Decizia civilă nr. 4409/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4409/R/2011
Ședința publică din data de 31 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. GREFIER : D. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, M. E. ȘI F. prin D. C. împotriva sentinței civile nr. 1132 din 3 martie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții B. A. și alți 65 reclamanți, precum și pe intimatul C. N. PENTRU C. D., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale ale personalului din justiție - DNA - DIICOT.
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 octombrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1132 din 3 martie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. N. PENTRU C. D. B. și s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții T. M., Ț. D., H. D., C. C., M. S., C. M., P. C., C. G., G. S., N. N., T. M., M. C., B. C., Ș. F., M. A., C. M., C. O., P. I., S. I., B. A., C. L., N. A., D. V., Ț. N., F. L., T. M., B. A., P. H., F. G., C. E., B. D., S. D., V.-G. M., N. M., G. T., S. L., B. M., C. ANA, H. C., S. M., S. M., S. M., G. C., M. M., C. F., D. M., B. A., K. R., M. R., V. L., H. ANA, T. G., D. R., T. N., T. M., H. D., S. E., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. și în consecință:
Pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL
JUSTIȚIEI au fost obligați la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre îndemnizațiile procurorilor de la DNA și D. și drepturile salariale încasate, începând cu data de (...) la zi și pentru viitor, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora.
Pârâta CURTEA DE APEL CLUJ a fost obligată să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor salariale respective.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor salariale mai sus arătate.
S-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind drepturile salariale aferente perioadei (...)-(...) reclamate prin cererile de intervenție în interes propriu formulate intervenienții K. G., S. S., T. L.,
KERTEZS E., R. I., R. M., M. D., O. A. B., T. I.
S-au respins ca fiind prescrise cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții T. L.,S. S., R. I., K. E., T. I.
S-a admis în parte cererile de intervenție formulate de intervenienții K. G., R. M., M. D.,O. A. B. și a obligat pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI la calcularea și la plata în favoarea intervenienților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre îndemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate, astfel: intervenientului K. G. începând cu data de (...) si pana la data de (...), intervenientei R. M. începând cu data de (...) și până la data de (...), intervenientei M. D. începând cu data de (...) și până la data de (...) si intervenientei O. A. B. începând cu data de (...) si pana la data de (...).
Pârâta CURTEA DE APEL CLUJ a fost obligată să înscrie în carnetele de muncă ale interveninentilor K. G.,R. M., M. D.,O. A. B. mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor salariale respective.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății în favoarea intervenientilor K. G., R. M., M. D., O. A.
B. a drepturilor salariale mai sus arătate.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanții fac sau au făcut parte din personalul din sistemul justiției, personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Cluj.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. .27 alin.1 din O.G nr. 1., în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art. 295 alin.1 din C. muncii (care instituie aplicabilitatea C. muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din C. muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a H.G nr. 208/2005 și a H.G nr.
386/2007, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul M. E. și F., este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a M. E. și F. se justifică și prin dispozițiile art. 1 din O.G nr. 22/2002, aprobată prin L. nr. 2., potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Având în vedere aspectele reținute instanța va respinge excepțiile invocate de pârâtul M. E. și F.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiindguvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, în lumina Deciziilor nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale C.i Constituționale a României raportate la prevederile art. 1, art. 2 și art. 27 din OUG nr. 1., instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei
2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare. De asemenea potrivit art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, se garantează dreptul tuturor la o protecție egală a legii împotriva oricăror discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare
Prin O. nr. 2. a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin.1 din O. nr. 2. și a art. II din L. nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției N.e Anticorupție și celor din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. li se acordă o salarizare corespunzătoare P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. .6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin O. nr. 2., este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură
(noțiune definită de art. 86 din L. nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția esențială pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin.1 lit. c din L. nr. 303/2004).
De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor de specialitate juridică, precum cei din pârâtul administrativ al M. J., Școlii N.e de G. și I. N. de C., funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art. 87 din L. nr. 303/2004), și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza O. nr. 27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr. 2., pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt.
28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Ș. N. de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din pârâtele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art. 11 alin. 2 și 3, art. 16 din OUG nr. 2., lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt. 13 și 10 din anexa ordonanței.
Însă toți care dețin o funcție judiciară, de judecător, asistent judiciar sau procuror, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. crt. 28 din anexa ordonanței..
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de O. nr.
2., acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din D. și D., a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin.1 lit. c din L. nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din L. nr. 304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul D. și D. li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 2., este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D. și D.) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul D. și D. funcționează efectiv în apârâtul propriu al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art. 5 alin.1 din O. nr. 43/2002 și art. 4 alin.3 din
L. nr. 508/2004. De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu Î. C. de C. și J.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că D. și D. sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 1 din L. nr.
508/2004.
S-a mai arătat și faptul că apartenența procurorilor D. și D. la aceste structuri este doar temporară, conform art. 87 alin. 9 și art. 75 alin. 11 din L. nr. 304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv degradul profesional de procuror al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din D. și D. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate
(urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în pârâtul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul D. și D. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de D. și D.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul D. și D. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 2., care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din D. și D.
Mai mult chiar, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr. V., cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "; folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial";, iar „ distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice ";.
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Întocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul D. și
D., care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției. Cu alte cuvinte, unul și acelașielement constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza O. nr.2.), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându- se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din C. muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din C. muncii) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.
Deci, reclamanții și intervenienții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art.2 alin.1 din OG nr.1.).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art .5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit .a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit .f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art .16 alin. 1, art .53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza O. nr.2. și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii D. și D.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conformart.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
A.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii D. și D. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc., ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza O. nr. 2. are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într- adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pe de altă parte, este total impropriu și injust a considera că procurorii ce instrumentează cauze de corupție al căror prejudiciu este, de exemplu, 200 E., sunt supuși unor presiuni și pericole „ mai mari față de cei care soluționează o cerere de restituire a unor case naționalizate, în baza Legii nr.10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 E., un litigiu de reorganizare judiciară cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar și în cadrul domeniului cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalității între un litigiu privind o infracțiune de corupție cu un prejudiciu mic, față de o infracțiune contra vieții sau economico-financiară cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul Î. C. de C. și Justiție care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în alte grade de jurisdicție.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii D. sau D.
Potrivit art.6 alin.2 din C. muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților și intervenienților, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O. nr. 27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din C. civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din C. muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile C. muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, C. civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori
(art.1039 Cod civil), completând prevederile C. muncii. E. de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Reclamanții si intervenienții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din C. civil și art.161 alin.4 din C. muncii.
Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Legat de cererea de chemare în judecată a M. E. și F. instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice,
M. E. și F., coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea G., cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea M. E. și F. rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din O.G nr.1., art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din C. muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile (...) din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din C. muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții CURTEA DE APEL
CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, M. E. ȘI F. prin D. C.
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței cu respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivarea recursului invoca pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și inadmisibilitatea acțiunii.
Astfel, pârâta nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia sa fie îndreptățiți sa se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Cererea de chemare in judecata formulata direct împotriva M. F. P. este inadmisibila.
Procedura elaborării proiectului de buget se declanșează la mijlocul anului, pentru ca pana la sfârșitul anului respectiv legea bugetara sa poată fi aprobata si in noul an sa intre in funcție noul buget. Ministerele, instituțiile centrale, administrațiile locale, organisme de asigurări si proiectări sociale, transmit încă de la începutul lunii iunie, M. F. P., solicitările privind modificările veniturilor si cheltuielilor in anul care urmează fata de bugetul anului in curs.
Rolul esențial in procesul bugetar si in execuția de casa bugetara revine
G. respectiv P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Potrivit art. 20 si 21 din aceeași lege, Ministerul Finanțelor Publice nici nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetara nu se poate efectua decât in baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate sa includă intr-o rectificare a bugetului pe anul 2011 sumele solicitate, atât timp cat prin L. nr. 2. publicata in M. Of. nr. 879 din (...), s-a adoptat deja bugetul de stat pe anul 2011.
In concluzie, cererea formulata este inadmisibila iar o eventuala obligare a M. F. P. la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului M. P. pe anul
2011 este lipsita de suport legal si contravine tuturor dispozițiilor legale in domeniu.
Invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune aferent perioadei (...)-(...), având în vedere data de la care se solicita obligarea la plata diferențelor salariale ((...)) si data introducerii acțiunii ((...)). Potrivit art. 3 din D. nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva, termenul de prescripție este de
3 ani, daca nu exista alte prevederi legale derogatorii, astfel că dreptul la acțiune este prescris pentru pretențiile aferente perioadei (...)-(...).
Pe fondul cauzei arată că toate actele normative invocate prevăd in mod expres categoria profesionala căruia legiuitorul a înțeles sa acorde sporul de confidențialitate. De altfel, chiar și reclamanții recunosc faptul ca nu exista o prevedere legala care sa-i includă in categoria celor care pot beneficia de aceste drepturi, însă apreciază că acest lucru constituie o discriminare fata de alte categorii profesionale și invocă prevederile C.i E.pene a Drepturilor Omului invocată, fără nici o deosebire bazată pe sex, rasă culoare, limbă, etc. iar faptul că alte categorii de personal sunt beneficiarele unor drepturi salariale suplimentare nu constituie o discriminare întrucât legiuitorul a înțeles sa acorde un tratament diferit pentru situații diferite și nicidecum un tratament diferit pentru situații asemănătoare cum susțin reclamanții.
Invocă prevederile Deciziei nr. 8 I 8/(...) pronunțată de Curtea
Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 537/(...). Prin D. 818/2008, C. C. a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin.
(3) și art. 27 alin. (1) din OG nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata.
In esență, C. constituționala a reținut că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3)
și art. 27 alin. (1) din OG nr. 1. sunt neconstituționale in măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, invocă și D. C.i Constituționale nr. 838/2009 pronunțata în data de (...), publicata în M.Of al României nr. 461/(...), partea 1., C. C. a constatat existenta unui conflict juridic de natura constituționala intre autoritatea judecătoreasca, pe de o parte, și Parlamentul României si Guvernul României, pe de alta parte, reținând ca" in exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, ICCS are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. I. nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
CURTEA DE APEL CLUJ a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților și a cererilor de intervenție.
În motivarea recursului a arătat că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei la plata sumelor acordate.
Reclamanții și intervenienții sunt sau au fost personal auxiliar al instanțelor judecătorești.
Raportat la această calitate de personal auxiliar a reclamanților, reținută
și de tribunal, considerentele sentinței în prezent recurate sunt străine de cauză și nu susțin cele conținute în dispozitiv.
T., în ciuda amplelor considerente referitoare la discriminarea celorlalți judecători și procurori față de procurorii care fac parte din structurile DNA și DIICOT, nu a explicitat în ce constă discriminarea personalului auxiliar față de aceiași procurori din cadrul DNA și.DIICOT. Or, din lectura considerentelor rezultă că discriminarea celorlalți judecători și procurori față de cei care fac parte din structurile DNA și DIICOT este argumentul pe baza căruia a dispus plata către reclamanți și intervenienți a diferențelor dintre drepturile salariale încasate de aceștia și indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT.
În perioada (...)-(...), salarizarea reclamanților și a intervenienților a fost reglementată de O. nr. 8. privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, și nu de O. nr. 2., actul normativ menționat de instanță în considerente.
Nu există temei legal pentru obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate, hotărâtă prin sentința atacată prin prezentul recurs. Diferențele de salarizare prevăzute de art. 3 alin.(7) din O. nr. 8. sunt prevăzute în considerarea: 1) specificului atribuțiilor procurorilor - în mod evident deosebit de atribuțiile personalului auxiliar de specialitate, din punctul de vedere al funcțiilor, precum și 2) a calității DNA - ca structură autonomă în cadrul M. P. și DIICOT
- ca structură organizată în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție. E. limpede deci că aceste diferențe de salarizare au fost acordate, inclusiv la nivelul personalului auxiliar, având în vedere situarea acestor structuri pe poziții diferite din punctul de vedere al gradului instanței sau parchetului la care funcționează.
În ceea ce privește diferențele de salarizare față de personalul auxiliar din cadrul DNA si DIICOT, arată următoarele:
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece acesta vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
Invocarea condițiilor de încadrare sau promovare în funcție a procurorilor din cele două structuri nu are relevanță în speță, câtă vreme nu poate fi făcută nicio analogie din acest punct de vedere între funcțiile procurorilor și cele de personal auxiliar al instanțelor. Cât despre condițiile de încadrare a personalului auxiliar, credem că, de asemenea, analiza acestora nu poate susține pretențiile reclamanților, de vreme ce aceste pretenții vizează despăgubiri întemeiate pe discriminarea în privința drepturilor salariale, iar nu re discriminarea în privința accesului la funcții.
In ceea ce privește dispoziția ca drepturile să fie achitate "începând cu data de (...) la zi și pentru viitor", arată că L. nr. 330/2009- lege-cadru pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. Of. nr. 762 din 12 noiembrie 2009, a instituit un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, iar aplicarea ei s-a realizat din momentele precizare de art. 47 și conform prevederilor art. 29-40 din lege precum și a art. 4 alin. (1) și 49-52 din Anexa VI la lege.
Față de aceste dispoziții legale, nu pot fi admise, după intrarea în vigoare a legii, pretenții bazate pe acte normative anterioare în materia salarizării reclamanților și intervenientilor.
De asemenea, fată de perioada în care acțiunea a fost introdusă, arată că următorii reclamanți nu mai sunt angajați ai C.i de A. C. sau raporturile lor de muncă au fost suspendare, după cum urmează: T. M. -- pensionară la data de 01.(...);
H. D. -- pensionată 13 data de (...); S. E. -- pensionată la data de (...)
C. O. - a încetat raport ul de muncă prin demisie la data de (...)
C. M. - pensionată la data de (...);
G. T.- aflată in concediu pentru îngrijirea copilului din data de (...)
- până în prezent și în continuare: T. N. -- aflată în concediu pentru îngrijirea copilului din data de (...) -
-până în prezent și în continuare.; B. D. - a încetat raportul de muncă prin demisie la data de (...); Ș. F. - s-a transferat la C. de A. A., din data de (...); N. A. - a încetat raportul ele muncă prin demisie la data de (...).
În privința salariatelor care se află în concediu pentru creșterea copilului, arată că raportul de muncă al acestora este suspendat, astfel încât ele nu au încasat, nu încasează și nu pot încasa drepturi salariale saudiferențe de drepturi salariale corespondente acestor perioade. Prestațiile de asigurări sociale de care reclamantele beneficiază nu sunt plătite de C. de A. C.
De asemenea, în privința reclamantelor care s-au pensionat, C. de A. nu este plătitorul drepturilor lor de pensie, astfel încât nu poate fi obligată la plata unor diferențe salariale după data pensionării.
MINISTERUL JUSTIȚIEI solicită admiterea recursului și casarea sentinței pronunțate de instanța de fond:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din codul de procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens arată că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care ordonatorii de credite au fost obligați la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, cu nesocotirea dispozițiilor aplicabile categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, nu reprezintă altceva decât o legiferare pe cale judiciară a unor drepturi salariale, cu încălcarea voinței legiuitorului.
Un argument esențial îl reprezintă faptul că prin D. nr. 818, 819, 820 și
821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr.537 din 16 iulie 2008,
Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de
Ministerul Justiției în mai multe dosare, constatând că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O. G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme crea te pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
Prin D. nr. 818/2008 și 821/2008, Curtea Constituțională a soluționat excepțiile de neconstituționalitate invocate de M. justiției în dosare ce aveau ca obiect înlăturarea discriminării rezultate din acordarea către reclamanții magistrați a unor drepturi salariale inferioare celor acordate procurorilor din cadrul DIICOT, adică întocmai obiectul prezentei cauze.
Consideră că în cauză trebuie reținut și motivul de recurs prevăzut la punctul 9 al art. 304 din C. de procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativa unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O. G. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din O. nr. 1. nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la D. și D. este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror În cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin urmare, în vederea numirii În cadrul D. și D. nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al P. de lângă Î., ceea ce duce la concluzia inexistentei unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori. În acest sens, dispozițiile art.75 și art.83 din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum au fost modificate prin L. nr.247/2005 sunt extrem de clare. A. 83 alin.9 din L. nr.304/2004 stabilește în acest sens că «La data Incetării activității în cadrul P. N.
Anticorupție procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii».
Prin urmare, având în vedere faptul că procurorii de la DNA și D. ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la P. de pe lângă Î. numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, considerăm că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
T. nu face altceva decât să instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor. prin care se ajunge ca tot personalul să primească drepturi salariale corespunzătoare P. de pe lângă I. fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Din această perspectivă, referirile la gradul profesional al procurorilor D.
D., modalitatea de numire în cadrul D. D. și salarizarea acestor procurori care, în unele cazuri nu au grad profesional de procuror al P. de pe lângă Î., sunt irelevante.
Precizează că deși atât judecătorii, cât și procurorii au calitatea de magistrați, ei desfășoară activități diferite, pe de o parte pentru înfăptuirea justiției, iar pe de altă parte pentru apărarea intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
De aici, posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care în nici un caz nu presupune uniformitate.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și aapărărilor formulate, C., deliberând, constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a pronunțat sentința atacată făcând un examen al temeiniciei cererii reclamanților intimați din punct de vedere al situației în care aceștia se află raportat la o salarizare mai favorabilă a unei categorii socio- profesionale similare.
Deși amplu motivată, situația de discriminare este fundamentată pe o ipoteză greșită. Astfel, reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, și nu judecători, astfel cum greșit pare să fi reținut instanța de fond. Î. comparație a situațiilor ce a condus la concluzia existenței unei discriminări poartă asupra naturii și specificului muncii judecător-procuror, ignorându-se așadar circumstanțele concrete ale speței.
Reclamanții intimați au solicitat diferențe salariale raportându-se la situația personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, aspect cu privire la care instanța de fond a omis să se pronunțe. De asemenea, tribunalul a ignorat cu desăvârșirea cercetarea situației personale a fiecărui reclamat intimat, și anume ce funcție ocupă aceștia, care este situația raporturilor lor de muncă etc.
Procedând în acest mod, în ciuda unei ample motivări, C. reține că instanța de fond a făcut o cercetare pur formală a cauzei, omițând practic să se pronunțe cu privire la pretențiile părților , astfel cum acestea au fost formulate, chestiune ce echivalează cu o necercetare a fondului litigiului.
În consecință, constatând ca fondat acest motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 6 și 7 raportat la art. 312 alin. 3, C. va admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1132 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o va casa în tot.
Va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, care va ține cont de considerentele prezentei decizii, în rejudecare urmând a se avea în vedere și restul apărările formulate de părți prin prezentele recursuri.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1132 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
D. C.
GREFIER R ed.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 587/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2369/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
