai susțin recurenții că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 1..
De asemenea, art. 14 din C. E. a D. O. și art.1 P. 12 la C. fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, printre care: existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de ministerul J. în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În normele aprobate prin O. M. J. nr.1008/C/2006 au fost elaborate criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din L. 146/1996, care sunt distincte pentru cele două categorii profesionale. Totodată, susțin, că prin normelor menționate s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.
Mai susțin pârâții că sumele de care au beneficiat consilierii juridici din cadrul M.ui J. sunt diferite, iar în unele cazuri, mult mai mici decât cele de care au beneficiat reclamanții și intervenienții cu același titlu, iar acestea au apreciat că sunt discriminate numai în raport de cele care au primit sume mai mari.
În fine, se mai arată că tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând naturastabilită prin lege a sumelor acordat, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii.
Se mai invocă faptul că stimulentele salariale acordate prin ordinele invocate de către reclamanți nu au avut drept beneficiari un grup profesional distinct,ci au fost acordate punctual unor anumite persoane sau a unui grup de persoane care nu făceau parte în mod necesar din categoria personalului asimilat magistraților.
Astfel, instanța de fond nu a putut identifica persoana, persoanele sau grupul față de care a stabilit cu exactitate starea de discriminare, având în vedere că ordinele respective au vizat persoane diferite, categorii diferite de salariați și mai mult decât atât, sume diferite pentru cei din aceeași categorie.
S-a mai invocat faptul că în mod greșit prima instanță a obligat recurenții la plata drepturilor salariale solicitate actualizate în raport de rata inflației la data plății.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și M. E. și F., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea M.ui J. în temeiul dispozițiilor art.35 din L. nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile formulate de către Ministerul Justiției și C. de A . C. și Ministerul Finanțelor Publice, se reține că acesta sunt fondate pentru următoarele considerente:
Deși prin acțiunea și cererile de intervenție formulate, reclamanții și intervenienții, potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil, au solicitat obligarea pârâților-recurenți la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, prima instanță nu a cercetat fondul acestei cereri și s-a pronunțat extra petita, obligând recurenții la plata unei despăgubiri constând în media anuală a stimulentelor acordate prin ordinele emise în perioada 2006-2008 de către Ministerul Justiției în favoarea consilierilor juridici asimilați magistraților.
Chiar dacă, din eroare, reclamanții și intervenienții au depus la dosarul cauzei precizările din data de (...), prima instanță, în virtutea rolului său activ, trebuia să le pună în discuția părților și să clarifice dacă aceștia au înțeles să-și modifice de fapt, prin aceste cereri, chiar obiectul acțiunii inițiale.
De altfel, chiar din motivarea acestor precizări la acțiune, în care se menționează că necesitatea formulării acestora „rezultă din contextul cauzei, în condițiile în care, în lipsa indicării unui criteriu privind cuantificarea despăgubirilor s-ar ajunge la imposibilitatea punerii în executare a hotărârii";, rezultă cu certitudine că intenția reclamanților și intervenienților nu a fost aceea de a
-și modifica obiectul acțiunii formulate în cauză.
Având în vedere faptul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.2
Cod procedură civilă, urmează să se admită recursurile formulate de
Ministerul Justiției, C. de A. C. și Ministerul Finanțelor Publice,să se caseze în tot sentința pronunțată de către prima instanță și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursurile formulate de Ministerul Justiției, C. de A. C. și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1529 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr.(...) pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. C. GÂRBOVAN C. M. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red./Tehnored.: C.M.; (...)-2 ex.
Jud.fond.: - Tribunalul Cluj:- M. Francesa Bujor;
- Alin-Florin Doica.
| ← Decizia civilă nr. 278/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1103/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
