Decizia civilă nr. 5344/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5344/R/2011
Ședința publică din data de 20 decembrie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : D. - L. B.-vicepreședinte al C. de A. C.
Judecători : A. C.
V. M.- președintele C. de A. C.
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții S. ". M. " SA B. și S. ". M. SA- S. T. împotriva sentinței civile nr.1637/F/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul P. V., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 13 decembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1637/F/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul P. V., prin S. „. Căi F. C., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. M. „. M. SA B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA-S. T., și în consecință pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";, P. și C. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6(șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada (...)-(...), echivalentul zilelor lucrătoare prestate de reclamant x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul analizând prioritar excepțiile invocate, conform art. 137 C.proc.civ., în ordinea lor firească a reținut că acestea nu sunt întemeiate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. T. a S. N. de T. F. M. „. M. S., nu poate fi reținută în condițiile în care această pârâtă are calitatea de angajator, contractele de muncă fiind încheiate cu fosta sucursală C., a cărei continuatoare este pârâta și locul de muncă al reclamantului este în cadrul sucursalei pârâte astfel încât, prin prisma art. 41 alin. 2 C., chiar dacă nu are personalitate juridică dar are organe proprii de conducere, numite de societatea-mamă, poate sta în judecată ca pârâtă.
Toate excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. nu suntîntemeiate și au fost respinse ca atare.
Excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1., pronunțată de T. BN în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect întrucât, prin sentința respectivă s-a soluționat cererea reclamantului având obiect acordarea premiul pentru „. feroviarului"; pentru anii 2006, 2007 și 2008 or, în prezentul dosar, se solicită premiul pentru „. feroviarului"; pentru anul 2009, precum și celelalte drepturi, anterior arătate(premiul anual pentru anii
2007, 2008 și 2009, tichete de masă și ajutoarele pentru P. și C., pentru anul 2009).
Excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată întrucât, în temeiul principiului liberului acces la justiție, orice persoană se poate adresa instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Nu există niciun text de lege care să instituie expres obligativitatea îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței.
Procedura sesizării comisiilor mixte patronat-sindicate, invocată de pârâtă, este însă una cu caracter administrativ și nicidecum administrativ- jurisdicțional.
Conform art. 21 alin. 4 din Constituție, art. 6 alin. 1 din L. nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative.
Fiind vorba de o jurisdicție facultativă, persoana interesată are posibilitatea de opțiune între a se adresa organului administrativ - comisia mixtă patronat-sindicate - sau a se adresa instanței de judecată.
Excepția prescripției dreptului la acțiune este de asemeneaneîntemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata salariului suplimentar, acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic (adică salariul al
13-lea), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutoarele de P., C., Z. F., tichete de masă.
Conform art. 55 alin. 1 din C. fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că toate drepturile solicitate de reclamant sunt venituri asimilate salariilor.
Fiind evident că aceste drepturi sunt de natură salarială, devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din C. muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune, care curge de la data nașterii dreptului, respectiv , pentru salariul suplimentar aferent anului 2007, începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru cel din anul
2008, începând cu 1 ianuarie 2009 și cel pentru anul 2009 începând cu 1ianuarie 2010; pentru celelalte drepturi termenul de prescripția a început să curgă doar în anul 2009, în timp ce acțiune a fost promovată la data de (...) , data înregistrării acțiunii colective la tribunalul C. și nu data la care a fost înregistrat dosarul la T. B.-N., urmare a declinării competenței de soluționare. Prin urmare termenul de prescripție de trei ani nu este împlinit pentru niciunul din drepturile solicitate.
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din C. muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din
C. muncii a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
C. colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din C. muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din C. muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din C. muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe lipsa fondurilor și faptul că, în anul 2009 CCM la nivel de unitate ar fi fost suspendat, reprezintă, în realitate apărări de fond, astfel că și această excepție va fi respinsă.
Analizând fondul pretențiilor formulate tribunalul a reținut următoarele: Referitor la salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009. Potrivit art. 30 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar fiind prevăzute în anexa
6.
S. suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 C. muncii în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din L. nr. 1., republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din L. nr. 1. republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 1., republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform anexei 6 la contractul colectiv de muncă, de salariul suplimentar nu beneficiază următoarele categorii de salariați:
1. cei cărora li s-a aplicat sancțiunea retrogradării din funcție sau categorie, în cadrul aceleiași profesii, pe o perioadă de maxim 60 de zile;
2. cei concediați disciplinar;
3. cei cărora li s-a aplicat sancțiunea retragerii disciplinare, pe o perioadă de 1-6 luni, din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerii într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate;
4. cei cărora li s-a aplicat sancțiunea înlocuirii disciplinare din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerii într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate;
5. cei care în cursul unui an calendaristic au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de 1 zi sau de 1 tură;
6. cei cărora li s-au aplicat în cursul anului calendaristic repetat sau cumulat sancțiunile:
- retragerea uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă;
- reducerea salariului și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10% în cazul celor care ocupă funcții de conducere cu salarii fixe.
Ca atare, excluderea de la beneficiul salariului suplimentar este prevăzută în situații expres și limitativ indicate în anexa 6.
Față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul constată că reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul pentru perioada în care a fost efectiv angajat al pârâtei și anume: pentru anii 2007, 2008 și 2009.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație.
Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu.
D. se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu.
Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată.
Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2008, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009, data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 ianuarie 2009 - 4 iunie 2009, însă în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie 2006 și până la data de 31 ianuarie 2011, a fost în vigoare și s-a aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-
2008 nr. 2. care, la art. 30, prevedea dreptul salariaților la plata salariuluisuplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie aanului respectiv.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta S. N. de T. F. M. C. M. S. B. fiind menționată la pct. 3 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv a celui superior, la nivel de grup de unități, incidente pentru perioada anilor 2007-2009, reclamantul este îndreptățit să primească salariul suplimentar pentru perioada în care a prestat activitate, respectiv pentru anii (...).
A., în speță, nu are nicio relevanță în cauză faptul că în anul 2009
CCM la nivel de unitate ar fi fost suspendat, drepturile pentru anul 2009 urmând să fie acordate în baza C. colectiv de muncă la nivel de grup deunități din transportul feroviar.
Este adevărat că prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul T. C., reclamantul a solicitat acordarea drepturilor solicitate în temeiul CCM la nivel de unitate și cel la nivel de ramură(care este contestat), dar nu este mai puțin adevărat că, în drept, la finalul expunerii motivelor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că „în drept invocăm dispozițiile contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate";.
Cu alte cuvinte, reclamantul și-a fundamentat din punct de vederejuridic, acțiunea pe prevederile tuturor contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care au fost solicitate despăgubirile în echivalent a drepturilor salariale neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii(în forma în vigoare pentru perioada din litigiu), în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma acestei dispoziții legale, ca urmare a suspendării prevederilor C. colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) -
(...), în cauză, au devenit aplicabile prevederile C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de P. 2009, C. 2009 și premierea pentru Z. feroviarului 2009, tribunalul a reținut că aceste drepturi salariale sunt cuvenite reclamantului în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv , cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar pentru anul 2009, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că estimarea cuantumului primei de Z. feroviarului se determină de către consiliul de administrație în funcție de posibilitățile financiare ale acesteia. Plata acestei prime nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, fiind o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumului acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. P. financiare sunt irelevante pentru existența și executarea obligațiilor. D. s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuia să le îndeplinească și să acorde reclamantului toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Așa fiind au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „. feroviarilor";, P. și C. pentru anul
2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite, potrivit art.166 alin.4 din C. muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Cererea având obiect acordarea c/v tichetelor de masă, pentruperioada aprilie 2009-decembrie 2009 (având în vedere că doar drepturile aferente acestei perioade erau scadente la data promovării acțiunii, (...) și, ulterior promovării, acțiunea nu a fost precizată și pentru perioada ulterioară, până la pronunțare), a fost respinsă de tribunal ca neîntemeiată, având în vedre următoarele argumente:
CCM prevăd acordarea a câte unui tichet de masă pe zi pe angajat „.prevederilor legale";.
Conform art. 1 alin. (2) din L. nr. 142/1998 „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri
și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este oposibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 14 din (...),pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă „nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.
Drept urmare, întrucât, în bugetul de venituri și cheltuieli al C. pe anul 2009 s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă numai pentru lunile ianuarie-martie iar prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul
2010 (aprobat prin H. nr. 3.) nu s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă, pârâtele nu pot fi obligate la plata c/v tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 până la 31 decembrie 2009.
Cererea având obiect obligarea pârâtelor la plata sumei ce reprezintăechivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, este întemeiată, având în vedere considerentele ce urmează:
Reclamantul a fost concediat începând cu 8 iulie 2011, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare as C. M. SA aprobat de H. AGA nr.8/2011, fiind emisă decizia de concediere individuală din data de 6 iunie 2011, temeiul de drept al concedierii fiind dispozițiile art.58, 65 și 68 din C. muncii, art. 58 fiind textul legal care definește concedierea în general, ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, art.65 reglementând concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă, art.68 reglementând concedierea colectivă.
Totodată, în decizia de concediere, la art.7, s-a făcut mențiunea că, urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, reclamantul beneficiază lunar de suma de 670 lei timp de 6 luni, având în vedere prevederile CCM și ale HG nr.1193/2010. În concluzie reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana sa urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurare ași reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamantului era în vigoare OG nr.9/2010, în forma sa modificată, la (...), prin publicarea L. nr.118/2010, în care măsurile pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar cuprinse în art.7 au fost abrogate parțial, rămânând doar indemnizația de șomaj, astfel că apărările pârâtei de rând 1 în sensul că reclamantul a beneficiat de plăți compensatorii prevăzute de OG nr.9/2010 sunt fără temei, fără temei fiind și susținerile din întâmpinare în sensul că reclamantul nu poate cumula compensațiile prevăzute de lege cu cele prevăzute în CCM.
Chiar dacă reclamantul nu a beneficiat de măsuri compensatorii în baza vreunei legitribunalul reține că și în măsura în care astfel de compensații ar fi fost acordate reclamantului concediat din inițiativa angajatorului, în temeiul unei legi speciale, astfel de compensații pot fi cumulate cu cele prevăzute în CCM, care se acordă din fondurile angajatorului.
A. art. 67 din C. muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Așa fiind, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și încontractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj cât și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCM aplicabil.
În speță, potrivit deciziei de concediere, reclamantul ar beneficia lunar de o sumă de 670 lei, echivalentului salariului minim brut pe economie, prevăzut de HG nr.1193/2010, pentru anul 2011, timp de 6 luni, ca urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă.
Deși în decizia de concediere nu se indică în baza cărui contract colectiv de muncă s-au acordat aceste drepturi, este posibil ca această compensație să fie prevăzută în CCM la nivel de unitate încheiat pentru anul
2011, însă un astfel de contract nu a fost depus la dosar pentru a putea fi verificat dacă a fost înregistrat la ITM B.
Cum, prin completarea de acțiune reclamantul a solicitat cu titlu de plată compensatorie suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate(fără a fi limitat cuantumul salariului de bază la cuantumul salariului minim pe economie în anul 2011, de 670 lei) și cum din carnetul de muncă al acestuia reiese că salariul său de bază a fost mai mare decât salariul minim pe economie iar, prin acțiunea inițială drepturile au fost solicitate în baza CCM aplicabil, tribunalul a cercetat în ce măsură există un CCM aplicabil reclamantului și pârâtei în anul 2011, care să prevadă drepturi superioare celor prevăzute a fi acordate reclamantului prin decizia de concediere.
Susținerile avocatului ales al reclamantului, prin concluziile scrise depuse în dosarul nr.(...), prin care se solicită salarii compensatorii potrivit art.60 din CCM(fără să indice la ce nivel este încheiat, expunând conținutul acestui articol, care este identic cu ceea ce s-a stipulat în decizia de concediere), nu au fost luate în considerare, cât timp acestea au fost depuse după închiderea dezbaterilor iar, până la închiderea dezbaterilor, reclamantul nu și-a micșorat cuantumul pretențiilor în privința plății compensatorii(de la 6 salarii de bază brute negociate la 6 salarii de bază brute negociate dar al căror cuantum este plafonat la nivelul salariului minim pe economie din anul 2011) și nici nu a solicitat plata acestora în 6 rate, ci în întregime.
A., în CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.7., contract care se aplică și la nivelul S. C. M. SA, pârâtă în cauză, potrivit anexei 5 a contractului, în art.80 alin.1 prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera „a"; fiind prevăzută desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării. Se constată că, în acest CCM , nu s-a prevăzut ca plata compensatorie să fie plătită eșalonat, în 6 rate, ci s-a prevăzut dreptul salariatului concediat de a beneficia de această plată la desfacerea contractului individual de muncă.
Potrivit art.4 alin.1 din CCM unic la nivel de ramură transporturi nr.7., acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și, conform alin.2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâtele nu au probat faptul că acest CCM ar fi fost denunțat în condițiile anterior enunțate astfel că, acest contract colectiv de muncă este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 al L. nr.40/2011, de modificare a C. muncii.
Așa fiind, chiar dacă, potrivit art.128 și 133 din L. nr.62/2011, a dialogului social, în reglementarea legală în vigoare la data concedierii nu mai era prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, conform art.2 din L. nr.40/2011, produc efectele prevăzute în fostul art.241 din C. muncii sub imperiul căruia au fost încheiate.
În consecință, susținerile pârâtei în sensul că, în privința angajaților săi, acest contract colectiv de muncă nu se aplică nu sunt întemeiate, având în vedere dispozițiile fostului art. 241 alin.1 litera c din C. muncii, conform căruia clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Prin urmare chiar dacă, la data concedierii reclamantului, la nivel de angajator a existat un contract colectiv de muncă în care au fost reglementate drepturile indicate prevăzute în decizia de concediere a fi acordate reclamantului, având în vedere că drepturile bănești ce se acordă salariaților concediați prevăzute în CCM la nivel de ramură transporturi sunt superioare celor prevăzute în CCM la nivel de angajator, reclamatul este îndreptățit să beneficieze de aceste drepturi, respectiv de o plată compensatorie egală cu 6 salarii de bază brute negociate și nu doar de 6 salarii minime pe economie în anul 2011.
Totodată dispozițiile din CCM la nivel de ramură sunt mai favorabile reclamantului și sub aspectul modalității de plată a acestei compensații pentru concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, nefiind prevăzută plata eșalonată în 6 rate lunare.
Așadar, la data concedierii, angajatorul avea obligația să plătească reclamantului plata compensatorie minimă prevăzută în CCM la nivel de ramură transporturi.
Întrucât, la desfacerea contractului individual de muncă, nu i-a fost plătită reclamantului compensația egală cu 6 salarii de bază brute negociate și nici nu s-a probat că, între data desfacerii contractului individual de muncă și data soluționării acțiunii, reclamantului i-a fost achitată vreo sumă cu acest titlu, pârâtele vor fi obligate să plătească acestuia suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, care va fi indexată la data plății, cu rata inflației, pentru perioada cuprinsă între data scadenței, care este data concedierii reclamantului și data plății efective.
Față de aceste considerente de fapt și de drept tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamant, prin S. „. Căi F. C.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de M . „. M. S. - S. T. și S. N. de T. F. de M. "C. M." S. B.
Pârâta S. N. de T. F. de M. „. M. S.- S. T. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate, în temeiul art. 304 pct. 5 C., și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului această recurentă a invocat nelegala sa citare în fața primei instanței, arătând că, astfel cum prevede C. de procedura civila la art.89, "C., sub pedeapsa nulității, va fi înmânata părții cu cel puțin
5 zile înaintea termenului de judecata. In pricinile urgente, termenul poate fi si mai scurt, după aprecierea instanței. Înfățișarea părții in instanța, in persoana sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedura. P. este insa in drept sa ceara amânarea daca nu-i s-a înmânat citația in termen", iar în raport de aceste prevederi se impune a se observa că pârâta S. C. M. S. T. nu a fost citata in prezenta cauză.
Necesitatea citarii in proces este consacrata in termeni imperativi de
C. de procedura civila, prin art. 85, conform căruia: "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afara numai daca legea nu dispune altfel". Citarea părților implicate intr-un proces civil reprezintă una dintre garanțiile procesuale cele mai importante pentru respectarea dreptului fundamental la apărare, consacrat atât la nivelul unor importante tratate si convenții internaționale, cat si, bineînțeles, la nivel constituțional.
Nu in ultimul rând, Î. Curte de C. si Justiție a apreciat ca măsura citarii in proces a tuturor părților este de natura a asigura respectarea dreptului la "un proces echitabil", consacrat prin art. 6 din C. E. a D. O. si explicat de jurisprudența C. E. a D. O. ca fiind dreptul ca fiecare parte sa-si pledeze cauza "in aceleași condiții".
Mai mult decât atât, soluția data de T. B. in dosarul (...), încalcă si art.24 din C. R. care prevede ca "dreptul la apărare este garantat."
Pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M." S. B. a solicitat, în principal, admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, iar pe fond, respingerea cererii formulate de S. L. Căi F. C. în numele membrului său de sindicat M. L. și cu privire la capetele 1, 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, precum și capătul de cerere cu privire la plata a 6 salarii compensatorii, din cerere de completare, ca neîntemeiate.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5 C., care prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.
Pe rolul T. B. N. se află dosarul cu nr. (...) din care instanța de fond a dispus, prin încheierea de ședință din data de (...), disjungerea acțiunilor celor 105 reclamanți, urmând a se forma noi dosare.
Deși s-a format un nou dosar, instanța de fond nu a citat societatea recurentă în prezenta cauză, ignorând astfel prevederile art. 85 și următoarele din C.
Art. 85 C. interzice judecătorului a soluționa pricina fără citarea părților.
Citarea părților constituie o formalitate esențială care asigură exercitarea dreptului la apărare iar încălcarea acesteia atrage nulitatea hotărârii pronunțate.
De asemenea, cu referire la dosarul (...), din care instanța de fond a disjuns prezenta cauză, recurenta a arătat că citația pentru primul termen de judecată ((...)) nu a fost însoțită și de o copie după acțiunea introductivă și nici de un alt înscris din care să reiasă cine sunt reclamanții, cine este reprezentantul acestora, care este obiectul acțiunii, sau din ce dosar a fost disjunsă cauza.
Așa cum reiese din sentința recurată (pag. 1 și 2), la data de (...) pe rolul T. C. a fost înregistrat dosarul nr. (...), din care s-a disjuns acțiunea formulată de reclamanții cu domiciliul în județul B. N., formându-se dosarul nr. (...). Pentru dosarul nou format, competența a fost declinată în favoarea
T. B. N., care a înregistrat cauza sub nr. (...).
La termenele din (...), (...) și (...) (pentru dosarul (...)), societatea recurentă a solicitat instanței de fond o copie după acțiunea introductivă, precum și tabelele cu reclamanții și datele de identificare ale acestora, iar apărările din dosarul mai sus menționat au fost formulate de C. M. având în vedere doar capetele de cerere ce se regăsesc în cererea de completare și în cererea de intervenție în nume propriu.
Abia pentru termenul din (...), termen la care s-a și soluționat prezenta cauză. la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură copia cererii de chemare în judecată formulată în dosarul inițial nr. (...) al T. C. precum și tabelele anexă cuprinzând numele și datele de identificare ale reclamanților (1) - așa cum reiese din practicaua sentinței atacate.
Mai mult, tot la termenul din (...) reclamanta a depus și răspuns la întâmpinare, însă fără ca instanța de fond să transmită către C. M. și acest înscris.
A., instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără respectarea dreptului la apărare al societății recurente și fără respectarea principiului contradictorialității, atât timp cât, deși cererea a fost modificată și precizată prin depunerea unor noi înscrisuri, acestea nu au fost comunicate părților litigante.
Principiul contradictorialității presupune că judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța cât și pe cel care se apără.
Potrivit art.24 din Constituție, dreptul la apărare este garantat.
În această situație fiind, societatea pârâtă a fost împiedicată a-și pregăti apărarea, nu a putut depune înscrisuri și nici a combate susținerile
și probele reclamantei.
Recurenta a solicitat instanței de recurs să constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.105 C., respectiv, actul de procedură a fost întocmit fără observarea formelor legale, adică nu a fost citată societatea recurentă și nu i-au fost comunicate4 înscrisurile de la dosar; actul de procedură a produs societății recurente o vătămare gravă, prin împiedicarea societății recurente de a depune concluziile pentru a se apăra.
Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că măsura citării și comunicarea actelor, depuse de părți în proces, tuturor părților este de natură a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art.6 din C. europeană a drepturilor omului - dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza în aceleași condiții.
Necomunicarea citației în prezenta cauză, prin care se aducea la cunoștință numărul noului dosar, dar și termenul de înfățișare, constituie încălcarea prevederilor art. 85, 86, 89 și 107 C., sancțiunea fiind nulitatea hotărârii pronunțate, recurenta fiind în imposibilitate de a se apăra, încălcându-i-se un drept fundamental, și anume, dreptul la apărare prevăzut de C. R. și C. E. a D. O. din acest punct de vedere hotărârea pronunțată este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.
Este ilară soluția instanței de fond care la termenul din (...) amână pronunțarea hotărârii judecătorești pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii, deși C. M., datorită neîntocmirii de către instanța de fond a actelor de procedură mai sus arătate, nu cunoștea numărul nouluidosar ori termenul de înfățișare și nici conținutul înscrisurilor depuse la acest termen.
Recurenta a invocat și prevederile art. 304 pct. 8 C., potrivit căruia, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c din C. M. republicat, asimilând plata unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială.
În prezenta cauză este vorba de drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă și nu reprezintă drepturi salariale conform contractelor individuale de muncă, iar asimilarea, de către instanța de fond, a unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială, în lipsa unui raport just de proporționalitate între prestația angajatului și veniturile încasate de acesta, recurenta considerând că este o sarcină excesivă impusă angajatorului care este de natură a-i afecta esența dreptului de proprietate, încălcându-se astfel art. 44 din C. R..
Alin. 2 al art.159 din C. M., republicat, prevede că „pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani", iar conform art.166, alin 1 din C. muncii republicat : "S. se plătește în bani cel puțin o dată pe lună. la data stabilită în contractul individual de muncă în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. "
A., prin interpretarea logică și literală a normelor legale citate rezultă că, salariile sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună. Or, drepturile solicitate nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, definiție extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior.
Față de aceste aspecte, recurenta apreciază că dreptul de natură salarială este definit ca fiind răsplata muncii depuse în cadrul subordonării salariatului de către angajator, iar definiția acestor drepturi trebuie să reiasă din elementele contractului individual de muncă.
Deci, pe considerentul că drepturile de natură salarială izvorăsc numai din contractele individuale de muncă, drepturile solicitate în prezenta cauză ce au ca temei contractului colectiv de muncă nu trebuie confundate cu drepturi de natură salarială, astfel încât să se aplice prescripția de 3 ani.
A., drepturile salariale au la bază, exclusiv munca depusă de salariați, ori prin contractele colective de muncă se acordă drepturi bănești, dar nu în temeiul muncii prestate, ci doar exclusiv în baza altor drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Acestea pot viza: stimularea salariaților pentru a rămâne cât mai mult în cadrul unității, pentru cointeresarea respectării disciplinei muncii sau pentru maximizarea profitului, alte condiții ce vizează în general politici de personal și care în general pot reprezenta orice alte propuneri ce emană de la părți în cadrul negocierii contractului colectiv de muncă.
Această interpretare reiese și din prevederile art. 229, alin. 1 din C. M. republicat, și anume: "C. colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte. și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum si alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. "
Trebuie observat că termenul de salarizare se referă la acele drepturi salariale efectuate în baza muncii depuse (deci a contractului individual de muncă), și pentru care termenul de prescripție este de 3 ani; iar termenul si alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă sunt acele drepturi bănești pentru care temeiul de drept rezidă din raporturile de muncă, dar care sunt prevăzute în concret și efectiv în cuprinsul contractului colectiv de muncă. Acesta din urmă se prescriu în termenul de
6 luni.
A., dreptul salarial este dat de măsura prestației muncii și se plătește numai cu respectarea singurei condiții, de a fi fost prestată munca și nu în baza altor criterii ce pot fi: sociale, organizatorice, pentru maximizarea profitului sau pentru cointeresarea materială/disciplinară a salariaților.
Deci, drepturile bănești pretinse de reclamanți nu au caracter salarial, întrucât nici bonusul (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art. 155 C. M., ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci În temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate. (D. civilă nr. 5. Curtea de A. B.).
A., instanța de fond, pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, trebuia să analizeze, în principal, izvorul drepturilor solicitate.
Fiind vorba despre drepturi patrimoniale ce izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă (clauze neexecutate de către angajator), recurenta consideră că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din C. muncii republicat, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării C. ori a unor clauze ale acestuia".
Curtea de A. B. prin decizia sus menționată, reține că, întrucât sunt drepturi ce își au temeiul în clauze ale unui contract C. de M.. în privința lor au deplină aplicabilitate prevederile art.268 alin 1. lit. e din C. M.", republicat.
Referindu-se la prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din C. M. republicat, recurenta subliniază intenția legiuitorului de a prevedea un termen distinct de prescripție pentru clauzele negociate în contractul colectiv de muncă, față de termenul general de 3 ani, și care este mult mai mic decât în privința drepturilor salariale, deoarece aceste drepturi prevăzute în contractele colective de muncă nu se dau ca și compensație pentru obținerea vreunui profit suplimentar, adus de către salariați, ci efectiv se stabilesc prin negociere. A., legiuitorul pentru a nu destabiliza financiar angajatorul, a prevăzut ca întinderea drepturilor prevăzute în CCM să poată fi solicitare într-un domeniu mai scurt de prescripție, și anume de 6 luni.
A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 283 (1) lit. e - actual
268 din C. muncii republicat - sunt golite de conținut și inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
S-a mai invocat de către recurentă textul art. 304 pct. 9 C., conform căruia, modificarea hotărârii se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. a) Instanța de fond a admis cererea reclamantului fără a analiza însă și calitatea de reprezentant a organizației sindicale.
Potrivit art. 28 alin. 2 din L. nr. 54/2003: "organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor ... ", însă "acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată .. "
A., legea prezumă că o cerere de chemare în judecată formulată prin sindicat se realizează cu consultarea prealabilă și cu acordul membrilor săi.
Deci, înainte de a introduce cererea de chemare în judecată, organizația sindicală are obligația de a consulta membrii săi de sindicat și de a obține acordul (semnăturile) acestora.
Față de cele de mai sus arătate instanța de fond trebuia să-și formeze convingerea că salariații cunoaște demersul judiciar ce se promovează în numele lor și nu se opun acestuia, iar dovada certă consta într-un document care să consfințească voința și consimțământul liber exprimat, concretizat În consemnarea identității și a semnăturilor membrilor de sindicat.
Trebuie subliniat că la acest moment, legiuitorul a remediat acest aspect, introducând obligativitatea unui mandat expres de reprezentare a organizațiilor sindicale, în ceea ce privește dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor - art. 28 alin. 2 din L. nr. 62/2011.
Prin sentința atacată, instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea retroactivă a ajutoarelor anuale de Z. F., P. și C. pentru anul 2009, fără a avea în vedere voința părților exprimată prin art. 64 din CCM pe anul 2009.
În conformitate cu prevederile art. 977 Cod Civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. În acest context, înțelegerea părților la data semnării CCM 2. a fost în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale și stabilirii cuantumului acestora la nivelul clasei 1 de salarizare.
Instanța de fond, având în vedere faptul că aceste drepturi sunt cuprinse și în CCM la nivel de grup de unități, reține că drepturile solicitate sunt conferite și de art. 71 din acest contract.
Față de aceste considerente, recurenta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 31 din L. nr. 1., potrivit cărora, „clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, În condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru".
Or, această modificare, comparativ cu CCM la nivel de grup de unități pe anii 2007-2010, constă în decizia părților de a nu acorda aceste drepturi pentru anul 2009 și este exprimată prin procesele verbale încheiate la (...) și
(...), precum și prin art. 64 alin. 1 și 2 din C. C. de M. pe anul 2..
A., potrivit art. 64 alin. 1 și 2 din C. C. de M. pe anul 2009 drepturile pe care le solicită reclamanții, reprezentați de S. R. C., nu se acordă pentru anul 2009.
Aceste modificări nu au un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților, așa cum reiese din procesele verbale încheiate la (...) și (...).
Mai mult, art. 24. alin. (2) din L. nr. 1. prevede că : Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin. (3): În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
Ori, în cazul de față, reclamanții prin organizația sindicală cer acordarea unor drepturi suprimate prin voința părților, deși nu a solicitatniciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților nu fost de acord.
Că aceasta a fost voința părților arătăm că la CCM pe anul 2. a fost încheiat act adițional prin care s-a stabilit ca ajutoarele materiale stabilite prin art. 64 CCM să nu se acorde nici în anul 2010.
De asemenea, este criticabilă soluția instanței de rond referitoare la excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, pe care o respinge fără a avea însă în vedere prevederile art. 229 alin. 4 din C. M., potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Or, dacă CCM aplicabile constituie legea părților. trebuia avut în vedere că obligația sesizării comisiei mixte patronat - sindicate, ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, este prevăzută atât în CCM la nivel de unitate (art. 107), cât și în CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010 (art.
117).
Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind plata compensatorie în valoarea de 6 salarii de bază, se arată următoarele:
Acest capăt de cerere este lipsit de temei juridic întrucât articolul 60. alin. 6 din CCM al C. M. SA pe anul 2011 nu prevede o astfel de compensare așa cum pretind reclamanții.
Art. 60. alin. 6 din CCM pe anul 2011 enumeră criteriile prioritare și minimale de care se va ține cont la aplicarea efectivă a reducerii de personal după anularea posturilor vacante de natura celor desființate.
Având în vedere temeiul pe care reclamanții își întemeiază cererea. respectiv prevederile C. C. de M. U. la N. de R. T. pe anii 2008 - 2010.
Recurenta a adus la cunoștință instanței că pe rolul T. B. Secția a V.-a se află dosarul nr. (...) având ca obiect constatarea nulității C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, dosar în care
S. C. M. SA are calitatea de intervenient în interes propriu.
Cererea formulată de societatea recurentă în dosarul mal sus menționat este motivată de faptul că A. P. la N. de G. de U. din T.ul F., al cărei membru fondator este și S. C. M. SA, nu a fost invitată la negocierea C. C. de M. U. la N. de R. T. pe anii 2008-2010, negându-i-se exercițiul dreptului.
Pentru acest motiv, recurenta consideră că negocierea C. C. de M. U. la N. de R. T. pe anii 2008-2010 s-a făcut cu nerespectarea limitelor și condițiilor prevăzute de L. nr. 1. conform art. 8 alin. (1) și, în baza art. 24 alin. (1) din aceeași lege, iar contractul colectiv de muncă, invocat de către reclamanți ca temei legal în prezenta cauză, este lovit de nulitate.
Mai mult, la data de (...) a expirat perioada de valabilitate a C. C. de M.
U. la N. de R. T. pe anii 2008-2010, acesta fiind denunțat de către C. N. a P. Român în conformitate cu prevederile art. 4, alin. 2 din contract: "D. nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic ".
În susținerea celor mai sus arătate recurenta a depus la dosar adresa nr. 141/DDS/(...) a M.ui M., F. și P. S..
Contractele individuale de muncă ale reclamanților au încetat la data de (...) ca urmare a concedierilor colective ce au avut loc în urma Programului de R. și R. a C. M. SA aprobat prin hotărârea A. nr. 8/(...).
A., art. 7 din deciziile de concediere prevede că: "la desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, salariaților C. M. li se va acorda suma de 670 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, având în vedere prevederile CCM, precum și cele ale art. 1 din HG nr. 1193/2010. "
Reclamanților li s-au acordat, până la această dată, primele tranșe din salariile compensatorii.
În consecință, având în vedere prevederile art. 7 din deciziile de concediere recurenta consideră că cererea reclamanților a fost prematur introdusă, dreptul solicitat nefiind scadent la data formulării cererii de completare.
Prin Deciziile nr. 194/2004 și nr. 351/2006 pronunțate de Curtea Constituțională s-a statuat că "atunci când obiectul recursului îl constituie o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, art. 3041 din același cod lasă instanței de recurs posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, altfel spus și dincolo de limitele amintite. Recursul constituie, în această ipoteză, o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza atât sub aspectul legalității. cât și sub aspectul temeiniciei, nelimitându-se să judece doar hotărârea pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 C.
În consecință, recurenta solicită instanței de recurs analizarea legalității și temeiniciei pentru toate aspectele fondului cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru cele arătate mai sus, completate de următoarele considerente:
Referindu-se la S. S., recurenta învederează faptul că prin CCM la nivelul C. M. pe anul 2., este prevăzut la art. 30 doar posibilitatea acordării unui salariu suplimentar, astfel:
„Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salarii de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
S. suplimentar se poate acorda și trimestrial, În baza hotărârii C.ui de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar";.
Or, după cum rezultă din cuprinsul textelor expuse mat sus, convenția dintre părți a prevăzut posibilitatea (și nu obligativitatea) acordării unui salariu suplimentar (alin. 1, la alin. 3), specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii salariului suplimentar devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Art. 30 alin. 3 din C. C. de M. al S. C. M. SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate.
Deci, posibilitatea acordării acestui "salariu suplimentar" derivă în principal de posibilitățile financiare ale angajatorului și este condiționată de conduita salariaților într-un an calendaristic anterior.
Chiar și o simplă analiză sintactică și morfologică a clauzei, citate în cuprinsul hotărârii atacate, ar fi arătat că folosirea termenului "poate" nuintroduce o obligație ci o posibilitate, în cazul îndeplinirii cumulative a unor condiții.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 977 Cod civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante. În acest context, menționăm că înțelegerea părților la data semnării contractelor colective de muncă în perioada 2007-2009 a fost în sensul existenței posibilității și nu a obligativității ca la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
A., părțile au reglementat cadrul în care s-ar putea achita astfel de drepturi. făcându-se trimiteri la posibilitatea primirii unui salariu suplimentar chiar și în cazul desfășurării unei munci ireproșabile (criterii ce sunt prevăzute de anexa 6) dar și la sursa fondurilor din care s-ar putea plăti acest salariu.
Este criticabilă soluția instanței de fond care admite plata S.ui S. având în vedere doar prevederile CCM la nivel de grup de unități pe anii
2007-2010.
C. colectiv de muncă indiferent de nivelul la care este încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidentă voința reală a părților.
Referitor la dispozițiile art. 8 alin. 3 din L. nr. 1., recurenta menționează că art. 24. alin. (2) din L. nr. 1. prevede: Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competență. la cererea părții interesate, iar la alin. (3): în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
Ori, în cazul de față, reclamanții prin organizația sindicală, semnatara
CCM la nivel de unitate, deși nu a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților au fost de acord. solicită acordarea unor drepturi, care așa cum au fost exprimate prin voința părților, nu instituie o obligație în sarcina C. M..
Cu privire la ajutoarele materiale de P. și C. și P. de Z. F. pentru anul
2009, recurenta arată că:
Ajutoarele materiale prevăzut de art. 64. alin. 1 și 2 din C. C. de M., potrivit căruia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare", iar "pentru Z. F. se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de C. de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare", sunt condiționate de conduita reclamanților, dar și de existenta unei hotărâri a C.ui de A., care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestuia.
Așadar, acordarea ajutoarelor materiale pretinse prin acțiune nu se face în mod direct și imediat, ci cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, mai sus arătate, cu analiza și aprobarea C.ui de A. al societății.
Deci, aceste ajutoare urma să se acorde, doar în baza unei hotărâri a C.ui de A., în cazul în care situația financiara a societății permitea acest lucru.
Drepturile solicitate de către reclamanți în prezenta cauză nu sunt stabilit de părți în contractul individual de muncă, reprezentând în fapt doar ajutoare ce sunt condiționate de posibilitățile angajatorului, fondul necesaracestora fiind constituite: "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului ..", conform art. 20 din C. colectiv de M..
De asemenea, aceste ajutoare sunt incluse în capitol din CCM referitor la protecția salariatului (capitolul VI - Protecția salariaților) și nu la salarizare (capitolul II - S.ul de salarizare).
Drepturile solicitate de către reclamanți în prezenta cauză nu sunt stabilite de părți în contractul individual de muncă, reprezentând în fapt doar ajutoare ce sunt condiționate de posibilitățile angajatorului, fondul necesar acestora fiind constituite: "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului .. ", conform art. 20 din C. colectiv de M..
Față de cele mai sus arătate, recurenta solicită instanței să constate că, în lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Mai mult, S. N. de T. F. de M. "C. M." - S. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.lor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001 prin care eram obligați la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin hotărâri de guvern.
De asemenea, veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar pentru anul 2007 profitul contabil nerepartizat a fost preluat în contul 117, fiind repartizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți, conform art. 1, litera c din OG nr.
64/2001- privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale si societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome.
Pentru anii 2008 și 2009, veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât, anii fiscal au fost încheiați în pierdere.
Față de cele arătate, se solicită admiterea recursului formulat de S. C.
M. SA, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul intimat P. V. asolicitat respingerea recursurilor ca nefondate, pentru aceleași argumente care au fost invocate și în susținerea cererii introductive de instanță (f. 25-
29).
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate Curtea, în temeiul art. 3041 C., reține următoarele:
Cu privire la motivele de recurs vizând: incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct.5 C., rap. la art. 89, art. 86, art. 85, art. 107, art. 105 C.; necomunicarea cererii introductive de instanță cu recurenta S. C. M. S. B.; încălcarea dreptului la apărare.
Cererea introductivă de instanță a fost înregistrată inițial pe rolul T. C., sub nr. 971/117/(...), instanță care și-a declinat competența de soluționare în favoarea T. B. N., pe rolul acestei din urmă instanțe cauza fiind înregistrată sub nr. (...).
În dosarul inițial nr. (...), Tribunalul Bistrița Năsăud a adresat T. C. solicitarea de a înainta către Tribunalul Bistrița Năsăud copia acțiunii introductive, toate actele anexate acțiunii care se referă la reclamanții din prezenta cauză; alte acte depuse de reprezentantul reclamanților pentru susținerea acțiunii, pentru dovedirea calității de membru de sindicat și dovedirea domiciliului acestora; eventualele întâmpinări efectuate de pârâte și actele anexate acestora (f. 6 din dosar (...), vol. I).
La data de (...), pentru termenul de judecată din (...), S. C. M. S. B. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei în vedere comunicării unui exemplar din acțiunea formulată de reclamanți, precum și a copiilor de pe înscrisurile depuse de aceștia în susținerea acțiunii (f. 118 din dosar nr. (...), vol. I).
Pentru termenul de judecată din data de (...), procedura de citare a fost legal îndeplinită atât cu S. C. M. S. S. T., aceasta primind dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin S. R. încă la data de 10 iunie 2011 (f.
117 dosar nr. (...), vol. I), cât și cu S. C. M. S. B., aceasta primind dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin S. R. încă la data de 14 iunie 2011 (f.
116 din dosar nr. (...), vol. I).
Se constată astfel, de către Curte, că pentru termenul de judecată din
(...) în fața T. B. N., procedura de citare a fost legal îndeplinită cu cele două pârâte, respectându-se termenul prevăzut de art. 89 alin. 1 C.
Totodată, Curtea constată că cele două pârâte au luat termen în cunoștință, prin primirea și semnarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de către funcționarul de la S. R. însărcinat cu primirea corespondenței, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. 1 pct. 51 C., coroborat cu art. 153 C., astfel încât, nu se mai impunea citarea ulterioară a celor două pârâte în fața instanței de fond.
Art. 88 alin. 1 pct. 51 C., astfel cum acesta a fost modificat prin L. nr.
2., prevede că prin înmânarea citației, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Este adevărat că la termenul de judecată din 13 iulie 2011, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la fiecare dintre reclamanți, dar nu este mai puțin adevărat că în raport de prevederile art. 153 C., coroborat cu art. 88 alin. 1 pct. 51 C., pârâtele nu mai trebuiau citate în dosarele nou formate în urma disjungerii, având în vedere, pe de o parte, că acestea aveau deja termen în cunoștință, conform celor mai sus precizate, iar pe de altă parte, împrejurarea că textul art. 153 alin. 2 C. impune o nouă citare a părții, chiar dacă partea respectivă avea deja termen în cunoștință, doar în următoarele ipoteze: în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată; în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu; în cazul când procesul se repune pe rol; în cazul militarilor în termen și al deținuților.
Prin urmare, C. de procedură civilă nu prevede necesitatea citării părții care are termen în cunoștință după disjungerea cauzei, ceea ce înseamnă că și după disjungere s-a păstrat termenul în cunoștință pe care pârâtele îl aveau conform art. 88 alin. 1 pct. 51 C., pentru că alt fel se pune întrebarea pentru ce anume chestiuni se prezumă că are cunoștință parteaprin instituția termenului în cunoștință dacă nu pentru toate actele mai puțin pentru excepțiile indicate mai sus, prevăzute de art. 153 alin. 2 C.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâtei S.
C. M. S. B., precum și întreg recursul pârâtei S. C. M. S. S. T., vizând nelegala lor citare în fața primei instanțe, sunt nefondate, impunându-se a fi respinse ca atare.
Pentru termenul de judecată din (...), reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere în completare prin care au solicitat instanței obligarea celor două pârâte în solidar la plata către reclamanți a sumelor reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii actualizate cu rata inflației la data plății (f. 121-122 dosar nr. (...), vol. I).
Tot pentru același termen de judecată au depus cerere de intervenție în interes propriu intervenienții Cota Octavian, Bolfa Iuliu, Ilioaie Ștefan, Urs Achim, I. Costan și Ambrus R. (f. 128 dosar (...), vol. I).
Prin adresele datate (...) (f. 136, 137 dosar nr. (...), vol. I), Tribunalul
Bistrița Năsăud a dispus comunicarea, cu cele două pârâte, a completării de acțiune și a cererii de intervenție în interes propriu.
Prin adresa datată (...), emisă în dosar nr. (...), Curtea de A. C. a comunicat T. B. N. toate actele solicitate, respectiv copia acțiunii introductive din dosar nr. (...) al T. C., actele depuse de reclamanți în susținerea acțiunii și pentru dovedirea calității de membri de sindicat, întâmpinările formulate de pârâte și actele anexate (f. 143-161 dosar nr. (...), vol. I).
Pârâta S. C. M. S. S. T. a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru termenul de judecată din 13 iulie 2011 (f. 162-163 dosar nr. (...), vol. I), iar pârâta S. C. M. S. B. a depus întâmpinare față de acțiunea introductivă, precum și față de completarea de acțiune, tot pentru termenul de judecată din (...) (f. 164-179 dosar nr. (...), vol. I), ceea ce evident echivalează cu faptul că pârâtele aveau cunoștință despre petitele cererii introductive de instanță și a completării de acțiune, prin conținutul celor două întâmpinări pârâtele exprimându-și în mod clar poziția procesuală față de pretențiile reclamanților și făcându-și apărările pe care, la acel moment, le-au considerat necesare.
Drept urmare, sunt vădit nefondate susținerile pârâtei recurente în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare și că nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, impunându-se și respingerea acestor motive de recurs ca vădit nefondate.
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă nedovedirea calității organizației sindicale, de reprezentant al reclamanților.
Din adresa nr. 7/(...), depusă la fila 232 în dosar nr. (...) a T. C., precum și la fila 147 din dosar nr. (...), vol. I, emisă de S. L. Căi F. C., în conformitate cu prevederilor art. 28 din L. Sindicatelor nr. 54/2003, coroborată cu tabelele nominale aflate la filele 148-160, rezultă faptul că reclamanții sunt membri de sindicat, fiind astfel dovedită calitatea S.ui L. Căi F. C., de reprezentant al reclamanților.
Așa fiind, Curtea urmează să respingă ca nefondat și acest motiv de recurs.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect acordarea în favoarea reclamanților a salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009 și a ajutorului material de Z. F.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, Curtea notează că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond întrucât art. 283 alin. (1) din C.muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. 1. prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din C. muncii.
Drept urmare, așa cum judicios a apreciat și instanța de fond, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din C. muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din C. muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din C. muncii.
Acest salariu suplimentar, prevăzut în mod expres de art. 32 alin. 1 și
3 și art. 33 din C., reprezintă practic un salariu acordat pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, având natura juridică a unui al
13-lei salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în timp de ajutoarele de P., C., Z.
F., reprezintă un ajutor material reglementat în mod expres în art. 69 din contractul colectiv de muncă, stabilit la cel puțin nivelul clasei 1 de salarizare.
Art. 55 alin. 1 C. fiscal consideră venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care acestea sunt acordate, incluzând în această noțiune și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Prin urmare, în raport de acest text legal, toate drepturile solicitate prin petitele cererii pendinte reprezintă, în realitate, venituri asimilate salariului.
Având caracter salarial în speță își găsesc incidență dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c C. muncii, text legal care reglementează un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor ce au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori a unordespăgubiri bănești către salariatul îndreptățit, același termen de prescripție de 3 ani fiind aplicabil și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajatori.
În speță, acest termen de 3 ani a fost respectat, având în vedere că pentru anul 2007, termenul de prescripție începe să curgă la (...) și se epuizează în (...), pentru anul 2008, termenul începe să curgă la (...) și se epuizează la (...), pentru anul 2009, termenul începe să curgă la (...) și se epuizează la (...).
Cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pentru prima dată pe rolul T. C. la data de (...), astfel încât, este evident că aceasta a fost formulată în termenul legal de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește premiul cuvenit cu ocazia Zilei Ceferistului sau a Zilei F., zi care se sărbătorește în fiecare an în data de 23 aprilie, este de menționat că pentru anul 2007, termenul de prescripție a început să curgă în luna mai 2007, odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, împlinindu- se în luna mai 2010; pentru anul 2008, termenul de prescripție a început să curgă în luna mai 2008, odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, împlinindu-se în luna mai 2011; pentru anul 2009, termenul de prescripție a început să curgă în luna mai 2009, odată cu plata salariului aferent lunii aprilie, împlinindu-se în luna mai 2012.
În cauză, s-a solicitat acordarea ajutorului material cuvenit pentru Z.
F. numai pentru anul 2009, fiind, deci, evident că cererea înregistrată la (...), având acest obiect este înăuntrul termenului de prescripție extinctivă.
Drept urmare, cererea introductivă de instanță, formulată la data de
(...), sub aspectul petitelor având ca obiect acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), acordarea premiului anual de Z. feroviarilor pentru anul
2009 și acordarea ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009, este introdusă în termenul legal de prescripție extinctivă.
Așa fiind, se impune respingerea ca nefondat a motivului de recurs prin care se invocă excepția prescripției.
Nu se aplică în speță, așa cum nefondat susține pârâta recurentă, termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e C. muncii, având în vedere că acest termen a fost reglementat doar pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, prin prisma naturii specifice a acestora.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, respectiv, nelegala acordare de către instanța de fond în favoarea reclamanților a salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009 și a ajutorului material de Z. F.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că în conformitate cu prevederile art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C. muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010:
";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv (…).
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu seconstituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „. ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa
6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 1. potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că „salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
În plus, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 alin.(3) din CCM rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se apreciază că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
În mod corect prima instanță a dispus obligarea la plata salariului suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată, prin prisma faptului că părțile semnatare ale CCM au avut în vedere acordarea acestui adaos în raport de perioada în care persoana și-a desfășurat efectiv activitatea în cadrul societății.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 1. și art. 236 din C. muncii,
„contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturisalariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art. 155 din C. muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În egală măsură, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din L. nr. 1., care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un premiu pentru Z. F..
Acordul colectiv menționat se aplică conform art. 4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...).
Curtea constată că salariații reprezentați în cauză sunt îndreptățiți să beneficieze și de acest adaos, potrivit raționamentului deja expus.
De asemenea, notează că aspectele privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art. 155 din C. muncii) și diverse plafonări legale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În plus, recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune, deși potrivit art. 21 din C. invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurilor necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului, de acordare a salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, de Z. F. pentru anul
2009.
Așa fiind, în temeiul acestor considerente anterior expuse, Curtea constată că toate criticile din recursul pârâtei, care vizează acordarea acestor drepturi în favoarea reclamanților, sunt vădit nefondate, impunându-se a fi respinse ca atare.
Cu privire la motivul de recurs, ce vizează parțial fondul cauzei, și prin care se critică greșita acordare de către prima instanță, în favoarea reclamantului, a sumei ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
Prin completarea de acțiune înregistrată în dosarul inițial nr. (...), pentru termenul de judecată din (...), reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata către reclamanți a sumelor reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii, actualizate cu rata inflației la data plății, invocând în susținerea acestei pretenții dispozițiile art. 69 alin. 2 lit. a și b, art. 43 alin. 2 lit. a și art. 64 din C. U. la N. de R. a T., înregistrat sub nr. 722/(...).
Procedând la verificarea prevederilor C. C. de M. la N. de R. T. pe anii
2008-2010, înregistrat sub nr. 722/(...), publicat în Monitorul Oficial nr.
3/(...), P. V, Curtea constată că acordarea a 6 salarii de bază brute negociate cu titlu de plată compensatorie este reglementată în art. 80 din Anexa nr. 5.
Art. 80 alin. 1 prevede următoarele: „Părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoarea de minimum 6 salarii de bază brute negociate";, alin. 2 al art. 80 precizând că prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit din următoarele motive: unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării; unitatea își încetează activitatea; unitatea se mută în altă localitate și are posibilitatea să își asigure pe plan local cadrele necesare; unitatea se mută în altă localitate, iar persoana încadrată nu acceptă să o urmeze; persoana nu corespunde sub aspect profesional postului în care a fost încadrată din motive neimputabile acesteia și nu i s-a oferit trecerea într-un post corespunzător; în postul ocupat de persoana în muncă este reintegrat, pe baza hotărârii organelor competente cel care a deținut anterior acel post; unitatea își reduce parțial activitatea la nivel de secții, servicii, sectoare sau ateliere, unitatea efectuează modernizări ori achiziționează o nouă tehnologie de lucru, care conduce la reducerea de personal.
Prin urmare, prin prisma art. 80 din Anexa nr. 5 la C. la N. de R. T. pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/(...), reclamantul ar fi îndreptățit la acordarea, cu titlu de plată compensatorie, a unui număr de 6 salarii de bază brute negociate, dar cu condiția ca desfacerea contractului colectiv de muncă al reclamantului, respectiv, concedierea acestuia să fi intervenit în perioada de valabilitate a C. nr. 722/(...), respectiv, în perioada în care acest contractul colectiv de muncă era în vigoare și se aplica tuturor părților semnatare.
În speță însă, reclamantul a fost concediat prin D. de concediere nr.
3A(...)/(...), concedierea urmând să își producă efectele începând cu data de
(...).
Or, la data de (...), când concedierea urma să își producă efectele, respectiv, (...), când a fost emisă decizia de concediere, contractul colectiv de muncă nr. 7. nu mai era în vigoare, fiind denunțat și încetându-și efectele la data de (...).
A., din adresa nr. 141/DDS/(...), emisă de M. M., F. și P. S. - D. D. S., înregistrată la societatea pârâtă sub nr. 868/(...) (f. 12 dosar recurs), rezultă faptul că C. colectiv de muncă la N. de R. T., înregistrat la M. M., F. și P. S. sub nr. 722/(...), a fost denunțat de C. N. a P. Român, parte semnatară a contractului, expirând acest contract la data de (...), iar anterior la (...), a fost notificată această denunțare a contractului cu Alianța Sindicatelor T. din România și cu C. Sindicală N. a T. din România.
Prin urmare, întrucât reclamantul și-a întemeiat completarea de acțiune pe contractul colectiv de muncă nr. 722/(...), contractul colectiv de muncă care nu era în vigoare nici la data emiterii deciziei de concediere, (...), și nici la data la care concedierea a devenit efectivă, (...), întrucât acest contractul colectiv de muncă expirase deja la (...), este evident că această solicitare a reclamantului este lipsită de fundament legal, impunându-se a fi respinsă ca neîntemeiată.
De altfel, în decizia de concediere, în art. 7, s-a prevăzut că la desfacerea contractului individual de muncă, ca urmare a aplicării măsurilorde concediere colectivă, salariaților C. M. li se va acorda suma de 670 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, prevederi care diferă net și categoric de fostele prevederi ale art. 80 alin. 1 din Anexa 5 a C. C. de M. nr. 722/(...).
Întrucât la data emiterii deciziei de concediere, contractul colectiv de muncă nr. 722/(...) nu mai era în vigoare, reclamantului urmează să i se aplice O.G. nr. 9/(...).
Așa fiind, Curtea constată că motivul de recurs prin care se critică soluția instanței de fond sub aspectul greșitei acordări, în favoarea reclamantului, a unei sume ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, sumă actualizate cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie, este fondat, pentru considerentele anterior expuse, urmând să fie admis, cu consecința înlăturării din sentința fondului a acestei dispoziții.
Pe cale de consecință, în temeiul tuturor argumentelor de fapt și de drept mai sus precizate și a prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul pârâtei S. C. M. S. - S. T. și să admită în parte recursul pârâtei S. C. M. S. B., conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. - S.
T. și admite în parte recursul declarat de S. N. DE T. F. DE M. „. M. S. împotriva sentinței civile nr. 1637/(...) a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că respinge cererea de obligare la plata sumei ce reprezintă 6 salarii de bază brute negociate, actualizată cu rata inflației, cu titlu de plată compensatorie.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D.-L. B. A. C. V. M.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: R. I. B.
| ← Decizia civilă nr. 2605/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3605/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
