Decizia civilă nr. 3614/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3614/R/2011
Ședința publică din data de 18 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1006 din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. precum și pe pârâții intimați L.
„. K. S. M., C. LOCAL S. M. și P. O. S. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 3 octombrie
2011.
Deliberând, văzând că atât recurentul prin recurs cât și intimatul prin întâmpinare au solicitat judecata în lipsa părților de la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1006 din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. I. M., în contradictoriu cu pârâții: L. „. K. S. M., C. Local S. M., P. orașului S. M.,
Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâții au fost obligați să acorde următoarelor cadre didactice: Akosi
Zsolt, B. I., Biro A., B. B., Cornestean Mitras, Coroli Brigitta, Dobes Brigitta,
Fabri Zsuzsanna, Herea Aurelia, Iuhos E., Kadar L., Kassay Beata, Kerekes A., K. Tibor, Kovacs Gyula, Nyisztor A., Papp Monika, Pesek B., Pesek Szilard, Petrovan A., P. I., R. Petru, Sarkady Csaba, Sebestyen G., S. I. A., Strimbei Zoltan, Takacs Ferencz, Takacs Attila, Vicsai N., Vraja Lokos E. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea
Ordonanței G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.
4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O.-partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O.-
Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 9. iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prinacte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr.
1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiufundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantului să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.
2..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii obligării ministerului la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M...
În motivarea recursului a arătat că rolul esențial în procesul bugetar și execuția bugetară revine G., respectiv parlamentului potrivit art.17 alin.1 din
L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Admiterea cererii formulate împotriva M.ui F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații săi.
Obligarea pârâtului la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Măsurile luate conform legii nr.118/2010 au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr.872/(...) a Curții Constituționale că dispozițiile art.1-8 cele ale art.10-17 din legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
S. liber din Î. M. prin întâmpinare (f.11-12) a solicitat respingerea recursului.
Curtea reține ca fiind nefondat recursul formulat în cauză de către D. G. A F. P. A J. B.-N., pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru următoarele motive:
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, d upă aprobarea legii buge tului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București , prin hotărâre
și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a i nspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ -teritoriale sumeledefalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote d efalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Astfel, nu se poate reține că recurentul MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE, ar fi lipsit de calitate procesuală pasivă în cererea de obligare la virarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prinprezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire
(fundamentare) a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, recurentului Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a J. B.-N. îi reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ potrivit dispozițiilor Legii nr. 2., începând cu data de (...), motiv pentru care Curtea reține că în mod corect prima instanță a obligat aceste instituții la virarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi salariale la care este îndreptățit reclamantul, pentru ca acesta să asigure fundamentarea corespunzătoare a volumului fondurilor alocate unității de învățământ pârâte.
Curtea mai reține că, astfel cum în mod constant s-a statuat în practica judiciară și în literatura de specialitate, lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariații solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii, cu atât mai mult cu cât recurentul își invocă astfel, în parte, propria culpă, întrucât acesta avea atribuții distincte în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare plății salariilor personalului din învățământ, cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2., începând cu data de (...).
Acesta este și motivul pentru care nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul disp.art. 16 alin.1 lit.a), 21, 28, 29 alin.4 din L. nr.500/2002.
Curtea mai reține că dispozițiile art.2 din O.G. nr.22/2002 și art.5 lit.e) din H.G. nr.39/2009, nu ar putea fi incidente decât în faza executării hotărârii pronunțate de către prima instanță, neputând avea vreo relevanță în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sentinței recurate.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul formulat de D. G. A F. P. A J. B.-N., pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1006 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 18 oct. 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
G. N. N.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 2522/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4499/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
