Decizia civilă nr. 3537/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3537/R/2011
Ședința octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.- S. T. și S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. împotriva sentinței civile nr. 2549 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții S. N. și D. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2549 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții S. N. și D. T. prin S. L. I. AL M. DE L. DIN D. O., în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. CFR M. SA B. și S. N. DE T. F. DE M. CFR M. SA - S. T. și în consecință au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamanților primele ocazionate de Z. F. - 23 A. pentru anii 2007, 2008 și 2009, actualizate în raport cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ai pârâtei, fiindu-le aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit art. 62 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008 încheiat la nivelul pârâtei, cu ocazia Zilei F., se acordă salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Conform art. 236 al. 1 C. muncii, contractul colectiv de muncă obligatoriu. Conform art. 40 al. 2 lit. c) C. muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Instanța a constatat că plata ajutorului acordat de ziua F. nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin
1 urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumul acestei sume peste nivelul minim obligatoriu stabilit de către părți. P. societății în anul de referință este irelevant pentru existența și executarea obligației.
Pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților. Instanța a constatat că apărările pârâților sunt neîntemeiate.
Pentru anii 2006, 2007 și 3008 se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În privința anului 2009, este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, prelungit și pentru anul 2009 prin actul adițional, prin extinderea valabilității sale pe o durată de 4 ani.
A., potrivit art. 71 pct. 1 și 2 din acest contract, salariații unităților cărora li se aplică contractul beneficiază de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare cu ocazia sărbătorilor de P. și C., precum și de o astfel de sumă la nivelul clasei I de salarizare, cu prilejul Zilei F.. Acest contract este aplicabil pârâților.
În consecință constatând că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau în temeiul contractelor colective de muncă mai sus menționate, în baza art. 236 al. 1 C. muncii, art.40 al.2 lit.c) C.muncii, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții în solidar să plătească reclamanților primele ocazionate de Z. F. - 23 A. pentru anii 2007, 2008 și 2009, actualizate în raport cu rata inflației.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M. „.-
M. S. - S. T. C.-N. solicitând casarea sentinței în baza art.304/8 C.pr.civ. și rejudecând cauza, respingerea acțiunii față de aceasta.
În motivare pârâta a arătat că semnatar al contractului colectiv de muncă pe care își întemeiază reclamanții acțiunea este S. N. de T. F. de M. și deci aceasta are obligația de a-l respecta.
În baza H.G. nr.582/1998 a fost înființată S. N. de T. F. de M. „. M. S., societate pe acțiuni, cu personalitate juridică, care, în condițiile Legii nr.31/1990 a înființat sucursale regionale, fără personalitate juridică printre care și S. N. de T. F. de M. „. M. S. - S. T.
Conform H.G. nr.582/1998, art.13 alin.1 S. N. de T. F. de M. „. M. S. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli, iar în temeiul art.15 alin.2, consiliul de administrație al S. „. M. stabilește, prin contractul colectiv de muncă, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal.
În Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel de societate părțile sunt reprezentanții salariaților prin sindicate și D. G. al S. N. de T. F. de M. „. M. S.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„.-M. S. B. solicitând reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond respingereacererii.
În motivare pârâta a invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Arată că art.62 din C.C.M pe anii 2007-2009 face referire la asigurările sociale (alin.1), și contractele de asigurări (alin.2) pe care CFR marfă este obligată să le plătească și să le încheie pentru salariații săi.
În mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii, asimilând plata unor ajutoare bănești - prima de Z. feroviarului - ca fiind de natură salarială.
2
Cererea este întemeiată pe prevederile clauzelor contractuale cuprinse în CCM aplicabile în perioada 2006 - 2008 (art. 67 din CCM pe anii 2005-2006, respectiv art. 64 din CCM pe anii 2007-2008), ori este clar că sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. « e» din Codul Muncii.
Faptul că statutul premierii de Z. F. este acela de ajutor financiar, fiind o libertate a S. CFR M. SA în raport cu angajații săi și are caracter de plată aleatorie în condițiile financiar-economice stabilite de C. de A. al societății, rezultă chiar din faptul că acest ajutor este inclus în capitolul din CCM referitor la protecția salariatului (capitolul VI - Protecția salariaților) și nu la salarizare (capitolul II - S.ul de salarizare).
Termenul de premiere face referire la o acțiune ce nu are caracter obligatoriu.
Mai mult, această premiere/ajutor nu are caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității.
Având în vedere prevederile art. 155 din Codul Muncii, ajutorul material de Z. feroviarului nu reprezintă un adaos la salariu, nici un spor.
Aceste ajutoare materiale nu pot fi asimilate unor drepturi de natură salarială, iar simpla cuantificare prin raportare cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, nu îi poate conferi natura juridică a unui drept salarial.
Cerere a fiind întemeiată pe neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, trebuia să se facă aplicarea art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, întrucât orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Referitor la respingerea de către instanța de fond, a excepției privind lipsa calității de reprezentant a organizației sindicale face trimitere la prevederile art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor nr. 5., constatând că îndrituirea de a intenta acțiuni judiciare, de a reprezenta membrii de sindicat există doar în ipoteza în care instanța de fond își formează convingerea că salariații cunosc demersul judiciar ce se promovează în numele lor și nu se opun acestuia, iar dovada certă constă într-un document care să consfințească voința și consimțământul liber exprimat, concretizat în consemnarea identității și semnăturilor membrilor de sindicat.
Critică sentința și raportat la respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii pentru lipsa procedurii prealabile având în vedere că potrivit art. 236 alin. 4 Codul Muncii art. 7 alin.2 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută atât de CCM la nivel de unitate (art. 107) cât și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010, care prevede că
„în situațiile în care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergență, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramura.
Este criticabilă admiterea capătului de cerere privind acordarea retroactivă a premierii de Z. F. pe anul 2009, care consideră că pentru anul
2009 pârâtei îi este aplicabilă doar CCM la nivel de unitate pe anii 2..
În conformitate cu prevederile art.977 cod civil interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, or înțelegerea părților la
3 data semnării CCM 2., a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale.
A., potrivit art.31 din Legea nr. 130/1996: „Clauzele contractului colectivde muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori decâte ori părțile convin acest lucru";.
Or, această renegociere, comparativ cu CCM la nivel de grup de unități pe anii 2007-2010, constă în decizia părților de a nu acorda aceste drepturi pentru anul 2009 și este exprimată prin procesele verbale încheiate la (...) și
(...), precum și prin art.64 alin.2 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2..
Deci, potrivit art.64 alin.2 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2. dreptul pe care îl solicită reclamantul, reprezentat de SLIML D. O., nu se acordă pentru anul 2009.
Aceste modificări reprezintă voința părților, așa cum reiese din procesele verbale încheiate la (...) și (...).
Or, în acest caz este evident că temeiul juridic aplicabil pentru capătul de cerere referitor la premierea aferentă Zilei F. pentru anul 2009, îl constituie art.64 din CCM pe anii 2009-2010.
Mai mult, art.24 alin.2 din Legea nr. 130/1996 prevede că „Nulitateaclauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate";, iar la alin.3: În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
În cazul de față, reclamanții cer acordarea unor drepturi suplimentaredeși nu a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților au fost de acord.
În fapt, datorită situației economice a societății pe care părțile au cunoscut-o au convenit la neacordarea acestor ajutoare pentru anii 2009 2010.
Ajutoarele materiale prevăzut de art. 64 alin. 2 din CCM sunt condiționate de conduita reclamanților și de existenta unei hotărâri a C.ui de A., în cazul în care situația financiara a societății permitea acest lucru.
Pentru anul 2007, salariații pârâtei au beneficiat de un ajutor material în cuantum de 100 lei brut/salariat, prima aprobată în CA al CFR M. SA prin H. nr. 4/(...).
De asemenea, S. CFR M. SA este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG nr.79/2001 prin care erau obligați la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin hotărâri de guvern.
Veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii, iar pentru anul 2007 profitul contabil nerepartizat a fost preluat în contul 117, fiind repartizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți, conform art.1 lit. c din OG nr.64/2001 - privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome.
Aceste ajutoare financiare sunt condiționate de posibilitatea angajatorului: „din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului…"; conform art.20 din CCM.
Pentru anii 2008 și 2009 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali au fost încheiați în pierdere.
4
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat doar sub aspectul cuantumului primei ocazionate de ziua feroviarului pentru anul 2007, care se impune a fi diminuată cu suma deja încasată de reclamanți cu acest titlu, aceea de câte 100 lei, așa cum se arată în cererea de recurs, fiind un aspect necontestat de partea adversă.
Nefondate sunt însă celelalte motive de recurs.
Cât privește recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „.-M. S. - S. T. C.-N., se constată că acesta vizează exclusiv modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care nu sucursala, ci societatea mamă este semnatara contractului colective de muncă la nivel de unitate.
Excepția este neîntemeiată, întrucât în mod evident, acest contract este opozabil și recurentei, care este, așa cum însăși arată, o sucursală a S. N. de T.
F. de M. „. M. S., fiind prin aceasta, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, un dezmembrământ fără personalitate juridica ale societății comerciale, astfel încât actele încheiate de aceasta pentru toți angajații societății pot fi opuse cu succes unei sucursale, chiar dacă nu aceasta a semnat contractul.
