Decizia civilă nr. 4518/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4518/R/2011
Ședința 07 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. E. împotriva sentinței civile nr. 3337 din 07 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta V. E. a chemat în judecată pe pârâtul P. municipiului C.-N., solicitând anularea Dispoziției P.ui nr.
2978/(...) pentru modificarea Dispoziției nr. 1477/(...) privind reîncadrarea, stabilirea salariului de bază, a sporurilor și a altor drepturi începând cu data de (...), obligarea pârâtului să revină la actul administrativ de reîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal emis anterior. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la calcularea și la plata drepturilor bănești, reprezentând diferența dintre sporurile salariale corect stabilite inițial de care ar fi trebuit să beneficieze și cele acordate conform dispoziției contestate și suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe calea ordonanței președințiale.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea reclamantei.
Hotărârea se fundamentează pe următoarele considerente:
Conform copiei contractului individual de muncă înregistrat sub nr.
876/(...) reclamanta este angajata pârâtului în funcția de îngrijitoare în cadrul
Serviciului administrativ (f.47).
Prin Dispoziția nr.1477/(...) începând cu data de (...) reclamanta a fost reîncadrată in funcția de contractuală de muncitor calificat (G), treapta profes. I., gr.V la cantina de ajutor social și pensiune. Salariul de bază a fost stabilit la 1297 lei, care cuprinde sporul de vechime și sporul de stabilitate avut in lunadecembrie 2009 și sporul pentru personalul de deservire cantină în cuantum de
89 lei (f.65).
La data de (...), pârâtul a emis Dispoziția nr.2978 prin care salariul de bază în cuantum de 1118 lei cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie
2009 și sporul pentru condiții periculoase de 89 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009(f.11).
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în
Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor art. 3 lit.";c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși
30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2 .
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-Cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum am arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1011/(...), nr. 1250/(...) și
1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
De asemenea, a arătat că încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii și deși aceste convenții sunt izvor de drept, forța lor juridică nu poate fi superioară legii.
În acest context Curtea a amintit că prin decizia nr. 1414 din (...) a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a intervenii, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Pe de altă parte, s-a arătat că nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină, din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context sporurile, primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L.- cadru nr. 3., nu s-au încălcat prevederile art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.16 din Constituția R. deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentrumunca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului/indemnizației/ soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R., fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.) verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența C. Europene a D. O.(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică
, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007,
Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într- un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul
Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantei, a respins ca neîntemeiată acțiunea întrucât, Dispoziția nr. 2978/(...) pentru modificarea Dispoziției nr. 1477/(...), a fost emisă în mod legal în conformitate cu prevederile art.30 alin.1 și 2 din L. nr. 3., O.U.G. nr. 1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Cererea privind suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate pe calea ordonanței președințiale a fost respinsă întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civ. deoarece se referă la probleme de fond ale cauzei.Fără cheltuieli de judecată.
În termen legal, a declarat recurs reclamanta V. E., prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării dispoziției contestate.
Recurenta precizează că, contractul colectiv de muncă de la nivelul P. pe care își întemeiază pretențiile a fost încheiat la data de (...) și a fost înregistrat la
D. la data de (...).
Nu prezintă relevanță juridică data publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3., în condițiile în care acest act normativ a intrat în vigoare doar la data de (...), respectiv ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă la D. C.
Practic, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. si dispozițiilor art. 12 din L. nr. 24/2000.
Încă din anul 1997 - luna octombrie, raporturile de serviciu ale angajaților P. sunt reglementate prin contracte/acorduri colective de muncă. Împrejurarea că în noiembrie 2009 s-a înregistrat C. colectiv de muncă nu are legătură cu publicarea L. nr. 3., ci se datorează tocmai derulării contractelor colective pe perioade de unul sau doi ani, începând întotdeauna în lunile octombrie sau noiembrie.
Sporul de stabilitate nu excede prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă el este confirmat de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. Astfel, în măsura încare un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de acest spor, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acest trebuia inclus în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din L. nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG nr. 1/2010 și, mai ales, confirmate de D. C. C. a R. nr. 1..
De asemenea, la nivelul P. municipiului C. N., sporul de stabilitate exista și era prevăzut și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
De asemenea, acordarea sporului de stabilitate a fost stabilită încă din
2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de stabilitate personalului din
Primăria municipiului C.-N.
Din interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din L. nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din L. nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din L. nr. 53/2003, precum și din
D. C. C. nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T.ui C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..
Referitor la decizia contestată, recurenta subliniază că aceasta este nelegală
și netemeinică.
În acest sens, arată că premisa emiterii acesteia a constat într-un control efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale.
De altfel Ordinul nr. 32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării
prevederilor L.-cadru nr. 3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrației locale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A., a fost anulat de către
Curtea de A. C.
Recurenta apreciază că dispoziția de reîncadrare contestată încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3..
Astfel, învederează că în urma emiterii deciziilor de reîncadrare salariul brut s-a diminuat semnificativ, ceea ce contravine însă dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 3..
Un alt principiu încălcat este cel prevăzut de art. 3 lit. c din L. nr. 3..
În acest sens, menționează că sporul de stabilitate a fost prevăzut prin contractul colectiv de muncă, legal încheiat, înregistrat și necontestat. Mai mult, acesta era în vigoare și, deci, aplicabil la data de (...).
Consideră că drepturile salariale constituie un „. în sensul art. 1 din
Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., iar emiterea dispoziției contestate reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor.
După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare a sporului de stabilitate, respectiv de includere a acestuia în salariul de bază, recurenta concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor,prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie 2009 și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010 coroborat cu art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) din L. nr. 3. și art. 10 din OUG nr. 1/2010 și cu reținerile C. C., sporul de stabilitate urma să fie introdus în salariul de bază al personalului care a beneficiat de acest spor și l-a avut efectiv în plată - la (...).
Pârâtul intimat P. M. C. N. nu a depus întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
În probațiune s-a depus practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Argumentele esențiale prin prisma cărora recurenta justifică temeinicia prezentului demers se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr.3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurenta apreciază că este îndreptățită să beneficieze de sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece acest spor era cuprins în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie
2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiatla nivelul P. M. C.-N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din aceastăperspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurentă nelegală.
Curtea consideră că interpretarea reclamantei recurente este una eronată, întrucât aceasta se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială, implicită, de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în legea nr. 3. își găsesc eficiența numai în măsura în care sporul de stabilitate a fost acordat/stabilit prin acte de negociere colective legal încheiate.
Este adevărat că legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această mențiune, însă Curtea apreciază că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi care stabilesc că „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că
„în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantei -contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din codul Muncii. Astfel, potrivit art. 12 al. 1 din L. nr. 130/2006 legiuitorul stabilește că
„contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie interdicția referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, negocieri materializate sub forma contractelor colective de muncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Cu alte cuvinte, sunt excluse, respectiv nu se bucură de prezumția de legalitate, negocierile și rezultatul acestora care privesc drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit interpretării reclamantei recurente, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, în condițiile în care prin acesta au fost negociate, pe lângă alte drepturi și sporul de stabilitate, drept a cărui acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu poate primi aceste susțineri, în contextul în care dispozițiile art. 12 al.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu dispozițiile art. 157 al. 2 din Codul
Muncii, normă legală ulterioară care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
In baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili si diferenția indemnizațiile si salariile de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar. In acest sens, legiuitorul este in drept sa instituie modalități de salarizare in funcție de categoriile de personal si de importanta sociala a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Mai mult, prin art. 8 al. 2 din L. nr. 130/1996 se statuează ";că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 al.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu cele ale art. 157 al.
2 din Codul Muncii și ale art. 8 al.2 din Codul muncii, Curtea consideră că drepturile salariale, deci implicit și sporul de stabilitate al reclamantei recurente, nu putea fi negociat printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilit exclusiv de către legiuitor.
Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.
Reclamanta recurentă invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispoziției de reîncadrare contestate, omițând însă să aibă în vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea sporului de stabilitate în salariu contravenea normelor legale.
Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.
De altfel, reținerile C. de A. C. concordă cu D. nr. 380/2004 a C. C. care prevede că „dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.
Concluzionând că sporul de stabilitate intra în mod nelegal în compunerea salariului din luna decembrie 2009, acesta nu se justifică a fi inclus în salariul stabilit potrivit dispozițiilor și principiilor L. nr. 3..
Referitor art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența C. Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.
Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.
În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs. Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra R. (dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva R. (dreptul de superficie), cauza Driha contra R. (plăți compensatorii), cauza Beian împotriva R.
(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.
Esențial de reținut este faptul că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe denatură salariale, dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Or, în acest context, dispoziția de reîncadrare contestată prin care a fost exclus din salariu sporul de stabilitate, apare ca fiind legal și temeinic emisă, astfel că, în baza art. 312 al.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. E. împotriva sentinței civile numărul 3337 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3593/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4610/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
