Decizia civilă nr. 5084/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 5084/R/2011
Ședința publică din data de 6 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: C. M. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1482 din 09 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), precum și recursurile declarate împotriva aceleiași hotărâri de P. M. B. M. și C. LOCAL B. M. privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați I. Ș. J. M., Ș. CU C. I - V. „. G. B. MAR, Ș. CU C. I - V. „. I. B. M. și G. N. 2 B. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea văzând că atât recurentul prin recurs cât și intimatul prin întâmpinare, au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1482 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr.
(...), au fost respinse excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive invocate de pârâții P. M. B. M., C. local al M. B. M. și Ministerul Finanțelor
Publice prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. „Octavian G. B. M., Ș. cu clasele I-V. A. I. B. M. - S. G. nr.2 B. M., C. Local B. M., P. orașului B. M., Ministerul
Finanțelor Publice B.
Au fost obligate pârâtele Ș. cu cls.I-V. „Octavian G. B. M. și Ș. cu cls.I-V.
„A. I. B. M. - S. G. nr.2 B. M. să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: D. M., B. M., C. A., P. M., N. S., P. M., B. V., C. M., R. E., I. E., C. A. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din L. nr.128/1997, începând cu (...) până la (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din L. nr.128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M., P. orașului B. M. și Ministerul
Finanțelor Publice să asigure sumele necesare efectuării plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt nefondate excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâților C. local al M. B. M. și P. M. B. M.:
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Prin urmare, C. local al municipiului B. M. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ- teritoriale, aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H. nr. 2. pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H. nr. 2., unde, de asemenea, se prevede că „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.
S-a reținut în acest sens dispozițiile art. 23 din L. nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesuluilegitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, L. contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.
Instanța a apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții, C. local al M. B. M. și P. municipiului B. M., au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din L. nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din
L. nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M inisterul Finanțelor Publice, instanța a reținut, că potrivit art. 19 din L. nr.
500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciazăcă legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și ca urmare a respins excepția invocată.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare ladispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 50 alin 1 și 2 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, „personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din O.G. nr. 15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.
Această ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 din L. nr. 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin 2 din O.G. nr. 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr.330/2009 și a prevederilor punctului 6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009, se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din L. nr. 128/1997, până la data de (...), respectiv până la apariția L. cadru nr. 284/(...).
Potrivit adeverinței depusă de pârâta Ș. cu clasele I-V. Octavian G., aflată la fila 9 din dosar, începând cu data de 1.IX.2008 nu s-au mai acordat tranșele suplimentare de vechime angajaților acesteia.
Potrivit adeverinței nr. 81/16 martie 2010, depusă la fila 10 din dosar, membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajați ai școlii cu clasele I-V. Octavian G. și au o vechime în învățământ la (...) de 32 ani D. M., B. M. de 34 de ani, C. A. de 36 de ani, P. M. de 32 de ani, N. S. de 38 de ani, P. M. de 36 de ani, B. V. de 37 de ani, C. M. de 36 de ani, R. E. de 37 de ani, I. E. de 33 de ani, C. A. de 37 de ani.
Așa fiind, acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. Local B. M.solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantul S. L. din Î. M..
În motivare, pârâtul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive a acestuia.
Conform art.41 coroborate cu art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din L. 215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într- un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești. Sunt citate prevederile art. 20 și 21 din L. 215/2001, republicată.
C. Local este, potrivit art.23 din L. 215/2001, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ
(hotărăște, avizează, aprobă etc., conform art. 36 din L. nr. 215/2001) în problemele de interes local.
Pornind de la obiectul procesual spre calitatea procesuală se constată că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial, în orice alt caz lipsind calitatea procesuală pasivă.
C. Local B. M. nu este angajatorul reclamantei și între părți nu există raporturi juridice de muncă, iar calitatea de ordonator de credite o are primarul.
Prin recursul declarat de P. municipiului B. M. s-a solicitat modificareasentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a reiterat excepțiile lipsei capacității și calității procesuale pasive, cu argumentele dezvoltate și în recursul pârâtului C. local al mun. B. M., cu referire la dispozițiile art. 77 și 21 din L. nr. 215/2001.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul F inanțelor Publice B. prin D. G. a F. P. M. solicitând modificarea sentinței atacateîn sensul respingerii obligării la alocarea sumelor necesare plății drepturilorbănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul arată că nu are raporturi juridice cu reclamanții, sens în care invocă lipsa calității procesuale pasive. Arată că drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractele colective de muncă la nivelul I. Ș. J. M., la care recurentul nu este parte.
Potrivit art.8 din L. nr.69/2010 a responsabilității fiscale-bugetare
Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscală-bugetară.
Același acte normative prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificării bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugetul și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat
și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art.21 alin.4 din L. nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia C. fiscal cu privire la acesta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și pentru plata contribuției României la bugetul U. E.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine
G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, respectiv:
„(1) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitata și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
(2) Nici o cheltuiala nu poate fi înscrise în bugetele prevăzute la art. 1 alin.
(2) si nici angajata și efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
(3) Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțata și plătită daca nu este aprobata potrivit legii și nu are prevederi bugetare";.
Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul S . L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor.
În motivare, reclamantul a citat prevederile art. 19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, ce enumeră atribuțiile M.ui F. P. în domeniul finanțelor publice.
Cu privire la recursul C. local invocă dispozițiile art. 167 din L. nr.84/1995, art. 41 alin. 1 și art. 42 C.proc.civ., art. 36 alin. 4 lit. a) din L. nr.
215/2001 iar în ce-l privește pe primarul municipiului B. M. face trimitere la calitatea sa de ordonator principal de credite și la dispozițiile art. 63 alin. 4 lit. b), art. 4 din O.G. nr. 2..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate șia apărărilor invocate, Curtea, cu majoritate de opinii, reține următoarele:
În primul rând, se constată că deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea tuturor pârâților la plata tranșelor suplimentare de vechime, raportat la practica încetățenită în materie privitoare la finalitatea pentru care sunt împrocesuați acești pârâți, prima instanță a interpretat această cerere ca vizând în fapt obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor litigioase, prin efectuarea demersurilor specifice acestora în acest proces, conform competențelor legale.
Or, în acest context, nu poate fi reținută excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților.
Nu poate fi vorba nici despre lipsa capacității procesuale pasive, având în vedere următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, argumentele pârâților C. local și P. mun. B. M. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...)
„consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din L. nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
În mod evident, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la „. drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr. 500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr. 3..
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții însemnate în ceea ce privește fundamentarea și asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor cuvenite salariaților unităților din învățământ, care rezultă din H. 2., H. nr.1618/2009.
Conform art.40 din H. 2., după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Art.45 din aceeași hotărâre prevede că ordonatorii terțiari de credite întocmesc trimestrial și anual situații financiare privind execuția bugetară, în conformitate cu normele metodologice ale M.ui F. P.
Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiileprivind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr. 3 și 4 și le transmit C. Național pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
De asemenea, potrivit art.46 din hotărâre, C. Național pentru Finanțarea
Î.ului Preuniversitar, pe baza datelor transmise de inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină.
Pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii M.ui Educației și Cercetării, însoțite de propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Conform art.3 alin.3 din H. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generic, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. P. M. B. M. și C. Local B. M. împotriva sentinței civile nr. 1482 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 6 decembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECATORI, I. T. L. D. C. M.cu opinia separată N . N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. H. D. M.
Cu opinia separată a doamnei judecător L. D. în sensul admiterii recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., P. M. B. M., C. Local B. M., modificarea parțială a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
1.Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice .
Prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea dechemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul căreprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministe rul Finanțelor Publice are calitate de pârât, constat că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar opiniei majoritare, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză..
De asemenea, reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. 128/1997.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. apreciez că în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9
C.pr.civ. recursul trebuia admis, iar sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
2. Recursurile P.ui M. B. M. și C. Local al M. B. M.
Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților P. M. B. M. și C. Local al M. B. M. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din L. 128/1997.
În raport de pretențiile formulate de reclamant, în măsura în care au fost soluționate prin hotărârea atacată, aspect care însă nu mai poate fi examinatîn recursul pârâților, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților P. M. B. M. și C. Local al M. B. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții P.
M. B. M. și C. Local al M. B. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
Conform art.167 alin. din L. nr.84/1995 finanțarea de bază (care include
și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.
Conform art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. M. B. M. este ordonator principal de credite al bugetului M. B. M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv M. B. M., art. 62 alin. (1) din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, constat că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Drept urmare, consider că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al.
1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, apreciez că recursurile declarate de pârâții P. M. B. M. și C. Local al M. B. M. trebuiau admise, iar sentința modificată parțial în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâților pentru lipsa calității procesuale pasive.
JUDECĂTOR L . D.
Red.DL
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 1157/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2628/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
