Decizia civilă nr. 3752/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3752/R/2011
Ședința publică din data de 25 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D. MM împotriva sentinței civile nr. 1181 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați G. Ș. F., C. LOCAL F. și P. C. F., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se contată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 5 octombrie 2011 reclamantul a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Văzând că atât recurentul prin recurs cât și intimatul prin întâmpinare au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1181 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul: Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..
S-a admis acțiunea formulată de S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții: G. Ș. F., C. Local F., P. comunei F., Ministerul Finanțelor Publice în consecință:
Pârâții au fost obligați să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: S. G., V. I., I. I., B. A., I. V., Ont M., N. E., C. I., B. M. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea 128/1997 începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice T. a constatat M. F. P. în virtutea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fond, tribunalul a constatat că potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea
128/1997 privind Statutul personalului didactic „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste
40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Potrivit adresei emise de G. Ș. F., acesta arată că nu a pus în aplicare
Decizia Curții Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime și prin urmare acestea nu s-au mai acordat începând cu data de (...).
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Notă la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru 284/(...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor
Publice prin D. G. a F. P. M. solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat că drepturile pretinse de reclamanți s- au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al J. M. în care
M.F.P. nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Rolul esențial în procesul bugetar și execuția bugetară revine
Guvernului, respectiv parlamentului potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații săi.
Obligarea pârâtului la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice iar Ministerul Finanțelor
Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
S. liber din Î. M. prin întâmpinare (f.11-12) a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat iar prin sentință s-a dispus obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime pentru 3 ani anteriori introducerii acțiunii și pentru anul 2010.
Așa cum arată recurentul, nu există un raport juridic direct între acesta și reclamanții reprezentați prin sindicat, situație în care nu se pot cere drepturi salariale direct de la acesta, întrucât obligarea sa direct la plată ar semnifica încălcarea prevederilor din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, ca și ale L. nr. 84/1995 a învățământului, care la art. 167 stabilește în detaliu modalitatea de salarizare a unităților din învățământul preuniversitar.
Recurentul pârât este însă implicat direct în procesul de fundamentare a bugetului aferent unității de învățământ, astfel încât, fără a-l obliga direct la plată, este necesară participarea sa la procesul de acordarea a acestor fonduri, datorită atributelor sale specifice, ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează, conform art. 3 alin. 1 pct. 6 din
HG nr. 34/2009, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Conform art. 28 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite.
Toate aceste dispoziții legale întemeiază concluzia că, deși nu se poate dispune direct obligarea recurentului la plata drepturilor salariale solicitate, rolul acestuia în procesul alocării fondurilor bugetare din care se poate solicita plata,este suficient de bine determinat pentru a-i justifica calitatea procesuală pasivă în cauză, astfel încât Curtea reține că excepția a fost în mod corect respinsă de instanța de fond.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins recursul declarat de M. F. P. prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1181 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. F. P. prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1181 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
G. N. N.
Red.DCG Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 2687/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2282/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|