Decizia civilă nr. 4590/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4590/R/2011

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1288 din 28 iunie 2011 Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. V. A. B. M., Ș. CU C. I-V. N. I. B. M., G. Ș. I. B. Ș. M., C. LOCAL B. M., P. O. B. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond și judecarea cauzei în lipsă.

Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural,

Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.

Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1288 din 28 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul: Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..

A fost admisă acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu clasele I-V. " V. Alexandri";B. M., Ș. cu clasele I-V. " N. I."; B. M.,

G. Ș. "I. B."; Ș. M., C. Local B. M., P. O. B. M., Ministerul Finanțelor Publice B.

și în consecință:

Au fost obligați pârâții să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: Z. M., D. M., M. R. L., C. R. D., C. E. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea 128/1997 începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice T. este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

M. F. P. în virtutea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.

Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fond, tribunalul a constatat că potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea

128/1997 privind Statutul personalului didactic „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste

40 ani activitate în învățământ";.

În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.

Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.

Potrivit adresei emise de Ș. cu clasele I-V. " V. Alexandri";B. aceasta arată că nu a pus în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.

15/2008 privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime.

Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din

Legea 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008.

Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Notă la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru 284/(...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice B. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant..

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.

Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.

Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine

Guvernului respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privindfinanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.

Reglementând rolul Guvernului la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.

În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 noiembrie 2011 reclamantul S.

L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, membrii de sindicat au solicitat obligarea pârâților C. Local B.-M., P. M. B.-M., Ministerul

Finanțelor Publice B., alături de unitățile școlare, la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997, însă cum recurentul nu are calitatea de angajator al membrilor de sindicat, acestuia nu îi revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din C.Muncii privitoare la plata directă a salariilor prevăzute de contractul individual de muncă.

Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea

M.ui F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr.

500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetuluide stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale.

Atribuțiile Direcției generale a finanțelor publice județene, care este reprezentantul M.ui F. P. în teritoriu, sunt reglementate de prevederile art. 40 din HG nr. 2192/2004, potrivit cărora „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. (2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități. (3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.

În condițiile în care membrii de sindicat reprezentați în cauză de cătrereclamantul sindicat sunt angajați ai pârâților Ș. cu cls. I-V. V. A. B.-M., Ș. cucls. I-V. N. I. B.-M., G. Ș. I. B. Ș. M., se constată că aceștia nu au raporturi demuncă cu pârâtul recurent.

Având în vedere atribuțiile recurentului în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată ca în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., față de obiectul cererii de chemare în judecată, și anume plata directă către cadrele didactice a tranșelor suplimentare de vechime, plată a cărei executare este instituită doar în sarcina angajatorului, respectiv a unității de învățământ.

Așa fiind, având în vedere considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., urmează a fi admis recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. a F. P. M. împotriva Sentinței civile nr. 1288 din 28 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.

PREȘED.TE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: C. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4590/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă