Decizia civilă nr. 3705/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3705/R/2011
Ședința din 24 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL Ș. M., P. C. Ș. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1115 din 03 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâtul intimat L. T. "I. B." Ș. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat
S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ. invocă ca motiv de ordine publică excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți P. comunei Ș. M. și C. Local Ș. M.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1115 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. local Ș. M. și Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții L. T. " I. B. Ș. M., C. Local Ș. M., P. orașului Ș. M., Ministerul Finanțelor Publice B.
Au fost obligați pârâți să acorde membrilor de sindicat reprezentati de reclamant Dod R. M., T. V., T. Ana și L. S. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din L. nr.128/1997, începând cu (...) până la (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentarăde vechime prevăzută de art. 50 din L. nr.128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al orașului Ș. M., instanța a reținut următoarele:
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Prin urmare, C. local al orașului Ș. M. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ- teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.
S-au reținut în acest sens dispozițiile art. 23 din L. nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, L. contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.
Instanța a apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții C. local al orașului Ș. M. și P. orașului Ș. M. au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din
L. nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
M. F. P., instanța a reținut, că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciazăcă legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, s-a respins excepția invocată de acesta.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 50 alin 1 și 2 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, „personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din O.G. nr. 15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Această ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 din L. nr. 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin 2 din O.G. nr. 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009, se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din L. nr. 128/1997, până la data de (...), respectiv până la apariția L. cadru nr. 284/(...).
Potrivit adeverinței nr. 2747/(...), depusă la fila 9 din dosar, începând cu data de 1 ianuarie 2008 nu s-au mai acordat tranșele suplimentare de vechime angajaților L.ui T. " I. B. Ș. M.
Potrivit adeverințelor nr. 802 din (...), depusă la fila 11 din dosar, nr.
810/(...) - fila 16, adeverinței nr. 800/(...) - fila 21, adeverinței nr. 799/(...) - fila 26, membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajați ai L.ui T. " I. B. Ș. M. și au o vechime în învățământ de după cum urmează: Dod R. - 30 de ani, T. V. - 30 de ani, T. Ana - 30 de ani, L. S. - 30 de ani, toate la data de (...).
Așa fiind, acțiunea a fost întemeiată și a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice B. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerea obligării M inisterul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant..
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
În sensul celor de mai sus, învederează instanței faptul ca, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine Guvernului respectiv
P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și P. C. Ș. M. și C. LOCAL Ș. M. solicitând modificarea sentinței atacate.
În motivare au arătat că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin. 1 și 2 din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de (...) până la data de (...), precum și obligarea pârâților la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 din L. nr.128/2997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de (...) până la data efectivă a plății, la valoarea actualizată cu rata inflației la data plății.
Aspectul principal ce trebuie avut în vedere referitor la considerarea ca și nefondată este acela referitor la faptul că, în condițiile prevăzute de L. bugetului de stat pe anii în curs, finanțarea cheltuielilor legate de salarizarea cadrelor didactice se realizează din bugetul de stat de către Ministerul
Finanțelor Publice prin repartizarea sumelor respective la unitatea administrativ-teritorială. D. sumele repartizate, pe baza actelor justificative de retragere a sumelor și cu încadrarea în cheltuielile bugetare se efectuează plățile (cheltuieli de natură salarială) de către ordonatorul terțiar de credite, respectiv L. T. „. B..
L. bugetului de stat prevede că: „finanțarea cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau unităților de învățământ preuniversitar de stat"; se realizează din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sume colectare în bugetul de stat - art.7 alin.4 din L. nr.388/2007 - legea bugetului de stat pe anul 2008, cu modificările și completările ulterioare: art.5 alin.3 lit.a din L. nr.18/2009 - legea bugetului de stat pe anul 2. art.5 alin.4 din L. nr.11/2010 legea bugetului de stat pe anul 2010.
Având în vedere cele menționate anterior, consideră că instanța s-a pronunțat fără să respecte prevederile legale menționate anterior, motiv pentru care solicită modificarea sentinței menționate.
În condițiile reglementărilor anterior menționate, unitățile administrativ teritoriale au obligația suportării cheltuielilor materiale legate de realizarea investițiilor și nicidecum de cheltuieli salariale.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate depărți și a celui invocat din oficiu de instanța de recurs, Curtea de A. reține următoarele:
1. Recursul M.ui F. P.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din L. nr.
500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luareamăsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. 128/1997.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă acest aspect, formulat pentru prima dată în recurs, contravine dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
2. Recursurile P.ui O. Ș. M. și C.ui Local al O. Ș. M.
Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților P. O. Ș. M. și C. Local al O. Ș. M. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. 128/1997.
În raport de pretențiile formulate de reclamant, în măsura în care au fost soluționate prin hotărârea atacată, aspect care însă nu mai poate fi examinat în recursul pârâților, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților P. O. Ș. M. și C. Local al O. Ș. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții P. O. Ș. M. și C. Local al O. Ș. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
Conform art.167 alin. din L. nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului destat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.
Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. O. Ș. M. este ordonator principal de credite al bugetului O. Ș. M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Ș. M., art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al. 1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții P. O. Ș. M., C. Local al O. Ș. M. și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 1115 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții P. O. Ș. M., C. Local al O. Ș. M. și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au făcut obiectul prezentului recurs.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâții C. LOCAL Ș. M., P. C. Ș. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile numărul 1115 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL Ș. M., P. C. Ș. M.,
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. M., pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: H. D. M.
← Decizia civilă nr. 5196/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2336/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|