Decizia civilă nr. 712/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 712/R/2011
Ședința publică din data de 23 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4897 din 16 septembrie 2010, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. P. și pe pârâți intimați G. Ș. „. M., Ș. G. „. B. B., L. DE M. „. J. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, având în vedere că prin recursul formulat s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4897/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. P., prin U.. B. N., împotriva pârâților G. Ș. „. M. B. Ș. G. „. B. B., L. de M. „. J. B., P. municipiului B. și C. Local al municipiului B. și în consecință:
- au fost obligați pârâții G. Ș. „. M. B., Ș. G. „. B. B., L. de M. „. J. B. să calculeze și să plătească reclamantei/. drepturile salariale restante rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr. 2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., pentru perioada 01 octombrie 2008 -31 august 2009 , sume actualizate cu indicele inflației la data plății efective;
- au fost obligați pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. să aloce pârâților G. Ș. „. M. B., Ș. G. „. B. B., L. de M. „. J. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
- au fost obligați pârâții G. Ș. „. M. B., Ș. G. „. B. B., L. de M. „. J. B. să plătească reclamantei/. suma de 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în garanție față de acesta.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat de D.
G. a F. P. B.-N., ca fiind întemeiată și în consecință;
- a fost obligată chemata în garanție la transferul către pârâți a sumelor necesare plății pretențiilor reclamantei/. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul face parte din rândul personalului din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 octombrie 2008 - 31 august 2009 a funcționat în cadrul pârâților de rând 1-3, unități școlare de învățământ cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr.
1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței. Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O. G. nr. 1.. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare. A., pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie -
31 decembrie 2008 a crescut de la 291,678 lei la valoarea de 400 lei.
Această lege nu a fost pusă în executare de către angajator așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitate, nefiind alocate fonduri pentru creșterea efectivă a coeficientului de multiplicare.
Prin acte normative succesive, de forță juridică inferioară legii, s-a încercat justificarea refuzului de a se pune în aplicare L. nr. 2., însă ordonanțele de urgență adoptate de guvern au fost ulterior fie respinse, fie declarate neconstituționale după cum urmează:
Prin OUG nr. 1., adoptată în ziua publicării legii menționate și publicată la 31 octombrie 2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie- decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic se stabilește la 266,026 lei, respectiv 299,933 lei, cu mult sub nivelul prevăzut de lege.
Prevederile ordonanței de urgență au fost declarate ca fiind neconstituționale prin D. nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a C. C., cu motivarea că „adoptarea de către G. a O. de urgenta nr. 1. nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu aintervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizării personalului din învățământ adoptata de P. Așa fiind, in condițiile in care legiuitorul primar a stabilit deja prin L. { H. "http://www.legestart.ro/L.-221-2008-aprobarea-O.-G.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-%..htm" |nr.
2.} pentru aprobarea O. G. { H. "http://www.legestart.ro/O.-15-2008-cresterile-salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-
%28Mjk5NzE1%29.htm" |nr. 1.} privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile si criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, G.ul, prin intervenția sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
Ulterior, OUG nr. 1. a fost respinsă prin L. nr. 5..
În ciuda statuărilor C. C., alte ordonanțe de urgență succesive au fost adoptate de către guvern, în scopul de a înlătura prevederile OUG nr. 1., aprobată cu modificări prin L. 2., respectiv OUG nr. 1. și OUG nr. 1., ambele declarate ca fiind neconstituționale.
Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia prevederile art.2 din OUG nr.
31. și art. 2 din OUG 41. și-ar fi produs efectele de vreme ce ele vizează doar modificarea perioadelor la care se referă articolul nr.1¹ lit. a și b din OUG nr. 1., introdus prin OUG nr. 1., text de lege care a fost declarat în întregime ca fiind contrar dispozițiilor Constituției prin D. C. C. nr. 842/(...) și 9., și care a fost suspendat și mai apoi abrogat în virtutea prevederilor art. 31 alin.3 din L. nr. 47/1992.
Pe de altă parte, prin creșterea salarială prevăzută de OUG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., reclamanta a dobândit cel puțin o speranță legitimă că va beneficia de drepturile bănești solicitate, iar urmare a caracterului neconstituțional al actelor care au blocat aplicarea prevederilor legii, cel puțin pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie
2009, dreptul reclamantei a devenit unul câștigat, și nu poate fi înlăturat fără încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În practica C. Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant faptul că speranța legitimă echivalează cu un bun, respectiv valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că intră sub incidența drepturilor ocrotite de această prevedere.
Așa cum s-a subliniat printre altele și în cauza Weissman și alții împotriva României în legătură cu noțiunea de "speranță legitima", interesul patrimonial poate fi considerat o "valoare patrimoniala" atunci când are o bază suficienta in dreptul intern.
