Decizia civilă nr. 5117/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5117/R/2011
Ședința publică din data de 7 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I. C. împotriva sentinței civile nr. 758 din 12 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată A. D. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 noiembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată s-a conformat dispozițiilor instanței, depunând la dosar actele solicitate.
Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinare, rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. M. reclamantul P. I. C. a chemat în judecată pe pârâta A. D. S., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 2243 lei reprezentând diferențele rămase neachitate din drepturile salariale aferente lunilor iulie, august și septembrie
2010, așa cum au fost convenite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ADS, cât și prin contractul individual de muncă, la plata dobânzii legale, pentru fiecare zi de întârziere până la plata în integralitate a drepturilor salariale, la plata daunelor cominatorii în valoare de 1000 lei pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței și până în momentul în care pârâta se va conforma și va proceda la punerea în executare a acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 309/(...), modificat prin 14 acte adiționale.
Prin ultimul act adițional s-a stabilit salariul său tarifar brut, pentru funcția de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice -Serviciul contencios și vicepreședinte al S.ui S. din cadrul ADS, la suma de 4212 lei .
A mai arătat că drepturile salariale aferente lunilor iulie, august și septembrie 2010 i-au fost parțial achitate, rămânând un rest de plată pe luna iulie de 750 lei, pe luna august de 758 lei, iar pe luna septembrie de 735 lei. Prin adresa nr. 24718/(...) angajatorul certifică că salariul aferent lunii iulie 2010 este, conform contractului individual de muncă și a timpului efectiv lucrat -de
4306 lei brut, respectiv 3002 lei net, din care s-a achitat parțial doar 2252 lei net.
Prin neachitarea în integralitate a salariilor aferente lunilor iulie, august și septembrie 2010 s-au încălcat reglementările în vigoare care garantează dreptul la remunerație conform muncii prestate, respectiv C., C. muncii, C. colectiv de muncă al ADS, contractul individual de muncă nr. 3., art. 969 Cod civil.
În drept s-au invocat prevederile art. 109, 112 Cod civil, C. muncii, contractul colectiv de muncă.
La data de (...) reclamantul a depus o cererea precizatoare și completatoare solicitând și obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu de 41% aferent lunii octombrie 2010, pe lângă capetele de cerere din cererea introductivă pe care le-a menținut.
A arătat reclamantul că în data de (...) angajatorul a făcut plata parțială a salariului său, respectiv i-a achitat doar 59% din drepturile salariale pe octombrie 2010.
Pârâta A. D. S., prin întâmpinare, a învederat instanței că la data de (...) s- a încheiat C. colectiv de muncă la nivelul ADS pentru anii 2008-2010 înregistrat la D. de muncă și P. B. sub nr. 5648.
La data apariției L. nr. 329/2009, la nivelul A. D. S. era încheiat și în derulare contractul colectiv de muncă, conținând anumite drepturi și obligații.
Potrivit H.G. nr. 1503/2009 privind reorganizarea A. D. S. adoptată în baza L. 329/2009 art. 1 „se reorganizează A. D. S., ca instituție de interes public cu personalitate juridică, în subordinea M. A., P. și D. R., art. 2 stabilind că
„finanțarea instituției se realizează integral de la bugetul de stat, prin bugetul M. A., P. și D. R..
Pârâta a învederat că prin adoptarea acestui act normativ, A. D. S. i s-a schimbat doar regimul de finanțare, respectiv din instituție finanțată integral din venituri proprii în finanțată integral de la bugetul de stat.
Potrivit adresei nr. 181.931 din (...) a B.ui de resurse umane din cadrul ADS, pentru lunile iulie, august, septembrie 2010 diminuarea drepturilor salariale s-a realizat pe baza L. 1..
În probațiune pârâta a depus adresele nr. 26789/(...), nr. 1./(...).
Prin sentința civilă nr. 758/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins cererea formulată și precizată de reclamantul P. I. C.,împotriva pârâtei A. D. S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul P. I. C. este angajatul pârâtei începând din data de (...) în baza contractului individual de muncă nr. 309/(...) pe funcția de consilier juridic, prin actul adițional nr. 14/(...) stabilindu-se în favoarea acestuia un salariu tarifar brut de 4212 lei .
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul, afirmând că în lunile iulie, august, septembrie și octombrie 2010 i s-au achitat parțial drepturile salariale, a solicitat obligarea pârâtei la plata restanțelor, a dobânzilor legale aferente acestora, sub sancțiunea daunelor cominatorii.
De menționat că pârâta A. D. S. a fost înființată prin L. 2. ca și instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, în subordinea M. A., Alimentației și P., (art. 4 al. 1), la data încheierii C.ui colectiv de muncă la nivel de ADS pe anii 2008-2010, înregistrat la D. de muncă și P. B. sub nr. 5648/(...), având statutul juridic și regimul de finanțare susmenționat.
Prin L. nr. 329/2009, legiuitorul, urmărind reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea E. și R., încheiat la B. și B. la data de 23 iunie 2009 și din
Acordul stand-by încheiat între R. și Fondul Monetar Internațional, a instituitmăsuri cu caracter excepțional, printre care și reorganizarea unor autorități și instituții publice.
Potrivit art. 3 din L. 329/2009 reorganizarea autorităților și instituțiilor publice s-a realizat prin una dintre modalitățile prevăzute la lit. a-f din acest text de lege.
În cazul pârâtei, conform art. 4 și a anexei 1 punctul 61 din L. 329/2009, reorganizarea s-a realizat prin reducere de posturi și schimbarea regimului de finanțare, A. D. S. devenind, în baza acestuia act normativ și a H.G. 1503/2009, instituție de interes public cu personalitate juridică, în subordinea M. A., P. și D. R., finanțarea sa realizându-se integral de la bugetul de stat, prin bugetul M. A., P. și D. R.
Apoi, prin L. cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a reglementat stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, art. 1 al. 2 al acestei legi stabilind că începând cu data intrării ei în vigoare, în tot sau în parte, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Având în vedere că pârâta A. D. S. devenise, în baza L. 329/2009 și a H.G. 1503/2009, instituție finanțată integral de la bugetul de stat, salarizarea personalului său intra sub incidența L. 330/2009, așa cum reiese din art. 2 al. 1 lit. a din lege.
Potrivit art. 30 al. 5 din L. 330/2009, „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009";.
La scurt timp după publicarea L. 330/2009 în Monitorul Oficial ( 9 noiembrie 2009), între pârâtă, în calitate de angajator, și S. S. din ADS s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de ADS pe anii 2008-2010, ce a fost înregistrat la D. de muncă și P. B. sub nr. 5130/(...) și prin care părțile semnatare au convenit majorarea salariului de bază minim brut negociat începând cu data de (...), de la 1163 lei la 1512 lei lunar (fila 25), majorare reflectată ulterior și în contractul individual de muncă al reclamantului, prin actul adițional nr. 14 /(...).
Apoi, prin art. 1 din O.U.G. 1., s-a stabilit că salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile L. nr. 329/2009 din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate, al. 3 al art. 1 menționând că după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menționat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine sau în finanțare, după caz.
C. colectiv de muncă la nivel de ADS pe anii 2008-2010 nr. 5648/(...) și actul său adițional nr. 1 a expirat la data de (...), dată de la care, conform art. 1 al 3 din O.U.G. 1., personalul ADS a fost reîncadrat în noile funcții și salarizat potrivit L. cadru nr. 330/ 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Așadar, până în luna septembrie 2010 inclusiv, drepturile salariale ale reclamantului au fost cele stabilite potrivit C.ui colectiv de muncă la nivel de ADS pe anii 2008-2010 și a actului adițional nr. 1 din (...), iar după expirarea acestuia, la (...), cele stabilite de ordonatorul principal de credite M. A. și D. R., în temeiul L. 330/2009, iar nu de pârâtă însăși.
Potrivit adresei nr. 24718/(...) emise de D. E. a ADS, pentru luna iulie 2010 reclamantului i s-a plătit un salariu de 2252 lei net, cu o diminuare de 25% față de salariul net de 3002 lei care i se cuvenea conform contractului individual de muncă și a timpului efectiv lucrat (f.32) .
Adresa nr. 25638/(...) emisă de D. E. a ADS atestă faptul că și salariul reclamantului aferent lunii august 2010 a fost diminuat cu 25%, respectiv acesta a încasat un salariu net de 2219 lei în loc de 2977 lei net cât i se cuvenea conform contractului individual de muncă și timpului efectiv lucrat (f.34) .
Apoi, în luna septembrie, reclamantul a încasat cu titlu de salariu o sumă netă de 2203 lei în loc de 2938 lei cât i se cuvenea conform contractului individual de muncă și timpului efectiv lucrat (f. 33 adresa 25638/(...)), deci tot diminuat cu 25%.
Potrivit adresei nr. 27287/(...) a ADS, în luna octombrie 2010 reclamantul a încasat un salariu de 1746 lei net, față de cel de 2959 lei net corespunzător contractului individual de muncă și timpului efectiv lucrat (f.69).
În adresa nr. 1. din (...) emisă de B. R. U. al ADS, diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului s-a realizat în baza L. 1. (fila 63).
Potrivit art. 1 al. 1 al L. nr. 118/(...) privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice și din celelalte unități bugetare este că salariile acestuia se suportă din fondurile special defalcate de la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale și, drept consecință, salariul nu este negociabil, libertatea contractuală a părților fiind în cea mai mare parte suplinită de legiuitor. A. în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.
Referitor la pretențiile reclamantului instanța a reținut că, în speță, este vorba despre o restrângere a dreptului de a primi salariul în cuantumul stabilit prin contractul individual de muncă.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională în D. nr. 872 din 25 iunie 2010, salariul este o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat șiangajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Stabilind că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, Curtea Constituțională a constatat că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat că L. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este constituțională, reținând că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului și că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu
25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit
(reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Restrângerea dreptului reclamantului de a primi salariul integral a fost prevăzută de lege, pentru o perioadă de 6 luni și mai înainte ca acesta să presteze munca pentru care urma a fi remunerat cu aplicarea L. 1., iar drepturile salariale stabilite prin C. colectiv de muncă la nivel de ADS pe anii 2008-2010 și a actului său adițional nr. 1 au fost menținute până la încetarea valabilității acestuia, moment din care s-au aplicat L. 330/2009 și O.U.G. 1..
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându- se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
Întinderea marjei de apreciere de care se bucură statele semnatare variază ca întindere în raport de domeniul și dreptul garantat, vizate de măsura politică legislativă analizată.
În primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
Aceasta este, practic, urmarea directă în sistemul de drept român a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat prin art. 1 al. 4 din C. revizuită.
Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală sau ce țin de politicile socio-economice.
În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de
Curtea Constituțională în D. nr. 872 și 874 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție,respectiv situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului pe lunile vizate de acesta este legală și, în consecință, în temeiul prevederilor legale invocate, a respins ca nefondată cererea formulată și completată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. I. C., solicitândmodificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul critică hotărârea prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., arătând următoarele:
La data apariției L. nr. 329/2009, la nivelul A. D. S. era încheiat și în derulare contractul colectiv de muncă, conținând anumite drepturi și obligații.
Astfel, salariații ADS sunt încadrați pe bază de contract individual de muncă și contract colectiv de muncă, modalitate de încadrare realizată încă de la înființarea ADS din anul 2001. La data introducerii cererii de chemare în judecată, cele două tipuri de contracte erau în vigoare și produceau depline efecte juridice, având reglementate drepturi și obligații, atât în sarcina angajatorului, cât și a angajaților.
Prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 1. acestor contracte colective de munca li s-a recunoscut valabilitatea de către G.
Menționează recurentul că prin actul adițional cel mai recent la contractul său individual de muncă, salariul său tarifar brut a fost stabilit la suma de 4.214 lei, scadent în data de 12 ale lunii următoare, celei pentru care se face plata.
La nivelul A. D. S. era, de asemenea încheiat, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, C. colectiv de muncă pentru anii 2008 - 2010, înregistrat la D. B. sub nr. 5648, iar potrivit art. 46 din acest contract plata salariilor se face lunar, la data de 12 ale lunii următoare, pentru luna în curs.
