Decizia civilă nr. 968/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 968/R/2011
Ședința 4 Martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC I. L. B. N. SA împotriva sentinței civile nr. 5. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimata P. M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 martie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 10 martie 2011 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5. din 4 oct. 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea completată formulată de reclamanta P. M., împotriva pârâtei S. I. L. S. B., și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a scriptului intitulat „DECLARAȚIE";, emanând de la reclamantă; pârâta S. I. L. S. B. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 23.400 lei, cu titlu de compensație bănească;
S-a respins cererea reclamantei cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
P. a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în funcția de contabil, începând cu data de 01 august 2000 până la data de 12 februarie 2010, dată la care, în conformitate cu mențiunea din carnetul său de muncă, contractul individual de muncă a încetat în baza art.65 alin.1 din C. muncii.
La data de 22 ianuarie 2010, reclamantei i s-a adus la cunoștință preavizul de concediere, urmând ca la expirarea celor 15 zile lucrătoare contractul individual de muncă să înceteze, ocazie cu care aceasta a declarat în scris că nu mai are nicio pretenție față de intimată, precizând în mod expres că nu mai are pretenții referitoare la plata salariilor compensatorii.
În aceste condiții, reclamanta nu a beneficiat de compensația bănească care i se cuvenea, în acord cu dispozițiile art.45 pct.3 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel de unitate și înregistrat la D. de M. și P. S. B.-N. sub nr.584/1 din 16 aprilie 2009";, fapt recunoscut de pârâtă, ce a invocat faptul că declarația s-a făcut în deplină cunoștință de cauză și înțelegând efectele care le presupunea aceasta, având în vedere și faptul că societatea se afla într-o situație economică dezastruoasă.
Potrivit cu dispozițiile art.38 din C. muncii, „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege";, „. tranzacție prin care se urmărește renunțarea sau limitarea drepturilor recunoscute de lege salariaților este lovită de nulitate";.
Prin urmare, disponibilitatea părților, specifică raporturilor contractuale civile este circumscrisă prevederilor imperative ale art.38 din C. muncii, așa încât actul juridic unilateral, respectiv declarația dată de reclamantă în data de
22 ianuarie 2010, chiar voit, este lovit de nulitate absolută. Salariatul nupoate renunța la niciunul din drepturile sale, deoarece articolul evocat se referă la drepturi recunoscute de lege, inclusiv la drepturile dobândite ca urmare a negocierii colective, contractul colectiv de muncă valabil încheiat constituind legea părților (articolul 7 alin.2 din L. 1.), motiv pentru care se impune a se constata nulitatea absolută a declarației date de reclamantă în raport cu disp. art.38 din C. muncii.
Totodată, tribunalul a reținut că art. 40 alin. 2 litera c din C. Muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă . Dispozițiile art. 45 pct.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și care, în conformitate cu art.3 a fost încheiat pe o perioadă de 2 ani de la data înregistrării, producându-și efectele până la data de 15 aprilie 2011, prevăd că
„ salariații disponibilizați prin concedieri pentru motive care nu țin de persoana lor vor beneficia de compensații bănești individuale dar nu mai puțin de 12 salarii brute de încadrare";.
La data concedierii, salariul reclamantei era de 1950 lei, așa cum reiese din Decizia 144/(...) și cum pârâta nu a achitat reclamantei această compensație, în baza disp. art.269 alin.1 și disp. art. 283 (l) lit.c C. muncii, cererea a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC I. L. B.-N. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei de constatarea nulității absolute a declarației semnată de acesta la data de (...) ca neîntemeiată, respingerea cererii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 23.400 lei cu titlu de compensație bănească.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a reținut in speța incidenta dispozițiilor art.38 potrivit cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege", iar orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestora este lovita de nulitate.
Plata compensațiilor bănești reprezentând 12 salarii brute de încadrare către angajații al căror contract de munca încetează pentru motive neimputabile acestora a fost stabilita prin contractul colectiv de munca încheiat la nivelul societarii de câtre președintele consiliului de administrație si reprezentanții salariaților printre care si intimata reclamanta.
Interpretarea expresiei drepturile ce le sunt recunoscute prin lege trebuie sa fie una stricta sensu cu referire limitata la drepturile care isi găsesc izvorul in lege, in sensul de act normativ emis de organul legislativ al statutului. In consecința salariații pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin contract - colectiv sau individual.
In ipoteza in care s-ar retine ca instanța a stabilit in mod corect incidenta art. 38 din L. 53/2003, efectele ar fi diverse si ar ajunge la negarea dreptului părților de a modifica contractele de munca prin negociere.
Datorita interpretarii dispozitiilor art. 38 in sensul stabilit de instanta de fond (T. B.- N.), părțile nu vor putea modifica legal contractul individual de munca deoarece folosirea autoturismului din dotarea angajatorului este "un drept recunoscut prin lege" (contractul fiind legea părților ). In consecința,angajatul nu va putea renunța la aceste drept (de folosința al autoturismului pus la dispoziție de angajator) iar o modificare a contractului individual de munca in sensul exemplului menționat anterior ar fi nelegala.
Reducerile salariale prin acordul părților ar fi in aceeași ordine de idei nelegale. Angajații nu ar putea avea opțiunea reducerii salariilor in scopul menținerii locului de munca, deoarece ar renunța la un drept prevăzut de lege
- adică de contract care e legea părților. In concluzie, un angajator aflat in dificultate in aceasta perioada de criza ar avea doar opțiunea de reducere a posturilor si de a concedia angajații.
In interpretarea corecta a dispozițiilor art. 38 din C. muncii, efectul aplicării acestui articol ar fi fost acela al constatării nulității absolute parțiale a declarației in sensul imposibilității fostei salariate de a renunta la drepturile prevazute de L. nr.1., iar nu acela al constatarii nulitatii absolute a declaratiei, cu consecinta obligarii subscrisei la acordarea compensatiei prevazuta de L. 1. iar nu la compesatia stabilita pe cale conventionala.
Instanta de fond a retinut ca dispozitiile art.38 din C. Muncii se interpreaza in sensul in care" salariatul nu poate renunta la nici unul din drepturile recunoscute de lege, inclusiv la drepturile dobandite ca urmare a negocierii colective, contractul colectiv de munca valabil incheiat constituind legea părților". C. ca interpretarea data de instanta notiunii, de "lege" este una mult prea larga si nu poate include si notiunea de" lege a părților".
Un contract fie ca se încheie in cadrul raporturilor de dreptul muncii fie ca se încheie cadrul raporturilor de drept civil constituie legea părților potrivit art.969 alin.l Cod civil.
Acest caracter insa nu împiedica părțile sa modifice sau sa renunțe la anumite clauze din contract potrivit art.969 alin.2 Cod civil. C. art. 295 alin.l din C. Muncii "dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile", Nu exista dispoziții in legislația muncii care sa interzică modificarea contractelor colective de munca sau a contractelor individuale de munca.
Contractul colectiv de munca a luat naștere prin acordul de voința comun si liber exprimat al conducerii reprezentanta de președintele C. de A. și al reprezentanților salariaților intre care și intimata. C. ca acest contract colectiv de munca poate sa fie modificat în aceeași măsura (mutus consensus -mutus disensus), prin acordul liber exprimat al celor care l-au semnat.
Intimata prin declarația semnata la data de (...) a renunțat la plata salariilor compensatorii, modificând dispozițiile art. 45 pct. 3 din contractul colectiv care aveau sa nu mai producă nici un efect în privința sa.
Instanța de fond a admis cererea intimatei obligând recurenta la plata către intimata a sumei de 23.400 lei, cu titlu de compensație băneasca, echivalentul a 12 salarii de încadrare. S. acestei sume de către instanța de fond este greșita deoarece compensațiile bănești acordate in temeiul contractelor de munca reprezintă venituri de natura salariala. A. venituri sunt impozitate conform art.41 raportat la art.55 C. fiscal, cota de impozitare fiind
16% conform art.43 alin.1 Cod fiscal. In conformitate cu L. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010 contribuția de asigurări sociale de sănătate datorata de către salariat este in cuantum de 5,5%,. Întrucât nu exista dispoziții legale exprese care sa excludă veniturile obținute de salariat cu titlu de compensație bănească de la plata acestor asigurări, intimatei i se va retine acest procent din suma de plata, care va fi virat de subscrisa către bugetulasigurărilor sociale de sănătate. P. veniturile de natura salarială salariatul datorează și contribuții de asigurări sociale de in cuantum de 10,5%.
