Decizia civilă nr. 4919/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4919/R/2011
Ședința din 28 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA și S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - R. S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați T. S., Z. V., N. A., P. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C., a autorității de lucru judecat, a prescripției dreptului la acțiune pe anii 2008 și 2009.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și R. de T. F. de C. C. pentru pretențiile aferente anului 2007.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții T. S., Z. V., N.
A. și P. I. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective astfel:
- reclamantului T. S. pe perioada 1 ianuarie 2008 - 1 octombrie 2008,
- reclamantului Z. V. pe perioada 1 ianuarie 2008 - 1 octombrie 2008,
- reclamantului N. A. pe întreg anul 2008 și pe perioada 1 ianuarie 2009
- 13 decembrie 2009,
- reclamantului P. I. pe întreg anul 2008 și pe perioada 1 ianuarie 2009 -
1 august 2.
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților premiul acordat cu ocazia sărbătorii Z. Ceferistului pentru anul 2008 la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
S-a respins cererea reclamanților T. S., Z. V., N. A., P. I. de plată a salariului suplimentar pe anul 2007, indexat cu rata inflației, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului T. S. de plată a salariului suplimentar pe perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008 și pe anul 2009, sumă indexată cu rata inflației, cererea reclamantului Z. V. de plată a salariului suplimentar pe perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008 și pe anul 2009, sumă indexată cu rata inflației, cererea reclamantului N. A. de plată a salariului suplimentar pe perioada 13 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009, sumă indexată cu rata inflației, precum și cererea reclamantul P. I. de plată a salariului suplimentar pe perioada 1 august 2009 - 31 decembrie 2009, sumă indexată cu rata inflației.
S-a respins cererea reclamanților T. S., Z. V., N. A., P. I. de plată a premiului acordat cu ocazia sărbătorii Z. Ceferistului pe anul 2007, indexat cu rata inflației, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Fără cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr.de mai sus reclamanții T. S., Z. V., N. A., P. I. au chemat în judecată pe pârâtele S. N. de T. F. de C. „. C. S. B. și R. de T. F. de C. C. solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata indexată a următoarelor sume:
1. salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă;
2. premiul acordat cu ocazia sărbătorii „Z. feroviarului"; pe anii 2007, și
2008 la nivelul valorii clasei I de salarizare.
Pârâta R. de T. F. de C. C., legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar
(f. 118) a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune.
Pârâta S. N. de T. F. de C. S. B., legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 132, 218) s-a opus admiterii acțiunii, solicitând respingerea acesteia. Această pârâtă a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P. I. pentru nesemnarea acesteia și excepția autorității de lucru judecat, pe motiv că o acțiune cu același obiect, aceeași cauză și privind pe reclamantul P. I. s-a judecat în dosarul nr. (...) al T. C., aceasta fiind soluționată irevocabil. Pe lângă această acțiune, reclamantul P. I. a mai promovat o alta, cu același obiect și având aceeași cauză, înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul Cluj, soluționată în primă instanță și aflată în recurs, având termen de judecată la data de 6 iunie 2011.
De asemenea, a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2007, 2008 și 2009, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 236 alin. 1 lit. e din Codul muncii conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă trebuie formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a oricăror clauze ale acestuia.
Excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 18 mai 2011.
Analizând prioritar excepțiile invocate, conform art. 137 C.proc.civ., înordinea lor firească tribunalul a reținut următoarele:
În analiza excepțiilor se impune a se începe cu cele de procedură și anume cu excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P.
I., întemeiată pe lipsa semnăturii acestuia.
Din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că acțiunea este semnată de toți reclamanții, inclusiv de reclamantul P. I.
Ca atare, excepția invocată nu poate fi reținută.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta R. de T. F. de
C. C. nu este întemeiată.
Așa cum atestă chiar pârâta în întâmpinarea depusă la dosar, aceasta are obligația plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților și este entitate cu personalitate juridică.
Așa cum rezultă din copia actului adițional la contractul individual de muncă, încheiat cu fiecare reclamant raporturile de muncă, generatoare de drepturi și obligații s-au stabilit între reclamanți, pe de o parte și S. N. de T. F. de C. C. C. SA - R. de T. F. de C. C., pe de altă parte. Nu rezultă din cuprinsul actului încheiat faptul că directorul regionalei a acționat în baza delegării de competență, în numele și pe seama societății naționale de transport feroviar de călători.
Mai mult, la rubrica angajator de la finalul actului adițional, regionala și nu S. N. de T. F. de C. este menționată ca fiind angajator.
Totodată, din examinarea copiei carnetelor de muncă depuse la dosar rezultă că în perioada 2007-2009 pârâta R. de T. F. C. figurează la rubrica angajator.
Prin H. G. nr. 5. s-a înființat pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." - S. prin reorganizarea S. N. a C. F. R.
Conform mențiunilor din carnetul de muncă, inițial, până la data de 1 aprilie 2001 reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul S. Comerciale R.e de T. F. P. de C. C. S., înființată în baza Hotărârii G. nr. 1046/1999.
Ulterior, la data de 1 aprilie 2001, reclamanții sunt transferați în temeiul Hotărârii G. nr. 274/2001 în cadrul R.ei de T. F. de C. C. (f. 32, 57, 77, 99). Prin H. G. nr. 274/2001, ce a stat la baza transferului, s-a aprobat printre altele și fuziunea prin absorbție a S. N. de T. F. de C. "C. C." - S. cu societățile comerciale înființate prin H. G. nr. (...) S., printre care și S. Comercială R. de T. F. P. de C.
C. - S., care și-a încetat activitatea.
Prin H. G. nr. 917/2005 s-au înființat societățile comerciale regionale de transport feroviar public de călători, denumite societăți regionale, ca urmare a reorganizării prin divizare parțială a S. N. de T. F. de C. "C. C." - S., înființându- se astfel S. Comercială de T. F. R. de C. S. C., adică pârâta din prezenta cauză (R. de T. F. de C. C.).
Această pârâtă este cea care a emis deciziile de încetare a raporturilor de muncă ale reclamanților (f. 125, 128), fără ca în cuprinsul actului de înștiințare să se menționeze că directorul regionalei acționează în baza delegării de competență, ci dimpotrivă în actul nr. 401/a/1126 se precizează expres încetarea raporturilor de muncă cu regionala de căi ferate.
Ca atare, este fără îndoială că ambele pârâte au drepturi și obligații care derivă din stabilirea de relații de muncă cu reclamanții, astfel că lipsa calității procesuale pasive a regionalei nu poate fi reținută.
Chiar dacă regionala nu este semnatară a contractului colectiv de muncă care stă la baza solicitării drepturilor, ea a emis acte generatoare de efecte juridice ca urmare a raporturilor de muncă stabilite cu reclamanții, ea este entitatea care a calculat și plătit lunar salariile reclamanților, care a figurat în calitate de angajator în diferite acte juridice (act adițional la contractul individual de muncă, înștiințare de încetare a raporturilor de muncă, carnet de muncă).
În calitate de angajator semnatar al actului adițional la contractul individual de muncă și-a însușit contractul colectiv de muncă, actul încheindu- se tocmai în baza contractului colectiv de muncă.
Prin urmare, nu se poate reține că regionala nu este obligată să execute prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau de grup de unități (acesta din urmă încheindu-se de asociația patronală legal constituită și reprezentativă).
Pârâta S. N. de T. F. de C., în calitate de semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și de grup de unități, și-a asumat toate obligațiile prevăzute în acest act, executarea lor fiind obligatorie conform art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare și aplicabil la momentul solicitării drepturilor obiect al prezentei cauze (Legea nr. 130/1996 a fost abrogată doar la data de 13 mai 2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 62/2011).
Excepția autorității de lucru judecat, pe considerentul că reclamantul P. I. a avut calitate de reclamant în alte două dosare aflate pe rolul T. C., având acelașiobiect, nu poate fi reținută.
În dosarul nr. (...) al T. C., soluționat în primă instanță prin sentința civilă nr. 4. (f. 304) și aflat în recurs la Curtea de A. C., cu termen de judecată la data de 6 iunie 2011, figurează în calitate de reclamant o persoană cu numele P. I., care însă este alta decât reclamantul din prezentul dosar, având în vedere diferența de cod numeric personal și de domiciliu a celor două persoane.
Astfel, așa cum rezultă din acțiunea introductivă, reclamantul din prezentul dosar domiciliază în B., I. F. nr. 4, scara C, apartament 60, județul B.- N. și are codul numeric personal 1.. Reclamantul din dosarul nr. (...) domiciliază în C.-N., strada 21 D. nr. 134 bloc X9, scara 2, apartament 32, județul C. și are codul numeric personal 1. (f. 301).
În dosarul nr. (...) al T. C., soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 2. (f. 308), ca urmare a trimiterii spre rejudecare a acțiunii din dosarul inițial nr.
(...), figurează în calitate de reclamanți 3 persoane cu numele de P. I., așa cum rezultă din tabelul anexă la acțiunea introductivă și anume: P. I. I. 4, P. I. 3 și P. I. C.
Între aceste persoane și reclamantul din prezenta cauză nu există identitate.
Conform copiei actului de identitate depus la dosar (f. 21), reclamantul din prezenta cauză se numește P. I. și este fiul lui G., în carnetul de muncă și în decizia de pensionare fiind trecut P. Gh. I. (f. 22, 23).
Este adevărat că în actul adițional la contractul individual de muncă (f.
124) reclamantul este trecut P. I. IV, însă diferența de prenume a tatălui face ca reclamantul din prezentul dosar să fie altul decât P. I. I. 4 din dosarul nr. (...) al
T. C..
O altă diferență rezultă și din aceea că în dosarul nr. (...) reclamantul P. I. I. 4 figurează cu un salariul de bază de 1477 lei, în timp ce reclamantul din prezentul dosar are, conform actului adițional la contractul individual de muncă, un salariu de bază mai mare, de 1488 lei.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2007, 2008 și 2009 esteîntemeiată numai în ceea ce privește pretențiile aferente anului 2007, fiind neîntemeiată în privința celorlalte pretenții.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an, precum și plata premiului cuvenit cu ocazia sărbătorii Z. Ceferistului, care are loc anual la data de 23 aprilie.
Conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că salariul suplimentar și premiul solicitat cu ocazia sărbătorii ceferistului, stabilite la nivelul unui salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, respectiv la nivelul clasei 1 de salarizare, reprezintă venituri asimilate salariilor.
Pe de altă parte, însăși pârâta susține că plata salariului suplimentar și a premiului se face din fondul de salarii, ceea ce înseamnă că asemenea drepturi sunt asimilate salariilor, astfel că sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 283 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca atare, dreptul la acțiune pentru plata salariului suplimentar aferent anului 2007 a început să curgă la data de 1 ianuarie 2008, dreptul la acțiune pentru plata salariului suplimentar aferent anului 2008 a început să curgă la data de 1 ianuarie 2009, iar ce aferent anului 2009 a început să curgă la data de
1 ianuarie 2010.
Întrucât acțiunea s-a promovat de reclamanți la data de 3 martie 2011, pretențiile privitoare la plata salariului suplimentar pe anul 2007 sunt prescrise, termenul de prescripție de 3 ani împlinindu-se la data de 1 ianuarie 2011.
Pentru considerentele mai sus reținute dreptul la acțiune pentru plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009 nu este prescris.
În ceea ce privește premiul cuvenit cu ocazia Zilei Ceferistului, tribunalul reține că această zi se sărbătorește anual la data de 23 aprilie.
