Decizia civilă nr. 3201/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 3201/R/2011

Ședința 26 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. V. împotriva sentinței civile nr. 2154 din 28 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat F. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul intimat F. V. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și în consecință a se dispune anularea dispoziției P.ui municipiului C.-N. nr.

2998/(...), ca nelegală și netemeinică.

Curtea reține cauza în pronunțare.

După dezbaterea cauzei pârâtul intimat P. municipiului C. N. a depus la dosar prin registratura instanței, întâmpinare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2154 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect un conflict de drepturi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în luna decembrie

2009 salariul de bază al reclamantului era de 941 lei care se adăugau următoarele sporuri: spor de vechime în muncă în cuantum de 235 lei, spor de stabilitate in cuantum de 47 lei, indemnizația de dispozitiv în cuantum de 235 lei și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 94 lei. Ulterior reîncadrării, respectiv în luna ianuarie 2010, pe lângă salariul de bază în cuantum de 1176 lei s-a inclus sporul de vechime si sporul pentru condiții periculoase în cuantumul amintit mai sus (f.32).

Pârâtul a emis apoi Dispoziția nr. 2998/(...) prin care salariul de bază în cuantum de 1176 lei cuprindea doar sporul de vechime în muncă și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 94 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. Prin această dispoziție s-a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, sporuri care au fost stabilite și acordate anterior lunii decembrie 2009 (f.14).

Invocând dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul Muncii instanța de fond a apreciat că statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.

Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în

Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit prevederilor art. 3 lit.";c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.

Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.

În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.

Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.

Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și

Protecției Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară apersonalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.

Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2.

Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea

L. nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1. (...), nr. 1250/(...) și

1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a

G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse .

Pe de altă parte, trebuie arătat că, nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină, din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context sporurile, primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.

Referitor la încălcarea art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a reținut că pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantului corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.

Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din

04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.

De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.

În acest context recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece , așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării,mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.

Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.

Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și

Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..

Cererea privind suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate pe calea ordonanței președințiale, s-a respins întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civ. deoarece se referea la probleme de fond ale cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. V. solicitând întemeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și să se dispună anularea Dispoziției P.ui municipiului C.-N. nr. 2998/(...), ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că întrucât contractul colectiv de muncă de la nivelul P. pe care își întemeiază pretențiile a fost încheiat la data de (...) și a fost înregistrat la D. la data de (...) nu prezintă relevanță juridică data publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3., în condițiile în care acest act normativ a intrat în vigoare doar la data de (...), respectiv ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă la D. C.

Practic, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr.

3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția României si dispozițiilor art. 12 din L. nr.

24/2000.

Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. De asemenea, la nivelul P. municipiului C. N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din L. nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din L. nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din L. nr. 53/2003, precum și din D. Curții Constituționale nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T.ui C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..

D. contestată este nelegală și netemeinică în opinia recurentei întrucât controlul efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale, iar Ordinul nr.

32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării prevederilor L.-cadru nr.

3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrației locale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A. era abrogat.

Recurenta apreciază că dispozițiile de reîncadrare contestate încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3., respectiv cele prevăzute de art. 7 alin. 2 și 3 lit. c din L. nr. 3..

Consideră că drepturile salariale constituie un „. în sensul art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., iar emiterea dispoziției contestate reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor.

După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare ale celor două sporuri, respectiv de includere a acestora în salariul de bază, recurenta concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie

2009, și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010 coroborat cu art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) din L. nr. 3. și art. 10 din OUG nr.

1/2010 și cu reținerile Curții Constituționale, sporul de dispozitiv și cel de stabilitate urmau să fie introduse în salariul de bază al personalului care a beneficiat de aceste sporuri și le-au avut efectiv în plată - la (...).

S-a mai invocat că alte instanțe au pronunțat hotărâri în care au statuat în sensul celor mențioante în prezentul recurs.

Prin întâmpinarea depusă la data de (...), pârâtul intimat P. M. C. N. s-aopus admiterii recursului, cu mențiunea că includerea sporului de stabilitate și de dispozitiv în salariul reclamantei nu a avut un temei legal.

În probațiune s-a depus practică judiciară.

Recursul este nefondat.

Principalele motive de drept pe care se întemeiază acțiunea dedusă judecății sunt principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr.3..

Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte denegociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.

În contextul legal expus, recurentul apreciază că este îndreptățit să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C.-N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurent nelegală.

Curtea apreciază că interpretarea recurentului este eronată, întrucât se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.

În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în L. nr. 3. au eficiență numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.

Deși legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această cerință, această condiție este una implicită, legiuitorul neavândintenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.

În acest sens, conform dispozițiilor art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996

„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.

De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.

Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului intimat - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 alin. 2 din Codul Muncii.

Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 „contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";

Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.

Or, potrivit interpretării recurentului, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate), ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.

Curtea nu împărtășește această interpretare, în raport de dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 a căror corolar legal este art. 157 alin. 2 din

Codul Muncii, care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";

Tot astfel, prin art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 se prevede că

„clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.

În acest context, trebuie evocată și jurisprudența Curții Constituționale care prin nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. [_] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acestsens, și nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995).

De asemenea, prin D. nr. 1. referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a statuat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.";

Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu art. 157 alin. 2 din Codul Muncii și art. 8 alin.2 din L. nr. 130/1996, Curtea consideră că sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate) acordat reclamantului nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.

Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.

Reclamantul recurent invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispoziției de reîncadrare contestate, omițând însă să aibă în vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea celor două sporuri în salariu contravenea normelor legale.

De asemenea, deși contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.

Referitor la practica judiciară depusă în cauză, se impune a se preciza că în legislația internă actuală aceasta nu constituie izvor de drept.

În ceea ce privește art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența Curții Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de

„. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.

Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.

Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.

În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.

Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.

Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra României (dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva României (dreptul de superficie), cauza Driha contra României (plăți compensatorii), cauza Beian împotriva României(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.

C. E. a D. O. nu conferă dreptul de a primi un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.

În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.

Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și

Pentru aceste considerente, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, dispoziția de reîncadrare contestată prin care au fost excluse din salariu cele două sporuri fiind legal emisă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. V. împotriva sentinței civile numărul 2154 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul

(...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. G. S. D. L. D.

GREFIER, C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ (...) Jud.fond:E. B.

← Decizia civilă nr. 2065/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 2976/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 3201/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3201/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă