Decizia civilă nr. 4564/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. Nr.4564/R/2011
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. E. împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 7 iunie 2011 în dosar nr. (...) privind și pe intimații pârâți Ș. G. A. I. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B. și chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. B. N. și M. E., C., T. ȘI S. B. având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - diminuare îndemnizație concediu de odihnă cu 25 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei - consilier juridic P. M. B. din cadrul Uniunii Județene a S. L. din Î. B. N., lipsind restul părților.
P. de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Având în vedere că obiectul cauzei vizează strict îndemnizația de concediu, Curtea pune în discuția reprezentantei reclamantei dacă poate preciza când se plătește salariul cadrelor didactice, respectiv dacă acesta este achitat pentru activitatea desfășurată în aceeași lună sau ulterior, de exemplu dacă pentru activitatea desfășurată în luna iunie salariul este achitat în luna iulie.
Reprezentanta reclamantei declară că nu poate face această precizare. Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr. 851/112/(...), reclamanta N. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. a chemat în judecată pe pârâții: Ș. G. „. I. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B. solicitând obligarea unității școlare pârâte la calcularea indemnizației de concediu de odihnăaferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și obligarea pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus menționate.
În motivarea cererii, s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile C. muncii și contractului colectiv de muncă unic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 2..
Reclamanta, membră de sindicat, a început concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă indemnizația i-a fost diminuată, deși potrivit C. muncii aceasta se achită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.
S-a relevat faptul că la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu (cu 10 zile sau cu 5 zile înainte de plecarea în concediu) salariile personalului din învățământ nu erau diminuate, astfel că L. nr. 1. nu putea fi aplicată anterior apariției ei.
Pe de altă parte, s-a arătat că art. 1 din L. nr. 1. prevede diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, fără a cuprinde referiri la indemnizația de concediu de odihnă, iar L. nr. 330/2009 stabilește că prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor rămân în vigoare.
S-a mai susținut că, prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din
Codul muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și
C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.
Pârâții C. Local al M. B. și P. M. B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți și, în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că sumele necesare plății salariilor cadrelor didactice se asigură din bugetul de stat, procedura de finanțare fiind reglementată de H. nr. 2., conform căreia plata drepturilor salariale se face din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată cuprinse în bugetul de stat, bugetul consiliului județean, bugetul local. Ca atare, pârâții nu au temei legal pentru a plăti din fonduri proprii drepturile salariale solicitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 5 alin. 4-7 din L. nr. 11/2010,
HG nr. 2., art. 14 alin. 3 și 4 din L. nr. 273/2006.
Totodată, au formulat și cerere de chemare în garanție a M. E., C., T.
ȘI S. și A M. F. P., pentru ca în situația în care pârâții vor cădea în pretenții chemații în garanție să le asigure sumele necesare alocării de fonduri.
Chematul în garanție M. E., C., T. și S., legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,solicitând în principal respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată, arătând că între minister și cadrele didactice nu există raporturi juridice, calitatea de angajator având-o directorul unității de învățământ.
Totodată, s-a relevat faptul că ministerul nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea cererii ca fiind tardiv formulată, susținând că litigiul dintre reclamantă și angajator constituie un conflict de drepturi care se circumscrie dispozițiilor art.73 litera „a"; din L. nr.168/1999, potrivit cărora măsurile unilaterale de executare, modificare sau încetare a contractului individual de muncă se contestă în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat la cunoștință de măsura dispusă or, acțiunea reclamantei a fost formulată cu depășirea acestui termen care a început să curgă cel târziu la data la care a încasat drepturile salariale aferente lunii iulie 2010, când aceasta a luat cunoștință despre faptul că salariul i-a fost diminuat.
Pe fond, s-a arătat că între minister și reclamant nu există niciun raport obligațional, iar între pârâți și minister nu există nicio obligație de garanție și a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
S-a mai arătat că unitățile de învățământ preuniversitar funcționează ca unități finanțate de la bugetul local, pe bază de contract încheiat între directorul unității și primar.
Competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturile salariale revine ordonatorului principal și secundar, fără ca acest atribut să poată fi extins asupra chematului în garanție.
Rolul ministerului este acela de a aproba repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, modificarea acestora pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.
Se mai susține că, potrivit O.G. nr. 22/2002, responsabilitatea asigurării în bugetul propriu a creditelor necesare plății drepturilor solicitate revine primarului, ministerul neavând calitatea de debitor al pârâților.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 60 C .proc.civ., OG nr. 22/2002,
OG nr. 71/2009, art. 49 din L. nr. 273/2006, art. 47 din L. nr. 500/2002.
Unitatea de învățământ legal citată, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui local al municipiului B. și a P. municipiului B., s-a respins ca neîntemeiată cerereaformulată de reclamantul N. E., prin U. J. a S. L. din Î. B.-N., împotriva pârâților Ș. G. „. I. B., C. Local al M. B. și P. M. B. și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. și a M. E., C., T. și S.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. s-a reținut ca fiind nefondată.
Astfel, potrivit art.167 alin.1 din L. nr.84/1995, lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază îșidesfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii.
Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale. Conform art.36 din L. nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din L. nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a reținut că acești pârâți justifică legitimitate procesuală pasivă, deoarece P. municipiului B. are calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul, iar C. local al municipiului B., are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă, analizându-se pe fond acțiunea civilă dedusă judecății și împotriva acestor pârâți.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta este angajata pârâtei Ș. G. "A. I." B., așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3. pentru aprobarea
Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilind că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizațieipentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
S-a reținut că această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Ca atare, prima instanță a constatat că, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță.
Practic, tribunalul a reținut că, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, s-a constatat că, pentru luna iulie 2010, în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, prima instanță a reținut că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza Legii nr. 1.. O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată. Chiar dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizare plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Nu s-a reținut nici susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.Așa cum lesne se poate constata, dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
T. a reținut că acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...)constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
S-a mai reținut că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.Salariul reclamantei este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
T. a constatat că toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.
S-a constatat că măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.
De asemenea, s-a reținut că măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându- se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică. Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de
R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât,au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza D. P.escu împotriva R.,
Hotărârea din 26 aprilie 2007).
În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., a superiorității C.i europene față de normele interne, tribunalul a analizat dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantei cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.
T. a mai susținut că, întrucât dreptul de creanță al reclamantei și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamanta are un bun în sensul C.i europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010). Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr.
1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza
Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho
Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
T. a mai reținut faptul că, C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce prin ea însăși la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu C. europeană, măsura diminuării drepturilor salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, s-a reținut că, proporționalitatea nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În cauză, tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).
În aprecierea proporționalității, s-a reținut și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării Legii nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la O. nr. 3., art. 7 din HG nr. 2., republicată și ținând seama de jurisprudența C. europene mai sus relevată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Față de soluția respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată, dat fiind caracterul incidental al cererii de chemare în garanție față de acțiunea principală, tribunalul a reținut că examinarea independentă și preliminară a excepțiilor procesuale invocate de chemații în garanție nu se mai impune a fi realizată, fiind respinsă, în temeiul art. 60 C.pr.civ..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, U. J. a S. L. din Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, reclamanta N. E., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 2., dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din C.
R. și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile Legii nr. 1. trebuiau aplicate doarpentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei nu putea fi diminuată cu 25%.
S-a mai susținut că, prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 145, art. 283 alin. 1 lit. c din
Codul muncii, art. 67 din L. nr. 168/1999, art. 28 din L. nr. 54/2003, art. 103 din L. nr. 128/1997, HG nr. 2., art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. și
C. C. de M. U. la N. N. aplicabil pe anii 2007-2010.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., pentru reclamanta N. E., se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, în mod greșit prima instanță a stabilit modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar 2009-
2010.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ e ste stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de o dihnă este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din Codul muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe
durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce r eprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat c oncediul, multiplicată cu numărul zilelor de concediu, iar la alin.4 că i ndemnizația se plătește înainte de plecarea în concediu. a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau decătre reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010
prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o i ndemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele t rei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată c u numărul de zile de concediu. I. de concediu nu poate fi mai mică d ecât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru f uncție de conduc ere, luate împreu nă, corespunzător numărului de zile de concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din Codul muncii prin O. nr.65/2005, în con cordanță cu art.238 din Codul muncii, ce prevede că
la încheierea contractului colectiv de muncă p revederile legale privind d repturile salariaților au caracter minimal , C. C. de M. U. la N. N. peanii 2007-2010, avându-l ca parte se mnatară, din part ea instituțiilor b ugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de m u nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i d e od ihn ă cuven ite, apl ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract,pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferentde forma de capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C.ui colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să r especte în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența co misiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și C ercetării.
Av ând în vedere f aptul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vedereaîncheierii acestui contract, l-a semnat și s -a obligat să respecte în
totalitate preveder ile acestuia, acest contract fiind leg ea părților, se r eține că, de l a d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F ., res pectiv de la
d ata de (...), de c ân d aces t con tr ac t col ec tiv de munc ă ș i -a produs efectele,
mo dul de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a person alulu i d id ac tic a f ost s tab il it pr in preveder il e con tr ac tu ale conv en ite de c ătre partenerii sociali, care au considerat ca fiind prevederi legale cu caracterminimal, în ace as tă pr iv inț ă, cele ale ar t.145 al in.2 d in Codu l munc ii pr in O . nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat,
semnat și și -ar fi asumat răspunderea s ă respecte prevederi aplicabile în i nstituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis d e către același m inister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, C. C. de M. la N. de R. de Î., deș i nu cupr ind e în mod expres modul de calcul al indemniz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6alin.1, c ă drepturil e salariaților prevăzute în acest cont ract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale c are sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel național.
Curtea mai reține c ă, astfel cum s -a p robat în cauză, cu adeverința d epusă la dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile
și sărbătorile legale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățit reclamantul pentru anul școlar 2009-2010,
au fost efectuate începând cu data de (...), respectiv în lunile iulie și august, iar indemnizația d e concediu de odih nă, aferentă munci i deja prestate î n acel an școlar, trebuia plătită anterior acestei d ate, potrivit u rmătoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-
2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din C. C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Conform 28 alin. 5 din C. C. de M. U. la N. de I. M. pe anii 2008-
2009, indemnizația de concediu se acordă salariatului cu c el puțin 10 zile î nainte de plecarea în concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data de (...), după ce personalul didactic prestase integral munca pe anul
școlar 2009/2010 și începuse efectuarea concediului de odihnă, nu putea r etroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de c oncediu de odihnă la care era în dreptățit reclamantul pentru acest an
școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor ex puse anterior și p lătit anticipat plecării în concediu, aceste dispoziții nefiind incidente d ecât cererilor de concediu formulate de personalul didactic și didactic a ux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1.,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu p utere de lege, stabilesc că indemnizația de concediu se plătește întotdeauna înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a s alariatului, chiar și în ipoteza în care in demnizația de conce diu s -ar fi plătit s alariaților în fapt, l a o dată ulterioară, culpa angajatorulu i în acest sens, pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai m ult situația creat ă acestuia, contrib uind la diminuare a indemnizației cuvenite prin aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care a ceste drepturi bănești erau datorate/scadente.
Incidența în cauză a acestor reglementări naționale, legale și convenționale, dar cu putere de lege, a căror aplicare atrage nelegalitatea diminuării indemnizației de concediu cuvenite reclamantului pentru anul
2009/2010, drepturi bănești ce au fost plătite cu acest titlu în lunile iulie și august 2010, face de prisos analizarea respectării în cauză a drepturilor garantate prin C. E. a D. O. și a jurisprudenței C. Europene a D. O..
Prin urmare, Curtea reține că acțiunea reclamantului privind obligarea u nității școlare pârâte la plata diferenței de indemnizație de concediu de o dihnă pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat de c ătre reclamant privind obligarea C. Local B. și P. municipiului B. la a sigurarea finanțării pe ntru plata acestor diferențe de indemnizație .
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H. nr.2., finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Curtea reține că intimaților-pârâți: C. local B. și P. municipiului B. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea șiasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești ce se cuveneau personalului din învățământ potrivit legilor și contractelor colective de muncă aplicabile.
În ceea ce privește chemarea în garanție a M. E., C., T. și S. și M. F. P. formulată de către pârâți, se reține, cu majoritate, că aceastaeste fondată, pentru următoarele considerente:
În primul rând, astfel cum am motivat anterior, M. E., C., T. și S. a negociat, a semnat și și-a asumat răspunderea respectării disp.art.59 alin.1 din C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, respectiv a
stabilirii indemnizației de concediu pentru personalul din cadrul i nstituțiilor subordinate conform acestor prevederi.
În al doilea rând, acesta avea, conform H. nr.81/2010, atribuții d e direcționare, de a da stabili metodologii și a da îndrumări metodologice obligatorii instituțiilor de învățământ sub ordonate, atât î n ceea ce privește modul de stabilire a salariilor, astfel cum rezultă din O. nr.8/2000, din ordinele succesive de aprobare a metodologiilorde calcul a drepturilor salariale ale cadrelor didactice, pe care u nitățile subordonate trebuie să le aducă la îndepli nire, cât și a c elorlate indemnizații ale personalului din învățământ, în c onformitate cu legile în vigoare și a prevederil or contractelor c olective de muncă negociate și semnate , fiind cert că nicio unitate
școlară nu stabilește după bunul său plac drepturile cuvenite personalului angajat.
Astfel, potrivit art.3 din H. nr.81/2010, M. E., C., T. și S. îndeplinește următoarele funcții: de administrare, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate; de evaluare, coordonare și control
al realizării politicilor în domeniul educației, învățământului, cercetării, tehnologiei, dezvoltării tehnologice, inovării, tineretului și sportului; deelaborare a cadrului normativ-metodologic, funcțional, operațional și f inanciar în care se realizează politicile din domeniile sale de activitate ; de a utoritate de stat, prin care asigură urmărirea și controlul respectării reglementărilor din domeniile sale de activitate.
Conform art.4 din aceiași hotărâre de guvern, în domeniile educației și învățământului, M. E., C., T. și S. exercită și următoarele atribuții principale: controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare; elaborează cadrul normativ- metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniile sale de activitate; inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate, controlează și monitorizează respectarea reglementărilor din domeniile sale de activitate.
În al treilea rând, tocmai în lipsa unor asemenea îndrumări claredin partea M. E., C., T. și S. privind stabilirea cuantumului indemnizației de concediu de odihnă, în conformitate cu legile în vigoare și a prevederilor contractelor colective de muncă negociate și semnate, s-a ajuns ca, în situația adoptării primei legi din ultimii cinci ani care prevede diminuări salariale ce ar putea afecta indemnizația de concediu - fiind deci prima dată când prezenta o importanță practică deosebită clarificarea acestui mod de calcul și de acordare- unitățile de învățământ să aplice dispozițiile Legii nr.1. și unor indemnizații de concediu cuvenite salariaților anterior intrării în vigoare a legii.
În al patrulea rând, același minister are un rol deosebit de important c hiar în funda mentarea finanț ării necesare î nvățământului preuniversitar, având în subordinea sa C. N. pentru Finanțarea Î.ului
Preuniversitar care, potrivit art.45 din H. 2., centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ, întocmită de inspectoratele școlare județene, iar potrivit art.46 din aceeași hotărâre, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină. Pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii M. E. și C., însoțite de propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, se reține că și acesta are atribuții însemnate în ceea ce privește fundamantarea și asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor cuvenite salariaților unităților din învățământ, care rezultă din H. 2., H. nr.1618/2009.
Conform art.40 din H. 2., după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Art.45 din aceeași hotărâre prevede că ordonatorii terțiari de crediteîntocmesc trimestrial și anual situații financiare privind execuția bugetară, în conformitate cu normele metodologice ale M. F. P..
Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.
3 și 4 și le transmit C.ui N. pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
De asemenea, potrivit art.46 din hotărâre, C. N. pentru Finanțarea Î.ului
Preuniversitar, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină. Pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii M. E. și C., însoțite de propuneri de îmbunătățire a sistemului definanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Conform art.3 alin.3 din H. nr.1618/2009, repartizarea sumelordefalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului destat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin legeplata drepturilor salariale și indemnizațiilor de concediu ale salariaților dinînvățământ din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării prevederilor legale și convenționale în vigoare, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești în cuantumul legal, să rămână doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Se reține astfel că, M. E., C., T . și S. ș i M. F. P., le rev in atr ibuț ii
înse mn ate în cee a ce pr iveș te ch iar al oc are a ș i f undamen tare a f ondurilor n eces are un ităț ilor de înv ăț ămân t, în b az a leg ilor în v igo are și a preveder ilor contr ac telor colec tive de munc ă ce regle me n te az ă drep tur i ale person alulu i didactic.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamanta N. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. și se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. A. I. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., unitatea de învățământ pârâtă fiind obligată să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 cuvenită acestuia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de L. nr. 1. și cea efectiv plătită.
Pârâții C. local B. și P. municipiului B. vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamantă.
Se va admite cererea de chemare în garanție a M. E., C., T. și S. și M. F. P. formulată de către pârâți, chemații în garanție fiind obligați să aloce fondurile necesare plății diferenței de îndemnizație de concediu ce face obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta N. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. E., prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. „. I. B., C.
Local B. și P. M. B.
Obligă pârâta Ș. G. „. I. B. să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010 cuvenită acesteia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de
L. nr. 1. și cea efectiv plătită.
Obligă pârâții C. Local B. și P. M. B. să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de îndemnizație către reclamantă.
Admite cererea de chemare în garanție a M. E., C., T. și S. și M. F. P. formulată de către pârâți.
Obligă M. E., C., T. și S. și Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății diferenței de îndemnizație de concediu ce face obiectul prezentei cauze.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 8 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. G.
cu opinie separată N . N.
GREFIER
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
3 ex./(...);
Jud.fond: T. B.-N.: I.S.
Opinie separată C onsider că în cauză dispoziția instanței de fond privitoare la respingerea cererii de chemare în garanție a M. E., C., T. și S. B. trebuia menținută, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data promovării acțiunii, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile personalului din învățământ.
Aceleași dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 111 din L. nr.
1., în prezent în vigoare. Ca atare, având în vedere că acest minister nu
f inanțe az ă înv ăț ămân tul preun ivers itar , acesta nu justifică legitimareprocesuală pasivă.
Prin urmare, cererea de chemare în garanție a acestui minister formulată de pârâții P. și C. Local se impune a fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată cu privire la această entitate.
Judecător G. D.
| ← Decizia civilă nr. 4542/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5192/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
