Decizia civilă nr. 4942/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4942/R/2011

Ședința noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.

GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA (FOSTĂ SOCIETATEA COMERCIALĂ A. - R. A. SA B.) împotriva sentinței civile nr. 1. din 16 mai 2011, pronunțată de Tribunalul

Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată R. R., având ca obiect pretenții.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 21 noiembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A Î n urma deliberării, reține că prin acțiunea civilă înregistrată la aceastăinstanță sub numărul de mai sus reclamanta R. R. a chemat în judecată pe pârâta S. A. S. B., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: bonusul acordat în baza anexei la C. C. de M. (al 13-lea salariu), pentru perioada (...) - (...); dobânda legală de la data scadenței fiecărei sume, până la plata efectivă, cu plata cheltuielilor de judecată în măsura efectuării lor.

La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Bistrița N ăsăud în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. R., împotriva pârâtei SC A. SA B., ca fiind întemeiată și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei un bonus pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, în condițiile articolului 8.1.2 din regulamentul de salarizare, sumă la care se va calcula dobânda legală aferentă bonusului cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 de la data scadenței plății și până la plata efectivă a sumei datorate. Fără cheltuieli dejudecată.

Hotărârea se fundamentează pe următoarele considerente:

Reclamanta a fost angajata pârâtei S. A. S. B. în perioada 15 octombrie

2003-29 august 2009, conform mențiunilor din carnetul de muncă și contractul individual de muncă depuse în copie la dosar. Ca atare, în cursul anului 2009, reclamanta a prestat activitate în cadrul pârâtei în perioada 1 ianuarie 2009 - 29 august 2009, aspect necontestat în prezenta cauză.

La data de 1 iulie 2008 la nivelul societății pârâte s-a înregistrat contractul colectiv de muncă nr. 3., valabil conform art. 6 alin. 1 și art. 60 pe durata unui an de zile, cu începere din momentul înregistrării sale, 1 iulie 2008.

A., prevederile contractului colectiv de muncă nr. 3. s-au aplicat în intervalul 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, aspect recunoscut de ambele părți, așa cum rezultă din pozițiile exprimate în scris.

Potrivit art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3941/(...), anual, după închiderea situațiilor financiare pentru fiecare dintre salariații sucursalei se acordă un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculat astfel:

1. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mare de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bază brut lunar;

2. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursalei este mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonus egal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brut lunar.

Analiza realizării planului la nivel de sucursală se face conform art. 8 al regulamentului de salarizare și anume prin compararea primelor de asigurare brute încasate la nivel de sucursală cu planul comunicat de sucursala respectivă conform art. 3 al regulamentului.

Potrivit art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului îi revineobligația de a acorda reclamantei toate drepturile ce decurg din lege și dincontractele colective de muncă, astfel încât reclamanta este îndreptățită la plata bonusului aferent anului 2009 reglementat de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare, parte integrantă a contractului colectiv de muncă nr. 3., conform art.

61 al contractului, pe perioada aplicabilității acestui contract 1 ianuarie 2009 -

30 iunie 2009, contract ce constituie legea părților și care poate cuprinde clauze privitoare și la alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, în afara condițiilor de muncă și a salariului, conform art. 236 alin. 1 și 4 din Codul muncii.

Executarea contractului colectiv de muncă are caracter obligatoriu (potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, act normativ în vigoare la data formulării pretențiilor; art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care prin art. 224 lit. d a abrogat Legea nr. 130/1996, republicată), sancțiunea neexecutării fiind angajarea răspunderii persoanelor cărora le incumbă obligația plății bonusului cuvenit reclamantei, potrivit art. 243 alin. 1 și 2 din Codul muncii.

Dat fiind faptul că între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă s-au purtat negocieri în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă pe anii 2009-2010, care s-au finalizat prin înregistrarea noului contract nr. 175/(...), aplicabil de la data înregistrării sale - 19 ianuarie 2010 -, că nu există nici o dovadă că ulterior expirării contractului colectiv de muncă nr. 3. ambele părți au continuat să-și îndeplinească obligațiile asumate prin acest contract, tribunalul nu a putut reține teza prelungirii aplicabilității contractului colectiv de muncă nr. 3. după data expirării sale - 30 iunie 2009.

În aceste condiții, reținându-se lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 30 iunie 2009, pe perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2009, lipsa vreunei prevederi privitoare la bonusul solicitat în cuprinsul contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, pretențiile reclamantei pe perioada 1 iulie 2009 -

29 august 2009, constând în plata bonusului prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul nr. 3. și a dobânzii legale aferente, nu sunt întemeiate, fiind respinse ca atare.

În ceea ce privește pretențiile reclamantei pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, constând în plata bonusului anual, desigur proporțional cu perioada amintită, acestea sunt întemeiate, întrucât ele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă nr. 3. aplicabil perioadei reținute.

Sub acest aspect nu se poate reține apărarea pârâtei în sensul că regulamentul de salarizare se referă în art. 8.1.2 numai la bonusul aferent anului

2008. Textul art. 8.1.2 al regulamentului parte integrantă a contractului colectivde muncă aplicabil nu face o asemenea precizare, ci dimpotrivă reglementează dreptul la acest beneficiu anual. Cum contractul colectiv de muncă nr. 3. este aplicabil în perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009 este evident că la închiderea situației financiare pe anul 2009 - 31 decembrie 2009 - actul era în vigoare și trebuie să producă efecte.

Pe de altă parte, așa cum s-a atestat atât de reclamantă, cât și de pârâtă, bonusul pe anul 2008 s-a achitat în întregime. Or, atât timp cât pârâta recunoaște și susține aplicabilitatea contractului colectiv de muncă nr. 3., conform legii, din momentul înregistrării sale - 1 iulie 2009, este evident că plata acestui drept s-a realizat numai parțial în temeiul acestui contract colectiv de muncă, respectiv numai pentru perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2008, pentru perioada anterioară cuprinsă între 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008 plata fiind făcută în temeiul contractului colectiv de muncă anterior, pe anii 2007-

2008.

Prin urmare, teza aplicabilității dispozițiilor art. 8.1.2 din regulamentul anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3. numai în privința anului 2008 nu poate fi reținută, nefiind întemeiată.

Nu este justificată nici apărarea pârâtei în sensul că bonusul nu s-ar cuveni pe anul 2009, dat fiind faptul că S. B. M. a societății pârâte a înregistrat pierderi în cursului anului financiar 2009.

În primul rând, din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (f. 149) rezultă că până la data de 4 februarie 2010 la nivelul județului B.-N. a funcționat S. B. a pârâtei.

Prin urmare, faptul că S. B. M. a înregistrat pierderi nu are nici o relevanță în cauză, atâta timp cât pe perioada în litigiu 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 exista și desfășura activitate S. B., entitate independentă de S. B. M.

Pe de altă parte, art. 8.1.2 al regulamentului de salarizare nu condiționeazăplata bonusului de obținerea de câștig, de profit de către pârâtă. Conform textului legal ce stă la baza pretențiilor formulate, bonusul se acordă ținând seama de procentul de realizare a planului.

A., dacă planul se realizează în proporție de 1. sau mai mult, bonusul este egal cu un salariu de bază brut lunar. Dimpotrivă, dacă procentul este mai micde 1. bonusul este egal cu procentul de realizare a planului aplicat asuprasalariului de bază brut lunar.

Or, conform art. 8 al regulamentului, pentru analiza realizării planului se compară primele de asigurare brute încasate la nivelul sucursalei cu planul comunicat de sucursală, indiferent dacă în final societatea înregistrează profit sau pierdere, după deducerea cheltuielilor efectuate. Ca atare, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 reclamantei i se cuvine plata bonusului aferent anului 2009, prevăzut de art. 8.1.2 din regulamentul de salarizare anexă la contractul colectiv de muncă nr. 3..

Suma datorată suportă riscul devalorizării, astfel că, în temeiul art.161 alin.4 coroborat cu art.2 din OG nr.9/2000 debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferente sumei cuvenite pe perioada

1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.

În baza considerentelor reținute și a textelor legale invocate, tribunalul a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantă și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei un bonus pentru perioada 01 ianuarie

2009 - 30 iunie 2009, în condițiile articolului 8.1.2 din regulamentul de salarizare, nefiind justificate pretențiile ulterior datei de 30 iunie 2009 motiv pentru care nu au fost acordate, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă bonusului cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 de la data scadenței plății și până la plata efectivă a sumei datorate; Nu au fost efectuate cheltuieli de judecată de către reclamantă.

Împ o tr iv a aces te i h o tăr âr i a decl ar at r ecurs pârâta SC A. R. A. S. B.,solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fondul cauzei, în principal, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar, respingerea în tot a acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Societatea recurentă învederează că în raport de obiectul cauzei - neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, este incident termenul de prescripție de 6 luni, reglementat de art. 283 al. 1 lit. e din Codul Muncii.

Referitor la temeiul juridic pentru acordarea bonusului pe anul 2009, subliniază recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, deși nu a operat o prelungire a CCM-unitate pe anii 2008-2009, care a încetat la data de (...), intimata trebuia sa beneficieze de bonusul anual, pentru perioada (...)-(...). CCM-ul menționat si-a produs efectele pe o perioada de un an, respectiv 0(...)- (...), astfel ca la data scadentei obligatei de plata a bonusului anual pe anul

2009, respectiv (...), acesta nu-și mai producea efectele.

Momentul scadenței bonusului solicitat îl reprezintă închiderea situației financiare pentru anul 2009, respectiv (...), dată la care însă nu subzista nici un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acordarea acestui bonus nu se justifică.

Bonusul pe anul 2008 nu a fost achitat salariaților în baza a doua CCM- uri, ci în baza CCM-unitate valabil la data scadentei obligației de plata, respectiv (...), deci în baza CCM-unitate nr. 3941/0(...), valabil pe o perioada de un an, deci pana la (...). Conform interpretării instanței de fond, atât bonusul pe anul

2008, cât și bonusul pe anul 2009, au același temei juridic, respectiv CCM- unitate nr. 3941/0(...), ceea ce nu poate fi primit, în principal deoarece la data de (...) CCM-unitate nr. 3941 nu mai era valabil, și în subsidiar deoarece un CCM-unitate nu poate reglementa doua bonusuri, fiind încheiat pe o perioada determinata de 12 luni.

A lua drept fundament totalul încasărilor pe anul 2009, care reprezintă o medie a celor 12 luni, și a aplica rezultatul numai pentru perioada ianuarie- iunie 2009 reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 8.1.2.din Regulamentul de S., A. a CCM-unitate pe anii 2008-2009, întrucât aceste dispoziții prevăd plata unui bonus în funcție de realizări și, contrar reținerilor instanței de fond, acest bonus reprezintă o prima, un stimulent acordat salariaților.

Mai mult, CCM-unitate pe anii 2008-2009 reprezintă voința părților, iar clauzele acestuia trebuie interpretate în sensul avut în vedere de părți, la negociere, or în niciun caz părțile nu au dorit gratificarea salariaților, în condițiile în care pierderile ar fi mal mari decât încasările, întrucât consecințele unei astfel de interpretări ar produce efecte drastice în ceea ce privește posibilitățile de redresare economica ale A..

De asemenea, recurenta face trimiteri la practica judiciară în materie.

Deși legal citată, intimata R. R. nu și-a exprimat poziția procesuală în recurs. În probațiune s-au depus înscrisuri și practică judiciară.

Trecând la soluționarea cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, constată că art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.

De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unui bonus neacordat ce face parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

În privința fondului cauzei, Curtea observă că disputa părților litigantepoartă asupra existenței fundamentului de acordare a acestui bonus.

A., constată că solicitarea reclamantei intimate de acordare a bonusului pentru perioada lucrată în anul 2009, respectiv (...) - (...), se întemeiază pe dispozițiile art. 8.1.2 din Regulamentul de salarizare pe anul 2008-2009, anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...). Consideră reclamanta că, contractul colectiv de muncă menționat este aplicabil pe perioada (...) - (...), respectiv, că acesta are valabilitate pentru o parte a exercițiului financiar aferent anului calendaristic 2009.

Pe poziția antagonică se situează societatea recurentă, care opinează că, raportat la data acordării bonusului solicitat, contractul colectiv de muncă evocat nu mai era în vigoare, astfel că nu mai subzista nici un temei care să justifice acordarea bonusului.

Curtea notează că lămurirea cauzei se poate face numai pornind de la intenția reală a părților. A. reține că aceasta s-a materializat prin încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 3941/0(...) și a Regulamentului de salarizare pe anul 2008-2009, anexă la acest contract. Acest CCM și-a produs efectele pe o perioadă de 1 an, respectiv 0(...) - (...), aspect necontestat de nici una din păți.

Potrivit art. 8.1.2 din Regulamentul de salarizare pe anul 2008-2009, anexă la CCM , părțile semnatare au stabilit că „anual după închiderea situațiilor financiare potrivit legislației aplicabile - pentru fiecare dintre salariații sucursaleise va acorda un bonus egal cu maximum un salariu de bază brut lunar, calculatedupă cum urmează:a. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale este mai mare decât

1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește încă un salariu de bazăbrut lunar;b. dacă procentul de realizare a planului de încasări anuale la nivelul sucursaleieste mai mic de 1., fiecare dintre salariații sucursalei respective primește un bonusegal cu procentul de realizare a planului aplicat asupra salariului de bază brutlunar. ";

Pornind de la dispoziția expusă, Curtea apreciază că în mod evident intenția părților semnatare a fost în sensul acordării bonusului solicitat, însă nu pur și simplu, ci condiționat de nivelul de realizare a planului de încasări anuale. Cum nivelul de realizare a planului de încasări anuale corespunde momentului încheierii exercițiului financiar, respectiv 31 decembrie, doar din acel moment se naște în patrimoniul salariaților dreptul de a beneficia de bonusul menționat. Așadar, acordarea acestui bonus nu are nici o legătură cu perioada efectiv lucrată de salariați pe parcursul unui an calendaristic.

În contextul expus și având în vedere că CCM la nivel de unitate s-a încheiat doar pentru 1 an, respectiv 0(...) - (...), este fără putință de tăgadă că părțile nu au putut avea în vedere la momentul încheierii acestuia decât acordarea bonusului o singură dată, respectiv pentru anul fiscal 2008.

În baza raționamentului expus și reținând că, contractul colectiv de muncă nr. 3941/0(...) a încetat la data de (...), Curtea constată că acesta nu mai era în vigoare la data de (...) și, prin urmare, nu putea constitui fundamentul de acordare a bonusului solicitat de reclamantă.

Ținând seama de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul societății pârâte și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge în întregime acțiunea dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S. G. R. A. R. S. împotriva sentinței civile numărul 1. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamantei R. R. în contradictoriu cu pârâta .C. G. R. A. R. S.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

L. D. D. G. S. D. C. M.

Red. /dact./ DG

2 ex./(...)

Jud.fond: M.L.B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4942/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă