Decizia civilă nr. 4879/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4879/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. C. D. împotriva sentinței civile nr. 3187 din 27 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC I. S. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat S. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului recurent, care depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru considerentele invocate în memoriul de recurs, pe care le susține și oral, precizând că temeiul juridic al acordării salariilor compensatorii este art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3187 din 27 iunie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă contestația formulată de către contestatorul F. C. D. în contradictoriu cu intimata S. I. S. S. B., având ca obiect litigiu de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr. 113/(...), reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 alin. l din C. Muncii. Acestuia i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare care aînceput să curgă de la data comunicării deciziei (f.8).P. de preaviz urma să se împlinească la data de (...) însă aceasta a fost suspendată întrucât reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală, prezintă caracter obiectiv și este derivată , când are la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din C. Muncii, o persoană poate fi concediată pentru motive care nu țin de aceasta, determinate de desființarea locului de muncă din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acesteia.
Motivele care impun concedierea vizează acel loc de muncă și nu un loc de muncă de natura celui ocupat de către reclamant, distincție ce exclude posibilitatea selecției salariaților. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reorganizarea activității, dificultățile economice și transformările tehnologice reprezintă prin ele însele cauze reale și serioase de desființare a locului de muncă.
În acest context reorganizarea, în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din C. Muncii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficiente doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de viața economică sau financiară.
A., în condițiile în care desființarea postului de manager vânzări arie C. al societății pârâte, deținut de către reclamant, a fost determinată de reorganizarea activității, reorganizare definită de lege ca fiind o cauză reală și serioasă de desființare a locului de muncă, instanța consideră că D. nr.113/(...) contestată, este temeinică și legală, fapt care nu impune anularea acesteia.
Din analiza organigramelor valabile până la data de (...) și cea valabilă după această dată, rezultă că postul de manager vânzări arie C., deținut de reclamant a fost desființat (f.36-64). Mai mult prin A. nr. 609/(...) pârâta a comunicat instanței că în luna ianuarie 2009 avea 346 de angajați iar la sfârșitul lunii mai 2010 numărul acestora a ajuns doar la 297 de angajați(f.134).
În această situație pârâta nu poate reînființa un post doar pentru reclamant, în cadrul unui compartiment desființat cu atât mai mult cu cât veniturile societății pârâte au scăzut constant în cursul anului 2009, fapt recunoscut chiar de către reclamant, care arată în acțiunea introductivă că
„datorită pierderilor înregistrate la B., societatea s-a reorganizat pe domenii de activitate, astfel că din data de (...) s-a schimbat și încadrarea sa pe funcție, cu o reducere substanțială de salariu"; (f.3).
În caz contrar s-ar încălca dreptul angajatorului prevăzut de art.40 alin.1 pct.a din C. Muncii, respectiv dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității.
Prin încheierea din (...), s-a consemnat faptul că reclamantul a recunoscut că a încasat banii privind salariul compensator cuvenit ca urmare a desfacerii contractului de muncă din motive neimputabile salariatului (f.127). Apoi chiar acesta a arătat în ședința publică din data de (...) că perioada de preaviz a luat sfârșit la data de (...) și în pofida acestuia fapt s-a mai prezentat la locul de muncă fără însă a presta activitate.
Pârâta, a depus la dosarul cauzei toate documentele în baza cărora a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului,conform prevederilor art. 287 din C. Muncii, respectiv organigramele și balanța de verificare analitică din data de (...) din care rezultă situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la această dată fiind reliefate pierderile înregistrate (f.135-153).
Cu privire la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 lei trebuie arătat că ele au un caracter reparator, moral și acordarea acestora trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariatul care le solicită și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare. În această situație, sarcina probei revine chiar salariatului care se consideră lezat, fapt care nu s-a întâmplat în speța de față.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. C.-D. solicitândmodificarea în tot a Sentinței civile nr. 3. a T. C. cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului reclamantul apreciază hotărârea ca netemeinica
și nelegala prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7si 9, art. 304 indice 1
C.pr.civ., pentru motivele expuse în cele ce urmează:
1. Încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ.. Nemotivarea hotărârii.
Apreciază ca instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 261 alin 1 pct. 5 C.pr.civ și art. 129 alin. ultim Cod pr. civ având în vedere ca nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra petitului formulat în subsidiar privitor la solicitarea reclamantului de obligare a intimatei la plata a trei salarii lunare, cu titlul de plăți compensatorii, obligatorii în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Este real faptul ca, după introducerea cererii de chemare în judecata reclamantului i-a fost achitat 1 salariu lunar ca plata compensatorie, fapt de altfel recunoscut de acesta însa, așa cum a arătat cu ocazia dezbaterilor pe fond asupra cauzei, raportat la funcția de D. de A., pe care a fost încadrat reclamantul, specificațiile postului care necesita un nivel de studii superioare, cursuri de pregătire la activ, o experiența de specialitate de minim 5 ani și experiența pe post de minim 3 ani și responsabilitatea care decurge din exercitarea activității, toate aceste aspecte regăsindu-se în fisa postului, depusa la dosarul cauzei, plata doar a unui salariu compensatoriu, minimul prevăzut de lege, apare ca insuficienta și nu reprezintă o compensare efectiva și reala.
II. Încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Hotărârea instanței a fost data cu încălcarea prevederilor art. 76, 74 alin.
1 lit. b. 75 din C. muncii, 65 alin 2 din C. muncii, art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de munca la nivel național 2007-2010.
Analiza înscrisurilor depuse la dosarul de fond al cauzei releva faptul ca parata a depus la dosar organigrama din data de 1 sept 2009, aprobata prin hotărârea AGA când, datorita pierderilor înregistrate la B., societatea s-a reorganizat, pe domenii de activitate și a intervenit schimbarea încadrării pe funcție a contestatorului, din data de (...), acesta fiind numit D. de V. pe A. C., cu o reducere substanțiala de salariu. În ceea ce privește organigrama ulterioara concedierii reclamantului parata a depus la dosar organigrama societății din luna august 2010 care reda structura organizatorica a societății la 7 luni de la concedierea reclamantului și nu poate sa dovedească poziția susținuta de parata și însușita de instanța de fond privind necesitatea reorganizării, cauzele acesteia și reorganizarea efectiva la nivelul lunii ianuarie
2010.
Pe de alta parte instanța nu a analizat temeinic motivele de nulitate ale deciziei de concediere, pronunțând hotărârea cu încălcarea legii.
II.1. Potrivit dispozițiilor art. 74 alin 2 din contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului concedierea se poate face doar cu respectarea dreptului de preaviz de 20 de zile.
Demararea procesului de concediere a început prin preavizul nr.
274/(...), comunicat contestatorului în data de (...) perioada în care acesta se afla în concediu de boala.
Preavizul a fost emis în perioada în care contestatorului îi erau suspendate raporturile de munca și nu a ținut cont de C. medical avut în acea perioada, fapt atestat de formularul de concediu medical seria CCMAC, nr.
1332848, eliberat în data de (...) și transmis la I. B. în original prin mandat poștal Seria CJ (...)14 din (...) precum și prin e-mail. P. de suspendare a activității contestatorului datorita incapacității temporare de munca s-a prelungit pana în data de (...), aspecte probate cu certificatele de concedii medicale depuse la dosarul cauzei, aspecte care de altfel nu au fost contestate de către pârâta.
Ulterior reluării activității de către reclamant nu a mai fost comunicat un alt preaviz angajatului, care sa conțină perioada durata acestuia, respectiv data începerii și data expirării acestei masuri. A. aspecte, coroborate cu necomunicarea deciziei de concediere decât în data de (...) și atunci la inițiativa contestatorului care s-a deplasat la sediul societății, în B. și si-a făcut o copie după acesta decizie trebuie interpretate ca o încălcare de către angajator a raporturilor de munca și a normelor lega le care reglementează protecția drepturilor salariatului în cazul încetării raporturilor de munca fapt care atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
II.2. În mod greșit a apreciat instanța ca ar fi fost îndeplinite condițiile legale impuse de C. muncii respectiv ca desființarea locului de munca a fost efectiva și a avut o cauza reala și serioasa, conform art. 65 alin. 2 din C. muncii.
Din înscrisurile depuse în probațiune reiese faptul ca în cadrul societății parate s-a decis reorganizarea activității punctului de lucru C.-N., prin decizia nr. 8 din data de (...), decizie care societatea parata susține ca a fost comunicata contestatorului odată cu preavizul, fără însa a face dovada comunicării.
Pe de alta parte, data întocmirii deciziei este (...), respectiv intr-o zi de duminica, zi nelucrătoare iar decizia nu poarta un număr de înregistrare. A. aspecte, coroborate cu faptul ca în preavizul care are o data ulterioara de întocmire nu este menționata numărul și data Deciziei de reorganizare conduc la prezumția ca acest înscris a fost întocmit pro causa, doar pentru ca parata sa poată justifica legalitatea desfacerii contractului de munca, la o data ulterioara concedierii reclamantului.
În plus, conform fisei postului, reclamantul era subordonat direct D. de
V. din B., deci restructurarea trebuia realizata la nivelul D. de V. I. S. B. și nu putea avea drept cauza reorganizarea punctului de lucru din C.-N., așa cum apare menționat în D. nr. 8/(...).
II.3. Hotărârea a fost pronunțata cu încălcarea prevederilor art. 74 alin 1 lit. d C. muncii. Atât în situația concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, cât și în situația concedierii pentru motive de necorespundere profesionala, angajatorul are obligația de a-i propunesalariatului alte locuri de munca vacante în unitate, iar în situația în care nu dispune de locuri de munca vacante, acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca în vederea redistribuirii salariatului.
D. de concediere a contestatorului este nelegala deoarece nu cuprinde dispozițiile prevăzute de arte 74 alin. 1 lit. d din C. muncii, respectiv lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru ocuparea unui loc de munca vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Pe de alta parte parata nu a răspuns practic la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, respectiv daca a făcut noi angajări în firma după data concedierii reclamantului și a arătat doar ca numărul salariaților a scăzut, în opinia acestuia, faptul ca numărul angajaților a scăzut nu dovedește faptul ca în firma nu au fost făcute angajări după luna februarie a anului 2010.
Intimata nu a îndeplinit nici condiția prevăzuta de lege de a solicita asistenta agenției teritoriale de ocupare a forței de munca în vederea redistribuirii salariatului, aspect pe care l-a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu.
Referitor la temeinicia măsurii concedierii, apreciază ca, din cuprinsul deciziei nu rezulta, potrivit art. 65 alin. 2 din C. Muncii, caracterul efectiv, real și serios al concedierii, respectiv nu rezulta ca în realitate a avut loc o suprimare efectiva și definitiva a postului ocupat de contestator din structura funcțional-organizatorica a societății. A., cauza concedierii este desființarea locului de munca ca urmare a reorganizării activității punctului de lucru din C.-N., fără a fi menționat numărul și data hotărârii prin care s-a dispus luarea acestei masuri și temeiurile care au stat la baza luării acesteia iar în acest sens apreciază ca măsura concedierii contestatorului, în condițiile în care la nivelul societății s-au făcut angajări s-a făcut în scopul îndepărtării acestuia din cadrul societății deoarece devenise o persoana incomoda și nu a avut caracterul efectiv, serios și real.
În ceea ce privește petitul privitor la daunele morale pretinse de contestator acesta este unul subsidiar celui privind anularea deciziei de concediere înțelege să invoce prevederile art. 269 din C. muncii.
Referitor la petitele cuprinse în subsidiarul cererii de chemare în judecata, apreciază ca în mod nelegal a dispus instanța respingerea acestora.
Așa cum a arătat mai sus, contestatorului nu i s-a comunicat niciodată perioada de la care a început sa curgă termenul de 20 de zile din preaviz și nici durata la care acesta a încetat. Mai mult datorita faptului ca angajatorul nu a comunicat contestatorului nici decizia de încetare a contractului de munca, acesta nu avea o certitudine cu privire la desfacerea contractului de munca, astfel că în perioada aprilie - mai 2010, acesta s-a prezentat la serviciu și a semnat condica de prezenta pentru ca ulterior sa nu îi fie imputata o eventuala absenta nemotivata de la serviciu. În mod greșit a apreciat instanța ca reclamantul nu a prestat nici o activitate în folosul societății în toata aceasta perioada, dimpotrivă, acesta a arătat în fata instanței ca a continuat sa se prezinte la munca și sa desfășoare activitate specifica postului constând în întocmirea de oferte și comunicarea lor către societățile interesate în vederea atragerii de clienți. De altfel, pentru dovedirea acestor aspecte a solicitat obligarea societății pârâte la depunerea condicii de prezenta, intimataneconformându-se dispozițiilor instanței, precum și audierea unui martor acesta cerere fiind insa respinsa de către instanța.
Intimata SC I. S. SA, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte,având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 261 alin 1 pct. 5 C.pr.civ și art. 129 alin. ultim C.pr.civ., determinat de faptul că nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere formulat în subsidiar privind acordarea plăților compensatorii. A. cum rezultă din considerentele hotărârii atacate instanța de fond a procedat la analiza pretențiilor deduse judecății subsumate acestui capăt de cerere, respingându-le motivat raportat la faptul că, astfel cum rezultă și din poziția procesuală a reclamantului, acesta a încasat plăți compensatorii la nivelul unui salariu lunar, instanța având în vedere în acest sens temeiul de drept invocat de reclamant, art. 78 din CCM la N. N. 2007-2010. Faptul că prin considerente sentinței atacate nu s-a răspuns în concret fiecărui argument adus de reclamant în susținerea pretențiilor sale, nu determină incidența motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C.pr.civ., în condițiile în care hotărârea instanței cuprinde motivele pe care se sprijină soluția instanței de respingere a acordării plăților compensatorii.
În ceea ce privește soluția instanței de respingere a petitului privind nulitatea deciziei de concediere și a capetelor de cerere subsecvente privind repunerea părților în situația anterioară și acordarea de daune morale, prin prisma incidenței art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se constată de asemenea a fi nefondate motivele de recurs invocate de recurent.
A., din cuprinsul deciziei de concediere nr. 113 din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C., pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
După cum reiese din conținutul deciziei de concediere, și cum de altfel s- a reținut și de prima instanță, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, au fost respectate de către angajator prevederile art. 65 și urm., art. 76 C., privind îndeplinirea condițiilor de formă, fiind menționate în cuprinsul deciziei atât temeiul de drept cât și motivele care au stat la baza concedierii reclamantului recurent.
Concedierea a fost consecința desființării postului de manager vânzări arie, ocupat de recurentul reclamant, din cauza unor măsuri de reorganizare a activității a punctului de lucru C.-N.
S-a menționat în conținutul deciziei de concediere durata termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare, începând cu data de (...), în baza adresei nr.
274/(...), reieșind faptul că intimata a ținut seama, la calcularea termenului de preaviz, de perioadele în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă potrivit concediilor medicale de care a beneficiat.
Potrivit prevederilor art. 73 din C.Muncii „persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c și d, al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare"; iar potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1lit. b, C.Muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului.
Nerespectarea procedurii prevăzute de lege cu privire la concediere atrage sancțiunea nulității absolute conform prevederilor art. 76 C.Muncii.
Este de observat faptul că spre deosebire de art. 268 alin. 2 C.Muncii, conform căruia lipsa elementelor din decizia de concediere expres enumerate în conținutul textului atrage sancțiunea nulității absolute, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres o astfel de sancțiune în ceea ce privește indicarea elementelor menționate la art. 74, astfel că neindicarea unuia dintre elementele de conținut al deciziei de concediere nu reprezintă în sine o concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege în sensul art. 76 din C..
Este adevărat că se face distincție între indicarea din punct de vedere formal a elementelor cuprinse la art. 74 C., printre care și menționarea duratei termenului de preaviz, și respectarea din punct de vedere substanțial dreptul de preaviz al reclamantului, însă chiar și în situația în care s-ar constata încălcarea condițiilor de procedură privind concedierea sub acest ultim aspect, nu ar atrage nulitatea deciziei de concediere ci eventuala răspundere patrimonială a angajatorului condiționat de dovedirea producerii unui prejudiciu.
De altfel, în cauza dedusă judecății se constată că cerințele procedurale privind acordarea termenului de preaviz au fost respectate, atât din punct de vedere formal - fiind menționate în conținutul deciziei atât durata preavizului cât și momentul de început al duratei preavizului, cât și din punct de vedere substanțial, durata preavizului fiind ulterioară încetării perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Nu prezintă relevanță că înștiințarea de preaviz i-a fost comunicată reclamantului în timp ce se afla în concediu medical, din moment ce termenul de preaviz a început să curgă după încetarea stării de incapacitate temporară de muncă, aceasta având ca efect suspendarea curgerii termenului de preaviz, fără a fi însă necesară o nouă comunicare din partea angajatorului.
În ceea ce privește necomunicarea listei posturilor vacante existente la nivelul angajatorului, Curtea având în vedere temeiul de drept al concedierii - art. 65 C.Muncii, că angajatorul nu avea o astfel de obligație.
A., textul de la litera d al art. 74 C.Muncii, a cărei nerespectare a fost invocată de recurent, are în vedere ipoteza concedierii pentru inaptitudine fizică/psihică, necorespundere profesională sau încetare de drept a contractului de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare a unei persoane concediate nelegal.
Conform textului "lista locurilor de muncă vacante în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant este obligatorie în decizie în condițiile art. 64 C.Muncii", care, la rândul său, trimite la art. 61 litera c și d și art. 56 lit. f C.Muncii, adică la cazurile de concediere menționate mai sus.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 6/(...) dată în recurs în interesul legii.
Totodată, se constată că intimata, în calitatea sa de angajator, nu avea obligația de a solicita acordarea asistenței din partea agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, întrucât în cauză nu suntem în prezența unei concedieri colective, reglementată de art. 68 și urm C.Muncii.
În ceea ce privește comunicarea deciziei de reorganizare a punctului de lucru, se constată că angajatorului îi revine obligația de comunicare a decizieide concediere, iar referitor la aspectele invocate ce țin de subordonarea reclamantului, se constată că au fost respectate cerințele referitoare la calitatea persoanei care poate dispune concedierea, decizia fiind emisă de directorul general împuternicit prin D. nr. 3 din (...) a Administratorului Unic.
Susținerile reclamantului recurent privind netemeinicia deciziei de concediere, nu pot fi primite, având în vedere faptul că desființarea postului a fost a fost reală, serioasă și efectivă, aspect ce rezultă din organigrama anterioară și ulterioară concedierii reclamantului, neprezentând relevanță data la care societatea a întocmit noua organigramă, ceea ce interesează efectiv fiind desființarea postului ocupat de reclamant.
Efectuarea de noi angajări în cadrul societății, ar putea prezenta relevanță doar în măsura în care noile angajări ar fi avut în vedere postul deținut anterior de reclamant, ceea ce nu s-a probat în cauză. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că angajatorul dispune de prerogative depline în ceea ce privește organizarea propriei activități, neputând fi sancționată atitudinea sa de desființare a unor posturi pe motive de oportunitate.
Față de considerentele expuse, se constată că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor legii, cererea de anulare a acesteia, de repunere în situația anterioară precum și cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la reîncadrarea efectivă, precum și acordarea de daune morale, apar ca neîntemeiate.
Neîntemeiate se constată a fi și solicitările reclamantului privind acordarea de plăți compensatorii la nivelul a trei salarii lunare, față de prevederile art. 78 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010. Art. 78 face referire la acordarea a cel puțin unui salariu lunar în situația încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, acordarea unor drepturi la nivel superior putând să-și găsească concretizarea în negocieri colective cuprinse în contracte colective de muncă încheiate la nivel inferior, a căror prevederi s-ar fi aplicat cu prioritate în condițiile în care acestea ar fi cuprins drepturi mai favorabile pentru salariat. În lipsa unui alt contract colectiv de muncă, care să conțină prevederi mai favorabile, celui încheiat la nivel național, cum singurul temei invocat de reclamant a fost art. 78 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, instanța nu putea acorda plăți compensatorii peste cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă, pe baza unor criterii subiective invocate de reclamant, fără ca acestea să se fundamenteze pe o prevedere legală sau contractuală.
În ceea ce privește plata drepturilor salariale restante, aferente perioadei
(...) - (...), motivele invocate de recurent se constată a fi fondate.
A., potrivit Deciziei nr. 113/(...), concedierea reclamantului s-a dispus începând cu data de (...) însă decizia de concediere i-a fost comunicată abia la data de (...), în această perioadă reclamantul continuând să se prezinte la serviciu, or, potrivit prevederilor art. 268 alin. 3 C.Muncii, decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. Prin urmare, pentru perioada (...) - (...), reclamantul recurent este îndreptățit la plata drepturilor salariale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 - 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. intimata SC I. S. SA va fi obligată să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată înrecurs, reprezentând onorariu avocațial parțial, corespunzător soluției de admitere în parte a recursului.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul F. C. D. împotriva Sentinței civile nr. 3187 din 27 iunie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F. C. D. în contradictoriu cu pârâta SC I. S. SA și în consecință obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei (...) - (...).
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Obligă pe intimata SC I. S. SA să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Aflat în concediu de odihnă S emnează Președintele Curții de A. C.
GREFIER G . C.
Aflată în concediu de odihnă S emnează Grefier șef Secția a I-a civilă R ed.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:E. B.
| ← Decizia civilă nr. 2968/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4069/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