Pentru anul 2007, dreptul la acțiune a început să curgă din luna mai
2007 odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, termenul general de prescripție împlinindu-se în mai 2010.
Chiar dacă s-ar aprecia că dreptul la acțiune ar curge de la sfârșitul anului 2007, respectiv de la data de 1 ianuarie 2008, pretențiile aferente anului
2007 au fost formulate după expirarea termenului de prescripție, prin raportare la data de 3 martie 2011, data promovării prezentei acțiuni.
În schimb, acțiunea în plata ajutorul material solicitat pe anii 2008 este formulată în termenul general de prescripție.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, text în vigoare la data promovării acțiunii, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(l) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Ca atare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată acontractului colectiv de muncă, tribunalul apreciază că în speță toate drepturile solicitate se încadrează în categoria „drepturilor salariale"; și termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Întrucât pretențiile aferente anului 2007 au fost formulate cu depășirea termenului legal de prescripție, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată sub acest aspect și neîntemeiată pentru pretențiile aferente anilor
2008 și 2009.
Analizând fondul cauzei (plata salariului suplimentar pe anii 2008 și 2009, plata premiului acordat cu ocazia Zilei Ceferistului pe anul 2008) tribunalul a reținut faptul că reclamantul T. S. a fost salariat al pârâtelor în cursul anului
2007 până la data de 1 octombrie 2008 când raporturile de muncă au încetat, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din adresa nr. 442/b/62/(...) emisă de pârâta R. de T. F. de C. C. (81, 121).
Conform acelorași acte, reclamantul P. I. a prestat activitate în beneficiul pârâtelor în anul 2007 și 2008 până la data de 1 august 2009, când au încetat raporturile de muncă (f. 121).
Reclamantul N. A. a prestat activitate în beneficiul pârâtelor în cursul anului 2007 și 2008 până la data de 13 decembrie 2009, când au încetat raporturile de muncă (f. 61, 62, 121).
În fine, reclamantul Z. V. a fost angajatul pârâtelor în tot anul 2007 și până la data de 1 octombrie 2008, când încetează raporturile de muncă (f. 103,
121).
Prin cererea de chemare în judecată toți reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi:
1. salariul suplimentar pentru anii (...);
2. premiul cu ocazia sărbătorii Z. Ceferistului pe anul 2007 și 2008.
Pe fondul dreptului, reținând prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2007, tribunalul urmează a analiza punctual fiecare dintre celelalte pretenții în parte.
I. Salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009.
Potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii
2009-2010, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa 6 (f. 8, 162, 164, 165, 248, 250-251).
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art. 19 alin. 1 din Statutul S. N. de T. F. de C. C. C. S. B., aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin
contractul colectiv de muncă .
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată, act normativ în vigoare la data solicitării drepturilor.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturila un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Aceleași reglementări se regăsesc însă și în cuprinsul art. 132 alin. 3, art. 133 și art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care prin art. 224 lit. d a abrogat Legea nr. 130/1996, republicată.
Din adresa nr. 968/2011 (f. 123) rezultă că niciunuia dintre reclamanți nu i s-au aplicat sancțiunile prevăzute în anexa 6, care exclud dreptul la plata salariului suplimentar.
Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamanții în calitate de salariați sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care au fost efectiv angajați și anume: reclamantul T. S. pe perioada 1 ianuarie 2008
- 1 octombrie 2008, reclamantul Z. V. pe perioada 1 ianuarie 2008 - 1 octombrie
2008, reclamantul N. A. pe întreg anul 2008 și pe perioada 1 ianuarie 2009 - 13 decembrie 2009, reclamantul P. I. pe întreg anul 2008 și pe perioada 1 ianuarie
2009 - 1 august 2009.
Desigur, pentru perioada în care reclamanții nu au mai avut raporturi de muncă cu pârâtele, nu pot pretinde drepturi bănești decurgând dintr-un contract colectiv de muncă, ale cărui prevederi sunt aplicabile numai salariaților.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
Nu este întemeiată apărarea pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. S. B. în sensul că pentru salariații care nu au lucrat un an întreg nu se poate acorda salariu suplimentar. Textul nu cuprinde o astfel de condiție, ci recunoaște dreptul la plata salariului suplimentar pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic și nu pentru cea desfășurată timp de un an calendaristic.
Ca atare, salariații a căror activitate încetează din motive neimputabile acestora în cursul anului calendaristic, însă până la momentul încetării raportului de muncă au prestat muncă ireproșabilă, sunt îndreptățiți la plata salariului proporțional cu perioada efectiv lucrată.
Nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei S. N. de T. F. de C. C. C. S. B., conform căreia plata nu s-a efectuat, întrucât nu s-a constituit fondul de salarii necesar pentru acordarea lui, că ea constituie o facultate și nu o obligație a angajatorului.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâtele trebuiau să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 - 3 iunie 2009.
Însă în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008 nr. 2., care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv (f. 290, 294).
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare
(pârâta S. N. de T. F. de C. C. C. S. B. fiind menționată la pct. 2 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada mai sus menționată, în care au prestat activitate.
II. Premierea cu ocazia sărbătorii Z. ceferistului pe anul 2008.
Conform art. 69 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007 - 2008 (f. 8) cu ocazia sărbătorii Z. ceferistului se acordă salariaților un premiu al cărui cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
În lipsa unei prevederi cu privire la data aplicării sale, în baza art. 25 alin.
3 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă pe anii
2007-2008 s-a aplicat în intervalul de timp cuprins între data înregistrării sale la
D. de M., S. S. și F. a municipiului B. - 29 martie 2007 (f. 7) și data încetării sale
- (...), conform actului adițional nr. 2093/(...).
Rezultă așadar că premiul a fost prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 și se acordă în virtutea calității de ceferist, cuvenindu-se de la data sărbătorii - 23 aprilie 2008.
Ca atare, dat fiind faptul că la data de 23 aprilie 2008 toți reclamanții au avut calitatea de ceferiști, prestând la acel moment activitate în beneficiul pârâtelor, aceștia sunt îndreptățiți la plata premiului cuvenit pe anul 2008.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumei cuvenite, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
În baza considerentelor anterior reliefate și ținând cont de prevederile art. 40 Codul muncii conform cărora angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, de dispozițiilecontractului colectiv de muncă la nivel de unitate, de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii
2006-2008, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de
C. C., a autorității de lucru judecat, a prescripției dreptului la acțiune pe anii
2008 și 2. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte pentru pretențiile aferente anului 2007; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți și în consecință a obligat pârâtele să plătească reclamanților salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective astfel: reclamantului T. S. pe perioada 1 ianuarie 2008 - 1 octombrie 2008, reclamantului Z. V. pe perioada 1 ianuarie 2008 - 1 octombrie 2008, reclamantului N. A. pe întreg anul 2008 și pe perioada 1 ianuarie 2009 - 13 decembrie 2009, reclamantului P. I. pe întreg anul 2008 și pe perioada 1 ianuarie 2009 - 1 august 2. a obligat pârâtele să plătească reclamanților premiul acordat cu ocazia sărbătorii Z. Ceferistului pentru anul 2008 la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective; a respins cererea reclamanților de plată a salariului suplimentar și a premiului de Z. ceferistului pe anul 2007, indexate cu rata inflației, ca fiind prescris dreptul la acțiune; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului T. S. de plată a salariului suplimentar pe perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008 și pe anul 2009, sumă indexată cu rata inflației, cererea reclamantului Z. V. de plată a salariului suplimentar pe perioada 1 octombrie
2008 - 31 decembrie 2008 și pe anul 2009, sumă indexată cu rata inflației, cererea reclamantului N. A. de plată a salariului suplimentar pe perioada 13 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009, sumă indexată cu rata inflației, precum și cererea reclamantul P. I. de plată a salariului suplimentar pe perioada 1 august
2009 - 31 decembrie 2009, sumă indexată cu rata inflației.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În termen legal, au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C. "C. C." SA B. - R. S. de T. F. de C. C. și S. N. de T. F. de C. "C. C." SA
1. Prin recursul formulat, pârâta R. S. de T. F. de C. C. a solicitat, întemeiul dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepție lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, cu consecința respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că drepturile salariale solicitate de către reclamant sunt prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, care a fost semnat de reprezentanții salariaților prin sindicate și de directorul general al S. N. de T. F. de M. „. M. SA, care este și Președintele Consiliului de A., și nu de S. T., care nu a încheiat nici un act juridic prin care să se oblige la plata unor drepturi bănești de către salariații membrii de sindicat.
De asemenea, recurenta pârâtă formulează critici și în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune referitor la acordarea premiului pentru Z. F.ului pentru anul 2008, sens în care subliniază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 al. 1 lit. e din Codul Muncii.
2. Prin propriul recurs, pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S. a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
S-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, precizându-se că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.e) din Codul muncii și a asimilat plata beneficiilor solicitate cu un drept de natură salarială.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că în CCM la nivel de unitate valabil pentru anii 2007-2009 nu este prevăzută obligativitatea acordării beneficiilor solicitate, posibilitatea acordării acestora fiind determinată de posibilitățile financiare ale angajatorului, care nu au permis achitarea acestor drepturi.
Fiind o societate cu capital de stat aflată în subordinea M.ui T.ului, recurenta este agent economic monitorizat conform OUG 79/2008, revenindu-i obligația să se înscrie în bugetele de venituri și cheltuieli, aprobate prin hotărâri de guvern.
De asemenea, în raport de salariul suplimentar, recurenta subliniază că acesta beneficiu se acordă integral sau fracționat, pentru munca ireproșabilă prestată în cursul unui an calendaristic, iar nu proporțional cu perioada efectiv lucrată, cum în mod eronat a reținut prima instanță.
La data de (...), S. N. de T. F. de C. C. C. S. a depus întâmpinare (f. 29-32)prin care s-a opus admiterii recursului numai în privința lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. S. de T. F. de C. C. .
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Referitor la pârâta R. S. de T. F. de C. C. se reține că în conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. c Codul muncii ( care deși în prezent a fost abrogat prin art. I pct.90 din Legea 40/2011, guvernează raporturile juridice dintre părți)
, „clauzelor contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. N. de T. F. de M. „. M. SA în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este în prezent S. C.. Chiar dacă recurenta nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, aceasta constituie o structură din cadrul S. N. de T. F. de M. „. M. SA și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. N. de T. F. de C. "C. C." S. D. de competență dată directorului Sucursalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților R.ei decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. N. de T. F. de C. "C. C." S. deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect respinsă de prima instanță.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea notează că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond întrucât art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea,precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, așa cum judicios a apreciat și instanța de fond, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că în conformitate cu prevederile art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin.
(1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „. ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 dezile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că
„salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
În plus, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 alin.(3) din CCM rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se apreciază că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În mod corect prima instanță a dispus obligarea la plata salariului suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată, prin prisma faptului că părțile semnatare ale CCM au avut în vedere acordarea acestui adaos în raport de perioada în care persoana și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul societății.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale
(adaosurile făcând parte din salariu, conform disp. art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (fila 57-60 fond) aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un premiu pentru Z. F.ului.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...).
Curtea constată că salariații reprezentați în cauză sunt îndreptățiți să beneficieze și de acest adaos, potrivit raționamentului deja expus.
De asemenea, notează că aspectele privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursurile pârâtelor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA - R. S. DE T. F. DE C. C. și S. N. DE T. F. DE C. "C. C." SA împotriva sentinței civile numărul 1059 din (...) a T. B. N. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: G.C.F.
| ← Decizia civilă nr. 4789/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2687/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