Astfel pentru compensația bănească stabilita la suma de 23.400 lei, intimata este îndreptățită numai la suma de 18.181.44 lei, diferența de 5.218,56 lei reprezentând sume care potrivit dispozițiilor legale amintite, trebuie reținute de către recurentă de la intimată și virate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Instanța de fond în mod eronat în dispozitivul hotărârii a obligat recurenta la plata către pârâta a sumei de 23.400 lei, compensația bănească stabilită conform art.78 din L. nr.1. reprezentând un salariu lunar, suma netă datorată intimatei este de 1.515,12 lei.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor și apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. art.38 din C. muncii, potrivit cărora „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege";, „. tranzacție prin care se urmărește renunțarea sau limitarea drepturilor recunoscute de lege salariaților este lovită de nulitate";.
Curtea nu împărtășește interpretarea dată de recurentă sintagmei
„ drepturi recunoscute de lege";, în sensul limitării interdicției de renunțare doar la drepturile cuprinse în acte normative. În dreptul muncii, dincolo de principiul potrivit cărora contractul este legea părților, se aplică reglementări specifice în domeniul drepturilor prevăzute de lege și contractele colective de muncă.
Dispozițiile art. 38 din C. muncii trebuie văzute așadar prin raportare la prevederile art. 238 alin. 2 din C. muncii se prevede că: „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";. Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză.
A. prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Legiuitorul a înțeles așadar să facă o ierarhizare a aplicabilității normelor legale, stabilind principiul caracterului minimal al drepturilor stabilite la nivel superior, prin lege sau contracte colective de muncă.
Cu alte cuvinte, prin contractele încheiate la nivel inferior - iar contractul individual de muncă reprezintă primul nivel - nu se poate deroga de la drepturi stabilite la nivel superior. Derogarea include atât renunțarea unilaterală, cât și prin acordul părților.
În concluzie, în contextul art. 38 din C. muncii, de lege lata nu există nici o diferență de regim juridic între drepturile stabilite pe cale legală sau pe cale convențională - colectivă sau individuală - salariatul nu poate renunța la nici unul din drepturile lui, indiferent de sorgintea acestora, nu se poate așadar renunța la drepturile stabilite prin lege și nici la drepturile stabilite prin negociere colectivă garantate legal.
Interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la aceste drepturi, precum și nulitatea actelor de acceptare tacită a unor drepturi salariale diminuate, prevăzute de art. 38 și art. 165 C. muncii sunt măsuri de protecție ale salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și alintereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele eventualelor abuzuri din partea angajatorilor.
Acest text legal, fiind de altfel un corolar firesc al dispozițiilor art. 41 alin.
2 din Constituție, impune așadar o interdicție cu un caracter absolut. Devine așadar lipsit de relevanța motivul pentru care salariatul a renunțat unilateral la aceste drepturi, toate motivele recurentului sub acest aspect apărând așadar ca superflue.
În ceea ce privește apărările referitoare la caracterul simulat al încetării contractului de muncă în temeiul art. 65 alin. 1 din C. muncii, Curtea reține că instanța de fond nu a fost investită cu un astfel de petit. A. apărări exced așadar cadrului procesual din prezenta cauză, urmând a fi analizate de instanța sesizată cu acest petit, în cadrul dosarului nr. (...), aflat pe rolul T. B.
N.
Curtea reține însă ca fondate susținerile recurentei referitoare la cuantumul compensației bănești acordate de instanța de fond. În mod nelegal, aceasta a omis să deducă din suma acordată contribuțiile la stat datorate în temeiul art. 41 raportat la art. 55 din C. fiscal, suma corectă fiind cea de
18.181,44 lei.
În consecință, constatând că motivele invocate de recurentă sunt doar parțial fondate, în temeiul art. 304 ind. 9 raportat la art. 312 C., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul SC I. L. B. N. SA împotriva sentinței civile nr. 5. din 4 octombrie 2010 a T. B. N., pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o va modifica în parte, în sensul dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 și 276 C., reținând culpa procesuală a intimatei P.
M., o va obliga pe aceasta să plătească recurentului suma de 200 lei,cheltuieli de judecată în recurs.
P. A. MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul SC I. L. B. N. SA împotriva sentinței civile nr. 5. din 4 octombrie 2010 a T. B. N., pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea completată formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâta SC I. L. B. N. și în consecință :
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 18181,44 lei cu titlu de compensație bănească.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă pe intimata P. M. să plătească recurentului suma de 200 lei,cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. C. M. D. C. G.
GREFIER A. B.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 4369/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5376/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