Fiind angajatoarea reclamanților, recurenta are obligația de a lua în considerare statuările din cuprinsul contractelor colective de muncă aplicabile, atât cel de la nivel național, cât și cel de la nivel de ramură de activitate sau, cum este în cauză, cel încheiat la nivelul societății mame, nefiind semnatara nici unuia dintre aceste contracte. Această obligație este una legală, ce derivă din prevederile art. 11 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății și a promovării acțiunii.
Raportat la recursul pârâtei S. N. DE T. F. DE M. „.-M. S., se rețin următoarele:
În mod evident, primul motiv de recurs, raportat la prevederile art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., nu face decât să constate o eroare materială din cuprinsul sentinței, prin referirea pe care instanța o face la dispozițiile art. 62 din C.C.M pe anii 2007-2009 în loc de art. 67 respectiv 64 din aceleași contracte, pe care chiar recurenta le indică mai jos, fără însă ca acest aspect să aibă semnificația includerii în hotărâre a unor motive străine de natura pricinii.
Al doilea motiv de recurs privește respingerea de către instanța fondului a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
5
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, primele ocazionate de Z. F. - 23 A. constituie tocmai un astfel de alt adaos. Se observă cali tatea de normă imperativ ă a aces tui tex t de lege, astf el în cât părți le nu pot r educe sfera de acoper ire a sinta gmei „component e ale sa lari ulu i"; prin cont r actel e pe car e le înch ei e. Dincolo de modu l de organ iza re a con trac tulu i colec tiv de munc ă, un ajuto r bănesc acorda t în considerar ea cal ită ții de angaja t nu poate r eprezenta decâ t un drep t salar ial, dec i o contr avaloar e a activi tăț ii profesi onal e pr es tat e, fi i nd de la sin e î nț eles că angaja tor ul nu p roced ea ză la s tipul area u nui atar e dr ept decâ t î n con sider ar ea ac es tei ac tivi t ăți p e ca re an gaja tul o pres teaz ă î n benefici ul său, d eci c a o bonifica ți e pr in ca re să spor easc ă pachetu l s ala ri al ș i as tfel, să facă ma i a trac tiv postul, sau să își fideliz eze anga jaț ii, sa u să menț ină sal ari ile la un niv el c ompeti tiv pe pia ță.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 283 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 283 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în (...)
și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente perioadei 2007-2009, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Un alt motiv de recurs vizează lipsa calității de reprezentant a organizației sindicale, cu trimitere la prevederile art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor nr. 5.. Or, se constată că modul de interpretare a acestui text legal
6 denaturează intenția legiuitorului, care la momentul promovării acțiunii, statua tocmai contrariul celor susținute de recurent, în sensul că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 al art. 28, printre care și aceea de a apăra drepturile membrilor de sindicat în fața instanțelor judecătorești, organizațiile sindicale „au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauza. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicala dacă cel în cauza se opune sau renunța la judecată";. Prin urmare, nu era sarcina mandatarului legal, care este sindicatul, de a proba că are un mandat expres pentru exercitarea acțiunii cu care este investită instanța în prezentul dosar, așa cum solicită recurenta
(reprezintă un mandat expres înscrisul prin care salariatul membru de sindicat atestă că este de acord ca sindicatul să promoveze în numele său o acțiune în instanță), legea excluzând expres o atare cerință. Ar fi profitat recurentei situația în care reclamantul s-ar fi opus acțiunii, dar din prevederea acestei situații, nu se poate deduce că ar exista o obligație a organizației de sindicat de a proba că membrul de sindicat dorește să se introducă o acțiune în justiție în numele său pentru apărarea intereselor sale.
De altfel, reclamantul a fost citat și personal și nu a înțeles să se prezinte în instanță pentru a arăta că renunță la judecată, situație în care se consideră că a achiesat la acțiunea formulată în numele său de către sindicat.
Referitor la motivul de recurs prin care se invocă în speță caracterul de liberalitate al premierii ce face obiectul acțiunii, se reține că nu poate fi acceptată această interpretare a textelor contractuale aplicabile, liberalitatea fiind o categorie a actului juridic cu titlu gratuit caracterizată prin procurarea unui folos patrimonial beneficiarului prin micșorarea patrimoniului dispunătorului, formele sub care se poate prezenta o liberalitate fiind donația sau legatul.
Or, în mod evident, prevederea în cuprinsul unui contract colectiv de muncă a beneficiului unei premieri cu ocazia zilei feroviarului nu poate fi considerată sub nici o formă un legat față de neîntrunirea condițiilor legale pentru acesta.
Nici condițiile pentru donație nu sunt prezente, lipsind atât forma autentică impusă acestui gen de contracte, cât și intenția de a dona (animus donandi), chiar dacă prin cererea de recurs, angajatorul afirmă existența acestuia.
