Decizia civilă nr. 3556/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3556/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 2701 din 26 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați G. C. P., I. Ș. AL J. C., C. LOCAL T. și P. M. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 1 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat ISJ C. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...), S. S. D. I. T., în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat cererii, a chemat în judecată pe pârâții G. C. P., I. Ș. al J. C., C. Local T., P. M. T. - P. M. T., prin primar, solicitând obligarea acestora la calculul si plata drepturilor neacordate reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal si cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății.
În motivarea cererii sale s-a arătat că membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată sunt personal didactic de predare si pregătire/instruire practică, personal didactic auxiliar si personal nedidactic și s-au aflat în concediu de odihnă legal în lunile iulie si august
2010, pentru care au primit o indemnizație de concediu de odihnă diminuată cu 25%.
Procedând în acest mod pârâții au încălcat dispozițiile art. 145 Codul
Muncii. A mai arătat reclamantul că prev. art.2 alin. 1 din L. nr.1. nu influențează în minus cuantumul indemnizației de concediu pentru salariați din învățământ aflați în concediu legal de odihnă în luna iulie 2010, iarinfluența pentru luna august 2010 este mult mai mică decât cea aplicată de pârâți.
S-a mai arătat că legea în cauză a intrat în vigoare in data de (...) si în consecință, raportat la principiul neretroactivității legii, ea se aplica numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare si drepturilor stabilite conform Legii nr. 330/2009 si O.U.G. nr. 1. aferente lunilor iulie-decembrie
2010, nu si celor din lunile aprilie-iulie 2010.
Cu toate acestea, pârâții au aplicat prevederile legale cu încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 din L. nr. 130/1996 si art. 41 alin.5 din C..
Pârâtul I. Ș. J. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 2701/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș.
J. C., invocată de către acesta.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. S. din Î. T., în contradictoriu cu pârâta G. „. P., C. Local T. și P. M. T.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. S. din Î. T. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. J. C. ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. C. s-a reținut că între acesta și cea reprezentată de către reclamant nu au existat raporturi juridice substanțiale de drept al muncii, iar potrivit dispozițiilor art.142 lit. g și art.166 alin.4 ind.3 din L. învățământului nr.84/1995 acesta are doar atribuții de coordonare a încadrării unităților de învățământ cu personal didactic necesar și administrare a procesului educațional.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că din Adeverințele nr. 279-
305/(...), eliberate de pârâta G. C. P. T. rezultă faptul că cei reprezentați de către reclamant dețin funcții de educator, bucătar, muncitor sau îngrijitor, s-au aflat în concediu de odihnă în perioada (...) - (...) și au beneficiat de o indemnizație de concediu redusă cu 25% față de cât ar fi avut dreptul.
Începând cu data de (...), în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.
41/2009, aprobate prin L. nr.300/2009, s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților si valorilor stabilite în aceste acte normative recalculare care nu a fost contestată de către cea reprezentată de către reclamant.
Conform art. 1 alin.1 din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile si alte drepturi salariale, stabilite conform Legii nr. 330/2009 si ale O.U.G. nr. 1.";.
Personalul din sectorul bugetar a beneficiat până la intrarea in vigoare a acestor prevederi legale de o indemnizație de concediu de odihnă stabilită în baza prev. art. 7 din HG nr. 250/1992 si ale art. 23 din O.G. nr. 10/2008 calculată în raport de numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază si sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Conform prev. art. 21, art. 22 si art. 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, date în aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, abrogată de art. 361 din L. nr. 1/2011 si a HG nr. 250/1992, pe durataconcediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime si, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte si acesta se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Prevederile Codului Muncii arată că indemnizația concediului de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pe perioada respectivă, prevăzute în Contractul individual de muncă.
Prin L. nr. 1. s-a stabilit reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială în care intră si indemnizații de concediu de odihnă efectuat după intrarea in vigoare a acestui act normativ. Așadar, această reducere operează si asupra indemnizației de concediu de odihnă ce se cuvine pentru lunile de concediu, respectiv iulie si august
2010.
Apoi, trebuie arătat că potrivit prev. art. 103 din L. nr. 128/1997 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare dintre vacanțele școlare iar nu numai în vacanța de vară.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative, statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr. 872/(...) nr.
1655/(...) și nr. 1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr. 1., excepții care au fost respinse .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L. nr.1., nu s-au încălcat prevederile art.16, art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.53 din C. R. deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art.53 din C. R. întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte, este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul avut anterior diminuării cu 25%, care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin L. nr.1..
S-a reținut, de asemenea, prin reglementările anterior menționate, că indemnizația pentru concediu de odihnă, alături de alte drepturi salariale nu reprezintă un drept fundamental legiuitorul având libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu, situație în care nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. Apoi indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă cu respectarea egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O..
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R., fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O. verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților, plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a D. O. s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită celor reprezentați de către reclamant corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de reducere a unor sporuri și indemnizații de natură salarială și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a indemnizației de concediu cuvenită celor reprezentați de reclamant cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din L. nr.1., nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
S-a mai reținut că în conformitate cu o jurisprudență constantă o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi si obligații în sarcina unui particular si, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Prin urmare, nu se poate deduce direct din cuprinsul unei directive o obligație pentru angajator de a plăti o anumită indemnizație pentru concediu mai mare, dreptul național trebuind să fie interpretat cât mai conform posibil cu dreptul comunitar, iar faptul că interpretarea dreptului national în conformitate cu dreptul comunitar poate fi in detrimentul unui particular nu este contrar acestuia.
Principiul interpretării conforme impune ca instanțele naționale să facă tot ce este în competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern si aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea în vederea garantării efectivității depline a directivelor în vederea identificării unor soluții conforme cu finalitatea urmărită de acestea. O. instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează si aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, in special principiile securității juridice si neretroactivității și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale, dar au refuzat executarea acesteia.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. S. din Î. T., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond cauza, obligarea pârâtelor la calculul și plata drepturilor neacordate,reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul
2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plății.
Recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că din dispozițiile art. 145 alin. (2) din Codul muncii rezultă fără putință de tăgadă faptul că indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. În consecință, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iunie, mai și aprilie 2010. În egală măsură, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna august, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile iulie, iunie și mai 2010.
Pârâții au ignorat însă dispozițiile exprese ale Codului muncii și au procedat la diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă pentru toți membrii de sindicat reprezentați în cauză aflați în concediu de odihnă în lunile iulie și august 2010. În motivarea acestei diminuări, au invocat, în principal, dispozițiile Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Învederează instanței faptul că art. 1 alin. (1) face referire la salarii, solde și indemnizații lunare de încadrare, iar nu la indemnizația de concediu. E. adevărat că textul se referă și la "alte drepturi în lei", însă acestea trebuie să îndeplinească o condiție - de a fi "stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 ( ... ) și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. ... ". Ori, niciunul dintre cele două acte normative nu reglementează modalitatea de calcul a indemnizației de concediu. C. astfel că diminuarea de 25% nu afectează indemnizația de concediu.
La art. 4 din lege se dispune: "Prevederile art. 1 - 3 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi."
L. în cauză a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea sa în M. O. al
R., respectiv la data de 3 iulie 2010.
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabilite conform Legii nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1. aferente lunilor iulie, august, septembrie etc. 2010, iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Un argument suplimentar îl reprezintă și momentul plății indemnizației de concediu de odihnă.
Astfel, art. 145 alin. (3) din Codul muncii prevede: indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." În plus, Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. (înregistrat la M. cu nr. 596/15/(...)) prevede, la art. 29 alin. (4), că: Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă."
E. evident deci că, pentru personalul care a intrat în concediu în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată și plătită încă din luna iunie 2010 (dată la care L. nr. 1. nu era în vigoare), dreptul lor fiind garantat de contractul colectiv de muncă aplicabil și de C. R.
Instanța de fond, în motivarea sentinței, s-a raportat numai la dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii, care sunt însă irelevante pentru speța dedusă judecății.
Or, așa cum s-a arătat și în cererea introductivă de instanță, plata corespunzătoare concediului de odihnă din vara anului 2010 aferentă perioadei de activitate școlare 2009-2010, care a început în septembrie
2009.
În consecință, raportat la principiul neretroactivității legii consacrat de art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin. (2) din Constituție, ea se aplică numai salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare și drepturilor stabilite conform Legii nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1. aferente lunilor iulie, august, septembrie 2010 etc., iar nu celor din lunile aprilie, mai și iunie.
Mai mult decât atât, adeverințele emise de unitatea de învățământ nu au fost contestate de I. Ș., ceea ce înseamnă că modalitatea de calcul, respectiv cea prevăzută în Codul muncii, a fost recunoscută de pârâtă, chiar dacă prin întâmpinare invocă o altă formulă de calcul, respectiv cea prevăzută de O. nr. 3..
C. că nu pot fi invocate în justificarea diminuării indemnizației de concediu de odihnă nici dispozițiile O. nr. 3. sau ale H.G. nr. 250/1992, întrucât aceste acte normative sunt anterioare intrării în vigoare a Codului muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt acte cu caracter normativ inferior Codului muncii - L. nr. 53/2003, pentru a putea considera că au caracter derogator de la dispozițiile respectivei legi.
În plus, precizează că modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă este prevăzută și în Contractul Colectiv de M. la N. I. Ș. al J. C. pentru anul școlar 2009-2010.
Menționează recurentul că, chiar în situația în care aceste indemnizații de concediu de odihnă au fost plătite în luna iulie sau august
2010, instituția de învățământ trebuia să calculeze aceste drepturi în conformitate cu legislația în vigoare la data nașterii drepturilor de concediu de odihnă și nu la data plății efective întrucât legea română nu retroactivează.
Pârâtul I. Ș. J. C. prin întâmpinare depusă la dosarul cauzei în data de (...) (f. 12-14) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este fondat în parte, având în vedereurmătoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 103 lit. a din L. nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, cadrele didactice au dreptul la un concediu anual cu plată în perioadele vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.
Art. 145 din codul muncii prevede că „(1) Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevăzute in contractul individual de munca.
(2) Indemnizația de concediu de odihna reprezintă media zilnica a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizația de concediu de odihna se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.";
Modul de calcul al indemnizației de concediu prevăzut de art. 145 alin.
2 din codul muncii în actuala redactare a fost reglementat în urma modificării acestui text de lege prin OUG nr. 6..
Față de prevederile O. M. E. N. nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, dispozițiile cuprinse la art. 145 alin.
2 C. muncii, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 6., reglementează o metodologie distinctă în ceea ce privește modalitatea de calcul a indemnizației de concediu, cu trimitere la media veniturilor din ultimele trei luni anterioare în care este efectuat concediul.
D. adeverințele emise de unitatea de învățământ pârâtă, depuse la dosar la filele 10-27, rezultă că pentru membrii de sindicat reprezentați în cauză indemnizația de concediu a fost calculată în raport de media zilnică a drepturilor salariale din ultimele trei luni anterioare celei în care a este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 1. „…cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale
Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
Art.1 alin.(1) din L. nr.1. se aplică, potrivit art. 4 din acest act normativ, de la data intrării în vigoare a acestei legi, adică de la data de 3 iulie 2011. Aceasta înseamnă că diminuarea indemnizațiilor de concediu poate fi aplicată numai acelor situații în care dreptul la primirea acestei indemnizații s-a născut ulterior intrării în vigoare a Legii nr.1., iar nu și situațiilor în care acest drept s-a născut sub imperiul legii anterioare, fiind irelevant momentul executării obligației corelative de către angajatori, prin remiterea efectivă a sumelor de bani (stingerea obligației prin plată).
Faptul că indemnizația de concediu s-a plătit la data la care intrase în vigoare L. nr. 1. nu are nicio relevanță, întrucât situația ivită în favoarea reclamanților este cea raportată la data nașterii dreptului, și nu la data valorificării lui.
O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivității legii, principiu consacrat atât prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, conform căruia, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, cât și prin cele cuprinse la art.1 din Codul civil.
Cum din adeverințele depuse la dosar rezultă că membrii de sindicat reprezentați în cauză au început efectuarea concediului de odihnă la data de (...), Curtea reține că aceștia au dreptul la o indemnizație de concediu în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de art. 1 din L. nr.1..
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1-3 c.pr.civ., raportat la art. 304 pct. 9 c.pr.civ., Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată în sensul că acțiunea formulată de reclamantul S. din Î. T., în numele membrilor de sindicat indicați în tabelul anexă la cererea introductivă, împotriva pârâtei G. "C. P." T. va fi admisă conform dispozitivului prezentei.
În ce privește acțiunea formulată împotriva pârâților C. Local T. și P. municipiului T., Curtea reține că prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâților, inclusiv a C.ui Local T. și P.uimun. T. la calculul și plata drepturilor bănești ce fac obiectul prezentei cauze.
Cum obligația de calcul și plată a acestor drepturi revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director, iar pârâții C. Local T. și P. mun. T. nu au calitatea de angajator al reclamanților reprezentați în cauză, acestor pârâți nu le revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din Codul Muncii privitoare la plata directă către reclamanții reprezentați a drepturilor bănești solicitate.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea, conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. M. T. este ordonator principal de credite al bugetului M. T., conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001.
Se reține astfel că, deși C.ui local T. și P.ui mun. T. le revin atribuții în ceea ce privește alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ, toate aceste aspecte ar fi fost de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți într-un eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării de către angajator a drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Cum prin acțiunea de față reclamantul a chemat în judecată pe pârâții
C. Local T. și P. mun. T. pentru ca aceștia să fie obligați la calculul și plata către membrii de sindicat reprezentați în cauză a drepturilor bănești solicitate, iar calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți trebuie stabilită prin raportare la obiectul acțiunii, Curtea reține că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, calitatea procesuală a acestor pârâți nu este justificată în cauză.
În consecință, acțiunea formulată de reclamantul S. S. din Î. T. în contradictoriu cu pârâții C. Local al M. T. și P. M. T. urmează a fi respinsă pentru acest motiv.
Vor fi menținute dispozițiile din sentință privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. C.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 2701 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o modifică în parte în sensul că admite acțiunea formulată de S. S. D. Î. T. în contradictoriu cu pârâta G. „. P. T. și, în consecință:
Obligă pârâta G. „. P. T. să calculeze și să plătească în favoarea membrilor de sindicat M. N., N. A., S. F., C. I., N. R., B. C., S. M., C. C., S. R., P. S., P. S., P. O., G. V., F. E., B. E., P. M., K. P., U. Ana, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010cuvenită acestora, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții
C. Local T. și P. municipiului T.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.GLT/dact.MS/3 ex./(...) Jud.fond: E.B.
GREFIER G . C.
| ← Decizia civilă nr. 5366/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2931/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