Angajatorul nu a respectat termenul de plată al drepturilor salariale, acestea fiind achitate cu întârziere. Drepturile salariale aferente lunilor iulie, august, septembrie 2010 i-au au fost achitate în proporție de 75%, cele aferente lunii octombrie 2010 în proporție de 59%, fără a exista între părți negociate alte clauze contractuale și perfectate acte adiționale în acest sens și totodată nicio bază legală ca fundament, dimpotrivă prevederile OUG nr.1. ce stabilesc în mod expres contrariul, obligativitatea respectării contractelor colective de muncă până la momentul expirării acestora.
Prin urmare, prin neachitarea în integralitate a salariului aferent lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2010, s-au încălcat reglementările legale în vigoare care garantează dreptul la remunerație, conform muncii prestate, respectiv C. R., C. M., C. C. de M. al ADS, contractul individual de muncă nr.
65/(...), art. 969 C. civil.
Susține recurentul că S., terț raportat la contractul individual de munca, încheiat între angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora în mod direct, prin edictarea unei legi în acest sens, căci protecția juridica a raportului de muncă stabilit contractual este aceeași atât pentru personalul bugetar, cât și pentru cel încadrat la angajatori privați.
Deși nu a fost încheiat act adițional la contractul individual de munca de micșorare a salariului său, angajatorul a reținut o parte din salariile datorate conform contractului individual de muncă.
Susține recurentul că reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. nr.1. încalcă prevederile art. 17 din Declarația Universală a D. O. si pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la C.pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, care privesc protecția proprietății, raționamentul instanței de fond, diametral opus acestei susțineri, fiind profund neîntemeiat.
Recurentul invocă dispozițiile art. 20 din C. R., arătând că dacă instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila.
Pe de altă parte, constatarea Curții Constituționale a R., în cuprinsul deciziilor nr. 8. și nr. 874/ 2010, ca L. nr. 1. nu încalcă dispozițiile Constituției R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte.
Recurentul face referire la decizii ale Curții Europene a D. O. privind noțiunea de "bun" in sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol, (cauzele Rafinăriile grecești Stran si Stratis Adreadis împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie
1994, cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, 6 martie
2003; cauza Pressos Compania Naviera S.A. si alții, subliniind că în Hotărârea din 15 iunie 2010 in cauza M.u împotriva R. (cererea nr.12821/05), Curtea E. a
D. O. de la S. s-a pronunțat in mod expres in sensul ca salariul reprezintă un bun in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol.
Consideră că reducerea salariului său cu 25% pe o perioada de 3 luni și cu
41%, pentru cel aferent lunii octombrie și lipsirea sa de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Susține recurentul că din perspectiva jurisprudenței CEDO ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, dacă s-a menținut un "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. (cauza Pressos Compania Naviera S.A. si alții contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005; Cauza Strain si alții împotriva R., publicata in M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006).
Privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvata în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.
Susține recurentul că L. nr.1. nu îi oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate. L. totala a despăgubirilor nu se poate justifica, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de G. pentru a o justifica. In cuprinsul L. nr.1., a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. L. totală a despăgubirilor a impus reclamantului o sarcina disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul său de proprietate. garantat de art. 1 din Protocolul nr.
1.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului său de proprietate, care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. In aceste condiții consideră că, prin reducerea salariului bugetarilor cu 25% in baza L. nr.1., au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1. Ca urmare a acestei constatări și înaplicarea dispozițiilor art. 41 din C., consideră recurentul că este îndreptățit la restituirea sumelor de bani aferente acestui procent, reținute in mod nelegal.
A mai arătat recurentul că prima instanță a respins în mod neîntemeiat capătul doi de cerere, astfel cum a fost precizat la termenul de judecată din data de (...).
Reîncadrarea personalului din cadrul ADS, conform prevederilor OUG nr.
1., a fost efectuată de conducerea ADS, începând cu luna noiembrie 2010 și nu începând cu (...), așa cum reține Tribunalul Maramureș.
Menționează recurentul că în data de (...), a primit adresa nr. 181.689/(...), prin care angajatorul A., i-a adus la cunoștință noua funcție stabilită de ordonatorul principal de credite, M. A. și D. R., precum și drepturile salariale de care beneficiază începând cu data de (...).
Ca temei al acestei reîncadrări, angajatorul a invocat O. nr. 2291/(...) al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, privind asimilarea funcțiilor din cadrul A. D. S., modificat prin O. nr. 2301/(...), O. nr. 2300/(...) al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale privind aprobarea statului de funcții al ADS și D. colectivă nr. 182/(...) a președintelui ADS.
Diminuarea cu procentul 41% a drepturilor salariale, aferente lunii octombrie 2010, nu are niciun temei legal, excedând chiar dispozițiilor L. nr. 1..
Dacă în ceea ce privește perioada iulie - septembrie 2010, prima instanța a solicitat relații de la angajator, pentru luna octombrie, aceasta nu a insistat în același fel, pentru aflarea adevărului. Scăderea drastică a salariului, aferent acestei luni din anul 2010, nu are nici o justificare legală și încalcă toate principiile de drept menționate mai sus.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., C. muncii, OUG nr. 1., L. nr. 1., contractul individual de muncă nr. 309/(...), modificat prin actele adiționale și C. C. de M. la nivel de A.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile, Curtea reține că acesta este fondat înparte, pentru următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în baza L. nr.
329/2009 a avut loc reorganizarea pârâtei A. D. S., prin reducere de posturi și schimbarea regimului de finanțare, A. D. S. devenind, în baza acestuia act normativ și a H.G. 1503/2009, instituție de interes public cu personalitate juridică, în subordinea M. A., P. și D. R., finanțarea sa realizându-se integral de la bugetul de stat, prin bugetul M. A., P. și D. R.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1. salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile nr. 329/2009, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate, iar după împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menționat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine sau în finanțare, după caz.
Cum art. 1 din L. nr. 1. prevede că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G . nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că diminuarea cu 25% a salariului reclamantului în perioada iulie- octombrie 2010, în baza prevederilor art. 1 din L. nr. 1. este legală.
Curtea constată ca fiind nefondate susținerile recurentului în sensul că reducerea salariului brut cu 25%, în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. nr.1. încalcă prevederile art. 17 din Declarația Universală a D. O. si pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, care privesc protecția proprietății, având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la C. E. pentru Apărarea D. și
Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Art.1 din Protocolul nr. 1 garantează, în substanță, dreptul de proprietate, conținând trei norme distincte. Prima, exprimată în prima frază a primului alineat al art.1, stabilește principiul de drept al respectării bunurilor. A doua, cuprinsă în cea de a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate, pe care o subordonează anumitor condiții, iar cea de a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaște statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. A doua și a treia normă constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă.
Din perspectiva art.1 din primul Protocol adițional la C., în lumina jurisprudenței Curții Europene a D. O., se constată că salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr.
1.
Diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, fiind analizată de Curtea E. a D. O. numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor. În acest context, Curtea E. a D. O. urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele relative la interesul general si imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz si ceilalți c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului 1.
Prin urmare, în cazuri asemănătoare, Curtea E. a D. O. a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează o atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei,
Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41).
În jurisprudența instanței de la S. în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, astfel:
În Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea E. a D. O. a statuat următoarele: "C. nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...]. O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată."
(paragraful 94 din hotărâre).
În Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra
Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."
(paragraful 23 din hotărâre).
Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma C., de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamant, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra R.) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția G. prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva R.; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva R.; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva R.).
În jurisprudența Curții Europene a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53).
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).
Privită prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate.
În plus, conform C. Europene pentru Apărarea D. și Libertăților
Fundamentale, ingerința statului asupra "proprietății" reclamantului trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.
În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului reclamantului este prevăzută în L. nr. 1., , act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a D. O.
Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile Curții Constituționale nr. 8. și nr. 8., respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate
(reducerea cu 25% a cuantumului salariului) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
În cauză reclamantul nu a dovedit că prin măsura diminuării cu 25% a veniturilor sale salariale pe perioada supusă analizei situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență.
