Decizia civilă nr. 4630/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4630/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamantul S. I. R. și pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. împotriva sentinței civile nr. 2071 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intervenientul S. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâta recurentă a depus concluzii scrise.
C U R T E A A supra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, precizată și completată, înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. C., reclamantul S. I. R. în contradictoriu cu pârâta A. de P. pentru D. R. si P., a solicitat instanței anularea deciziei nr. 494/(...) privind acordarea unui preaviz de 15 zile și încetarea contractului individual de muncă pentru motive de nelegalitate, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere prin reintegrarea reclamantului în funcția de director al C. R. de P. pentru D. R. și P. 6 N. V. S. M., obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în cuantum de 5.539 lei reprezentând drepturi salariale care i s- ar fi cuvenit de la data de (...), momentul eliberării nelegale din funcția de director și până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate, majorate și reactualizate, obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 50.000 lei, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.186,7 lei net reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate de reclamant în perioada (...)-(...), în total 172 ore, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității contestației, iar pefond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 2071/(...), pronunț ată de T ribun alul Cl u j în dosar nr.(...), s-a admis în parte acțiunea formulată, precizată și completată de către reclamantul S. I. R. în contradictoriu cu pârâta A. de P. pentru D. R. și P. și în consecință:
S-a dispus anularea Deciziei nr. 494/(...) emisă de pârâtă în sarcina reclamantului.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, respectiv acela de director al C. R. de P. pentru D. R. și P.
6 N. V. S. M.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada cuprinsă între data emiterii deciziei de concediere și data reintegrării efective, prin raportare la salariul lunar de care ar fi beneficiat reclamantul în toată această perioadă.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 3.186,7 lei net reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate de reclamant în perioada (...) - (...).
S-a respins cererea reclamantului privind plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă nr. 394/(...) încheiat pe durată nedeterminată între A. SAPARD, actuala A. de P. pentru D. R. și P. în calitate de angajator și reclamant, în calitate de salariat, reclamantul a ocupat funcția de consilier gr. IA - director, salariul acestuia fiind compus din salariul de bază lunar brut de 19.060.000 lei vechi, un spor de 10% și o indemnizație de conducere de 50%. Cuantumul salariului și al sporurilor au fost modificate în acord cu dispozițiile legale adoptate pe parcursul derulării contractului individual de muncă.
Prin decizia nr. 494/(...) s-a dispus acordarea unui preaviz de 15 zile lucrătoare reclamantului, începând cu data de (...) și încetarea contractului individual de muncă și a funcției de director al C. R. de P. pentru D. R. și pescuit
6 N. V. S. M. În decizia nr. 494/(...) s-a menționat că lista posturilor vacante din
A. constituie anexă a deciziei (anexa nr. 1), anexa nr. 2 fiind constituită din N. A. nr. 18413/(...) și Motivele care au stat la baza concedierii și aprobării O. MADR nr. 2. (f.8).
D. de concediere este întemeiată pe dispozițiile art. 65, 66, 73 al. 1,3, art. 74, 75 din Codul muncii, OUG nr. 1., ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...) privind reorganizarea conducerii superioare a C. R. de P. pentru D. R. și P. S-a mai arătat în decizia de concediere că prin ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...) au fost desființate funcțiile de conducere de director și director adjunct ale C. R. de P. pentru D. R. și P. și s-a înființat - corespunzător fiecărui post de director și director adjunct desființat - un nou post de director care reunește atribuțiile vechilor funcții de director și director adjunct și, de asemenea, acestui nou post îi sunt atribuite noi atribuții.
Printre posturile astfel desființate, s-a aflat și postul de director al C. R. de
P. pentru D. R. și P. 6 N. V. S. M., ocupat de către reclamant.
P. dispozițiilor O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...), acesta a fost emis pe baza art. 10 al. 2 și 3 din OUG nr. 1. și art. 7 al. 5 din HG nr. 7.. Prin ordinul menționat au fost aprobate numărul de posturi, structura organizatorică și regulamentul de organizare și funcționare al Agenției de P. pentru D. R. și P. și a fost abrogat ordinul nr. 123/2010 (prin mențiunea „își încetează aplicabilitatea";).
Pârâta a depus la dosar înscrisul intitulat „Motivele care au stat la baza aprobării ordinului MADR nr. 2202/(...)";, document care nu este semnat și poartă antetul MADR - A. - Cabinet director general (f.10-12) și potrivit căruia, înesență, este necesară comasarea postului de director cu cea de director adjunct existente la nivelul C. R. de P. pentru D. R. și P., iar această comasare determină înființarea unei noi funcții de director, învederându-se următoarele: „considerăm că atribuțiile funcției de director al C. sunt atribuții complexe care generează înființarea unei noi funcții, deci o reorganizare și la nivelul funcției de conducere de director al C., care se va numi director Centru R. de P. pentru D. R. și P. Această nouă funcție va fi scoasă la concurs și ocupată conform legii";. Se mai arată în acest înscris că necesitatea redimensionării aparatului bugetar și a reducerii cheltuielilor bugetare prin reducerea funcțiilor de conducere din structura C. R. de P. pentru D. R. și P. ale A. are ca temei criza economică care afectează România și discuțiile purtate cu primul ministru al României a cărui cerință expresă a fost cea de reducere a cheltuielilor, în sensul mai sus menționat.
În ceea ce privește termenul de contestare a deciziei de concediere, instanța s-a pronunțat la termenul din data de (...), când a respins excepția tardivității contestației, excepție invocată și motivată prin întâmpinarea formulată de pârâtă.
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la P. R. la data de (...), înregistrarea la R. T. operând la data de (...). Raportat la norma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv art. 283 al. 1 lit. a) din Codul muncii, în actuala numerotare art. 268 al. 1 lit. a din Codul muncii, reclamantul avea posibilitatea să conteste decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării către reclamant a deciziei menționate.
P. art. 74 al. 1 din Codul muncii (actualul art. 76), decizia de concediere se comunică salariatului în scris și conform art. 75 din Codul muncii (actualul art. 77), această decizie produce efecte numai de la data comunicării ei salariatului, desigur în forma prevăzută de lege și anume în scris.
A., susținerile pârâtei privind eventuala comunicare a deciziei prin e-mail nu au relevanță juridică, ceea ce interesează din punctul de vedere al legiuitorului fiind comunicarea în scris a deciziei, fiind irelevantă - sub aspect juridic - cunoașterea deciziei de către salariat pe orice ale căi. Prin urmare, nici copia e-mail-ului din data de (...) de la fila 132 în care se arată că se comunică ordinul nr. 2., organigrama, R. de O. și F. aprobat prin ordin, N. privind modificările aduse ordinului și acțiunile care se impun ca urmare a acestor modificări și un tabel de luare la cunoștință a prevederilor ordinului nu are valența de a constitui punct de pornire a termenului prev. de art. 283 al. 1 lit. a) din Codul muncii, actualul art. 268 al. 1 lit. a din Codul muncii deoarece în cuprinsul e-mail-ului nu se comunică decizia de concediere (aceasta nici nu fusese emisă în data de (...), data e-mail-ului, ci la data de (...)), dar și dacă s-ar fi comunicat această decizie, comunicarea nu este efectuată în scris, potrivit art. 74 al. 1 din Codul muncii (actualul art. 76). Prin urmare, nici eventualul refuz al reclamantului, menționat de pârâtă, de a semna tabelul de luare la cunoștință de prevederile ordinului nr. 2. nu are vreo relevanță juridică în privința curgerii termenului prevăzut de art. 283 al. 1 lit. a) din Codul muncii, actualul art. 268 al. 1 lit. a din Codul muncii, neprivind luarea la cunoștință a deciziei de concediere.
