Decizia civilă nr. 3137/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 3137/R/2011
Ședința publică din data de 21 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC I. SA B. și de către chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 722 din 11 aprilie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...)*, privind și pe reclamanta intimată D. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, av. Ș. P., lipsă fiind reprezentantul chematei în garanție recurente și reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 2 septembrie 2011, pârâta recurentă a depus la dosarul cauzei, prin reprezentant, note de ședință, împuternicire avocațială, un set de acte și întâmpinare la recursul chematei în garanție.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar extrase de pe portalul instanței reprezentând practică judiciară, factura și chitanța reprezentând plata onorariului avocațial și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate pentru lipsa de competență a secției civile, modificarea sentinței în totalitate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive a angajatorului, modificarea sentinței atacate în totalitate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, iar cu referire la cererea de chemare în garanție solicită modificarea sentinței atacate în parte în sensul obligării A. la despăgubiri și cu contribuția reclamantei la pensie precum și contribuțiile proprii ale angajatorului, pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs pe care le susține și oral. Cu privire la recursul chematei în garanție solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat pentru motivele invocate prin întâmpinarea formulată. Solicită cheltuieli de judecată conform facturii și chitanței pe care le depune la dosar.
C U R T E A A supra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul S. comerciale, de contencios administrativ și fiscal a T. B.-N. la nr. (...), transpusă apoi S. civile și înregistrată la nr. de mai sus, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâta S. I. S. B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se constate că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și a virat la bugetul de stat impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, calculate asupra sumei primite de reclamantă cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii sale în procedura concedierii colective; să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 1658 lei reținută și virată la bugetul de stat în mod nelegal.
Fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în calitate de salariat al pârâtei a beneficiat de plăți compensatorii în sumă totală de 5.630 lei, cu ocazia concedierii sale în procedura concedierii colective. Angajatorul, fără existența unui titlu de creanță, deci nelegal, a reținut și a virat la bugetul de stat impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, ignorând prevederile art.55 alin.4 lit. j din Codul fiscal, conform căruia acest gen de venituri nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile.
Acțiunea s-a întemeiat în drept pe prevederile art.281-283 din Codul muncii și art.55 alin.4 lit. j din Codul fiscal.
Pârâta, prin întâmpinare, s-a opus admiterii acțiunii, arătând că reclamanta a fost concediată în baza programului de concediere colectivă nr.1571/(...). În acest context, patronatul a hotărât acordarea unor plăți compensatorii salariaților concediați în funcție de vechimea în muncă a acestora. Drept urmare, contestatoarei i-a revenit suma de 5.630 lei - valoare brută, din care s-a reținut suma de 1658 lei astfel: 757 lei impozit pe venit, virați în contul bugetului de stat, 310 lei contribuție la sănătate, virați în contul bugetului asigurărilor sociale, 591 lei contribuție la pensie, virați în contul bugetului asigurărilor sociale. Urmare reținerilor efectuate, contestatoarea a încasat efectiv
3.972 lei, valoare netă.
Sumele reținute de la contestatoare au fost virate în conturile speciale de colectare a creanțelor fiscale ale Trezoreriei, creanțe fiscale care, potrivit legii, sunt administrate direct de către A.
A. - Direcția generală de metodologii fiscale, îndrumare și asistență contribuabili, în interpretarea oficial-legală a normelor fiscale, a stabilit că aceste compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și trebuie impozitate. Așa fiind, neimpozitarea poate interveni doar atunci când printr-o lege specială (ce cuprinde dispoziții fiscale) se prevede în mod expres acest lucru.
Conform L. nr. 95/2006 și Ordinului nr. 617/2007 se impozitează orice altă sumă asimilată salariilor, care, potrivit codului fiscal și normelor de aplicare, se supune impozitului pe venit. D., toate salariile/sumele asimilate acestora, care se impozitează conform codului fiscal, urmează a fi impozitate și pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate.
La art. 26 din L. nr. 19/2000 și la pct. 20 din normele metodologice de aplicare a acesteia se precizează neechivoc sumele care nu intră în baza de calcul pentru contribuția la pensii, plățile compensatorii nefiind excluse.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale de A. F., solicitând obligarea acesteia la restituirea, în principal, a sumei de 3186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat, plus contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului, iar în subsidiar a sumei de 1658 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de societate de la angajat, cu motivarea că, pe lângă sumele anterior menționate,societatea a fost obligată să calculeze și să vireze pentru plata compensatorie și contribuții proprii de: 1171 lei - contribuție la pensie; 16 lei - contribuție accidente de muncă; 293 lei - contribuție la sănătate; 48 lei - contribuție concedii indemnizații.
A. N. de A. F. s-a opus admiterii cererii de chemare în garanție, invocând inadmisibilitatea acestei cereri întrucât pârâta nu a urmat procedura specială de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, reglementată de art.117 C. și de pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1899/2004.
Pe fondul raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă, cu efecte asupra cererii de chemare în garanție, s-au reiterat argumentele întâmpinării vizând legalitatea calculării, reținerii și virării sumelor în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 722/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...)*, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. M., împotriva pârâtei S. I. S. B., ca fiind întemeiată și, în consecință:
S-a constatat că pârâta a reținut și virat în mod nelegal impozitul, contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate calculate asupra sumei de 5.630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei reprezentând reținerile de mai sus.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție introdusă de pârâta S. I.
S. B. împotriva Agenției Naționale de A. F. B. și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei sumele de 757 lei - impozit pe venit și
310 lei - contribuție la asigurări sociale de sănătate.
S-au respins restul pretențiilor din cererea de chemare în garanție.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin D. de concediere individuală nr. 209/(...) au încetat raporturile de muncă dintre S. I. S. B. și reclamanta D. M. C. se înscrie în cadrul Programului de concediere colectivă nr.1571/(...), aprobat prin H. C. de A. al pârâtei nr. 06/(...) și prin D. D. G. al acesteia nr. 97/(...). A. stipulează la punctul 7 lit. b că salariații concediați vor primi compensații sub formă de îndemnizații, cuprinse în art.103 pct.5 din contractul colectiv de muncă 2.. Acesta din urmă, depus în copie la fila 19, în clauza indicată, fixează convenția părților că, la desfacerea contractuluiindividual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească o plată compensatorie în sensul prevederilor art. 55 alin.4 lit. j din Codul fiscal.
Obligația asumată de angajator s-a îndeplinit în ceea ce o privește pe reclamantă. Secundei i-au revenit 5.630 lei, din care s-a reținut și s-a virat la bugetul consolidat al statului: impozit 16% - 757 lei, contribuția la asigurări sociale 10,5% - 591 lei; contribuția la asigurări sociale de sănătate 5,5% - 310 lei. Starea de fapt este atestată de adeverința nr.3125/(...) (f.27) și de ordinele de plată.
Acțiunea introductivă a fost considerată ca fiind fondată, fiind admisă în direcția constatării că reținerile efectuate de pârâtă sunt în contradicție cu dispozițiile legale incidente litigiului și a obligării acesteia la restituirea în favoarea reclamantei a sumelor aferente, înlăturându-se apărările din întâmpinare și din chemarea în garanție, din acest punct de vedere.
Cum s-a menționat mai sus, desprins din chiar înscrisurile exhibate de pârâtă (programul de concediere colectivă și contractul colectiv de muncă), plățile compensatorii s-au acordat reclamantei fundamentat și pe dispozițiile art.55 alin.4 lit. j Codul fiscal. Textul normei din art.55 stabilește în alineatul 1 categoria veniturilor din salarii, în alineatul 2 definește veniturile asimilate salariilor, ambele supuse impozitării, iar în alineatul 4, ca excepție, face referirela sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care, la litera j, le prevede pe cele reprezentând plăți compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Cauza de față se regăsește cu evidență în ipoteza de excepție a legii și orice aplicare sau interpretare contrară sensului clar și expres dedus din reglementarea legală nu poate fi în mod corect împărtășită.
Contribuția la asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale (așadar este datorată), după cum dispune art.21 alin. 6 din L. nr. 19/2000, și nu se constituie în contribuții plătite în contul angajatei, deci în rețineri de la salariat din sumele ce i se cuvin cu titlul mai sus indicat, de plăți compensatorii, conform procedeului greșit adoptat de pârâtă.
Ca și în cazul impozitării, referitor la contribuția la asigurările sociale de sănătate există o dispoziție legală expresă de nedatorare, cuprinsă în art.257 alin.6 din L. nr. 95/2000.
T. a mai reținut că rezolvarea pe fond a cererii de chemare în garanție nu prezintă caracter inadmisibil. Din examinarea art. 117 C. nu rezultă că procedura aici instituită are valențele celei înscrise în art. 109 alin. 2 C.pr.civ., iar neexercitarea ei în prealabil să împiedice pe titularul unui drept să se adreseze instanței competente cu o cerere de chemare în judecată, după regula alineatului
1.
În raport de prevederile art. 60 alin.1 C.pr.civ., instanța a reținut că cererea de chemare în garanție este privită ca o nouă acțiune care se grefează pe cea principală. Soluția ce se va da celei dintâi depinde de aceea ce se va da în acțiunea principală, adică măsura încuviințării pretenției introductive imprimă limitele maxime în care se poate admite chemarea în garanție.
Orice alte raporturi existente numai între pârâtă și chemata în garanție nu pot fi discutate în acest litigiu. Pentru aceste considerente de ordin procedural, cererea introdusă împotriva terțului a fost analizată numai pentru obligația la care pârâta este îndatorată prin prezenta hotărâre judecătorească, circumscrisă subsidiarului ei.
Din perspectiva soluției date acțiunii introductive, chemarea în garanție a fost admisă sub aspectul obligației de restituire pentru sumele virate de pârâtă cu titlu de impozit (757 lei) și de contribuție la asigurări sociale de sănătate (310 lei). În același timp, s-a respins petitul cu obiect restituirea contribuției individuale de asigurări sociale (591 lei) deoarece aceasta este datorată. Particularitatea constând în bugetul din care se suportă nu atrage o soluție diferită.
S-a menționat că raportul juridic supus judecății prin cererea introductivă se supune jurisdicției muncii întrucât procesul are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cu observarea art. 248 alin.3 și art.281 C. mun. Abilitatea aceluiași tribunal de a statua asupra cererii de chemare în garanție derivă din prorogarea legală statornicită în art.17 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta S. I. S. B. și chemata îngaranție A. N. de A. F..
Prin recursul formulat, chemata în garanție A. N. de A. F. a solicitat casareasentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
1. Invocând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 1 cod proc. civ., recurenta a susținut că, în raport de obiectul acțiunii dedus judecății, instanța de fond a calificat greșit litigiul dedus judecății, ca aparținând sferei asigurărilorsociale, fiind soluționat de un complet colegial compus din doi judecători si doi asistenți judiciari, in locul unui complet dintr-un singur judecător, solicitând a se retine ca a fost încălcat principiului specializării si casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare T. B. N., in jurisdicția de contencios administrativ si fiscal.
Arată recurenta că deși L. nr. 19/2000, in forma inițială, reglementa ca litigiu de munca si asigurări sociale contestația privitoare la modul de calcul si de depunere a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, după intrarea in vigoare a L. nr.5. privind Codul Fiscal si a HG nr.1574/2003 privind organizarea si funcționarea M.ui F. P. si a Agenției Naționale de A. F., aceste litigii aparțin sferei dreptului fiscal, ce trebuie soluționate de instanța de contencios administrativ.
Art.256 alin.2 din L. nr.95/2006 prevede colectarea contribuțiilor (de asigurări sociale de sănătate) persoanelor juridice care au calitatea de angajator, de către Ministerul Finanțelor Publice prin A.
Asimilarea obligației de plata a contribuției de asigurări sociale de sănătate cu obligația fiscala rezulta si din dispozițiile art.257 alin.8 și art. 261 alin. 1 din
L. nr.95/2006.
In privința impozitului pe venit, arată că plata salariului si reținerea impozitului din salariu sunt doua operațiuni distincte care coincid in timp, dar pe când plata retribuției are loc in temeiul unui raport juridic direct intre unitate si persoana încadrata in munca, reținerea impozitului este o operațiune pe care unitatea o efectuează in calitate de mandatara a bugetului de stat.
Aceste elemente nu pot decât sa fie specifice unei obligații fiscale, ceea ce atrage competenta instanței de contencios administrativ, după cum si art. 10 din L. nr.554/2004 prevede ca litigiile care privesc contribuții se soluționează in fond de tribunalele administrativ fiscale.
In consecința, in speța, suntem in prezenta unui litigiu declanșat intre un contribuabil (salariat) si angajatorul sau, in calitate de mandatar legatar al organelor financiare (având atribuții specifice in domeniul încasării veniturilor bugetare), fapt ce determina ca soluționarea acestuia sa revină instanțelor de contencios administrativ, iar nu instanțelor incluse in conceptul de "jurisdicție a muncii".
2. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. teza a doua recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii instanței de fond în ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție, formulata de către A. N. de A. F.
Arată recurenta că instanța a omis sa se pronunțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii si a cererii de chemare in garanție, formulate de către A.
N. de A. F., făcând mențiune despre aceasta doar în considerentele sentinței.
Consideră greșite considerentele pentru care instanța a apreciat că această excepție nu este întemeiată, subliniind că a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând ca exista o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale in materia restituirii sumelor de la buget, materializata in prevederile art.117 C. și în dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atât mai mult cu cat despăgubirile de care face vorbire norma procedural civila citata, sunt denumite in norma speciala restituiri.
Prin excepția invocata, a avut in vedere faptul ca, aceasta cerere de restituire trebuia făcuta cu respectarea prevederilor legale speciale, avândsituațiile stabilite de art.117 lit. a-h din O.G.nr.92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii.
Referitor la sumele reprezentând impozite si contribuții reținute de către societate de la angajați, învederează instanței de recurs ca cererea este inadmisibila, in condițiile in care legislația speciala prevede ca obligația restituirii acestor sume subzista numai in baza legii, or, in speța, temeiul restituirii îl reprezintă Programul de concediere colectiva.
- A mai susținut recurenta că prin admiterea parțiala a cererii de chemare in garanție, instanța a considerat, in mod greșit, ca A. este obligata sa restituie pârâtei SC I. SA o suma de lei care reprezintă impozit pe venit si contribuții la asigurările sociale de sănătate.
Instanța de fond a reținut, in mod greșit, aplicabilitatea art.55 alin.4 lit. j din L. nr.5. privind Codul fiscal. In prezenta cauza, prevederile legale menționate nu au aplicabilitate, deoarece prin programul de concediere colectiva nr.
1571/(...), elaborat de către SC I. SA, s-a stabilit ca indemnizațiile acordate cu titlu de plăți compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar si nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prevăzut in art.55 alin.4 lit. i din L. nr.5..
In realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi in vigoare, in speța, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit. k} din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările si completările ulterioare, care prevăd ca sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, in consecință, sunt supuse impozitării.
A., art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de O. nr. 9., in art. 28, ca fiind sume neimpozabile, in timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit. l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
SC I. S. a acordat compensații bănești individuale către personalul disponibilizat din fonduri proprii in conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plăți fiind considerate venituri asimilate salariilor si in consecința fiind supuse impozitării.
In ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția lunara a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. A., angajatorii la care asigurații își desfășoară activitatea au obligația sa calculeze si sa vireze aceasta contribuție asupra fondului de salarii, astfel cum este prevăzut la art.258 alin. (1) din L. nr.95/2006.
Prin fond de salarii realizat se înțelege potrivit art.258 alin.2 din L. nr.95/2006, totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizica si juridica pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.
Întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare si obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.
Având in vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate de către intimata pârâtă SC I. SA, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor si a contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferente compensațiilor bănești.
Referitor la contribuția plătita de angajator pentru concedii si indemnizații, considera ca angajatorul datorează aceasta contribuție, deoarece, in virtuteadispozițiilor punctului 68 lit. l) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5., plățile compensatorii sunt venituri de natura salariala si compun fondul de salarii la care se raportează această contribuție.
Din interpretarea dispozițiilor punctului 68 lit. (l) din Normele Metodologice se poate observa fara echivoc ca plățile compensatorii sunt veniturile asimilate salariilor, si ca atare, angajatorului ii revine obligația de a retine si achita cota de contribuție privind concediile si indemnizațiile, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.2 din O. nr.158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
Prin recursul formulat, pârâta S. I. S. B. a solicitat: - casarea hotărârii atacate pentru lipsa de competență a secției civile; - modificarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata pentru lipsa calității procesuale pasive a angajatorului; - modificarea sentinței atacate în totalitate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata ca fiind neîntemeiata; - modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării A. la despăgubirea firmei si cu contribuția reclamantei la pensie (591 lei), precum si contribuțiile proprii ale angajatorului (1.528 lei).
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta pârâtă a arătat că secția civila a T. nu era competenta sa soluționeze cauza, întrucât litigiul de față are natură fiscală, deoarece se pune problema aplicării codului fiscal si/sau a altor legi fiscale.
În acest context recurenta solicită casarea hotărârii atacate si retrimiterea cauzei spre soluționare secției contencios administrativ si fiscal.
Recurenta pârâtă critică hotărârea și sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu are calitate procesuala pasiva în cauză, întrucât are calitatea de mandatar bugetar al A. in procedura de colectare a creanțelor fiscale (determinare, reținere la sursa si virare), prin "stopaj la sursa", pentru virarea contribuțiilor aferente compensațiilor bănești încasate de reclamanta (contribuabil).
A mai arătat recurenta că poziția exprimata de A. prin întimpinare este aceea ca mandatarul bugetar a procedat corect la stabilirea si plata impozitelor
(contribuțiilor) aferente compensațiilor bănești acordate reclamantei. P. adoptata de A. reprezintă o ratificare expresa a operațiunilor de impozitare din perspectiva art.1546 alin.2 din Codul civil.
In aceasta ipoteza, actele juridice de impozitare încheiate de către I. in calitate de mandatar bugetar privitoare la plata contribuțiilor aferente compensației bănești acordate reclamantei produc efecte juridice direct in persoana mandantului A.
Întrucât mandatarul nu a efectuat operațiunea de impozitare a compensațiilor bănești pentru sine, ci in numele si interesul mandantului A., intre mandatarul (I.) si contribuabilul (reclamant) nu se leagă niciun raport juridic direct.
In realitate, raportul juridic privind impozitarea compensațiilor bănești s-a realizat direct intre contribuabil (reclamanta) si mandantul A. (creditor), așa încât mandantul va suporta in mod direct consecințele juridice ale operațiunii de impozitare.
Pe fondul cauzei recurenta critică hotărârea instanței de fond, considerând că în mod greșit s-a reținut ca reclamanta a încasat plăți compensatorii, întrucât reclamanta a beneficiat de compensații bănești.
Subliniază recurenta că plata compensatorie nu reprezintă același lucru cu compensația bănească si, ca atare, cele doua noțiuni beneficiază de efecte juridice fiscale diferite.
Plățile compensatorii se acorda numai pe baza unui act normativ (lege sau ordonanța de guvern) întrucât finanțarea acestor sume se suporta de către S. din bugetul de șomaj. A. normativ in baza căruia se acordă: art. 8/art.28/art.40 OUG nr.9.. Începând cu data de 22 iunie 2000 firmele particulare nu mai beneficiază de finanțare din fondurile statului pentru acordarea plăților compensatorii având in vedere art. 601 din O. nr.9. (introdus de L. nr.312/2000).
Pe de alta parte, compensațiile bănești se acorda pe baza contractului colectiv de munca (convenție civila particulara încheiata intre partenerii sociali) întrucât finanțarea (plata) acestora se suporta de angajator din fondul de salarii al angajatorului. A. normativ in baza căruia se acorda: art.67/art.69, alin.2, lit. f din C. muncii; art.80, alin.3 din Contractul colectiv la nivel N. art.42 din O. 9..
- Instanța de judecata retine un tratament fiscal greșit - de neimpozitare - pentru compensațiile bănești acordate reclamantei cu ocazia concedierii acesteia. A., instanța de judecata a considerat ca sumele acordate reclamantei nu trebuiau impozitate in consens cu dispozițiile art.55, alin.4, lit.(j)" din Codul fiscal.
Consideră ca acest lucru a fost posibil datorita erorii in care s-a aflat instanța in ce privește calificarea greșita a sumelor de care a beneficiat reclamanta, ca fiind „. compensatorii";.
Susține recurenta că, compensațiile bănești, au fost legal impozitate si ca tratamentul fiscal aplicabil era cel prevăzut de pct.68 lit. l din H.R. nr.44 /2004.
Aceeași poziție este exprimată și de către instituțiile abilitate cu controlul si aplicarea legislației financiar, a căror poziție reprezintă o interpretare oficiala legala a codului fiscal.
Consideră astfel că instanța a făcut o aplicare greșita a legii când a hotărât ca cererea reclamantei este fondata si ca tratamentul fiscal aplicabil compensațiilor bănești acordate acesteia era acela al neimpozitării.
- In subsidiar, in situația in care se va aprecia ca prima instanța, in mod corect, a stabilit faptul ca sumele primite de reclamanta cu titlu de compensații bănești nu trebuiau impozitate, solicită modificarea hotărârii atacate, in parte, in sensul obligării A. sa despăgubească pârâta si cu contribuția reclamantei la pensie (591 lei), precum si contribuțiile angajatorului (1.528 lei).
Privitor la contribuția la pensie a reclamantei consideră greșită hotărârea instanței, întrucât A. a beneficiat de o plata nedatorata si este obligat sa o restituie.
Referitor la cererea de restituire a contribuțiilor angajatorului, arată ca operațiunea de impozitare, atât pentru salariat cit si pentru angajator, reprezintă un act juridic unic ale cărui efecte juridice nu pot fi soluționate diferit. Cadrul procesual stabilit inițial de reclamant, privit din prisma obiectului cererii de chemare in judecata, a fost extins de I. prin chemare in garanție, prin solicitarea si a contribuțiilor angajatorului.
In drept, recurenta pârâră a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9
C.pr.civ., art. 3041, art. 312 alin.3, 5 și 6 C.pr.civ.
În data de (...), pârâta recurentă S. I. S. B. a depus la dosarul cauzei un script intitulat „Note de ședință pentru soluționarea recursului"; (f. 31-34), prin care a solicitat ca instanța, din oficiu, sa invoce excepția prematurității acțiunii intimatei.
A arătat că prin întimpinarea depusa la fond a invocat prematuritatea/inadmisibilitatea acțiunii, cu motivarea că reclamanta (salariatul) trebuia sa utilizeze, in prealabil, procedurile speciale in materie fiscala pentru restituirea unor sume de bani de la bugetul de stat, in consens cu următoarele dispoziții: - procedura prevăzuta de O. nr.1899/2004; procedura prevăzuta de art.205 din C.; procedura contenciosului administrativ, art. 1/art.7 din L. nr.54..
A., salariatul trebuia sa formuleze o cerere de restituire a sumelor de la autoritatea fiscala. Numai după ce salariatul primea un răspuns defavorabil la cererea formulata, de la autoritatea fiscala care administrează contribuțiile (A.), va putea continua procedura fiscala / judiciara.
D., reclamanta (salariata) a sesizat instanța de judecata fara sa urmeze procedurile speciale.
In aceste condiții, având in vedere apărările pârâtei (formulate si la fondul cauzei), se poate retine faptul ca dreptul subiectiv dedus judecății nu este încă actual si, deci, acțiunea de fond este prematura, atâta timp cit intimata
(salariatul) este supusa obligației imperative legale de a urma procedura speciala.
Pârâta recurentă S. I. S. a depus la dosar în data de (...) întâmpinare lacererea de recurs formulată de chemata în garanție A. N. de A. F. (f. 48-50), prin care a solicitat respingerea excepției invocate și respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
Privitor la "procedura prealabila" in cazul mandatarului bugetar I. consideră ca I. nu trebuia, in prealabil, sa parcurgă procedura fiscala, întrucât față de dispozițiile art. art.117 din O.G. nr.92/2003, doar debitorul
(contribuabilul), nu si mandatarul bugetar, va utiliza procedura fiscala.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate Curtea de apelconstată următoarele:
Recursul declarat de pârâtă este fondat pentru considerentele de se vor expune în continuare:
Sub aspectul competenței secției civile de a soluționa litigiul, Curtea reține că reclamanta a promovat acțiunea în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile art. 281-283 Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori, fără a opta pentru chemarea în judecată a A. ca pârâtă, în baza principiului disponibilității procesuale, reclamantul fiind cel care stabilește cadrul procesual cu privire la părți, obiect și cauză a acțiunii.
O atare opțiune a reclamantei pentru chemarea în judecată a fostului angajator în baza jurisdicției muncii (art. 281-283 Codul muncii) pentru restituirea unor sume reținute în opinia sa în mod nelegal, determină calificarea litigiului dedus judecății ca un conflict de muncă, ceea ce justifică sub acest aspect competența secției civile de a se pronunța în materia conflictelor de muncă.
Excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă, este întemeiată:
Reclamanta a chemat în judecată fostul angajator solicitând obligarea acestuia să restituie suma reținută cu titlu de impozite și contribuții la asigurări sociale, apreciind că pârâta a reținut și virat nelegal și aceste sume la bugetul de stat în lipsa unui titlu de creanță, aceste argumente invocate de reclamantă neavând natura juridică a unui capăt de cerere distinct, ci reprezentând motive pentru care s-ar impune în opinia reclamantei restituirea sumelor reținute de angajator cu titlu de impozite și taxe contribuții din plățile compensatorii acordate cu ocazia concedierii colective.
Potrivit art.117 Cod procedură fiscală și Ordinului MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, persoanele interesate pentru restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții la buget, trebuie să formuleze o cerere adresată organului fiscal competent, în cauză unitatea A. de la domiciliul contribuabilului, iar acest organ urmează a admite sau respinge cererea prin act administrativ fiscal, în funcție de prevederile legale incidente. În cazul respingerii cererii de restituire prin act administrativ fiscal ce se comunică celui ce a făcut cererea, acesta poatesă introducă contestație la tribunal la secția de contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care, în acel cadru procesual, instanța competentă pentru aplicarea legislației fiscale, sesizată legal, în contradictoriu cu organul fiscal, urmează să analizeze dacă în mod corect și legal s-a realizat reținerea și virarea sumei de bani cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale de către angajator din plățile compensatorii acordate salariatului cu ocazia concedierii colective. De asemenea, în situația în care cererea de restituire formulată nu este soluționată, cel interesat este îndreptățit să acționeze organul administrativ pentru refuzul de rezolvare a cererii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
Or, în cauză reclamanta nu a urmat aceste prevederi legale ce instituie o procedură specifică de restituire, astfel încât dreptul subiectiv dedus judecății nu este încă actual, iar acțiunea civilă formulată de către fostul salariat împotriva angajatorului este prematur formulată, deoarece reclamanta are posibilitatea de a se adresa pe cale administrativă organului fiscal competent și să-i solicite restituirea sumei de bani pretinse prin acțiune. În condițiile în care reclamanta va urma procedura administrativă specială reglementată de normele procesual fiscale evocate și în acel cadru se va constata că pârâta a reținut nelegal sumele solicitate ori că nu le-a virat la bugetul de stat, va putea formula o altă acțiune în acest sens împotriva pârâtei dacă sumele respective nu i-au fost restituite, în condițiile în care s-a stabilit că acestea au fost nelegal reținute, nefiind aplicabil principiul autorității de lucru judecat, întrucât acțiunea civilă nu a fost analizată în acest cadru procesual pe fond de către această instanță.
Așadar, reținând că pentru a obține restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții reclamanta trebuie să apeleze în principal la procedura legală specială instituită în acest sens prin normele procesual fiscale, iar aceasta nu a făcut acest lucru, dreptul dedus judecății împotriva pârâtei nu este încă actual, motiv pentru care va fi admisă excepția prematurității acțiunii și în consecință, va fi respinsă acțiunea ca prematur formulată.
O atare soluție de respingere a acțiunii determină în mod automat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A., conform art. 61-63 C.pr.civ., recursul acesteia urmând a fi admis ca efect al soluției date recursului principal, având în vedere caracterul accesoriu al cererii de chemare în garanție, fără a mai fi necesară examinarea criticilor asemănătoare formulate de chemata în garanție.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursurile și va modifica în tot sentința atacată în sensul că acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S. I. S.A va fi respinsă ca fiind prematur introdusă. Totodată, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. I. S. B. în contradictoriu cu chemata în garanție A. N. de A. F..
În baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, intimata reclamantă va fi obligată să plătească recurentei pârâte suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la fila 53.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 722 din (...) a T. B.-N. pronunțată îndosarul nr. (...)*, pe care o modifică în tot și în consecință respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâta S. I. S.A ca fiind prematur introdusă.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. I. S. B. în contradictoriu cu chemata în garanție A. N. de A. F..
Obligă pe intimata D. M. să plătească recurentei S. I. S. B. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 4493/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2646/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