În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Astfel cum a reținut și instanța de fond prin D. nr. 8. și 8., Curtea
Constituțională a reținut, în ceea ce privește diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la art.41 din Constituție, că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu, iar diminuarea acestuia din urmă se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, însă această restrângere dispusă prin L. nr.1. se încadrează în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
De altfel, prin D. nr. 874/(...) Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamantului s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din C onstituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a
D. O.
Cât privește dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a D. O. care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate si nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, nu s-au adus argumente în sensul că drepturile fundamentale pe care le garantează, similare celor reglementate prin art. 44 din Constituție, ar avea un conținut mai favorabil decât reglementarea internă sau ar împiedica restrângerea adusă dreptului la salariu, în condițiile art. 53 din
Constituție.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe dată cererii reclamantului, sub aspectul diminuării drepturilor salariale în baza prevederilor L. nr. 1., este temeinică și legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Referitor la motivul de recurs vizând drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010 Curtea de A. reține următoarele:
Este necontestat faptul că la data intrării în vigoare a L. nr. 329/2009 la nivelul A. D. S. își producea efecte contractul colectiv de muncă la nivel de ADS pe anii 2008-2010 nr. 5684/(...).
În mod corect a reținut instanța de fond incidența prevederilor art. 1 din
OUG nr. 1. în sensul că, în temeiul acestei dispoziții legale, salarizarea reclamantului s-a realizat potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă legal încheiat, până la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Deși instanța de fond a reținut că după data de (...) drepturile salariale ale reclamantului au fost cele stabilite de ordonatorul principal de credite în temeiul
L. nr. 330/2009, Curtea constată că la dosar nu a fost depus nici un înscris din care să rezulte că începând cu luna octombrie 2010 reclamantul a fost reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine sau în finanțare, după caz, conform prevederilor art. 1 alin. 3-5 din OUG nr. 1..
Deși în recurs s-a solicitat instituției pârâte să comunice instanței actele emise de angajator privind stabilirea salariului reclamantului pentru perioada iulie - octombrie 2010, la dosar au fost înaintată doar fișa personală de calcul salariu pentru perioada ianuarie - octombrie 2010 pentru reclamant, cu mențiunea că drepturile salariale au fost calculate conform statului de personal comunicat de compartimentul de resort cu aplicarea prevederilor art. 1 alin. 1 din L. nr. 1..
Din fișa de calcul a salariului reclamantului comunicată de pârâta intimată rezultă că salariul brut al reclamantului în luna octombrie 2010 a fost de 4214 lei, iar din fluturașul de salariu pe luna octombrie 2010 rezultă că reclamantul a primit pentru luna octombrie 2010 un salariu net de 1734 lei, menționându-se în acest înscris că această sumă reprezintă „59% plată parțială";.
În adresa nr. 27287/(...) emisă de pârâtă (fila 69 dosar fond) se menționează că salariul aferent lunii octombrie 2010 pentru reclamant, conform contractului individual de muncă și a timpului efectiv lucrat este în sumă de
4214 lei brut, iar plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 a fost efectuată în limita disponibilului din cont, respectiv în sumă brută de 2486 lei și sumă netă de 1746 lei, conform deschiderii de credite bugetare pentru cheltuielile de personal efectuate de ordonatorul principal de credite, respectiv M. A. și D. R.
Cum din probele administrate nu rezultă temeiul în baza reclamantului i s-a diminuat salariul pe luna octombrie cu încă un procent de 16%, în plus față de diminuarea de 25% prevăzută de L. nr. 1., iar potrivit dispozițiilor art. 164 dincodul muncii nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, Curtea reține că sub acest aspect acțiunea reclamantului este întemeiată.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 din codul de procedură civilă, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul și va modifica în parte sentința pronunțată de Tribunalul Maramureș, în sensul că va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P. I. C. în contradictoriu cu pârâta A. D. S., pârâta urmând a fi obligată să plătească reclamantului diferența dintre salariul cuvenit acestuia, conform contractului individual de muncă, pentru luna octombrie 2010, redus cu 25% conform L. nr. 1., și salariul efectiv încasat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul P. I. C. împotriva sentinței civile nr. 758 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. I. C. în contradictoriu cu pârâta A. D. S. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența dintre salariul cuvenit reclamantului conform contractului individual de muncă pentru luna octombrie
2010, redus cu 25% conform L. nr. 1. și salariul efectiv încasat.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: B.G.
| ← Decizia civilă nr. 3427/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3637/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