Așa cum s-a arătat în cele de mai sus, dreptul litigios este prevăzut prin dispoziții imperative (salariații vor mai beneficia de următoarele: „. ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație la nivelul clasei unu de salarizare) fiind evident că prevederea unei atare premieri, în urma unor negocieri dintre patronat și sindicat, reprezintă o componentă a pachetului salarial, ca o contraprestație a angajatorului față de prestația angajaților, materializată în munca depusă de aceștia, fiind astfel un drept salarial, stabilit în cadrul unui contract sinalagmatic.
În plus, chi ar în ipotez a în care aj uto rul material ar reprezen ta o lib eral ita te, ar fiaplicabil p rincip iul i revo cabili tăți i donaț iil or, as t fel încât și sub ac es t a spect, apă rar ea esteinefici en t ă din punct ul d e veder e al r ecu ren tulu i.
S-a mai c ri tica t s enti nța sub asp ectu l respingerii excepției de inadmisibilitate a cererii pentru lipsa procedurii prealabile având în vedere prevederile art. 236 alin. 4 Codul Muncii art. 7 alin.2 din Legea 130/1996 și prevederea obligației sesizării inițiale a comisiilor mixte patronat-sindicate atât de CCM la nivel de
7 unitate (art. 107) cât și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010.
Se constată că textul invocat în cererea de recurs, astfel cum este acesta citat (în condițiile în care nu s-a depus la dosar un extras din contractele colective de muncă invocate), vizează situațiile în care apar divergențe în legătură cu executarea prevederilor contractelor colective de muncă, iar nu situația neexecutării acestor prevederi. Or, există o diferență de nuanță între cele două situații, prin divergențe în legătură cu executarea prevederilor înțelegându-se că părțile au opinii diferite asupra modului de aplicare a unei prevederi contractuale, situația fiind diferită de aceea în care una din părți nu execută o obligație contractuală.
De altfel, până în faza de judecată a recursului, recurenta avea posibilitatea (data introducerii acțiunii fiind (...)) de a încerca rezolvarea problemei divergente dacă să se acorde sau nu premierea pentru ziua feroviarului prin comisiile mixte patronat-sindicate, în condițiile în care textul nu precizează care dintre părți trebuie să aibă inițiativa sesizării acestor comisii. De asemenea, textul contractual invocat nu stipulează ca un fine de neprimire neurmarea acestei proceduri, dar chiar și în situația în care ar fi făcut-o, ar fi devenit aplicabil textul constituțional care atașează un caracter facultativ jurisdicțiilor administrative.
Raportat la motivul de recurs privind premierea aferentă cu acest titlu anului 2009, când părțile, prin CCM pe anul 2. au stipulat în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale, se reține că sub acest aspect devin aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
„salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute delege. O. tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus.
Se mai invocă în susținerea cererii de recurs faptul că reclamanții cer acordarea unor drepturi suplimentare deși nu a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților au fost de acord. Or, drepturile salariale nu pot fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, putând fi invocate inclusiv pe cale incidentală sau indirect, așa cum s-a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, se rețin următoarele:
Referitor la ajutorul material aferent Zilei F., Curtea reține că, în urma negocierii Contractului colectiv la nivel de unitate pe anii 2007 - 2009, părțile au prevăzut la art. 64 că salariaților li se va acorda de Z. F. o premiere al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
8
Susținerile recurentei cu privire la monitorizarea agentului economic, ritmul scăzut al creșterii productivității muncii, fondul de salarii limitat și dificultățile financiare întâmpinate pentru acordarea acestui ajutor nu este imputabilă beneficiarilor lui și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 64 din Contractul colectiv de muncă invocat, dat fiind caracterul de izvor de drept al contractului colectiv de muncă, precum și obligativitatea clauzelor sale pentru angajatorii la care se referă.
A. cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din C. colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Caracterul condițional al acestui drept nu este reflectat de textul contractual are îl prevede, dimpotrivă, este statuat acest drept sub o formă imperativă „. ziua feroviarului se va acorda o premiere…";.
Un motiv de recurs constă din invocarea situației imprevizibile și astfel a teoriei imprevizibilității, prin arătarea dezechilibrului ivit între prestațiile părților.
În analiza acestui motiv de recurs, se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți.
Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă, obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or un atare caz nu se invocă. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159,
160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
Față de considerentele ce preced, Curtea urmează a admite recursurile în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.
1 C.proc.civ., cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul că, pentru anul 2007 va fi obligată pârâta să plătească reclamanților diferența dintre un salariu brut și suma de 100 lei.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
9
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.- S. T. și S. N. DE T. F. DE M. CFR M. „ S. împotriva sentinței civile nr. 2549 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că, pentru anul 2007 va fi obligată pârâta să plătească reclamanților diferența dintre un salariu brut și suma de 100 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 11 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. C. M. I. T.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.I.Prelipceanu
10
| ← Decizia civilă nr. 3789/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4276/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