Or, nu s-ar putea afirma că prevederile unei legi adoptate de P. și publicată în Monitorul Oficial al României, nu ar fi o bază suficientă pentru a conferi reclamantei speranța legitimă că dreptul său de creanță constând în creșterea salarială menționată va fi respectat de statul a cărui reprezentant l-a acordat.
Așa fiind, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de către reclamant sunt întemeiate, astfel că le-a admis, respectiv pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 august 2009.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, sumele achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Cum pârâții de rând 4 și 5 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamant/ă a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic. Chiar dacă între reclamantă și pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta/ul a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale invocată de acești pârâți este neîntemeiată, fiind respinsă.
Cum C. local al municipiului B. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte, iar P. municipiului B. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei/.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. a fost admisă, avându-se în vedere că potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar.
Ca atare, având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al mun. B. și P. mun. B. împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice a fost considerată ca fiind întemeiată, impunându-se obligarea chematului îngaranție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. B.-N. la transferul către pârâții C. local al mun. B. și P. mun. B., a sumelor necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului având în vedere că potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Din cuprinsul textului art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată rezultă că finanțarea unității de învățământ preuniversitar se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local.
Conform art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ- teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
În baza art.274 C.pr.civ., unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantei suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M inisterul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. B.-N., solicitând admiterearecursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii dechemare în garanție formulată de pârâții C. Local B. și P. municipiului B., împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind neîntemeiată.
În motivare recurentul a arătat că înțelege să critice soluția instanței de fond în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție, arătând că aparține ordonatorului principal de credite și celor secundari competența de a elabora proiectele bugetare în care sunt incluse și cheltuielile salariale.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se face pe bază de contract întocmit între directorul unității de învățământ și primarul localității iar bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual pentru fiecare unitate de învățământ conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar.
După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Prin urmare apreciază recurentul că nu are obligația virării sau alocării de fonduri din bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale solicitate, rolul său fiind acela de a aproba repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, precum și modificarea acestora pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurilor de la acest buget pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.
Recurentul a mai arătat că pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție și care sunt ordonatori principali de credite, au la îndemână pârghiile privind punerea în executare a hotărârii, conform art. 2 din O.G. nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare.
De altfel sunt aplicabile și prevederile OUG nr. 71. privind eșalonarea plății drepturilor de natură salarială.
A mai susținut recurentul că în cauză nu este dovedită existența vreunei obligații legale sau convenționale de despăgubire sau garanție din partea chematului în garanție, în sensul art. 60 Cod proc. civ., chematul în garanție nefiind debitor față de C. local al mun. B. și P. mun. B. în baza vreunei dispoziții legale, astfel că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041
C.proc.civ.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Apreciază intimatul că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind dat nici unul din motivele de casare sau de modificare a acesteia, prevăzute de art. 304 c.pr.civ. sau urmare a examinării cauzei sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 3041 c.pr.civ..
S-a arătat în motivare că, potrivit art. 1 alin.3 din H.G. nr. 1618/2009, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din TVA, repartizarea acestor sume pe unități administrativteritoriale făcându-se prin decizie a directorului D. județene. În speță, D. B. N. nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în județul B.-N.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea de A. reține că recursul chematului în garanție Ministerul F inanțelor Publice este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C. proc. civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s- ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentului Ministerul Finanțelor Publice de garanție față de pârâții C. Local al M. B. și P. M. B., derivă din lege.
Din această perspectivă, coroborată cu faptul că prin sentința fondului recurentul nu a fost obligat direct către reclamant, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentului, conform cărora nu are nici o obligație de garanție în cauză, în sensul art. 60 C. proc. civ. .
În ceea ce privesc celelalte critici din recurs, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr.
500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr. 2.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene sunt reglementate de prevederile art. 40 din H.G. nr. (...), potrivit cărora „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. (2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități. (3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a prevederilor O.G. nr. 22/2002 excede obiectului cauzei și limitelor învestirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura acest motiv de recurs, dat fiind că, în prezentul cadru procesual instanța nu a fost investită de către pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție, cu executarea silită a sentinței fondului.
În ce privește invocarea O.U.G. nr. 71. și a art. 4 din O.G. nr. 22/2002
- cu trimitere la art. 47 din L. nr. 500/2002 și la art. 49 din L. nr. 273/2006
- Curtea reține că acest act normativ vizează faza de executare silită a hotărârii judecătorești, neputându-se pune în discuție, în actuala fază procesuală, modul în care se va executa efectiv prezenta hotărâre judecătorească.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp. art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B.-N.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului reclamant suma 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4897 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului M. P. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G. L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: I.S./C.I.
| ← Decizia civilă nr. 3888/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 829/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
