Decizia civilă nr. 4118/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4118/R/2011
Ședința publică din 28 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
GREFIER : A.- A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat Z. A.-E., împotriva sentinței civile nr. 7. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. ";. P. C., C. LOCAL C. și P. C. C., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu
25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat Z. A.-E., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 285 din Codul muncii.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 7 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În urma deliberării, Curtea apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza cercetării judecăto- rești și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7./(...), pronunțată de T. B. în dosar civil nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta/ul Z. A.-E., reprez. de U. J. a S. L. din Î. B.-N., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. I. P. C., P. comunei/. C. și C. Local al comunei/. C.. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în primă instanță.
Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut în considerentele sentinței următoarele :
„Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanta/ul Z. A.-E., prin U. J. a S. L. din Î., a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. I. P. C., C. local C., P. comunei C., solicitând obligarea pârâtei Ș. G. I. P. C. la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu
25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate învigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților C. local C. și P. comunei C. la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
În motivare s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile C. muncii și contractului colectiv de muncă unic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 2..
Reclamantul, membru de sindicat, a început concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă indemnizația i-a fost diminuată, deși potrivit C. muncii aceasta se achită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.
S-a subliniat faptul că la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu (cu 10 zile sau cu 5 zile înainte de plecarea în concediu) salariile personalului din învățământ nu erau diminuate, astfel că L. nr. 1. nu putea fi aplicată anterior apariției ei.
Pe de altă parte, s-a relevat faptul că art. 1 din L. nr. 1. prevede diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, fără a cuprinde referiri la indemnizația de concediu de odihnă, iar L. nr. 330/2009 stabilește că prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor rămân în vigoare.
Prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr.
54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ și unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 285 din Codul muncii.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Analizând actele dosarului, dovezile prezentate, tribunalul reținefaptul că reclamanta/ul este angajata/ul unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta/ul a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă, acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea
Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilind că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din
H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Ca atare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei/. coincide cu salariul acesteia/acestuia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta/ul s-a aflat în concediu de odihnă, indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august, trebuia diminuată cu 25% în baza Legii nr. 1..
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Chiar dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizare plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și asporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Prin urmare, sub acest aspect, acțiunea nu este întemeiată.
Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr.
1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.
Așa cum lesne se poate constata, dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantul este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.
Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (priveșteperioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de
R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva
României, Hotărârea din 26 aprilie 2007).
În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității C.i europene față de normele interne, se impune a se analiza de tribunal dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantei/. cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.
Întrucât dreptul de creanță al reclamantei/. și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamanta /ul are un bun în sensul C.i europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza
Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce prin ea însăși la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu C. europeană, măsura diminuării drepturilor salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect tribunalul reține că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În cauză reclamanta/ul nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).
În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării Legii nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie";.
Împ o tr iv a ac es te i sen tințe a decl ar at rec ur s, în ter men leg al, U. J. a S. L. din Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta/ul Z. A.-E., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind datăcu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei/., astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 2., dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Reclamanta/ul a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din C. României și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile Legii nr. 1. trebuiau aplicate doar pentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei/. nu putea fi diminuată cu 25%.
Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 78 din C. României, ale art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009, ale art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, concluzionându-se în sensul că reclamanta/ul avea un „drept de proprietate"; - dreptul la indemnizație fiind un astfel de drept de proprietate -
, precum și o „speranță legitimă";, în înțelesul prevederilor C. și că prin aplicarea acestei diminuări reclamanta/ul a fost privată/privat de un drept cuvenit în mod legal.
Pârâții intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare pentru a-
și susține poziția procesuală în cauză.
Recursul este fondat.
Reclamanta/ul este angajata/ul unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 9 dosar fond).
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta/ul a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
Reclamanta/ul a contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanta/ul s-a aflat în concediu de odihnă, acesteia/acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamantei/., Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr.
1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ învigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. E., C. și I. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (lit. a) a art. 103 a fost modificată conform Hotărârii nr. 366 din 18 aprilie 2007, publicate în Monitorul Oficial nr. 277 din 25 aprilie 2007). b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administrație sau senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.";
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3., pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3. se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din
H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Art. 7 din HG nr. 2. (republicata in temeiul art. III din Hotărârea G. nr.
314 din 9 mai 1995, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
93 din 17 mai 1995), prevede următoarele :
„ (1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna.
(2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de norma, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se in vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau in calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si in cazul efectuării concediului restant din anul 1991.
(5) I ndemnizația d e concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile
înaintea plecării in concediu";.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 Codul muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr. 2., după cum urmează :
În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată
- Codul Muncii (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
(3) I ndemnizația de concediu de odihnă se plătește de că tre angajator cu
cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr.
3.251 din 12 februarie 1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată (abrogat de din ORD. 5559/2011 la data de 13 octombrie 2011), după cum urmează:
„10. Programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului
școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților.
Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
La programarea concediilor de odihna ale cadrelor didactice, conducerea unității va tine seama, în măsura în care este posibil, și de specificul activității celuilalt soț.
11. În situația imposibilității efectuării integrale a concediului de odihna în timpul vacantei de vara, concediul de odihna se poate efectua și în alte perioade ale anului școlar sau universitar, în funcție de interesul procesului de învățământ sau al celui în cauza.
12. Programarea concediului de odihna se va face prin decizie a conducerii instituției de învățământ, pentru întregul personal din unitate.
13. Pentru fiecare cadru didactic, încadrat după aprobarea programării concediilor de odihna pe întreaga instituție de învățământ, se va stabili, în scris, o data cu semnarea contractului individual de munca, perioada de concediu.
21. Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectuează în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare luna în parte.
22. Media zilnica a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
23. În calculul indemnizației concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997.
26. I ndemnizația de concediu de o dihna se plătește cu cel puțin 5 zile
înaintea plecării în concediu";.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că
I ndemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel
puțin 5 zile înaintea plecării in concediu ";.
În speță, față de împrejurarea că reclamanta/ul a plecat în concediu
de legal de odihnă începând cu data de (...), în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanta/ul era îndreptățită/îndreptățit la a-i fi acordată indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, Curtea constată că este fondată susținerea reclamantei/., conform căreia nu i se putea aplica diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
Cu alte cuvinte, dacă reclamanta/ul și-a formulat cererea de acordare a indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, anterior datei de 03 iulie 2010, respectiv, și-a început efectuarea concediului legal de odihnă cuvenit anterior datei de 03 iulie 2010, atunci este îndreptățită/îndreptățit la a-i fi acordată în întregime indemnizația de concediu de odihna, fără aplicare diminuării prevăzută de L. nr. 1., lege care a intrat în vigoare la data de (...), și aceasta pentru că dreptul său la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul reclamantei/. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Că este așa, o dovedește cu prisosință Decizia în interesul legii nr.
20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.
20/2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie prin care instanța supremă a statuat următoarele :
„Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că:
Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsurinecesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și d idactic aux iliar din învățământul
preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de
concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009 -2010, după intrarea în
vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie 2010.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă";.
Se mai impune a se sublinia faptul că reclamanta/ul, al cărui drept la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., avea un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul C.i și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.
Este adevărat că art.53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, dar nu este mai puțin adevărat că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamantei în baza Legii nr. 1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție, totuși, raportat la împrejurarea că dreptul reclamantei/. la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de drept mai sus expuse
și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 321 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul reclamantei/., conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 7./(...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică, în sensul că, admite acțiunea formulată de reclamantă, în numele și pentru membrul/a de sindicat, împotriva pârâților Ș. G. „. P. C., C. local al comunei C. și P. comunei C. și în consecință:
Obligă pârâta Ș. G. „. P. C. să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamantei/. diferența dintre indemnizația integral calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. local al comunei C. și P. comunei C. să asigure finanțarea pentru plata diferenței menționate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 1319/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4055/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