D. de concediere nr. 494/(...) i-a fost comunicată reclamantului, la adresa sa de domiciliu respectiv C.-N., Bd. C-tin B. nr. 202, ap. 80, jud. C., în scris, însoțită de confirmarea de primire depusă în copie la dosar la fila 168, la data de (...), pentru primirea înscrisului semnând mama reclamantului. Din acest moment a începută să curgă termenul legal de 30 de zile calendaristice pentru contestarea deciziei de concediere. A. înregistrarea la poștă a acțiunii în data de (...) și la registratura T. C., în data de (...) se plasează în interiorul termenului de
30 de zile prevăzut de lege.
T. a considerat că D. de concediere nr. 494/(...) este nelegală din mai multe motive, reținând în acest sens următoarele:
P. art. 74 din Codul muncii (numerotarea în vigoare la data înregistrării acțiunii și a pronunțării sentinței), decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, lista locurilor de muncă în unitate și termenul de opțiune. P. art. 62 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să fie emisă în scris si sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt si în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată si la instanța judecătorească competentă. P. art. 268 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie sunt cuprinse în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, dispozițiile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea și instanța competentă.
Verificând legalitatea deciziei de concediere nr. 494/(...) față de condițiile obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, s-a constatat că decizia nu este motivată în fapt, trimiterea la ordinul nr. 2. prin care se aprobă reorganizarea centrului regional neconstituind o motivare în fapt deoarece nu se indică niciun motiv de fapt. S. înscris care poate fi interpretat ca menționând astfel de temeiuri de fapt pentru desființarea posturilor este înscrisul intitulat
„Motivele care au stat la baza aprobării ordinului MADR nr. 2202/(...)";, document care nu este semnat și poartă antetul MADR - A. - Cabinet director general (f.10-
12). D. de concediere ar fi trebuit să cuprindă în chiar cuprinsul său mențiunile indicate de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, iar nu să facă trimitere la documente extrinseci.
D. nu indică instanța competentă să soluționeze contestația împotriva acesteia, fiind astfel nesocotite prevederile art. 268 alin.2 din Codul muncii, trimiterea fiind făcută generic la „. competentă";.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii, s-a constatat că sunt încălcate prev. art. 65 al. 2 C. muncii, potrivit cărora desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală si serioasă, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate absolută. Pârâta a reînființat postul de director pe care îl ocupase anterior reclamantul. Prin reînființarea postului de director ocupat de reclamant după concedierea reclamantului, se dovedește că desființarea postului reclamantului nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, fiind necesară îndeplinirea atribuțiilor pe care anterior concedierii le exercitase reclamantul.
În mod judicios s-a hotărât în practica judiciară că nu se poate justifica desființarea locului de muncă și salariatul nu poate fi concediat dacă angajatorul încadrează ulterior, la un interval scurt, un salariat pentru a ocupa un post similar (în I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de dreptul muncii, Universul
Juridic, B., 2010, p.409).
Postul reclamantului, desființat și cel înființat ulterior, au aceeași natură, iar atribuțiile aferente celor două posturi sunt similare, scopul celor două funcții fiind identic, astfel cum reiese din fișele celor două posturi (f.158-167). Astfel, în fișa postului de director aparținând reclamantului (semnată în data de (...)) se menționează că acesta asigură implementarea tehnică și financiară a programului SAPARD și Programul național pentru dezvoltare rurală,coordonează și organizează activitatea la nivelul direcțiilor din cadrul C. R.de P. pentru D. R. și P. și a Oficiilor județene de plăți pentru D. R. și P., aprobând cererile și celelalte documente întocmite în vederea desfășurării programelor specifice, putând fi înlocuit de directorul adjunct al centrului.
În fișa postului noii funcții de director al C. R. de P. pentru D. R. și P. se menține același scop al funcției, respectiv asigurarea implementării tehnice și financiare a programului SAPARD și a Programului național pentru dezvoltare rurală. Se adaugă trimiterea la anii 2007-2013, ceea ce nu schimbă cu nimic scopul postului și conținutul activității. Această nouă fișă a postului implică aceleași atribuții de aprobare a documentelor cu care lucrează centrul și, desigur, în anul 2010 unele documente și-au modificat denumirea ori s-a multiplicat numărul documentelor cu care se lucrează, însă scopul documentelor emise este același: asigurarea implementării tehnice și financiare a programului SAPARD și a Programului național pentru dezvoltare rurală.
Întrucât s-a desființat funcția de director adjunct nu se mai prevede că directorul C. este înlocuit de directorul adjunct, ci se menționează că înlocuirea are loc „conform matricei de înlocuire a personalului"; ceea ce nu determină aprecierea postului de director ca fiind o nouă funcție.
N. menționarea în noua fișă a postului a unor sarcini detaliate referitoare la urmărirea controlului intern și trimiterea la acte normative care îl reglementează (ordinul nr. 946/(...) - adoptat ulterior semnării fișei postului reclamantului) nu schimbă caracterul similar cu vechea funcție a noii funcții pentru că, pe de o parte, controlul intern este specific organului administrativ care se caracterizează prin exercitarea controlului ierarhic continuu, din oficiu și la sesizare, așadar nici nu trebuie detaliat în fișa postului pentru că este intrinsec subordonării administrative, iar pe de altă parte, exercitarea controlului ierarhic se subsumează aceluiași scop al funcției, respectiv asigurarea implementării tehnice și financiare a programului SAPARD și a Programului național pentru dezvoltare rurală. Se face trimitere, tot în vederea detalierii controlului intern exercitate de către directorul centrului, la R. CE nr. 8. al C. E. care cuprinde standarde europene de supervizare și monitorizare a activității interne, ceea ce trebuia să facă și reclamantul, anterior desființării funcției de director, deoarece aplicarea legislației comunitare este obligatorie iar Regulamentele au efect direct. Nu se poate susține că de fiecare dată când organele Uniunii E. adoptă regulamente, directive sau decizii privind domeniile de competență ale comunității europene, urmează a se desființa funcțiile de conducere din cadrul administrației publice și înființa alte funcții de conducere care să cuprindă în fișa postului și referiri la noile acte comunitare adoptate, în caz contrar, principiul stabilității raporturilor juridice în general și al raporturilor de muncă în special, ar fi iluzoriu. Dreptul comunitar este în continuă dezvoltare, așa cum este și dreptul intern al statelor iar persoanele care ocupă funcții de conducere în administrația publică au obligația de a aplica de îndată actele normative sau individuale adoptate și care vizează domeniul lor de activitate.
Pârâta a mai învederat ca fiind atribuții noi, care au justificat înființarea unei noi funcții de director în locul celei vechi, cele privind implementarea recomandărilor cuprinse în N. MADR din data de (...), deci ulterior semnării fișei postului reclamantului, notă care privește respectarea ordinului nr.38/2003 și se referă la standardele de efectuare a auditului. N. această atribuție nu caracterizează funcția de director ca fiind diferită de funcția de director a reclamantului, întrucât, așa cum s-a arătat mai sunt adoptarea actelor normative interne sau internaționale care privesc activitatea în continuă dezvoltare în materia agriculturii și pescuitului nu determină desființarea funcției de director și reînființarea altei funcții de director. În plus, acest act normativ datează dinanul 2003, numai nota care cuprinde recomandări pentru respectarea acestui ordin datează din 2010 (ulterior semnării fișei postului reclamantului).
A., aceste mențiuni detaliate din fișa postului noii funcții de director, referitoare la acte normative interne și comunitare, majoritatea adoptate ulterior angajării reclamantului și care se circumscriu vechilor atribuții ale funcției desființate, nu determină un caracter diferit a noii funcții de director față de vechea funcție de director și conduc la concluzia că desființarea postului de director ocupată de către reclamant și reînființarea funcției de director nu constituie o desființare a postului reală, efectivă, având o cauză serioasă.
Totodată, desființarea funcției de director adjunct și includerea atribuțiilor acestuia în sfera atribuțiilor directorului nu determină nașterea unei noi funcții de director, directorul adjunct fiind controlat și subordonat ierarhic directorului care atâta timp cât are capacitatea administrativă de a controla ierarhic un subordonat și de a îi da dispoziții obligatorii în sfera sa de activitate, are și capacitatea administrativă de executa el însuși atribuțiile subordonatului la care se renunță prin desființarea postului acestuia.
Desființarea postului reclamantului nu a răspuns, deci, unei necesități economice reale și serioase, pârâta neputându-se în realitate dispensa de serviciile prestate anterior de către reclamant. R., prin urmare, intenția pârâtei de a proceda la schimbarea reclamantului din funcție, în timp ce atribuțiile postului său au rămas în continuare indispensabile activității pârâtei.
Împrejurarea că reclamantul nu a optat pentru un alt post oferit de către pârâtă nu are incidență asupra legalității deciziei de concediere. De altfel, în orice împrejurare, nu doar cea a concedierii, opțiunea pentru un post este la libera alegere a viitorului salariat, fiind un atribut al dreptului fundamental la muncă.
În ceea ce privește caracterul legal al ordinului nr. 2202/(...), instanța a constatat că anularea acestuia face obiectul dosarului nr. (...) al Curții de A. C., fiind pronunțată sentința civilă nr. 1. a acestei instanțe, susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Prin sentința Curții de A. nr. 1. a fost anulat parțial ordinul nr.
2202/(...) prin care s-a desființat funcția de director ocupată de reclamant, iar sub aspectul soluției vizând reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale s- a arătat că acesta se respinge întrucât soluționarea sa depinde de modul în care se va soluționa acțiunea reclamantului în prezentul dosar. S. nr. 1. a Curții de A., atâta timp cât este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, se bucură numai de o autoritate de lucru judecat relativă, respectiv constituie numai o probă care trebuie coroborată cu toate celelalte probe, în privința statuărilor pe care le cuprinde.
Astfel, ambele părți au recunoscut că ordinul nr. 2202/(...) nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pârâta a arătat că nu era necesară publicarea ordinului în Monitorul Oficial deoarece ordinul este un act administrativ cu caracter individual.
Instanța a constatat că ordinul nr. 2202/(...) are caracter normativ, iar nu individual, întrucât numărul persoanelor căruia îi sunt adresate prevederile acestuia nu este determinat, așadar este supus publicării în Monitorul Oficial pentru a produce efecte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 și 12 din L. nr.
24/2000.
Prin urmare, față de caracterul lipsit de efectivitate și de lipsa unui motiv real și serios a desființării postului reclamantului, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, fiind dispusă anularea deciziei de concediere și, pe cale de consecință, având în vedere principiul reparării integrale a pagubei și necesitatea reparării pagubei prin repunerea în situația anterioară actului nelegal, au fost admise și capetele de cerere accesorii.
Instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada efectuării orelor suplimentare în mod regulat, astfel cum reiese din copiile condicilor de prezență depuse la dosar la f. 53-90 și a fișelor depuse la dosar, iar pârâta nu a dovedit că a compensat orele suplimentare cu timp liber corespunzător ori că a plătit reclamantului munca prestată în orele suplimentare, astfel că, în raport cu prev. art. 117-120 din Codul muncii, cererea a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 3.186,7 lei net reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate de reclamant în perioada (...) - (...).
Instanța a respins capătul de cerere privind plata unor daune morale întrucât nu s-a dovedit de către reclamant care au fost atingerile concrete aduse reputației sale, a renumelui, în ce fel a fost acesta afectat, pentru a se determina cuantumul eventualelor daune morale. Daunele morale trebuie individualizate, odată dovedită existența prejudiciului nepatrimonial, în funcție de persoana afectată și de gradul de afectare a valorilor nepatrimoniale protejate de lege, iar sarcina probei sub acest aspect revine reclamantului, iar reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 62, art. 65, art. 74, art. 268 Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea formulată, precizată și completată, conform dispozitivului sentinței.
În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ., pârâta fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul S. I. R., cât șipârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P.
1. Prin recursul formulat, reclamantul S. I. R. a solicitat modificarea in partea sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii reclamantului, respectiv, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul reclamant a arătat că în mod greșit, prima instanta a respins cererea sa privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, justificat de faptul că, „nu s-a dovedit de către reclamant care au fost atingerile concrete aduse reputației sale, a renumelui, în ce fel a fost afectat acesta, pentru a se determina cuantumul eventualelor daune morale";.
Susține recurentul că fapta intimatei pârâte a adus atingere nu numai drepturilor patrimoniale ale reclamantului, dar si celor nepatrimoniale, repararea prejudiciului, fie patrimonial, fie nepatrimonial, fiind guvernată de principiile reparării integrale a prejudiciului, reparării prompte și cel al reparării în natură.
Astfel, prin adoptarea deciziei nr. 494/(...) privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, i s-a cauzat un prejudiciu moral reprezentat de suferintele morale cauzate de pierderea respectului si a prestigiului profesional de care se bucura atât la nivel regional, cât și central, în cursul anului 2008, respectiv în perioada (...)-(...), prin ordin al M. A. și D. R., reclamantul fiind delegat, succesiv, să îndeplinească funcția de director general adjunct plăți și, ulterior, director general la A. de P. pentru D. R. și P.
Apreciază ca suferințele psihice si umilinta morala cauzate de încalcarea brutală a demnității sale profesionale, după ce inițial i se "acordase încrederea", în virtutea calităților sale profesionale și morale, pentru a îndeplini inclusiv functia de director general adjunct plăți și, respectiv, director general la A. de P. pentru D. R. și P., pentru ca, ulterior, în mod nelegal, să se dispună, prin decizia nr. 494/(...), încetarea contractului său individual de muncă, constituie argumente solide pentru angajarea răspunderii materiale a angajatorului pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de către reclamant.
Subliniază faptul că, în toată perioada în care a deținut calitatea de director al C. 6 S. M., ca urmare a evaluarilor anuale a activității prestate în temeiul contractului individual de muncă nr. 394/(...), a obținut doar calificativul "foarte bine", situându-se pe primul loc, la nivel regional, din punct de vedere al numărului de contracte semnate și al valorii acestora (peste 2.500 contracte în valoare de aprox. 650 milioane EURO, reprezentând aproximativ 30% din cifrele înregistrate la nivel national).
Arată că prin schimbarea din funcție imaginea reclamantului la nivel regional și central, a fost grav si iremediabil prejudiciata, masura schimbarii din functie i-a produs suferințe psihice, stari de stres, nesiguranta si o insecuritate financiara care i-au lezat demnitatea si capacitatea profesionala.
Prejudiciul nepatrimonial cauzat reclamantului prin adoptarea deciziei nr.
494/(...) privind încetarea contractului individual de muncă este reprezentat si de atingerea adusă valorilor care se refera la existenta fizica, sanatatea si integritatea corporala, sensibilitatea fizica si psihica. În acest sens, relevă faptul că, urmare a emiterii deciziei nr. 494/(...) privind încetarea contractului individual de muncă și sensibilității psihice generate ca efect al concedierii nelegale, la data de (...), într-un interval de 30 de zile de la data comunicării deciziei susmenționate, a fost victima unui politraumatism cauzat prin accident rutier, fiind internat în cadrul secției chirurgie a Spitalului de U. S.-M., pentru o perioadă de 3 zile, cu diagnosticul « cornotie politraumatism prin accident rutier
».
Astfel, ca urmare a concedierii abuzive, reclamantul a suferit un prejudiciul nepatrimonial, măsura nelegală a concedierii fiind generatoare a unei stări psihice cu efecte negative asupra vieții sale, fiind lipsit, în acest mod, de venitul lunar, care îi asigura atât confortul material, cât și psihic al unei vieți normale.
Recurentul menționează faptul că prin S. civila nr.1. pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare - O. M.
A. nr. 2., temei al deciziei nr. 494/(...) privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, Curtea de A. C. a constatat că, prin adoptarea O. M. A. și D. R. nr. 2202/(...), imaginea reclamantului, la nivel regional si central, a fost grav prejudiciată, măsura schimbării din funcție producându-i suferinte psihice generate de nesiguranta si insecuritatea financiara care i-au lezat demnitatea si capacitatea profesionala. Astfel fiind, apreciază ca nu poate fi contestat prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a emiterii de catre intimata pârâtă a deciziei de concediere nr. 494/(...), repararea prejudiciului moral suferit putându-se realiza numai prin obligarea acesteia la plata daunelor morale, statuarea instantei de judecata in acest sens fiind singura in masura sa redea reclamantului prestigiul profesional de care se bucura in cadrul comunitatii.
In drept, recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 3041 C.pr.civ, art. 274 C.Pr.Civ.
2. Prin recursul formulat, pârâta A. de P. pentru D. R. și P. a solicitatmodificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a invocat următoarele:
I. Sub aspectul cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea cauzei având ca obiect anularea parțială a O. M.A.D.R. nr.
2202/(...), din dosarul nr. (...), arată că instanța a respins această cerere cu motivarea că temeiul juridic invocat de reclamant, a fost încălcarea Codului muncii, fără a ține seama de faptul există o strânsă legătură între prezenta cauză și cea din dosarul nr. (...).
II. Referitor la considerentele instanței de fond privind verificarea legalității deciziei A. nr. 494/(...) arată în mod eronat a avut în vedere instanța de fond faptul că elementele menționate la art. 268 alin.(2) din Codul Muncii trebuie cuprinse în decizia de concediere emisă de A., reținând în mod incorect că, în cazul intimatului reclamant, încetarea contractului său individual de muncă s-a dispus pentru motive care țin de persoana salariatului.
Față de considerentele instanței de fond referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 62 coroborat cu art. 268 alin.(2) din Codul Muncii consideră că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța a verificat legalitatea deciziei raportându-se la dispoziții legale care nu erau aplicabile în speță. De asemenea, hotărârea cuprinde și motive străine de natura pricinii, întrucât aceasta a reținut faptul că măsura încetării contractului individual de muncă al intimatului-reclamant a avut ca temei art. 62 din Codul Muncii.
Instanța de fond constată în mod greșit faptul că, sub sancțiunea nulității absolute, decizia nu este motivată în fapt, reținând în mod greșit că "decizia de concediere ar fi trebuit să cuprindă în chiar cuprinsul său mențiunile indicate de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, iar nu să facă trimitere la documente extrinseci";.
Arată recurenta că un act administrativ/juridic de dreptul muncii este emis în aplicarea unor reglementări legale și a unor dispoziții ale autorităților/instituțiilor publice ierarhice superioare. În preambulul deciziei s-a făcut mențiunea "având în vedere prevederile O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 22021(...)" și "având în vedere prevederile Notei Agenției de P. pentru D. R. și P. (A.) cu nr. 18.413/(...)" prin care se arată scopul emiterii deciziei, iar temeiul juridic este arătat în continuare în preambulul deciziei
Motivarea în fapt este conținută în partea dispozitivă a deciziei, mai exact la art. 3 potrivit căruia "N. A. cu nr. 18 413/(...)" și "Motivele care au stat la baza aprobării ordinului MADR nr. 2202/(...)", constituie Anexa nr. 2 la prezenta decizie, fiind ștampilate cu ștampila A.P.D.RP. pe fiecare pagină; acestea fac parte integrantă din decizie și nu reprezintă documente extrinseci, așa cum în mod greșit reține instanța de fond.
De asemenea, Tribunalul Cluj a reținut în mod incorect și nelegal faptul că decizia contestată "nu indică instanța competentă să soluționeze contestația împotriva acesteia, fiind astfel nesocotite prevederile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, trimiterea fiind făcută generic la instanța competentă".
Dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, nu sunt aplicabile în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului (art. 65 din Codul Muncii). Temeiul încetării contractului individual de muncă al intimatului- reclamant, enunțat în preambulul deciziei, este art. 65, art. 66, art. 73 alin. (1) și alin. (3), art. 74 și art. 75 din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
A. a procedat corect indicând "instanța competentă" cu precizarea articolelor care reglementează jurisdicția muncii, texte legale care i-au permis intimatului-reclamant să identifice instanța de judecată competentă să soluționeze contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 494/(...).
Chiar dacă nu a fost indicată expres instanța de judecată competentă, aceasta poate fi identificabilă.
Totodată, se invocă și principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii în apărarea sa.
Referitor la competența teritorială a instanțelor de judecată reglementată de art. 284 alin. (2) din Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, A.nu putea cunoaște pentru care instanță opta reclamantul având în vedere că acesta avea domiciliul din C. - singura adresă care exista în evidențele instituției, iar locul de muncă al intimatului-reclamant era în municipiul S. M.
Conform art. 74 din Codul Muncii, neprecizarea instanței competente să judece contestația formulată împotriva deciziei nr. 494/(...), nu este prevăzută ca fiind cauză de nulitate absolută.
Prin urmare, cele reținute de instanța de fond sunt incorecte, decizia nr.
494/(...) este corect și legal emisă, forma și conținutul acesteia fiind în conformitate cu dispozițiile art. 74 din Codul Muncii.
III. Referitor la temeinicia măsurii concedierii recurenta critică sentința susținând că în mod netemeinic a apreciat instanța de fond că "desființarea postului reclamantului nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, fiind necesară îndeplinirea atribuțiilor pe care anterior concedierii le exercitase reclamantul".
Consideră recurenta că în mod greșit a reținut instanța de fond că noile atribuții stabilite în responsabilitatea noii funcții de director înființată prin reorganizarea A. "nu determină un caracter diferit" sau "nu schimbă caracterul similar cu vechea funcție a noii funcții". Prin urmare, în mod neîntemeiat, instanța de fond a extrapolat fișa de post întocmită pentru vechea funcție de director în sensul că noile atribuții sunt incluse în cele generale.
Arată că noile atribuții cerute de diverse organisme sunt speciale și determină un caracter diferit noii funcții de director de la nivelul centrelor regionale ale A.. Atribuțiile speciale nu aveau cum să se regăsească anterior pentru că nu existau nici în regulamentul anterior de organizare și funcționare a pârâtei aprobat prin O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 123/(...).
Tribunalul Cluj nu a luat în considerare faptul că sfera de responsabilitate a noii funcții de director de la C. R. de P. pentru D. R. și P. 6 N. V. S. M. a fost îmbogățită cu mai mult de 80% față vechea funcție de director de la nivelul acestei structuri, așa cum se poate lesne observa analizând fișele de post, iar pentru cele referitoare la urmărirea și exercitarea controlului intern în conformitate cu prevederile O. M.F.P. nr. 9., a reținut în mod neîntemeiat doar că prevederile actului normativ sus menționat "nu schimbă caracterul similar cu vechea funcție a noii funcții...";. Aplicând prin similitudine raționamentul instanței de fond la O. m.f.p. nr. 9., putem să considerăm că este un act normativ a cărei elaborare nu era necesară întrucât reglementările acestuia existau deja cu mult înainte de aprobarea acestuia având în vedere că A. face parte din administrația publică cu organe administrative care sunt caracterizate prin exercitarea controlului ierarhic continuu.
Chiar dacă noua funcție are aceeași denumire, nu înseamnă că nu suntem în prezența unei desființări efective a vechii funcții, așa cum susține în mod simplist instanța de judecată când apreciază că este vorba de una și aceeași funcție desființată. Faptul că este o funcție nouă o demonstrează regulamentul de organizare și funcționare, dar și fișele de post ale vechilor funcții de director și director adjunct de la nivelul centrelor regionale ale A. și cu cele ale noii funcții de director de la nivelul acestor structuri.
Instanța de fond a apreciat în mod eronat că desființarea funcției de director de la C. 6 N. V. S. M. fiind urmată de înființarea unei noi funcții de director este de fapt una și aceeași funcție de conducere deținută anterior de intimatul-reclamant. P. recurenta că nu este vorba de aceeași funcție, ci de o funcție mult îmbogățită cu atribuții și responsabilități ceea ce a impus ca ocuparea acesteia să se facă în urma unei testări, conform legii.
Intimatului-reclamant i-a încetat raportul de muncă urmare desființării fostei funcții de conducere în urma reorganizării și a refuzului său de a fi încadrat pe o altă funcție vacantă.
Pe lângă atribuțiile avute conform regulamentului anterior de organizare și funcționare a A., aceste noi funcții au preluat atribuțiile îndeplinite de directorii adjuncți și au și atribuții specifice nou alocate.
Prin reorganizare, s-a urmărit repartizarea sarcinilor astfel încât fiecare agent să dețină responsabilități numai pentru o singură atribuție În materie de ordonanțare, plată sau Î. contabilă a sumelor atribuite FEGA sau FEADR, astfel încât niciun agent să nu execute vreuna din sarcinile corespunzătoare fără ca activitatea sa să fie monitorizată de un alt agent.
În sensul celor mai sus arătate, la art. 22 alin. (3) literele a), b), c) și d) din
Anexa nr. 2 la O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...) sunt stabilite în responsabilitatea noilor funcții de conducere de director de la nivelul centrelor regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit noi atribuții.
Tot prin reorganizare A. s-au redus 160 de posturi din statul pârâtei, reducere aprobată prin O. m.a.d.r. nr. 2202/(...).
Reorganizarea A. dispusă unitar pentru toate structurile instituției, având ca scop păstrarea resurselor umane, reducerea cheltuielilor de personal și reducerea posturilor vacante, a avut ca temei H. nr. 7., prin care a fost redus numărul total de posturi aprobat pentru M. A. și D. R., inclusiv numărul de posturi pentru instituțiile publice aflate in subordinea acestuia.
Prin măsura de reorganizare atât conducerea M.A.D.R., cât și cea a A. au urmărit eficientizarea activității atât prin reducerea cheltuielilor bugetare cu încadrarea în sumele alocate de ordonatorul principal de credite, inclusiv pentru cheltuieli de personal, cât și prin îmbunătățirea managementului la nivelul structurilor din cadrul instituției, fără ca procesul de reorganizare să determine și trimiterea în șomaj a unora dintre salariații săi.
Astfel, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor O. m.a.d.r. nr. 2., A. a procedat la refacerea statelor de personal și de funcții și la redistribuirea propriilor salariați ale căror funcții de conducere au fost desființate pentru a se încadra în numărul total de posturi aprobat de ordonatorul său principal de credite.
În urma reorganizării A., au fost desființate 16 funcții de conducere de director și director adjunct de la centrele regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, motiv pentru care s-au dispus doar două concedieri individuale efective pentru persoanele care au ocupat două astfel de funcții și care au refuzat să opteze pentru a fi încadrate intr-una din funcțiile vacante puse la dispoziție de angajator (în cauză fiind doi salariați, unul dintre aceștia fiind intimatul - reclamant).
La nivelul centrelor regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit s- a impus contopirea atribuțiilor celor două funcții de conducere (cele ale funcției de director cu cele ale funcției de director adjunct) in vederea eficientizării activității și adăugarea altor noi atribuții specifice funcției nou create.
Urmare contopirii atribuțiilor celor două funcții de conducere, precum și a necesității îndeplinirii de noi atribuții la nivelul conducerii centrelor regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, acestea in integralitatea lor sunt atribuții complexe care au generat o nouă funcție de conducere la nivelul acestor structuri teritoriale.
Prin urmare, în baza R.ui de organizare și funcționare a AP.D.RP - aprobat prin O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...), s-a impus necesitatea elaborării unei noi fișe de post pentru noua funcție de director lanivelul C. N. V. S. M., sarcinile și atribuțiile modificate și completate mai mult de
80% față de cele anterioare care descriau vechea funcție de conducere desființată depășind fără niciun dubiu cadrul îmbogățirii postului.
A. a făcut dovada prin decizia contestata ca i-a oferit reclamantului posibilitatea să opteze în termenul prevăzut la art. 64 alin. (3) din Codul muncii, republicat, pentru încadrarea pe un alt post vacant din cadrul pârâtei compatibil cu pregătirea profesională a acestuia, intimatul-reclamant refuzând aceasta.
Pe de altă parte, deși A. a organizat concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de conducere, între care sunt și cele nou înființate de director în cadrul centrelor regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, intimatul- reclamant a refuzat să își depună dosarul de concurs deși avea dreptul și posibilitatea de a se înscrie și participa la acest concurs.
IV. Tribunalul Cluj a constatat în mod greșit că O. nr. 2202/(...) are caracter normativ, iar nu individual și este supus publicării în Monitorul Oficial pentru a produce efecte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 și 12 din L. nr.
24/2000. Prin urmare instanța de fond a hotărât că O. nr. 2202/(...) este lipsit de efectivitate.
Recurenta învederează dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată și arată că O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.
2202/(...) este un act administrativ cu caracter individual, care pentru a intra în vigoare nu necesită publicarea în Monitorul Oficial al României, ci se aduce la cunoștința persoanelor interesate prin simpla sa comunicare și afișare pe site-ul A.
Din punct de vedere al naturii juridice, ordinul sus menționat este un act care nu prevede atribuții a căror îndeplinire să fie asigurată prin forță publică așa cum se întâmplă în cazul actelor cu caracter normativ.
Acest ordin cuprinde norme cu caracter procedural, tehnic, menite să asigure în mod direct îndeplinirea de către A. a obiectului său de activitate.
Din punct de vedere al efectelor pe care le produc, actele administrative individuale reprezintă manifestări de voință ale organului competent care creează, modifică sau stinge drepturi subiective sau obligații pentru una sau mai multe persoane determinate, în speță A., spre deosebire de actele administrative normative care conțin reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată, care privesc un număr nedeterminat de subiecți.
Asemenea O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...), nici
O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 123/(...) și nici ordinele prin care s-au aprobat organigrama, numărul de posturi si regulamentul de organizare și funcționare pentru A., anterioare celui care este valabil în acest moment, nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I;
V. Recurenta critică hotărârea și sub aspectul dispoziției de obligare a sa să achite intimatului-reclamant contravaloarea orelor suplimentare, arătând că instanța de fond nu a motivat în vreun fel de ce a respins apărarea formulată de pârâtă în sensul că plata orelor suplimentare nu s-a efectuat urmare dispozițiilor art. 30 alin. (7) din L.-cadru nr. 330/2009.
Menționează că potrivit art. 19 din L.-cadru nr. 330/2009 regula este compensarea orelor lucrate suplimentar. Plata orelor suplimentare intervine în cazul în care nu s-a compensat munca suplimentară, plătindu-se în luna următoare celei în care se putea solicita compensarea. În acest sens sunt și dispozițiile art. 119 alin. (1) din Codul muncii.
P. că singura cerere a reclamantului pentru plata orelor suplimentare efectuate în perioada (...) - (...), înregistrată la A. sub nr. 20.995/(...), nu a fostaprobată de către directorul general al A. având în vedere prevederile art. 30 alin. (7) din L. nr. 330/2009. A. a comunicat reclamantului prin adresa nr. 21.073/(...) un răspuns în sensul celor de mai sus.
Întrucât intimatul-reclamant nu a solicitat angajatorului în termenul prevăzut de lege, compensarea orelor suplimentare pe care le-a efectuat, atunci aceste ore nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător.
VI. Recurenta invocă și modificarea în condiții neprocedurale a termenului de judecată stabilit la data de (...) în prezența părților la primul termen de judecată, arătând că la ședința de la primul termen din data de (...), Tribunalul
Cluj a fixat, în prezența părților, următorul termen de judecată la data de (...) - termen în cunoștință.
La data de (...) consilierul juridic delegat să reprezinte interesele A. în cauză a constatat că acest dosar nu este trecut pe lista de ședință din acea dată, iar în urma studierii dosarului la arhivă, s-a constatat că pe coperta acestuia era modificată data celui de al doilea termen de judecată din 24 februarie a.c. în sensul că peste acesta era scrisă data de (...), preschimbându-se astfel total neprocedural data comunicată părților de instanță la primul termen de judecată.
La termenul de judecată din data de (...) pârâta nu a fost citată, prin urmare nefiind respectate dispozițiile art. 153 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) din Codul de procedură civilă, situație în care nu se putea soluționa în mod legal litigiul, motiv pentru care instanța de judecată nu putea rămâne în pronunțare, pentru ca apoi să dispună repunerea pe rol a cauzei.
In drept, recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile: art. 304 pct. 7 și 9 și 304/1 Cod procedură civilă; O. nr. 1., aprobată cu modificări prin L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 7. privind reorganizarea și funcționarea M. A. și D. R., precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare; L. - cadru nr. 330/2009, cu modificările și completări le ulterioare.
În data de (...), pârâta A. de P. pentru D. R. și P. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 38-43), prin care a solicitat respingerea recursului reclamantuluica neîntemeiat.
Intimata pârâtă a arătat că acordarea daunelor morale trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral cert suferit de salariat, însă pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond, recurentul-reclamant nu a probat în vreun fel prejudiciul moral cert pe care afirmă că l-ar fi suferit.
Angajatul poate solicita repararea prejudiciului moral cert pe care îl probează în mod neechivoc, nu însă și pe cea a prejudiciului moral eventual (ex.: afectarea încrederii în sine).
Astfel, suferințele "psihice generate de nesiguranta și insecuritatea financiară care i-au lezat demnitatea și capacitatea profesională" intimatului- reclamant cât și cele referitoare la "pierderea respectului și a prestigiului profesional de care se bucura atât la nivel regional cât și central" se încadrează în categoria prejudiciului moral eventual a cărui reparare nu poate fi solicitată de intimatul-reclamant.
Pentru angajarea răspunderii în acest caz este necesar ca valorile morale ale recurentului-reclamant să fi fost lezate tocmai prin atitudinea A., respectiv prin consecințele rezultate din aceasta.
Or, valorile morale ale recurentului-reclamant nu au putut fi lezate prin emiterea deciziei nr. 494/(...), întrucât acest act juridic a adus la îndeplinire dispozițiile O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2202/(...),desființarea locului de muncă ocupat de reclamant anterior reorganizării A. s-a dispus pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
De asemenea, reorganizarea a avut ca efect desființarea unitară a tuturor funcțiilor de conducere de la nivelul tuturor centrelor regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, A. punând la dispoziția tuturor salariaților ale căror posturi s-au desființat o serie de alte posturi vacante de conducere și de executare pe care să poată fi încadrați în funcție de opțiunea lor. Reclamantul a refuzat să opteze pentru a fi încadrat pe unul din posturile puse la dispoziție și în aceste condiții pârâta a emis decizia de concediere a acestuia.
O altă condiție pentru acordarea daunelor morale este ca A. să fi acționat cu vinovăție, adică să fi fost conștientă de atitudinea sa și de consecințele negative rezultate pentru recurentul-reclamant.
Măsura concedierii recurentului-reclamant este o concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În cazul în care recurentul-reclamant ar fi optat să fie încadrat pe o altă funcție, încadrarea sa într-unul din posturile vacante prevăzute în Anexa nr. 1 la
D. nr. 494/(...) nu ar fi putut să îi prejudicieze în vreun fel imaginea sau să îi lezeze capacitatea profesională.
Pe de altă parte, în cazul în care recurentul ar fi optat pentru un post vacant sau ar fi participat la concursul organizat ar fi avut posibilitatea obținerii unor venituri salariale care să îi permită să își achite cheltuielile pentru întreținerea personală și a familiei sale, precum și de a apela la serviciile medicale de care a afirmat că ar fi fost lipsit ca urmare a măsurilor dispuse prin dispoziția de concediere.
Prin urmare, consideră că recurentului-reclamant nu i s-a îngrădit în niciun fel dreptul la muncă sau dreptul la măsuri de protecție socială.
Mai arată că măsurile de reorganizare a A. nu s-au aplicat discriminatoriu sau abuziv în privința recurentului-reclamant, motiv pentru care nu a putut fi prejudiciat moral sau material.
Pe de altă parte învederează că recurentul-reclamant face vorbire despre accidentul rutier pe care acesta l-a suferit la data de (...), numai în faza de atac a prezentei cauze, deși evenimentul rutier s-a petrecut în cursul judecății în primă instanță - aspecte ce denotă faptul că recurentul-reclamant a căutat cu rea credință elemente de care să se prevaleze în faza de recurs; producerea accidentului rutier reprezintă o împrejurare relativ imprevizibilă, de care A. nu poate fi făcută răspunzătoare.
Prin întâmpinarea depusă la data de (...) (filele 76-83) intimatul reclamant R.
S. I. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta A. de P.pentru D. R. și P.
La data de 21 iulie 2011 în cauză a formulat cerere de intervenție accesorieintervenientul S. M., în temeiul art. 51 - 56 C.pr.civ., prin care a solicitat admiterea, în principiu, a cererii sale, iar pe fond, admiterea recursului formulat de către A., si modificarea în tot sentinței civile nr. 2071/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în sensul respingerii cererii de chemare înjudecată formulată de reclamantul S. I. R.
În justificarea cererii sale, intervenientul a arătat că în urma câștigării concursului organizat de către recurenta, în data de (...), a fost numit pe funcția de director al C. R. de P. pentru D. R. si P. 6 N. V. S.-M.
A mai susținut intervenientul că a fost de buna-credință, a participat in mod corect si legal la concursul organizat, în două sesiuni, în baza prevederilor legale, aspect, care, de-altfel, nici nu s-a contestat. Intimatul-contestator aveaposibilitatea legală, alături de celelalte persoane cărora li s-au desființat posturile, să opteze pentru un post vacant corespunzător pregătirii sale, posturi menționate în Anexa nr. 1 la D. nr.494/(...). Cu atât mai mult, în cazul în care dorea să ocupe postul de director nou înființat, avea posibilitatea să se înscrie și să participe la concursul organizat în acest sens,
Intimatul în mod eronat susține că funcția nouă este una si aceeași cu funcția deținută anterior. Din analiza celor doua fise ale postului se poate lesne observa că sfera de responsabilitate a noii funcții de director de la C. 6 N. V. S.-
M. este modificata cu mai mult de 80% față de cea anterioară. Chiar dacă noua funcție are aceeași denumire, respectiv cea de director, nu înseamnă că nu suntem în prezenta unei desființări efective a vechii funcții.
Faptul că este o funcție nouă se poate demonstra și reiese foarte clar si din
R. de organizare si funcționare, dar și din fisele postului ale vechilor funcții de director si director adjunct de la nivelul centrelor regionale ale recurentei, raportat la cele ale noii funcții de director de la nivelul acestor structuri.
A mai arătat intervenientul că după soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței de judecata, recurenta a încercat o cale de mijloc si rezolvarea pe cale amiabilă a situației nou ivite, tocmai pentru a evita cheltuielile suplimentare, oferindu-i intimatului trei funcții de conducere vacante pentru a opta în vederea încadrării sale pe unul dintre acestea, însă intimatul le-a refuzat nejustificat.
Intervenientul a mai susținut că nu are nici o culpa, însă respingerea recursului i-ar aduce un prejudiciu moral si material întrucât contractul individual de munca i-ar înceta de drept prin reintegrarea intimatului-reclamant.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:
Recursul declarat de pârâta A. de P. pentru D. R. și P. este nefondat, avândîn vedere următoarele considerente:
- Critica referitoare la respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului nr. (...) a fost apreciată de instanța de recurs ca fiind nefondată, în ședința publică din data de (...) Curtea respingând cererea formulată de recurenta pârâtă de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului menționat, reținând că instanța este ținută să soluționeze prezenta cauză prin prisma prevederilor Codului muncii.
- În considerentele sentinței instanța de fond a reținut și dispozițiile art. 268 alin. 2 din codul muncii, însă Curtea constată că în analiza concretă a condițiilor de valabilitate a deciziei contestate instanța a reținut că decizia nu este motivată în fapt, cerință care este impusă de dispozițiile art. 74 lit. a din codul muncii, care prevede că decizia trebuie să cuprindă motivele concedierii, dispoziții aplicabile în cauză sub acest aspect și care, de asemenea, au fost reținute de instanța de fond.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că instanța de fond a considerat că încetarea contractului individual de muncă al reclamantului s-a dispus pentru motive care țin de persoana salariatului.
Dincolo de enunțarea prevederilor art. 268 alin. 2 din codul muncii, în considerentele sentinței nu se regăsește nici o referire la faptul că în cazul reclamantului ar fi avut loc o concediere pentru motive ce țin de persoana acestuia, analiza concretă făcută de instanța de fond vizând temeiul desființării postului reclamantului.
Referitor la cerința menționării în decizia de concediere a instanței competente să soluționeze contestația Curtea reține că, deși art. 74 din codul muncii nu prevede în mod expres această cerință, este de necontestat faptul că și în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului estenecesar a se menționa în decizia de concediere termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
În acest context instanța de fond a făcut referire la celelalte dispoziții legale care reglementează conținutul deciziei de concediere și care prevăd obligativitatea menționării în decizie a termenului în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
Argumentația recurentei privind lipsa vătămării contestatorului prin faptul că în decizie s-a înscris doar mențiunea că decizia poate fi contestată la instanța competentă este corectă, însă Curtea constată că instanța de fond nu a reținut incidența sancțiunii nulității deciziei de concediere pentru acest motiv, ci a procedat la analiza pe fond a temeiniciei măsurii concedierii, decizia contestată fiind anulată ca urmare a constatării de către instanță că nu au fost îndeplinite cerințele art. 65 alin. 2 din codul muncii.
A., din acest punct de vedere nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că soluția pronunțată este rezultatul unei greșite aplicări a legii.
- În ceea ce privesc criticile referitoare la modul de stabilire a termenului de judecată din data de (...) Curtea constată că într-adevăr la data de (...) reprezentantul recurentei pârâte a depus la dosar o sesizare prin care a învederat faptul că în ședința publică din data de (...) se fixase următorul termen de judecată în cauză, dat în cunoștința părților, pentru data de (...), însă ulterior acest termen a fost modificat pentru data de (...), fără ca pârâta să fie citată.
Din lucrările dosarului Curtea constată că în cauză nu a avut loc a preschimbare a termenului de judecată, astfel că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 153 alin. 3 cod proc. civ.
Din consemnările din încheierea de ședință din data de 10 martie 2011 rezultă că, referitor la acest aspect, instanța de fond a apreciat că a acordat termen în cunoștință pârâtei pentru data de (...), fiind stabilit inițial un termen pentru data de (...), acesta fiind schimbat însă în cursul ședinței. S-a mai consemnat în încheierea menționată că instanța a apreciat că termenul de (...) a fost acordat pentru ambele dosare din ședința din (...) în care a figurat ca parte A. de P., însă reprezentanta pârâtei a subliniat că în cel de-al doilea dosar nu avea calitatea de pârâtă, aspect care s-a confirmat în urma verificărilor efectuate în sistemul Ecris.
Prin încheierea din data de (...) instanța a respins excepția tardivității invocată de pârâtă și a acordat cuvântul reprezentantului reclamantului pe fondul cauzei, însă cauza a fost repusă pe rol, în vederea completării probatoriilor.
Având în vedere că prin recursul de față recurenta pârâtă nu critică soluția instanței de fond de respingere a excepției tardivității formulării contestației, precum și faptul că prin repunerea pe rol a cauzei s-a asigurat respectarea tuturor drepturilor procesuale ale pârâtei sub aspectul fondului cauzei, Curtea constată că, chiar dacă s-ar reține că în mod eronat a fost menționat termenul pentru când s-a amânat cauza ca fiind data de (...), nu se poate reține producerea unei vătămări recurentei pârâte care să impună anularea actului de procedură respectiv.
- Sub aspectul temeiniciei măsurii concedierii, în raport de probele administrate în cauză, Curtea apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că desființarea postului reclamantului nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, Curtea reține că pentru a răspunde exigențelor impuse de art. 65 alin. 2 din codul muncii este necesar ca postul să fie desființat atât dinperspectiva activității pe care o presupune, cât și a atribuțiilor aferente unui asemenea post.
În cauză, recurenta pârâtă a dispus desființarea postului de director ocupat de reclamant și apoi reînființarea postului de director pentru ocuparea căruia a optat pentru organizarea unui concurs.
Recurenta a susținut că funcția de director nou înființată reprezintă o funcție nouă, diferită de funcția de director ocupată de reclamant, ca urmare a faptului că în sfera de atribuții a directorului au fost incluse o serie de atribuții specifice nou alocate, precum și atribuțiile postului de director adjunct, impunându-se ca ocuparea acesteia prin concurs.
În mod corect a reținut instanța de fond că postul reclamantului și postul de director înființat ulterior au aceeași natură, iar din analiza comparativă a fișelor celor două posturi rezultă că atribuțiile celor două posturi sunt similare, scopul celor două funcții fiind identic.
Instanța de fond a procedat la analizarea în detaliu a fiecăreia dintre atribuțiile invocate de pârâtă ca fiind atribuții noi ce au impus înființarea unei noi funcții de director, concluzionând în mod just că aceste atribuții se circumscriu de fapt vechilor atribuții ale funcției de conducere desființate și nu determină un caracter diferit al noii funcții de director față de vechea funcție.
Detalierea în noua fișă a postului a sarcinilor referitoare la urmărirea și exercitarea controlului intern și referirile la acte normative interne și comunitare care produceau efecte anterior desființării vechii funcții de director nu determină un caracter diferit al noii funcții de director.
N. faptul că în competența directorului au fost incluse și atribuțiile postului de director adjunct nu este de natură a conduce la concluzia că în acest mod a luat naștere o nouă funcție de director, întrucât preluarea atribuțiilor unui alt post subordonat și care nu implica o condiție de studii diferită de cea a reclamantului, nu poate impune desființarea funcției de conducere existente și reînființarea unei alte funcții de director.
Faptul că reclamantul nu a optat pentru un alt post dintre cele oferite de recurenta pârâtă nu este de natură a produce consecințe asupra legalității concedierii sale, întrucât în această analiză aspectul principal care se impune a fi verificat este cel al caracterului efectiv al desființării postului și existența unei cauze reale și serioase a desființării respective.
În raport de aceste considerente Curtea apreciază că în mod temeinic și legal a stabilit instanța de fond că decizia contestată este lovită de nulitate ca urmare a nerespectării prevederilor art. 65 alin. 2 din codul muncii, astfel că se constată a fi nefondate criticile formulate de recurenta pârâtă sub acest aspect.
- Referitor la O. nr. 2202/(...) Curtea constată că legalitatea acestuia a fost contestată distinct de către reclamant prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. (...) al Curții de A. C.
Prin sentința civilă nr. 173/(...) pronunțată de Curtea de A. C. s-a dispus anularea parțială a acestui ordin în ceea ce privește desființarea funcției de conducere de director al C. R. de P. pentru D. R. și P. 6 N. V. S. M.
În cauza de față instanța de fond a reținut că ordinul respectiv are caracter normativ, fiind necesară publicarea acestuia în Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice, însă Curtea constată că instanța nu a procedat la anularea concedierii ca urmare a constatării faptului că ordinul respectiv nu produce efecte juridice.
Legalitatea măsurii concedierii reclamantului a fost analizată în mod corect de către prima instanță din perspectiva respectării dispozițiilor codului muncii, referitoare la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului,astfel că aspectul referitor la caracterul actului administrativ menționat nu este de natură să înlăture considerentele expuse mai sus privind nulitatea deciziei de concediere ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 65 alin. 2 din codul muncii.
- În ceea ce privește plata orelor suplimentare Curtea reține că este necontestat de către pârâta recurentă faptul că reclamantul a efectuat în perioada (...) - (...) un număr de 172 de ore suplimentare.
Art. 19 alin. 2 din L. nr. 330/2009 prevedea că "În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază";.
P. dispozițiilor art. 30 alin. 7 din L. nr. 330/2009 invocate de recurentă, prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 din acest act normativ nu se aplică în anul 2010.
Sub acest aspect Curtea reține că în considerentele Deciziei nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii- cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, obiectul controlului de constituționalitate constituindu-l printre altele și dispozițiile art. 30 alin (7) din acest act normativ, Curtea Constituțională a statuat următoarele: „7. Cu privire la posibila excludere de la plată a orelor suplimentare pentru anul 2010, Curtea urmează să rețină că pentru întreg personalul bugetar devin aplicabile prevederile titlului III - Timpul de muncă și timpul de odihnă din Codul muncii. Prin urmare, orele suplimentare trebuie să fie plătite în cursul anului 2010. Curtea reține că atât timp cât este în vigoare, Codul muncii trebuie respectat și în mediul public, nu doar în cel privat, eventuale derogări în această materie neputându-se face, indiferent dacă partea interesată aparține domeniului public sau privat.";
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 119 alin. 1 din codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
Cum în cauză angajatorul nu a compensat munca suplimentară prestată de reclamant prin ore libere plătite, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 120 din codul muncii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. de
P. pentru D. R. și P.
Față de soluția de respingere a recursului declarat de pârâta A. de P. pentru D. R. și P., în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. 3, art. 51 și urm. cod proc. civ., Curtea va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S. M.
Recursul declarat de reclamantul S. I. R. este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamantul a pretins că, urmare a măsurii concedierii sale, i-a fost cauzat un prejudiciu moral constând în suferințele morale cauzate de pierderea respectului și a prestigiului profesional de care se bucura, susținând că prin schimbarea din funcție imaginea sa a fost grav și iremediabil prejudiciată. Totodată, a susținut că această măsură i-a produs suferințe psihice, stări de stres, nesiguranță și o insecuritate financiară care i-au lezat demnitatea și capacitatea profesională.
Curtea reține că acordarea unor despăgubiri morale se poate face numai dacă se dovedește existența unui prejudiciu nepatrimonial cauzat printr-o faptă ilicită a celui chemat în judecată în acest scop. Având în vedere scopul reparator moral, acordarea acestor daune trebuie să se întemeieze pe legătura decauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către cel care le solicită și fapta care a fost de natură a produce pretinsa vătămare.
Astfel, reclamantului îi revenea obligația de a face dovada concretă a prejudiciului moral suferit pe planul aprecierii sociale, a conduitei sau a aprecierii sale profesionale, fără a ține seama de aprecierile personale cu privire la propria sa persoană.
Faptul că prin sentința pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. s-a apreciat că recurentul a suferit un prejudiciu moral prin emiterea O. M. A. și D. R. nr. 2., fiindu-i acordate recurentului daune morale în cuantumul simbolic de 1 leu, nu este de natură a conduce admiterea pretențiilor reclamantului împotriva pârâtei, câtă vreme în cauză acesta nu a administrat o probațiune adecvată pe baza căreia să se poată stabili cu certitudine existența prejudiciului nepatrimonial, precum și pentru a se putea individualiza cuantumul despăgubirilor pentru repararea prejudiciului respectiv.
Cum în cauză reclamantul nu a făcut nici o dovadă în sensul susținerilor sale sub aspectul prejudiciului moral pretins, Curtea constată că în mod corect a respins instanța de fond cererea acestuia de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri cu acest titlu, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
În baza dispozițiilor art. 274, 276 cod procedură civilă, având în vedere că recursurile ambelor părți au fost respinse, Curtea va obliga recurenta pârâtă și intervenientul S. M. la plata a câte 1000 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S. I. R. și pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. împotriva sentinței civile nr. 2071 din 21 aprilie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S. M. Obligă recurenta-pârâtă A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. și intervenientul S.
M. să plătească recurentului-reclamant S. I. R. suma de câte 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. C.
GREFIER R ed.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: I.P.
| ← Decizia civilă nr. 2412/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1679/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
